1ra-1348/2020 — art. 264 alin. 3lit. b CP

1ra-1348/2020 — art. 264 alin. 3lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1348/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Valentina Gavdiuc, de avocata Violeta Nistor în numele

succesorului părții vătămate, Bacila Diana, împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din

22 noiembrie 2019 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 18 februarie

2020, în privința inculpatului

Chistruga Nicolai XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 23.10.2019 – 22.11.2019,

instanța de apel: 17.12.2019 – 18.02.2020,

instanța de recurs: 19.05.2020 – 01.07.2020.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Chistruga

Nicolai a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 3 ani închisoare,

cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 2 ani.

Acțiunea civilă înaintată de Bacila D. privind încasarea prejudiciului material și

moral a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se

pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

1

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare suportate

la investigarea cauzei penale în sumă de 2258 lei.

Solicitarea acuzării privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 770,30

lei a fost respinsă, ca neîntemeiată.

inculpatul Chistruga N., deținând permis de conducere cu nr. XXXXX, eliberat la

30.11.2007, categoriile „B,C,D,E”, fiind treaz, în timp ce conducea camionul „Gaz

5312”, n.î. XXXXXX cu remorcă fără numere de înmatriculare, pe un drum rudimentar

din XXXXXX, XXXXXX, ignorând cerințele pct. 45 subpct. 1) lit. a), b), c), d) din

Regulamentul circulației rutiere care prevăd că conducătorul trebuie să conducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b)

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea

tehnică a vehiculului și d) situația rutieră și cerințele pct. 9 subpct. 2) din Regulamentul

circulației rutiere, că la intersecția drumurilor de semnificație neechivalentă,

conducătorul vehiculului care se deplasează pe drumul fără prioritate trebuie să cedeze

trecerea vehiculelor ce se apropie de intersecție pe drumul cu prioritate, apropiindu-se

de intersecția cu drumul prioritar ce unește XXXXXX, XXXXXX cu s. Corestăuți, r-

nul Briceni, nu a cedat trecerea motocicletei „Ural”, fără numere de înmatriculare,

condusă de Bacila G., locuitor al XXXXXX, XXXXXX, iar ultimul, încercând să evite

tamponarea în remorca tractată de camionul „Gaz 5312”, n.î. XXXXXX a căzut de pe

motocicletă, decedând pe loc.

Conform raportului de expertiză judiciară nr. 201919C0143 din 29.07.2019,

decesul lui Bacila G. a survenit în rezultatul șocului traumatic și hemoragie, care s-a

dezvoltat în urma traumei asociate, exprimată prin traumă asociată: trauma contuză a

toracelui - fractura sternului și coastelor bilaterale cu hemoragie în țesuturile moi

adiacente, ruptură a plămânului stâng, pericardului și cordului, însoțite de hemoragie

în cavitatea pleurală pe stânga, contuzia pulmonului drept, traumă închisă a

abdomenului - ruptura ficatului, însoțită de hemoragie în cavitatea abdominală, De

asemenea, la examinarea cadavrului, a fost depistată hemoragie în țesutul moale

pericranian în regiunea frontală, excoriații și plagă la față și brațul drept. Vătămările

corporale descrise au fost produse prin acțiunea traumatică a unui corp contondent dur

cu putere majoră, posibil la data și circumstanțele indicate /accident rutier - cădere de

pe motocicletă/ și se califică ca grave, periculoase pentru viață.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea

cauzei în procedură simplificată.

În baza probelor administrate, instanța i-a încadrat acțiunile pe art. 264 alin. (3)

lit. b) Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare

ce a provocat decesul unei persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal,

de faptul că inculpatul a săvârșit din imprudență o infracțiune gravă, anterior nu a fost

condamnat penal sau contravențional, se caracterizează pozitiv, de starea

nesatisfăcătoare a sănătății și vârsta lui, că a reparat la etapa urmăririi penale prejudiciul

cauzat succesorului părții vătămate, având intenția să acorde ajutor copilului victimei

2

decedate pe viitor, că nu a fost de acord cu prejudiciul material și moral solicitat

suplimentar de succesorul victimei pe viitor, că nu au fost stabilite circumstanțe

agravante, cele atenuante fiind – recunoașterea vinovăției și starea nesatisfăcătoare a

sănătății, concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă fără izolare de

societate, stabilindu-i pedeapsa cu închisoarea, în condițiile aplicării prevederilor art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală și anularea dreptului de a conduce mijloacele

de transport, concluzionând, în prezența circumstanțelor atenuante și lipsa celor

agravante, ca fiind oportună stabilirea unei perioade de probațiune, în temeiul art. 90

Cod penal.

