1ra-443/2020 — art. 173, art. 179 alin. 1 CP

1ra-443/2020 — art. 173, art. 179 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-443/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda,

a examinat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei,

admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către procurorul

în procuratura de circumscripție Cahul, Cebotari Vitali, împotriva sentinței

Judecătoriei Cahul, sediul Central din 15 mai 2019 și deciziei Colegiului

judiciar al Curții de Apel Cahul din 23 septembrie 2019, în cauza penală în

privința lui,

Xxxxxxxxx, născut la xxxx,

domiciliat în s.xxxx, xxxx xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 01.08.2017– 15.05.2019;

instanța de apel: 25.06.2019 – 23.09.2019;

instanța de recurs ordinar: 18.11.2019-01.10.2020.

A C O N S T A T A T:

a încetat procesul penal în privința lui Xxxxxxxx, vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 179 alin.(1) Cod penal în legătură cu

intervenirea termenului de prescripție de atragere la răspundere penală.

A fost recunoscut vinovat Xxxxxxxde comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 173 Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un

termen de 2 (doi) ani în penitenciar de tip semiînchis.

În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită lui

Xxxxxxx a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 4 (patru)

ani, obligându-l să nu-și schimbe domiciliul fără consimțământul organului

competent, să nu se apropie de domiciliul xxxxxxxx mai aproape decât 50

metri.

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

A fost respinsă ca neîntemeiată cerința procurorului privind încasarea

cheltuielilor de judecată.

1

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de partea vătămată

Xxxxx Xxxxx.

A fost încasat de la Xxxxxxxx în beneficiul xxx Xxxxx suma

prejudiciului moral în mărime de 7 000 (șapte mii)lei și cheltuieli legate cu

asistența juridică în mărime de 3000 (trei mii) lei.

1.1. Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat, în fapt, că,

XxxxxAfanasie, aflându-se în s.xxxxx, rxxx, urmărind scopul hărțuirii

sexuale a cet.Xxxxx xxxx, începând cu luna ianuarie 2016 și până la data de

07 octombrie 2016 inclusiv, a șantajat-o pe ultima cu divulgarea unor date ce

țin de viața intimă a acesteia, propunându-i de mai multe ori în formă

verbală și prin intermediul mesajelor telefonice, să întrețină relații sexuale

cu el, inclusiv și prin intermediul unui bilețel adresat victimei, în care erau

expuse elemente de șantaj privind divulgarea datelor despre viața privată a

lui Xxxxx xxx, în scopul determinării ultimei la raporturi sexuale. Totodată

în una din zile, la începutul lunii septembrie 2016, Xxxxxa plasat în hainele

victimei ce se uscau în grădina acesteia, un obiect din lemn de forma unui

organ sexual masculin, acțiuni care prin conținutul lor au lezat demnitatea

victimei Xxxxx Xxxxx, creându-i o atmosferă neplăcută, degradantă și

umilitoare, cu scopul de a o determina la raporturi sexuale.

Acțiunile lui Xxxxxau fost încadrate în prevederile art. 173 din Codul

penal, hărțuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal

sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă

neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu

scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acțiuni cu

caracter sexual nedorite, săvârșite prin amenințare, constrângere, șantaj.

1.2.Tot Xxxxxx, în perioada anului 2016, a pătruns de mai multe ori în

mod ilegal în domiciliul lui Xxxxx xxxxxx, situat în xx r.xxxx, fără

consimțământul acesteia sau al unui alt membru de familie și anume, în una

din zile a lunii ianuarie 2016 a pătruns în grădina domiciliului lui Xxxxx

Xxxxx plasând un bilețel în haina acesteia care se usca pe sârmă. Apoi într-o

altă zi din luna ianuarie 2016 aproximativ la ora 22.00 din nou a pătruns în

curtea domiciliului victimei strigând-o să vină la el. Ulterior continuând

acțiunile sale infracționale, în altă zi la începutul lunii septembrie 2016 iarăși

a pătruns în grădina ultimei și a plasat în pantalonii victimei care se uscau

pe sârmă un obiect din lemn. În continuare, acționând în aceleași scopuri în

una din zile în perioada 10-11 septembrie 2016, aproximativ între orele 21.00-

22.00, din nou a pătruns gospodăria lui Xxxxx Xxxxx și s-a ascuns în garajul

ultimei, fiind depistat de fiul minor al victimei, după ce a părăsit domiciliul

dat.

2

Acțiunile lui Xxxxxxxxx, au fost încadrate în prevederile art. 179 alin.

