1ra-6/2020 — art. 327 alin. 1 CP

1ra-6/2020 — art. 327 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-6/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Țurcan Anatolie,

Judecători – Boico Victor, Craiu Nicolae, Mardari Dumitru, Ghervas Maria,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursurile

ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Popov Oleg și de către avocatul Arhiliuc Ion în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 31 ianuarie 2019 și sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 20

ianuarie 2016, în cauza penală în privința lui,

Tîltu Roman XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 01.06.2015 – 20.01.2016

instanța de apel: 11.02.2016 – 23.03.2016

07.11.2016 – 19.04.2017

30.10.2017 – 31.01.2019

instanța de recurs ordinar: 08.06.2016 – 20.09.2016

27.06.2017 – 26.09.2017

19.04.2019 – 29.05.2020

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură

penală, legal executată.

A C O N S T A T A T :

2016, a fost încetat procesul penal în cauza privind învinuirea pe Tîltu

Roman de săvârșirea infracțiunii prevăzute de alin. (1) art. 327 Cod penal,

din motivul că fapta constituie o contravenție.

A fost încetat procesul contravențional în privința lui Tîltu Roman

XXXXX, pentru că, fapta conține elementele constitutive ale contravenției

prevăzute la art. 313 din Codul contravențional, în legătură cu prescripția

răspunderii contravenționale.

A fost dispus încasarea de la Tîltu Roman în contul statului suma de

bani în mărime 1 170 (una mie una sută șaptezeci) lei - cu titlu de cheltuieli

judiciare suportate pentru efectuarea expertizei grafoscopice de către

Centrul Național de Expertize Judiciare al Ministerului Justiției al Republicii

Moldova.

1

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

punere sub învinuire și rechizitorului, inculpatul Tîltu Roman, de către

acuzatorul de stat, se învinuiește în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

327 alin. (1) din Codul penal, - individualizată prin: „Abuzul de serviciu”,

activând în funcția de ofițer de investigare a fraudelor economice în cadrul

Inspectoratului de Poliție Buiucani al Direcției de Poliție mun. Chișinău a

Inspectoratului General de poliție al Ministerului Afacerilor Interne al

Republicii Moldova, conform ordinului de numire în funcție nr. XXXXX din

07 martie 2013, emis de Șeful Inspectoratului General de poliție al

Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, fund persoană

publică, căreia prin numire și stipularea legii i-au fost acordate permanent

drepturi și obligații în vederea prevenirii, curmării și descoperirii

infracțiunilor a altor fapte antisociale și asigurarea ordinii de drept, contrar

obligațiilor și interdicțiilor impuse de funcția ținută, a comis abuzul de

serviciu în următoarele circumstanțe:

Astfel, aproximativ la data de 18 martie 2014, Tîltu Roman având spre

examinare materialul nr. XXXXX înregistrat la 24 februarie 2014 în Registrul

de evidență a altor informații cu privire la infracțiuni și incidente R-2, al

Inspectoratului de Poliție Buiucani, mun. Chișinău, referitor la activitatea

presupus ilegală a întreprinderii SRL „Anrome”, urmărind realizarea

interesului personal exprimat prin dorința diminuării artificiale a numărului

de încălcări descoperite din materialele aflate în gestiune și a voalării

incompetenței sale profesionale, manifestată prin neputința stabilirii

încălcărilor și efectuării unui control amplu și într-un termen rezonabil

precum și din dorința proprie de a-l ajuta pe administratorul SRL „Anrome”,

Romero XXXXX Macarro, a completat o explicație adresată Șefului

Inspectoratului de Poliție Buiucani, mun. Chișinău din numele lui Romero

XXXXX Macarro, precum că, activitatea acestuia nu necesită autorizare

specială și că nu admite careva încălcări în activitatea sa, după care a

falsificat semnăturile lui Romero XXXXX Macarro precum că, acesta ar fi

avertizat de răspundere penală pentru declarațiile făcute și că, explicația a

fost scrisă din cuvintele acestuia corect.

Ulterior, la 19 martie 2014, Tîltu Roman dorind să oficializeze acțiunile

sale a întocmit în baza acestei explicații un raport, pe care l-a anexat la

materialul R-2 nr. 2395 din 24 februarie 2014, și în baza acestor acte a emis o

încheiere potrivit căreia a propus încetarea examinării cazului nominalizat,

cu remiterea materialului menționat în arhivă din motiv că, nu au fost

depistate careva ilegalități.

Conform raportului de expertiză grafoscopică nr. XXXXX din 07 mai

2015, textul manuscris integral din explicația scrisă din numele lui Romero

2

XXXXX Macarro datată cu 18 martie 2014, a fost executat de către Tîltu

Roman. Semnăturile din numele Romero XXXXX Maccaro din aceeași

explicație au fost executate de către Tîltu Roman din fantezie.

Ca urmare a acțiunilor menționate ale lui Tîltu Roman, de către

acuzatorul de stat se pretinde că, au fost cauzate daune în proporții

considerabile intereselor publice, drepturilor și intereselor ocrotite de lege

ale persoanei fizice, manifestate prin săvârșirea unor acțiuni în vederea

falsificării semnăturii persoanei, lezarea prin aceasta a imaginei poliției ca

organ de drept al autorităților publice chemat să apere, pe baza respectării

stricte a legilor, viața, sănătatea și libertățile cetățenilor, interesele societății

și ale statului de atentate criminale, creându-se astfel o stare de pericol

pentru relațiile sociale care formează obiectul ocrotit de legea penală.

Organul de urmărire penală a încadrat acțiunile lui Tîltu Roman în

baza art. 327 alin. (1) Cod penal, conform semnelor abuzului de serviciu,

adică folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de

serviciu, în alte interese personale, că aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile intereselor publice și drepturilor intereselor ocrotite de lege ale

persoanei fizice.

