CASE OF PAGERIE v. FRANCE - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF PAGERIE v. FRANCE - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2023)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A CINCEA

CAUZA PAGERIE ÎMPOTRIVA FRANȚEI

(cererea nr.

24203/16)

HOTĂRÂRE

Art.

2 P4 • Interdicție preventivă de a părăsi reședința, impusă unui islamist radicalizat, pe durata a treisprezece luni, în timpul stării de urgență instituite în urma unor atentate teroriste, care este însoțită de garanții procedurale suficiente • Intensitatea măsurii însoțite de interdicția de circulație pe timp de noapte și de obligația de a se prezenta, de trei ori pe zi, în fața forțelor de ordine, sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea • Previzibilitatea legii • Control jurisdicțional eficient • Reexaminarea periodică a necesității măsurii • Măsură proporțională, care nu a împiedicat viața socială și relațiile cu lumea exterioară

STRASBOURG

19 ianuarie 2023

DEFINITIVĂ

19/04/2023

Hotărârea a devenit definitivă în temeiul art.

44

§

2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

În cauza Pagerie împotriva Franței,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a cincea), reunită într-o cameră compusă din:

Síofra O’Leary

, președinte

,

Mārtiņš Mits,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Lətif Hüseynov,

Lado Chanturia,

Mattias Guyomar,

Mykola Gnatovskyy

, judecători

,

și Victor Soloveytchik,

grefier

de secție

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 13 decembrie 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCERE

assignation à résidence

) impusă în contextul stării de urgență și o măsură individuală de control administrativ și supraveghere („MICAS”). Reclamantul invocă art.

8, 9 și 14 din Convenție și art.

2 din Protocolul nr.

4.

PROCEDURA

24203/16) îndreptată împotriva Republicii Franceze, prin care un resortisant al acestui stat, domnul

David

Pagerie („reclamantul”), a sesizat Curtea la 26

aprilie 2016, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

Khankan, avocat în Nantes. Guvernul francez („Guvernul”) a fost reprezentat de agenții guvernamentali, domnii

F.

Alabrune și B.

Chamouard, directorul Direcției Afaceri Juridice și, respectiv, directorul adjunct al Direcției pentru Drepturile Omului din cadrul Ministerului Europei și Afacerilor Externe.

52

§

1 din Regulamentul Curții („Regulamentul”). La 15

decembrie 2020, aceasta a fost comunicată Guvernului pârât.

august 2022, Camera Secției a cincea a decis din oficiu să țină o ședință publică în temeiul art.

54

§

5 din Regulament. Aceasta a avut loc la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, la 18

octombrie 2022.

S-au înfățișat:

–

pentru Guvern:

domnul

B.

CHAMOUARD,

co-agent

,

doamna

M.

BLANCHARD,

domnul

I.

HERZOG,

doamna

A.

CAROLIN,

doamna

P.

LÉGLISE,

domnul

A.

AMADORI,

doamna

C.

COLLIN,

consilieri

.

–

pentru reclamant

S.

KHANKAN,

C.

WAQUET,

avocați

.

Chamouard și de domnii avocați Waquet și Khankan și apoi răspunsurile lor la întrebările adresate de Curte.

ÎN FAPT

Declararea stării de urgență în urma atentatelor din 13

noiembrie 2015

‑

Denis și Paris au fost comise atentate coordonate, revendicate de gruparea Daesh și soldate cu moartea a 130 de persoane.

2015-1475 din 14 noiembrie 2015, adoptat în temeiul Legii din 3

aprilie 1955 (a se vedea infra, pct.

62). Decretul nr.

2015

‑

1476, adoptat în aceeași zi, a autorizat punerea în aplicare a interdicțiilor de a părăsi reședința (a se vedea infra, pct.

65

‑

72) pe acest teritoriu.

9

. Starea de urgență a fost prelungită prin șase legi succesive, adoptate la 20

noiembrie 2015, 19

februarie 2016, 20

mai 2016, 21

iulie 2016, 19

decembrie 2016 și, respectiv, 11

iulie 2017, în urma unor avize favorabile din partea Conseil d’État (Consiliul de Stat). Aceasta s-a încheiat la

1 noiembrie 2017.

10

. Potrivit informațiilor furnizate de Guvernul francez, în cursul acestei perioade au avut loc optsprezece atentate sau tentative de atentate pe teritoriul francez. Cinci dintre ele au avut consecințe fatale. În acest sens, atentatul comis la Nisa în 14

iulie 2016 a fost deosebit de sângeros. În plus, au fost dejucate alte 32 de planuri de atentate.

Circumstanțele cauzei

Cu privire la măsurile adoptate în privința reclamantului

noiembrie 2015 și 11

iunie 2017, reclamantului i s-a impus interdicția de a părăsi reședința, măsură dispusă prin cinci ordine succesive ale ministrului de Interne. A fost încarcerat între 5

august 2016 și 18

ianuarie 2017, apoi între

11 iunie și 15

noiembrie 2017. În afară de prima dintre aceste două perioade, interdicția de a părăsi reședința a fost executată în mod continuu. Ulterior, acesta a făcut obiectul unei măsuri individuale de control administrativ și supraveghere (MICAS, a se vedea infra, pct.

87

‑

89).

Prima perioadă a interdicției de a părăsi reședința

a)

Ordinul din 22

noiembrie 2015

13

. Printr-un ordin din 22

noiembrie 2015, ministrul de Interne a impus reclamantului, pe teritoriul comunei Angers, interdicția de a părăsi reședința, interzicându-i să părăsească domiciliul între orele 20.00 și 6.00 și obligându

‑

l să se prezinte de trei ori pe zi la sediul Poliției din Angers (la orele 9.00, 14.00 și 19.00), inclusiv în zilele de sărbătoare oficială sau nelucrătoare.

14

. Motivele acestui ordin sunt următoarele:

„[...] Întrucât, având în vedere gravitatea amenințării teroriste pe teritoriul național, ca urmare a atentatelor din 13

noiembrie 2015, și ținând seama de comportamentul său, domnul

David PAGERIE [...] intră sub incidența [articolului

6 din Legea din

3 aprilie 1955, astfel cum a fost modificată]; întrucât, într-adevăr, în 2012, atunci când se afla încarcerat în Centrul de detenție din Argentan (centre de détention d’Argentan) (61), persoana în cauză a atras atenția administrației penitenciarului prin practicarea unei forme deosebit de radicale a islamului, o religie la care s-a convertit în 2007; întrucât, adoptând un comportament provocator, uneori a fost violent și a susținut deschis tezele islamiste în favoarea aplicării legii Șaria; întrucât, în iunie 2012, a început corespondența cu Mohamed ACHAMLANE, fostul lider, aflat în detenție la acea dată, al grupului Forsane Alizza, un mic grup înființat în cadrul mișcării islamiste, în august 2010, care a câștigat rapid vizibilitate, în special datorită comunicărilor zilnice publicate pe site-ul său Internet «forsane-alizza.com» și a poziționării sale în mod deschis antisemită și ostilă față de Occident; întrucât discursul său de contestare foarte virulent a fost însoțit de referiri la islamul jihadist, «Forsane Alizza» a afișat în mod clar ca obiective instaurarea califatului și aplicarea legii Șaria în Franța; întrucât grupul a fost dizolvat printr-un decret din 1 martie 2012, iar site-ul său Internet a fost închis; întrucât domnul David PAGERIE a fost pus în libertate din centrul de detenție la 18 august 2015;

Întrucât, având în vedere gravitatea amenințării pe care o reprezintă acesta la adresa ordinii și siguranței publice, este necesar ca acesta să facă, într-un perimetru restrâns, obiectul interdicției de a părăsi reședința și să fie supus obligației de a se prezenta de trei ori pe zi la sediul Poliției din Angers (49), precum și să se stabilească un interval de timp în care acesta trebuie să rămână în clădirea în care are reședința;

”

noiembrie 2015.

b)

Ordinele din 24

februarie 2016 și 24

mai 2016

16

. Interdicția de a părăsi reședința a fost prelungită prin două ordine din 24

februarie și 24

mai 2016. S-au prevăzut modalități identice de executare a interdicției. La motivele expuse inițial, ministrul de Interne a adăugat următoarele elemente.

17

. În ceea ce privește ordinul din 24

februarie 2016, după ce a observat că domnul

Achamlane (a se vedea supra, pct.

14) a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru asociere infracțională în legătură cu o entitate teroristă în iulie 2015, ministrul de Interne a precizat că:

„[...] Întrucât, după impunerea interdicției de a părăsi reședința, domnul

PAGERIE David a făcut, în presa locală, declarații publice în care a confirmat adeziunea sa la teorii radicale și a refuzat să condamne atentatele teroriste care au avut loc în Franța în ianuarie și noiembrie 2015; [...]

”

18

. În ceea ce privește ordinul din 24

mai 2016, acesta a precizat, de asemenea, că:

„[...] Întrucât, după impunerea interdicției de a părăsi reședința, domnul

PAGERIE David [...] a aprobat și a legitimat, de asemenea, atentatele comise la Bruxelles la 22

martie 2016, exprimându-și disponibilitatea de a întreprinde acțiuni violente în cazul în care ar fi deținut armele necesare;

Întrucât, în urma reexaminării situației domnului

David PAGERIE și în contextul persistenței unui nivel ridicat de amenințare teroristă, combinat cu organizarea a două evenimente sportive de o amploare excepțională, încă există motive serioase să se creadă că persoana în cauză constituie o amenințare la adresa ordinii și siguranței publice; întrucât, prin urmare, este necesar ca persoana în cauză să facă în continuare, pe teritoriul comunei Angers, obiectul interdicției de a părăsi reședința; [...]

”

c)

Interdicția de ședere dispusă pentru ziua de 4

iulie 2016

iulie 2016, cu ocazia desfășurării Turului Franței.

d)

Cu privire la măsura interzicerii contactului, dispusă prin ordinul din 22

iulie 2016

20

. Printr-un ordin din 22

iulie 2016, ministrul de Interne a completat măsurile dispuse împotriva reclamantului cu interdicția de a intra în contact cu domnul

Mario Nadir, motivată după cum urmează:

„[...] Întrucât domnul

David PAGERIE se întâlnește frecvent cu domnul

Mario NADIR [...] de când au fost încarcerați în aceeași perioadă, în februarie 2013, în Centrul de detenție din Argentan (61); întrucât acesta din urmă fost judecat în 2010 pentru tentativă de omor asupra unui ofițer de poliție și a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru acte de violență cu circumstanțe agravante; întrucât, prin urmare, există motive serioase să se creadă că comportamentul său constituie o amenințare la adresa siguranței și ordinii publice; întrucât, prin urmare, este necesar să i se interzică domnului

PAGERIE să aibă o relație directă sau indirectă cu domnul

Mario NADIR; [...]

”

Prima încarcerare a reclamantului

21

. La 4

august 2016, domiciliul reclamantului a făcut obiectul unei percheziții administrative (fr.

perquisition administrative

). La fața locului, forțele de ordine au ridicat un document scris de mână care conținea adresele unor stadioane de fotbal, un decupaj al unui articol de presă referitor la declarațiile reclamantului (supra, pct.

