1ra-492/2020 — art. 208 alin. 1; 287 alin. 2 lit. b CP

1ra-492/2020 — art. 208 alin. 1; 287 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-492/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Catan Liliana,

judecând, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursurile

ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Călugăreanu Vitalie și de către avocatul Șișcanu Veronica în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 17 septembrie 2019, în cauza penală în privința lui,

Popescu Viorel XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 23.06.2018 – 24.04.2019

instanța de apel: 31.05.2019 – 17.09.2019

instanța de recurs ordinar: 28.11.2019 – 27.10.2020

A C O N S T A T A T :

Viorel a fost achitat de învinuirea adusă în baza art. 208 alin. (1) Cod penal

pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Popescu Viorel a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 287

alin. (2) lit. b) Cod penal, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 1000 (una mie) unități convenționale, ceia ce constituie 50000

(cincizeci mii) lei.

A fost aplicată față de inculpatul Popa Viorel măsura preventivă -

obligația de a nu părăsi țara până la devenirea sentinței definitive și

irevocabile.

aproximativ la orele 21:00, deplasându-se împreună cu XXXXX la domiciliul

lui Dascăl Andrian din or. Nisporeni, str. XXXXX, unde se afla Căldăraru

Vitalie, urmărind premeditat scopul de a-și demonstra superioritatea față de

ultimul, realizând caracterul și gradul prejudiciabil al acțiunilor sale, din

motive huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, exprimând o lipsă

evidentă de respect față de societate, acționând împreună și de comun acord

cu Proțîc Vasile, l-a numit cu cuvinte necenzurate, după care i-au aplicat mai

multe lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite regiuni ale corpului lui

Căldăraru Vitalie, cauzându-i conform raportului de expertiză

1

extrajudiciară nr.366 din 29.08.2017, echimoză cu escoriații în regiunea

urechii stângi, escoriație liniară pe partea din urmă a gâtului, escoriație pe

mucoasa buzei de jos, lezarea parțială a dintelui 1 din stânga de sus,

echimoze pe față, gât și în regiunea articulației umărului stâng și pe piept și

escoriații pe piept, care au fost produse prin acțiunea unui obiect contondent

dur și se califică ca vătămări neînsemnate.

Tot el, Popescu Viorel, fiind o persoană majoră, care a împlinit vârsta

de 18 ani, cunoscând cu certitudine faptul că XXXXX, este minor și nu a

împlinit vârsta de 18 ani, la XXXXX, aproximativ la orele 21:00, l-a

determinat să se deplaseze împreună cu el la domiciliul lui Dascăl Andrian

din or. Nisporeni, str. XXXXX, unde se afla Căldăraru Vitalie, ulterior,

ajungând la domiciliu sus numit, urmărind premeditat scopul de a-și

demonstra superioritatea față de ultimul, realizând caracterul și gradul

prejudiciabil al acțiunilor sale, din motive huliganice, încălcând grosolan

ordinea publică, exprimând o lipsă evidentă de respect față de societate,

acționând împreună și de comun acord cu XXXXX, l-a urnit cu cuvinte

necenzurate, după care i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii picioarele

peste diferite regiuni ale corpului lui Căldăraru Vitalie, cauzându-i conform

raportului de expertiză extrajudiciară nr. 366 din 29.08.2017, echimoză cu

escoriații în regiunea urechii stingi, escoriație liniară pe partea din urmă a

girului, escoriație pe mucoasa buzei de jos, lezarea parțială a dintelui 1 din

stânga de sus, echimoze pe față, gât și în regiunea articulației umărului stâng

și pe piept și escoriații pe piept, care au fost produse prin acțiunea unui

obiect contondent dur și se califică ca vătămări neînsemnate.

Nisporeni, Caragia Gheorghe, prin care a solicitat admiterea apelului,

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul

Popescu Viorel să fie recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal și în baza acestei norme să-i fie stabilită

pedeapsa cu închisoare pe un termen de 4 ani, în penitenciare de tip

semiînchis. Să fie recunoscut vinovat inculpatul Popescu Viorel de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal și în baza acestei norme

s-i fie aplicată pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, în

penitenciare de tip semiînchis. În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru

concurs de infracțiuni, prin cumul parțial de pedepse, a-i stabili inculpatului

Popescu Viorel pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen

de 5 ani și 4 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

3.1. În motivarea cererii de apel, procurorul a menționat că:

- instanța neîntemeiat l-a achitat pe Popescu Viorel pe capătul de

învinuire prevăzut de art. 208 alin. (1) Cod penal, or, minorul XXXXX a

acționat sub influența comportamentului inculpatului Popescu Viorel și a

2

fost condamnat pentru coautorat la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

287 alin. (2) lit. b) Cod penal;

- potrivit prevederilor art. 17 al Convenției cu privire la drepturile

copilului, copilul are dreptul să fie protejat împotriva informațiilor și

materialelor care dăunează dezvoltării sale sociale, spirituale și morale.