- acuzatorul de stat Dumitru Railean, care a solicitat admiterea

apelului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care inculpatul Tîltu

Roman să fie recunoscut culpabil de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

327 alin.(1) din Codul penal și în baza sancțiunii acestui articol să-i fie

aplicată pedeapsa de 600 u.c, cu privarea dreptul de a ocupa funcții în

organele de ocrotire a normelor de drept pe un termen de 3 ani;

- inculpatul Tîltu Roman, prin care a solicitat admiterea apelului,

casarea sentinței în partea ce ține de recunoașterea ca vinovat de săvârșirea

contravenției prevăzute de art. 313 Cod contravențional, precum și obligarea

de a achita în contul statului suma de 1 170 cu titlu de cheltuieli judiciare, cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului silit pentru prima instanță,

prin care să fie achitat pe motiv că, fata nu întrunește elementele constitutive

ale contravenției prevăzute de art. 313 Cod contravențional;

3.1. În motivarea cererii de apel, procurorul a menționat că:

- prima instanță incorect a recalificat acțiunile inculpatului Tîltu

Roman de la art. 327 alin. (1) din Codul penal în art. 313 din Cod

contravențional, neglijând probele cercetate în ședințele de judecată. Toate

materialele acumulate în cadrul urmăririi penale și puse la baza poziției de

acuzare confirmă faptul că, Tîltu Roman a falsificat semnăturile din numele

lui Romero XXXXX Macarro, după care a întocmit neîntemeiat o încheiere,

transmițând materialele în arhiva Inspectoratului de poliție. Mai mult ca

3

atât, Tîltu Roman avea motivul pentru a comite infracțiunea în cauză -

dorința de adopta o hotărâre fără a investiga un caz aflat în gestiune și a

voala incompetența sa profesională;

- prim instanță l-a eliberat pe Tîltu Roman de răspundere penală și nu

a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute la

art. 75 Cod renal și anume gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, care prin comportamentul său și

nerecunoașterea vinovăției a dat dovadă de lipsă de respect față de societate

și normele de conviețuire general-umane, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, de faptul că infracțiunea comisă de Tîltu

Roman, atentează la buna desfășurare a activității în sfera publică;

- în cadrul cercetării judecătorești nu au fost stabilite careva

circumstanțe care ar micșora esențial gravitatea faptelor inculpatului pentru

a recalifica acțiunile acestuia. La fel nu au fost stabilite nici careva motive

care ar concluziona că, nu este rațional ca inculpatul Tîltu Roman să nu

execute pedeapsa cu amendă prevăzută de lege și solicitată de acuzare

pentru fapta săvârșită, în condițiile în care inculpatul Tîltu Roman nu a

recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate;

- eliberarea de răspundere penală a inculpatului Tîltu Roman, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 327 alin.(1) din Codul penal, care este o

infracțiune din categoria celor mai puțin grave, este neîntemeiată și contrar

prevederilor art. 61 din Codul penal, nu-și va atinge scopul de corectare a

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea lui cât și din partea altor persoane. Încetarea procesului penal pe

temeiul că, fapta reprezintă o contravenție va duce la încurajarea pe viitor a

comiterii infracțiunilor similare de către alte persoane;

- prima instanță a dat o apreciere subiectivă și nu s-a bazat pe probe

care să fi fost acumulate la urmărirea penală sau în cadrul cercetării

judecătorești, probe ce ar întemeia concluzia judecății privitor la vinovăția și

gravitatea acțiunilor lui Tîltu Roman. Inculpatul în cadrul audierii sale a dat

declarații evazive, nesincere, care sunt combătute prin raportul de expertiză

anexat la cauza penală;

3.2. În motivarea cererii de apel, inculpatul a menționat că:

- prima instanță și-a bazat decizia pe probe care au fost obținute de

acuzatorul de stat prin încălcarea dreptului martorului la interpret încălcând

astfel principiul „fructele pomului otrăvit";

- prima instanță s-a bazat pe unele probe neconcludente, colectate cu

grave abateri de la lege și contradictorii cu alte probe, divergențele existente

nu au fost înlăturate și tratând toate contradicțiile și dubiile în favoarea

inculpatului;

4

- acuzarea, bazându-se pe presupuneri, a invocat interesul personal a

lui Tîltu Roman, fără a întreprinde efectiv careva acțiuni de urmărire penală

în vederea argumentării și probării acestei învinuiri, or, potrivit prevederilor

art. 8 Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția persoanei de

săvârșirea infracțiunii, nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în

probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod, se

interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului. Deci, în

cazul dat, procurorul utilizând sintagma „realizarea interesului personal” în

termeni generali în vederea agravării situației inculpatului, fără a avea de

facto probe ce ar demonstra presupunerile acuzatorului de stat, presupuneri

care sunt combătute prin declarațiile martorului Romero Antonio, care

confirmă că semnătura datată în explicația din 18 martie 2014 îi aparține,

ceea ce nu a fost luat în considerație, ba chiar și a fost ignorat, atât în faza de

urmărire penală, cât și în instanță.

Arihiliuc în numele inculpatului Tîltu Roman, prin care a solicitat admiterea

apelului, casarea integrală a sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Tîltu

Roman să fie achitat pe motiv că, fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii prevăzute a art. 327 alin. (1) Cod penal.

4.1. În motivarea cererii de apel suplimentar, avocatul Arhiliuc Ion în

numele inculpatului a menționat că:

- pe parcursul urmăririi penale procurorul n-a respectat prevederile

art. 19 Cod de procedură penală, - „Organul de urmărire penală are obligația

de a lua toate măsurile prevăzute de lege, pentru cercetarea sub toate

aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei, de a evidenția atât

circumstanțele care dovedesc vinovăția bănuitului, învinuitului,

inculpatului, cât și cele care dezvinovățesc, precum și circumstanțele care îi

atenuează sau agravează răspunderea. Potrivit art. 66 in. (1) Cod de

procedură penală, învinuitul sau, după caz, inculpatul are dreptul la

apărare. Organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată îi

asigură învinuitului, inculpatului posibilitatea de ași exercita dreptul la

apărare prin toate mijloacele și metodele interzise de lege;

- menționează că, prima instanță contrar prevederilor art.94 alin. (1)

pct. 3) Cod de procedură penală și-a bazat sentința pe probe care au fost

obținute de acuzatorul de stat prin încălcarea dreptului martorului la

interpret, încălcând astfel principiul „fructele pomului otrăvit”;