17), un laptop ascuns într-un tavan fals și un telefon mobil.

22

. După ce acest telefon a fost pus în funcțiune, s-a constatat că utilizatorul său se abonase la un cont care transmitea informații de propagandă jihadistă prin intermediul unei aplicații de mesagerie criptată. S-a stabilit că telefonul și laptopul ridicate au fost folosite pentru citirea fișierelor distribuite prin acest canal. Acestea conțineau imagini ale atentatelor comise la Paris, Magnanville și Bruxelles, videoclipuri cu execuții sumare și copii înarmați sau care frecventau școli „madrasa”, precum și cântece războinice care instigau la ură și violență împotriva Occidentului.

Nadir a confirmat că se întâlnise cu reclamantul de mai multe ori și a precizat că acesta îi arătase materiale video cu scene de decapitare și de luptă.

Nadir, prevăzută de ordinul din 22

iulie 2016, pe de o parte, și pentru consultarea obișnuită a unui serviciu online care punea la dispoziție mesaje, imagini sau reprezentări care instigau la acte de terorism sau care făceau apologia actelor de terorism, pe de altă parte.

august 2016.

26

. Printr-o hotărâre din 14

septembrie 2016, tribunal correctionnel d’Angers (Tribunalul Corecțional din Angers) a adresat o întrebare prioritară privind constituționalitatea cu privire la textul care incrimina cea de-a doua infracțiune (fr.

délit

), prevăzută la acel moment la articolul 421

‑

2

‑

5

‑

2 din Codul penal. Fără să suspende judecata, l-a declarat pe reclamant vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni (fr.

délits

) de care era acuzat, l-a condamnat la doi ani de închisoare și a dispus menținerea lui în arest și confiscarea bunurilor ridicate.

2016-611 QPC din 10

februarie 2017, Conseil constitutionnel (Consiliul Constituțional) a declarat neconstituțional articolul

421

‑

2

‑

5

‑

2 din Codul penal, în versiunea din Legea din 3

iunie 2016.

29

. În consecință, cour d’appel d’Angers (Curtea de Apel din Angers), pronunțându-se asupra apelului reclamantului, printr-o hotărâre din 23

februarie 2017, l-a achitat de această acuzație și l-a condamnat pentru celelalte acuzații la șase luni de închisoare. Aceasta a dispus restituirea bunurilor ridicate.

A doua perioadă a interdicției de a părăsi reședința

30

. Pus în libertate la 18

ianuarie 2017, în aceeași zi, reclamantul a făcut obiectul unei noi interdicții de a părăsi reședința.

a)

Ordinul din 18

ianuarie 2017, cu modificările ulterioare

31

. Întrucât la punerea sa în libertate din Penitenciarul Rennes

‑

Vezin

‑

le

‑

Coquet, reclamantul rămăsese fără locuință, lui i s-a impus inițial interdicția de a părăsi reședința în Rennes, printr-un ordin din 18

ianuarie 2017. El era obligat să se prezinte periodic la sediul poliției și să prezinte pașaportul sau orice document care să facă dovada identității sale contra unei dovezi de primire.

32

. În completarea motivelor pe care s-au întemeiat măsurile anterioare, noul ordin s-a bazat pe rezultatul percheziției administrative efectuate la 4

august 2016 (a se vedea supra, pct.

21

‑

22), pe faptele care au dus la condamnarea sa din 14

septembrie 2016 (a se vedea supra, pct.

26) și pe următoarele elemente:

„[...] Întrucât, în timpul încarcerării sale în Penitenciarul Rennes–Vézin-le-Coquet (35), domnul

David PAGERIE s-a apropiat de islamistul radical algerian Djamel BEGHAL, încarcerat în același penitenciar și condamnat la 15

martie 2005 la 10

ani de închisoare pentru asociere infracțională în vederea pregătirii unui act de terorism, și, la 20

decembrie 2013, la

10 ani de închisoare pentru participarea la un plan infracțional de anvergură, care implica evadarea a două persoane din Penitenciarul Clairvaux (Centre pénitentiaire de Clairvaux); [...]

”

33

. Printr-un ordin de modificare din 19

ianuarie 2017, reclamantului i s

‑

a impus interdicția de a părăsi reședința în Angers. I s-a impus să rămână la domiciliu în fiecare zi, între orele 20.00 și 6.00, și să se prezinte de trei ori pe zi (la orele 9.00, 14.00 și 19.00) la sediul Poliției din Angers, inclusiv în zilele de sărbătoare oficială sau nelucrătoare. În plus, i s-a interzis să-l contacteze pe domnul

Nadir. În cele din urmă, a fost menținută obligația de a prezenta un act de identitate.

34

. Printr-un nou ordin rectificativ din 25

ianuarie 2017, domiciliul reclamantului a fost modificat. Începând cu acea dată, a fost cazat într-o cameră de hotel din Angers.

b)

Ordinul din

27 martie 2017 de prelungire a interdicției de a părăsi reședința aplicată reclamantului peste termenul de 12 luni

35

. Interdicția de a părăsi reședința aplicată reclamantului a fost prelungită în aceleași condiții printr-un ordin din 27

martie 2017.

36

. Această decizie a fost motivată în mod special având în vedere durata totală a măsurii, care depășea 12 luni. Pe lângă faptul că a reamintit toate faptele invocate anterior, ordinul s-a bazat pe următoarele elemente:

„[...] Întrucât [...] în 2013, în timp ce era încarcerat, a făcut declarații fără echivoc în care și-a exprimat disponibilitatea ca, după ieșirea din închisoare, să se implice în jihadul din străinătate; [...] întrucât, în ianuarie 2015, când a fost încarcerat din nou în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Laval, a trecut printr-un proces de radicalizare, refuzând orice contact cu personalul de sex feminin al centrului și solicitând scoaterea televizorului din celula sa;

[...] Întrucât, în urma unei percheziții administrative efectuate la domiciliul său la 4

august 2016, s-a constatat că persoana în cauză consulta site-uri Internet care făceau apologia terorismul; întrucât consultarea unor astfel de site-uri constituia o infracțiune la acea vreme, persoana în cauză a fost condamnată la doi ani de închisoare [...]; întrucât, deși, ca urmare a deciziei Conseil constitutionnel din 10

februarie 2017, consultarea site-urilor Internet care fac apologia terorismului nu mai este incriminată în prezent, faptele stabilite, care au justificat această condamnare, nu sunt mai puțin adevărate și îngrijorătoare;

Întrucât, după ce fusese pus în libertate, în perioada în care i s-a impus din nou interdicția de a părăsi reședința, au existat tot mai multe afirmații violente și provocări din partea domnul

David PAGERIE la adresa reprezentaților statului; întrucât, la 11

februarie 2017, adică a doua zi după emiterea deciziei Conseil constitutionnel citată anterior, acesta a contactat telefonic jandarmeria din Angers (49) și a trimis o scrisoare procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Angers (49), pentru a le adresa întrebări cu privire la legalitatea consultării materialelor video cu crime săvârșite prin tăierea gâtului; întrucât, în aceeași zi, în timpul uneia dintre prezentările sale la secția de poliție, acesta a refuzat să se supună verificărilor cu detectoare de metale și, în fața refuzului ofițerilor de poliție de a-l lăsa să intre, acesta a deschis ușa cu brutalitate și a scuipat în direcția lor;

Întrucât, în plus, la 23

februarie 2017, acesta a fost condamnat, fără emiterea unui mandat de arestare preventivă, la o pedeapsă cu închisoarea de șase luni pentru nerespectarea interdicției de a părăsi reședința;

Întrucât, având în vedere gravitatea faptelor care au justificat impunerea interdicției de a părăsi reședința în cazul persoanei respective și prelungirile succesive ale acestei măsuri, precum și noile elemente care demonstrează că domnul

David PAGERIE este implicat în continuare în mișcarea radicală, există motive serioase să se considere că comportamentul persoanei în cauză constituie în continuare o amenințare deosebit de gravă la adresa siguranței și ordinii publice; întrucât, prin urmare, este necesar ca interdicția de a părăsi reședința aplicată domnului

David PAGERIE să fie prelungită pentru o perioadă de trei luni; [...]

”

c)

Respingerea prin decizia din 30

martie 2017 a unei cereri de modificare

37

. La 30

martie 2017, ministrul de Interne a respins cererea reclamantului de suspendare temporară a obligației sale de a se prezenta la sediul poliției. Acesta a considerat că din certificatul medical prezentat de reclamant nu rezulta că starea lui de sănătate era incompatibilă cu deplasările necesare între locul executării interdicției de a părăsi reședința și secția de poliție din Angers.

38

. La 11

iunie 2017, executarea interdicției a fost întreruptă de o nouă încarcerare a reclamantului.

A doua încarcerare a reclamantului

iunie 2017, forțele de ordine au luat cunoștință de faptul că reclamantul mergea în mod regulat la o piscină situată într-o comună de lângă Angers. Acesta a fost reținut și telefonul său a fost confiscat. O examinare tehnică a dispozitivului a permis identificarea unor noi materiale video de propagandă, printre datele existente într-o aplicație de mesagerie criptată. Unul dintre ele descria procesul de realizare a unei bombe. Un altul înfățișa o execuție prin decapitare.

iunie 2017, reclamantul a fost trimis în judecată cu înfățișare imediată pentru nerespectarea interdicției de a părăsi reședința și consultarea frecventă a unui serviciu online care făcea apologia actelor de terorism sau instiga la comiterea acestora, articolul

421-2-5-2 din Codul penal care incrimina această a doua infracțiune fiind modificat prin Legea din 28

februarie 2017, în urma deciziei Conseil constitutionnel din 10

februarie 2017. El a fost plasat în arest preventiv printr-o ordonanță pronunțată în aceeași zi de judecătorul de drepturi și libertăți.

iulie 2017, tribunal correctionnel d’Angers a adresat o nouă întrebare prioritară privind constituționalitatea referitoare la noua formulare a articolului

421

‑

2

‑

5

‑

2 din Codul penal. Fără să suspende judecata, l-a achitat pe reclamant de această acuzație, considerând că nu s-a stabilit faptul că acesta consultase fișierele găsite pe telefonul său. Pentru celelalte acuzații, instanța l-a condamnat la șase luni de închisoare și a dispus menținerea sa în arest și aplicarea pedepsei complementare a confiscării.

9 noiembrie 2017.

noiembrie 2017.

2017

‑

682

QPC din 15

decembrie 2017, Conseil constitutionnel a declarat neconstituțional articolul

421-2-5-2 din Codul penal, în versiunea din Legea din 28

februarie 2017.

Măsura individuală de control administrativ și supraveghere dispusă împotriva reclamantului (MICAS)

45

. La 14

noiembrie 2017, împotriva reclamantului a fost dispusă o măsură individuală de control administrativ și supraveghere, prin care i s-a interzis să părăsească Angers și a fost obligat să se prezinte o dată pe zi la sediul poliției. Aceste obligații au fost reînnoite de două ori și au avut o durată totală de nouă luni.