Realizarea acestui drept este una dintre condițiile formării corecte a

personalității copilului, în virtutea acestui fapt, activitatea statului în

contextul politicii sociale de îmbunătățire a situației copiilor constă nu doar

în descoperirea și consolidarea eficacității factorilor favorabili, mai ales,

pentru formarea personalității, dar și în neutralizarea și eradicarea, pe cât

posibil, a influențelor indezirabile pentru scopurile de educație. Una dintre

manifestările acestor influențe este atragerea minorilor la activitatea

criminală sau determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale;

- pericolul social al infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal

se exprimă în aceea că, sub influența unei persoane adulte, minorul,

caracterizat prin vulnerabilitate sporită, absoarbe și repetă informația și

actele de conduită care, din punctul de vedere al normelor penale și etice, nu

sunt acceptate de societate. Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art.

208 Cod penal constituie relațiile sociale cu privire la dezvoltarea socială

spirituală și morală a minorului. Latura obiectivă a acestei infracțiuni se

manifestă prin acțiunea de atragere a minorului la activitatea criminală;

- la caz s-a stabilit cu certitudine că Popescu Viorel, avându-l la îngrijire

pe minorul XXXXX , care la acel moment avea doar 16 ani, l-a luat cu sine și

împreună cu alte persoane au mers la domiciliu unde se afla partea vătămată

și în prezența acestuia s-a exprimat cu cuvinte necenzurate, a aplicat lovituri

cu palmele și picioarele peste corp, instigând minorul să procedeze la fel.

Latura subiectivă a infracțiunii se exprimă prin vinovăție sub formă de

intenție directă, iar motivul este năzuința făptuitorului de a-i transmite

minorului experiența criminală acumulată, pentru calificarea în baza acestei

norme, este necesar ca persoana majoră să cunoască cu certitudine faptul că

coautorul sau persoana instigată să fie minoră;

- o altă eroare admisă de instanța de fond la examinarea cauzei penale

se referă la greșita individualizare a pedepsei aplicate pe capătul de acuzare

adus în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal;

- potrivit caracteristicii inculpatul este caracterizat ca o persoană

agresivă și mai puțin educată, fiind în relații scandalagioase cu vecinii și

prietenii. Circumstanțe atenuante nu au fost stabilite, cu toate acestea

instanța a reținut recunoașterea vinei și comiterea infracțiunii la vârsta

cuprinsă între 18 și 21 ani;

- instanța a reținut lipsa circumstanțelor agravante, cu toate că

acuzarea a indicat la prezența acestora și anume – comiterea infracțiunii prin

orice formă de participație;

3

septembrie 2019, a fost admis apelul procurorului, casată parțial sentința în

latura penală și stabilirea pedepsei și pronunțată o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță prin care Popescu Viorel învinuit în

comiterea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.(l) Cod penal, a fost achitat

în baza art.390 alin.(1), pct. l Cod procedură penală, deoarece nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii.

Popescu Viorel a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art.287 alin.(2), lit. b) Cod penal și i-a fost stabilit o pedeapsă

de 3(trei) ani închisoare, cu ispășirea în penitenciar de tip semiînchis.

În conformitate cu art.90 alin.(1) Cod penal, a fost suspendată

condiționat executarea pedepsei aplicate lui Popescu Viorel pe un termen de

probațiune de 2 (doi) ani.

În rest au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

4.1. În motivarea soluției instanța de apel a indicat că prima instanță a

dispus achitarea lui Popescu Viorel pe capătul de învinuire adus în baza art.

208 alin. (1) Cod penal, însă, partea descriptivă a sentinței de achitare nu

coincide cu dispozitivul sentinței de achitare, or, așa cum a indicat prima

instanță, rezultă că a descris fapta criminală, considerată ca fiind dovedită,

și nu a indicat învinuirea în baza căreia cauza, în privința învinuitului

Popescu Viorel, a fost trimisă în judecată și anume - art. 208 alin. (1) Cod

penal. O altă eroare de drept ce a impus implicarea instanței de apel la

soluționarea capătului de acuzare adus în baza art. 208 alin. (1) Cod Penal se

referă la motivul în baza căruia s-a dispus achitarea lui Popescu Viorel și

anume - că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Instanța de apel a constatat că, temeiul arătat de prima instanță

prevăzut la art. 390 alin. (1) p. 3) Cod de procedură penală, a fost reținut

greșit, iar Popescu Viorel urmând a fi achitat de învinuirea adusă în baza art.

208 alin. (1) Cod penal în temeiul prevăzut de art. 390 alin. (1) p. 1) Cod de

procedură penală - nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Instanța de apel a reținut că, potrivit învinuirii acțiunile lui Popescu

Viorel se încadrează în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) Cod Penal

- atragerea minorilor la activitatea criminală sau instigarea lor la săvârșirea

infracțiunilor, săvârșite de o persoană care a atins vârsta de 18 ani.

Cercetarea judecătorească, pe acest capăt de acuzare nu a fost

completată cu noi probe și au fost examinate probele administrate la

urmărirea penală și instanța de fond prin citirea acestora, prin prisma

principiului nemijlocirii și contradictorialității, or, nu se contestă conținutul

probelor.

Având în vedere probele administrate, coroborate în ansamblu, din

punct de vedere al pertinenței, utilității, veridicității și concludentei, instanța

de apel a conchis că fapta de atragere a minorului XXXXXla activitatea

4

criminală sau instigarea lui la săvârșirea infracțiunilor, de către Popescu

Viorel, persoană care a atins vârsta de 18 ani, nu a avut loc.

