1ra-2130/2019 — art. 264-1 alin. 4 Cp

1ra-2130/2019 — art. 264-1 alin. 4 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-2130/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 decembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 23 aprilie

2019 și deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Bălți din 31 iulie 2019, declarat

de avocata Munteanu Violina în numele inculpatului

Balan Andrei XXXXX, născut

la XXXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul

XXXXX, cetățean al R. Moldova, condamnat anterior

prin:

1) sentința judecătoriei Sîngerei din 19.05.2016

în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal la amendă în

mărime de 340 unități convenționale, adică 6800 lei,

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani;

2) sentința judecătoriei Bălți din 28.06.2018 în

baza art. 2641 alin. (4), 84, 85 Cod penal la 160 ore

muncă neremunerată în folosul comunității, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 26.07.2018 - 23.04.2019,

instanța de apel: 20.05.2019 - 31.07.2019,

instanța de recurs: 27.09.2019 - 11.12.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

1

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 8 luni închisoare.

În temeiul art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de sentințe, prin

cumularea pedepselor stabilite, inclusiv conform sentinței Judecătoriei Bălți din

28 iunie 2018, i-a fosst stabilită pedeapsa definitivă de 8 luni închisoare, cu

privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen 3 ani, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

că este privat de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe un termen de 3 ani,

în baza sentinței Judecătoriei Sângerei din 19.05.2016, la 15.06.2018, în jurul orei

1630, aflându-se în stare de ebrietate și conștientizând caracterul social-periculos

al acțiunilor de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate și

consecințele care pot surveni, a urcat la volanul automobilului „VAZ 21061”, n/î

XXXXX, și deplasând-se pe str. Ștefan cel Mare intersecție cu str. Hotinului, mun.

Bălți, a fost stopat de către colaboratorii INP a IGP, fiind suspectat în

întrebuințarea substanțelor alcoolice. Ca urmare a testării alcoolscopice, cu

alcooltesterul ,,Drager”, i s-a stabilit 0,81 mg/l, cantitate care conform art. 13412

alin. (3) Cod penal se atribuie la stare de ebrietate cu grad avansat. Ulterior, ca

urmare a propunerii de a fi supus examenului medical de constatare a faptului

consumului de alcool, stării de ebrietate și naturii ei, precum și recoltarea probelor

biologice din cadrul examenului medical, ultimul a refuzat, fapt confirmat prin

procesul-verbal nr. 715 din 15.06.2018.

Instanța a decis judecarea cauzei în lipsa inculpatului, conform art. 321

alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, constatând că ultimul prin cererea din

09.11.2018 a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, cererea fiind susținută și de

către apărătorul acestuia.

Instanța a reținut că, la etapa de urmărire penală, în calitate de învinuit,

Balan A. a recunoscut integral vina în comiterea infracțiunii incriminate, care se

confirmă și prin ansamblul de probe administrate și i-a încadrat acțiunile în baza

art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca refuzul conducătorului mijlocului de transport de

la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și naturii ei sau de la

recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical, săvârșit de o

persoană care este privată de dreptul de a conduce mijlocul de transport,

sancțiunea cărui prevede amendă în mărime de la 1050 la 1150 unități

convenționale, muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de

ore, sau închisoare de până la 1 an.

La stabilirea mărimii și categoriei pedepsei instanța a luat în considerație

că inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, dar anterior a fost judecat de mai

multe ori, inclusiv pentru comiterea unor infracțiuni similare, că circumstanțe

atenuante potrivit art. 76 Cod penal n-au fost stabilite, circumstanța agravantă

fiind cea prevăzută la art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal - săvârșirea infracțiunii de

2

către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiuni similare sau

pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză, ceia ce denotă faptul că acesta

nu a tras concluzii necesare, nu a pășit pe calea corijării și din nou a comis o

infracțiune similară fapt ce permite de a presupune continuitatea activității

criminale, concluzionând că în aceste condiții acțiunile lui constituie un pericol

pentru societate, acțiuni care au fost stopate numai prin descoperirea lor și

intervenția organelor de drept.

Ori, potrivit ultimei sentințe, emisă de Judecătoria Bălți din 28.06.2018 în

baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, fiindu-i aplicată pedeapsa cu 160 ore muncă

neremunerată în folosul comunității cu privare de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe un termen de 3 ani, care potrivit certificatului biroului de

probațiune, la 10.09.2018 a executat pedeapsa sub formă de muncă neremunerată

în mărime de 160 ore, însă pedeapsa complementară privind privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani expiră la 16.07.2021,

antecedentul penal nefiind stins, ultima infracțiune fiind săvârșită în stare de

recidivă.

Prin urmare, ținând cont de circumstanțele cauzei, de personalitatea

inculpatului care fiind privat de dreptul de a conduce mijloace de transport,

comite o nouă infracțiune similară, obiect al căreia constituie relațiile sociale cu

privire la siguranța traficului rutier, din considerentele indicate și ținând cont de

analiza cumulativă a criteriilor de individualizare a pedepsei și coroborarea

probelor, precum și indicarea temeiurilor care fundamentează proporționalitatea

între scopul reeducării infractorului, prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate

și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectrul restabilirii

ordinii de drept încălcate, inculpatului urmează să-i fie stabilită pedeapsa cu

închisoarea.

