1ra-657/20 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

1ra-657/20 — art. 186 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-657/20

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

08 septembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Boico Victor,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursul

ordinar declarat de către avocatul Bodean Ina în numele inculpatei

Tcacenco Irina, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău (sediul central) din

11 iulie 2019 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

04 noiembrie 2019, în cauza penală în privința lui

Tcacenco Irina xxxxx, născută la xxxxx,

originară și domiciliată în xxxxx

Termenul de examinare:

prima instanță: 16.02.2016 – 11.07.2019

instanța de apel: 02.08.2019 – 04.11.2019

instanța de recurs ordinar: 20.12.2019 – 08.09.2020

A C O N S T A T A T:

Tcacenco Irina a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 186

alin. (2) lit. d) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare

pe un termen de 1 (unu) an, cu executare în penitenciar pentru femei.

În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită inculpatei a fost

suspendată condiționat pentru perioada de probațiune de 1 (unu) an.

Tcacenco Irina, intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și admițând în mod conștient

survenirea acestor urmări, la 23 octombrie 2015, în jurul orei 16:50, în timp

ce se afla în incinta farmaciei „Constructorul”, situate pe xxxxx, folosindu-se de

faptul că nu este văzută de nimeni, pe ascuns a sustras un telefon mobil de

model „Samsung”, IMEI xxxxx, în care se afla cartela SIM cu nr. xxxxx în

valoare de 1 700 de lei, care aparține Evgheniei Scoticailo, după care cu bunul

sustras a părăsit locul comiterii faptei într-o direcție necunoscută, cauzându-i

Evgheniei Scoticailo un prejudiciu material considerabil în valoare totală de

1 700 de lei.

1

Prima instanță a încadrat aceste acțiuni ale inculpatei în baza art. 186

alin. (2) lit. d) Cod penal, conform indicilor calificativi: „sustragerea pe ascuns

a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile”.

partea stabilirii pedepsei inculpatei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri în această parte, prin care inculpatei să-i fie stabilită pedeapsa

sub formă de închisoare pe un termen de 1 an, cu executare în penitenciar

pentru femei, fără aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

solicitând casarea totală a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpata să fie achitată de sub învinuirea de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, din motiv că fapta

nu a fost săvârșită de inculpată.

4.1 În argumentarea apelului, a invocat că, vinovăția inculpatei de

comiterea infracțiunii incriminate nu a fost confirmată în afara oricărui dubiu

rezonabil.

Astfel, a susținut că în ședința de judecată partea vătămată

Scoticailo Evghenia nu a confirmat cu certitudine că anume inculpata este

persoana care s-a aflat în incinta farmaciei în timpul sustragerii telefonului

mobil, iar martorul Bogdan Constantin nu a indicat cert că inculpata este

persoana care i-a vândut telefonul mobil lui Cojocari Serghei.

Mai mult, a evidențiat că în ședința de judecată martorul

Bogdan Constantin, vizualizând fotografiile din procesul-verbal din

10 decembrie 2015 de recunoaștere a persoanei după fotografie, inițial a

indicat la fotografia nr. 4 ca fiind a persoanei care i-a vândut telefonul mobil

lui Cojocari Serghei, deși fotografia inculpatei este sub nr. 5.

A relevat că prima instanță și-a bazat sentința pe o probă inadmisibilă

prin prisma prevederilor art. 90 alin. (3) pct. 4) Cod de procedură penală, și

anume pe declarațiile martorului Luchian Gheorghe, date în ședința de

judecată.

La fel, a arătat că prima instanță și-a întemeiat sentința pe declarațiile

martorului Cojocari Serghei, date la urmărirea penală, ceea ce contravine

prevederilor art. 371 alin. (1) pct. 2) și 389 alin. (3) Cod de procedură penală,

or acuzarea nu a dovedit imposibilitatea absolută de prezentare a acestui

martor în ședință, iar la urmărirea penală, nu a avut loc confruntarea lui cu

Tcacenco Irina, martorul respectiv nefiind nici audiat în condițiile art. 109 și

110 Cod de procedură penală.

04 noiembrie 2019, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de

procuror și de avocatul Bodean Ina în numele inculpatei, cu menținerea

sentinței.

5.1 În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a indicat că prima

instanță corect a reținut faptele și circumstanțele cauzei, just ajungând la

2

concluzia privind vinovăția inculpatei în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal.