Din analiza probelor deduse judecării, instanța de apel a statuat că

din partea inculpatului Popescu Viorel, acțiuni de atragere, determinare și

instigare a minorului XXXXX la comiterea actelor de huliganism împotriva

lui Căldăraru Vitalie nu au avut loc, împrejurare ce rezultă din declarațiile

inculpatului, părții vătămate și a martorilor, probe ce coroborează și se

completează și potrivit cărora rezultă că minorul XXXXX a aplicat lovituri

lui Căldăraru Vitalie spontan, fără influență din partea lui Popescu Viorel,

acționând din proprie inițiativă, fără a fi influențat de către inculpat.

Instanța de apel menționează că nu poate fi reținută atragerea

minorului XXXXX la activitatea criminală de către Popescu Viorel, or

acuzarea nu a prezentat probe ce ar confirma că Popescu Viorel prin

manipulare psihologică i-a introdus lui XXXXX treptat, pe neobservate, în

minte concepții și idei despre modul criminal de viață, excluzându-se fapta

de atragere a minorului la activitatea criminală.

Atragerea minorului la activitatea criminală, nu s-a constatat și

deoarece după cum rezultă din declarațiile martorului XXXXX

comportamentul său agresiv a fost generat de comportamentul părții

vătămate și nu a inculpatului, el acționând în scopul apărării lui Popescu

Viorel.

Instanța de apel a conchis că afirmațiile apelantului cu referire la

netemeinicia achitării lui Popescu Viorel de învinuirea adusă în baza art. 208

alin. (1) Cod penal, nu și-au găsit confirmare.

Pe învinuirea adusă lui Popescu Viorel în baza art. 287 alin. (2) lit. b)

Cod Penal, prima instanță a conchis demonstrarea vinovăției, rezultată din

declarațiile inculpatului, părții vătămate și martorilor, probe ce coroborează

și se completează, și l-a condamnat pe Popescu Viorel la amendă în mărime

1000 unități convenționale.

Instanța de apel a reținut că, prima instanță a stabilit în mod corect

situația de fapt și de drept, examinând probele administrate din punctul de

vedere a utilității și veridicității lor, sub toate aspectele, complet și în mod

obiectiv, iar vinovăția inculpatului Popescu Viorel a fost dovedită cu

certitudine și fără echivoc, cercetarea judecătorească efectuându-se cu

respectarea dispozițiilor procesual-penale privind administrarea probelor și

făcându-se o încadrare justă a acțiunilor inculpatului în baza art. 287 alin. (2)

lit. b) Cod penal — huliganism, adică acțiuni care încalcă grosolan ordinea

publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei și de amenințarea

cu aplicarea unei asemenea violențe, care prin conținutul lor se deosebesc

printr-o obrăznicie deosebită săvârșite de două sau mai multe persoane.

Din probele administrate rezultă că acestea sunt suficiente pentru a

constata că faptele constituie infracțiunea prevăzută de art. 287 alin.(2) lit. b)

5

Cod penal, a fost săvârșită de inculpat și sunt de natură să permită stabilirea

pedepsei, iar personalitatea inculpatului Popescu Viorel susceptibilă de a fi

supusă răspunderii penale.

Instanța de apel a reținut că potrivit art. 96, art. 385 alin. (1) și art. 394

alin. (1) și alin. (2) Cod procedură penală stipulează că instanța este obligată

să indice în partea descriptivă a sentinței care sunt circumstanțele care

atenuează sau agravează răspunderea inculpatului, datele care

caracterizează persoana inculpatului, precum și motivele soluției adoptate

referitoare la stabilirea pedepsei sau la liberarea de pedeapsă penală.

La capitolul individualizarea pedepsei, cercetarea judecătorească, în

instanța de apel, a fost completată cu noi probe prezentate de apărare:

certificatul de naștere a lui Popescu Beatrice, potrivit căruia Popescu Viorel

îi este tată, și caracteristica eliberată de primarul or. Nisporeni lui Popescu

Viorel care îl caracterizează pe inculpat ca fiind o persoană modestă,

neangajată în câmpul muncii, este în relații bune cu vecinii și prietenii și că

plângeri în adresa lui la Primărie nu au parvenit.

Popescu Viorel a săvârșit infracțiunea de huliganism în coautorat cu

XXXXX, în loc public, desconsiderând ordinea publică, din intenții

huliganice, în privința a unei persoane minore, aplicând violența și cauzând

vătămări corporale neînsemnate.

Cu privire la personalitatea inculpatului se menționează că el nu se află

pentru prima dată pe banca de acuzare, potrivit cazierului judiciar fiind

anterior condamnat, antecedentul penal este stins și tras la răspundere

contravențională întru comiterea a 14 contravenții, inclusiv pentru

huliganism nu prea grav și vătămare a integrității corporale, antecedentele

contravenționale fiind stinse. La momentul comiterii infracțiunii era în

vârstă de până la 21 ani. A recuperat benevol paguba pricinuită prin

infracțiune. Are un copil minor la întreținere și educație. Nu se află la

evidența medicului narcolog și psihiatru și nu este încadrat în câmpul

muncii. La materialele cauzei sunt anexate caracteristici de la locul de trai a

inculpatului, unde potrivit caracteristicii eliberate Inspectoratului de Poliție

Nisporeni la 12.09.2017, Popescu Viorel se caracterizează ca fiind o persoană

agresivă, puțin educată, cu antecedente penale (f.d.85, vol. I). Conform

caracteristicilor eliberate la 07.08.2018 și 16.09.2019, Popescu Viorel se

caracterizează ca fiind o persoană modestă, neangajată în câmpul muncii,

este în relații bune cu vecinii și prietenii și că plângeri în adresa lui la

Primărie nu au parvenit (f.d.27, 100, vol. II).