(1) din Codul penal, conform semnelor de calificare „Violare de domiciliu-

adică pătrunderea ilegală în domiciliul unei persoane fără consimțământul

acesteia”.

r-nul Cahul, Dumitru Boghean, prin care a solicitat casarea sentinței cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit de prima instanță,

prin care Xxxxxxx, să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 173 Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de 2 ani

închisoare, cu executarea într-un penitenciar de tip semiînchis, și de

comiterea infracțiunii prevăzute de 179 alin. (1) Cod penal, cu liberarea de

pedeapsă din motivul expirării termenului de prescripție; încasarea de la

inculpatul Xxxxxa cheltuielilor judiciare în mărime de 1526 lei.

2.1. În motivarea cererii de apel, procurorul a menționat că:

- instanța de judecată corect a încadrat faptele săvârșite de inculpatul

Xxxxxîn baza art.173 și art.179 alin.(l) Cod Penal, însă incorect a încetat

procesul penal în privința inculpatului pe faptul comiterii infracțiunii

prevăzute de art.179 alin.(l) Cod penal, la fel i-a stabilit o pedeapsă prea

blândă pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 173 Cod penal,

aplicând prevederile art.90 Cod penal și suspendând condiționat executarea

pedepsei închisorii cu un termen de probă 4 ani;

- instanța de judecată corect a ajuns la concluzia privind expirarea

termenului de prescripție pentru infracțiunea prevăzută de art.179 alin.(1)

Cod penal, însă nu a ținut cont de prevederile art.332 alin.(5) Cod procedură

penală, că în cazul prevăzut la art.275 pct.4), încetarea procesului penal nu

se admite fără acordul inculpatului, în acest caz, procedura continuă în mod

obișnuit;

- inculpatul nu a recunoscut vina și a solicitat judecarea cauzei în

procedură generală, în privința ultimului nu putea fi pronunțată o sentință

de încetare, mai ales că circumstanțele cauzei nu întrunesc condițiile art.391

Cod de procedura penală, iar instanța de judecată la stabilirea vinovăției

trebuia să se orienteze de prevederile art.389 Cod de procedura penală și

anume să-l recunoască pe xxxxxxxvinovat în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 179 alin. (1) Cod penal, cu liberarea de pedeapsă din

motivul expirării termenului de prescripție;

- în viziunea instanței corectarea și reeducarea inculpatului este

posibilă fără izolarea de societate și că ultimul se caracterizează pozitiv, însă

nu a ținut cont de faptul că inculpatul nu a recunoscut vina, astfel nu a

3

conștientizat fapta comisă și nu a tras concluziile cuvenite, deși probele

acumulate indică direct asupra vinovăției acestuia în comiterea infracțiunii;

- prin acțiunile sale Xxxxxa dat dovadă de un caracter insistent,

deoarece faptele acestuia au avut o formă continuă și nu a reacționat la

avertizările victimei de a înceta acțiunile sale infracționale;

- inculpatul a pătruns de mai multe ori în domiciliul victimei, fără a

ține cont de solicitarea ultimei de a nu se mai apropia de ea, creându-i o stare

de teamă și stres. Circumstanțe care au fost dovedite în instanța și care

probează că corectarea și reeducarea este posibilă doar prin aplicarea unde

pedepse privative de libertate, deoarece o altă pedeapsă mai blândă este

insuficientă și nu și-ar atinge scopul;

- instanța de judecată a respins solicitarea acuzatorului de stat privind

încasarea în contul statului de la inculpatul Xxxxxa cheltuielilor de judecată

suportate în cadrul urmăririi penale, deoarece cheltuielile suportate de stat

au fost necesare pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și

aceste cheltuieli se plătesc din sumele alocate de stat;

- statul și-a onorat obligația de a demonstra vinovăția persoanei, prin

acțiuni de procedură legală, iar pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal a suportat cheltuieli, care, raportate la prevederile art.227

Cod de procedură penală, se încadrează în noțiunea de cheltuieli judiciare;

septembrie 2019, a fost respins apelul declarat de către procurorul în

Procuratura raionului Cahul, Dumitru Boghean și menținută fără modificări

sentința primei instanțe.

3.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a indicat că, la

pronunțarea sentinței instanța de fond corect a determinat circumstanțele de

fapt și de drept privitor la chestiunile dacă infracțiunile au avut loc și dacă

au fost sau nu săvârșite de inculpat, și just a făcut concluzia că faptele penale

reținute în culpa inculpatului Xxxxxau avut loc și au fost săvârșite de către

inculpat.

