1ra-1399/2020 — art. 264-1 alin.4 CP

1ra-1399/2020 — art. 264-1 alin.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1399/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda,

examinând, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei,

admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul

Dobroviceanu – Mutavci Valentina în numele inculpatului, împotriva

sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 08 octombrie 2019 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2019,

în cauza penală în privința inculpatului

Soloviov Andrei xxxi, născut la xxx,

originar din or. xxx, xxx, locuitor or. xxx str. xxxx.

Termenul examinării cauzei:

Prima instanță: 06.11.2018- 08.10.2019;

Instanța de apel: 08.11.2019- 16.12.2019;

Instanța de recurs: 25.05.2020 – 12.11.2020.

A C O N S T A T A T :

octombrie 2019, cauza fiind examinată conform prescripțiilor din art. 3641

Cod de procedură penală, Soloviov Andrei, a fost recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod penal, fiindu-i

stabilită pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 (șapte) luni cu

ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, în conformitate cu art.65

Cod penal cu privarea de dreptul de desfășura o anumită activitate și

anume dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 (cinci)

ani.

certitudine că este privat de dreptul de a conduce mijloace de transport

precum și faptul că în temeiul prevederilor pct.14 al Regulamentului

Circulației Rutiere al Republicii Moldova conducătorului de vehicul îi este

interzis să conducă unitatea de transport în stare de ebrietate, la 05

septembrie 2018, după ce a consumat băuturi alcoolice în circumstanțe

necunoscute, fiind în stare de ebrietate cu grad avansat produsă de

consumul de alcool a urcat la volanul automobilului personal de model

1

„xxx” cu n/î xxxx și deplasându-se în or. Vatra pe str. Gagarin 30, a

tamponat automobilul de model „xxx” cu n/î xxxx, condus de către xxx.

Ca urmare a accidentului rutier comis de Soloviov Andrei a fost

solicitată intervenția colaboratorilor Inspectoratului Național de Patrulare

din mun. Chișinău. Fiind suspectat pe temeiuri rezonabile de conducerea

unității de transport sub influența băuturilor alcoolice, Soloviov Andrei la

05.09.2018 ora 20:57, a fost supus examinării alcooloscopice cu alcotestul de

model „Drager 8510 RO” seria ARDM0346, constatându-se conform

certificatului electronic nr.6993 în aerul expirat de către respectivul o

concentrație de alcool în mărime de 1,38 mg/1 alcool, ceea ce potrivit

prevederilor art.134/12 alin.3 Cod penal reprezintă stare de ebrietate cu

grad avansat.

Conform informațiilor ce se conțin în baza de date „Acces Web”,

Soloviov Andrei, a.n.1984, este privat de dreptul de a conduce mijloace de

transport.

Prin urmare, Soloviov Andrei Serghei, a încălcat cerințele pct. 14 al

Regulamentului Circulației Rutiere care prevede că, „conducătorului de

vehicul îi este interzis: a) să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub

influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub influența

preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind

bolnav, traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i

afecteze capacitatea de conducere” și a încălcat cerințele pct. 10 subpct. 2)

lit. a) al aceluiași regulament indicat supra, care indică că persoana care

conduce un autovehicul trebuie să posede și, la cererea lucrătorului de

politie, polițistului de frontieră, ofițerului echipei mobile a Serviciului

Vamal, este obligată să înmîneze pentru control: permisul de conducere

perfectat pe numele său, valabil pentru categoria (subcategoria) din care

face parte autovehiculul condus.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, Soloviov Andrei xxx, a comis

infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod Penal, adică conducerea

mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat, acțiune săvîrșită de către o persoană care este

privată de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Mutavci Valentina în numele inculpatului Soloviov Andrei prin care a

solicitat admiterea acestuia, casarea parțială a sentinței în partea

individualizării pedepsei și în această parte de pronunțat o nouă hotărâre

prin care inculpatului să-i fie numită o pedeapsă mai blindă, sub formă de

amendă.

3.1. În motivarea apelului avocatul Dobroviceanu-Mutavci Valentina

în numele inculpatului Soloviov Andrei a invocat că:

2

- la numirea pedepsei nu s-a ținut cont de faptul că atît în cadrul

urmăririi penale cît și în instanța de judecată Soloviov Andrei și-a

recunoscut vinovăția pe deplin în comiterea infracțiunii incriminate, se

căiește, îi pare rău de cele săvârșite, are la întreținere un copil minor,

promite pe viitor să nu mai săvârșească careva infracțiuni;

- inculpatului Soloviov Andrei i-a fost aplicată o pedeapsă prea aspră

și solicită aplicarea unei pedepse mai blânde, sub formă de amendă.

decembrie 2019 a fost respins ca nefondat apelul declarat de avocatul

Dobroviceanu-Mutavci Valentina în interesele inculpatului Soloviov

Andrei, și menținută fără modificări sentința Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani din 08 octombrie 2019.

4.1. În motivarea deciziei instanța de apel a concluzionat despre

existența în acțiunile inculpatului Soloviov Andrei a indicilor infracțiunii

prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod penal după indicii calificativi:

,,conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare

de ebrietate alcoolică cu grad avansat, acțiune săvârșită de către o persoană

care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport”.