Astfel, instanța de apel a relevat că vinovăția inculpatei în baza art. 186

alin. (2) lit. d) Cod penal este dovedită pe deplin, în afara oricăror dubii

rezonabile, printr-un sistem de probe pertinente, concludente, utile și

veridice, care coroborează între ele, și anume prin declarațiile părții vătămate

Scoticailo Evghenia, date la urmărirea penală (f.d. 13, vol. I) și în ședința

primei instanțe (f.d. 239-240, vol. I), ale martorului Cojocari Serghei, date la

urmărirea penală (f.d. 14, vol. I), ale martorului Bogdan Constantin, date în

ședința primei instanțe (f.d. 242, vol. I) și ale martorului Luchian Gheorghe,

date în ședința primei instanțe (f.d. 241, vol. I), precum și prin procesul-verbal

din 24 decembrie 2015 de ridicare a telefonului mobil de model „Samsung”

(f.d. 31-32, vol. I), procesul-verbal din 24 ianuarie 2016 de examinare a

telefonului mobil de model „Samsung” (f.d. 33-34, vol. I), ordonanța din

28 decembrie 2015 de recunoaștere a telefonului mobil de model „Samsung”

în calitate de corp delict (f.d. 35, vol. I), procesul-verbal din 10 decembrie

2015 de recunoaștere de către martorul Cojocari Serghei a Irinei Tcacenco

după fotografie (f.d. 36-38, vol. I) și procesul-verbal din 24 decembrie 2015 de

recunoaștere de către partea vătămată a Irinei Tcacenco după fotografie

(f.d. 39-40, vol. I).

Instanța de apel a considerat că este neîntemeiată versiunea apărării

precum că inculpata nu ar fi comis infracțiunea incriminată, această versiune

fiind declarativă, iar probatoriul în speță a fost administrat și cercetat cu

respectarea legislației procesuale penale.

Instanța de apel a respins argumentul apărării privind încălcarea

prevederilor art. 371 alin. (1) pct. 2) și 389 alin. (3) Cod de procedură penală

prin bazarea sentinței pe declarațiile martorului Cojocari Serghei, date la

urmărirea penală, indicându-se că a fost imposibilă prezentarea acestui

martor în ședință, iar partea vătămată și martorii au fost avertizați conform

prevederilor art. 312-313 Cod de procedură penală, apărătorul inculpatei

având posibilitatea de a le acorda întrebări.

La fel, instanța de apel a respins argumentul apărării ce ține de

inadmisibilitatea în calitate de probă, prin prisma prevederilor art. 90 alin. (3)

pct. 4) Cod de procedură penală, a declarațiilor martorului Luchian Gheorghe,

date în ședința de judecată, deoarece acest martor a fost avertizat conform

prevederilor art. 312-313 Cod de procedură penală, iar apărătorul inculpatei a

avut posibilitatea de a-i acorda întrebări.

Instanța de apel a menționat că inculpata nu a contestat în modul și în

termenul stabilit legalitatea actelor procedurale ale organului de urmărire

penală, iar la terminarea urmăririi penale, luând cunoștință de materialele

cauzei, apărarea nu a formulat nici o obiecție asupra actelor respective.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei stabilite inculpatei,

instanța de apel, conducându-se de prevederile art. 61, 75 alin. (1) și 90 Cod

penal și reliefând caracterul prejudiciabil al infracțiunii comise și persoana

3

inculpatei, a relevat că este corect și echitabil ca inculpatei să-i fie stabilită

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 1 an, cu suspendarea

condiționată a pedepsei pentru perioada de probațiune de 1 an.

de către avocatul Bodean Ina în numele inculpatei, care invocând prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a solicitat casarea totală a

deciziei și a sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpata să fie achitată de sub învinuirea de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost

săvârșită de aceasta.

6.1 În argumentarea recursului, avocatul în numele inculpatei a precizat

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

și decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

În particular, a notat că instanța de apel s-a pronunțat superficial asupra

motivelor invocate în apelul apărării, dându-le o apreciere evazivă și confuză,

și a indicat formal că probatoriul administrat dovedește vinovăția inculpatei,

fără a-și expune punctul de vedere asupra fiecărei probe în parte, inclusiv

asupra aspectelor de admisibilitate a probelor, așa cum o cer prevederile art.

101 alin. (1) Cod de procedură penală.

Astfel, a reiterat argumentele expuse în apel și a indicat că instanța de

apel nu a reacționat în modul cuvenit la erorile sesizate, repetându-le

întocmai și menținând o sentință de condamnare neîntemeiată și nemotivată.

Consideră că instanța de apel a ignorat faptul că prima instanță și-a

bazat sentința pe o probă inadmisibilă prin prisma prevederilor art. 90 alin.

(3) pct. 4) Cod de procedură penală, și anume pe declarațiile martorului

Luchian Gheorghe, date în ședința de judecată, instanța de apel limitându-se la

mențiunea că acest martor a fost avertizat conform prevederilor art. 312-313

Cod de procedură penală.

