1ra-240/2020 — art. 196 alin.1 CP

1ra-240/2020 — art. 196 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-240/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursul

ordinar declarat de către avocatul Ionaș Gheorghe în numele inculpatei,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 18 iunie

2019, în cauza penală în privința lui

Cuzmenco Maria xxxxxxx, născută la xxxxxxxx,

originară din satul xxxxx, r-nul xxxxxx și

domiciliată în mun. Chișinău, str. xxxxxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 14.01.2016 – 30.01.2019

instanța de apel: 03.05.2019 – 18.06.2019

instanța de recurs ordinar: 28.08.2019 – 26.05.2020

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură

penală, legal executată.

A C O N S T A T A T :

2019, Cuzmenco Maria a fost recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 196 alin.(1) Cod penal și dispusă eliberarea acesteia de

răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de atragere la

răspundere penală.

Acțiunea civilă a fost lăsată fără examinare cu drept de adresare în

ordine civilă.

aprilie 2013, urmărind scopul însușirii bunurilor altei persoane, prin abuz de

încredere și înșelăciune, sub pretextul beneficierii de serviciile prestate de

către SRL „Titan Cargo Grup”, s-a prezentat la sediul SRL „Titan Cargo

Grup” c/f xxxxxx, amplasat pe str. Cărbunari 15, mun. Chișinău, unde

prezentând-se drept reprezentant al SRL „Meleag Nistrean” c/f xxxxxxx, a

negociat încheierea contractului de vânzare-cumpărare sub nr. 38, prin care,

1

în termen de 30 zile din momentul semnării, SRL „Titan Cargo Grup” avea

obligația să predea marfa în valoare de 83 539,86 lei, iar SRL „Meleag

Nistrean”, să o primească și să achite prețul acesteia în termen de 80 de zile,

însă a refuzat semnarea acestuia, motivând, că va veni administratorul care

are dreptul să semneze contractul, astfel, aplicând doar ștampila S.R.L.

„Meleag Nistrean”.

În scopul executării contractului cu nr. 38 din 18.04.2013, la 29.04.2013,

conform facturilor fiscale seria BV nr. xxx și seria BV nr. xxxxxxxx, în mun.

Chișinău, str. Cărbunari 15. SRL „Titan Cargo Grup”, i-a transmis marfa

conform înțelegerii contractuale la fel, a refuzat semnarea facturilor din

motiv că, ea nu este administratorul SRL „Meleag Nistrean” și că acesta se

v-a prezenta mai târziu pentru semnarea tuturor actelor necesare.

Ulterior, la expirarea termenului de 80 de zile, din motivul neachitării,

reprezentanții SRL „Titan Cargo Grup”, au contactat-o pe cet. Cuzmenco

Maria, care a refuzat achitarea datoriei, iar ca rezultat, în adresa SRL

„Meleag Nistrean”, a fost expediată o pretenție, la care au comunicat că,

datele din facturile fiscale nu corespund cu informația din contabilitatea SRL

„Meleag Nistrean” și sunt false.

Prin acțiunile sale intenționate Cuzmenco Maria a dobândit ilicit

bunurile altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, în sumă totală

de 83 539,86 lei MDL.

Prin ordonanța din 16 noiembrie 2018 procurorul în procuratura

municipiul Chișinău Sergiu Croitoru a modificat învinuirea, încadrând

acțiunile lui Maria Cuzmenco în prevederile art.196 alin.(1) Cod penal, cu

cauzare de daune materiale în proporții mari proprietarului prin

înșelăciune, dacă fapta nu constituie o însușire.

Astfel, instanța a constatat, că inculpata Cuzmenco Maria, în luna

martie 2013, aflându-se în incinta centrului comercial „ELAT”, amplasat pe

bd. xxxxxxx, mun. Chișinău, a negociat verbal cu reprezentantul SRL „Titan

Cargo Grup”, Vitalie Moșnoi, condiții de prestare de către acesta a serviciilor

de transport „Cargo”, prin intermediul SRL „Titan Cargo Grup” și anume

transportarea contra plată din centrul comercial „Dragonul Roșu”, România

în Republica Moldova a bunurilor ce-i aparțineau Mariei Cuzmenco și altor

persoane.

În rezultatul negocierilor, în luna aprilie 2013, Vitalie Moșnoi, a

transportat în Republica Moldova bunuri din centrul comercial „Dragonul

Roșu”, România, ce-i aparțineau Mariei Cuzmenco, inclusiv și încălțăminte,

o parte din care aparținea cetățeanului de origine turcă Bulduc Mustafa

Nihat, prestând astfel servicii de transport „Cargo” în valoare totală de

2

83539,86 lei, fapt confirmat prin contractul de vânzare - cumpărare nr.38 din

18.04.2013, care în esență denotă elementele unui contract de furnizare,

practicat în activitatea comercială externă de către SRL „Titan Cargo Grup”,

acesta fiind utilizat ca instrument și document tipizat pentru reglementarea

camuflată a raporturilor juridice de transport prestate de către SRL „Titan

Cargo Grup” inculpatei Cuzmenco Maria, dar și de asigurare ca garanție

juridică atipică - plata serviciilor de transport, conform căruia S.R.L. „Titan

Cargo Grup”, în termen de 30 zile urma să predea SRL „Meleag Nistrean”,

reprezentată de către Maria Cuzmenco, marfa în valoare de 83539,86 lei, iar

aceasta urma să o primească și s-o achite în termen de 80 zile, precum și prin

facturile fiscale BV nr. x și BV nr.xx, emise de către SRL „Titan Cargo Grup”,

potrivit cărora, Cuzmenco Maria a primit de la SRL „Titan Cargo Grup”

încălțăminte șlapi, cod xxxx, în cantitate de 2250 perechi, la prețul unitar -

10.58 lei, în sumă de 28552,50 lei, încălțăminte papuci, cod 64041910, în

cantitate de 530 perechi, la prețul unitar - 21,10 lei, în sumă de 13419,60 lei,

încălțăminte papuci, cod 64041910, în cantitate de 918 perechi, la prețul

unitar 21,10 lei, în sumă de 23243,76 lei și încălțăminte pantofi copii, cod

64029991, în cantitate de 450 perechi, la preț unitar – 13,93 lei, în sumă de

18324,00 lei, iar în total bunuri în sumă de 83539,86 lei.