Ori, stabilirea unei pedepse prea blânde generează dispreț față de ea și nu

este suficientă pentru corectarea infractorului și nici pentru la preveni săvârșirea

de noi infracțiuni și doar prin executarea reală a pedepsei inculpatul va

conștientiza gravitatea acțiunilor, precum și va fi atins scopul legii penale de

restabilirea echității sociale.

solicitând casarea sentinței în latura pedepsei și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsa mai blândă, cu aplicarea art. 87

alin. (2) Cod penal, cu executarea de sine stătătoare a pedepsei complimentare -

privarea de dreptul de a conduce mijloacele de transport.

Apelanta a invocat că, pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră.

Ultimul și-a recunoscut vinovăția și de cele comise se căiește, în sensul art. 57

Cod penal.

Totodată, inculpatul din copilărie locuiește cu bunicii în etate, care în

prezent sunt pensionari, fiind și unicul întreținător al familiei sale. Potrivit

caracteristicii, la locul de trai se caracterizează pozitiv, având comportament

adecvat în societate și careva plângeri pe numele lui nu au fost înaintate.

3

Reieșind din situația familiară, ultimul a fost pus în situația de a pleca peste

hotare la muncă, pentru a-și putea întreține familia. Din acest motiv, prin prisma

art. 321 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, a solicitat examinarea cauzei

penale în lipsa sa.

Instanța de fond a încălcat prevederile art. 7 alin. (1) Cod penal – la

aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală.

Ori, infracțiunea de care este învinuit, este una ușoară în condițiile art. 16

Cod penal, inculpatul este la o vârstă fragedă, a crescut fără părinți, doar cu

bunicii.

În atare condiții, inculpatul nu a avut una din cele mai bune copilării. În

prezent, fără suportul cuiva, de sine stătător, și-a găsit un loc muncă, contribuind

la întreținerea bunicilor săi.

Conform certificatului Biroului de Probațiune din 10.09.2018, Bălan A. a

executat pedeapsa sub formă de muncă neremunerată aplicată prin sentința

Judecătoriei Bălți din 28.06.2018.

2019, apelurile au fost respinse ca fiind nefondate.

Instanța de apel a statuat că, instanța fond corect a reținut, că scopul

pedepsei penale este cel de a restabili echitatea socială și corectarea celui vinovat,

întru prevenirea comiterii atât de către el, cât și de către alte persoane a faptelor

penale cu conținut analogic. De aceea, numindu-i inculpatului pedeapsa

închisorii, instanța a ținut cont de personalitatea lui, ce nu este la prima abatere

de legea penală, anterior fiind în repetate rânduri condamnat pentru încălcarea

dispozițiilor Regulamentului Circulației Rutiere, fapt confirmat prin sentințele de

condamnare, aplicându-i-se pedeapsa amenzii, inclusiv pedeapsa sub formă de

muncă neremunerată, pe care deși le-a executat nu a conștientizat rolul educativ

și cel de prevenire a continuării activității criminale, având și un cazier

contravențional destul de variat, împrejurări ce denotă nedorința inculpatului de

a se conforma regulilor sociale și normelor morale de conduită stabilite în

societate, iar aflarea la întreținere a buneilor în etate, caracteristica pozitivă de la

locul de trai, precum și executarea integrală a orelor de muncă aplicate anterior

prin sentința Judecătoriei Bălți din 28.06.2018 nefiind în măsură să determine

aplicarea unei pedepse de natura celei solicitate.

La fel, se atestă lipsa unei căințe active a inculpatului, în sensul art. 57 Cod

penal, inclusiv a cererii depuse în acest sens, personal sau prin apărător, precum

și eschivarea lui de la judecarea cauzei, iar de aici, și de răspunderea penală, ceea

ce face imposibilă aplicarea în privința lui a unei pedepse mai blânde, alternative

arestului.

Deși componența art. 2641 alin. (4) Cod penal este inclusă în categoria

infracțiunilor ușoare, totuși, făcând parte din domeniul securității circulației

rutiere și exploatării mijloacelor de transport, ca parte componentă a securității și

4

ordinii publice, ea este îndreptată spre neadmiterea la circulația rutieră a

persoanelor în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, întru excluderea

urmărilor grave ce pot surveni ca rezultat al acestor acțiuni, ținându-se cont și de

faptul, că la etapa actuală mijloacele de transport prezintă un grad sporit de

pericol, considerând, că că prin stabilirea acestei forme de pedeapsă va fi asigurat

scopul legii penale cât și principiul umanismului (art. 4 Cod penal) potrivit cărui

legea penală nu urmărește scopul cauzării suferințelor fizice sau lezarea

demnității umane, având doar scopul corectării celui vinovat în vederea prevenirii

activității criminale.