- în cadrul ședinței de judecată, martorul Antonio Romero a mărturisit

că, nu deține cetățenia Republicii Moldova. La faza urmăririi penale, el nu a

dat declarațiile care au fost prezentate de procuror. La întrebarea adresată

de acuzatorul de stat referitor la faptul că, acestea sunt semnate de martor,

5

acesta a invocat că, el nu cunoaște bine limba română și a semnat acolo unde

i-a indicat procurorul să semneze, fără a cunoaște conținutul și esența

declarațiilor tapate de acesta la calculatorul de serviciu. Mai mult ca atât,

martorul Romero Macarro, a mai declarat că, fără să i se asigure drept la

interpret i-au fost colectate probe de scris, pe care el a refuzat să le dea, însă

a fost impus de procuror, care nu-l lăsa să iasă din birou, până nu va scrie ce

i-a dictat el. În cadrul ședinței de judecată, martorului Antonio Romero i s-a

asigurat dreptul la interpret și a indicat expres că, anume el a semnat

explicația care se presupune că, ar fi fost falsificată de Tîltu Roman. Astfel

că, declarațiile lui Antonio Romero, date la faza de urmărire penală, precum

și procesul verbal de colectare a mostrelor de scris de la Antonio Romero din

16 martie 2015, urmau a fi excluse ca probe în baza art. 94 alin. (1) pct. 3) Cod

de procedură penală, însă instanța de fond, nu numai că, a încălcat aceste

prevederi legale, dar a și pus la baza sentinței aceste probe;

- nu au fost constatate în cadrul urmăririi penale și în ședința de

judecată, probe contestabile ale dovedirii scopului și interesului personal al

lui Tîltu Roman în comiterea contravenției prevăzute de art. 313 Cod

contravențional, a daunelor considerabile cauzate, precum și însăși a acțiunii

prin care au fost cauzate aceste daune, ținând cont de faptul că instanța de

fond se bazează pe unele probe neconcludente, colectate cu grave abateri de

la lege și contradictorii cu alte probe, divergențele existente nu au fost

înlăturate și tratând toate contradicțiile și dubiile în favoarea inculpatului.

Procurorul, utilizând sintagma „realizarea interesului personal” în termeni

generali și vagi în vederea agravării situației inculpatului, fără a avea de

facto probe ce ar demonstra presupunerile acuzatorului de stat, presupuneri

care sunt combătute de declarațiile martorului Romero Antonio, care

confirmă semnătura aplicată în explicația din 18 martie 2014 îi aparține, ceea

ce nu a fost luat în considerație, ba chiar și a fost ignorat, atât la faza urmăririi

penale, cât și în instanța de judecată;

- prima instanță nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept,

dar a susținut poziția părții acuzării, prin transcrierea totală a rechizitoriului,

utilizând niște concluzii de ordin general și eronate, cu privire la modul de

obținere de către procuror a raportului de expertiză grafoscopică și a

declarațiilor decisive pentru acuzare, a martorului Antonio Romero

dobândite la etapa urmăririi penale prin metode inumane și degradante

contrare art. 3 CEDO, - fără a le da apreciere prin prisma art. 101 alin. (1)

Cod de procedură penală. Discordanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al probelor, ignorarea unor aspecte evidente, avut drept

consecință pronunțarea unei concluzii eronate, premature și nemotivate de

condamnare a lui Tîltu Roman de către instanța de apel;

6

- prima instanță a trecut cu vederea în mod evaziv mai multe fapte,

care confirmă declarațiile martorului Romero Macarro făcute în instanța de

apel, astfel acestuia totuși i-a fost asigurat un interpret la ședințele de

judecată în ambele instanțe, iar la urmărire penală în proces-verbal de

audiere din 25 aprilie 2014 (f.d.9), acesta n-a comunicat procurorului că

posedă limba română, iar procurorul special nu a completat această rubrică

din proces, - în care limbă martorul dorește să facă declarații, acesta fiind de

naționalitate spaniol;

- procurorul nu i-a explicat acestui martor nici la una din cele două

audieri faptul prevăzut art.21 Cod de procedură penală - libertatea de

mărturisire împotriva sa și dreptul a de fi asistat de un avocat;

- prima instanță n-a verificat faptul că, organul de urmărire penală în

rechizitoriu a specificat prin ce se exprimă calificativul de „daune în

proporții considerabile”, care au fost daunele cauzate de Tîltu Roman

intereselor publice, precum și intereselor ocrotite de lege ale martorului,

administratorul SRL „Anrome”, Romero Antonio;

- atât procurorul cât și prima instanță au devaluat o situație de drept

la incriminarea faptelor prin metode non-procedurale de a improviza, a

ghici sensul sintagmei, „daune în proporții considerabile intereselor

publice,....ce prejudiciază sau nu considerabil interesele publice”. Astfel, fără

să observe, prima instanță pur și simplu a substituit legiuitorului, ceea ce

este contrar constatărilor CEDO făcute în cauza X contra Regatului Unit că,

- judecătorul poate doar să precizeze elementele constitutive ale infracțiunii,

dar nu să le modifice, în detrimentul acuzatului, iar modul în care el va

defini aceste elemente constitutive trebuie să fie previzibil pentru orice

persoană consultată de un specialist.

martie 2016, a fost admis apelul declarat de acuzatorul de stat, casată

sentința parțial și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, iar apelul declarat de inculpatul Tîltu Roman a fost

respins, ca fiind nefondat:

Tîltu Roman a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii

prevăzute le art. 327 alin. (1) Cod Penal, fiindu-i aplicată pedeapsa cu

amendă în mărime de 350 (trei sute cincizeci) u.c, ceea ce constituie 7000

(șapte mii) lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele de

ocrotire a normelor de drept pe un termen de 2 (doi) ani.