Conform Raportului de expertiză tehnică a documentelor nr.4545 din

21.05.2015, impresiunea de ștampilă, aplicată sub rubrica „cumpărător” din

contractul de vânzare-cumpărare nr.38 din 18.04.2013, impresiunea de

ștampila aplicată pe liniile din partea dreaptă de jos a facturii cu seria BV

nr.xxx, impresiunea de ștampilă, aplicată pe iniile din partea dreaptă de jos

a facturii cu seria BV nr.xxxx au fost create cu clișeul de ștampilă a SRL

„Meleag Nistrean” însă, Cuzmenco Maria, urmărind scopul de a induce în

eroare administrația SRL „Titan Cargo Grup”, până în prezent nu a achitat

agentului economic enunțat suma de 83 539,86 lei, cauzând prin înșelăciune

SRL „Titan Cargo Grup”, în modul expus, daune materiale în proporții mari.

- avocatul Ionaș Gheorghe în numele inculpatei Cuzmenco Maria, prin

care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi

hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie

dispusă achitarea inculpatei;

- avocatul Furnică Victor în numele părții vătămate SRL „ Titan Cargo

Grup”, prin care a solicitat casarea sentinței în latura civilă și, în această parte

sa se pronunțe o nouă hotărâre conform modului stabilit pentru prima

instanță prin care să se admită integral acțiunea civilă și să fi încasat de la

3

Cuzmenco Maria, suma de 83 539 lei 86 bani, în rest să mențină sentința

atacată.

3.1. În susținerea apelului declarat, avocatul Ionaș Gheorghe în numele

inculpatei Cuzmenco Maria a menționat că:

- în cadrul cercetării judecătorești nu au fost acumulate un ansamblu

de probe pertinente, concludente și utile din care ar fi posibil de concluzionat

că acțiunile lui Cuzmenco Maria întrunește dementele constitutive al

infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal;

- consideră că marfa în valoare de 83539,86 lei, inclusă în actul de

învinuire nu a aparținut niciodată SRL „Titan Cargo Grup”, deoarece

persoana juridică a prestat doar servicii de transport a mărfii ce aparține

învinuitei Cuzmenco Maria, din București în Chișinău;

- faptul confirmat în declarațiile martorului Moșnoi Vitalie (f.d.44-45)

care a indicat că marfa în litigiu a fost transportată, la solicitarea învinuitei,

din România iar Cuzmenco Maria urma să achite pentru serviciile de

transportare, taxele vamale și TVA, declarațiile martorului Toma Sergiu (f.d.

45) care a declarat că activează în calitate de șofer și prestează servicii de

transport pentru SRL „Titan Cargo Grup”, care se ocupă cu servicii CARGO,

din România și acesta a transportat marfa inclusă în învinuire, precum și

prin declarațiile martorului Bulduc Mustafa Nihat;

- menționând faptul că atât prin declarațiile părții vătămate precum și

martorilor acestora rezultă cu certitudine faptul că aceștia pretind suma de

83 539,86 lei pentru serviciile de transport acordate de SRL „Titan Cargo

Grup” către Cuzmenco Maria iar contractul de vânzare-cumpărare sub nr.

38 este unul fictiv deoarece SRL „Titan Cargo Grup” nu a avut niciodată în

proprietate marfa respectivă iar aceasta constituie proprietate exclusivă a

învinuitei Cuzmenco Maria motive din care acesteia nu i se poate incrimina

cauzarea prejudiciilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere;

- latura obiectivă a cauzării de daune materiale în proporții deosebit

de mari se exprimă prin înșelăciune și abuz de încredere;

- prin cauzarea daunelor unei alte persoane legiuitorul prezumă un act

opus celui licit, efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține

transmiterea voită în proprietate, posesiune, detenție a bunului mobil sau

imobil, a altor valori străine sau dreptul asupra acestora;

- înșelăciunea întrunește în sine variate metode, procedee și tehnici de

operare ale făptuitorului denaturarea informațiilor despre sine sau prin

ascunderea unor informații a căror anunțare era obligatorie. Datele false se

pot referi atât la personalitatea infractorului sau a altor persoane, cât și la

4

unele obiecte, fenomene. Actele de înșelăciune pot fi înfăptuite pe cale

verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan;

- abuzul de încredere are la bază relațiile interpersonale stabilite între

făptuitor și victimă, care la rândul lor au în suport relații de prietenie, de

serviciu, de afaceri etc, care cunoscând o anumită evoluție și având

amprenta încrederii, sunt exploatate cu rea-voință pentru realizarea

rezoluției infracționale;

- prin oricare dintre cele două modalități - înșelăciunea sau abuzul de

încredere - care în realitate se și pot suprapune, făptuitorul induce victima

în eroare, îi creează o falsă reprezentare a realității, indiferent de mijloacele

utilizate, pentru a realiza transmiterea voită, sub incidența sa ori a altei

persoane, a bunului sau dreptului asupra lui;

- pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) Cod penal

este necesar ca victima să fi fost indusă în eroare și să fi ajuns la o

reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări. Aptitudinea unui mijloc

sau metode de a induce în eroare depinde și de personalitatea victimei, de

gradul de instruire și educație, de mediul din care provine, de starea psihică

în care se găsea în momentul săvârșirii faptei;

- latura subiectivă a infracțiunii date se manifestă prin vinovăție sub

formă de intenție directă. Astfel, consideră că în acțiunile inculpatei

Cuzmenco Maria nu se conțin elementele laturii obiective și subiective ale

infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, constatând astfel

existenta unor raporturi civile.

3.2. În susținerea apelului declarat, avocatul Victor Furnică în numele

părții vătămate SRL „Titan Cargo Grup” a menționat că:

- prin prisma declarațiilor părții civilmente responsabile, a

reprezentantului părții vătămate Cebotari Galina, martorului Moșnoi Vitalie

și a mijloacelor materiale de probă - contractul nr. 38 din 18.04.2013, facturile

fiscale seria BV nr. xxx și seria BV nr. xxxx rezultă cu certitudine că

Cuzmenco Maria, prin înșelăciune, creând în fața reprezentanților părții

civile impresia că acționează în numele și interesele SRL „Meleag Nistrean”,

i-a fost prestate servicii de transport și furnizare de tip „CARGO” a

produselor de larg consum în sumă totală de 83 539,86 lei;

- faptul executării de către partea civilmente a tuturor obligațiilor

asumate conform contractului rezultă nemijlocit din documentele vamale

aferente importului mărfii în Republica Moldova și facturilor fiscale seria BV

nr. xxx și seria BV nr. xxx, pe care partea civilmente responsabilă, indicând

că acționează în numele și interesele SRL „Meleag Nistrean”, aplicând

5

ștampila și confirmând recepționare mărfii furnizate conform contractului

de transport și furnizare „CARGO”;