În același timp, instanța a statuat că succesorul părții vătămate a solicitat

încasarea de la inculpat a prejudiciului moral în mărime de 300.000 mii lei, a sumei de

1212,02 lei pe lună (total 130.898,16 lei) - prestații periodice lui Bacila A., cu titlu de

despăgubiri pentru diferența dintre pensia de urmaș și valoarea întreținerii acordate de

decedat pentru perioada 17.07.2019-05.07.2028, a sumei de 1743,75 lei pe lună (total

134.268,75 lei) - prestații periodice lui Lazarev I.-D., ca sumă care prezintă valoarea

întreținerii acordate de decedat pentru perioada 17.07.2019 - 31.12.2025, a cheltuielilor

pentru asistență juridică în sumă de 6500 lei conform bonurilor de plată.

În ședința judiciară succesorul părții vătămate a confirmat că, în temeiul

declarației notariale din 20.08.2019, a primit deja de la inculpat suma de 100.000 lei,

cu titlu doar de prejudiciul material, ce ar constitui costul cheltuielilor suportate la

înmormântare și mesele de pomenire de până la 20.08.2019. Însă, nu a putut să explice

ce prevederi legale a aplicat la solicitarea de încasare a plăților viagere lunare de la

inculpat pentru întreținerea copiilor săi.

La rândul său, inculpatul a afirmat că suma de 100.000 lei constituie cuantumul

total al prejudiciului material și moral cauzat succesorului părții vătămate, iar suma de

15.000 lei acceptă să o achite pe viitor din proprie inițiativă și pentru a întreține copilul

minor al decedatului, fără a efectua careva calcule, deci nu a admis încălcarea

declarației notariale în acest sens.

Deoarece succesorul părții vătămate nu a demonstrat că suma de 100.000 lei

constituie costul cheltuielilor suportate la înmormântare și pentru mesele de pomenire

de până la 20.08.2019 și nu a argumentat de drept cerința privind încasarea unor plăți

viagere lunare de la inculpat pentru întreținerea copiilor săi, în vederea acordării

posibilității de a proba faptul suportării reale a cheltuielilor solicitate prin cererea de

chemare în judecată și pentru a argumenta de drept cerința privind încasarea plăților

viagere lunare de la inculpat pentru întreținerea copiilor săi, acțiunea civilă privind

încasarea prejudiciului material și moral a fost admisă în principiu, urmând ca asupra

cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

La fel, urmează a fi admisă cererea acuzării privind încasarea de la inculpat în

beneficiul statului a cheltuielilor suportate din bugetul de stat pentru efectuarea

raportului de expertiză judiciară nr. 201919C0143 din 29.07.2019, în sumă de 2258 lei.

Însă, este neîntemeiată cererea procurorului privind încasarea de la inculpat a

cheltuielilor de birotică în sumă de 40,30 lei, cheltuieli pentru lucrul ofițerului la

perfectarea actelor - 700 lei, cheltuieli pentru testarea alcoolscopică - 30 lei, solicitarea

dată fiind contrară prevederilor art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală.

3

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat la 3 ani închisoare, cu executare, cu anularea dreptului de

a conduce mijloace de transport și admiterea acțiunii succesorului părții vătămate.

Apelanta a invocat că în împrejurările în care inculpatul a săvârșit o infracțiune

gravă, cu consecințe ireparabile – decesul unei persoane, chiar și în prezența

circumstanțelor atenuante invocate de apărare și reținute de instanța de fond, aplicarea

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii pentru inculpat, în baza art. 90

Cod penal, reprezintă o soluție de pedeapsă penală mult prea blândă, inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite

și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării

inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane.

Astfel, din starea de fapt reținută și circumstanțele comiterii infracțiunii, rezultă

că prin aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate nu va fi atins scopul pedepsei

penale, deoarece acesta a comis o infracțiune gravă, care atentează la valoarea

primordială protejată de legea penală – viața și sănătatea persoanei, survenind urmări

prejudiciabile grave – decesul unei persoane. Or, la stabilirea pedepsei inculpatului,

instanța de fond urma să se ghideze de principiul proporționalității, având în vedere

fapta comisă și urmările grave survenite.

Mai mult, infracțiunea comisă face parte din infracțiunile în domeniul

transportului care, la moment, prezintă un pericol social sporit în țară.

Deci, corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă doar cu executarea reală

a pedepsei închisorii, care va corespunde scopului restabilirii echității sociale,

corectării condamnatului, precum și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea lui, cât și a altor persoane.

Pe lângă aceasta, instanța de fond a ignorat și prevederile art. 61 alin. (2) Cod

penal, că pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât

și a altor persoane, scop care poate fi atins doar prin executarea reală a pedepsei cu

închisoarea de către inculpat.