Căile de atac jurisdicționale exercitate de reclamant

‑

menționate. Toate au fost respinse de către instanțele administrative.

Cererile de măsuri provizorii de suspendare

47

. Prin două cereri distincte, reclamantul a solicitat judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii să suspende executarea ordinelor din 22

noiembrie 2015 și 26

februarie 2016, în temeiul articolului

L.

521-1 din Codul de procedură administrativă. Cu privire la prima sa cerere, nu a mai fost necesară pronunțarea asupra fondului la 29

februarie 2016. Cea de-a doua cerere a fost respinsă la 11

martie 2016, în absența unor îndoieli serioase cu privire la legalitatea deciziei atacate.

Cererile de măsuri provizorii pentru protejarea unei libertăți fundamentale

noiembrie 2015, 24

mai 2016, 18

ianuarie 2017 și 27

martie 2017 și a deciziei din 30

martie 2017, în temeiul articolului

L.

521

‑

2 din Codul de procedură administrativă.

8 din Convenție. Acesta a invocat, de asemenea, existența unor erori vădite de apreciere și a unor erori de drept. Începând din aprilie 2017, el a susținut, de asemenea, că modalitățile de executare a obligației sale de a se prezenta la sediul poliției deveniseră neadecvate, având în vedere deteriorarea stării sale de sănătate.

51

. Aceste cereri au fost respinse prin patru ordonanțe pronunțate la 29

ianuarie și 4

iulie 2016 și la 26

ianuarie și 10

aprilie 2017, aceasta din urmă având ca obiect cererile sale de suspendare a executării ordinului din 27

martie 2017 și a deciziei din 30

martie 2017 de respingere a cererii de modificare.

52

. Reclamantul a declarat apel împotriva ordonanțele din 29

ianuarie 2016 și din 10

aprilie 2017. El a continuat să susțină că măsurile criticate aduceau o atingere gravă și vădit nelegală libertății sale de a pleca și de a veni, dar s-a abținut să invoce o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie.

53

. Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii al Conseil d’État a respins primul apel declarat de reclamant, referitor la ordinul din 22

noiembrie 2015, printr-o ordonanță din 10

februarie 2016, motivată astfel:

„6. Întrucât din cercetare rezultă că ministrul de Interne și-a întemeiat decizia de a lua măsura contestată, în special în baza unui document de tip «note blanche» din partea serviciilor de informații, supus dezbaterii contradictorii, pe faptul că domnul

Pagerie s-a autodenunțat involuntar în timpul încarcerării sale din 2012, și anume prin practicarea radicală a religiei, comportamentul său uneori violent și susținerea deschisă a tezelor islamiste; întrucât acesta a inițiat o corespondență cu domnul

Mohamed

Achamlane, condamnat la 9

ani de închisoare pentru asociere infracțională în legătură cu o entitate teroristă, fostul lider al grupului Forsane Alizza, dizolvat prin decret la 1

martie 2012, având în vedere poziționarea sa în mod deschis antisemită, ostilă față de Occident și favorabilă teoriilor «jihadiste»; întrucât ministrul a menționat, de asemenea, declarațiile făcute în presă de domnul

Pagerie, care au confirmat radicalizarea acestuia;

Pagerie, care nu s-a prezentat la ședința desfășurată de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii al Conseil d’État, ca urmare a sesizării de către acesta, nu a prezentat niciun element în susținerea cererii sale; întrucât acesta nu a contestat existența unor schimburi de scrisori cu domnul

Mohamed

Achamlane, liderul grupului Forsane Alizza, condamnat pentru planificarea unor atentate teroriste în Franța; întrucât, în cadrul unui interviu acordat în presa locală după ce i s-a impus interdicția de a părăsi reședința, acesta a făcut declarații publice care au confirmat adeziunea sa la teze radicale și în care a refuzat să condamne atentatele teroriste care au avut loc în Franța în ianuarie și noiembrie 2015; întrucât, având în vedere toate elementele astfel obținute, nu a reieșit, în faza de cercetare, că ministrul de Interne, în încercarea de a concilia diferitele interese aflate în joc, a adus o atingere gravă și vădit nelegală unei libertăți fundamentale, prin impunerea domnului

Pagerie a interdicției de a părăsi reședința - pentru motivul că existau motive serioase să se creadă că comportamentul său constituia o amenințare gravă la adresa siguranței și ordinii publice - și prin stabilirea modalităților de executare a acestei interdicții;

Pagerie nu avea nicio justificare pentru a susține că, prin ordonanța atacată, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii din cadrul tribunal administratif de Nantes (Tribunalul administrativ din Nantes) i-a respins în mod eronat cererea;

54

. În cadrul celui de-al doilea apel formulat cu privire la ordinul din 27

martie 2017 și la decizia din 30

martie 2017, reclamantul s-a limitat să invoce o atingere vădit nelegală adusă libertății sale de circulație. Acțiunea sa a fost examinată de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii din cadrul Conseil d’État statuând în complet extins, și a fost respinsă printr-o ordonanță din 19

mai 2017. După ce a reamintit atribuțiile judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii în cadrul controlului interdicțiilor de a părăsi reședința dispuse în temeiul articolului 6 din Legea din 3

aprilie 1955 (a se vedea infra, pct.

77), Conseil d’État a reținut următoarele:

„6. În primul rând, pentru a lua măsura contestată de prelungire a interdicției de a părăsi reședința, ministrul de Interne și-a întemeiat decizia, în special în baza unui document de tip «note blanche» din partea serviciilor de informații, supus dezbaterii contradictorii, pe faptul că domnul

Pagerie s-a autodenunțat involuntar în timpul încarcerării sale din 2012, și anume prin practicarea radicală a religiei, comportamentul său uneori violent și susținerea deschisă a tezelor islamiste, precum și prin intenția exprimată de acesta, atunci când a ieșit din închisoare, de a se implica în jihad. Astfel, el a inițiat o corespondență cu domnul

Mohamed Achamlane, condamnat la 9

ani de închisoare pentru asociere infracțională în legătură cu o entitate teroristă, fostul lider al grupului «Forsane Alizza», dizolvat prin decret la 1

martie 2012, având în vedere poziționarea sa în mod deschis antisemită, ostilă față de Occident și favorabilă teoriilor jihadiste. În plus, în timpul încarcerării sale din perioada 5 august 2016 - 18 ianuarie 2017 în Penitenciarul Rennes–Vézin-le-Coquet, se pare că acesta a avut contacte cu islamistul radical algerian Djamel Beghal, care era încarcerat în același penitenciar, fiind condamnat pentru asociere infracțională în vederea pregătirii unui act de terorism și pentru organizarea unui plan de evadare a două persoane din Penitenciar Clairvaux. Ministrul a menționat, de asemenea, declarațiile publice făcute de domnul

Pagerie, în cadrul unui interviu acordat în presa locală, după ce s-a impus prima dată interdicția de a părăsi reședința, declarații care au confirmat adeziunea acestuia la teze radicale și refuzul său de a condamna atentatele teroriste care au avut loc în Franța, în ianuarie și noiembrie 2015, și la Bruxelles în martie 2016.

Pagerie, care nu și-a manifestat în niciun fel dorința de a întrerupe legăturile sale cu islamismul radical, avea un comportament care constituia o amenințare deosebit de gravă la adresa ordinii și siguranței publice.

august 2016, domnul

Pagerie a făcut obiectul unei percheziții administrative, în urma căreia a fost plasat în arest preventiv, la 5

august 2016, în cadrul unei proceduri cu înfățișare imediată, iar ulterior a fost condamnat la doi ani de închisoare, printr-o sentință penală pronunțată de tribunal de grande instance d’Angers (Tribunalul de Mare Instanță din Angers) la 14

septembrie 2016, pentru că, pe de o parte, acesta luase legătura cu domnul

Mario Nadir la 31

iulie 2016, în pofida interdicției impuse în cadrul interdicției de a părăsi reședința și, pe de altă parte, pentru că acesta consultase, între 3

iunie și 3

august 2016, un serviciu de comunicare publică online care punea la dispoziție mesaje, imagini sau reprezentări care instigau la acte de terorism sau care făceau apologia unor astfel de acte. Din sentința penală reiese în special că domnul

Pagerie s-a abonat la un grup Telegram de mesagerie criptată care disemina mesaje, cântece războinice și materiale video ale organizației Daesh, în care se făcea apologia terorismului, prin intermediul căruia acesta a avut acces la numeroase imagini cu atentatele comise pe teritoriul francez și european, precum și la materiale video de propagandă în care erau proferate amenințări la adresa Franței sau erau prezentate execuții sumare. Printr-o hotărâre din 23

februarie 2017, cour d’appel d’Angers (Curtea de Apel din Angers) l-a achitat pe domnul

Pagerie cu privire la cel de-al doilea capăt de acuzare, ca urmare a deciziei Conseil constitutionnel nr.

2016-611 QPC din 10

februarie 2017, prin care articolul

421-2-5-2 din Codul penal a fost declarat neconstituțional. Cu toate acestea, atât nerespectarea de către domnul

Pagerie a condițiilor interdicției de a părăsi reședința, cât și accesarea unei aplicații de mesagerie online care făcea apologia terorismului și a actelor de barbarie - deși aceste fapte au făcut obiectul unei achitări - constituie elemente noi sau suplimentare care au apărut sau au fost descoperite în cursul ultimelor 12 luni și sunt de natură să justifice prelungirea interdicției de a părăsi reședința impusă domnului

Pagerie.

Pagerie de a părăsi reședința, în Angers, este executată într-un hotel pus la dispoziție de administrație. Obligațiile de a rămâne la domiciliul său între orele 20.30 și 6.00 și de a se prezenta la secția de poliție a orașului la orele 9.00, 14.00 și 19.00 nu presupun constrângeri excesive având în vedere interesul impunerii acestor obligații. Prezentarea unui certificat medical întocmit la 18

martie 2017, potrivit căruia persoana în cauză prezintă tulburări de mers din cauza cărora nu se poate deplasa de trei ori pe zi la secția de poliție - în pofida faptului că din cercetare reiese că, după ce a fost semnalată această afecțiune și până la 1 aprilie 2017, responsabilii privind aplicarea legii au modificat obligația de prezentare la poliție a persoanei în cauză și s-au deplasat la domiciliul acesteia - nu este susținută de detalii suficient de actuale pentru a demonstra că i-au fost impuse obligații disproporționate. În aceste condiții și în pofida duratei interdicției de a părăsi reședința care îl vizează pe domnul

Pagerie, administrația pare să țină seama de toate constrângerile pe care le presupune această măsură, fără să-i impună persoanei în cauză obligații excesive.