În rest, sentința s-a menținut.

avocatul Arhiliuc Ion în numele inculpatului Tîltu Roman, care invocând

temei pentru recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 16) Cod de

7

procedură penală, a solicitat casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării

cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

20 septembrie 2016, a fost admis recursul ordinar, casată total decizia

recurată, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel,

în alt complet de judecată.

aprilie 2017, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului, admis apelul

procurorului, casată sentința instanței de fond și pronunțată o nouă

hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Tîltu

Roman a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 327 din. (1) Cod

penal la amendă în mărime de 400 (patru sute) unități convenționale, ceea ce

constituie 8000 (opt mii) lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în

organele de ocrotire a normelor de drept pe un termen de 2 (doi) ani.

avocatul Arhiliuc Ion în numele inculpatului Tîltu Roman, prin care

invocând temei pentru recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 16) Cod

de procedură penală, a solicitat casarea deciziei și a sentinței, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare, pe motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii sau că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

26 septembrie 2017, au fost admise recursurile ordinare declarate de

avocatul Arhiliuc Ion în numele inculpatului, casată total decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 19 aprilie 2017, și dispusă rejudecarea

cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

ianuarie 2019, au fost admise din alte motive apelurile procurorului în

procuratura Chișinău, oficiul Buiucani, Dumitru Raileanu, apelul

inculpatului Roman Tîltu, apelul suplimentar al avocatului Ion Arhiliuc în

numele inculpatului Roman Tîltu, casată total sentința și pronunțată o nouă

hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță după cum urmează:

A fost recunoscut vinovat Tîltu Roman în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 327 alin.(1) din Cod penal, stabilindu-i pedeapsa sub formă

de amendă în mărimea a 350 u.c. ceea ce constituie 7000 lei, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții în organele de ocrotire a normelor de drept pe un

termen de 2 ani.

În temeiul art. 385 alin.(4) Cod de procedură penală, pentru încălcarea

dreptului la apărare prin înaintarea învinuirii fără avocat, a numit spre

executare amendă în mărime de 300 u.c. ceea ce constituie 6000 lei și cu

8

privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele de ocrotire a normelor de

drept pe un termen de 1 ani.

2019, a fost atacată cu recurs ordinar de către:

- procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Popov Oleg,

prin care invocând ca temei pentru recurs ordinar prevederile art. 427

alin.(1) pct. 6), 7), 10) Cod de procedură penală, a solicitat casarea totală a

deciziei pe motiv că apelul declarat de către inculpatul Tîltu Roman și apelul

suplimentar declarat de către avocatul Arhiliuc Ion în numele inculpatului

au fost greșit admise, cu restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel;

- avocatul Arhiliuc Ion în numele inculpatului, prin care invocând ca

temei pentru recurs ordinar prevederile art. 427 alin.(1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală, a solicitat casarea totală a deciziei, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a inculpatului, pe motiv că fapta

nu întrunește elementele infracțiunii, sau că nu s-a constatat existența

infracțiunii, casarea încheieri Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

23 octombrie 2018, prin care a fost respinsă cererea de accelerare a cauzei

penale și emiterea unei încheieri interlocutorie în privința magistraților

Svetlana Balmuș și Igor Mînăscurtă.

12.1. În motivarea cererii de recurs ordinar, procurorul a menționat că:

- deși corect a ajuns la concluzia privind constatarea vinovăției

inculpatului Tîltu Roman în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 327

alin.(1) Cod penal, instanța de apel neîntemeiat a considerat că apelul

suplimentar declarat de către avocatul Ion Arhiliuc este declarat în termenul

prevăzut de lege, or, acesta a fost declarat tardiv;

- instanța de apel greșit a constatat încălcarea de către organul de

urmărire penală a dreptului inculpatului Tîltu Roman la apărare, manifestat

prin omisiunea de a asigura participarea la acțiunea de punere a

respectivului sub învinuire a unui avocat, or, prin cererea manuscrisă din 18

martie 2015 adresată procurorului Dumitru Răileanu, Tîltu Roman a declarat

că renunță la asistența juridică asigurată de către avocatul desemnat din

oficiu, argumentând că î-și poate asigura desinestătător apărarea;

- devreme ce procurorul nu a admis încălcarea dreptului inculpatului

Tîltu Roman la apărare, instanța de apel neîntemeiat i-a redus acestuia

pedeapsa principală cu 50 unități convenționale amendă și cea

complementară cu un an privare de dreptul de a ocupa funcții în organele

de ocrotire a normelor de drept;

- instanța de apel dispunând asupra casării integrale a sentinței

Judecătoriei Buiucani, municipiul Chișinău din 20 ianuarie 2016, nejustificat

nu a soluționat chestiunea privind soarta cheltuielilor judiciare.

12.2. În motivarea cererii de recurs ordinar, avocatul a menționat că:

9

- instanța de apel a ignorat prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de

vedere al pertinenței, concludentei, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor. Potrivit art. 8

alin. (3), 24 alin. (2), 26 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre

vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe

presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în

condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului,

învinuitului, inculpatului;

- modul în care mijloacele de probă au fost obținute s-a desfășurat prin

procedee probatorii contrare Codului de procedură penală și jurisprudenței

CEDO, astfel, procesul penal în privința inculpatului Tîltu Roman, în

ansamblul său, în sensul art.6 al Convenției nu a fost echitabil;

- instanța apel a refuzat în mod clasic, prin tăcere să se pronunțe asupra

celor mai esențiale motive invocate în apelul părții apărării, - în final

adoptând o decizie nemotivată contrară unui proces echitabil și principiilor

contradictorialității și egalității armelor, în sensul art.6 CEDO, ceea ce

constituie în sine un viciu fundamental;

- în fapt și drept instanța de apel nimic n-a argumentat despre existența

calificativelor „daunele în proporții considerabile cauzate intereselor publice

sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau

juridice”, astfel că motivarea deciziei la cest capitol a rămas la discursurile

teoretice și iluzorii;

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra faptului că pe parcursul

anilor 2013-2014 SRL „Anrome” director Romerro Antonio, nu a comis

careva infracțiuni, contravenții;