La fel, a subliniat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că prima

instanță și-a întemeiat sentința pe declarațiile martorului Cojocari Serghei,

date la urmărirea penală, ceea ce contravine prevederilor art. 371 alin. (1) pct.

2) și 389 alin. (3) Cod de procedură penală, or acuzarea nu a dovedit

imposibilitatea absolută de prezentare a acestui martor în ședință, iar la

urmărirea penală, nu a avut loc confruntarea lui cu Tcacenco Irina, martorul

respectiv nefiind nici audiat în condițiile art. 109 și 110 Cod de procedură

penală.

procurorul în secția reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiție,

Crijanovschi Sergiu, prin care a pledat pentru dispunerea inadmisibilității

recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

cu materialele cauzei, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a

fi admis din următoarele considerente.

4

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate

cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror

probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele

administrate de prima instanță. Instanța de apel poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se

pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt:

dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost

săvârșită de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost

apreciate prin prisma cumulului de probe anexate și administrate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept

procesual penal au fost corect aplicate și hotărârea adoptată urmând să

conțină răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt

obligatorii, nu au fost respectate pe deplin la judecarea cauzei în ordine apel,

iar erorile admise nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs.

După cum rezultă din conținutul recursului declarat în speță, acesta se

întemeiază pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

potrivit căruia, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel atunci când: 6)

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar,

sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Analizând decizia atacată în raport cu argumentele recurenților și

temeiul invocat, Colegiul penal lărgit a constatat incidența la caz a temeiurilor

de casare prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

întrucât decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

5

precum și instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel, în acest sens urmează a fi expuse următoarele raționamente.

Pornind de la faptul că apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de

drept și declanșează o continuare a judecării cauzei în fond, producând un

efect devolutiv complet, în sensul că provoacă un control integral atât în fapt,

cât și în drept, în privința persoanelor ce a fost declarat, Colegiul penal lărgit

reține că, în cauza dată, instanța de apel nu și-a exercitat în deplină măsură

atribuțiile prevăzute de lege.

Astfel, Colegiul penal lărgit notează că potrivit art. 413 alin. (1) Cod de

procedură penală, la judecarea apelului se aplică regulile generale pentru

judecarea cauzelor în primă instanță, cu excepțiile prevăzute în Partea

specială titlul II capitolul IV secțiunea 1.

Din dispozițiile art. 414 Cod de procedură penală, rezultă că instanța de

apel, judecând apelul, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau

să cerceteze suplimentar probele administrate de prima instanță, putând da o

nouă apreciere probelor și fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în apel, fiindcă dreptul la un proces echitabil nu poate fi

considerat efectiv decât dacă susținerile parților sunt examinate de către

instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și elementelor de proba sau cel puțin de a le aprecia

(hotărârea CtEDO Achina versus Romania).

Potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au

dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

În acest sens Colegiul penal lărgit notează că nepronunțarea instanței de

apel asupra tuturor motivelor esențiale invocate în apelul părților, echivalează

cu nerezolvarea fondului apelului, în asemenea circumstanțe decizia

contestată urmând a fi casată.

În speță, deși instanța de apel a reținut în descriptivul deciziei

argumentele esențiale expuse de către apelant, în partea motivată a deciziei a

omis aprecierea și expunerea asupra acestora.

În apelul părții apărării a fost invocat că prima instanță și-a bazat

sentința pe o probă inadmisibilă prin prisma prevederilor art. 90 alin. (3)

pct. 4) Cod de procedură penală, și anume pe declarațiile martorului

Luchian Gheorghe, date în ședința de judecată, însă instanța de apel

limitându-se la mențiunea că acest martor a fost avertizat conform

prevederilor art. 312-313 Cod de procedură penală.

La acest capitol Colegiul penal lărgit constată de instanța de apel nu a

abordat esența problemei invocate de apelant, întrucât a fost solicitată

pronunțarea asupra admisibilității sau inadmisibilității unei probe

administrate în speță, așa cum stipulează prevederile art. 95 Cod de

6

procedură penală prin prisma prevederilor art. 90 alin. (3) pct. 4) Cod de

procedură penală, însă instanța de apel a trecut peste această etapă

expunându-se deja asupra valorii probante, fără a verifica corespunderea

acesteia conform rigorilor normelor de procedură penală.