3.1. Avocatul Igor Țurcanu și succesorul părții vătămate, Bacila Diana, la fel, au

declarat apeluri, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

să fie atrasă la răspundere persoana vinovată și admiterea acțiunii civile, cu încasarea

prejudiciul moral în sumă de 300.000 lei.

Apelanții au indicat că inculpatul nu a comis infracțiunea, el nu se afla la volanul

autovehiculului, care era condus de o altă persoană. Ori, Chistruga A. i-a cerut lui

Melnic M. să ducă motocicleta sa de la locul accidentului, deoarece nu are acte și pentru

a exclude probleme cu poliția care urma să sosească la fața locului. Melnic M. a dus

motocicleta și s-a întors pe jos la locul accidentului, iar poliția încă nu venise. Acolo

era inculpatul și automobilul acestuia. Ulterior, Melnic M. și-a schimbat declarațiile,

indicând că poliția deja sosise, când el s-a întors la locul accidentului. Despre aceste

circumstanțe a înștiințat procurorul, însă, aceste declarații au fost ignorate.

A fost ascuns faptul că partea vătămată s-a tamponat și, în urma loviturii, a

survenit decesul. A ajuns la locul accidentului în 10 minute de la momentul în care a

4

fost înștiințată, iar corpul părții vătămate era deja înțepenit, ce demonstrează că

accidentul s-a produs cu mult timp în urmă, care a fost suficient pentru a înlocui

persoana care s-a aflat la volanul autovehiculului cu o altă persoană, inculpatul luând

vina asupra lui.

Totodată, familia Chistruga i-a transmis 100.000 lei prin declarație notarială în

care a semnat că este de acord cu stingerea prejudiciului material. Prin altă declarație

notarială, a acceptat garanțiile familiei Chistruga ca timp de 5 ani să achite întreținerea

fiilor câte 15.000 lei anual.

În cadrul urmăririi penale, a solicitat achitarea prejudiciu moral în sumă de

300.000 lei, sumă care ar echivala cu suferințele psihice suportate de succesorii

victimei.

Însă, prin sentința instanței de fond nu a fost încasat prejudiciul moral solicitat,

sub pretext că nu a fost motivată legal această solicitare.

Instanța de apel urmează să ia în considerație suferințele cauzate ei, copiilor și

rudelor, care au determinat stres, îngrijorare, și i-au afectat negativ sănătatea și

capacitatea de lucru.

Pe lângă aceasta, pedeapsa aplicată pentru o faptă atât de gravă, soldată cu

decesul persoanei, cu o multitudine de traume a mai multor organe, nu este echitabilă,

fiind prea blândă.

apelurile au fost respinse, ca nefondate.

Instanța de apel a constatat că starea de fapt reținută și de drept apreciată

concordă cu probele administrate, iar instanța de fond just a încadrat acțiunile

inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, ca încălcarea regulilor de

securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana

care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat decesul unei persoane.

Vina inculpatului a fost stabilită prin probele administrate la faza de urmărire

penală, acestea fiind acceptate de inculpat prin cererea depusă până la începerea

cercetării judecătorești și admisă de instanța de fond.

În același timp, pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond este adecvată

și nu contravine prevederilor legii, ori, sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal

prevede ca pedeapsă închisoare de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce

mijloace de transport.

Astfel, instanța de fond, constatând ca fiind dovedită fapta comisă de inculpat, a

acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, și a ținut cont de faptul că

inculpatul a reparat la etapa urmăririi penale prejudiciul solicitat de succesorul părții

vătămate, de dorința de a repara prejudiciul cauzat copiilor minori ai victimei decedate

pe viitor și i-a stabilit acestuia pedeapsa în limitele sancțiunii articolului incriminat, în

condițiile aplicării prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

La fel, este legală și întemeiată poziția instanței de fond în latura aplicării art. 90

Cod penal la stabilirea pedepsei inculpatului.

Potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe

un termen de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de

judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge

la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune

5

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate dacă, în termenul de probă pe

care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare

exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra

comportării celor condamnați cu suspendarea condiționată a executării pedepsei îl

exercită organele competente.