”

55

. Ulterior, reclamantul a formulat trei cereri de măsuri provizorii pentru protejarea unei libertăți fundamentale împotriva măsurii individuale de control administrativ și supraveghere dispusă față de acesta și împotriva celor două prelungiri ale acestei măsuri. Aceste cereri au fost respinse, la fel ca și apelurile declarate împotriva ordonanțelor de respingere a cererilor, întrucât Conseil d’État s-a pronunțat în ultimă instanță cu privire la aceste apeluri la 5

iulie 2018.

Acțiunile pentru exces de putere

56

. Pe fond, reclamantul a solicitat, în cadrul a șapte cereri distincte, anularea, pentru exces de putere, a ordinelor din 22

noiembrie 2015, 24

februarie, 24

mai și 22

iulie 2016, și din 18

ianuarie și 27

martie 2017, precum și a deciziei din 30

martie 2017 prin care a fost respinsă cererea acestuia de modificare a obligației de a se prezenta la secția de poliție.

noiembrie 2015 a încălcat art.

2 din Protocolul nr.

4 la Convenție și art.

8 din Convenție.

a)

Hotărârea tribunal administratif de Nantes din 13

februarie 2018

58

. Aceste șapte cereri au fost conexate și respinse printr-o hotărâre pronunțată de tribunal administratif de Nantes la 13

februarie 2018, motivată după cum urmează:

„

Cu privire la cererea [referitoare la ordinul din 22

noiembrie 2015]:

[...]

Pagerie, în 2012, în timp ce se afla în detenție, s-a apropiat de domnul

Achamlane, fostul lider al grupului islamist Forsane Alizza, cu care a inițiat o corespondență; întrucât domnul

Achamlane a fost condamnat, printr-o hotărâre pronunțată la 10

iulie 2015 de tribunal correctionnel de Paris (Tribunalul Corecțional din Paris), la nouă ani de închisoare cu executare pentru asociere infracțională în legătură cu o entitate teroristă; întrucât, în plus, domnul

Pagerie a atras atenția asupra lui prin practica sa radicală a islamului și prin declarațiile sale în care a susținut deschis tezele islamiste în favoarea aplicării legii Șaria; întrucât reclamantul nu contestă serios aceste elemente suficient de detaliate, a căror materialitate este astfel stabilită; întrucât, prin urmare, având în vedere toate elementele de fapt astfel identificate și întrucât, în zilele care au urmat după declararea stării de urgență, amenințarea unor noi acte teroriste era deosebit de ridicată, ministrul de Interne, care, în temeiul Legii din 3

aprilie 1955, era responsabil pentru protecția siguranței și menținerea ordinii publice, a putut să considere, fără a săvârși o eroare de apreciere, că, la 22

noiembrie 2015, existau motive serioase pentru a crede că comportamentul domnului

Pagerie constituia o amenințare la adresa siguranței și ordinii publice și, prin urmare, acesta a fost în măsură să-i impună reclamantului, în mod legal, prin ordinul atacat, interdicția de a părăsi reședința până la 26

februarie 2016, fără să încalce articolul 6 din Legea din 3

aprilie 1955 menționată anterior;

Pagerie, până la 26

februarie 2016, să meargă de trei ori pe zi la secția de poliție din Angers, să rămână pe teritoriul acestei comune și să nu părăsească domiciliul său între orele 20.00 și 6.00, persoana în cauză nu precizează în ce măsură aceste constrângeri l-au împiedicat să își caute un loc de muncă; întrucât, în plus, persoana în cauză nu justifică faptul că i-a solicitat prefectului departamentului Maine-et-Loire să îi permită - întrucât avea această posibilitate - să călătorească în afara teritoriului comunei Angers, în special în vederea căutării unui loc de muncă sau a exercitării efective a unei activități profesionale; întrucât interdicția de a părăsi reședința a fost așadar adaptată, necesară și proporțională cu scopul pe care îl urmărea;

6 din Legea din 3

aprilie 1955 nu este incompatibilă, având în vedere motivele care au justificat declararea stării de urgență, cu dispozițiile art.

2 din Protocolul nr.

4 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale [...]; întrucât, în consecință și în orice caz, domnul

Pagerie nu poate susține în mod util că ministrul de Interne a încălcat dispozițiile sus-menționate;

Pagerie susține că ordinul atacat l-a împiedicat să viziteze alți membri ai familiei sale care locuiesc în afara comunei Angers, acesta nu precizează nici natura legăturilor sale cu aceste persoane, nici locul reședinței lor; întrucât acesta nu susține și nici măcar nu pretinde că aceste persoane nu ar fi putut să îl viziteze în Angers; prin urmare, și în orice caz, acesta nu are nicio justificare pentru a susține că, prin impunerea interdicției de a părăsi reședința contestate, ministrul a încălcat dispozițiile art.

8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

[...]

Cu privire la cererea [referitoare la ordinul din 24

februarie 2016]:

[...]

februarie 2016 de a prelungi interdicția de a părăsi reședința impusă domnului

Pagerie, ministrul de Interne a prezentat un articol publicat la 2

februarie 2016 în ziarul «Le Courrier du Maine», în care erau reproduse răspunsurile oferite de persoana în cauză la întrebările adresate de un jurnalist; întrucât reiese, în special din aceste răspunsuri, al căror conținut nu este contestat, că persoana în cauză a refuzat să condamne atentatele teroriste comise în Franța în noiembrie 2015 și a susținut că imnul Franței, La Marseillaise, constituia o apologie a terorismului; întrucât aceste afirmații, despre care nu s-a stabilit că au fost făcute doar pentru a provoca cititorii respectivului ziar, arată adeziunea constantă a reclamantului la tezele islamismului radical; întrucât, în aceste condiții, ministrul de Interne a putut, fără a săvârși o eroare de apreciere, având în vedere toate informațiile de care dispunea, să se întemeieze în special pe aceste afirmații pentru a considera că, la 24

februarie 2016, încă existau motive serioase să se creadă că comportamentul domnului

Pagerie reprezenta un pericol pentru ordinea și siguranța publică;

[...]

Cu privire la cererea [referitoare la ordinul din 24

mai 2016]:

[...]

6 din Legea din 3

aprilie 1955, ministrul de Interne a ținut seama în special de elementele menționate într-un document de tip «note blanche» al serviciilor de informații, care a fost prezentat în cadrul dezbaterii contradictorii, potrivit căruia domnul

Pagerie, care aprobase și legitimase atentatele comise la Bruxelles la 22

martie 2016, exprimându-și propria disponibilitate de a întreprinde acțiuni violente, dacă ar fi dispus de arme, părea din ce în ce mai izolat, violența afirmațiilor sale determinând respingerea lui de către unii dintre foștii săi coreligionari, și mergea, o dată pe lună, la consilierul său pentru integrare și probațiune, fără să-i furnizeze vreodată acestuia din urmă vreo justificare cu privire la demersurile întreprinse pentru a-și găsi un loc de muncă, evoluția lui fiind considerată deosebit de îngrijorătoare având în vedere discursul său și atitudinea sa în general; întrucât, limitându-se la a nega, de principiu, informațiile suficient de detaliate relatate în nota respectivă, domnul

Pagerie nu contestă în mod serios exactitatea acestora; întrucât, în consecință, ministrul a fost în măsură să considere, fără să comită o eroare de apreciere, că, la 24

mai 2016, încă existau motive serioase să se creadă că comportamentul domnului

Pagerie reprezenta o amenințare la adresa siguranței și ordinii publice, care justifica menținerea interdicției de a părăsi reședința impusă acestuia;

[...]

Cu privire la cererea [referitoare la ordinul din 22 iulie 2016]:

[...]

Pagerie, care s-a limitat să reproducă argumentele pe care le-a expus în cererea sa nr.

1605409, introdusă împotriva ordinului ministrului de Interne din 24

mai 2016;

[...]

Cu privire la cererea [referitoare la ordinul din 18

ianuarie 2017]:

[...]

august 2016 la domiciliul domnului

Pagerie, s-a constatat că acesta primea pe telefonul său mobil, prin intermediul aplicației Telegram, mesaje audio și video difuzate de organizația Daesh; întrucât, în cadrul acestei percheziții, s-au găsit, printre altele, un document scris de mână, care conținea adresele unor stadioane de fotbal din Franța, și un laptop ascuns într-un tavan fals; întrucât s-a stabilit, de asemenea, că, la 31

iulie 2016, domnul

Pagerie îl primise la domiciliul său pe domnul

Nadir, în pofida interdicției impuse de ministrul de Interne, și că, în perioada februarie-martie 2016, aceștia vizionaseră împreună înregistrări video cu decapitări; întrucât reclamantul, care a fost condamnat pentru aceste fapte la doi ani de închisoare de tribunal correctionnel d’Angers, a fost închis în Penitenciar Rennes și, potrivit ministrului, în acea perioadă, s-a apropiat de domnul

Djamel Beghal, un islamist radical algerian care era încarcerat în același centru penitenciar; întrucât, deși domnul

Pagerie contestă această apropiere, celelalte elemente menționate anterior demonstrează, în orice caz, că, prin comportamentul său, acesta nu și-a manifestat în niciun fel dorința de a întrerupe legăturile cu islamismul radical și că, la data emiterii ordinului atacat, încă existau motive serioase să se creadă că acesta reprezenta o amenințare gravă la adresa ordinii și siguranței publice; întrucât, prin urmare, argumentul potrivit căruia ordinul atacat este viciat de o eroare de apreciere trebuie să fie respins;

[...]

Cu privire la cererea [referitoare la ordinul din 27

martie 2017]:

[...]

Pagerie, ministrul de Interne a făcut referire, printre altele, la elementele descoperite în cadrul percheziției administrative efectuate la 4

august 2016 la domiciliul reclamantului, menționate la punctul

31, și la încălcarea de către persoana în cauză, la 31

iulie 2016, a interdicției de a intra în contact cu domnul

Nadir, cu privire la care aceasta fusese notificată, încălcare care a dus la condamnarea acesteia de Cour d’appel d’Angers, printr-o hotărâre din 23

februarie 2017, la o pedeapsă cu închisoarea de șase luni; întrucât domnul

Pagerie se limitează să susțină că nu face parte din sfera de influență extremistă și că încearcă să își revină după ce a ieșit din închisoare, fără să conteste în mod specific faptele care i-au fost imputate personal și care au fost săvârșite în cursul anului anterior emiterii ordinului atacat;

întrucât, astfel, afirmațiile reclamantului nu permit infirmarea alegațiilor ministrului de Interne, prin care acesta a intenționat să stabilească faptul că, la data emiterii ordinului atacat, comportamentul reclamantului putea să constituie o amenințare deosebit de gravă la adresa siguranței și ordinii publice; întrucât, deși domnul

Pagerie a prezentat un certificat medical întocmit la 18

martie 2017, potrivit căruia durerea intensă pe care o simțea la nivelul unui picior era incompatibilă cu obligația care i s-a impus, de a se deplasa de trei ori pe zi la sediul poliției din Angers, doar acest certificat nu poate fi suficient pentru a stabili, având în vedere în special posibilitatea persoanei în cauză de a utiliza transportul în comun și, după caz, a unor cârje, că obligația pe care o avea aceasta, de a se prezenta de trei ori pe zi la secția de poliție, era excesivă; întrucât rezultă că ministrul nu a comis nicio eroare de apreciere sau de drept și nu a încălcat principiul proporționalității măsurilor polițienești, prin decizia de a prelungi interdicția de a părăsi reședința peste durata totală de 12 luni, în condițiile menționate mai sus;

[...]

