1ra-1696/2020 — art. 264/1 alin. 4 CP

1ra-1696/2020 — art. 264/1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1696/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 24

decembrie 2019 și deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Cahul din 21 mai 2020,

declarat de avocata Elena Stănilă, în numele inculpatului

Mura Viorel xxxxxx,

cetățean al R. Moldova, condamnat anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Cahul din 15.01.2014, în

baza art. 264 alin. (3) lit. b), 90 Cod penal la 5 ani

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probă de 5 ani, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 3 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 06.03.2019 - 24.12.2019,

instanța de apel: 20.01.2020 - 21.05.2020,

instanța de recurs: 21.07.2020 - 15.10.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 6 luni închisoare.

În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru cumul de sentințe, prin adăugirea

integrală a pedepsei fixate potrivit sentinței Judecătoriei Cahul din 15 ianuarie 2014,

1

i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

22.50, fără a deține permis de conducere, prin ce a încălcat cerințele pct. 10 subpct.

(2) lit. a) al Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009, care prevede că persoana care conduce

un autovehicul trebuie să posede permisul de conducere perfectat pe numele său,

valabil pentru categoria (subcategoria) din care face parte autovehiculul condus,

încălcând prevederile pct. 14 lit. a) din Regulamentul circulației rutiere, potrivit

căruia conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de

ebrietate, a condus automobilul „Alfa Romeo”, n/î xxxxxx, pe traseul din s. xxxxxx,

r-nul xxxxxx, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, concentrația

vaporilor de alcool în aerul expirat constituind 0,50 mg/l, ceea ce conform art. 13412

Cod penal corespunde stării de ebrietate cu grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul nu s-a prezentat în ședința de judecată, prin

sentința Judecătoriei Cahul din 15.01.2014 a fost condamnat în baza art. 264 alin.

(3) lit. b), 90 Cod penal la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 ani, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probă de 5 ani, iar prin încheierea Judecătoriei Cahul din

03.07.2018, la demersul Biroului de probațiune, i-a fost anulată condamnarea cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu trimiterea condamnatului pentru

executarea pedepsei de 5 ani închisoare în penitenciar corespunzător tipului de

infracțiune comis, acesta fiind anunțat în căutare.

La fel, instanța a relevat că vina inculpatului este dovedită integral prin

probele administrate și i-a încadrat acțiunile în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca

conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat, acțiune săvârșită de către o persoană care nu

dispune de permis de conducere.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța a ținut cont de

prevederile art. 61, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, de condițiile de viață ale familiei acestuia, de scopul pedepsei penale -

restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Totodată, instanța a statuat că Mura V. a fost condamnat prin sentința

Judecătoriei Cahul din 15.01.2014 pe art. 264 alin. (3) lit. b), 90 Cod penal la 5 ani

închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă

de 5 ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

3 ani și, având în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal a

fost comisă după pronunțarea sentinței din 15.01.2014, dar înainte de executarea

completă a pedepsei, urmează a-i stabili pedeapsa definitivă conform regulilor de

2

aplicare a pedepsei în cazul unui cumul de sentințe prevăzute de art. 85 Cod penal,

adăugind în întregime la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a

pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Cahul din 15.01.2014.

Astfel, luând în considerare că inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, dar

intenționată, că anterior a mai fost condamnat și a comis infracțiunea în interiorul

termenului de probă stabilit de instanță, că s-a eschivat de a se prezenta în ședințele

de judecată, instanța a concluzionat că corectarea și reeducarea lui este posibilă doar

în condițiile stabilirii unei pedepse penale sub formă de închisoare.

și pronunțarea unei noi hotărâri, cu stabilirea inculpatului a unei pedepse

nonprivative de libertate.

Apelanta a invocat că, instanța de fond corect a încadrat acțiunile inculpatului

în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, dar pedeapsa aplicată este ilegala deoarece art.

85 alin. (1) Cod penal este aplicat neîntemeiat. Pedeapsa stabilită prin sentința din

15.01.2014 a fost schimbată din termenul de proba în pedeapsă reală conform

hotărârii Judecătoriei Cahul.

Instanța de fond nu a luat în considerație că există o alternativă de pedeapsă

prevăzută de legislator, infracțiunea nu a fost comisă în termen de probă or, conform

art. 61 alin. (2) Cod penal, pedeapsa are ca scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și a altor persoane.

apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că, instanța de fond a pedepsei prevăzute de art. 7,

61, 75 Cod penal, aplicând inculpatului o pedeapsă echitabilă si în limitele stabilite

de sancțiunea normei incriminate.

Ori, inculpatul a comis o infracțiune ușoară, la locul de trai se caracterizează

pozitiv, însă anterior a mai fost atras la răspundere penală, nu este încadrat în câmpul

muncii.

Sancțiunea art. 2641 alin.(4) Cod penal, stabilește pedeapsa cu amendă în

mărime de la 1050 la 1150 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în

folosul comunității de la 200 la 240 ore, sau cu închisoare de până la 1 an. Acordând

eficiență principiilor de individualizare a pedepsei și analizând ansamblul de

circumstanțe ce caracterizează persoana inculpatului, care fiind privat de dreptul de

a conduce mijloace de transport și în termenul de probă, din nou a comis o

infracțiune intenționată, deja în stare de ebrietate, lipsa circumstanțelor care

atenuează și a celor care agravează răspunderea acestuia, pericolul social al

infracțiunii comise, prima instanță întemeiat a reținut că corectarea și resocializarea

lui, precum și restabilirea echității sociale este posibilă cu aplicarea unei pedeapsa

sub formă de închisoare pe un termen de 6 luni.