- instanța de apel s-a limitat cu transcrierea declarațiilor martorului

Romero Macarro date la urmărirea penală și în prima instanță, însă nu le dă

nicio apreciere și, respectiv nu se pronunță la motivul din apeluri că în

ședința de judecată în prima instanță, acest martor declarând că a dat

declarații fără translator, fiind amenințat de procuror și forțat să dea mostre

de scris pentru expertiza grafologică, a concretizat în mod cateegoric, că la

Inspectoratul de Poliție Buiucani dânsul „...nu a scris ceva personal, ci doar

a semnat explicațiile" scrise din cuvinetele lui de către ofițerul de poliție

Roman Tîltu;

- instanța de apel a pus la baza deciziei de condamnare a lui Tîltu

Roman, absolut în mod abuziv două probe, procesul-verbal de colectare

a mostrelor din 16 martie 2015 (f.d. 24, vol. I) și raportul de expertiză

grafoscopică nr. 716 din 07.05.2015 (vol. 1, f.d. 71-77), care prin cele două

decizii de rejudecare a cauzei penale, au fost considerate ca fiind probe

10

nule obținute prin încălcarea dreptului la interpret a martorului - cetățean al

Spaniei Romero Macarro;

- contrar indicațiilor instanței de recurs și prevederilor art. 436 alin.(4)

Cod de procedură penală, instanța de apel și-a bazat concluzia de

condamnare pe raportul de expertiză grafoscopică nr. 716 din 07.05.2015,

adică o probă care de fapt a declarată ca fiind nulă de către Colegiul penal

lărgit a Curții Supreme de Justiție din 20.09.2016;

- instanța de apel a avut spre examinare demersul părții apărării

despre declararea nulității absolute a probelor, însă, a examinat în mod

evaziv și formal doar procesul verbal de colectare a mostrelor din 16.03.2015

de la Romero Macarro și problema „încălcării dreptului la apărare a lui Tîltu

Roman la etapa urmăririi penale;

- instanța de apel era obligată să declare nulitatea absolute a actelor

procesuale adoptate fără avocat, așa cum s-a expus în Opinia separată

judecătorul Sergiu Furdui;

- decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

fiind, practic, insuficient motivată, în sensul că trimiterile pe care instanța de

apel le face la considerentele instanței de fond și apelurile declarate de părți,

echivalează cu o motivare sumară, confuză și superficială, ce nu poate

înlocui motivarea proprie, fiind astfel încălcat art.6 CEDO.

Procuratura de circumscripție Chișinău, Popov Oleg, a fost depusă de către

avocatul Arhiliuc Ion în numele inculpatului, prin care a solicitat dispunerea

inadmisibilității recursului ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal lărgit concluzionează că, acestea urmează a fi respinse, din

următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală,

instanța de recurs judecând recursul, este în drept de al respinge ca

inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că

recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este tardiv sau

inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat). Recursul este

nefondat în cazul când hotărârea atacată este legală, întemeiată și motivată.

În conformitate cu art. 427 Cod de procedură penală, hotărârea

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și apel în baza temeiurilor stipulate expres în

acest articol. În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel.

14.1 Cu referire la recursul declarat de către procuror.

Recursul declarat de procuror este întemeiat în baza pct. 6), 7) și 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora, hotărârile instanței

11

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, invocând cazurile de casare incidente, în opinia

acestuia, în prezenta cauză și anume: hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, instanța a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau

apelul a fost introdus tardiv, precum și s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Referitor la temeiul pentru recurs invocat de către procuror prin

prisma pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit

menționează că în cauza supusă judecării sunt aplicabile atunci când

instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel și nu

s-a motivat întemeiat hotărârea judecătorească. Adică, este necesar ca

hotărârea pronunțată să fie motivată atât în fapt, cât și în drept.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit respinge ca nefondate alegațiile

recurentului în această parte și reiterează că invocarea unor pretinse erori

admise la etapa judecării cauzei de instanța de apel, urmează a fi precedate

de o motivare corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă

a circumstanțelor cauzei cărora sunt subsecvente.

Verificând hotărârea atacată, Colegiul penal lărgit apreciază că aceasta

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe

care instanța de apel le-a expus în hotărârea adoptată, echivalează cu o

motivare conformă rigorilor și exigențelor impuse de art. 6 CEDO.

De asemenea, instanța de recurs în prezenta speță nu acceptă criticile

recurentului, precum că hotărârea instanței de apel este una nemotivată și

ilegală, semnalându-se astfel nerespectarea cerințelor art. 414 alin. (1) Cod

de procedură penală, care prevăd că instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel.

Tot aici, urmează de menționat, că motivarea hotărârii este un proces

de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în

mod necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt

valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale,

adică așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza dată. Instanța de apel fiind

investită cu o situație de fapt, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești,

a expus situația de fapt reținută în cauză și a concluzionat corect de a casa

sentința primei instanțe și de a emite o nouă hotărâre prin care inculpatul

Tîltu Roman a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 327 alin.(1) Cod penal, stabilindu-i pedeapsă sub formă de amendă în

mărime de 350 u.c., cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele de

ocrotirea normelor de drept pe un termen de 2 ani. În temeiul art. 385 alin.(4)

12

Cod de procedură penală, pentru încălcarea dreptului la apărare prin

înaintarea învinuirii fără avocat, a numit spre executare amendă în mărime

de 300 u.c., cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele de ocrotire

a normelor de drept pe un termen de 1 ani.

Prin urmare, contrar celor invocate de către recurent, Colegiul

verificând suplimentar lucrările dosarului remarcă că, instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, a cercetat

suplimentar materialele cauzei în ședința instanței de apel, cu consemnarea

lor în procesul verbal al ședinței de judecată, adoptând în consecință o

soluție corectă de casare a sentinței primei instanțe și emiterea unei noi

hotărâri.

Tot la acest capitol, instanța de recurs reține că, așa cum rezultă din

textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate

cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, respectiv

hotărârea cuprinde temeiurile de fapt și de drept ce au dus, la caz, la

admiterea din alte motive a cererilor de apel declarate de către procuror și

apărătorul inculpatului, cu casarea sentinței și adoptarea unei noi hotărâri

în privința inculpatului Tîltu Roman.

