1ra-1422/2020 — art. 190 alin. 5 Cp

1ra-1422/2020 — art. 190 alin. 5 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1422/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Victor Boico,

Nicolae Craiu,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul ordinar

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 octombrie 2019,

declarat de avocatul Oleg Eni în numele inculpatei

Gîștemulte Ala XXXXX, născută

la XXXXX, originară și locuitoare a or. XXXXX, str.

XXXXX, XXXXX, ap. XXXXX, cetățeancă al R. Moldova,

fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 10.09.2018 - 02.05.2019,

instanța de apel: 30.05.2019 - 28.10.2019,

instanța de recurs: 26.05.2020 – 28.07.2020.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

achitată de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal,

deoarece nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

luna septembrie 2005, aflându-se la domiciliul lui Șchiopu N., situat în s. Ermoclia, r-

nul Ștefan-Vodă, fiind prieteni de familie cu frații Șchiopu N. și Istrati T., urmărind

scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin inducerea în eroare și

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, abuzând de încrederea lor, sub

pretextul împrumutului mijloacelor bănești pentru procurarea strugurilor de viță de vie,

a obținut de la Șchiopu N. 6000 dolari, echivalent a 74.540 lei, conform cursului BNM

la 30.09.2005 și peste câteva zile, de la Istrati T. 5800 dolari, echivalent a 73.022 lei,

1

conform cursului BNM la 30.09.2005, însușind, astfel, mijloace bănești în sumă totală

de 147.572 lei, ceea ce la momentul comiterii infracțiunii constituia 106.5 de salarii

medii lunare pe economie prognozate pentru anul 2005, stabilite prin hotărârea de

Guvern nr. 1083 din 01.10.2004 și conform art. 126 alin. (1/1) Cod penal se consideră

proporții deosebit de mari.

Instanța a reținut că inculpata nu a recunoscut vina și a declarat că, nu a primit

careva surse bănești de la Istrati T. și Șchiopu N., și niciodată nu a împrumutat bani de

la ei.

Ori, în ședința de judecată învinuirea formulată inculpatei nu a fot confirmată și

ea urmează a fi achitată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, deoarece nu este stabilit

faptul comiterii infracțiunii.

Procurorul nu a prezentat probe concludente, care cu certitudine ar dovedi

dobândirea prin escrocherie a mijloacelor bănești de către Gîștemulte A., iar conform

art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția persoanei de

săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri

Deși nu a fost stabilit faptul împrumutului în cadrul cercetării judecătorești, chiar

și dacă ar fi avut loc un împrumut între părți, acest litigiu urma să fie soluționat în

procedura legislației civile.

Temeiul aplicării răspunderii potrivit art. 190 Cod penal apare în cazul

imposibilității apărării drepturilor subiective prin mijloacele justiției civile. Atunci, când

este vorba de două subiecte ale unui raport juridic, trebuie verificată înainte de toate

ipoteza egalității lor în drepturi. Și numai dacă există indici care exced limitele

încălcării normelor dreptului civil, atunci se justifică intervenția legii penale.

Din considerentele expuse, Gîștemulte A. urmează a fi achitată în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal (escrocheria), deoarece nu s-a

constatat existența faptei infracțiunii.

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Gîștemulte Ala să

fie condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 11 ani închisoare, cu executarea

în penitenciar de tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de

conducere în organizații comerciale sau statale sau de a exercita o activitate de

administrare a unor asemenea organizații pe un termen de 5 ani, cu încasarea de la

inculpată în beneficiul părților vătămate Istrati T. 5800 dolari, cu titlu de daună materială

în și 50.000 lei, cu titlu de daună morală, părții vătămate Șchiopu N. 6000 dolari, cu titlu

de daună materială în și 50.000 lei, cu titlu de daună morală, cu încasare de la inculpată

a cheltuielilor de judecată în sumă de 3389,4 lei.

Apelantul a invocat că, vina inculpatei se dovedește pe deplin prin probele

administrate de acuzare.

Nu este clară poziția instanței, care deși nu a admis acest probatoriu a făcut referire

la el în partea descriptivă.

3.1. Au declarat apel și părțile vătămate, Nicolae Șchiopu și Tatiana Istrati,

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpata să fie

condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, cu admiterea acțiunii civile înaintate în

volum deplin.

Apelanții au invocat că, instanța de judecată nu a cercetat nemijlocit și sub toate

aspectele, probele prezentate de partea acuzării și administrate la cererea ei.