Instanța de apel a reținut că, în mod corect instanța de fond a stabilit

situația de fapt și vinovăția inculpatei, cercetarea judecătorească s-a efectuat

cu respectarea dispozițiilor procesual-penale prevăzute de art. 3641 Cod de

procedură penală.

Instanța de apel a constatat că, instanța de fond a îndeplinit strict

cerințele dispozițiilor art. 3641 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală,

opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei potrivit procedurii

enunțate, nu a fost viciată, în cadrul urmăririi penale n-au fost încălcate

normele imperative din Codul de procedură penală, fapt ce condiționează

concluzia că instanța de apel nu este în drept a reține o altă situație de fapt

decât cea reținută în rechizitoriu și de către prima instanță.

Instanța de apel a menționat că, prin acțiunile sale inculpatul Soloviov

Andrei a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.2641 alin.(4) Codul penal. De

asemenea, instanța de fond a argumentat deplin poziția adoptată, cât din

punct de vedere a cercetării în ansamblu a circumstanțelor cauzei, atât și

din punct de vedere a prevederilor legale.

Instanța de apel a constatat că, instanța de fond a acordat deplină

eficiență prevederilor art. art. 7, 61, 75 Cod penal.

Instanța de apel a reținut că, la stabilirea pedepsei instanța de fond a

constatat că lipsesc circumstanțe agravante în temeiul art. 77 Cod penal, iar

ca circumstanțe atenuante în temeiul art. 76 Cod penal a stabilit căința

sinceră, totodată, luând în considerare toate circumstanțele cauzei și anume,

opinia participanților la proces că, inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară,

3

de personalitatea vinovatului care anterior a fost condamnat pentru

infracțiuni similare și pe un caz procesul penal a fost încetat în baza

amnistiei, pedeapsa a fost executată, a recunoscut vina, totodată, s-a căit

sincer de fapta comisă, instanța de judecată consideră că, corectarea și

reeducarea inculpatului nu este posibilă fără izolarea reală de societate,

stabilindu-i pedeapsă sub formă de închisoare.

Instanța de apel, ținând cont de prevederile art. 3641 alin.(8) Cod de

procedură penală, la stabilirea pedepsei instanța de judecată micșorează cu

o 1/3 limita sancțiunii stabilită de norma penală încălcată, a menționat că

pedeapsa stabilită inculpatului Soloviov Andrei pentru fapta prevăzută de

art. 2641 alin. (4) Cod penal, sub formă de 7 (șapte) luni închisoare, cu

aplicarea prevederilor art. 65 Cod penal cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani și cu ispășirea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, se încadrează în noile limite ale

pedepsei.

Instanța de apel a reținut că, instanța de fond just a statuat că, pentru

realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal, privind

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și pentru

reeducarea acesteia, se impune aplicarea unei pedepse penale cu închisoare

în limitele sancțiunii normei încălcate, ținând cont de circumstanțele

atenuante și agravante.

Instanța de apel a constatat că, instanța de fond just a individualizat

pedeapsa în baza art. 75 Cod penal, și totodată, corect a aplicat pedeapsa

sub formă de închisoare, ținând cont că inculpatul, anterior prin sentința

Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 09.10.2015 în baza art.2641 alin.(1)

Cod penal cu stabilirea pedepsi în formă de amendă în mărime de 375 u.c.,

ce constituie 7500 lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani. Prin sentința Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 13.10.2016 procesul penal în baza art.2641 alin.(4) Cod penal a

fost încetat în baza art.2 alin.(1), (2) a Legii privind amnistia în legătură cu

aniversare a XXV-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova

mr.210 din 29.07.2016. Iar prin decizia Curții de Apel Chișinău din

28.03.2018 în baza art.2641 alin.(4), 85 Cod penal cu stabilirea pedepsei în

formă de închisoare pe un termen de 6 luni cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe un termen de 6 luni, cu calcularea termenului ispășirii

pedepsei cu închisoare din momentul reținerii.

Instanța de apel a concluzionat că, inculpatul anterior a comis

infracțiuni similare, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de amendă, însă

careva concluzii în acest sens inculpatul nu a făcut și nu a pășit pe calea

corijării, astfel doar prin aplicarea pedepsei sub formă de închisoare

4

realizându-se scopul pedepsei de corectare și reeducare a inculpatului

Soloviov Andrei.

avocatul Dobroviceanu – Mutavci Valentina în numele inculpatului, prin

care invocând în calitate de temei pentru recurs ordinar prevederile art. 427

alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, a solicitat casarea sentinței

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 08 octombrie 2019 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2019, cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care pedeapsa pentru infracțiunea

comisă să fie numită mai blândă, sub formă de amendă.

5.1. În susținerea revendicărilor, avocatul Dobroviceanu – Mutavci

Valentina a menționat următoarele:

- la numirea pedepsei instanțele de judecată nu au ținut cont de faptul

că atât în cadrul urmăririi penale cît și în instanța de judecată Soloviov

Andrei și-a recunoscut vinovăția pe deplin în comiterea infracțiunii

incriminate, se căiește, î-i pare rău de cele săvârșite, are la întreținere un

copil minor, promite pe viitor să nu mai săvârșească careva infracțiuni.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care se constată că este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate

expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie

să fie invocate de recurent.