Colegiului penal lărgit reține că, în recursul declarat recurentul critică

în bună parte hotărârea instanței de apel, prin prisma faptului că nu au fost

apreciate la justa valoare probele prezentate de către partea acuzării. Însă,

verificând temeinicia deciziei adoptate de către instanța de apel, Colegiul

consideră că criticile menționate nu și-au găsit confirmarea la caz, deoarece

în urma analizei hotărârii contestate, atât cumulul de probe prezentate de

către partea acuzării, cât și cele prezentate de către partea apărării, toate au

fost apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală.

Totodată, raportat la criticile procurorului, Colegiul reiterează că

acesta se referă în principal la chestiunea de apreciere a probelor. Prin

urmare, reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat, se

constată că autorul acestuia expune conținutul unor probe cercetate de

instanțele de fond, după care în cele din urmă conchide că acestea constituie

un ansamblu probator indubitabil prin care se confirmă vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate.

Elocvent în acest sens, se impune precizarea că aprecierea probelor este

unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece

întregul volum de muncă depus de către organele de urmărire penală,

instanțele judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe soluția

ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima

convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile legale, iar

convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că

13

probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența,

veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblu lor sunt

apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate

fi invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la

etapa judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu

dă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt,

decât cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul

exclusiv al instanțelor de fond.

Din atare considerente, Colegiul penal lărgit nu va analiza și verifica

probele administrate în cauză, deoarece în speța deferită judecării nu s-a

constatat discrepanța între cele reținute de instanța de apel și conținutul real

al probelor sau ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o redă.

Așadar, Colegiul penal lărgit consideră că în cauza dată, nu și-au găsit

confirmarea temeiurile pentru recurs prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală, invocat de către recurenți.

Referitor la temeiul pentru recurs ordinar prevăzut la pct. 7) alin.(1) art. 427

Cod de procedură penală invocat de către recurent, Colegiul penal lărgit

constată că acesta critică decizia recurată prin prisma faptului că, instanța de

apel corect a ajuns la concluzia privind constatarea vinovăției inculpatului

Tîltu Roman, însă, neîntemeiat a considerat că apelul suplimentar declarat

de către avocatul Arhiliuc Ion în numele inculpatului este declarat în

termenul prevăzut de lege.

Colegiul penal lărgit menționează că, sunt neavenite alegațiile

recurentului la acest capitol, dat fiind că, instanța de apel s-a pronunțat

asupra admiterii cererii de apel suplimentar declarat de către apărătorul

inculpatului, invocând în acest sens că, consideră apelul suplimentar

declarat de către avocatul Arhiliuc Ion în numele inculpatului ca fiind

declarat în termen, având în vedere că, conform art. 405 alin.(5) Cod de

procedură penală, dacă inculpatul declară apel în termen și își înlocuiește

apărătorul, noul apărător, în termen de 15 zile de la data primirii de către

parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar pentru

inculpat, în care poate invoca motive adăugătoare de apel.

În acest sens, raportând norma dată la situația în cauză, Colegiul

conchide că acest temei nu și-a găsit confirmare, nefiind stabilită presupusa

eroare de drept invocată de recurent.

În urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului, nu și-a

găsit confirmarea nici temeiul pentru recurs invocat prin prisma pct. 10) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală, în prezenta speță, deoarece instanța de

apel și-a motivat întemeiat soluția adoptată, acordând deplină eficiență

14

prevederilor art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei inculpatului și nu a admis careva erori, stabilind

justificat, în privința acestuia, pedeapsă sub formă de amendă.

Contrar celor invocate de recurent, instanța de recurs relevă că, în

cazul săvârșirii unei infracțiuni, instanța de judecată este singura în măsură

să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a comis infracțiunea, având deplina libertate de acțiune în

vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile și

principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze

scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea

pedepsei în limitele fixate în partea specială.

În același rând, instanța de recurs notează că, conform art. 75 Cod

penal, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială și în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului Cod. Așadar,

persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în

limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Reieșind din prevederile art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o

măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii,

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și

resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât și din partea altor persoane.

Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să

înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Prin urmare, instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip,

și acea mărime a pedepsei care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea

scopului legii penale. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative

prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care

o pedeapsă mai blânda, din numărul celor menționate, nu va asigura

atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei cu

închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de judecată.

Sancțiunea art. 327 alin. (1) Cod penal, în baza căruia inculpatul Tîltu

Roman, a fost condamnat, prevede pedeapsă cu amendă în mărime de la 650

la 1150 unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele

cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

15

anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. Această infracțiune,

clasificându-se ca una mai puțin gravă, potrivit art. 16 alin. (3) Cod penal.

În cauza supusă judecării, instanța de apel a conchis că, urmările

prejudiciabile ale faptei și personalitatea inculpatului, corijarea și reeducarea

acestuia este posibilă cu aplicarea unei pedepse sub formă de amendă, or,

scopul pedepsei penale poate fi atins prin stabilirea pedepsei sub formă de

amendă.

Respectiv, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor

generale de individualizare a pedepsei, continuând operațiunea de

individualizare cu privire la săvârșirea infracțiunii, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de apel a conchis

că, inculpatului Tîltu Roman, urmează a-i fi aplicată pedeapsa sub formă de

amendă în mărime de 350 u.c., cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în

organele de ocrotire a normelor de drept pe un termen de 2 ani.

Totodată, instanța de apel a invocat și prevederile art. 385 alin.(4) Cod

de procedură penală, potrivit cărora, dacă, în cursul urmăririi penale sau

judecării cauzei, s-au constatat încălcări ale drepturilor inculpatului, precum

și s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste încălcări, instanța examinează

posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru

aceste încălcări.

Astfel, instanța de apel a reținut că în cadrul urmăririi penale,

inculpatului Tîltu Roman i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar potrivit art.

66 alin. (2) pct. 5) Cod de procedură penală, inculpatul are dreptul din

momentul punerii sub învinuire, să aibă asistența unui apărător ales de el,

iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de

un avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, precum și, în

cazurile admise de lege, să renunțe la apărător și să se apere el însuși.

