1ra-1307/2020 — art. 201/1 alin.1 lit. a CP

1ra-1307/2020 — art. 201/1 alin.1 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.1ra-1307/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

30 septembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul

Ion Chitoroga în numele inculpatului Trifan Efim, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie 2020, în cauza penală privindu-l

pe

Trifan Efim xxxx xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.09.2017 – 07.12.2018;

Instanța de apel: 15.01.2019 – 16.01.2020;

Instanța de recurs: 15.05.2020 – 30.09.2020.

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

a fost achitat de sub învinuirea înaintată în baza art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal, pe motiv că

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

în timp ce se afla la domiciliu între el și soția sa s-a iscat un conflict în cadrul căruia Trifan

Efim a numit-o pe soția Trifan Tamara cu cuvinte necenzurate și i-a aplicat lovituri cu mâinile

și picioarele în diferite regiuni ale corpului, cauzându-i o echimoză masivă la nivelul coapsei

stângi, ce conform raportului de expertiză medico-legală nr.132 D din 30.08.2017 se califică

ca vătămări corporale ușoare cu dereglarea sănătății de scurtă durată.

care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

Trifan Efim să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.2011 alin.(1)

lit. a) Cod penal, cu stabilirea pedepsei în mărime de 180 ore, de muncă neremunerată în folosul

comunității și încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a sumei de 448 lei, cu titlu

1

de cheltuieli judiciare.

În motivarea apelului, acuzarea a indicat că, prima instanță nu a ținut cont că infracțiunea

prevăzută de art.2011 Cod penal, este o infracțiune materială și pentru încadrarea juridică în

baza acestui articol este suficient să se producă una din urmările prejudiciabilă enumerate în

dispoziția acestei norme penale, care în cazul dat sunt - acțiuni intenționate manifestate atât

fizic cât și verbal, care au provocat suferințe fizice, soldate în ambele cazuri cu vătămări

neînsemnate, cât și au provocat un prejudiciu moral, exprimat prin înjosirea onoarei și

demnității părții vătămate. Instanța de judecată, în sentință a invocat lipsa de probe, motivând

că acuzarea s-a bazat în exclusivitate pe declarațiile pârții vătămate și concluziile raportului de

expertiză medico-legală.

De asemenea, la pronunțarea sentinței de achitare, prima instanță eronat a apreciat

circumstanțele de fapt care în ansamblu constituie o infracțiune, precum și pe cele de drept

care permit încadrarea juridică a acțiunilor cercetate în limitele legislației penale și anume în

baza art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal, fapt dovedit prin întreg ansamblu probator administrat

și cercetat în cadrul ședințelor de judecată.

Tot aici, făcând referire că ultima în plângerea inițială depusă la IP Botanica, apelantul a

remarcat că, prima instanță eronat a argumentat că declarațiile părții vătămate Trifan Tamara

sunt false, dânsa nu a comunicat despre echimoza ce i-a fost cauzată la picior. La aprecierea

veridicității probei respective, instanța nu a ținut cont că plângerea reprezintă un act prin care

organul de urmărire penală este doar sesizat despre săvârșirea unei infracțiuni și nu presupune

prin sine o audiere, de asemenea nu constituie o sursă de probă. În pofida la acest fapt, în

plângerea depusă la IP Botanica, victima Trifan Tamara totuși a menționat într-o formă

generalizată că a fost supusă actelor de agresiune de către Trifan Efim. Mai mult, la etapa

primirii plângerii, partea vătămată nici nu a fost audiată privitor la circumstanțele în care i-a

fost cauzată leziunea în regiunea piciorului. Din acest motiv, instanța eronat a considerat ca

fiind neveridice declarațiile părții vătămate.

Instanța, a omis să dea o apreciere că de facto, partea vătămată nici nu putea fi audiată

referitor la împrejurările cauzării leziunii în regiunea coapsei, deoarece la momentul respectiv

nici nu a existat un act de constatare medicală care să stabilească existența la victimă a

leziunilor corporale, asupra cărora, aceasta urma să se expună.

Ulterior, fiind recunoscută și audiată în calitate de parte vătămată, fiindu-i aduse la

cunoștință drepturile și obligațiile și prevenită despre răspunderea penală ce o poartă conform

art.312 Cod penal, pentru darea cu bună-știință a declarațiilor false, Trifan Tamara a explicat

că echimoza ce a fost constatată în cadrul efectuării expertizei medico-legale i-a fost cauzată

anume de Trifan Efim, în rezultatul loviturilor cu picioarele în regiunea coapselor.