Cu privire la cererea [referitoare la decizia din 30

martie 2017]:

[...]

35, din probele aflate la dosar, în special din certificatul medical datat 18

martie 2017, nu reiese că, deși impunea consultarea unui ortoped, durerea de picior de care se plângea domnul

Pagerie necesita o modificare a obligației de a se prezenta de trei ori pe zi la poliție, impusă de administrație persoanei în cauză; întrucât aceasta din urmă nu a furnizat, în fapt, nicio precizare care să demonstreze că gravitatea afecțiunii sale era de așa natură încât făcea imposibilă deplasarea de la domiciliul său până la secția de poliție din Angers, în timp ce ministrul susține, fără să fie contrazis, că reclamantul trebuia să meargă aproximativ trei minute pentru a ajunge de la domiciliul său la cea mai apropiată stație de tramvai și, apoi, încă șase minute pentru a parcurge distanța dintre stația de tramvai cea mai apropiată de secția de poliție și aceasta din urmă; întrucât, prin urmare, având în vedere interesul pe care această obligație de prezentare la poliție de trei ori pe zi îl prezenta pentru menținerea ordinii și siguranței publice, domnul

Pagerie nu avea nicio justificare pentru a susține că administrația i-a impus obligații excesive; [...]

”

b)

Apelul reclamantului

februarie 2016, 24

mai 2016, 22

iulie 2016 și 18

ianuarie 2017 au încălcat art.

8 din Convenție.

60

. Printr-o ordonanță din 27

august 2018, președintele cour administrative d’appel de Nantes (Curtea administrativă de apel din Nantes) a respins aceste cereri de apel ca vădit nefondate.

61

. Reclamantul nu a formulat recurs împotriva acestei ordonanțe.

Cadrul juridic și practica relevante

Dreptul și practica interne relevante

Starea de urgență

62

. Legea nr.

55-385 du 3

aprilie 1955 stabilește condițiile în care poate fi declarată starea de urgență, precum și competențele polițienești conferite în mod excepțional prefecților, ministrului de Interne și Consiliului de Miniștri (Conseil des ministres) în acest context.

Dispozițiile relevante ale acestui text sunt redactate astfel:

Articolul

1

„Starea de urgență poate fi instituită pe întreg teritoriul sau pe o parte a teritoriului [...], fie în cazul unui pericol iminent care rezultă din atingeri grave aduse ordinii publice, fie în cazul unor evenimente care, prin natura și gravitatea lor, au caracter de calamitate publică.

”

Articolul

2

„Starea de urgență se instituie prin decret al Consiliului de Miniștri. Acest decret stabilește circumscripția teritorială sau circumscripțiile teritoriale în care intră în vigoare.

În limitele acestor circumscripții, zonele în care va fi pusă în aplicare starea de urgență vor fi stabilite prin decret.

Prelungirea stării de urgență peste 12 zile poate fi autorizată numai prin lege.

”

Articolul

3

„Legea care autorizează prelungirea peste 12 zile a stării de urgență stabilește durata finală a acesteia.

”

63

. Articolul

4-1 din Legea din 3 aprilie 1955 impune, de asemenea, autorităților administrative să informeze fără întârziere Adunarea Națională și Senatul cu privire la măsurile adoptate în cadrul stării de urgență și le permite acestora din urmă să solicite orice informație suplimentară referitoare la monitorizarea și evaluarea acestor măsuri. De la intrarea în vigoare a Legii nr.

2016

‑

987 din 21

iulie 2016, actele adoptate în aplicarea acestei legi trebuie să le fie comunicate fără întârziere.

64

. În practică, acest control parlamentar a revenit comisiilor permanente ale ambelor adunări între 2015 și 2017. Astfel, Comisiei pentru legi a Adunării Naționale (commission des lois de l’Assemblée nationale) i-a fost încredințată misiunea de a monitoriza, de a verifica și de a evalua măsurile adoptate în timpul stării de urgență, în cadrul căreia aceasta și-a exercitat prerogativele de investigare (a se vedea, în această privință, Raportul de informare nr.

4281, depus la 6

decembrie 2016 de către domnii

Raimbourg și Poisson).

Interdicțiile de a părăsi reședința impuse în cadrul stării de urgență

a)

Regimul juridic

65

. Regimul juridic al interdicției de a părăsi reședința s-a modificat între 22

noiembrie 2015 și 18

ianuarie 2017.

66

. În versiunea sa modificată prin Legea nr.

2015-1501 din 20

noiembrie 2015, Legea din 3

aprilie 1955 conținea următoarele dispoziții:

Articolul

6

„Ministrul de Interne poate să impună interdicția de a părăsi reședința, în locul pe care îl stabilește, oricărei persoane cu reședința în zona stabilită prin decretul menționat la articolul

2 și în privința căreia există motive serioase să se creadă că are un comportament care constituie o amenințare la adresa siguranței și ordinii publice din circumscripțiile teritoriale menționate la articolul

2. Ministrul de Interne poate să dispună conducerea persoanei în cauză la locul executării interdicției de a părăsi reședința de către serviciile de poliție sau unitățile de jandarmerie.

Persoana menționată la primul paragraf al prezentului articol poate fi, de asemenea, obligată să rămână în locuința stabilită de ministrul de Interne, în intervalul fixat de acesta, în limita a douăsprezece ore din douăzeci și patru.

Interdicția de a părăsi reședința trebuie să le permită persoanelor care fac obiectul acesteia să locuiască într-o aglomerare urbană sau în imediata vecinătate a unei aglomerări urbane.

În niciun caz, interdicția de a părăsi reședința nu poate avea ca efect crearea unor tabere în care să fie private de libertate persoanele menționate la primul paragraf.

Autoritatea administrativă trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura subzistența persoanelor care fac obiectul interdicției de a părăsi reședința, precum și a familiilor acestora.

Ministrul de Interne poate să impună persoanei vizate de interdicția de a părăsi reședința:

1

o

Obligația de a se prezenta periodic la serviciile de poliție sau la unitățile de jandarmerie, cu o frecvență stabilită de acesta, în limita a trei prezentări pe zi, precizând dacă această obligație se aplică inclusiv în zilele de duminică și în zilele de sărbătoare oficială sau nelucrătoare;

2

o

Prezentarea către aceste servicii a pașaportului său sau a oricărui act care îi dovedește identitatea. [...]

Persoanei obligate să locuiască în locul stabilit în conformitate cu primul paragraf al prezentului articol i se poate interzice de către ministrul de Interne să intre în contact, direct sau indirect, cu anumite persoane, menționate nominal, cu privire la care există motive serioase să se creadă că au un comportament care constituie o amenințare la adresa siguranței și ordinii publice. Această interdicție este ridicată de îndată ce nu mai este necesară.

[...]

”

Articolul

14

„Măsurile adoptate în temeiul prezentei legi nu mai produc efecte odată cu încetarea stării de urgență.

”

67

. Legea din 20 noiembrie 2015 a extins domeniul de aplicare al acestor măsuri. În această privință, studiul de impact privind această lege oferă următoarele clarificări:

„Proiectul de lege extinde domeniul de aplicare al interdicției de a părăsi reședința pentru a răspunde mai bine scopului urmărit și realității amenințării, înlocuind expresia „[orice persoană] a cărei activitate se dovedește a fi periculoasă pentru siguranța și ordinea publică”, care pare să fie prea restrictivă, cu expresia „[orice persoană] în privința căreia există motive serioase să se creadă că are un comportament care constituie o amenințare la adresa siguranței și ordinii publice”, ceea ce permite includerea în domeniul de aplicare al măsurii persoane care au atras atenția poliției sau serviciilor de informații prin comportamentul lor, prin asocierea lor cu anumite persoane sau prin afirmațiile ori planurile lor.

În fapt, în cazul persoanelor suspectate de pregătirea unor acte de terorism, informațiile colectate pot oferi indicii cu privire la pregătirea unui astfel de act, în pofida faptului că activitatea persoanei în cauză nu s-a dovedit niciodată periculoasă pentru siguranța și ordinea publică.

”

M. Domenjoud (CE, sect., 11

decembrie 2015, nr.

395009, Recueil Lebon)

, Conseil d’État a considerat că o interdicția de a părăsi reședința cu o durată de 17 zile, care implică obligația persoanei în cauză de a nu părăsi domiciliul între orele 20.00 și 6.00, precum și obligația acesteia de a se prezenta de trei ori pe zi la o secție de poliție, ar trebui să fie considerată o măsură privativă de libertate.

69

. Conseil constitutionnel s-a pronunțat asupra constituționalității primelor nouă paragrafe ale articolului

6 din Legea din 3

aprilie 1955, prin Decizia nr.

2015-527 QPC din 22

decembrie 2015 (

M.

Cédric. D.

).

Sesizat cu un capăt de cerere referitor la conformitatea acestor dispoziții cu articolul

66 din Constituție – care încredințează autorității judiciare protecția libertății individuale – acesta a hotărât că, întrucât obligația de a nu părăsi domiciliul nu depășește 12 ore pe zi, interdicția de a părăsi reședința nu constituie o măsură privativă de libertate în sensul acestui text:

„5.

Întrucât, în primul rând, dispozițiile contestate îi permit ministrului de Interne, în cazul în care s-a instituit starea de urgență, să «impună interdicția de a părăsi reședința, în locul pe care îl stabilește, a oricărei persoane cu domiciliul în zona stabilită» prin decretul de instituire a stării de urgență; întrucât interdicția de a părăsi reședința, care poate fi impusă doar unei persoane cu privire la care «există motive serioase să se creadă că are un comportament care constituie o amenințare la adresa siguranței și ordinii publice», este o măsură care ține exclusiv de competența poliției administrative și care, așadar, poate avea ca scop doar menținerea ordinii publice și prevenirea infracțiunilor; întrucât interdicția de a părăsi reședința «trebuie să le permită persoanelor care fac obiectul acesteia să locuiască într-o aglomerare urbană sau în imediata vecinătate a unei aglomerări urbane»; întrucât, în niciun caz, această interdicție «nu poate avea ca efect crearea unor tabere în care să fie private de libertate persoanele» care fac obiectul interdicției de a părăsi reședința; întrucât aceste dispoziții nu implică, nici prin obiectul lor, nici prin domeniul lor de aplicare, privarea de libertatea individuală a unei persoane în sensul articolului

66 din Constituție;

6.