În continuare instanța de apel, deși a fost sesizată asupra expunerii și a

altor probe administrate în speță așa cum sunt declarațiile martorului

Cojocari Serghei depuse doar la faza urmăririi penale, nefiind asigurată

prezența acestuia în fața instanței de judecată, însă instanța de apel a oferit

iarăși expuneri generale inclusiv și asupra acestei probe, or, partea apelantă a

rămas din nou fără răspuns asupra argumentului că, prima instanță și-a

întemeiat sentința pe declarațiile martorului Cojocari Serghei, date la

urmărirea penală, ceea ce contravine prevederilor art. 371 alin. (1) pct. 2) și 389

alin. (3) Cod de procedură penală, or, acuzarea nu a dovedit imposibilitatea

absolută de prezentare a acestui martor în ședință, iar la urmărirea penală, nu

a avut loc confruntarea lui cu Tcacenco Irina, martorul respectiv nefiind nici

audiat în condițiile art. 109 și 110 Cod de procedură penală.

Prin urmare, instanța de apel la verificarea și aprecierea probelor

administrate nu a respectat prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură

penală, potrivit cărora fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele

în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, precum și prevederile

art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, potrivit cărora, toate probele

administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet și

obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza probelor administrate,

coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe și verificarea sursei

din care provin probele, în conformitate cu prevederile prezentului cod, prin

procedee probatorii respective.

Astfel, Colegiul penal lărgit analizând decizia instanței de apel de

menținere a condamnării inculpatei Tcacenco Irina pentru comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, constată că

instanța de apel, fiind învestită cu atribuții de judecarea cauzei conform

normelor stabilite pentru prima instanță, urma să analizeze toate aspectele

învinuirii înaintate, atât în baza probelor administrate în speță cât și prin

prisma argumentelor invocate de partea apărării în apelul declarat.

Potrivit art. 93 alin. (1) Cod de procedură penală, probele sunt elemente

de fapt dobândite în modul stabilit de prezentul cod, care servesc la

constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea

făptuitorului, la constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor

împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei.

Instanța de judecată este obligată să pună la baza hotărârii sale numai

acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și

să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor

administrate. Fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al

7

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor.

Omisiunea instanței de apel de a face o analiză amplă asupra tuturor

circumstanțelor cauzei și de a se expune argumentat asupra fiecărei probe în

parte, care confirmă sau infirmă vinovăția inculpatei, este cu certitudine o

lacună care nu poate fi corectată de către instanța de recurs la această etapă a

procedurilor urmând a fi înlăturată de instanța de apel, prin rejudecarea

cauzei.

Având la bază argumentele expuse supra, Colegiul penal lărgit consideră

pripite concluziile instanței de apel de a menține sentința fără modificări, or,

instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei și apelului declarat de partea

apărăii, nu s-a expus asupra probelor administrate în speță, referindu-se

superficial asupra acestora, fără a le descrie și a le aprecia conform

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, și fără a se expune concret

care din probele prezentate demonstrează direct și obiectiv fapta infracțională

incriminată.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor

Omului, care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției,

hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se

întemeiază soluția. În cazul în care o instanță nu este obligată să furnizeze un

răspuns detaliat fiecărui argument invocat (Van de Hurk împotriva Țărilor de

Jos din 19 aprilie 1994, pct. 61), din hotărâre trebuie să rezulte cu claritate că

problemele invocate în speță au fost abordate (Boldea împotriva României din

15 februarie 2007, pct. 30).

Rezumând cele menționate, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de

apel urma să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să aprecieze

conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, fiecare probă din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar

toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și în

concluziile sale să motiveze admiterea unor probe sau respingerea altora și să

se expună asupra admisibilității sau inadmisibilității lor.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că, în prezenta speță

și-au găsit confirmare temeiurile pentru recurs invocat de recurent și

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, ceea ce duce la

casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea remiterii cauzei la rejudecare

în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, deoarece aceste erori nu

pot fi corectate de instanța de recurs.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, ce prevăd procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă

conformitate cu prevederile legii procesuale penale asupra tuturor motivelor

invocate în cererea de apel a părții apărării, să verifice și să aprecieze

minuțios probele administrate și examinate în instanță în strictă conformitate

cu cerințele legii, să dea apreciere cuvenită fiecărei probe examinate și toate

8

în ansamblu, să pună în discuție și să abordeze cu suficientă fermitate erorile

depistate de instanța de recurs și să argumenteze clar concluziile sale în

decizia adoptată, ținând cont de motivele casării deciziei atacate, de practica

relevantă a CtEDO, să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în

conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Bodean Ina în

numele inculpatei Tcacenco Irina, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 04 noiembrie 2019, în cauza penală în privința lui

Tcacenco Irina xxxxx și dispune rejudecarea cauzei de către aceiași instanță

de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 22 octombrie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

9