- în instanța de judecată, nemijlocit partea civilmente responsabilă, a

pretins că a transmis părții civile, prin intermediul martorului Moșnoi

Vitalie suma de 4 750 Dolari SUA, în două tranșe 1250 Dolari SUA și ulterior

3 500 Dolari SUA, fapt negat de ultimul, care a indicat că plata urma să fie

efectuată de către SRL „Meleag Nistrean” prin transfer bancar, conform

contractului nr. 38 din 18.04.2013, care a fost negociat cu Cuzmenco Maria,

drept reprezentant al acestei societăți comerciale, iar ulterior în cadrul cauzei

penale s-a stabilit că de fapt, nu au împuternicit o astfel de persoană să

semneze contracte, nu a activat niciodată în această Companie și în mod

fraudulos a aplicat ștampila pe facturile fiscale, astfel, aceste circumstanțe au

creat pentru partea civilă, falsa impresie că Cuzmenco Maria acționează în

numele și interesele SRL „Meleag Nistrean”;

- prima instanță a considerat drept declarativă declarația părții

civilmente responsabile precum că a transmis părții civile, prin Moșnoi

Vitalie suma de 4 750 Dolari, iar drept consecință, în condițiile în care

Cuzmenco Maria a înțeles și conștientizat că pentru serviciile prestate de

către partea civilă urma să achite suma de 4 750 Dolari SUA, iar faptul

achitării a fost considerat declarativ de către instanța de fond, soluția care a

fost dată de instanță aferentă acțiunii civile evidente este neîntemeiate, iar

dificultăți pentru ca instanța să se expună asupra acestei, considerăm că nu

a fost stabilite;

- la soluționarea acțiunii civile, prima instanță nu a emis soluția

prevăzută de art. 225 alin.(2), (3) Cod de procedură penală „La adoptarea

sentinței de acuzare sau de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter

medical instanța soluționează și acțiunea civilă prin admiterea ei totală sau

parțială, ori prin respingere. (3) Odată cu soluționarea cauzei penale,

judecătorul este obligat să soluționeze acțiunea civilă.

2019, a fost admis apelul părții apărării SRL „Titan Cargo Grup” și din alte

motive apelul avocatului în numele inculpatei Cuzmenco Maria, casată total

sentința, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului

stabilit pentru prima instanță prin care:

Procesul penal pornit în privința lui Cuzmenco Maria în baza art.196

alin.(1) Cod penal a înceta în baza art.60 alin.(1) lit. a) Cod penal și 391

alin.(1) pct.6 Cod procedură penală, deoarece a expirat termenul de

prescripție de tragere la răspundere penală.

6

A fost admisă acțiunea civilă și a fost încasat de la Cuzmenco Maria în

beneficiul SRL „Titan Cargo Grup” prejudiciul material în sumă de 83 539,86

lei.

4.1. În motivarea soluției, instanța de apel a menționat că prima

instanță a stabilit corect starea de fapt, acțiunile inculpatei Cuzmenco Maria,

just încadrându-le în dispoziția art. 196 alin. (1) Cod penal, după indicii

calificativi - cauzarea de daune materiale în proporții mari proprietarului prin

înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.

Afirmațiile inculpatei precum că prima instanță a adoptat o soluție

incorectă de condamnare reprezintă opinia subiectivă a părții apărării, or,

prima instanță în sentința sa corect și justificat și-a motivat soluția sub

aspectul constatării vinovăției inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 196 alin. (1) Cod penal luând în considerație probele administrate

legal de către organul de urmărire penală și cercetate în ședința de judecată

la prezenta cauză penală, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod

de procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludentei,

veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele

de fapt și de drept, și ajungând la concluzia corectă cu privire la vinovăția

inculpatei în comiterea faptei și prezența în acțiunile ei a elementelor

infracțiunii incriminate.

Necătând la faptul că inculpata Cuzmenco Maria pledează nevinovată,

instanța de apel a constatat că vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 196 alin. (1) Cod penal, este dovedită pe deplin prin probele

administrate și cercetate de către prima instanță, care au fost cercetate

suplimentar și verificate în ședința instanței de apel cum ar fi: declarațiile

reprezentantului „Titan Cargo Grup" SRL, recunoscut parte vătămată – Cebotari

Galina; declarațiile martorului Postica Sergiu; declarațiile martorului Moșnoi

Vitalie; declarațiile martorului Toma Sergiu; declarațiile martorului Filip Ruslan;

declarațiile martorului Topal Vadim; declarațiile martorului Bulduc Mustafa;

declarațiile martorului Cuzmenco Nicolai; declarațiile martorului Cebotari Galina;

procesul - verbal de confruntare dintre Cuzmenco Maria și martorul Cebotari

Galina; procesul-verbal de confruntare dintre Cuzmenco Maria și martorul Moșnoi

Vitalie; Raportul de expertiză nr. 4545 din 21.05.2015.

Astfel, vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

196 alin. (1) Cod penal este confirmată prin cumulul de probe cercetate,

enumerate, ce coroborează între ele și careva divergențe între declarațiile

martorilor și probele scrise care ar trezi dubii nu sunt reținute.

7

Instanța de apel a considerat nefondat argumentul apărării precum că

inculpata nu și-a recunoscut vina în cele încriminate la nici o etapă a

procesului penal, motiv pentru care urmează a fi achitată, or,

nerecunoașterea vinovăției este un drept al inculpatei, însă nu o

circumstanță ce determină soluția de achitare a acestora.

Instanța de apel a reținut că, declarațiile inculpatei Cuzmenco Maria

privind nevinovăția sa în comiterea faptei penale încriminate se combat prin

totalitatea de probe pertinente, concludente, utile și veridice cercetate în

ședința de judecată și anume prin declarațiile martorilor audiați și prin

probele scrise ale cauzei, care au fost minuțios cercetate în ședința de

judecată. Aceste probe coroborează între ele și demonstrează incontestabil

vinovăția inculpatei Cuzmenco Maria în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 196 alin. (1) Cod penal.

În ceea ce privește faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, instanța de apel a menționat că motivarea

hotărârii este un proces de analiza și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului,

care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor de

amănunt, atâta timp cât sunt valorificate toate aspectele relevante din punct

de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei

motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

Declarațiile inculpatei Cuzmenco Maria privind nevinovăția sa în

comiterea faptei penale încriminate se combat prin totalitatea de probe

pertinente, concludente, utile și veridice cercetate în ședința de judecată și

anume prin declarațiile martorilor audiați și prin probele scrise ale cauzei,

care au fost minuțios cercetate în ședința de judecată. Aceste probe

coroborează între ele și demonstrează incontestabil vinovăția inculpatei

Cuzmenco Maria în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) Cod

penal.