Ținând cont de cele menționate, Colegiul atestă că instanța de apel

corect a ajuns la concluzia privind aplicarea art. 385 alin.(4) Cod de

procedură penală, ca recompensă pentru încălcarea dreptului la apărare și

la un proces echitabil inculpatului Tîltu Roman, astfel pedeapsa reducându-

se și fiindu-i numită spre executare amendă în mărime e 300 u.c., cu privarea

de dreptul de a ocupa funcții în organele de ocrotire a normelor de drept pe

un termen de 1 an.

Prin urmare, instanța de recurs ordinar apreciază că, la

individualizarea pedepsei și îndeosebi a modalității de executare a acesteia,

instanța de apel a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod

penal, constatând că pedeapsa aplicată va fi echitabilă faptelor infracționale

comise, ce corespunde normelor legale și va atinge scopul de corectare și

resocializare a inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, ca urmare, sunt nejustificate alegațiile procurorului privind

16

efectuarea contrară prevederilor legale de către instanța de apel a unei

individualizări a pedepsei în privința lui Tîltu Roman.

Astfel, instanța de apel și-a motivat hotărârea privind aplicarea în

privința inculpatului a pedepsei sub formă de amendă, reducând în temeiul

art. 385 alin.(4) Cod de procedură penală, respectiv, în opinia Colegiului

penal lărgit, careva erori la individualizarea pedepsei, nu se atestă în cauza

deferită judecării.

Ținând cont de cele expuse mai sus, Colegiul statuează că în prezenta

speță nu și-au găsit confirmarea temeiurile pentru recurs invocate de către

procuror, prin prisma pct. 6), 7) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, iar criticile invocate sunt neîntemeiate.

14.2. Cu referire la recursul declarat de către avocat.

Conform prevederilor art. 427 alin.(1) pct. 6), 8) Cod de procedură

penală, la care face referire avocatul Arhiliuc Ion, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel în cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Raportând normele respective la situația din speță, Colegiul penal

lărgit conchide că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare, nefiind stabilite

pretinsele erori de drept.

Astfel, cu referire la temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 6) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit, analizând conținutul

recursului declarat în raport cu decizia atacată, conchide că temeiul invocat,

nu și-a găsit confirmare dat fiind faptul că instanța de apel la examinarea

cauzei a ținut cont de procedura de rejudecare a cauzei conform normelor

stabilite pentru prima instanță cu constatarea faptei inculpatului ca fiind

dovedită, a respectat prevederile art. art. 414 alin.(1) și 417 alin. (8) Cod de

procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat atât asupra tuturor

motivelor invocate în apelul declarat, cât și a argumentelor primei instanțe

ce a concluzionat condamnarea inculpatului, decizia atacată cuprinzând

motivele pe care se întemeiază soluția.

Colegiul penal lărgit reține că, instanțele de fond s-au expus asupra

probelor administrate legal de către organul de urmărire penală cu

respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-au dat

o apreciere justă potrivit art. 101, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității, veridicității și coroborării lor, stabilind cu certitudine

toate aspectele de fapt și de drept, corect ajungând la concluzia privind

vinovăția lui Tîltu Roman în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 327

alin.(1) Cod penal, încadrarea juridică a acțiunilor acesteia fiind justă.

Totodată, analizând cererea de recurs, Colegiul penal lărgit sesizează

că în esență, solicitările invocate de avocat se concentrează asupra

dezacordului cu modul de apreciere a probelor de către prima instanță și

17

instanța de apel, însă motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în

temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și astfel

nu pot fi considerate ca motiv sub aspectul casării ca fiind ilegală a hotărârii

contestate, deoarece instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor

de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă

situație de fapt, decât cea constatată de instanțele de fond, aceasta fiind

sarcina primordială a instanțelor respective.

Pe această cale, Colegiul penal notează că, nu examinează criticele

referitoare la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în

cauză, a anumitor elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de

fapt stabilită de instanța de apel, corectitudinea dispunerii condamnării

inculpatului conform infracțiunii incriminate, astfel că reaprecierea

probelor, în modul propus de către autorii recursurilor, nu se încadrează în

prevederile art. 427 Cod de procedură penală, iar o altă opinie asupra

probelor, care au fost puse la baza deciziei instanței de apel de casare a

sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărîri în privința

inculpatului Tîltu Roman, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit conchide că, nu este întemeiată

critica din recursul avocatului Arhiliuc Ion, ce ține de aprecierea și

transcrierea probelor prezentate, deoarece instanța de apel, a cercetat sub

toate aspectele probele prezentate de părți, verificându-le și apreciindu-le

just prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în

ansamblu – din punctul de vedere al coroborării lor și ca urmare corect a

stabilit starea de fapt, încadrarea în drept și vinovăția inculpatului Tîltu

Roman, bazându-se inclusiv și pe declarațiile martorilor și apreciindu-le, din

punct de vedere al coroborării lor cu celelalte probe, instanța de apel a

constatat că ele demonstrează cu certitudine vina inculpatului.

Mai mut, în contextul expus, instanța de recurs ordinar consideră

necesar a remarca faptul că, concluziile instanțelor sunt corecte și se

confirmă prin cumulul de probe administrate de către instanța de apel

expuse în decizia emisă, conținutul respectivelor probe fiind amplu

analizate și obiectiv apreciate de instanța de apel, care în consecință confirmă

cu certitudine săvârșirea de către inculpatul Tîltu Roman a faptei imputate,

care întrunește elementele infracțiunii prevăzute la art. 327 alin.(1) Cod

penal – abuzul de serviciu, adică folosirea intenționată de către o persoană

publică, a situației de serviciu, în alte interese personale, dacă aceasta a

cauzat daune în proporții considerabile intereselor publice și drepturilor și

intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice.

Din textul hotărârii atacate rezultă că, instanța de apel corect a

constatat faptele și circumstanțele săvârșirii infracțiunii incriminate

inculpatului, descriindu-le detaliat și argumentat în partea descriptivă,

18

ulterior motivând concluzia de vinovăție a acestuia prin cumulul de probe

administrate în cauză.