2

2019, apelurile au fost admise, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Gîștemulte Ala a fost condamnată în baza art.190 alin. (5) Cod penal la 8 ani și 6

luni închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activitate de întreprinzător și a ocupa

funcții de gestionare a mijloacelor financiare pe termen de 4 ani, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip închis, pentru femei, din momentul reținerii.

De la Gîștemulte Ala s-a încasat în beneficiul părților vătămate Șchiopu N. 6000

dolari SUA și Istrati T. 5800 dolari, cu titlu de prejudiciu material, convertiți în valută

națională la data executării plății.

Cerința acuzatorului de stat privind încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de

3389 lei 40 bani, a fost respinsă ca nefondată.

Instanța de apel a statuat că, inculpata Gîștemulte A., în luna septembrie 2005,

data precisă nefiind stabilită de către organul de urmărire penală, aflându-se la domiciliul

lui Șchiopu N., situat în satul Ermoclia, r-nul Ștefan-Vodă, fiind prieteni de familie cu

frații Șchiopu N. și Istrati T., urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei

persoane, prin inducerea în eroare și prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase, abuzând de încrederea lor, sub pretextul împrumutului mijloacelor bănești

pentru procurarea strugurilor de viță de vie, a obținut de la Șchiopu N. 6000 dolari,

echivalent a 74.540 lei, conform cursului BNM la 30.09.2005 și, ulterior, peste câteva

zile, de la Istrati T. 5800 dolari, echivalent a 73.022 lei, conform cursului BNM la

30.09.2005, însușind, astfel, mijloace bănești în sumă totală de 147.572 lei, ceea ce la

momentul comiterii infracțiunii constituia 106.5 de salarii medii lunare pe economie

prognozate pentru anul 2005, stabilite prin hotărârea de Guvern nr. 1083 din

01.10.2004 și conform art. 126 alin. (11) Cod penal se consideră proporții deosebit de

mari.

Instanța de apel a statuat că, cumul probelor administrate în ședința de judecată,

stabilește ca acțiunile inculpatei Gîștemulte A. cuprind elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal - escrocheria, adică dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin abuz de încredere, săvârșită în proporții deosebit

de mari.

Ori, calificarea a acțiunilor inculpatei în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, după

indicii calificativi escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

abuz de încredere, săvârșită în proporții deosebit de mari, rezultă din faptul că inculpata

a fost pusă sub învinuire în baza art. 190 alin. (5) Cod penal în redacția Legii nr. 985-

XV din 18.04.2002, acțiunile acesteia nefiind decriminalizate prin Legea nr. 179 din

26.07.2018, în vigoare din 17.08.2018.

Acțiunile persoanei care au săvârșit fapte de escrocherie până la intrarea în

vigoare a Legii nr. 179 din 26.07.2018, urmează a fi calificate potrivit prevederilor legii

în vigoare la momentul comiterii faptei.

Totodată, urmează a se avea în vedere și prevederile art. 10 alin. (1) Cod penal,

potrivit cărora, legea penală care înlătură caracterul infracționale al faptei, care ușurează

pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a comis infracțiunea are efect

retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit faptele respective până

la intrarea în vigoare a acestei legi.

de apel și menținerea hotărârii primei instanțe, deoarece apelul a fost greșit admis.

3

Recurentul a invocat că, instanța de apel urma să aprecieze totalitatea de probe

prezentate de către părți, ținând cont și de prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

Instanța de apel a ignorat faptul, că prin rechizitoriu Gîștemulte A., a fost pusă sub

învinuirea că: ,,în septembrie 2005, data precisă nefiind stabilită de către organul de

urmărire penală, aflându-se la domiciliul lui Șchiopu N., situat în s. Ermoclia r-nul

Ștefan-Vodă, fiind prieteni de familie cu frații Șchiopu N. și Istrati T., urmărind scopul

dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, abuzând de încrederea lor, sub pretextul

împrumutului mijloacelor bănești pentru procurarea strugurilor de viță de vie a obținut

de la Șchiopu N., 6000 dolari, și, ulterior, peste câteva zile, de la Istrati T., 5800 dolari,

însușind, astfel, mijloace bănești în sumă totală de 147.572 lei, ceea ce la momentul

comiterii infracțiunii constituia 106.5 salarii medii lunare pe economie prognozate

pentru anul 2005 și conform art. 126 alin. (11) se consideră proporții deosebit de mari”.

