1ra-1262/2020 — art.264-1 alin. 4 CP

1ra-1262/2020 — art.264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1262/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 septembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda,

examinând, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei,

admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de către avocatul

Anton Vasile în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului judiciar

penal al Curții de Apel Bălți din 22 ianuarie 2020, în cauza penală în privința

lui,

Gîsca Nicolae xxx, născut la xxx, originar și

domiciliat în satul xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 19.07.2019 – 30.09.2019

instanța de apel: 18.10.2019– 22.01.2020

instanța de recurs: 05.05.2020 – 09.09.2020

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal,

C O N S T A T Ă:

fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(4)

Cod Penal, și condamnat în baza acestei Legi, prin aplicarea prevederilor art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală, i-a fost stabilită în baza acestei norme,

o pedeapsă sub formă de 160 ore muncă neremunerată în folosul comunității.

Conform art.85 alin.(1) și (2), art.84 alin.(2) Cod penal, prin cumul de

sentințe, i-a fost adăugată la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea

neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Bălți (sediul

central) din 22 noiembrie 2018, fiindu-i stabilită lui Gîsca Nicolae pedeapsa

definitivă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în

mărime de 160 ore, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de 3 ani.

S-a dispus încasarea din contul lui Gîsca Nicolae în beneficiul statului

cheltuielile de judecată în mărime de 740 lei.

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

Nicolae, la data de 24.06.2019, aproximativ în jurul orelor 00:50, fiind privat

1

de dreptul de a conduce mijloace de transport, intenționat a urcat la volanul

automobilului de model „Audi A4” cu numărul de înmatriculare xxxxx și în

timp de conducea autovehiculul pe str. Aerodromului, 3 din mun. Bălți, a fost

stopat de către inspectorii de patrulare din cadrul Companiei de patrulare

nr.1, Bălți a Regimentului de Patrulare Nord al Inspectoratului Național de

Patrulare, din motiv că avea o deplasare intermitentă și anume se deplasa doi

metri și apoi brusc se oprea pe loc și tot în așa mod continua deplasarea.

Având bănuieli că conducătorul auto Gîsca Nicolae se afla în stare de

ebrietate, inspectorii de patrulare din cadrul Companiei de patrulare nr. 1

Bălți a Regimentului de Patrulare Nord al Inspectoratului Național de

Patrulare, l-au supus pe ultimul testării alcoolscopice cu alcooltestul Drager

8510 RO în urma căruia, conform testului nr. 1695 din 24.06.2019, ora 01:16, s-

a stabilit că concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de către Gîsca

Nicolae constituie 0,77 mg/l.

Ulterior, Gîsca Nicolae, fiind însoțit de colaboratorii din cadrul

Companiei de patrulare nr. 1 Bălți al Regimentului de patrulare Nord al

Inspectoratului Național de patrulare la Dispensarul Narcologic din mun.

Bălți, unde iau fost recoltate probe biologice de sânge pentru efectuarea

expertizei toxicologice medico-legală în vederea stabilirii stării de ebrietate și

a naturii ei și urmare a dispunerii expertizei toxicologice medico-legale.

Conform raportului de expertiză judiciară nr.x din 02 iulie 2019 s-a

stabilit o concentrație de alcool în sângele lui Gîsca Nicolae în cantitate de

1,40%, echivalentul a 1,40 g/l, stare de ebrietate alcoolică care, conform

art.134/12 alin.(3) Cod penal, constituie stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat, de unde rezultă că, conducătorul auto Gîsca Nicolae, intenționat a

ignorat prevederilor Regulamentului de Circulație Rutieră aprobat prin

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.357 din 13.05.2009 și anume

pct.10 al prezentului Regulament care prevede expres că ”persoana care

conduce un vehicul trebuie să posede și la cererea lucrătorului de poliție,

ofițerului echipei mobile a Serviciului Vamal, este obligat să înmâneze pentru

control, permisul de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru

categoria (subcategoria) din care face parte autovehiculul condus”, precum și

pct. 14 lit. a) care stipulează: “Conducătorului de vehicul îi este interzis să

conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor

substanțe contraindicate, sub influența preparatelor medicamentoase care

provoacă reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat sau într-o stare

avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere”.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele

administrate, prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.2641

2

alin.(4) Cod penal, după indicii calificativi: Conducerea mijlocului de

transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat, săvîrșită de către o persoană care a fost privată de dreptul de a

conduce mijlocul de transport.