Deci, la stabilirea pedepsei inculpatului, prima instanță corect a ținut cont de

prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, care prevede aplicarea pedepsei

în cazul judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, de

criteriile generale de individualizare a pedepsei penale, ce țin de gravitatea faptei

penale, urmările prejudiciabile, motivul săvârșirii infracțiunii, persoana inculpatului,

care se caracterizează pozitiv, recunoașterea faptei și căința sinceră a acestuia,

comportamentul lui în cursul procesului penal, atitudinea societății față de pedeapsa

penală, ce urmează a fi stabilită pentru fapta săvârșită, concluzionând că corectarea și

reeducarea acestuia este posibilă fără izolare de societate, cu suspendarea executării

pedepsei și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, or, în urma săvârșirii

infracțiunii incriminate au fost puse în pericol viața și sănătatea persoanei, care

reprezintă valori sociale fundamentale, fiind garantate și apărate de stat prin

intermediul actelor naționale si internaționale.

Astfel, lipsesc temeiuri de a considera pedeapsa stabilită inculpatului ca fiind

una blândă, iar alegațiile apărării nu constituie motiv pentru agravarea pedepsei

stabilite acestuia.

Sunt neîntemeiate și argumentele apărării privind neexaminarea de către prima

instanță a fondului acțiunii civile de reparare a prejudiciului material și moral, or,

instanța de fond just a admis în principiu acțiunea civilă înaintată de succesorul părții

vătămate, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să hotărască instanța civilă,

deoarece ultima nu și-a argumentat de drept cerința sa privind încasarea unor plăți

viagere lunare de la inculpat pentru întreținerea copiilor săi, acordându-i posibilitatea

de a proba faptul suportării reale a cheltuielilor solicitate prin înaintarea unei cereri de

chemare în judecată în ordine civilă.

Mai mult, prin declarația autentificată notarial nr. 8027 din 20.08.2019, Bacila

D. a primit de la inculpat ajutor material pentru înmormântarea soțului în mărime de

100.000 lei, indicând că nu are și nu va avea pretenții, de orice ordin, pe viitor față de

acesta. Prin declarația autentificată notarial nr. 8028 din 20.08.2019, soții Chistruga s-

au obligat solidar ca pe parcursul a 5 ani, 2020-2024, să plătească lui Bacila D. ajutor

material pentru întreținerea copiilor ei minori Bacila A. și Lazarev D. câte 15.000 lei

anual.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a hotărârilor adoptate și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat la 3 ani închisoare,

cu executare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport și cu excluderea

aplicării prevederilor art. 90 Cod penal.

Recurenta a invocat că prin aplicarea pedepse non-privative de libertate față de

inculpat, nu va fi atins scopul pedepsei penale, deoarece acesta a comis o infracțiune

gravă, care atentează la valoarea primordială protejată de legea penală - viața și

sănătatea persoanei, survenind urmări prejudiciabile grave - decesul unei persoane. Or,

6

la stabilirea pedepsei inculpatului, instanțele de judecată urmau să se ghideze de

principiul proporționalității, având în vedere fapta comisă și urmările grave produse.

Infracțiunea comisă de inculpat face parte din infracțiunile din domeniul

transportului care la moment prezintă un pericol social sporit în țară.

Ori, suspendarea condiționată a executării pedepsei în privința inculpatului are

ca efect formarea unei practice vicioase, de încredere în sine în rândul persoanelor

condamnate pentru așa gen de infracțiuni și face posibilă conducerea din nou a

mijlocului de transport cu încălcarea prevederilor Regulamentului circulației rutiere,

inclusiv în stare de ebrietate, expunând pericolului participanții la traficul rutier. Iar,

încălcarea regulilor de securitate a circulației de către conducătorii mijloacelor de

transport, care se soldează cu vătămarea gravă a integrității corporale, prezintă un

pericol social sporit.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală

și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, care are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea acestuia, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Totodată, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată

astfel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea

în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este

un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului,

având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, instanța numai motivat poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului cu concluzia că se

poate corecta fără executarea reală a pedepsei închisorii. Prin urmare, instanța de fond,

dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea în privința

inculpatului, nu a indicat în hotărâre motivele condamnării cu aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal, iar termenul de probă stabilit de 2 ani este prea mic în raport cu

circumstanțele stabilite.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod

de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocata Violeta Nistor, în numele succesorului

părții vătămate, Bacila Diana, în care solicită casarea parțială a hotărârilor adoptate și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat la 3 ani închisoare,

cu executare, cu excluderea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal și încasarea din

contul inculpatului a prejudiciului moral în mărime de 300.000 lei.

Recurenta a indicat că susține în totalitate motivele și argumentele acuzării din

recurs, invocate în latura penală.

În același timp, instanța de apel a admis o eroare gravă prin respingerea apelului

în latura civilă.

Conform art. 219 Cod de procedură penală, persoanele cărora le-a fost cauzate

prejudicii materiale sau morale nemijlocit prin fapta interzisă de legea penală au dreptul

să depună o cerere prin care se solicită recuperarea prejudiciului.