Urmând aceste raționamente, la justificarea alegerii pedepsei închisoare pe un

termen de 6 luni în privința inculpatului, au servit drept temei ansamblul de

circumstanțe ce caracterizează persoana lui, care fiind privat de dreptul de a conduce

3

mijloace de transport și aflându-se în termenul de probă, din nou a comis o

infracțiune intenționată, respectiv nu a dat dovadă de corectare și de reeducare și nu

a justificat încrederea acordată de către instanța de judecată la stabilirea pedepsei cu

suspendarea condiționată a executării ei în baza art. 264 alin.(3) lit. b) Cod penal.

Mai mult, prin încheierea Judecătoriei Cahul din 03.07.2018, s-a anulat

condamnarea cu suspendare condiționată a executării pedepsei stabilite față de Mura

V., condamnat în baza sentinței Judecătoriei Cahul din 15.01.2014 în baza art. 264

alin. (3) lit. b) Cod penal, cu trimiterea condamnatului pentru executarea pedepsei

în formă de 5 ani închisoare, de la reținere, acesta fiind anunțat în căutare.

Conform art. 90 alin. (10) Cod penal, în cazul în care cel condamnat cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în perioada de probațiune

o nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o pedeapsă în

condițiile art. 85 Cod penal.

Potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, dacă, după pronunțarea sentinței, dar

înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă

infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată

prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară.

Drept urmare, instanța de fond, având în vedere anularea condamnării cu

suspendare condiționată a executării pedepsei stabilite față de Mura V., întemeiat

prin aplicarea prevederilor art. 90 alin. (10) și art. 85 alin. (1) Cod penal, a stabilit

inculpatului pentru cumul de sentințe prin adăugarea în întregime a pedepsei

neexecutate de către acesta în baza sentinței Judecătoriei Cahul din 15.01.2014, la

pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, pedeapsa definitivă de 5 ani 6 luni

închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

Astfel, pedeapsa stabilită inculpatului de instanța de fond este echitabilă,

legală și direct proporțională cu gravitatea faptei comise, de atitudinea numitului față

de infracțiunea săvârșită și de consecințele acesteia, cât și în măsură să asigure

corectarea și resocializarea acestuia, restabilirea echității sociale, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea ultimului și a altor persoane.

Sunt neîntemeiate și alegațiile avocatului precum că instanța de fond a stabilit

inculpatului o pedeapsa prea aspră, deoarece pedeapsa aplicată inculpatului este una

echitabilă, legală și direct proporțională cu gravitatea faptei comise, de atitudinea

numitului față de infracțiunea săvârșită și care va asigura restabilirea echității

sociale, corectarea și reeducarea acestuia, iar termenul pedepsei stabilite pentru

cumul de sentințe fiind în corespundere cu prevederile art. 85 alin. (1) și (3) Cod

penal.

Pe aceste rațiuni, argumentele apelului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond

corect a individualizat pedeapsa stabilită inculpatului, precum și termenul pedepsei

cu închisoare, raportat la gravitatea faptei săvârșită de inculpat și la personalitatea

acestuia.

4

a sentinței și deciziei instanței de apel, cu pronunțarea unei hotarâri, prin care să-i

fie stabilită lui Mura V. o pedeapsă nonprivativă de libertate.

Recurenta a invocat că, instanța de fond a aplicat o pedeapsă prea aspră,

neavând temeiuri indubitabile de a adăuga integral pedeapsa anterioară, or, conform

art. 85 alin. (1) Cod penal, instanța urma să adauge la pedeapsa aplicată prin noua

sentință, parțial, partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința anterioară.

La fel, instanțele de fond și de apel nu au motivat soluția cu referire la

adăugarea integrală a sentinței anterioare în privința lui Mura V., astfel situația

acestuia a fost agravată de ambele instanțe neîntemeiat.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430

alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat în drept pe art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8) Cod de procedură penală, care prevede următoarele temeiuri - hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau

instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru

care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice

a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde (pct. 5. din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu împrejurările relevate în descriptivul hotărârilor atacate, care

ar fi esența și erorile concrete de drept a circumstanțelor că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, dar

raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care i-ar fi afectat

5

soluția, că nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o

hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost

pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza

unei legi mai blânde, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârilor

atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește

condițiile de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica, și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de

fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, just și argumentat au ținut cont că inculpatul a comis o infracțiune ușoară,

dar în perioada termenului de probațiune, cât și de prevederile art. 7, 61, 75, 90 alin.

(1), 85 alin. (1) și (3) Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont

de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât

și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul

în care cel condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește

în perioada de probațiune o nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi

stabilește o pedeapsă în condițiile art. 85 Cod penal. Dacă, după pronunțarea

6

sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o

nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa

aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința

anterioară. Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai

mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi infracțiuni și decât partea

neexecutată a pedepsei pronunțate prin sentința anterioară a instanței de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și

proporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și a

scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării

inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor

invocate în apel (pct. 2.-5.din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura

pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei

penale în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul este o competență și

prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-

au aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

7

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Elena Stănilă,

împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 24 decembrie 2019 și deciziei Colegiul

penal al Curții de Apel Cahul din 21 mai 2020, în privința inculpatului Mura Viorel

xxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

8