Instanța de recurs ordinar constată că temeiurile invocate de avocatul

Arhiliuc Ion cu referire la lipsa în acțiunile inculpatului a elementelor

constitutive ale infracțiunii și că instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor

motivelor invocate în apel, se combat prin argumentarea vastă din

conținutul deciziei atacate, ne fiind semnalate în esență erori de drept.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, hotărârea

instanței de apel conține o eroare de drept atunci când nu au fost întrunite

elementele infracțiunii. Acest temei nu este incident la examinarea

recursurilor declarate, nefiind stabilite presupusele erori de drept invocate

de către inculpații recurenți.

Sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se

înțeleg acele cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile

acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective

(persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau

subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

În acest context, Colegiul constată, că instanța de apel, analizând

elementele infracțiunii prevăzute la art. 327 alin.(1) Cod penal, a conchis că,

latura obiectivă a infracțiunii se realizează acțiunea sau inacțiunea de

folosire a situației de serviciu, urmărire prejudiciabile, și anume - daunele în

proporții considerabile cauzate intereselor publice sau drepturilor și

intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice; 3) legătura

cauzală dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile. Prin „folosirea

situației de serviciu” se înțelege săvârșirea unor acțiuni sau inacțiuni care

decurg din atribuțiile de serviciu ale făptuitorului și care sunt în limitele

competenței sale de serviciu. Infracțiunea prevăzută la art. 327 alin. (1) Cod

Penal este o infracțiune materială. Ea se consideră consumată din momentul

producerii daunelor în proporții considerabile intereselor publice sau

drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice au juridice.

Latura subiectivă a infracțiunii specificate la art. 327 alin. (1) Cod Penal se

caracterizează prin intenție directă sau indirectă. Motivul infracțiunii în

cauză are un caracter special. După caz, aceasta se exprimă în: 1) interesul

material; 2) alte interese personale. Interesul material constituie motivul

generat de necesitatea făptuitorului de a-și pori activul patrimonial (de a

obține sau de a reține un câștig material) sau de a-și micșora pasivul

patrimonial (de a se elibera de cheltuieli materiale). Subiectul infracțiunii

prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod Penal este persoana fizică responsabilă

care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani. De asemenea,

subiectul trebuie să aibă calitatea specială de persoană publică.

19

Analizând situația de fapt, Colegiul penal lărgit menționează că, în

speță sunt întrunite toate elementele infracțiunii prevăzute la art. 327 alin.(1)

Cod penal. Astfel instanța de apel just a constatat precum că, potrivit

dispoziției nr. 287 din 05 septembrie 2014, și fișei postului, Tîltu Roman

deținea funcția de ofițer de investigare a fraudelor economice,(f d. 37-40, vol.

1), ceea ce stabilește calitatea specială a subiectului infracțiunii. Astfel, fiind

dovedită în afara dublilor rezonabile vinovăția inculpatului Tîltu Roman, în

comiterea infracțiunii prevăzute la art. 327 alin. (1) din Cod penal, iar

personalitatea acestuia susceptibilă de a fi supusă răspunderii și pedepsei

penale.

Astfel, întrunirea tuturor elementelor componenței de infracțiune și

vinovăția inculpatului Tîltu Roman în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 327 alin.(1) Cod penal a fost demonstrată pe deplin.

Colegiul penal lărgit constată că hotărârea atacată cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, care în totalitatea ei respinge argumentele,

precum că vinovăția inculpatului Tîltu Roman în săvârșirea infracțiunii

imputate nu a fost dovedită.

Față de lucrul judecat de instanța de apel, Colegiul penal lărgit

constată o motivare amplă și temeinică a soluției emise prin prisma

procesului de evaluare și apreciere a probelor prezentate de părți în raport

cu fapta reținută în sarcina inculpatului Tîltu Roman, astfel Colegiul penal

lărgit conchide asupra faptului că hotărârea atacată este în corespundere cu

exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, or, instanța de apel a dat o apreciere clară

circumstanțelor cauzei, ajungând la o concluzie corectă privind stabilirea

vinovăției inculpatului Tîltu Roman, concluzii pe care instanța de recurs le

însușește, din motivul temeiniciei acestora, fiind inoportună repetarea

acestora, chestiune conformă practicii CtEDO, expuse în pct. 37 din

hotărârea Albert vs România din 16.02.2010.

Instanța de recurs, fără a reitera întreaga motivare a instanței de apel,

ce a fost însușită sub aspectul stării de fapt și de drept reținute, conchide

asupra legalității și temeiniciei concluziilor instanței de apel, care a constatat

existența faptei și vinovăției inculpatului Tîltu Roman în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 327 alin.(1) Cod penal, inclusiv fiind stabilită o

pedeapsă corectă, echitabilă și motivată.

Subsecvent instanța de apel, respectând prevederile art. 414 alin. (1),

(5) și art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, în hotărârea adoptată s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de părți, decizia contestată

cuprinzând motive clare pe care se întemeiază soluția pronunțată, soluție pe

care instanța de recurs și-o însușește și reiterarea căreia nu o consideră

necesară. Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai

20

impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea

demonstrând cu prisosință soluția dată de instanțele de fond, or, în cazul în

care instanțele de fond și-au motivat decizia luată, arătând în mod concret la

împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite

părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o instanță de

recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

acestor instanțe (hotărârile CEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Rezumând cele expuse, Colegiul penal lărgit conchide că, temeiurile

invocate de recurenți prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6), 7), 8) și 10) Cod de

procedură penală, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursurilor

declarate, pretinsele erori invocate de recurenți având un caracter declarativ

și nefondat, alegațiile acestora nu au putut justifica necesitatea casării

deciziei atacate întrucât soluția instanței de apel este legală și întemeiată,

recursurile ordinare declarate urmând a fi respinse ca inadmisibile.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Se resping, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Popov Oleg și de

către avocatul Arhiliuc Ion în numele inculpatului, cu menținerea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2019, în cauza

penală în privința lui Tîltu Roman XXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 10 iulie 2020.

Președinte Țurcan Anatolie

Judecători Boico Victor

Craiu Nicolae

Mardari Dumitru

Ghervas Maria

21