Întrucât, în al doilea rând, în cadrul interdicției de a părăsi reședința impusă de ministrul de Interne, persoana «poate fi, de asemenea, obligată să rămână în locuința stabilită de ministrul de Interne, în intervalul fixat de acesta, în limita a douăsprezece ore din douăzeci și patru»; întrucât numărul maxim de douăsprezece ore pe zi, aferente obligației de a nu părăsi domiciliul, impusă în cadrul interdicției de a părăsi reședința, poate fi prelungit doar cu condiția ca interdicția de a părăsi reședința să fie considerată, în acest caz, o măsură privativă de libertate, care va fi supusă, în consecință, cerințelor articolului

66 din Constituție;”

În ceea ce privește cerința privind proporționalitatea și controlul acestor măsuri, Conseil constitutionnel a adus următoarele clarificări:

„12.

Întrucât [...] atât interdicția de a părăsi reședința, cât și durata acesteia, condițiile de punere în aplicare a acesteia și obligațiile suplimentare care pot fi asociate acesteia trebuie să fie justificate și proporționale cu motivele care au justificat măsura, în circumstanțele speciale care au dus la instituirea stării de urgență; întrucât instanța administrativă are obligația de a se asigura că măsura este necesară, proporțională cu scopul pe care îl urmărește și adaptată acestuia;”

În sfârșit, în ceea ce privește durata stării de urgență și efectele prelungirii acesteia asupra interdicțiilor de a părăsi reședința impuse în acest context, Conseil constitutionnel a precizat următoarele:

„13.

Întrucât [...] starea de urgență, instituită prin decret al Consiliului de Miniștri, trebuie să fie prelungită, după o perioadă de douăsprezece zile, printr-o lege care stabilește durata acesteia; întrucât această perioadă nu poate fi excesivă în raport cu pericolul iminent sau calamitatea publică care a determinat instituirea stării de urgență; întrucât, în cazul în care legiuitorul prelungește starea de urgență printr-o nouă lege, interdicțiile de a părăsi reședința impuse anterior nu pot fi prelungite fără să fie reînnoite;”

2016-1767 din 19

decembrie 2016 a modificat articolul

6 din Legea din 3

aprilie 1955 pentru a reglementa durata maximă a interdicției de a părăsi reședința și condițiile de prelungire a acesteia.

71

. Prin Decizia nr.

2017-624 QPC din 16

martie 2017 (

M.

Sofiyan

I.

), Conseil constitutionnel a formulat următoarea rezervă de interpretare:

„[...] pentru ca o interdicție de a părăsi reședința să poată fi prelungită după expirarea termenului de 12 luni, fără ca libertatea persoanei în cauză de a pleca și de a veni să fie restrânsă excesiv, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: pe de o parte, persoana în cauză trebuie să aibă un comportament care constituie o amenințare deosebit de gravă la adresa siguranței și ordinii publice; pe de altă parte, autoritatea administrativă trebuie să prezinte elemente noi sau suplimentare; și, în sfârșit, în cadrul examinării situației persoanei în cauză, trebuie să se țină seama de durata totală a perioadei în care a făcut obiectul interdicției de a părăsi reședința, de condițiile acesteia și de obligațiile suplimentare care au însoțit această măsură.

”

72

. În versiunea adoptată prin Legea din 19

decembrie 2016 și menționată în Decizia din 16

martie 2017, al unsprezecelea și al paisprezecelea paragraf de la articolul

6 prevăd că:

„De la data instituirii stării de urgență și pe întreaga durată a acesteia, aceeași persoană nu poate face obiectul interdicției de a părăsi reședința pentru o durată totală echivalentă cu mai mult de douăsprezece luni.

Cu toate acestea, ministrul de Interne poate prelungi interdicția de a părăsi reședința dincolo de perioada menționată [paragraful precedent]. Prelungirea nu poate depăși durata de trei luni. În temeiul dispozițiilor prezentului articol, autoritatea administrativă poate, în orice moment, să pună capăt interdicției de a părăsi reședința sau să reducă obligațiile care decurg din aceasta.

”

b)

Controlul jurisdicțional

14-1 primul paragraf din Legea din 3

aprilie 1955 reamintește că interdicțiile de a părăsi reședința impuse în cadrul stării de urgență sunt supuse controlului instanței administrative, în condițiile prevăzute de Codul de procedură administrativă, în special în cartea

V privind procedura măsurilor provizorii.

Controlul exercitat de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii pentru protejarea unei libertăți fundamentale

521-2 din Codul de procedură administrativă, instanța administrativă poate dispune orice măsură necesară pentru a repara o „atingere gravă și vădit nelegală” adusă unei libertăți fundamentale.

75

. Procedura aplicabilă în materia măsurilor provizorii pentru protejarea unei libertăți fundamentale a fost prezentată în cauza

J.M.B. și alții împotriva

Franței

(nr.

9671/15 și alte 31

de cereri, pct.

136-137, 30

ianuarie 2020).

76

. Printre libertățile fundamentale care pot fi invocate în cadrul procedurii măsurilor provizorii pentru protejarea unei libertăți fundamentale se numără libertatea de a pleca și de a veni (CE, réf., 9

janvier 2001,

M.

Deperthes

, n

o

228928,

Recueil Lebon

), libertatea de cult (CE, réf., 10

août 2001,

Association « La Mosquée »

, n

o

237004), dreptul de a avea o viață de familie normală (CE, sect., 30

octobre 2001,

Ministre de l’Intérieur c.

Mme

Tliba

, n

o

238211,

Recueil Lebon

), dreptul la respectarea vieții private (25

octobre 2007,

Mme

Y

, n

o

310125) și, mai general, dreptul la respectarea vieții private și de familie, garantat de art. 8 din Convenție (CE, ass., 31

mai 2016,

Mme Gonzalez Gomez

, n

o

396848,

Recueil Lebon

). De asemenea, Conseil d’État consideră că anumite discriminări pot să constituie, având în vedere motivele pe care se întemeiază acestea sau efectele pe care le au asupra exercitării unei astfel de libertăți, încălcări ale unei libertăți fundamentale (CE, réf., 1

er

septembre 2017,

Commune de Dannemarie

, n

o

413607), și pot să fie invocate ca atare.

În special în ceea ce privește litigiile având ca obiect interdicția de a părăsi reședința, justițiabilii au putut astfel să invoce, în fața judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, încălcări ale libertății de a pleca și de a veni, ale dreptului de a avea o viață de familie normală (a se vedea, de exemplu, CE, réf., 16

novembre 2016, n

o

404824, 23

novembre 2016, n

o

404916, 25

août 2017, n

o

413369, et 19

octobre 2017, n

o

414871) sau ale drepturilor garantate de art.

8 din Convenție (a se vedea, de exemplu, CE, 6

janvier 2016, n

o

395622).

77

. În cazul în care constată existența unei situații de urgență, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate lua orice măsură pe care o consideră adecvată pentru a repara, într-un termen scurt, o „atingere gravă și vădit nelegală” adusă unei libertăți fundamentale.

78

. În cadrul mai multor decizii din 11

decembrie 2015 (sect.,

M.

Gauthier

,

nr.

394990,

Recueil Lebon

,

M.

Domenjoud

, nr.

395009,

Recueil Lebon

, et cinq

autres), Conseil d’État a făcut două precizări cu privire la atribuțiile judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii pentru protejarea unei libertăți fundamentale în litigiile având ca obiect interdicțiile de a părăsi reședința impuse în cadrul stării de urgență:

„Întrucât, având în vedere obiectul și efectele sale, în special restrângerile aduse libertății de a pleca și de a veni, o decizie prin care se pronunță față de o persoană interdicția de a părăsi reședința, impusă de autoritatea administrativă în temeiul articolului

6 din Legea din

3 aprilie 1955, aduce, în principiu și prin ea însăși, cu excepția cazului în care administrația invocă circumstanțe deosebite, o atingere gravă și imediată situației acestei persoane, de natură să creeze o situație de urgență care să justifice pronunțarea, în cel mai scurt timp, de către judecătorul administrativ delegat cu luarea măsurilor provizorii, sesizat în temeiul articolului L.

521-2 din Codul de procedură administrativă, a unei măsuri de salvgardare provizorie și de conservare, în cazul în care sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute la acest articol;

[...]

Întrucât Conseil d’État, atunci când se pronunță în cadrul procedurii de măsuri provizorii, are obligația de a se asigura, în faza de cercetare a cauzei cu care este sesizat, că autoritatea administrativă, atunci când a realizat concilierea necesară între respectarea libertăților și salvgardarea ordinii publice, nu a adus o atingere gravă și vădit nelegală unei libertăți fundamentale, fie atunci când a apreciat amenințarea pe care o reprezintă comportamentul persoanei în cauză, având în vedere situația care a determinat instituirea stării de urgență, fie atunci când a stabilit modalitățile de executare a interdicției de a părăsi reședința; întrucât judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, dacă apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul

L.

521-2 din Codul de procedură administrativă, poate lua orice măsură pe care o consideră adecvată pentru a asigura protecția libertății fundamentale care a fost încălcată;”

79

. Prezumția de urgență, creată în materie pe cale pretoriană, a fost consacrată ulterior la articolul

14

‑

1 din Legea din 3

aprilie 1955.

80

. Astfel, instanța administrativă sesizată în temeiul articolului L.

521-2 din Codul de procedură administrativă avea obligația să suspende executarea interdicțiilor de a părăsi reședința impuse în cadrul stării de urgență (a se vedea, de exemplu, CE, réf., 22

janvier 2016, n

o

396116, 15

avril 2016, n

o

398377 et 20

mai 2016, n

o

399692) sau să oblige administrația să modifice modalitățile de executare a interdicțiilor respective (a se vedea, de exemplu, CE, réf., 6

janvier 2016, citată anterior).

81

. În practică, pentru a adapta organizarea jurisdicțională la cerințele acestui litigiu, printr-o circulară din 14

noiembrie 2015, Conseil d’État a solicitat instanțelor administrative din Île-de-France și marile metropole să își consolideze permanența, astfel încât cererile de măsuri provizorii care au ca obiect măsuri luate în cadrul stării de urgență să poată fi soluționate de judecători cu experiență și în număr suficient.

Controlul exercitat de instanța competentă să soluționeze acțiunea pentru exces de putere

82

. Interdicțiile de a părăsi reședința impuse în temeiul articolului

6 din Legea din 3

aprilie 1955 sunt supuse „controlului deplin al instanței competente să soluționeze acțiunea pentru exces de putere” (CE, sect., 11

décembre 2015, decizii citate anterior). Ca atare, instanța administrativă exercită un control privind temeinicia acestor măsuri de poliție administrativă, în special în ceea ce privește exactitatea materială și încadrarea juridică a faptelor. Aceasta trebuie să se asigure, astfel cum a reamintit Conseil constitutionnel în decizia sa din 22

decembrie 2015, citată anterior, că aceste măsuri sunt necesare, proporționale cu scopul pe care îl urmăresc și adaptate acestuia (a se vedea, de exemplu, în ceea ce privește interdicția de a părăsi reședința, CE, 24

juillet 2019, n

o

418113).

c)

Dispoziții represive

83

. Articolul

13 paragraful al doilea din Legea din 3

aprilie 1955 prevede o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și cu o amendă în cuantum de 45

000

de euro (EUR) pentru încălcările articolului

6 primul paragraf din această lege.