Instanța de apel a respins ca fiind declarativ fără suport probant

argumentul apărării precum că sentința primei instanțe nu este suficient de

motivată, or, obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie

înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul

unui mijloc de apărare ridicat.

De asemenea, instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiat

argumentul inculpatei Cuzmenco Maria precum că nu a fost respectat

principiul contradictorialității procesului penal și egalității armelor, or,

inculpatei i-a fost acordată posibilitatea de a participa efectiv la efectuarea

acțiunilor procesuale, de a-și pleda cauza în condiții care să nu situeze partea

într-un dezavantaj substanțial față de partea adversă, probele au fost

8

examinate în prezența inculpatei și avocatului său, astfel încât părțile au fost

într-o poziție de egalitate procesuală în fața judecătorului, inculpatei fiindu-

i respectat dreptul la un proces echitabil.

Astfel, solicitarea privind achitarea inculpatei nu a fost acceptată de

instanța de apel, dat fiind faptul că prin probele administrate este

confirmată, pe deplin și fără ambiguități, vinovăția lui Cuzmenco Maria în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) Cod penal, iar existența

cărorva temeiuri pentru achitarea inculpatei nu au fost stabilite.

La examinarea cauzei, prima instanță a îndeplinit strictele prevederi

ale legii, din sensul cărora rezultă că, respectarea acestor cerințe echivalează

cu rezolvarea fondului cauzei, fapt ce nu atrage după sine casarea sentinței

în latura aprecierii juridice a faptei constatate de care a fost recunoscută

vinovată inculpata Cuzmenco Maria, corectitudinea calificării acțiunilor

incriminate și stabilirii pedepsei.

Prin urmare încadrând acțiunile inculpatei în baza art. 196 alin. (1) Cod

penal, punând la bază aceleași probe apreciate de prima instanță, în special

declarațiile martorilor și probe cercetate în cadrul ședinței a conchis că

învinuirea înaintată inculpatei Cuzmenco Maria este confirmată pe deplin.

Prima instanță, conform prevederilor art. 314 Cod de procedură

penală, judecând cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele

prezentate de părți, a audiat inculpata, partea vătămată, martorii, precum și

a cercetat materialele cauzei apreciindu-le în mod obiectiv, care au format

convingerea instanței în ce privește vinovăția inculpatei.

Instanța de apel a susținut concluzia privind temeinicia acuzării

referitor la prezența în acțiunile inculpatei Cuzmenco Maria a elementelor

constitutive ale infracțiunilor imputate, faptele acestuia corect fiind

încadrate în prevederile art. 196 alin. (1) Cod penal.

Examinând cauza și recunoscând-o pe Cuzmenco Maria vinovată de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin.(1) Cod penal, prima

instanță eronat a dispus eliberarea acesteia de răspundere penală în legătură

cu expirarea termenului de atragere la răspundere penală, acțiunea civilă

fiind lasă fără examinare cu drept de adresare în ordine civilă, or, în

dispozitivul sentinței urma a fi dispusă doar încetarea procesului penal în

legătură cu expirarea termenului de prescripție adică: „Procesul penal pornit

în privința lui Cuzmenco Maria în baza art. 196 alin. (1) Cod penal se

încetează în baza art.60 alin. (1) lit. a) Cod penal și art.391 alin. (1) pct.6 Cod

procedură penală, deoarece a expirat termenul de prescripție de tragere la

răspundere penală”.

9

Instanța de apel a reținut că vinovăția lui Cuzmenco Maria în

comiterea faptei prejudiciabile a fost demonstrată în afara oricăror dubii,

fiind demonstrat fapta prejudiciabilă, existența prejudiciului cauzat părții

vătămate și legătura cauzală dintre fapta ilicită care este stabilită în ședința

de judecată, iar răspunderea civilă are ca scop repararea integrală a

prejudiciului material cauzat prin acțiune sau omisiune.

Prin urmare, este echitabil și întemeiat ca inculpata să-i achite părții

vătămate prejudiciul material cauzat, cel care acționat față de persoană în

mod ilicit, fiind obligat să repare prejudiciul patrimonial cauzat.

Instanța de apel a considerat că sunt prezente toate condițiile

răspunderii civile delictuale ce rezultă din conținutul art. 1398, 1410 Codului

civil și anume existența: prejudiciului material în mărime de 83539,86

(optzeci și trei mii cinci sute treizeci și nouă lei, optzeci și șase bani) lei este

dovedit prin probele relatate și fapta comisă de către Cuzmenco Maria.

Există și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția lui

Cuzmenco Maria în comiterea faptei ilicite care este stabilită în ședința de

judecată, iar răspunderea civilă delictuală are ca scop repararea integrală a

prejudiciului material cauzat.

La acest capitol instanța de apel a reținut și jurisprudența CEDO, cauza

Ernst c. Belgiei (15 iulie 2003), unde Curtea a statuat, în principiu, că „atunci

când victima unei infracțiuni se constituie parte civilă în procesul penal, aceasta

semnifică introducerea unei cereri în despăgubiri. Chiar dacă ea nu a cerut, în mod

expres, repararea prejudiciului suferit. Prin dobândirea calității de parte civilă în

procesul penal, ea are în vedere nu numai condamnarea penală a autorului

infracțiunii, ci și repararea pecuniară a prejudiciului pe care l-a suferit”.

iulie 2019, a fost atacată cu recurs ordinar de către avocatul Ionaș Gheorghe

în numele inculpatei Cuzmenco Maria, la 07 august 2019, prin care invocând

în calitate de temei pentru recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod

de procedură penală, a solicitat casarea sentinței și a deciziei, rejudecarea

cauzei cu adoptarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care să fie dispusă achitarea inculpatei pe motiv că în acțiunile

acesteia nu sunt prezente elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 196 alin.(1) Cod penal.

5.1. În motivarea recursului, avocatul a menționat că:

- în cadrul examinării cauzei penale de către prima instanță și apel nu

au fost acumulate un ansamblu de probe pertinente, concludente și utile din

care ar fi posibil de concluzionat că fapta inculpatei Cuzmenco Maria

10

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 196 alin.