Instanța de apel a reținut că, la momentul judecării cauzei și

pronunțării sentinței, instanța de fond corect a calificat infracțiunea pe art.

173 din Codul penal, conform indicilor calificativi: ,, hârțuirea sexuală, adică

manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează

demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă,

umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o

persoană la raporturi sexuale ori la alte acțiuni cu caracter sexual 6 nedorite,

săvârșite prin amenințare, constrângere, șantaj”, precum și a dat o calificare

corectă infracțiunii prevăzute de art. 179 alin.(1) Cod penal, conform

4

indicilor calificativi: „Violare de domiciliu- adică pătrunderea ilegală în

domiciliul unei persoane fără consimțământul acesteia”.

Instanța de apel a notat că, instanța de fond a stabilit situația de

fapt în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat,

încadrarea juridică dată faptelor corespunde situației de fapt reținute, în

mod corect fiind apreciate de către instanța de fond că sunt îndeplinite în

cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul

infracțiunilor ce i se rețin în sarcină. Aceste împrejurări au fost constatate din

totalitatea de probe administrate în cauza penală de instanța de fond, și care

au fost corect apreciate prin prisma pertinenței, concludentei, utilității și

veridicității lor, iar în ansamblu prin coroborare, respectându-se prevederile

art.101 Cod de procedură penală.

Instanța de apel a constatat neîntemeiată alegația procurorului

expusă în cererea de apel precum că, judecătorul corect a ajuns la concluzia

despre expirarea termenului de prescripție pentru infracțiunea prevăzută de

art.179 alin.(1) Cod penal, însă nu a ținut cont de prevederile art.332 alin.(5)

Cod procedură penală, că în cazul prevăzut la art.275 pct.4), încetarea

procesului penal nu se admite fără acordul inculpatului, în acest caz,

procedura continuă în mod obișnuit.

În acest sens, instanța de apel a menționat că potrivit prevederilor art.

332 alin.(5) Cod de procedură penală, în cazul prevăzut la art.275 pct.4),

încetarea procesului penal nu se admite fără acordul inculpatului. În acest

caz, procedura continuă în mod obișnuit. Iar, în corespundere cu statuările

art. 275 pct.4) al Codului de procedură penală, urmărirea penală nu poate fi

pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și va fi încetată în

cazurile în care: a intervenit termenul de prescripție sau amnistia.

Instanța de apel a constatat că, procurorul, nu a acordat deplină

eficiență interpretării normelor invocate, or, în acest aspect, instanța de apel

a constatat că instanța de fond a ținut cont de faptul că inculpatul nu și-a

recunoscut vinovăția și nu a manifestat o căință activă, motiv pentru care

just a concluzionat necesitatea aplicării în privința inculpatului a unei

sentințe de încetare în baza art. 391 alin.(1) pct.6), în special datorită

existenței altor circumstanțe care au exclus tragerea la răspundere penală a

inculpatului și anume, prevederile art. 53 lit. g) din Codul penal, care nu

prevăd expres acordul inculpatului privitor la încetarea procesului penal,

mai mult de atât, aplicarea art.53 lit. g) din Codul penal, fiind un drept al

instanței care judecă cauza penală.

Instanța de apel a apreciat critic afirmațiile procurorului invocate în

cererea de apel, precum că circumstanțele cauzei nu întrunesc condițiile art.

5

391 Cod de procedură penală, or, raționamentele expuse supra au și orientat

instanța de fond spre aplicarea nemijlocită a prevederilor art. 391 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, cu aplicarea prevederilor art.53 lit. g) din

Codul penal.

Instanța de apel a menționat că, încetarea procesului penal fără acordul

inculpatului nu ar fi fost posibilă doar în cazul aplicării de către instanța de

judecată a amnistiei, fapt prevăzut expres la art.2 alin.(2) din Legea privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova, nr. 210 din 29.07.2016 - încetarea procesului penal

conform alin.(1) are loc cu acordul scris al persoanei învinuite sau inculpate.

Instanța de apel a respins și afirmațiile procurorului precum că,

sentința de încetare în privința inculpatului Xxxxxx nu putea fi aplicată, dat

fiind faptul nerecunoașterii vinovăției acestuia și solicitarea ultimului de a

judeca cauza în procedură generală, or, cele declarate de procuror aduc

atingere principiului prezumției nevinovăției de care se bucură orice

persoană învinuită sau inculpată, iar nerecunoașterea vinei de către inculpat,

instanța de apel a apreciat ca o metodă de apărare și un drept de a nu se

auto-incrimina garantat de art. 66 Cod de procedură penală și art. 6 CEDO,

or persoana care pe parcursul procesului penal are calitatea procesuală de

inculpat nu poate fi urmărit pentru depunerea declarațiilor false sau refuzul

de a face declarații.