Deoarece au fost prezentate caracteristici contradictorii ale

personalității inculpatului, instanța de apel reieșind din faptul că dubiul

judiciar se interpretează în favoarea persoanei acuzate, a reținut ca veridică,

concludentă, pertinentă și utilă justei soluționări a cauzei, caracteristicile

eliberate la 07.08.2018 și 16.09.2019 potrivit cărora Popescu Viorel se

6

caracterizează ca fiind o persoană modestă, neangajată în câmpul muncii,

este în relații bune cu vecinii și prietenii și că plângeri în adresa lui la

Primărie nu au parvenit (f.d.27, 100, vol. II). La baza acestei concluzii

instanța de apel a invocat și faptul că la 12.09.2017 Popescu Viorel nu avea

antecedente penale, astfel că caracteristica eliberată Inspectoratului de

Poliție Nisporeni la 12.09.2017 conține date eronate. De asemenea, inculpatul

pe parcursul instrumentării cauzei penale a avut un comportament corect,

prezentându-se la termenele solicitate, contribuind la respectarea

termenului rezonabil de examinare.

În sensul art. 76 Cod penal, în calitate de circumstanțe atenuante,

instanța de apel a reținut: recunoașterea vinei, căința sinceră, săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins

vârsta de 21 de ani, cât și lipsa pretențiilor de ordin material și moral,

deoarece instanța de judecată dispune de dreptul de a reține circumstanțe

atenuante, chiar dacă părțile nu le invocă.

Instanța de apel nu a stabilit circumstanțe agravante, iar argumentele

acuzării invocate în dezbaterile judiciare (fond și apel) că în seama lui

Popescu Viorel urmează a fi reținută agravanta - săvârșirea infracțiunii de

către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară

sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză - nu pot ii admise, or, la

stabilirea pedepsei instanța de judecată poate recunoaște ca agravante

numai acele circumstanțe care au fost stabilite de organele de urmărire

penală, au fost indicate în rechizitoriu (art. 296 alin. (2) Cod de procedură

penală) și numai dacă au fost susținute de acuzatorul de stat în dezbaterile

judiciare, iar în speță aceste condiții nu au fost respectate (în rechizitoriu se

indică că circumstanțe ce agravează răspunderea lui Popescu Viorel,

conform art. 77 Cod Penal nu au fost stabilite (f.d.144, vol. I; în susțineri

verbale (f.d.58-63, vol. II) și apel (f.d.73-76, vol. II) și ulterior la examinarea

apelului, acuzarea a susținut că este prezentă agravanta — săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru

infracțiune similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză).

Tot aici, se menționează și că la data comiterii infracțiunii- 27.08.2017 -

inculpatul Popescu Viorel nu era cunoscut cu antecedente penale,

antecedentul penal survenind în urma condamnării la 23.11.2017 pentru

fapta infracțională săvârșită la 26.02.2017 și fiind stins prin executare până la

pronunțarea sentinței din 24.04.2019.

Instanța de apel a reținu că, faptul că în prezent, în privința

inculpatului se mai instrumentează o altă cauză penală pe o învinuire

similară, nu poate fi luată în considerație, or, pe cauza respectivă nu există

vre-o hotărâre judecătorească și simplul motiv că există o cauză penală în

proces pe numele inculpatului, nu poate fi considerat ca un indiciu la

stabilirea pedepsei.

7

Prima instanță greșit a ajuns la concluzia că restabilirea echității

sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane vor fi atinse prin stabilirea pedepsei pecuniare.

Instanța de apel a constatat că, argumentele apelantului și-au găsit

confirmarea la judecarea apelului declarat, or, inculpatul a săvârșit o

infracțiune mai puțin gravă, atentând la relațiile sociale cu privire la ordinea

publică, liniștea cetățenilor și care deseori conduce la săvârșirea altor

infracțiuni, mult mai grave; prezentă o periculozitate, Popescu Viorel fiind

anterior supus răspunderii penale și contravenționale pentru 2 fapte penale

și 14 fapte contravenționale toate săvârșite în anul 2017; are la întreținere și

educație un copil minor, nu este încadrat în câmpul muncii, nu se află la

evidența medicului narcolog și psihiatru și se caracterizează ca o persoană

modestă și în privința căruia nu sunt înaintat plângeri din partea locuitorilor

or. Nisporeni; la momentul comiterii infracțiuni nu avea împliniți 21 ani,

recunoaște vina, sincer se căiește, a recuperat benevol paguba pricinuită prin

infracțiune; nu prezintă în acțiuni circumstanțe ce ar agrava răspunderea

penală; antecedente penale sunt stinse, or, la momentul comiterii

infracțiunii, deja prin sentința Judecătoriei Ungheni din XXXXX el a fost

condamnat în baza art. 287 alin.(2) lit. b) la amendă în mărime de 750 unități

convenționale, antecedentul penal fiind stins, prin executare, până la

pronunțarea sentinței din 24.04.2019.