(1) Cod penal;

- învinuirea înaintată inculpatei Cuzmenco Maria și starea de fapt

constatată de prima instanță și de instanța de apel în partea laturii penale și

civile nu și-a găsit pe deplin confirmarea în cadrul cercetării judecătorești iar

probele administrate de către instanțele de judecată au fost apreciate în mod

eronat;

- marfa în valoare de 83539,86 lei, inclusă în actul de învinuire nu a

aparținut niciodată SRL „Titan Cargo Grup” deoarece persoana dată juridică

a prestat doar servicii de transport a mărfii ce aparține învinuitei Cuzmenco

Maria, din București în Chișinău;

- din învinuirea înaintată rezultă că suma de 83539,86 lei reprezintă

valoarea mărfii transportate de către SRL „Titan Cargo Grup” și care

aparține inculpatei Cuzmenco Maria, nefiind clar care este valoarea doar a

serviciilor de transport prestate. Faptul dat este confirmat prin declarațiile

martorului Moșnoi Vitalie (f.d. 44-45) care a indicat că marfa în litigiu a

transportat-o, la solicitarea învinuitei, din România iar Cuzmenco Maria

urma să achite pentru serviciile de transportare, taxele vamale și TVA,

declarațiile martorului Toma Sergiu (f.d. 45) care a declarat că activează în

calitate de șofer și prestează servicii de transport pentru SRL „Titan Cargo

Grup”, care se ocupă cu servicii CARGO, din România și acesta a transportat

marfa inclusă în învinuire, precum și prin declarațiile martorului Bulduc

Mustafa Nihat;

- atât prin declarațiile părții vătămate precum și martorilor acestora

rezultă cu certitudine faptul că aceștia pretind suma de 83539,86 lei pentru

serviciile de transport acordate de SRL „Titan Cargo Grup” către Cuzmenco

Maria iar contractul de vânzare-cumpărare sub nr. 38 este unul fictiv

deoarece SRL „Titan Cargo Grup” nu a avut niciodată în proprietate marfa

respectivă iar aceasta constituie proprietate exclusivă a învinuitei Cuzmenco

Maria, motive din care acesteia nu i se poate incrimina cauzarea prejudiciilor

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere;

- latura obiectivă a cauzării de daune materiale în proporții deosebit

de mari se exprimă prin înșelăciune și abuz de încredere. Astfel, prin

cauzarea daunelor unei alte persoane legiuitorul prezumă un act opus celui

licit, efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține transmiterea voită

în proprietate, posesiune, detenție a bunului mobil sau imobil, a altor valori

străine sau dreptul asupra acestora;

- pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) Cod penal

este necesar ca victima să fi fost indusă în eroare fi ajuns la o reprezentare

11

greșită a unei situații sau împrejurări. Aptitudinea unui mijloc sau metode

de a induce în eroare depinde și de personalitatea victimei, de gradul de

instruire și educație, ce mediul din care provine, de starea psihică în care se

găsea în momentul săvârșirii faptei;

- consideră că în acțiunile inculpatei Cuzmenco Maria nu se conțin

elementele laturii obiective și subiective ale infracțiunii prevăzute de art. 196

alin. (4) Cod penal, constatând astfel existența unor raporturi civile;

- în cazul lui Cuzmenco Maria, atât prin declarațiile inculpatei precum

și din declarațiile reprezentantului părții vătămate, contractelor de vânzare-

cumpărare, facturilor fiscale, martorilor rezultă că sumele incluse în actul de

învinuire reprezintă valoarea bunurilor ce aparțin inculpatei Cuzmenco

Maria iar valoarea serviciilor de transport nu au fost constatate;

- în cazul dat existența actelor menționate, demonstrează cu

certitudine existența unui drept cu caracter civil iar acestea, fiind probe în

cauza penală, garantează în mod real dreptul părților vătămate de a pretinde

la despăgubiri, formulând o acțiune civilă într-o instanță civilă de drept

comun în baza normelor dreptului civil, fapt care a și avut loc;

- instanța de apel în mod ilegal și neîntemeiat a încasat de la Cuzmenco

Maria în beneficiul SRL „Titan Cargo Grup” prejudiciul material în sumă de

83539, 86 lei;

- este menționabil faptul că pe marginea încasării sumei de 83539,86 iei

a existat un litigiu civil dintre SRL „Titan Cargo Grup” și SRL „Meleag

Nistrean”, cauza civilă fiind examinată în procedură în ordonanță în

interiorul căreia sa indicat că cauza civilă urmează a fi examinată în

procedură generală;

- instanța de apel la încasarea de la Cuzmenco Maria în beneficiul SRL

„Titan Cargo Grup” a sumei de 83539,86 lei, nu a ținut cont de faptul că pe

contractele de vânzare-cumpărare precum și facturile fiscale este aplicată

ștampila autentică a SRL „Meleag Nistrean” - persoană juridică care nu a

fost atrasă în calitate de pane a procesului penal în privința inculpatei

Cuzmenco Maria. Mai mult decât atât suma de 83539,86 lei nu este una

stabilită cu certitudine în situația în care potrivit învinuirii se atestă că

această sumă constituie de fapt valoarea mărfii care aparține inculpatei

Cuzmenco Maria, aceasta nu ar fi achitat serviciile de transport însă valoarea

acestor servicii nu au fost constatate prin învinuire, declarații sau acte ale

SRL „Titan Cargo Grup”.

12

invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi admis, din

considerentele ce urmează.

Potrivit dispoziției art. 434 Cod de procedură penală, judecând

recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit

al Curții Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza

materialelor din dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în

recurs de titularul acestuia.

Soluția instanței de recurs în drept, se fundamentează pe prevederile

art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora

judecând recursul instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a

hotărârii atacate și cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată, când eroarea admisă nu poate fi corectată la

această etapă a procedurilor.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței

de apel, inclusiv și să o caseze total, atunci când se constată admiterea

erorilor de drept, de natură să afecteze echitatea desfășurării procesului și

care au avut drept consecință adoptarea unei hotărâri contradictorii și

nemotivate.

Totodată, Colegiul evidențiază și prevederile art. 414 Cod de

procedură penală, în care se stipulează asupra căror chestiuni de fapt și de

drept urmează să se expună instanța, la etapa judecării cauzei în procedura

de apel.

De fapt, urmează a fi elucidate următoarele aspecte: dacă fapta reținută

a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce

împrejurări a fost comisă, dacă există circumstanțe atenuante și agravante,

dacă probele corect au fost apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze

instanța de apel, acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii,

dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată

și aplicată just, dacă normele de drept procesual sau penal au fost corect

aplicate.

În cazul în care se constată nerespectarea prevederilor legale

referitoare la chestiunile menționate supra, hotărârea instanței de apel

urmează a fi desființată, cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță

de apel, în alt complet de judecată.

În acest context este relevant de specificat că, la judecarea apelului, în

conformitate cu art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală, instanța de apel

13

se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar potrivit art. 417

alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să

cuprindă, printre altele, temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz,

la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date.