84

. Paragraful al treilea al acestei dispoziții prevede o pedeapsă cu închisoarea de un an și cu o amendă în cuantum de 15

000

EUR pentru încălcarea obligațiilor suplimentare care pot însoți măsura în cauză.

d)

Elemente statistice

85

. În perioada 14

noiembrie 2015 - 2

iunie 2017, 439

de persoane au făcut obiectul interdicției de a părăsi reședința în temeiul articolului

6 din Legea din 3

aprilie 1955, conform studiului de impact privind proiectul de lege din 20

iunie 2017 referitor la consolidarea securității interne și lupta împotriva terorismului. În acest scop, au fost emise 708 ordine. La 2

iunie 2017, doar 13

persoane făceau obiectul interdicției de a părăsi reședința de peste 12

luni.

86

. Potrivit bilanțului activității contencioase, furnizat de Guvern, instanțele administrative înregistraseră, la 4

octombrie 2017, 521

de cereri având ca obiect interdicția de a părăsi reședința. Acestea au fost introduse în principal în cadrul procedurii de măsuri provizorii și au avut o „rată de reparație” totală sau parțială estimată la 14%. În privința Conseil d’État, acesta fusese sesizat cu 82

de cereri la acea dată; 16 dintre ele au avut ca rezultat o reparație totală sau parțială, iar 17 au fost soluționate printr-o decizie privind lipsa necesității pronunțării asupra fondului (în special în cazul în care administrația a ales să abroge măsura în cursul procedurii).

Măsurile individuale de control administrativ și supraveghere (MICAS)

87

. MICAS sunt măsuri de poliție administrativă instituite prin Legea nr.

2017-1510 din 30

octombrie 2017 și reglementate de articolele

L.

228

‑

1

‑

L.

228-7 din Codul privind securitatea internă.

89

. MICAS pot să implice, integral sau parțial, obligațiile și interdicțiile prevăzute la articolele L.

228-2 – L.

228-5 din Codul privind securitatea internă, în condițiile stabilite de acestea. Printre aceste interdicții se numără interdicția de a se deplasa în afara unui anumit perimetru geografic, obligația de a se prezenta periodic la un serviciu de poliție sau de jandarmerie, obligația de a declara unde se locuiește și de a furniza justificări în acest sens, interdicția de a merge într-un anumit loc sau perimetru, ori interdicția de a intra în contact cu anumite persoane.

Elaborarea documentelor de tip „note blanche”

a)

Statutul documentelor de tip „note blanche”

sunt elaborate și utilizate de serviciile de informații pentru a transmite informații altor autorități. Nu sunt nici datate, nici semnate și nu conțin niciun indiciu care să permită identificarea autorului și surselor acestora.

b)

Garanțiile care reglementează prezentarea unor documente de tip „note blanche” în fața instanței administrative

92

. Potrivit unei jurisprudențe constante, instanța administrativă acceptă să ia în considerare un document de tip „note blanche” prezentat în fața sa, cu condiția ca, pe de o parte, acesta să fi fost supus dezbaterii contradictorii și, pe de altă parte, ca acesta să facă referire la fapte „precise și detaliate”, care nu sunt „contestate în mod serios” (CE, 3

mars 2003,

Ministre de l’Intérieur c.

Rakhimov

, n

o

238662,

Recueil Lebon

, 4

octobre 2004, et

Ministre de l’Intérieur c.

Bouziane

, n

o

266948, 23

février 2007). Sub rezerva acestor două condiții, Conseil d’État a statuat că „nicio dispoziție legislativă și niciun principiu nu se opune ca faptele relatate în documentele de tip „note blanche” prezentate de ministru [...] să poată fi luate în considerare de instanța administrativă” (

M.

Domenjoud

,

citată anterior).

93

. Atunci când examinează faptele raportate în documentele de tip „note blanche”, instanța administrativă poate solicita administrației să furnizeze informații suplimentare, în cadrul unor cercetări suplimentare (a se vedea, de exemplu, CE, 22

janvier 2016, ordonanță citată anterior). Dacă este cazul, refuzul de a da curs unor astfel de cercetări suplimentare este luat în considerare la aprecierea valorii probatorii a notei în cauză (a se vedea, de exemplu, CE, réf., 9

février 2016, n

o

396570).

c) Avizul Comisiei Naționale Consultative pentru Drepturile Omului (Commission nationale consultative des droits de l’homme - CNCDH) din 18

februarie 2016

februarie 2016, CNCDH a formulat următoarele observații cu privire la utilizarea documentelor de tip „note blanche”:

„În cadrul mai multor audieri desfășurate în fața CNCDH, s-a stabilit că magistrații din cadrul instanțelor administrative se confruntă cu cele mai mari dificultăți în ceea ce privește aprecierea valorii probatorii a unor astfel de documente, care, uneori, sunt imprecise, laconice ori subiective, sau conțin erori de fapt. În ceea ce îi privește pe avocați, aceștia afirmă că întâmpină cele mai mari probleme atunci când trebuie să facă dovada contrară (în special din cauza dificultății de a strânge elemente de probă în termene foarte scurte sau de a contesta informații nedatate sau insuficient detaliate). De asemenea, CNCDH trebuie să reamintească, încă o dată, că, pentru a evita orice risc de arbitrar, o atingere atât de gravă adusă libertății de a pleca și de a veni, precum interdicția de a părăsi reședința, trebuie să se întemeieze întotdeauna pe criterii obiective și pe elemente tangibile menite să permită verificarea acestei interdicții. În fapt, restrângerile aduse libertății de circulație trebuie să fie justificate de existența unor fapte sau a unor informații de natură să convingă un observator obiectiv că persoana în cauză constituie o amenințare la adresa siguranței și ordinii publice (articolul

6 din Legea din 3

aprilie 1955). În opinia CNCDH, se poate considera că un document de tip «note blanche» are valoare probatorie numai în măsura în care acesta este suficient de detaliat și precis, a fost supus dezbaterii contradictorii, nu a fost contestat în mod serios și este susținut de elemente suplimentare extrinseci. În cazul unui document clasificat

secret défense

, deși, în practică, este extrem de dificil să se asigure controlul conținutului acestuia, este totuși posibil să se verifice relevanța unei astfel de clasificări.

”

Dreptul internațional relevant

Documentele Organizației Națiunilor Unite

ianuarie 2016, cinci raportori speciali, titulari de mandate de proceduri speciale, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la „lipsa unei definiții a sintagmei «motive serioase»”, utilizată la articolul

6 din Legea din 3

aprilie 1955, și cu privire la „lipsa de claritate și precizie a circumstanțelor care pot reprezenta o amenințare la adresa «siguranței» și «ordinii publice», întrucât aceste noțiuni sunt foarte vagi și vaste”.

iunie 2016 (A/HRC/40/52/Add.4), Raportoarea specială privind promovarea și protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale în combaterea terorismului a reamintit că, în opinia sa, „o stare de urgență de lungă durată are, în general, consecințe negative asupra integrității statului de drept”. În ceea ce privește utilizarea documentelor de tip „note blanche” de către instanțele administrative, aceasta a exprimat următoarele preocupări:

„[...] utilizarea unor elemente de probă nedatate creează un precedent periculos și deschide calea abuzurilor din partea serviciilor statului. Deși aceste note sunt din ce în ce mai detaliate, tendință confirmată de funcționarii însărcinați cu redactarea lor, acestea nu au încă rigoarea juridică și factuală pe care trebuie să se întemeieze orice elemente de probă care poate să ducă la o privare de libertate cu consecințe grave.

”

Documentele relevante ale Consiliului Europei

359/2005, 17 și 18

martie 2006) menționează următoarele:

„35. Protecția securității naționale și a siguranței publice poate justifica restrângerea anumitor drepturi fundamentale și chiar derogarea de la anumite obligații privind protecția drepturilor fundamentale. Cu toate acestea, restrângerile aduse drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și derogările, trebuie să fie prevăzute de lege și, de preferat, să aibă un fundament în Constituție. Protecția democrației și a statului de drept este în joc. Legea trebuie să precizeze cazurile în care restrângerile pot fi justificate și, de preferat, să definească starea de urgență care poate justifica măsuri derogatorii, pentru a crea garanții împotriva oricărui abuz de puterea de a lua măsuri restrictive sau derogatorii și pentru a împiedica exercitarea acestei competențe în alte scopuri sau într-o măsură mai mare decât permit dreptul intern și Convenția europeană a drepturilor omului.

2209 (2018) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată „Starea de urgență: Aspecte legate de proporționalitatea derogării prevăzute la art.

15 din Convenția europeană a drepturilor omului”, adoptată la 24

aprilie 2018, conține următoarele observații:

„12. Adunarea ia act cu îngrijorare de diferitele critici formulate la adresa stării de urgență din Franța, în special în ceea ce privește recurgerea la termeni subiectivi și insuficient de preciși pentru a determina întinderea aplicării acesteia, precum și în ceea ce privește recurgerea la un control jurisdicțional exercitat

a posteriori

de către instanțele administrative, inclusiv pe baza unor documente de tip «note blanche» furnizate de serviciile de informații [...].

”

Aceasta recomandă Franței să reformeze Legea din 3

aprilie 1955, în special prin clarificarea definițiilor utilizate în unele dintre dispozițiile acesteia și prin îmbunătățirea eficacității controlului jurisdicțional.

Notificarea de către Franța a exercitării dreptului de derogare prevăzut la art.

15 din Convenție

noiembrie 2015, secretarul general al Consiliului Europei a fost informat că Franța intenționează să își exercite dreptul de derogare prevăzut la art.

15 din Convenție. Ulterior, i-au fost aduse la cunoștință prelungirile succesive ale stării de urgență. Printr-o scrisoare din 6

noiembrie 2017, acesta a fost informat cu privire la încetarea stării de urgență.

ÎN DREPT

Cu privire la obiectul cauzei

Radomilja și alții împotriva

Croației

[(MC), nr.

37685/10 și

22768/12, pct.

106-127, 20

martie 2018]. În cazul în care Curtea este sesizată cu o cerere individuală, competența acesteia se limitează la examinarea capetelor de cerere formulate de reclamant. Totuși, acest lucru nu îl împiedică pe reclamant să își clarifice sau să își dezvolte pretențiile inițiale în cursul procedurii în fața Curții: aceasta trebuie să țină seama nu doar de cererea inițială, ci și de înscrisurile suplimentare menite să o completeze, eliminând lacunele sau neclaritățile inițiale (

ibidem

, pct.

122 și 129).

aprilie 2016, reclamantul s-a plâns de interdicția de a părăsi reședința care i-a fost impusă în temeiul ordinului din 22

noiembrie 2015, invocând art.

8, 9 și 14 din Convenție și art.

2 din Protocolul nr.

iunie 2021, acesta și-a extins capetele de cerere la toate ordinele prin care a fost prelungită interdicția de a părăsi reședința care i-a fost impusă, precum și la măsura individuală de control administrativ și supraveghere (MICAS) căreia i-a făcut obiectul.

noiembrie 2015 și 5

august 2016 (a se vedea supra, pct.