În condițiile expuse, instanța de apel a concluzionat că nu este rațional

ca inculpatul Popescu Viorel să execute pedeapsa stabilită, temei prevăzut

expres în art. 90 alin. (1) Cod penal, și dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani, de vreme ce potrivit

Rezoluției 65 privind suspendarea executării pedepsei, probațiunea și alte

măsuri de înlocuire a pedepselor privative dc libertate adoptată de CM al

CE la 22.01.1965, precum și Rezoluției 73 privind tratamentul de scurtă

durată al delicvenților adulți, adoptată de CM al CE la 13.04.1973 se

recomandă guvernelor statelor membre să limiteze atât cât este posibil

privarea de libertate a făptuitorilor unor infracțiuni minore.

Potrivit cereri anexate la f.d.19, vol. II, inculpatul Popescu Viorel a

reparat benevol dauna materială în valoare de 15000 lei, motiv pentru care

partea vătămată a renunțat la pretențiile civile înaintate. Conform

rechizitoriului au fost reținute cheltuieli judiciare în mărime de 128 lei,

cheltuieli rezultate din efectuarea expertizei extrajudiciare.

Instanța de apel a conchis că recuperarea cheltuielilor de judecată, în

speță, nu poate fi pusă în sarcina inculpatului, or, pe cauză, efectuarea

expertizei extrajudiciare (29.08.2017) a avut loc în temeiul solicitării lui

Căldăraru Vitalie, la îndreptarea Inspectoratului de Politie Nisporeni (f.d.60,

8

vol. I), în vederea stabilirii prezentei leziunilor corporale, localizarea,

mecanismul de formare al acestora și gravitatea lor, proveniența lor.

Instanța de apel raportând prevederile legale citate la circumstanțele

spetei, a conchis că cheltuielile invocate în speță sunt puse pe seama statului

prin intermediul organelor de resort care pornesc urmărirea penală și se

compun din cheltuieli evidente și necesare în vederea constatării faptei

infracționale, însă nu constituie cheltuieli suplimentare suportate de către

organul de urmărire penală în legătură cu efectuarea urmăririi penale sau

judecarea cauzei. Astfel, spetei nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 316

din 22 decembrie 2017 (publicată în M. O. nr. 40-108 din 09.02.2018), prin

care alin.(2) art.143 Cod procedură penală a fost abrogat, prin ce se atestă

intenția legiuitorului de a pune cheltuielile judiciare în sarcina inculpatului,

or, infracțiunea imputată inculpatului a fost săvârșită și expertiza a fost

înfăptuită până la introducerea acestor modificări, or, cheltuielile pentru

efectuarea expertizei în vederea stabilirii prezentei leziunilor corporale,

localizarea, mecanismul de formare al acestora și gravitatea lor, proveniența

lor, sunt evidente și necesare pentru a demonstra existența/lipsa bănuielii

rezonabile privind săvârșirea infracțiunii și nu pot fi puse în seama

inculpatului Popescu Viorel.

septembrie 2019, a fost atacată cu recurs ordinar de către:

- procurorul în procuratura de circumscripție Chișinău, Călugăreanu

Vitalie, prin care invocând ca temei pentru recurs ordinar prevederile art.

427 alin.(1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, a solicitat casarea deciziei,

cu remiterea cauzei la rejudecare;

- avocatul Șișcanu Veronica în numele în inculpatului Popescu Viorel,

prin care invocând ca temei pentru recurs ordinar prevederile art. 427

alin.(1) pct. 10), Cod de procedură penală, a solicitat casarea deciziei, cu

menținerea sentinței primei isntanțe.

5.1. În motivarea cererii de recurs ordinar, procurorul în procuratura

de circumscripție Chișinău, Călugăreanu Vitalie a menționat că:

- instanța de apel nu a îndeplinit strictele prevederi ale legii, precum și

explicațiile Plenului Curții Supreme de Justiție date la punctul 14 al Hotărârii

nr.22 din 12 decembrie 2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale

în ordin de apel”, din sensul cărora rezultă că nerespectarea acestor cerințe

ale legii echivalează cu nerezolvarea fondului apelului, fapt ce atrage după

sine casarea deciziei instanței de apel;

- instanța de apel examinând apelul nu a ținut cont și nu a apreciat

totalitatea probelor care demonstrează vinovăția inculpatului Popescu

Viorel, de comiterea infracțiunii încriminate de către organul de urmărire

penală în baza art. 208 alin. (1) Cod penal;

9

- instanța de judecată în momentul aprecierii acțiunilor lui Popescu

Viorel și calificării acestora, nu a sesizat că dacă acesta nu încălca grosolan

ordinea publică și nu aplica lovituri lui Căldăraru Vitalie, minorul XXXXX

cu siguranță nu intervenea în nici într-un fel, acțiunile minorului fiind

generate de acțiunile lui Popescu Viorel, astfel, instanța neîntemeiat l-a

achitat pe Popescu Viorel, învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 208 alin. (1) din Codul penal;

- pronunțând o decizie de condamnare cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni cu un grad de

prejudiciabilitate sporit, fiind periclitată ordinea de drept, nu a fost atins

scopul principal și anume prevenirea de comitere de noi infracțiuni de către

inculpată, precum și de către alte persoane;

- instanța de apel nu s-a expus asupra prevederilor art. 7, 61, 75, 76 Cod

penal, adică nu a efectuat procedura de individualizare și stabilirea duratei

și cuantumului pedepsei, în cazul stabilirii pedepsei cu aplicarea art. 90 Cod

penal, ignorând prevederile art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală;

- instanța de apel era obligată să indice care anume circumstanțe ale

cauzei sunt considerate atenuante și în corelație cu care date despre persoana

vinovată, servesc temei pentru aplicarea art. 90 Cod penal;

- instanța de apel a ignorat prevederile art. 75 Cod penal, conform

cărora persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în partea specială a Cod penal

și în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale ale acestui cod.