Așadar, fiind investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare

a efectuării cercetării judecătorești, urma să expună în hotărârea adoptată

asupra situației de fapt reținute pe baza probatoriului administrat și să

formuleze concluzii temeinice, cu suport probator, privitor la vinovăția

inculpatei.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează, că hotărârile

pronunțate de instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în

fapt, cât și în drept, în corespundere cu prevederile legislației în vigoare,

pentru a permite instanței ierarhic superioare de a verifica corespunderea

hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în vedere că nu numai

nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau motivarea în

termeni generali-vagi, reprezintă motiv de casare.

La caz, autorul recursului își întemeiază solicitările de achitare a

inculpatei, pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură

penală, invocând următoarele cazuri de casare: instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrile atacate nu

cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, instanța de fond și de apel

au admis erori grave care au afectat soluțiile instanțelor precum și fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

Colegiul penal lărgit constată că recurentul formulează mai multe

critici îndreptate împotriva soluției pronunțate, în acest sens consemnând

că, instanțele de fond nu au acumulat un ansamblu de probe pertinente,

concludente și utile din care ar fi posibil de concluzionat că fapta inculpatei

Cuzmenco Maria întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 196

alin.(1) Cod penal.

Verificând criticile expuse în recursul declarat, în raport cu lucrările

cauzei, Colegiul penal lărgit constată, că acestea sunt întemeiate, deoarece

instanța de apel nu a ținut cont în deplină măsură de rigorile prevăzute de

art. 414 Cod de procedură penală, nu a judecat cauza sub toate aspectele și

nu a dat răspunsuri complete la toate motivele esențiale invocate în apelurile

declarate.

În esență, partea apărării menționează în recursul depus precum că,

instanța de apel nu a procedat la o examinare proprie a circumstanțelor

14

acestei cauze și nu a respins motivat fiecare argument invocat de partea

apărării.

De altfel, conform principiilor care se desprind din jurisprudența

CtEDO rezultă că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1)

din Convenție, înglobează, inter alia, dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor, Convenția

nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi

concrete și efective (cauza Artico împotriva Italiei, Hotararea din 13 mai 1980).

Or, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt

într-adevăr „ascultate”, adică analizate temeinic de către instanța de judecată.

Cu alte cuvinte, art. 6 implică, în special, în sarcina instanței, obligația de a

proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de

probe ale părților (cauza Perez împotriva Franței [MC] nr. 47.287/99 și cauza Van

de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994), ceea ce la caz nu s-a

realizat.

Desfășurând ideea că, observațiile părții apărării nu au fost dezbătute

de instanța de apel, Colegiul penal lărgit pornește de la aceea că, instanța de

apel la emiterea deciziei atacate s-a limitat exclusiv la redarea argumentelor

invocate în apelurile declarate de către apărătorul părții vătămate SRL

„Titan Cargo Grup”, cât și a reluat parțial argumentele expuse în sentința

primei instanțe.

În acest sens, Colegiul penal lărgit atestă că, instanța de apel nu a

apreciat fiecare probă separat, dar s-a expus în mod general asupra

cumulului de probe.

Astfel, se constată că, de către instanța de apel au fost interpretate

greșit depozițiilor martorilor, fiind selectate numai faptele care au considerat

de cuviință, nefiind examinate în ansamblu toate probele care în mod

evident dovedesc cu certitudine faptul că inculpata are tangență cu

săvârșirea infracțiunii imputate.

Reieșind din conținutul hotărârilor instanțelor inferioare, Colegiul

penal lărgit scoate în evidență faptul că, nu a fost combătută critica invocată

de apărare, cu referire la aprecierea dată de către instanțele de judecată

declarațiilor martorilor, ca fiind o metodă de apărare, lipsind argumentarea

și analiză amplă a acestora, în coroborare cu probele administrate în

ansamblu. O astfel de constatare a instanțelor, care a-r fi una motivată și

argumentată prin raportarea la careva probe ce o combat, nu se regăsește în

motivarea soluției.

În acest context, Colegiul consideră, că simpla catalogare a

declarațiilor martorilor ca fiind doar o metodă de apărare, simpla afirmare

15

privind aprecierea critică a acestor declarații fără argumentarea de ce se

impune o astfel de concluzie, fără aprecierea versiunilor acestora și

divergențelor apărute în raport cu probele acuzării nu poate genera

concluzii definitive pe marginea învinuiri aduse.

Este de menționat că, deciziile emise pe cauză, de fapt nici nu conțin

analiza probelor, motivarea concluziilor și soluțiilor, instanțele limitându-se

la expunerea faptei ca fiind constatată, trecerea în revistă a probelor

administrare cu mențiunea simplă că vinovăție este dovedită.

Instanța de apel, făcând eronat trimitere la faptul că, instanța de fond

corect a concluzionat confirmarea vinovăției inculpatei, precum motivarea

și stabilirea pedepsei, acordând apreciere unilaterală și parțială cumulului

de probe administrat în speță, fiind acceptate în mod prioritar probele

acuzării, ne fiind combătute argumentat probele apărării prin care este pusă

la îndoială vinovăția inculpatei în comiterea faptei imputate, astfel,

nerespectându-se în consecință cerințele art. 389 alin. (2) Cod de procedură

penală, conform cărora sentința de condamnare se adoptă numai în

condițiile în care, în urma cercetări judecătorești, vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate

de instanța de judecată, ori sentința de condamnare nu poate fi bazată pe

presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declarațiile martorilor

depuse în timpul urmăririi penale și criticile în instanța de judecată în

absența lor.

În acest context, instanța de apel în mod doar declarativ s-a pronunțat

referitor la respingerea argumentelor și versiunilor părții apărării, neluarea

în considerare a argumentelor ca fiind nefondate, aprecierea critică a

declarațiilor inculpatei, martorilor, evitând expunerea argumentată a unor

asemenea deducții.

Este de menționat că, de fapt hotărârea atacată nici nu conține analiza

probelor, motivarea concluziilor și soluției, instanța limitându-se la

expunerea faptei ca fiind constatată, trecerea în revistă a probelor

administrare cu mențiunea simplă că vinovăție este dovedită.

Instanța de apel, făcând eronat trimitere la faptul că, instanța de fond

corect a concluzionat confirmarea vinovăției inculpatei, precum motivarea

și stabilirea pedepsei (Decizia CA, pagina 79, 91, 95), deși aceste concluzii nu

se regăsesc în sentință, a acordat apreciere unilaterală și parțială cumulului

de probe administrat în speță, fiind acceptate în mod prioritar probele

acuzării, ne fiind combătute argumentat probele apărării prin care este pusă

la îndoială vinovăția inculpatei Cuzmenco Maria în comiterea faptelor

imputate, astfel, nerespectându-se în consecință cerințele art. 389 alin. (2)

16

Cod de procedură penală, conform cărora sentința de condamnare se adoptă

numai în condițiile în care, în urma cercetări judecătorești, vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de

probe cercetate de instanța de judecată, ori sentința de condamnare nu poate

fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declarațiile

martorilor depuse în timpul urmăririi penale și criticile în instanța de

judecată în absența lor.