Instanța de apel a apreciat alegațiile procurorului în acest sens drept o

amenințare la adresa prevederilor constituționale și a jurisprudenței CtEDO

în ce privește garantarea și respectarea pe toată durata procesului penal, a

prezumției nevinovăției persoanei.

Instanța de apel a constatat temeinicia concluziei instanței de fond

privind adoptarea unei sentințe de încetare a procesului penal din motivul

intervenirii termenului de prescripție pentru tragere la răspundere penală,

în detrimentul sentinței de condamnare fără stabilirea pedepsei cu liberarea

de răspundere penală în cazul expirării termenului de prescripție solicitată

de acuzatorul de stat atât în ședința instanței de fond cît și cea de apel.

Instanța de apel a constatat lipsa temeiurilor adoptării unei sentințe

de condamnare în privința lui Xxxxxxxx în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 179 alin. (1) Cod penal, cu liberarea de răspundere penală în legătură

cu expirarea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală

prevăzut de art. 60 Cod penal. Or, concomitent cu expirarea termenului

prescripției tragerii la răspundere penală se stinge și dreptul statului de a

stabili răspunderea penală și de a aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru

6

infracțiunea comisă, stingându-se totodată și obligația infractorului de a mai

suporta consecințele săvârșirii infracțiuni (răspunderea penală).

Instanța de apel a apreciat temeinicia și legalitatea sentinței instanței

de fond, în partea pronunțării unei sentințe de încetare a procesului penal în

privința lui Xxxxxîn comiterea infracțiunii prevăzute de art.179 alin. (1) Cod

penal, din motivul intervenirii termenului de prescripție pentru tragere la

răspundere penală.

Cu privire la solicitarea procurorului privind stabilirea în privința lui

Xxxxxa unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu

executarea într-un penitenciar de tip semiînchis pe faptul comiterii

infracțiunii prevăzute de art. 173 Cod penal, instanța de apel a considerat că

instanța de fond corect a stabilit inculpatului pedeapsa sub formă de

închisoare, totodată aplicând corect prevederile art. 90 Cod penal,

suspendând condiționat, executarea pedepsei stabilite.

Instanța de apel a notat că, condamnarea cu suspendarea condiționată

a executării pedepsei este o măsură de politică penală fundamentată pe

convingerea că îndreptarea condamnatului este posibilă fără a fi izolat de

comunitate, de familie, de societate. Această instituție juridică a fost

instituită întru realizarea scopului pedepsei fără ca condamnatul să fie izolat

de societate, acesta fiind supus unui termen de încercare, fără executarea

efectivă a acesteia, evitându-se dezavantajele pe care le atrage după sine

privațiunea de libertate: desprinderea condamnatului de familie și de modul

de viață obișnuit. De asemenea, un al aspect important îl reprezintă

economiile pe care statul, societatea le face în varianta executării pedepsei în

penitenciar.

Instanța de apel a notat că, echitatea socială a pedepsei se realizează

când față de inculpat se aplică sancțiunea penală corespunzătoare gradului

prejudiciabil al infracțiunii comise, circumstanțelor cauzei și personalității

acestuia. Un alt scop al pedepsei penale, este scopul reeducării și

resocializării condamnatului, după executarea pedepsei penale stabilite.

Instanța de apel a stabilit că prima instanță la stabilirea pedepsei

inculpatului xxxx, a ținut cont de toate criteriile, stabilind inculpatului o

pedeapsă echitabilă, care va contribui la restabilirea echității sociale și este

corespunzătoare gradului prejudiciabil al infracțiunii comise.

Or, infracțiunea de săvârșirea căreia a fost găsit vinovat inculpatul

Xxxxxx, face parte din categoria celor mai puțin grave. Mai mult ca atât,

infracțiunea reținută este una intenționată, manifestată printr-un

comportament fizic, verbal sau non verbal, care lezează demnitatea

7

persoanei ori care creează o atmosferă neplăcută, ostilă, discriminatorie sau

insultătoare.

Instanța de apel a notat că, instanța de fond a luat în considerare

toate aceste circumstanțe, și corect a stabilit pedeapsa inculpatului

XxxxxAfanasie.