Respectiv, pedeapsa închisorii pe termenul stabilit, este cât se poate de utilă

și rațională pentru executare, urmărind scopul conștientizării caracterului

infracțional a acțiunilor comise, iar în lipsa altor circumstanțe, decât cele

prezentate la soluționarea cauzei în fond, căror instanța li-a dat o apreciere

obiectivă, instanța de apel a constatat netemeinicia cerinței apelantei privind

atenuarea pedepsei penale în privința inculpatului, fapt pentru care s-a dispus

respingerea apelului, cu menținerea hotărârii instanței de fond, fără modificări.

deciziei menționate și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de

judecată, într-un alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că, instanța de apel, nu s-a expus asupra tuturor

motivelor invocate în cererea de apel, fapt ce a generat pronunțarea unei decizii

ilegale.

Prin urmare, în cererea de apel a fost solicitat instanței de apel aplicarea

prevederilor art. 87 alin. (2) Cod penal. Cu referire la această solicitare instanța

de apel nu s-a expus, decizia contestată nu conține vreun argument în respingerea

ori admiterea aplicării acestei norme de drept penal.

Mai mult, instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt. Conform

materialelor cauzei penale, se arată că inculpatul a solicitat atât instanței de fond

cât și celei de apel, examinarea cauzei penale în lipsa sa. Cerere a fost întemeiată

potrivit art. 321 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală - judecarea cauzei în

lipsa inculpatului poate avea loc în cazul examinării unor cauze privitor la

săvârșirea unor infracțiuni ușoare când inculpatul solicită judecarea cauzei în

lipsa sa.

Examinarea cauzei penale în lipsa inculpatului este un drept al acestuia

prevăzut de norma procesul penală, fapt care nu poate fi interpretat ca o eschivare

de la examinarea cauzei în instanța de fond și apel. Or, anume cererea inculpatului

formulată în temeiul art. 321 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, a dat

posibilitatea instanțelor de judecată să examineze cauza într-un termen restrâns și

fără tergiversarea acesteia.

Instanța de apel s-a expus arbitrar asupra circumstanțelor atenuante

invocate în cererea de apel, astfel fiind încălcat principiul individualizării

răspunderii penale și pedepsei penale, art. 7 alin. (1) - la aplicarea legii penale se

ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana

5

celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea penală.

Chestiunea ce privește întreținerea de către inculpat a buneilor în etate este

una destul de importantă pentru familia acestuia, ori, prin privarea inculpatului

de libertate îi sunt aduse suferințe psihice atât lui cât și familiei acestuia, ultimii

fiind privați de ajutorul financiar pentru existență, acordat de inculpat.

Circumstanțele cauzei nu au fost examinate amplu de instanța de apel, fapt

ce contravine prevederilor art. 7 și 75 Cod penal.

Prin urmare, i-a fost aplicată pedeapsă individualizată contrar prevederilor

legale.

Ori, potrivit art. 75 alin. (2) Cod penal, pedeapsa cu închisoare are un

caracter excepțional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și

personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare.

Prin urmare, legiuitorul a prevăzut aplicarea pedepsei cu închisoare în

cazuri excepționale ce sunt generate de gravitatea faptei și personalitatea

infractorului.

Potrivit speței deduse judecății, fapta de care este învinuit inculpatul

constituie o infracțiune ușoară și inculpatul se caracterizează pozitiv la locul de

trai, fapt confirmat prin caracteristica eliberată de la locul de trai. Ca urmare,

acestor circumstanțe, pedeapsa aplicată față de inculpat este una contrară

prevederilor legale. Ori, legiuitorul a prevăzut expres la aplicarea pedepsei cu

închisoarea, două condiții concomitent și anume gravitatea faptei și personalitatea

infractorului, calificând această pedeapsa ca fiind una excepțională.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și

10) Cod procedură penal - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este

expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanție, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel, când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta

este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanție, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt reprezintă

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

6

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului

acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a deciziilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel legal

și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat au ținut

cont că de prevederile art. 61, 75 Cod penal conform căror, pedeapsa are drept

scop restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților,

cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a

prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul

alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu

închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci când gravitatea

infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu

închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvîrșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul

excepțional la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către

instanța de judecată.

În consecutivitatea enunțată, instanțele just au conchis că, chiar și în

prezența circumstanțelor invocate de recurentă, în cazul în care inculpatul anterior

a mai fost condamnat, fiind neexecutată pedeapsa complementară stabilită prin

sentința Judecătoriei Bălți din 28.06.2018, o pedeapsă penală mai blândă decât

cea aplicată, ar fi inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cu persoana lui, cât și cu scopului pedepsei

penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane, caracterul

excepțional la aplicarea pedepsei cu închisoare fiind argumentat de către

instanțele de judecată.

7

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale.

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura

pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2), a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei

penale în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea este o competență și

prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat

din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea

acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate

în acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și

circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare,

conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei

(hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu a comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că

instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârile

atacate cuprind motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției nu contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus clar, instanțele nu

au admis erori grave de fapt, care să le fi afectat soluția, că s-au aplicat pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este unul vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a

fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

8

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Munteanu

Violina, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 23 aprilie 2019 și deciziei

Colegiul penal al Curții de Apel Bălți din 31 iulie 2019, în privința inculpatului

Balan Andrei XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 10 ianuarie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

9