În acest context, instanța de apel în mod doar declarativ s-a pronunțat

referitor la respingerea argumentelor și versiunilor părții apărării, neluarea

în considerare a argumentelor ca fiind nefondate, aprecierea critică a

declarațiilor inculpatei, martorilor, evitând expunerea argumentată a unor

asemenea deducții.

Astfel, se atestă că învinuirea înaintată inculpatei Cuzmenco Maria și

starea de fapt constatată de instanțele de fond nu și-a găsit pe deplin

confirmarea în cadrul cercetării judecătorești iar probele administrate au fost

apreciate în mod eronat.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de apel și-a

bazat concluziile doar pe probele acuzării și ale părții vătămate, fără

combaterea argumentată și analiza versiunilor și probelor apărării.

În continuare, Colegiul penal lărgit reține că, instanța de apel nu s-a

expus în mod clar asupra prejudiciu material pretins a fi cauzat, or, marfa în

valoare de 83 539,86 lei inclusă în actul de învinuire nu a aparținut SRL

„Titan Cargo Grup”, la caz, persoana juridică prestând doar servicii de

transport inculpatei Cuzmenco Maria în sumă de 83 539,86 lei.

Astfel, instanța de recurs reține că nu este clar care este valoarea

serviciilor de transport prestate de către SRL „Titan Cargo Grup” inculpatei

Cuzmenco Maria, or, de către instanțele de fond această valoare nu a fost

constatată.

În acest sens, Colegiul penal lărgit găsește elocvente declarațiile

martorului Moșnoi Vitalie care a indicat că marfa a transportat-o la

solicitarea Mariei Cuzmenco din România, iar ultima urma să achite pentru

serviciile de transportare, taxele vamale și TVA, precum și declarațiile

martorului Toma Sergiu care a declarat că activează în calitate de șofer și

prestează servicii de transport pentru SRL „Titan Cargo Grup”, care se

ocupă cu servicii CARGO, din România și acesta a transportat marfa

inculpatei Cuzmenco Maria.

Totodată, din declarațiile părții vătămate precum și martorilor rezultă

faptul că suma de 83539,86 lei este suma pretinsă pentru serviciile de

transport acordate de SRL „Titan Cargo Grup”, în acest sens contractul de

17

vânzare-cumpărare sub nr. 38 este unul fictiv deoarece SRL „Titan Cargo

Grup” nu a avut niciodată în proprietate marfa respectivă iar aceasta

constituie proprietate a inculpatei Cuzmenco Maria.

La fel, nu a fost stabilit de către instanța de apel dacă în acțiunile

inculpatei Cuzmenco Maria se întrunesc laturile obiective și subiective a

infracțiunii imputate, or, pentru existența infracțiunii prevăzute de 196

alin.(1) Cod penal, este necesar ca victima să fie indusă în eroare și să fi ajuns

la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări.

Exceptând cele deja menționate, în opinia Colegiului penal lărgit,

totuși, problema de drept rămasă nesoluționată în această cauză, inclusiv în

cel de a-l doilea set al procedurilor desfășurate de instanța de apel, rămâne

a fi încadrarea juridică a faptei imputabile inculpatei, care are importanță

atât pentru aplicarea corectă a legii penale, cât și pentru modul de

desfășurare a judecării acestui dosar, determinând, nu în ultimul rând,

concordanța între conținutul legal al infracțiunii și conținutul constitutiv al

acesteia.

În jurisprudența sa constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului

reamintește cu fiecare ocazie posibilă că echitatea unei proceduri se

apreciază în raport cu ansamblul acesteia. Vorbind despre importanța

încadrării juridice a unei fapte, Colegiul face trimitere la dispozițiile art. 6§3

lit. a) din Convenție, care exprimă necesitatea acordării unei atenții deosebite

notificării „acuzației” aduse persoanei deferite judecății.

Principala problemă adusă în discuție pe orice cauză penală se referă

la vinovăția sau nevinovăția persoanei deferite judecății în raport cu faptele

infracționale imputate acesteia prin rechizitoriu. În sensul art. 297 Cod de

procedură penală, rechizitoriul, este actul de sesizare a instanței de judecată,

care este compus din două părți: expunerea și dispozitivul. Expunerea

cuprinde informații despre fapta și persoana în privința căreia s-a efectuat

urmărirea penală, analiza probelor care confirmă fapta și vinovăția

învinuitului, argumentele invocate de învinuit în apărarea sa și rezultatele

verificării acestor argumente, circumstanțele care atenuează sau agravează

răspunderea învinuitului, precum și temeiurile pentru liberarea de

răspundere penală conform prevederilor art. 53 din Codul penal dacă se

constată asemenea temeiuri. Dispozitivul cuprinde date cu privire la

persoana învinuitului și formularea învinuirii care i se incriminează cu

încadrarea juridică a acțiunilor lui și mențiunea despre trimiterea dosarului

în instanța judecătorească competentă.

În completarea ultimei sintagme de mai sus, urmează de concretizat

că, prin „încadrarea juridică” a acțiunilor inculpatului se are în vedere

18

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii,

prevăzute de norma penală, după cum se menționează în art. 113 din Codul

penal. Componența de infracțiune constituie un tot întreg, format din patru

semne corespunzătoare celor patru elemente ale componenței de infracțiune

– obiectul și latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă. Semnul

componenței de infracțiune reprezintă o însușire, o proprietate generală a

componenței de infracțiune, de ordin obiectiv sau subiectiv, prezentă în

cadrul fiecărei infracțiuni de o anumită categorie ce are importanță juridică

la calificarea faptei drept o infracțiune concretă.

La caz, instanța de apel în decizia recurată s-a redus doar la descrierea

și definirea laturii obiective și subiective a infracțiunii prevăzute la art. 196

alin.(1) Cod penal, fără a face o analiză în contrapunere cu situația din speță,

în așa fel lăsând fără răspuns criticile invocate de partea apărării.

În continuare, instanța de recurs evidențiază că instanța de apel

neargumentat de fapt și de drept, a încasat prejudiciul material în sumă de

83 539,86 lei de la Cuzmenco Maria, fără a se expune asupra existenței sau

inexistenței litigiului civil dintre SRL „Titan Cargo Grup” și SRL „Meleag

Nistrean”, în sumă de 83 539,86 lei, care a fost examinat în procedura

ordonanță, apoi anulată.