5.2. În motivarea cererii de recurs ordinar, avocatul Șișcanu Veronica

în numele în inculpatului Popescu Viorel a menționat că:

- instanța de apel a încălcat principiul nemijlocirii, al oralității și

contradictorialității, or, articolul 314 Cod de procedură penală prevede că

instanța de judecată este obligată, în cursul judecării cauzei, să cerceteze

nemijlocit, sub toate aspectele, probele prezentate de părți sau administrate

la cererea acestora, inclusiv să audieze inculpații, părțile vătămate, martorii,

să cerceteze corpurile delicte, să dea citire rapoartelor de expertiză judiciară,

proceselor-verbale și altor documente, precum și să examineze alte probe

prevăzute de prezentul cod. Instanța de judecată, la judecarea cauzei,

creează părții acuzării și părții apărării condițiile necesare pentru cercetarea

multilaterală și în deplină măsură a circumstanțelor cauzei;

- instanța de apel s-a pronunțat asupra unui fapt ce nu a fost cercetat și

dezbătut în ședință de apel, astfel dispunând înăsprirea pedepsei

inculpatului Popescu Viorel de la amendă la privațiune de libertate cu

suspendarea executării pedepsei, pentru comiterea infracțiunii de

huliganism;

- la aspectul privind personalitatea vinovatului, instanța de apel corect

a apreciat caracteristicile acestuia eliberate de autoritatea publică locală de

10

la domiciliul inculpatului potrivit cărora Popescu Viorel este prezentat ca

fiind o persoană modestă, în relații bune cu vecinii și prietenii, fără

antecedente penale, iar plângeri în adresa primăriei nu au parvenit;

- prin acțiunile sale, inculpatul Popescu Viorel nu a deranjat decât

integritatea fizică a părții vătămate Căldăraru Vitalie, care a suferit vătămări

neînsemnate. Faptul că Popescu Viorel s-a împăcat cu Căldăraru Vitalie, a

prezentat scuze față de acesta, reprezintă o corectare a inculpatului și denotă

faptul că acesta a conștientizat caracterul prejudiciabil al faptei sale;

- un factor nou apărut după pronunțarea sentinței este statutul de

părinte al inculpatului care a prezentat instanței certificatul de naștere al

copilului său nou născut. Acest criteriu trebuia să convingă cel mai mult

instanța de apel cu privire la faptul că Popescu Viorel, prin prisma noului

statut de tată, s-a maturizat, s-a responsabilizat și a conștientizat importanța

valorilor de conviețuire pașnică într-o societate;

- corectarea lui Popescu Viorel este realizabilă într-un termen scurt, iar

amenda este o pedeapsă suficientă pentru atingerea pe deplin a acestui scop.

Aplicarea unei pedepse mai aspre nu este necesară;

- deși instanța de apel a enumerat o serie de aspecte în favoarea

inculpatului Popescu Viorel, concluzia sa a fost contrară aprecierilor.

Colegiul penal lărgit concluzionează că, acestea urmează a fi respinse, din

următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală,

instanța de recurs judecând recursul, este în drept de al respinge ca

inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că

recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este tardiv sau

inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat). Recursul este

nefondat în cazul când hotărârea atacată este legală, întemeiată și motivată.

În conformitate cu art. 427 Cod de procedură penală, hotărârea

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și apel în baza temeiurilor stipulate expres în

acest articol. În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel.

Potrivit textului recursurilor declarate, Colegiul atestă că procurorul

invocă în calitate de temeiuri pentru recurs prevederile pct. 6) și 10) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, iar avocatul Șișcanu Veronica invocă în

calitate de temei pentru recurs prevederile art. 427 alin.(1) pct. 10) Cod de

procedură penală, potrivit cărora o hotărâre a instanței de apel poate fi

supusă recursului pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele de

fond și de apel în cazul, când: pct. 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

11

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; pct. 10) s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Referitor la temeiul de recurs invocat de procuror și anume pct. 6) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal constată că astfel de

erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat,

dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apelul procurorului, decizia cuprinzând motivele pe care se întemeiază

soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin.(1) Cod de procedură penală

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin.(8) Cod de procedură penală decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

Colegiul penal constată că sunt neîntemeiate argumentele recursului

potrivit cărora instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, or, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată,

instanța de apel în conformitate cu prevederile art. 414 alin.(2) Cod de

procedură penală, a verificat declarațiile și probele materiale examinate de

prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu consemnarea în

procesul-verbal.