Bălți, Sergiu Marcauțan prin care a solicitat casarea sentinței, pronunțarea uni

noi hotărâri, prin care lui Gîsca Nicolae să-i fie aplicată pedeapsa prevăzută

de art.2641 alin.(4) Cod penal, sub formă de închisoare pe un termen de 6 luni,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

3.1 În motivarea apelului procurorul a invocat blândețea pedepsei

aplicate inculpatului de către prima instanță. Consideră că prima instanță la

emiterea soluției pe caz nu a dat deplină eficiență art.75 Cod de procedură

penală. A mai menționat că, potrivit informației eliberată de Biroul de

Probațiune Sîngerei pedeapsa de 240 ore muncă neremunerată în folosul

comunității inculpatul a executat integral. Ultimul nu și-a tras concluziile de

rigoare și la 24.06.2019 a comis o infracțiune analogică, știind cu certitudine

că este privat de dreptul de a conduce mijloace de transport.

ianuarie 2020, s-a admis apelul declarat de procuror, casată parțial sentința în

latura pedepsei, emisă o nouă hotărâre în această parte potrivit modului

stabilit pentru prima instanță după cum urmează: Lui Gîsca Nicolae

recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod

penal, i-a fost stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6

(șase) luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art.85 alin.(1) și (2) Cod penal, prin cumul de sentințe, a fost

adăugată la pedeapsa aplicată lui Gîsca Nicolae partea neexecutată a

pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Bălți (sediul Central) din

22.11.2018, și stabilită lui Gîsca Nicolae pedeapsa definitivă de 6 (șase) luni

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privare

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 (trei) ani.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a menționat că, cauza

penală a fost judecată de către prima instanță în temeiul art.3641 Cod de

procedură penală, în baza probelor administrate la faza urmăririi penale,

acceptate în corespundere cu alin.(3) a normei indicate de către inculpatul

Gîsca Nicolae prin cererea depusă personal până la începerea cercetării

judecătorești pe caz.

Făcând o apreciere obiectivă a aspectelor de fapt și de drept ale cauzei

prin prisma bazei probante administrate de către organul de urmărire penală,

instanța de apel a ajuna la concluzia privind legalitatea sentinței adoptate în

3

partea încadrării juridice a acțiunilor inculpatului Gîsca Nicolae în baza

art.2641 alin.(4) Cod penal.

Cu privire la apelul acuzatorului de stat privind blândețea pedepsei,

verificând materialele cauzei, în raport cu alegațiile titularului dreptului de

apel, instanța de apel a conchis că, instanța neîntemeiat a dispus în partea

stabilirii pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității

în mărime de 160 ore.

Soluția nominalizată nu este bazată pe circumstanțele reale ale cauzei

sau altfel spus, argumentele instanței de fond, precum că dă apreciere

corespunzătoare prevederilor art.61 și 75 Cod penal și aplică față de inculpat

pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, sunt

vădit neîntemeiate.

Ținând seama de modul în care a acționat inculpatul, de pericolul sporit

a infracțiunii comise, inculpatul anterior a comis fapte similare, corijarea

acestuia poate fi atinsă doar prin aplicarea față de dânsul a unei pedepse

privative de libertate sub formă de închisoare, pe un termen de 6 (șase) luni

închisoare.

Prin urmare, contrar punctului de vedere exprimat de prima instanță,

instanța de apel a apreciat că, la caz este oportun și rațional de a aplica față de

Gîsca Nicolae pedeapsa penală sub formă de închisoare, cu executarea

acesteia în penitenciar de tip semiînchis, iar în vederea acesteia statuări se

expun următoarele raționamente.

Instanța de apel a reiterat că, în speță, deși aparent sunt circumstanțe

care să motiveze aplicarea unei pedepse non-privative de libertate, totuși

instanța de fond urma să efectueze o analiză mult mai complexă și

minuțioasă a personalității infractorului urmărind în acest sens

comportamentul său în viața socială, înainte și după săvârșirea infracțiunii și

numai în măsura în care s-ar fi dovedit că comiterea faptelor infracționale se

datorează unui concurs accidental de împrejurări din viața sa și că, pentru

îndreptarea lui, nu este necesară aplicarea unei pedepsei sub formă de

închisoare, doar în aceste cazuri scopul legii penale poate fi atins fără a priva

inculpatul de libertate.

Circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea incriminată

inculpatului, a determinat instanța de apel să conchidă asupra

incorectitudinii aplicării în privința lui Gîsca Nicolae a unei pedepse non-

privative de libertate. Instanța de apel, a găsit întemeiate argumentele

invocate de apelant și constată că concluzia instanței de fond, precum că,

ținând cont de recunoașterea de către inculpat a săvârșirii faptelor imputate

potrivit rechizitoriului, ținând cont de analiza cumulativă a criteriilor de

individualizare și coroborarea probelor, luând în considerație circumstanțele

4

cauzei în ansamblul lor, lui Gîsca Nicolae urmează a-i fi aplicată pedeapsa

sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de 160

ore, este una pripită, neîntemeiată și din aceste considerente, instanța de apel

va decide în privința unei alte măsuri de pedeapsă în privința inculpatului.

Instanța de apel a considerat relevant de a specifica că prima instanță

nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept diferită judecății,

discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al circumstanțelor

cauzei, precum și ignorarea unor aspecte evidente, au avut drept consecință

pronunțarea unei concluzii premature, prin care actul justiției are de suferit,

or, aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității este o pedeapsă prea blîndă, reieșind din gravitatea infracțiunii

comise de Gîsca Nicolae, evaluată inclusiv ținând seama de faptul că anterior

a fost condamnat pentru o infracțiune analogică și infracțiunea nouă s-a

comis pînă la executarea pedepsei anterioare.

La stabilirea pedepsei penale inculpatului Gîsca Nicolae, instanța de

apel a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat, de persoana

inculpatului, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea penală, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de prevederile legale a art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală.

Instanța de apel a menționat că, Gîsca Nicolae fiind supus anterior

pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, ar fi

inoportună pedepsirea inculpatului pentru infracțiunea în cauză printr-o

asemănătoare. Instanța de apel a conchis că, prin aplicarea față de inculpatul

Gîsca Nicolae a unei pedepse reale cu închisoarea, va fi atins scopul pedepsei

penale de restabilirea echității sociale, corectarea acestuia, precum și

prevenirea săvârșirii de către inculpat de noi infracțiuni.

avocatul Anton Vasile în numele inculpatului, care fără a invoca careva temei

prevăzut de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, a solicitat casarea

acesteia în latura stabilirii pedepsei penale, cu pronunțarea unei noi hotărâri

prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă non privativă

de libertate.

5.1 În susținerea revendicărilor, avocatul Anton Vasile în numele

inculpatului a menționat următoarele:

- Gîsca Nicolae fiind învinuit de comiterea infracțiunii рrеvăzutе de

art.264l a1in. 4 Cod penal, а recunoscut ре deplin învinuirea adusă, а

contribuit activ la descoperirea infracțiunii, s-a сăit sincer de cele întâmplate;

- poziția vizavi de recunoașterea vinei, nu și-a schimbat-o nici in cadrul

ехаminării cauzei în prima instanță, а solicitată examinarea cauzei în

5

рrосеdură sресiаlă рrеvăzuă de prevederile аrt.3641 Cod penal, solicitând о

pedeapsă mai blîndă, fără а fi privat de libertate;

- instanța de judecată, la individualizarea pedepsei nu а luat în

considerație toate circumstanțele atenuante а cauzei, datele caracteristice се îl

саrасtеrizеаză ре inculpat, faptul сă Gîsca Nicolae, s-a сăit sinсеr de cele

întâmplate, а recunoscut ре deplin vinovăția, аrе loc permanent de trаi, se

саrасtеrizеаză pozitiv la locul de trai, nu se află la еvidеnța medicului

narcolog sau psihiatru, аrе la întreținere doi copii minori.

care a solicitat respingerea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de

temeiuri legale.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea

acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate

expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie

să fie invocate de recurent.