7

Succesorul părții vătămate a solicitat achitarea prejudiciului moral care nu a fost

reparat de inculpat, iar instanța de apel eronat a considerat că declarația notarială prin

care aceasta a acceptat suma de 100.000 lei, în calitate de prejudiciu material și

declarația prin care familia Chistruga i-a garantat achitarea pentru întreținerea copiilor

săi a câte 15.000 lei anual pentru o perioadă de 5 ani ar cuprinde și prejudiciul moral.

Ori, prejudiciul moral are ca scop compensarea suferințelor psihice ale

succesorului părții vătămate și ale copiilor minori, suferințe ce îi vor urmări toată viața,

deoarece pentru succesorul părții vătămate este destul de greu psihic să crească doi

băieți fără tată, în același timp, copiii fiind lipsiți de ocrotirea, susținerea morală și

sfaturile unui părinte.

Astfel, la urmărirea penală, succesorul părții vătămate a solicitat încasarea

prejudiciului moral în mărime de 300.000 lei, sumă care ar putea să atenueze suferințele

morale cauzate.

Însă, eroarea admisă de instanța de fond a fost menținută de instanța de apel, ce

a dus la nesoluționarea fondului cauzei.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod

de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

instanța a admis o eroare gravă de fapt care a afectat soluția instanței, s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit

art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea

eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect, se reține că recursul avocatei Violeta Nistor este fondat în drept

și pe temeiurile din art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, care prevăd

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, instanța

a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale (pct. 5.1. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

asupra căror motive concrete invocate în apel nu s-ar fi pronunțat instanța de apel și

care ar fi erorile de drept și esența circumstanței că instanța a admis o eroare gravă de

fapt, dar raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care i-ar fi

afectat soluția, că s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, fiind

8

omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârilor atacate în acest sens (pct. 5.1.

din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul avocatei Violeta Nistor nu întrunește

condițiile de conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurentă.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar al procurorului (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta

decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, ținând corect ținând cont de prevederile art.

7, 61, 75 Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea

legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu

dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a

solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul

pedepsei cu închisoare, instanța de apel pronunțându-se asupra tuturor motivelor

invocate în apelurile de pe rol.

Totodată, potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite cu imprudență,

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea

9

poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului. Ori,

instanțele de fond și de apel just au reținut asemenea împrejurări, în rechizitoriu fiind

indicat că circumstanțe agravante pentru învinuitul Chistruga Nicolai nu sunt,

inculpatul săvârșind o infracțiune gravă, dar din imprudență, neavând antecedente

penale, nefiind sancționat penal sau contravențional, fiind caracterizat pozitiv, a reparat

prejudiciul solicitat de succesorul părții vătămate în cadrul urmăririi penale,

intenționând să acorde în continuare ajutor material copiilor victimei decedate, deci el

nu prezintă pericol pentru societate, întemeiat concluzionând că corectarea și

reeducarea lui este posibilă fără izolare de societate, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei închisorii, pentru o perioadă de probațiune, conform art. 90 Cod

penal

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Soluția instanțelor asupra acțiunii civile la fel, este legală și întemeiată, deoarece,

conform art. 387 alin. (3) Cod de procedură penală, în cazuri excepționale când, pentru

a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite părții civile, ar trebui amânată judecarea

cauzei, instanța poate să admită, în principiu, acțiunea civilă, urmând ca asupra

cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța civilă.

Astfel, succesorul părții vătămate nu este lezat în dreptul de a soluționa litigiul

cu privire la despăgubirile materiale și morale în procedura civilă.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din

CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua o examinare

efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în

care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că obligația motivării deciziilor,

impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând

formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez

c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, se observă că recursurile declarate, potrivit argumentelor

invocate și reproduse în pct. 5.. 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura

pedepsei aplicate inculpatului și laturii civile.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2), a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

10

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei, în latura pedepsei și laturii civile, în alt sens decât cel pe care

îl propune acuzarea și succesorul părții vătămate este o competență și prerogativă

legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea doar acestei chestiuni

în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile vizate au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că inculpatului i s-a aplicat

pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursurile ordinare sunt

vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiate.

Astfel, odată ce sunt vădit neîntemeiate, recursurile de pe rol urmează a fi

declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare, declarate de procurorul în Procuratura

de circumscripție Bălți, Valentina Gavdiuc, de avocata Violeta Nistor în numele

succesorului părții vătămate, Bacila Diana, împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din

22 noiembrie 2019 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 18 februarie

2020, în privința inculpatului Chistruga Nicolai XXXXXX, pe motiv că sunt vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 31 iulie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

11