Astfel, acțiunile inculpatei au fost încadrate juridic după indicii calificativi

prevăzuți la art. 190 alin. (5) Cod penal - escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin abuz de încredere săvârșită în proporții deosebit de mari.

La 16.01.2019, acuzatorul de stat a modificat ordonanța de punere sub învinuire

numai în sensul că acțiunile Alei Vasile Gîștemulte, au fost încadrate juridic după indicii

calificativi prevăzuți la art. 190 alin. (5) Cod penal, ca escrocheria, adică dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a mai multor persoane prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase săvârșită în proporții deosebit de mari.

În atare circumstanțe, învinuirea incriminată inculpatei are un caracter formal și

abstract, deoarece prin actul de învinuire se pretinde că ...urmărind scopul dobândirii

ilicite a bunurilor altei persoane, abuzând de încrederea lor, sub pretextul împrumutului

mijloacelor bănești pentru procurarea strugurilor de viță de vie a obținut de la Șchiopu

N. 6000 dolari, și, ulterior, peste câteva zile, de la Istrati T., 5800 dolari, însușind, astfel,

mijloace bănești în sumă totală de 147.572 lei.

Prin modificarea ordonanței de punere sub învinuire însă, se afirmă că acțiunile

Alei Vasile Gîștemulte urmează a fi încadrate juridic după indicii calificativi prevăzuți

la art. 190 alin. (5) Cod penal, ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin inducerea în eroare a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a

unei fapte mincinoase săvârșită în proporții deosebit de mari.

În redacția LP179 din 26.07.18, MO309-320/17.08.18 art. 498, în vigoare din

17.08.18, art. 190 alin. (5) Cod penal are următoarea redacție: ,,Escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai

multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă

a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților

(în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului

juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori daca încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile”.

Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

La caz, învinuirea adusă inculpatei contravine în mod evident dreptului la un

proces echitabil, drept garantat de art. 6§1 al CtEDO (cauza Suominen c. Finlandei, §34-

38, hotărârea din 01.07.2003, cauza Popov c. Moldovei § 49-54, hotărârea din

06.12.200, cauza Melnic c. Moldovei § 39- 44, hotărârea 14.11.2006).

4

Cu alte cuvinte, claritatea învinuirii, ca act procedural, trebuie să corespundă

imperativelor alin. (2) art. 281 Cod procedură penală, să fie o expunere logica și juridică

a anumitor fapte, care se corelează după sens faptic și juridic, precis și univoc. Ori, la

cazul din speță care a fost: - prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase; - sau ca

mincinoasa a unei fapte adevărate; - în privința naturii, calităților substanțiale ale

obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al

încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil; - ori dacă încheierea acestuia

este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune

considerabile.

În speță se impunea ca procurorul să concretizeze clar si expres acțiunea care

incriminează latura obiectiva a infracțiunii de escrocherie în redacția LP179 din

26.07.18, MO309-320/17.08.18 art.498, în vigoare din 17.08.2018.

Această omisiune a organului de urmărire penală a fost aprofundată de către

instanța de apel, care în genere a condamnat-o pe Gîștemulte A. în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, după indicii calificativi, escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin abuz de încredere, săvârșită în proporții deosebit de mari, în redacția Legii

nr. 985-XV din 18.04.2002, acțiunile acesteia nefiind decriminalizate prin Legea nr. 179

din 26.07.2018, în vigoare din 17.08.2018.

Mai mult ca atât, că în cadrul ședințelor de judecată în genere nu și-au găsit

confirmare, atât semnele calificative ale infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal, incriminat inculpatei Gîștemulte A., care sunt obligatorii pentru a califica

acțiunile acesteia în baza articolului respectiv, cât și însăși faptul, că inculpata a comis

în genere faptele incriminate.

Pe lângă faptul, că toate persoanele date sunt rude (frați, soră, soție), interesate în

finalizarea favorabilă pentru ei a cazului dat, cei din urmă dau depoziții contradictorii și

neveridice privitor la ”proba” înregistrării audio-video a conversației cu Gîștemulte A.

Atât părțile vătămate Șchiopu N. și Istrati T., cât și martorii Șchiopu L. și Șchiopu

G. ascund proveniența aparatajului special de înregistrare, declarând la general, că a fost

procurat de la piața din Chișinău și care în mod straniu după înregistrarea făcută a

dispărut de la domiciliul lor.