În acest sens Colegiul penal atestă, că la soluționarea cauzei instanța

de apel, judecând cauza a ținut cont de prevederile art. 99-101, 414 Cod de

procedură penală, a verificat și a cercetat probele sub toate aspectele,

apreciindu-le prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității

lor, iar în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, și întemeiat a

ajuns la concluzia de a-l recunoaște vinovat pe inculpatului Popescu Viorel,

de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, iar pe învinuirea în baza art. 208

alin.(1) Cod penal a-l achita în baza art. 390 alin.(1) pct. 1 Cod de procedură

penală, deoarece nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Astfel, Colegiul conchide, că este întemeiată concluzia instanței de apel

precum că, învinuirea înaintată inculpatului în baza art. 287 alin.(2) lit. b)

12

Cod penal este confirmată prin probe pertinente și concludente, care în

ansamblu dovedesc indubitabil vinovăția acestuia, totodată corect ajungând

la concluzia privind aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90

Cod penal, cu luarea în considerație a prevederilor art. 7, 61, 70 și 75 Cod

penal.

Este corect și argumentată concluzia de a-l achita pe inculpat de

învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin.(1) Cod penal,

or, din analiza probelor deduse judecății iinstanța de apel a statuat că din

partea inculpatului Popescu Viorel acțiuni de atragere, determinare și

instigare a minorului XXXXX la comiterea actelor de huliganism împotriva

lui Căldăraru Vitalie nu au avut loc, împrejurare ce rezultă din declarațiile

inculpatului, părții vătămate și a martorilor, probe ce coroborează și se

completează și potrivit cărora rezultă că minorul XXXXX a aplicat lovituri

lui Căldăraru Vitalie spontan, fără influență din partea lui Popescu Viorel,

acționând din proprie inițiativă, fără a fi influențat de către inculpat.

La fel, instanța de apel a menționat că, nu poate fi reținută atragerea

minorului XXXXX la activitatea criminală de către Popescu Viorel, or

acuzarea nu a demonstrat că Popescu Viorel prin manipulare psihologică

i-a introdus lui XXXXX treptat, pe neobservate, în minte concepții și idei

despre modul criminal de viață, excluzându-se fapta de atragere a minorului

la activitatea criminală.

Astfel, atragerea minorului la activitatea criminală, nu s-a constatat și

deoarece după cum rezultă din declarațiile martorului XXXXX

comportamentul său agresiv a fost generat de comportamentul părții

vătămate și nu a inculpatului, el acționând în scopul apărării lui Popescu

Viorel.

Din considerentele menționate supra, Colegiul penal conchide că în

speță nu sunt incidente temeiurile de casare invocate de către procuror

prevăzute la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Instanța de recurs atestă că, procurorul și avocatul Șișcanu Veronica în

numele inculpatului au mai invocat și temeiurile pentru recurs prevăzute la

pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Sub aspectul temeiurilor de casare invocate, Colegiul penal atestă că

procurorul consideră cel mai eficient mijloc de corectare a inculpatului fiind

pedeapsa cu închisoare, această concluzie derivând și din gravitatea faptei

comise și de pericolul social al acesteia, invocând că pedeapsa aplicată este

prea blândă, fiindu-i aplicat neîntemeiat prevederile art. 90 Cod penal.

Astfel, argumentele procurorului se axează pe dezacordul cu pedeapsa

stabilită, pledând pentru casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

13

Chișinău din 17 septembrie 2019, în partea individualizării pedepsei, cu

remiterea cauzei la rejudecare.

Instanța de recurs reține că partea apărării își exprimă dezacordul cu

decizia instanței de apel invocând că au fost încălcate principiile generale de

desfășurare a procesului penal, principiul nemijlocirii, al oralității și

contradictorialității, precum și faptul că instanța de apel nu a ținut cont de

chestiunile ce vizează individualizarea pedepsei, insistând spre aplicarea în

privința inculpatului a unei pedepse mai blânde prin menținerea sentinței

primei instanțe.

Analizând argumentele menționate în raport cu circumstanțele cauzei,

instanța de recurs le apreciază ca neîntemeiate și pasibile respingerii din

următoarele motive.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele

(regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de

judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în

parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de

aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a

pedepsei penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață

ale familiei acestuia. Astfel, Colegiul penal lărgit reține, că persoanei

declarate vinovate, trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele

sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o

măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului, și respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială a Codului penal în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia. La stabilirea categoriei

și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor

aplicate persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită

consecutivitate: de la cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră -

detențiune pe viață.

14

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru

săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai

blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului

pedepsei. Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască

acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o

infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

La caz, instanța de recurs consideră că instanța de apel a acordat

deplină eficiență prevederilor articolelor 7, 61, 75, în coraport cu prevederile

art. 90 Cod Penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează ori

agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului.

Nu poate fi reținut argumentul recurenților precum că concluziile

instanței de apel, la capitolul individualizării pedepsei sunt greșite și în

contradicție cu probatoriul administrat, or, individualizarea pedepsei penale

se înfăptuiește în dependență de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei, limitele de pedeapsă se stabilesc în conformitate cu articolul

incriminat, iar suspendarea condiționată a executării pedepsei numai în

cazul când instanța ajunge la concluzia că nu este rațional ca inculpatul să

execute pedeapsa stabilită.

Așa fiind, Colegiul penal lărgit menționează că instanța de apel a ținut

cont de principiul individualizării pedepsei (art. 7 Cod penal) în coroborare

cu criteriile generale de individualizare a pedepsei inserate la art. 75 alin. (1)

Cod penal, și întemeiat a concluzionat că atingerea scopului pedepsei se va

asigura doar prin stabilirea față de inculpat a unei pedepse sub formă de

închisoare cu suspendare.