Instanța de apel a ținut cont de faptul că inculpatul Xxxxxanterior nu

a fost judecat, la locul de trai se caracterizează pozitiv, la evidența medicului

narcolog nu se află, circumstanțe agravante sau atenuate nu au fost stabilite,

respectiv, toate aceste aspecte coroborate cu alte constatări ale instanței a și

dus la aplicarea de către instanța de fond a pedepsei stabilite.

Instanța de apel a menționat că, pedeapsa este echitabilă atunci când

ea impune condamnatului lipsuri și restricții ale drepturilor lui

proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru

restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei,

statului și întregii societății, perturbate prin infracțiune. Pedeapsa este

echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui la realizarea altor

scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și

prevenirea comiterii de noi infracțiuni atât de către condamnat, cât și de alte

persoane. Individualizarea pedepsei se realizează de către instanța de

judecată prin respectarea cerințelor art. 75 alin. (1) Cod penal. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei aplicate, urmează să fie reținuți următorii

factori – gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul săvârșirii acesteia,

persoana celui vinovat, circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea inculpatului, influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării persoanei condamnate și condițiile de viață a familiei

condamnatului.

Instanța de apel a notat că pe lângă gravitatea infracțiunii,

personalitatea inculpatului, factorii determinanți pentru stabilirea pedepsei

sunt, motivul comiterii infracțiunii, circumstanțele care atenuează ori

agravează vinovăția inculpatului precum și condițiile de viață a familiei

inculpatului.

Instanța de apel a respins argumentele procurorului, referitor la faptul

nerecunoașterii de către inculpatul Xxxxxx, a vinovăției în comiterea

infracțiunii incriminate, și că faptul respectiv urma să fie luat în considerație

la stabilirea pedepsei acestuia cu excluderea prevederilor art. 90 Cod penal,

care în opinia acuzatorului de stat, doar aplicarea unei pedepse sub formă

de închisoare cu executare reală ar duce la atingerea scopului prevăzut.

Instanța de apel a concluzionat că, recunoașterea sau nerecunoașterea

vinovăției, este un drept absolut al inculpatului, în care ultimul nu poate fi

8

limitat. Nerecunoașterea vinovăției nicidecum nu poate fi temei pentru

stabilirea unei pedepse mai grave, deoarece în caz contrar, se încalcă dreptul

persoanei la un proces echitabil, consfințit în art. 6 al Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederile

căreia sunt aplicabile și la chestiunea de stabilire a pedepsei de către instanța

de judecată.

Instanța de apel a notat că, argumentele procurorului, privind

nerecunoașterea de către inculpatul Xxxxxx, a vinovăției în săvârșirea

infracțiunii incriminate, nu pot servi ca temei pentru înăsprirea pedepsei

acestuia.

Instanța de apel a reținut că, la stabilirea pedepsei aplicate, instanța de

fond just a luat în considerare și condițiile de viață ale familiei inculpatului.

În acest sens, potrivit declarațiilor inculpatului Xxxxxxxx, depuse în

ședința instanței de apel, se constată că ultimul are la întreținere un copil

minor, nu este angajat oficial în câmpul muncii fiind unicul întreținător al

familiei, circumstanța care a fost luată la stabilirea pedepsei.

Instanța de apel a considerat că, înăsprirea pedepsei și plasarea

inculpatului xxx în detenție, se va răsfrânge asupra familiei sale ce va crea

consecințe negative.

Totodată, a relatat instanța de apel că inculpatul este unicul

întreținător al familiei și plasarea acestuia în detenție, va influența negativ la

starea materială a familiei sale precum și la oferirea unei îngrijiri și educație

corespunzătoare copilului minor pe care îl are.

Instanța de apel a apreciat că prima instanță just a aplicat inculpatului

Xxxxxx, pedeapsa sub formă de închisoare, și justificat a suspendat

condiționat executarea acesteia.

Instanța de apel a reținut și faptul că inculpatului i-au fost aplicate o

serie de măsuri de constrângere și anume: obligarea să nu-și schimbe

domiciliul fără consimțământul organului competent precum și, să nu se

apropie de domiciliul părții vătămate Xxxxx Xxxxx mai aproape de 50 metri.

Instanța de apel a menționat că, toate acestea în cumul, denotă cert

faptul că inculpatul va merge pe calea disciplinării și se va abține de la

comiterea în viitor a unor infracțiuni similare.