Colegiul penal reține că în susținerea recursului, avocatul nu a invocat

incidența a nici un temei prevăzut de art. 427 alin. (1) însă cristica în esență se

încadrează în pct. 10) din dispozițiile art. art. 427 alin. (1) Cod de procedură

penală, care prevăd că hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul când instanța de apel nu a individualizat corect pedeapsa.

Instanța de recurs menționează însă că, prevederile la care se referă

autorul recursului nu sunt aplicabile din punctul de vedere al prezenței

erorilor de drept, care ar servi ca temei de implicare a instanței de recurs în

sensul casării deciziei instanței de apel.

Colegiul penal reține că, recurentul deși este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului, critică decizia contestată doar în partea ce ține de

pedeapsa stabilită inculpatului, considerând-o prea aspră, solicitând în acest

sens, aplicarea unei pedepsei mai blânde non privative de libertate în privința

inculpatului.

Privitor la pedeapsa stabilită inculpatului de către instanța de apel,

Colegiul penal consideră că instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată

6

în acest sens, acordând deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, Cod penal

și art. 3641 Cod de procedură penală, la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei, stabilite conform sancțiunii articolului incriminat,

iar în sprijinul statuării respective relevă următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvârșirii unei

infracțiuni instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască

nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a

comis acea infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea

realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile și principiile

prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului

pedepsei. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv,

de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea

articolului din Codul penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în

vedere principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite, care se

măsoară după cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmând

ca celelalte două criterii alăturate și distincte - persoana infractorului și

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute

în vedere după ce instanța și-a format opinia cu privire la gradul de pericol

social concret al activității infracționale săvârșite.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de apel a ținut

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Instanța de recurs reține că recurentul înaintează cerințe prin care

solicită aplicarea unei pedepse mai blânde, solicitări care pe lângă faptul că

sunt contradictorii, de fapt nici nu au fost motivate de către recurent, fiind

neîntemeiate, or doar faptul că ultimul nu este de acord cu pedeapsa stabilită

de către instanța de apel, considerând-o prea aspră, nu poate servi ca

circumstanță pentru aplicarea în privința inculpatului a unei pedepse

neprivative de libertate.

Circumstanțele descrise mai sus, indică asupra faptului că aplicarea

pedepsei sub formă de muncă neremunerată în privința inculpatului nu și-a

atins scopul prevăzut de lege, ba mai mult l-a încurajat pe acesta să

săvârșească o nouă infracțiune, motiv pentru care, Colegiul penal reține ca

fiind corectă concluzia instanțelor inferioare, precum că scopul pedepsei

penale de reeducare și resocializare a inculpatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor

7

persoane, va putea fi atins doar prin stabilirea unei pedepse privative de

libertate în privința acestuia.

La speță, Colegiul penal reiterează că, practica judiciară demonstrează

că pedeapsa prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate,

jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe

contrare scopului urmărit, iar o pedeapsă prea blândă generează dispreț față

de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului nici pentru

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni cât și de prevenirea săvârșirii

infracțiunilor.

Pe lângă aceasta, recursul apărării, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5.1. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica

modului în care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura

pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111 ), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea

sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel

pe care îl propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal concluzionează că instanța de

apel a pronunțat o decizie întemeiată și motivată prin stabilirea în privința

inculpatului a unei pedepse privative de libertate, pedeapsă care răspunde

scopului de corectare și reeducare a inculpatului prevăzut de art. 61 Cod

penal, care va duce la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de

ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale, iar

argumentul invocat de recurent privind aplicarea pedepsei non privative de

libertate, urmând a fi declarat ca neîntemeiat.

În viziunea instanței de recurs concluziile expuse pe larg de către

instanța de apel în decizia sa, sunt juste iar criticile recurentului nu constituie

temeiuri de a răsturna situația în prezenta cauză, ce ar necesita intervenția

8

instanței ierarhic superioare, în sensul casării hotărârii judecătorești adoptate

de instanța de apel.

Reținând prevederile sus menționate, Colegiul penal conchide că nu

există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat și potrivit legii

decide inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Anton

Vasile în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului judiciar penal al

Curții de Apel Bălți din 22 ianuarie 2020, în cauza penală în privința lui Gîsca

Nicolae xxxxx , ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 08 octombrie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

9