Bănuiala rezonabilă, că acest utilaj special e din dotarea organului de urmărire

penală sau a colaboratorilor de poliție, este mare, însă, deoarece nu au fost respectate

normele de procedură penală la înzestrarea cu acest utilaj și la efectuarea înregistrării,

persoanele nominalizate sunt în situația de a nega fapte evidente și a ascunde de instanța

de judecată adevărul.

Înscrisurile care se solicită a fi apreciate ca probe pentru a fi puse la baza acuzării,

au fost acumulate cu încălcarea prevederilor legislației procedural penale și conform

prevederilor art. 251 Cod de procedură penală sunt lovite de nulitate.

Astfel, de la partea vătămată Șchiopu N. la 07.08.2017 și 20.07.2018 au fost

ridicate ,,un SD cu înregistrări audio și video a convorbirilor dintre Șchiopu N., Istrati

T. și Gîștemulte A.” (f.d.48), care se solicită a fi apreciat ca probă pentru a fi pus la baza

acuzării.

”Proba” respectivă a fost acumulată cu încălcarea prevederilor legislației

procedural penale și sunt lovite de nulitate, deoarece nu corespund prevederilor art.115

Cod de procedură penală și art. 1326 fapte menționate de apărare în cadrul examinării

cauzei date.

5

În cazul din speță, suntem în prezența situației prevăzute de art. 251 alin.(4) Cod

de procedură penală: încălcarea oricărei alte prevederi legale decât cele prevăzute în a

lin. (2) atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii - când

partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale - când partea ia cunoștință de

materialele dosarului, sau în instanța de judecată - când partea a fost absentă la

efectuarea acțiunii procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată nemijlocit

în instanță.

Toate aspectele invocate mai sus se regăsesc și în prevederile art. 94 Cod de

procedură penală, care indică că: în procesul penal nu pot fi admise ca probe și, prin

urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanța de judecată și nu pot fi puse

la baza sentinței sau a altor hotărâri judecătorești datele care au fost obținute: 4) de o

persoană care nu are dreptul să efectueze acțiuni procesuale în cauza penală; 8) cu

încălcări esențiale de către organul de urmărire penală a dispozițiilor prezentului cod.

În atare circumstanțe, concluziile despre vinovăția persoanei de săvîrșirea

infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Vinovăția trebuie să se întemeieze pe

probe admisibile, concludente și pertinente, iar toate dubiile în probarea învinuirii, care

nu pot fi înlăturate, se interpretează în favoarea inculpatului.

În atare circumstanțe instanța de fond corect a pronunțat o sentința de achitare, pe

motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpată or, din ansamblul de probe prezentate de

procuror nu s-a confirmat vinovăția acesteia.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, instanța

a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motive legale pe care

se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel au

comis următoarele erori de drept.

În primul rând, conform potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. În

corespundere cu art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează

să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității și veridicității

ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de

judecată este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea

tuturor probelor administrate. Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 1) - 4) Cod de procedură

penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a avut

loc fapta de săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită

de inculpat, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege penală

6

este prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni. În

conformitate cu art. 394 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a

sentinței de achitare trebuie să cuprindă enunțarea temeiurilor pentru achitarea

inculpatului, cu indicarea motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în

sprijinul acuzării, nefiind admisă introducerea în sentința de achitare a unor formulări ce

ar pune la îndoială nevinovăția celui achitat.

În corespundere cu jurisprudența națională, sentința trebuie să corespundă atât

după formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte

(Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3., 39., 41.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) a constatat în descriptiv mai multe motive de achitare, care se contrazic reciproc

și produc efecte juridice diferite, cum ar fi că: „învinuirea formulată inculpatei nu a fot

confirmată și ea urmează a fi achitată deoarece nu este stabilit faptul comiterii

infracțiunii..., procurorul nu a prezentat probe concludente, care cu certitudine ar

dovedi dobândirea prin escrocherie a mijloacelor bănești..., iar conform art. 8 alin. (3)

Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea

infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri..., urmează a fi achitată în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, deoarece nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii”.

Totodată, în dispozitiv a dispus divergent că inculpata este achitată: „deoarece nu

s-a constatat existența faptei infracțiunii”;

b) doar a trecut în revistă dovezile administrate, dar nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar

toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, cât și în raport cu

circumstanțele concrete în fapt și în drept invocate în ordonanța de modificare a

învinuirii din 16.01.2019, neindicând motivele pentru care a respins versiunile și

probele acuzării.