Declarațiile sale, partea vătămată le-a menținut pe tot parcursul urmăririi penale, inclusiv

le-a confirmat în cadrul confruntării cu bănuitul.

Astfel, la întrebarea suplimentară a apărătorului bănuitului adresată părții vătămate, ultima

a reconfirmat că leziunea la picior i-a cauzat-o Trifan Trifan prin lovituri.

În cadrul urmăririi penale, cu excepția celor menționate, partea vătămată nu a dat declarații

contradictorii, fiind consecventă în declarațiile sale, însă instanța, în lipsa unor argumente

justificate eronat le-a apreciat ca neveridice, deși în viziunea procurorului, acestea urmau a fi

puse la baza sentinței de condamnare a inculpatului.

2

Mai mult, declarațiile părții vătămate coroborează cu concluziile raportului de expertiză

medico-legală din 30.08.2017, conform căruia la Trifan Tamara a fost constată echimoză

masivă la nivelul coapsei stângi, ce a fost cauzată prin acțiunea traumatică a unui obiect

contondent, dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate. Iar cu privire la circumstanțele

respective, partea vătămată a comunicat expertului precum că la 20.04.2017, în jurul orelor 10-

12, la domiciliu a fost doborâtă la pământ și lovită de soț cu picioarele peste picior.

De asemenea, instanța la stabilirea mecanismului cauzării leziunilor corporale depistate la

victimă și-a asumat abuziv rolul de expert, concluzionând de la propria persoana că, în urma

loviturilor aplicate părții vătămate este imposibil ca acestei să-i fie cauzată echimoză masivă

în regiunea coapselor, dar puteau să survină 2-3 echimoze cu dimensiunile de 3x3 cm., 4x4,

5x5. Presupunerile instanței sunt contrare concluziei din raportul de expertiză medico-legală,

ultima fiind o concluzie cu valoare științifică și constatată de un specialist un domeniul

medicinei, în care a fost indicat că echimoza masivă depistată la partea vătămată putea fi

cauzată în circumstanțele indicate de către victimă și anume în urma loviturilor aplicate.

Anume în baza presupunerilor menționate, Trifan Efim a fost achitat, invocându-se eronat

că leziunile pricinuite părții vătămate nu au putut fi cauzate prin loviturile acestuia.

declarat de procuror a fost admis, sentința a fost casată total, rejudecată cauza și pronunțată o

nouă hotărâre, potrivit căreia Trifan Efim a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal, la 6 luni închisoare, iar conform art.90 Cod penal, executarea

pedepsei s-a fost suspendat pe o perioadă de probațiune de 1 an.

Solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 448 lei a fost

respinsă.

4.1. Verificând probele administrate pe cauza penală dată prin prisma prevederilor art.101

alin.(1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, instanța de

apel a constatat că Trifan Efim la 20 aprilie 2017 în timp ce se afla la domiciliu, în baza

relațiilor reciproc ostile cu soția Trifan Tamara, numind-o cu cuvinte necenzurate, i-a aplicat

lovituri cu mâinile și picioarele în diferite regiuni ale corpului, cauzându-i o echimoză masivă

la nivelul coapsei stângi, care conform raportului de expertiză medico-legală nr.132D din 30

august 2017 se califică ca vătămări corporale ușoare cu dereglarea sănătății de scurtă durată.

Astfel, instanța de apel a reținut ca fiind întemeiate argumentele invocate de către

acuzatorul de stat în cererea de apel, drept urmare au fost admise în totalitate, menționând că

prima instanță eronat a ajuns la concluzia că în acțiunile inculpatului nu se întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute la art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal.

La stabilirea pedepsei instanța de apel a ținut cont de criteriile generale de individualizare,

precum și de circumstanțele reale și personale, de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana inculpatului, și astfel a ajuns la concluzia de a-i stabili o

pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 luni, iar în temeiul art. 90 Cod penal,

executarea acesteia a fost suspendată pe o perioadă de probațiune de 1 an.

inculpatului Trifan Efim, invocând temeiurile de drept prevăzute la art.427 alin.(1) pct.8), 9)

și 12) Cod de procedură penală, solicitând casarea acesteia, cu menținerea sentinței prime

3

instanțe.