Instanța de apel a notat că o pedeapsă mai aspră nu generează automat

ideea precum că doar în felul acesta inculpatul se va corecta și reeduca, or,

pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în

așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale

și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

9

Cu referire la prevederile art. 142, 143 alin. (1), pct. 3), art.227, 229

alin.(1), Cod de procedură penală, art. 75 alin. (3) din Legea nr. 68 din 14

aprilie 2016 „ cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar”

(în vigoare din 10 decembrie 2016), instanța de apel a respins pretențiile

procurorului de încasare din contul inculpatului Xxxxxx, a cheltuielilor de

judecată în mărime de 1526 lei, care potrivit rechizitorului cauzei penale nr.

2016150924 au fost suportate pentru efectuarea Raportului de expertiză

judiciară nr.50a din 07.03.2017 privind expertiza psihiatrico – legală a

persoanei în condiții de ambulatoriu în cauzele penale.

Instanța de apel a notat că, odată ce ordonatorul expertizei este o

instituție abilitată a statului și nu există cererea inculpatului privind

efectuarea raportului și expertizei respective, prin prisma normelor de drept

enunțate la punctul precedent, rezultă, în mod cert și univoc, că plata pentru

efectuarea raportului de expertiză judiciară se face din contul mijloacelor

bugetului de stat. Or, legea nu prevede o altă modalitate de plată a

expertizelor judiciare în cazul în care elementele de fapt, în calitate de probe

în procesul penal, constatate prin intermediul raportului de expertiză, sunt

administrate la inițiativa organului de urmărire penală sau instanței de

judecată.

Instanța de apel a menționat că, modificările operate prin Legea nr.

316 din 22 decembrie 2017, potrivit cărora a fost abrogat alineatul (2) din

articolul 143 Cod de procedură penală, nu semnifică liberarea bugetului de

stat de plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1),

cu atât mai mult nu impun inculpatul să achite aceste cheltuieli judiciare.

Abrogarea alineatului (2) din articolul 143 Cod de procedură penală

reprezintă uniformizarea legislației cu privire la plata expertizelor judiciare

și ajustarea politicii de achitare a serviciilor conexe conform legii.

Modalitatea de achitare a costului expertizei judiciare este un

element conex și subsidiar procesului penal, astfel chestiunea cu privire la

plata cheltuielilor judiciare legate de efectuarea expertizei, prin prisma

prevederilor articolelor 227 – 229 și 142 -143 Cod de procedură penală,

urmează a fi soluționată în strictă conformitate cu prevederile actului

legislativ special, or, în domeniul achitării costului expertizei judiciare se

aplică în exclusivitate Legea nr. 68 din 14 aprilie 2016 „Cu privire la expertiza

judiciară și statutul expertului judiciar”.

de către procurorul în procuratura de circumscripție Cahul, Cebotari Vitali,

prin care invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, a solicitat casarea deciziei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

10

noi hotărâri prin care inculpatul Xxxxxsă fie recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunilor prevăzute de art.173 și 179 alin. (1) Cod penal, cu

excluderea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal și încasarea cheltuielilor

de judecată.

5.1. În argumentarea recursului, procurorul a indicat că:

- instanța de apel, greșit a individualizat pedeapsa inculpatului

Xxxxxx, prin aplicarea neîntemeiată a prevederilor art.90 Cod penal;

- instanța de apel a ignorat faptul că conform art. 61 Cod penal,

pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și in mijloc de

corectare și reeducare a condamnatului. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

le noi infracțiuni, atât din partea condamnatului cât și a altor persoane;

- instanța de apel a ignorat și prevederile art. 75 Cod penal, conform

cărora persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în mitele fixate în partea specială a Cod penal și

în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a acestui cod;

- instanța de fond, cât și instanța de apel nu au respectat cerințele de

motivare referitor la procedura executării pedepsei de către inculpat,

precum și a luat în consideratei atitudinea acestuia față infracțiunea comisă

și urmările rezultate din infracțiune;

- instanța de fond cât și instanța de apel nu au respectat cerințele de

motivare referitor la procedura executării pedepsei de către inculpat;

- instanța de apel nu a soluționat corect chestiunea legată de cheltuieli

judiciare;

- în decizie și sentință lipsește dispoziția privind trecerea cheltuielilor

judiciare în consul statului;