Mai mult, concluziile confuze și absolut divergente că: „deși nu a fost stabilit

faptul împrumutului în cadrul cercetării judecătorești, chiar și dacă ar fi avut loc un

împrumut între părți, acest litigiu urma să fie soluționat în procedura legislației civile...,

temeiul aplicării răspunderii potrivit art. 190 Cod penal apare în cazul imposibilității

apărării drepturilor subiective prin mijloacele justiției civile. Atunci, când este vorba de

două subiecte ale unui raport juridic, trebuie verificată înainte de toate ipoteza egalității

lor în drepturi. Și numai dacă există indici care exced limitele încălcării normelor

dreptului civil, atunci se justifică intervenția legii penale”, nu corespund criteriilor de

drept privind aprecierea probelor și circumstanțelor cauzei prescrise în art. 101 Cod de

procedură penală.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală. Conform art. 419

7

Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară

potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică

în mod corespunzător. În corespundere cu art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură

penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să pună la baza hotărârii sale

numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și să

motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a

sentinței de condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca

fiind dovedită, indicându-se locul, timpul, modul săvîrșirii ei, forma și gradul de

vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii, probele pe care se întemeiază concluziile

instanței de judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe. Conform art.

325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele

învinuirii formulate în rechizitoriu. În corespundere cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de

drept care au dus la admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să se

pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvârșită ori

nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, Chestiunile de drept pe care

urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de drept procesual și

penal au fost corect aplicate (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la

practica judecării cauzelor penale în ordine de apel). Sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința se

expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și să aibă

legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte (Hotărârea Plenului

CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3., 39., 41.).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate, deoarece,

just rejudecând cauza potrivit regulilor generale, potrivit descriptivului deciziei

contestate (pct. 4. din decizie):

a) a interpretat și aplicat absolut neclar și divergent prevederile art. 325 alin. (1),

326 alin. (1) și (2), 320 alin. (5) Cod de procedură penală, conform căror judecarea

cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate, dacă, în procesul judecării

cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată nu confirmă învinuirea

adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunțe parțial sau integral la învinuire,

procurorul este în drept să modifice, prin ordonanță, învinuirea adusă inculpatului dacă

probele cercetate în ședința de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a săvârșit o

infracțiune mai gravă decât cea incriminată anterior, dacă, în cadrul judecării cauzei, se

constată că inculpatul a săvârșit o altă infracțiune sau că au apărut circumstanțe noi care

vor influența la încadrarea juridică a învinuirii aduse lui, instanța, la cererea

procurorului, amână examinarea cauzei pe un termen de până la o lună și o restituie

procurorului pentru efectuarea urmăririi penale privind această infracțiune sau pentru

reluarea urmăririi penale, în modul stabilit la art. 287, pentru formularea unei învinuiri

noi, în coroborare cu cele din art. 8 alin. (1), 10 alin. (1) și (2), 113 alin. (1) Cod penal,

că caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală

8

în vigoare la momentul săvîrșirii faptei, legea penală care înlătură caracterul infracțional

al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a

comis infracțiunea are efect retroactiv, legea penală care înăsprește pedeapsa sau

înrăutățește situația persoanei vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni nu are efect

retroactiv. Se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite și semnele componenții

infracțiunii, prevăzute de norma penală;

b) astfel, a descris în descriptiv, ca fiind dovedită, fapta invocată în ordonanța de

modificare a învinuirii, că inculpata: „...urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor

altei persoane, prin inducerea în eroare și prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase..., a obținut de la Șchiopu N. 6000 dolari și de la Istrati T. 5800 dolari...”,

dar a încadrat, divergent, acțiunile ei conform rechizitoriului - învinuire de la care

acuzatorul a renunțat prin modificarea ei, adică în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, până

la modificare, ca dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin abuz de încredere,

săvârșită în proporții deosebit de mari, în timp ce acțiunile inculpatei, conform

ordonanței de modificare a învinuirii, sunt încadrate potrivit indicelor - dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a mai multor persoane prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, săvârșită în proporții deosebit de

mari.