În motivarea recursului, avocatul menționează că nu este de acord cu decizia adoptată de

către instanța de apel, deoarece aceasta eronat a apreciat probele administrate, și greșit a ajuns

la concluzia de a admite apelul declarat de către partea acuzării, casarea sentinței primei

instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare.

De asemenea, recurentul indică că probele administrate și cercetate de către instanțele de

judecată nu demonstrează cu certitudine vinovăția inculpatului, din care motiv prima instanța

corect a adoptat o hotărâre de achitare în privința lui Trifan Efim.

În altă ordine de idei, recurentul menționează că în cadrul cercetării judecătorești nu a fost

demonstrată legătura cauzală între acțiunea prejudiciabilă săvârșită de către inculpat și

consecințele apărute părții vătămate.

a fi declarat inadmisibil, cu menținerea hotărârii contestate, deoarece motivele invocate nu sunt

aplicabile din punct de vedere a erorii de drept, prevăzute la art.427 Cod de procedură penală.

materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă inadmisibilitatea

acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Din textul recursului declarat de către partea apărării, Colegiul penal constată că recurentul

invocă temeiurile pentru declararea recursului prevăzute la art.427 alin.(1) pct. 8), 9) și 12)

Cod de procedură penală, în esență recurentul critică în mare parte decizia instanței de apel sub

aspectul modalității aprecierilor probelor administrate, care a dus la adoptarea unei hotărâri de

condamnare, însă Colegiul penal consideră că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare la

examinarea recursului, nefiind stabilite presupusele erori de drept invocate de recurent.

Astfel, instanța de recurs ține să menționeze că, instanța de apel și-a motivat decizia în

conformitate cu prevederile art.417 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală, iar aceasta

cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la admiterea apelului declarat de

partea acuzării, casarea sentinței de achitare adoptată de prima instanță, rejudecarea cauzei și

adoptarea unei hotărâri de condamnare în privința inculpatului Trifan Efim în baza art.2011

alin. (1) lit. a) Cod penal.

Instanța de recurs reține că, conținutul probelor administrate de către organul de urmărire

penală și valoarea lor probatorie a fost reapreciată de către instanța de apel și corect expuse în

textul hotărârii judecătorești atacate. Respectiv, temeiuri de a pune la îndoială legalitatea și

veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit de către instanța de recurs.

Cu referire la cele invocate de recurent privitor la chestiunea de apreciere eronată a

probelor, menționând că instanța de apel nu și-a motivat corespunzător decizia adoptată, dând

o apreciere unilaterală probelor cercetate și acordând prioritate doar unor probe, în consecință,

ajungând pripit la concluzia de condamnare a lui Trifan Efim, în baza art.2011 alin. (1) lit. a)

Cod penal, instanța de recurs reține următoarele.

4

Analizând decizia atacată, în raport cu criticele invocate, Colegiul penal conchide asupra

faptului, că acestea sunt vădit neîntemeiate și reiterează că, procedura de apreciere a probelor,

tine de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea acesteia este de competenta instanțelor de fond.

Prin urmare, regula generală desprinsă din dispozițiile art.427 alin.(1) Cod de procedură

penală, prevede că la etapa de judecare a recursului ordinar instanța de recurs verifică erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma

respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în speță.

Totodată, Colegiul penal reține că, potrivit art.24 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a

apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii, iar în ceea ce privește criticile

recurentului precum că instanța a dat o apreciere unilaterală probelor, dând prioritate doar

unora dintre ele, acestea sunt vădit nefondate, fiind combătute de materialele dosarului și

rezultă din textul deciziei adoptate de instanța de apel.

Privitor la cele invocate de recurent precum că, instanța de apel la judecarea apelului

declarat nu și-a motivat soluția corespunzător, Colegiul penal menționează că motivarea

hotărârii este un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune

în mod necesar expunerea tuturor elementelor de amănunt, atâta timp cât sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii

ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de fată. Investită

cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus

situația de fapt reținută și a concluzionat corect că aceasta se circumscrie încadrării juridice

menționate în rechizitoriu, potrivit căreia Trifan Efim a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal.

Referitor la argumentele invocate de către recurent, precum că în acțiunile inculpatului

Trifan Efim nu sunt întrunite elementele infracțiunii imputate, temeiul prescris la pct. 8) alin.

(1) din art.427 Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează că, potrivit art.113 alin.

(1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței

infracțiunii prevăzute de norma penală.