Colegiul penal reține că în susținerea recursului, avocatul a invocat

incidența temeiului prevăzut de art. 427 alin. (1) în pct. 10) Cod de

procedură penală, care prevăd că hotărârea instanței de apel poate fi supusă

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel în cazul când instanța de apel nu a individualizat corect pedeapsa.

Instanța de recurs menționează însă că, prevederile la care se referă

autorul recursului nu sunt aplicabile din punctul de vedere al prezenței

erorilor de drept, care ar servi ca temei de implicare a instanței de recurs în

sensul casării deciziei instanței de apel.

5

Colegiul penal reține că, recurentul deși este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului, critică decizia contestată doar în partea ce ține de

pedeapsa stabilită inculpatului, considerând-o prea aspră, solicitând în acest

sens, aplicarea unei pedepsei mai blânde în privința inculpatului.

Privitor la pedeapsa stabilită inculpatului de către instanța de fond și

menținută de către instanța de apel, Colegiul penal consideră că instanța de

apel și-a motivat just soluția adoptată în acest sens, acordând deplină

eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, Cod penal și art. 3641 Cod de procedură

penală, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei,

stabilite conform sancțiunii articolului incriminat, iar în sprijinul statuării

respective relevă următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvârșirii unei

infracțiuni instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască

nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru inculpatul care a

comis acea infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea

realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile și principiile

prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului

pedepsei. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv,

de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea

articolului din Codul penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în

vedere principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite, care

se măsoară după cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator,

urmând ca celelalte două criterii alăturate și distincte - persoana

infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format opinia cu privire

la gradul de pericol social concret al activității infracționale săvârșite.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de apel a ținut

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Instanța de recurs reține că recurentul înaintează cerințe prin care

solicită aplicarea unei pedepse mai blânde, solicitări care pe lângă faptul că

sunt contradictorii, de fapt nici nu au fost motivate de către recurent, fiind

neîntemeiate, or doar faptul că ultimul nu este de acord cu pedeapsa

stabilită, considerând-o prea aspră, nu poate servi ca circumstanță pentru

aplicarea în privința inculpatului a unei pedepse neprivative de libertate.

6

Circumstanțele speței, indică asupra faptului că aplicarea pedepsei

sub formă de amendă în privința inculpatului nu a atins scopul prevăzut de

lege față de inculpat, ba mai mult l-a încurajat pe acesta să săvârșească din

nou o infracțiune similară, motiv pentru care, Colegiul penal reține ca fiind

corectă concluzia instanțelor inferioare, precum că scopul pedepsei penale

de reeducare și resocializare a inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane, va

putea fi atins doar prin stabilirea unei pedepse privative de libertate în

privința acestuia.

La speță, Colegiul penal reiterează că, practica judiciară demonstrează

că pedeapsa prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate,

jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe

contrare scopului urmărit, iar o pedeapsă prea blândă generează dispreț

față de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului nici

pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni cât și de prevenirea săvârșirii

infracțiunilor.

Pe lângă aceasta, recursul apărării, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5.1. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica

modului în care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura

pedepsei penale.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal concluzionează că pedeapsă

aplicată inculpatului corespunde scopului de corectare și reeducare a

inculpatului prevăzut de art. 61 Cod penal, care va duce la formarea unei

atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile de conviețuire

socială și principiile morale, iar argumentul invocat de recurent privind

aplicarea pedepsei non privative de libertate, urmând a fi declarat ca

neîntemeiat.

În viziunea instanței de recurs concluziile expuse pe larg de către

instanța de apel în decizia sa, sunt juste iar criticile recurentului nu

constituie temeiuri de a răsturna situația în prezenta cauză, ce ar necesita

intervenția instanței ierarhic superioare, în sensul casării hotărârilor

judecătorești adoptate.

Totodată, Colegiul penal notează că, prezența copilului minor la

întreținere, nu reprezintă un indiciu decisiv în a considera că corectarea și

reeducarea inculpatului Soloviov Andrei este posibilă și de această dată,

fără izolarea lui de societate, ceea ce nu constituie o măsură de pedeapsă

echitabilă anume reieșind din personalitatea inculpatului.

Astfel, Colegiul penal conchide că temeiuri de a pune la îndoială

veridicitatea argumentelor instanței de apel în motivarea soluției sale pe

aspectele contestate de recurent nu se identifică, pe care în virtutea

corectitudinii lor și pentru a evita repetări inutile, le acceptă și le însușește,

7

fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a

hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument

(Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea

de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor

furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile

esențiale supuse atenției sale.

Reținând prevederile sus menționate, Colegiul penal conchide că nu

există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat și potrivit

legii decide inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul

Dobroviceanu – Mutavci Valentina în numele inculpatului, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2019,

în cauza penală în privința inculpatului Soloviov Andrei xxxx, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 30 decembrie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

8