Totodată, în situația în care, dispoziția modificată a art. 190 alin. (5) Cod penal

prescrie escrocheria ca: „dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea

în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților

substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul

determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă

încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a

produs daune considerabile”, instanța nu a relevat dacă calificativul din noua învinuire

- prin inducerea în eroare și prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, fără a

fi indicată esența acestei constatări, este una completă și clară, deoarece reprezintă doar

o parte din calificativul prevăzut în dispoziția normei vizate, cealaltă parte fiind: „în

privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care

identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil”, lipsind în învinuirea modificată și descrierile respective;

c) a concluzionat confuz și divergent că: „acțiunile persoanei care au săvârșit

fapte de escrocherie până la intrarea în vigoare a Legii nr. 179 din 26.07.2018, urmează

a fi calificate potrivit prevederilor legii în vigoare la momentul comiterii faptei.

Totodată, urmează a se avea în vedere și prevederile art. 10 alin. (1) Cod penal, potrivit

cărora, legea penală care înlătură caracterul infracționale al faptei, care ușurează

pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a comis infracțiunea are

efect retroactiv...”, nefiind clar argumentată soluția instanței privind încadrarea sau

recalificarea juridică a faptelor cu calificative din legea nouă în baza celei de până la

modificare.

În aspectul vizat, instanța de apel a omis că, potrivit art. 8 și 10 Cod penal,

caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în

vigoare la momentul săvârșirii faptei, iar legea penală care înrăutățește situația persoanei

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni nu are efect retroactiv.

9

Ori, conform învinuirii modificate, infracțiunile ar fi fost comise în luna

septembrie 2005, atunci când art. 190 Cod penal nu prevedea răspundere penală pentru:

„dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai

multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca

mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale

obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al

încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil,…”.

Prin urmare, aceste dispoziții ale art. 190 Cod penal, în vigoare din 17.08.2018,

nu pot avea efect retroactiv, deoarece înrăutățesc situația persoanei vinovate, dat fiind

că i se vor incrimina calificative inexistente în legea penală la data săvârșirii infracțiunii.

Totodată, infracțiunea de escrocherie nu a fost decriminalizată prin modificările

operate în art. 190 Cod penal, în vigoare din 17.08.2018, esența ei pastrându-se, deci,

redacția nouă a normei în cauză nu înlătură caracterul infracțional al faptei, nu ușurează

pedeapsa și nu ameliorează în alt mod situația persoanei ce a comis infracțiunea, adică

nu are efect retroactiv. Astfel, în asemenea cazuri, acțiunile făptuitorului urmează a fi

încadrate conform legii penale în vigoare la momentul săvârșirii faptei, anume din lipsa

retroactivității legii penale noi;

d) în același timp, instanța de apel nu a verificat, prin prisma prevederilor din art.

8 și 10 Cod penal, noua învinuire formulată inculpatei și în partea privind: „însușind,

astfel, mijloace bănești în sumă totală de 147.572 lei, ceea ce la momentul comiterii

infracțiunii constituia 106.5 de salarii medii lunare pe economie prognozate pentru

anul 2005, stabilite prin hotărârea de Guvern nr. 1083 din 01.10.2004 și conform art.

126 alin. (11) Cod penal se consideră proporții deosebit de mari”, în coroborare cu

prescripțiile respective, în vigoare la diferite etape de timp, din art. 126 Cod penal –

proporții deosebit de mari, proporții mari, daune considerabile și daune esențiale, cât și

cu cele din art. 64 alin. (2) Cod penal - unitatea convențională de amendă.

e) la fel, instanța de apel nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere

al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, cât și în raport cu circumstanțele concrete în fapt și

în drept invocate în ordonanța de modificare a învinuirii din 16.01.2019, nu a indicat

motivele pentru care a respins probele și versiunile apărării, în special cele invocate în

ședința instanței de apel de către avocat, adică cele de la f.d. 19-20, 26, 30, 59-60, 63,

81, 84, 89, 90, invocate și în recursul ordinar (pct. 4., 5. din decizie, f.d. 33).

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu au

judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat o hotărâre care nu cuprinde

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul

hotărârii, și că recursul de pe rol este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de recurs

casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în

cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către instanța

de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs, se impune soluția admiterii

recursului ordinar, casării totale a deciziei contestate, și dispunerea rejudecării cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

10

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu legea,

să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursul ordinar declarat de avocatul Oleg Eni, casează total decizia

Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din 28 octombrie 2019, în privința inculpatei

Gîștemulte Ala XXXXX și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel,

în alt complet de judecată.

Gîștemulte Ala XXXXX urmează a fi eliberată din Penitenciar, dacă nu execută

alte hotărâri judecătorești.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, fiind pronunțată integral la 21 august

2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Victor Boico

Nicolae Craiu

11