Instanța de recurs reține că, acest temei include cazurile când nu a fost stabilită fapta care

corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin intermediul

cărora s-au constatat elementele constitutive, ori când nu au fost stabilite faptele care invocă

circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii.

În continuare, recurentul invocă, faptul că nu sunt probe care ar confirma prezența

elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal,

deoarece partea vătămată nu a suferit nicio vătămare în urma presupuselor agresiuni din partea

lui Trifan Efim.

La capitolul dat, instanța de recurs nu poate fi de acord cu criticele formulate de mai sus

de către recurent, întrucât, reieșind din circumstanțele de fapt constatate de către instanța de

apel, dar și de probele acumulate la faza urmăririi penale și administrate la cercetarea

judecătorească, rezultă că inculpatul Trifan Efim a aplicat asupra victimei agresiuni fizice, cât

și psihice, ce a determinat apariția urmărilor prejudiciabile suferite de către ultima, fapt

5

confirmat prin raportul de expertiză medico-legală nr. 132D din 30 august 2017, anexat ca

probă la materialele cauzei penale.

Totodată, Colegiul penal, reține aprecierile instanței de apel, care a indicat că prima

instanță nu a ținut cont de faptul că infracțiunea prevăzută la art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal,

este o infracțiune materială și pentru încadrarea juridică în baza acestui articol este suficient să

se producă una din urmările prejudiciabile enumerate la dispoziția acestei norme penale, care

în cazul dat sunt – acțiunile intenționate manifestate fizic, cât și verbal, care au provocat

suferințe, soldate în ambele cazuri cu vătămări neînsemnate, cât și prejudiciul moral, exprimat

prin înjosirea onoarei și demnității în privința altui membru al familiei.

Tot aici, instanța de apel corect a remarcat că prima instanță nu a luat în considerație că

infracțiunea incriminată inculpatului, este o infracțiune specifică, care de cele mai multe ori

este comisă în sânul familiei, la domiciliu, și alte probe deseori nu există.

În contextul celor expuse, Colegiul penal conchide că concluzia la care a ajuns instanța de

apel privind vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2011 alin.(1) lit.

a) Cod penal, sunt corecte și corespund materialului probator.

Referitor la temeiul indicat de recurent, și anume pct.9) alin.(1) al art.427 Cod de procedură

penală, Colegiul penal consideră că este neîntemeiat și se menționează că, condiția esențială

pentru tragerea persoanei la răspundere penală constă în aceea că fapta imputată să fie

prevăzută de legea penală ca infracțiune, or, în speță, infracțiunea prevăzută de 2011 alin.(1)

lit. a) Cod penal în baza căruia a fost condamnat Trifan Efim nu este exclusă din Codul penal,

iar referitor la modificările operate în cuprinsul acestui articol, instanța de apel s-a expus

argumentat în hotărârea adoptată pe caz.

Mai mult, cu referire la temeiul invocat de recurent în baza pct.12) alin.(1) a art.427 Cod

de procedură penală, Colegiul penal atestă că o astfel de eroare în speța dată nu se constată,

deoarece, supunând verificării decizia instanței de apel prin prisma erorii de drept invocată de

recurent în baza pct.8) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, Colegiul a statuat ca fiind

legală și întemeiată concluzia instanței de apel privind recunoașterea vinovăției inculpatului în

baza art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal, concluzie pe care instanța de recurs și-a însușit-o și în

acest sens nefiind necesară o reinterpretare.

În aceste condiții instanța de recurs consideră că, n-a fost constatată prezența în speța

examinată a unor erori de drept, care ar servi drept temei de implicare a instanței de recurs în

sensul casării deciziei contestate.

Subsidiar, Colegiul penal subliniază că, potrivit jurisprudenței CtEDO nu se mai impune

o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință soluția

dată de instanțele inferioare. Or, în cazul în care acestea și-au motivat decizia luată, arătând în

mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite

părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu,

să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărârea CtEDO Garcia

Ruis c. Spaniei, Helle c.Finlandei).

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei în ordine de

apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.art.414-419 Cod de

procedură penală, ceea ce impune dispunerea inadmisibilității recursului ordinar declarat, ca

fiind vădit neîntemeiat.

6

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Ion Chitoroga în numele

inculpatului Trifan Efim, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

16 ianuarie 2020, în cauza penală privindu-l pe Trifan Efim xxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la 29 octombrie 2020.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

7