Totodată, instanța de recurs relevă că, în cazul săvârșirii unei

infracțiuni, instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască

nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a

comis infracțiunea, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării

operațiunii respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de

Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze

scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea

pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Reieșind din prevederile art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o

măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

15

condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii,

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și

resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât și din partea altor persoane.

Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să

înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Prin urmare, instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip,

și acea mărime a pedepsei care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea

scopului legii penale. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative

prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care

o pedeapsă mai blânda, din numărul celor menționate, nu va asigura

atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei cu

închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de judecată.

Sancțiunea art. 287 alin.(2) lit. b) Cod penal, în baza căruia inculpatul

Popescu Viorel a fost condamnat, se sancționează cu amendă în mărime de

la 750 la 1350 unități convenționale sau cu închisoare de până la 5 ani.

Această infracțiune, clasificându-se ca una mai puțin gravă, potrivit art. 16

alin. (3) Cod penal.

În prezenta speță, Colegiul atestă că, inculpatul Popescu Viorel, a fost

condamnat în baza art. 287 alin.(2) lit. b) Cod penal, la 3 ani închisoare.

Respectiv, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor

generale de individualizare a pedepsei, continuând operațiunea de

individualizare cu privire la săvârșirea infracțiunii, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de judecată

poate dispune neexecutare pedepsei aplicate vinovatului. Astfel,

suspendarea condiționată, ca mijloc de individualizare a pedepsei, conferă

instanței de judecată posibilitatea ca, pe lângă stabilirea cuantumului

pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării

pedepsei prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și

natura infracțiunii, circumstanțele cauzei și persoana infractorului,

aprecierea instanței că scopul poate fi atins și fără executarea acesteia.

Derivând din condițiile ce vizează pedeapsa aplicată și natura

infracțiunii prevăzute în alin. (1) și alin. (4) art. 90 Cod penal, se atestă faptul

incidenței acestora la prezenta speță și anume că este stabilită o pedeapsă cu

închisoare pentru o infracțiune săvârșită din intenție ce nu depășește 5 ani,

și nu este una ce se atribuie la infracțiuni deosebit de grave sau excepțional

de grave, precum nu este prezentă și nici recidiva periculoasă sau deosebit

de periculoasă.

16

Colegiul penal menționează că, circumstanțe ce agravează

răspunderea penală conform art. 77 Cod penal, de către prima instanță nu

au fost stabilite.

Cât privește personalitatea făptașului, din materialele cauzei se atestă

că inculpatul, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, are la

întreținere și educație un copil minor, nu este încadrat în câmpul muncii, se

caracterizează ca o persoană modestă în privința căruia nu sunt înregistrate

plângeri, la momentul comiterii infracțiunii nu avea împliniți 21 ani, a

recuperat benevol paguba pricinuită prin infracțiune, anterior a fost atrasă

la răspundere penală, antecedentele penale fiind stinse.

La caz, analizând pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de

3 ani, aplicată inculpatului Popescu Viorel, Colegiul a stabilit că aceasta se

încadrează în limitele prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, și prin

urmare instanța de apel nu a comis nici o eroare de drept la individualizarea

pedepsei, iar dezacordul recurenților cu pedeapsa stabilită ce se încadrează

în limitele legale, nu poate constitui în sine un argument verosimil și

justificat pentru susținerea temeiului de drept invocat pentru casarea

hotărârii atacate.

Astfel, instanța de recurs apreciază că, la individualizarea pedepsei și

îndeosebi a modalității de executare a acesteia, instanța de apel a acordat

deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, constatând că pedeapsa

aplicată va fi echitabilă faptei infracționale comise, ce corespunde normelor

legale și va atinge scopul de corectare și resocializare a inculpatului, precum

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, ca urmare, sunt nejustificate

alegațiile recurenților privind efectuarea contrară prevederilor legale de

către instanța de apel a unei individualizări a pedepsei în privința lui

Popescu Viorel, or, recurenții nu au expus care anume prevederi legale au

fost eronat aplicate și în ce a constat concret eroarea admisă de către instanța

de apel la individualizarea executării pedepsei.

Colegiul penal lărgit, suplimentar, menționează și faptul că pedeapsa

stabilită, corespunde și prevederilor Recomandării Comitetului de Miniștri

referitoare la regulile europene asupra sancțiunilor aplicate, adoptate la 19

octombrie 1992, aceasta fiind corespunzătoare sancțiunii și totodată

proporțională gravității infracțiunii comise, precum și situației personale a

făptașului.

Din considerentele expuse, instanța de recurs conchide că, la judecarea

cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante

prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, fiind corect

individualizată pedeapsa inculpatului conform prevederilor legale, în

consecință impunându-se dispunerea inadmisibilității recursurilor ordinare

declarate la caz, ca fiind vădit neîntemeiate.

17

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Se resping ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Călugăreanu Vitalie

și de către avocatul Șișcanu Veronica în numele inculpatului, cu menținerea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 septembrie 2019,

în cauza penală în privința lui Popescu Viorel XXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 26 noiembrie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Catan Liliana

18