- există o practică judiciară privind recuperarea cheltuielilor de

judecată suportată de stat;

declarat, în raport cu materialele cauzei și argumentele prezentate, Colegiul

penal concluzionează asupra inadmisibilității acestuia, din considerentele ce

urmează.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel. Astfel, instanța de recurs verifică dacă s-a

aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste

fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și/sau

material. Prin urmare, recursul este declarat inadmisibil, ca fiind vădit

11

neîntemeiat, atunci când titularul acestuia invocă temeiuri care în mod

evident nu sunt subsecvente circumstanțelor cauzei sau când argumentele

formulate de recurent nu au un fundament juridic.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera

de consiliu, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul

în care constată că este vădit neîntemeiat.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de

drept formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța

de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit textului recursului declarat, procurorul invocă în calitate de

temeiuri pentru recurs prevederile pct. 6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, potrivit cărora o hotărâre a instanței de apel poate fi

supusă recursului pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele de

fond și de apel în cazul, când: pct. 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; pct. 10) s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Referitor la temeiul de recurs invocat de recurent și anume pct. 6) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal constată că astfel de

erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat,

dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apelul procurorului, decizia cuprinzând motivele pe care se întemeiază

soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin.(1) Cod de procedură penală

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin.(8) Cod de procedură penală decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

12

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

Colegiul penal constată că, la soluționarea cauzei instanța de apel,

judecând cauza a ținut cont de prevederile art. 99-101, 414 Cod de procedură

penală, a verificat și a cercetat probele sub toate aspectele, apreciindu-le prin

prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu

din punct de vedere al coroborării lor, și întemeiat a ajuns la concluzia

privind recunoașterea vinovăției inculpatului Xxxxxx, de comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 179 alin. (1) Cod penal cu încetarea

procesului penal, din motivul intervenirii termenului de prescripție pentru

tragere la răspundere penală și art.173 Cod penal.

Astfel, Colegiul penal conchide, că este întemeiată concluzia instanței

de apel precum că, învinuirea înaintată inculpatului este confirmată prin

probe pertinente și concludente, care în ansamblu dovedesc indubitabil

vinovăția acestuia, totodată corect ajungând la concluzia privind aplicarea

în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, cu luarea în

considerație a prevederilor art. 7, 61, 70 și 75 Cod penal.

Din considerentele menționate supra, Colegiul penal just a conchis că

în speță nu sunt incidente temeiurile de casare prevăzute la pct. 6) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală.

Procurorul a mai invocat și temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Sub aspectul temeiurilor de casare invocate, Colegiul penal atestă că

procurorul consideră cel mai eficient mijloc de corectare a inculpatului fiind

pedeapsa cu închisoare, acesta concluzie derivând și din gravitatea faptei

comise și de pericolul social al acesteia.

Astfel, argumentele recursului se axează pe dezacordul cu pedeapsa

stabilită, pledând pentru casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 23 septembrie 2019, în partea individualizării pedepsei, cu

stabilirea pedepsei cu închisoare și excluderea aplicării prevederilor art. 90

Cod penal.

Analizând argumentele menționate în raport cu circumstanțele cauzei,

instanța de recurs le apreciază ca neîntemeiate și pasibile respingerii din

următoarele motive.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele

(regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de

13

judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în

parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de

aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a

pedepsei penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață

ale familiei acestuia. Persoanei declarate vinovate, trebuie să i se aplice o

pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana

se declară vinovată.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o

măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului, și respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială a Codului penal în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia. La stabilirea categoriei

și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru

săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai

blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului

pedepsei. Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască

acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o

infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării

operațiunii respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de

Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

La caz, instanța de recurs consideră că instanța de apel a acordat

deplină eficiență prevederilor articolelor 7, 61, 75, în coraport cu prevederile

art. 90 Cod Penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează ori

agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului.

14

Cu referire la dezacordul recurentului cu soluția instanței de apel, prin

care a menținut sentința în partea respingerii cerinței de încasare a

cheltuielilor judiciare din contul inculpatului în cuantum de 1526 lei,

instanța de recurs consemnează că cele avansate de recurent nu și-au găsit

confirmarea, iar soluția adoptată pe marginea acestei spețe de către instanța

de apel, în partea menținerii sentinței, prin care a fost respinsă solicitarea

acuzatorului de stat de a încasa cheltuielile suportate, la caz, pentru

efectuarea raportului de expertiză judiciară nr.50a din 07.03.2017 privind

expertiza psihiatrico – legală a persoanei în condiții de ambulatoriu în

cauzele penale, este legală și întemeiată.