13

‑

20) și, apoi, între 18

ianuarie 2017 și 11

iunie 2017 (supra, pct.

30

‑

38), și, pe de altă parte, împotriva măsurii individuale de control administrativ și supraveghere (MICAS) căreia i-a făcut obiectul reclamantul pentru perioada cuprinsă între 14

noiembrie 2017 și 14

august 2018 (supra, pct.

45).

Cu privire la excepțiile preliminare ridicate de Guvern

35

§

1 din Convenție și, respectiv, pe neepuizarea căilor de atac interne, pe care Curtea le va examina succesiv.

Cu privire la respectarea termenului prevăzut la art.

35 §

1 din Convenție

Argumentele părților

septembrie 2021.

Motivarea Curții

Radomilja

, citată anterior, pct.

135). În special, acest capăt de cerere trebuie să fie prezentat în termenul prevăzut la art.

35 §

1 din Convenție, care, la momentul faptelor, era șase luni.

Sabri Güneș împotriva

Turciei

(MC), nr.

27396/06, pct.

29, 29

iunie 2012, și

Radomilja

, citată anterior, pct.

138]. Prin urmare, nu îi revine sarcina de a înlătura aplicarea ei pentru motivul că Guvernul a invocat această excepție de inadmisibilitate abia după ce a prezentat observațiile sale scrise cu privire la admisibilitatea cererii [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Blečić împotriva

Croației

(MC), nr.

59532/00, pct.

63-69, CEDO

2006-III].

6 din Legea din 3

aprilie 1955 (a se vedea supra, pct.

65

‑

72), și măsura individuală de control administrativ și supraveghere (MICAS), prevăzută la articolul L.

228

‑

1 și următoarele din Codul privind securitatea internă (a se supra, pct.

87

‑

89), constituie măsuri de poliție administrativă cu privire la care se poate considera că au efecte comparabile, acestea au la bază temeiuri juridice diferite, care prevăd condiții de aplicare diferite. În opinia Curții, prin extinderea plângerilor sale inițiale la MICAS căreia acesta i-a făcut obiectul în perioada 14

noiembrie 2017 – 14

august 2018, reclamantul a formulat noi capete de cerere, adecvate pentru această măsură, întemeiate pe art.

8, 9 și 14 din Convenție și pe art.

2 din Protocolul nr.

4.

iunie 2021, adică la peste șase luni de la 5

iulie 2018, data la care a fost pronunțată decizia definitivă cu privire la ultima sa cale de atac internă (a se vedea supra, pct.

55). Rezultă că această excepție preliminară ridicată de Guvern trebuie admisă și că respectivele plângerile formulate de reclamant cu privire la MICAS căreia i-a făcut obiectul trebuie să fie respinse ca fiind tardive, în temeiul art.

35 §

1 și §

4 din Convenție.

Cu privire la epuizarea căilor de atac interne

Argumentele părților

a)

Guvernul

Graner împotriva

Franței

(nr.

84536/17, pct.

44, 5

mai 2020). Acesta deduce că respectiva cerere este în totalitate inadmisibilă.

februarie 2016, 24

mai 2016, 22

iulie 2016, 18

iulie 2017 și 27

martie 2017, precum și prin decizia din 30

martie 2017. Acesta subliniază că reclamantului i-a fost impusă interdicția de părăsi reședința în temeiul unor decizii administrative, într-adevăr, succesive, dar autonome, și îi impută reclamantului faptul că nu a sesizat Conseil d’État cu un apel împotriva ordonanțelor de respingere a cererilor sale de măsuri provizorii având ca obiect primele patru dintre aceste măsuri. În plus, acesta susține că apelul împotriva ordonanței de respingere a cererilor sale referitoare la ordinul din 27

martie 2017 și la decizia din 30

martie 2017 a fost declarat după introducerea prezentei cereri.

9 și 14 din Convenție. Guvernul adaugă că, în plus, reclamantul nu a reiterat capătul de cerere formulat de acesta în temeiul art.

8 în cadrul acțiunilor sale introduse în fața Conseil d’État.

b)

Reclamantul

8 din Convenție în fața Conseil d’État, în cadrul apelurilor sale prin care a solicitat măsuri provizorii pentru protejarea unei libertăți fundamentale.

Motivarea Curții

a)

Principii generale

Hanan împotriva

Germaniei

(MC), nr.

4871/16, pct.

148, 16

februarie 2021]. Mecanismul de salvgardare instituit prin Convenție are, în fapt, un scop subsidiar [

Selmouni împotriva

Franței

(MC), nr.

25803/94, pct.

74, CEDO 1999-V].

Akdivar și alții împotriva

Turciei

, 16

septembrie 1996, pct.

66,

Culegere de hotărâri și decizii

1996

‑

IV, și

Vučković și alții împotriva

Serbiei

(excepție preliminară (MC), nr.

17153/11 și alte 29

de cereri, pct.

71, 25

martie 2014].

Sejdovic împotriva

Italiei

(MC), nr.

56581/00, pct.

46, CEDO

2006-II]. Simplul fapt de a nutri îndoieli cu privire la perspectivele de reușită ale unei anumite căi de atac, care nu este în mod evident sortită eșecului, nu constituie un motiv întemeiat pentru a nu exercita calea de atac în cauză [

Akdivar și alții

, citată anterior, pct.

71, și

Selahattin Demirtaș împotriva

Turciei (nr.

2)

(MC), nr.

14305/17, pct.

206, 22

decembrie 2020].

Gherghina împotriva

României

(dec.), nr.

42219/07, pct.

88

‑

89, 9

iulie 2015].

35

§

1 impune, de asemenea, reclamantului să prezinte cel puțin pe fond [a se vedea, de exemplu,

Guzzardi împotriva

Italiei

, 6

noiembrie 1980, pct.

72, seria A nr.

39, și

Gäfgen împotriva

Germaniei

(MC), nr.

22978/05, pct.

144

‑

146, CEDO

2010] și în formele și în termenele prevăzute de dreptul intern, capetele de cerere pe care intenționează să le formuleze ulterior în fața Curții. În plus, această dispoziție impune utilizarea unor mijloace procedurale adecvate, prin care să se prevină încălcarea Convenției (

Cardot împotriva

Franței

, 9

martie 1991, pct.

34

‑

36, seria A nr.

200, și

Akdivar și alții

, citată anterior, pct.

66).

35

§

1 trebuie să fie aplicat cu o oarecare flexibilitate și fără un formalism excesiv (

Gherghina

, citată anterior, pct.

87).

b)

Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

Cu privire la exercitarea recursului în casație în cadrul unor acțiuni pentru exces de putere

Charron și Merle-Montet împotriva

Franței

(dec.), nr.

22612/15, pct.

21, 16

ianuarie 2018,

Graner

, decizie citată anterior, pct.

44,

Zambrano împotriva Franței

(dec.), nr.

41994/21, pct.

27, 21

septembrie 2021, și

Thevenon împotriva Franței

(dec.), nr.

46021/21, pct.

61, 13

septembrie 2022]. În plus, în principiu, procedura internă trebuie să se desfășoare până la nivelul instanței de recurs [

Civet împotriva Franței

(MC) nr.

29340/95, pct.

41, CEDO 1999-VI, și

Graner

, decizie citată anterior, pct.

44]. Or, Curtea constată că acțiunea pentru exces de putere este disponibilă în materie (supra, pct.

82 și

56

‑

61) și că aceasta nu a fost exercitată pe deplin în speță, întrucât reclamantul nu a sesizat Conseil d’État cu un recurs în casație (supra, pct.

61).

Moreira Barbosa împotriva

Portugaliei

(dec.), nr

65681/01, 29

aprilie 2004, CEDO

2004-V, și

Kozacıoğlu împotriva

Turciei

(MC), nr

2334/03, pct.

40, 19

februarie 2009]. Rezultă că, având în vedere împrejurările cauzei, va trebui să se considere că reclamantul a respectat cerința epuizării căilor de atac interne, în cazul în care calea măsurii provizorii pentru protejarea unei libertăți fundamentale, exercitată de el în speță, poate fi considerată efectivă.

129

. În această privință, Curtea constată că procedura măsurilor provizorii pentru protejarea unei libertăți fundamentale, prevăzută la articolul L.

521

‑

2 din Codul de procedură administrativă, îi permite judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii, în cazul unei urgențe evidente, să repare, într-un termen scurt, atingerile grave și vădit nelegale aduse unei libertăți fundamentale [a se vedea, în special în acest sens,

Afiri și Biddarri împotriva

Franței

(dec.), nr.

1828/18, pct.

44

‑

45, 23

ianuarie 2018

,

și

O.L.G. împotriva

Franței

(dec.) [Comitet], nr.

47022/16, pct.

47-49, 5

iunie 2018 ; a se vedea,

a contrario

,

J.M.B. și alții împotriva

Franței

, citată anterior, pct.

217

‑

218, în care Curtea a hotărât că limitele competenței de a emite dispoziții obligatorii, de care dispune judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, îl împiedică să repare atingerile aduse drepturilor garantate de art.

3 persoanelor private de libertate, în cazul în care aceste încălcări rezultă din suprapopularea carcerală, și,

mutatis mutandis

,

Gebremedhin [Gaberamadhien] împotriva

Franței

, nr.

25389/05, pct.

65-66, CEDO

2007-II, în care Curtea a hotărât că, în lipsa unui efect suspensiv, măsura provizorie pentru protejarea unei libertăți fundamentale nu poate fi considerată o cale de atac efectivă împotriva unei decizii de îndepărtare susceptibilă să ducă la tratamente contrare art.

3]. Aceasta subliniază, de asemenea, că lipsa autorității de lucru judecat nu exclude eficacitatea deciziilor cu caracter executoriu ale judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii (supra, pct.

75).

78

‑

79).

78). În plus, Curtea subliniază că judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate, în cadrul exercitării controlului său, să suspende executarea măsurii criticate sau să oblige administrația să adapteze sau să modifice modalitățile de punere în aplicare a măsurii în cauză (supra, pct.

77 și 80). Curtea deduce că procedura măsurilor provizorii pentru protejarea unei libertăți fundamentale permite remedierea directă a încălcărilor denunțate de reclamant.

80) și bilanțul activității contencioase prezentat de acesta (supra, pct.

86) demonstrează, în opinia Curții, că această cale de atac avea o șansă rezonabilă de reușită. Contrar celor susținute de reclamant, respingerea cererilor sale nu este suficientă pentru a se stabili că această cale de atac era în mod evident sortită eșecului.

81). Într-adevăr, toate cererile depuse de reclamant pe această bază au beneficiat de o examinare rapidă și serioasă.

134

. În lumina tuturor acestor elemente, Curtea concluzionează că, având în vedere atribuțiile instanței administrative, în special întinderea controlului său și domeniul de aplicare al competențelor sale, trebuie să se considere că, la momentul