La fel, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că pe contractele de

vânzare-cumpărare precum și facturile fiscale este aplicată ștampila

autentică a SRL „Meleag Nistrean”- persoană juridică care nu a fost atrasă

în calitate de parte a procesului penal în privința inculpatei Cuzmenco

Maria.

Colegiul penal lărgit consideră că suma de 83 539,86 lei nu este una

stabilită cu certitudine, în situația în care potrivit învinuirii se atestă că

această sumă constituie de fapt valoarea mărfii care aparține inculpatei

Cuzmenco Maria, invocându-se că aceasta nu ar fi achitat serviciile de

transport, iar valoarea acestor servicii așa și nu au fost constatate prin

învinuire, declarații sau acte ale SRL „Titan Cargo Grup”.

Colegiul penal lărgit reține că conform art. 6 al Convenției Europene,

noțiunea de „acuzație în materie penală” este distinctă de noțiunea „drepturi

și obligații cu caracter civil”, astfel, în cauza Perez v. Franța din 12.02.2004,

Curtea Europeană a arătat că „....în ciuda existenței unei autonomii a

noțiunii de drepturi și obligații cu caracter civil, este necesară analiza

legislației interne a statului, atât sub aspectul calificării juridice, cât și în

privința conținutului material și a efectelor pe care dreptul intern al statului

19

le conferă pentru ca un drept să poată fi considerat ca având un caracter

civil”.

Colegiul penal lărgit constată că, atât prin declarațiile inculpatei

precum și din declarațiile reprezentantului părții vătămate, din contractele

de vânzare-cumpărare, facturilor fiscale, declarațiile martorilor, rezultă că

sumele incluse în actul de învinuire reprezintă valoarea bunurilor ce aparțin

inculpatei Cuzmenco Maria iar valoarea serviciilor de transport nu a fost

constatată.

În asemenea circumstanțe, decizia instanței de apel, care urma a fi

pronunțată în cadrul continuării procesului de judecată în condițiile art.413,

414 din Codul de procedură civilă, este una incompletă sub aspectul

motivării, pentru a fi apreciată în final ca fiind pronunțată în urma

examinării obiective și multilaterale a cauzei.

În contextul rigorilor prevăzute de art. 417 alin. (8) Cod de procedură

penală, care stipulează că decizia instanței de apel trebuie să cuprindă

motivele adoptării soluției date, instanța de apel nu și-a motivat soluția

suficient de clar, or, se atestă utilizarea formulărilor generale, fără a fi

elucidate toate circumstanțele esențiale ale cauzei și a oferi aprecierea

concretă a fiecărei probe în parte conform art. art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală.

Relevant este de specificat în acest context că, hotărârea instanței de

apel, potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, trebuie să

cuprindă, printre altele, temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz,

la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date, de fiind respectate în deplină măsură aceste prevederi legale.

Aici, Colegiul menționând prevederile art. 100 alin. (4) și art. 101 alin.

(1)-(4) Cod de procedură penală, și invocând doctrina juridică națională,

remarcă faptul că verificarea probelor este o activitate a instanței privind

constatarea veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe

care le conține proba cu realitatea obiectivă. Verificarea constă în analiza

probelor strânse, coroborarea lor cu alte probe, verificarea sursei de

proveniență a probelor. Verificarea probelor poate avea loc doar prin

aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de cod și se efectuează la toate

fazele procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât și

mijloacele de probă din care au fost obținute. Probele se verifică atât prin

efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute de prezentul cod, cât și printr-o

analiză logică a conținutului probei, a coroborării lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale

procesului penal, deoarece întregul volum de muncă depusă de către

20

organele de urmărire, instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se

concretizează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea

probelor după intima convingere trebuie să se bazeze pe prevederile legale,

pentru a evita în final concluzii defectuoase, în prezența căror se conturează

erorile de drept .

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența și utilitatea acestora. De menționat că proba trebuie apreciată și

după veridicitatea acesteia. Veridicitatea probelor poate fi caracterizată ca o

corespundere a datei de fapt examinată de către instanță cu realitatea pe care

o probează această dată. Toate probele în ansamblul lor sunt apreciate din

punctul de vedere al coroborării lor.

În asemenea condiții, Colegiul penal lărgit statuează că, decizia

instanței de apel în cauza dată, este afectată în partea motivării soluției

adoptate și prezintă deficiențe majore, ceea ce este incident cazului de casare

invocat în speță și prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală și anume, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, iar erorile admise de către instanța de apel nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs, deoarece instanța de recurs nu este

abilitată cu atribuții de a judeca cauza și a se pronunța asupra legalității

sentinței, substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea

prevederilor procesuale-penale la pronunțarea hotărârii judecătorești.

Din considerentele expuse mai sus, Colegiul penal lărgit constată că

instanța de apel nu și-a motivat soluția adoptată în conformitate cu

dispozițiile legale și nu a dat răspuns alegațiilor de bază invocate de către

părți în ordine de apel, care în opinia acestora au importanță în cauză,

admițând astfel eroarea de drept prevăzută de pct. 6), alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală.

În asemenea condiții, Colegiul penal lărgit consideră că, decizia

instanței de apel în cauza dată urmează a fi casată total, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată,

deoarece erorile comise nu pot fi reparate de către instanța de recurs în

prezenta procedură, neavând atribuții de a judeca cauza pe fond și substitui

instanța ce a judecat apelurile declarate la caz, cu încălcarea prevederilor

procesual penale.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă

obligatoriu de prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd

procedura de rejudecare și limitele acesteia: să se pronunțe la modul cuvenit

și în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale asupra

motivelor esențiale invocate în cererile de apel și recurs, nominalizate și în

21

prezenta decizie; să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să

verifice și să aprecieze profund probele administrate și examinate în instanță

în strictă conformitate cu cerințele legii, să le dea apreciere cuvenită cu

argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate,

să analizeze la modul cuvenit prezența sau lipsa elementelor infracțiunilor

imputate inculpatului, să elucideze faptele importante pentru soluționarea

justă și promptă a cauzei date; să-și argumenteze clar concluziile sale în

decizia adoptată, inclusiv în partea individualizării și stabilirii pedepsei, în

caz de adoptare sau menținere a unei soluției de condamnare, ținând cont

de motivele casării deciziei atacate, de practica unitară în acest domeniu,

precum și de practica relevantă a CtEDO, subsidiar pronunțându-se și

asupra argumentelor acuzatorului de stat, pentru a pronunța o hotărâre

legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de

procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Ionaș Gheorghe în

numele inculpatei, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 18 iunie 2019, în cauza penală în privința lui Cuzmenco Maria

x, și dispune rejudecarea cauzei, de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 09 iulie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

22