Colegiul penal consideră nefondată revendicarea procurorului ce ține

de pretinsa încălcare admisă de instanța de apel, prevăzută de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, privitor la neîncasarea cheltuielilor

judiciare din contul inculpatului pentru efectuarea expertizei judiciare, dat

fiind că, în dispoziția art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală, este stipulat

expres că expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul nominalizat, inclusiv și

în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul.

O atare prevedere legală se conține în dispoziția art. 75 alin. (3) din

Legea nr. 68 din 14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul

expertului judiciar, unde este stipulat că, în cauzele penale, cheltuielile

pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei

judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 alin.

(2) din Codul de procedură penală. Excepția despre care ne relevă

legiuitorul cuprinsă în art. 142 Cod de procedură penală, nu este incidentă

cauzei date.

Din actele cauzei, se constată că, raportul de expertiză judiciară nr.50a

din 07.03.2017 privind expertiza psihiatrico – legală a persoanei în condiții

de ambulatoriu în cauzele penale, a fost ordonat de către organul de

urmărire penală prin ordonanța din 05.01.2016 (Vol.I, f.d. 105) pentru

stabilirea stării de sănătate a inculpatului, deci până la modificările operate

de legislator prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare la 09.02.2018.

Cu privire la cele consemnate de recurent despre existența unor soluții

contradictorii în practica judiciară cu privire la modul de soluționare și

recuperare a cheltuielilor judiciare de către Curtea de Apel Cahul, Colegiul

penal ține să specifice că dreptul la o jurisprudență constantă nu este o

chestiune ce se regăsește printre temeiurile de declarare a recursului

ordinar, mai mult ca atât, în cauza Legrand c. Franței din 26 mai 2011, nr.

23228/08, Curtea de la Strasbourg a statuat că apariția unui reviriment de

15

jurisprudență și aplicarea de noi soluții într-o procedură pendinte nu încalcă

art. 6 din Convenție - dreptul la un proces echitabil. În același sens, s-a

consemnat că exigențele asigurării securității raporturilor juridice și

protecția încrederii din partea justițiabililor nu consacră dreptul la o

jurisprudență constantă și că evoluția jurisprudenței nu este prin ea însăși

contrară unei bune administrări a justiției, întrucât absența unei abordări

dinamice și evolutive ar împiedica orice schimbare sau îmbunătățire.

Totodată, Colegiul penal apreciază nefondate criticele procurorului în

ce privește neindicarea omisă de instanțele de fond în dispozitivul

hotărârilor adoptate referitor la repartizarea cheltuielilor judiciare, deoarece

acest fapt nu este suficient pentru a casa și răsturna o hotărâre

judecătorească, ținând cont de faptul că în partea motivată a sentinței,

instanța de judecată și-a argumentat considerentele față de invocarea

procurorului de a încasa cheltuielile judiciare din contul inculpatului. Mai

mult ca atât, dat fiind faptul că prima instanță a respins solicitarea părții

acuzării de a încasa cheltuielile judiciare de la inculpat, însă prevederile art.

385 alin. (1) pct. 14) Cod de procedură penală sunt obligatorii în cazul în care

instanța de judecată ajunge la concluzia de a admite pretențiile de încasare

a cheltuielilor judiciare, ceea ce nu a avut loc în prezenta speță, respectiv în

cazul dat omisiunea semnalată de recurent nu este una semnificativă, pentru

a constitui temei de casare a hotărârilor contestate.

Având ca reper cele menționate, Colegiul conchide că, în cauza dată nu

și-a găsit confirmarea temeiul de recurs la care face referire recurentul și nu

sânt motive de a interveni în soluția adoptată de către instanța de apel,

deoarece a fost soluționată corect chestiunea cu privire la cheltuielile

judiciare suportate pentru efectuarea expertizelor în prezenta cauză.

Rezumând cele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiurile

invocate de către procuror, prevăzute la art. 427 alin. (1) pct.6), 10) Cod de

procedură penală, nu și-au găsit confirmarea, pretinsele erori invocate de

recurent, având un caracter declarativ și nefondat, alegațiile acestuia nu au

putut justifica necesitatea casării deciziei atacate întrucât soluția instanței de

apel este legală și întemeiată, ceea ce impune concluzia privind

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror, ca fiind vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

16

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

procuratura de circumscripție Cahul, Cebotari Vitali, împotriva sentinței

Judecătoriei Cahul, sediul Central din 15 mai 2019 și deciziei Colegiului

judiciar al Curții de Apel Cahul din 23 septembrie 2019, în cauza penală în

privința lui xxxxxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 29 octombrie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

17