1ra-649/20 — art. 155, art. 287 alin. 3 CP

1ra-649/20 — art. 155, art. 287 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-649/20

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte: Timofti Vladimir

Judecătorii: Toma Nadejda și Boico Victor,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către avocatul Arnaut Valentina în numele inculpatului, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

08 octombrie 2019, în cauza penală în privința lui

Tofilat Sergiu XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat XXXXX

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 16.05.2019 – 11.07.2019;

Instanța de apel: 01.08.2019 – 08.10.2019;

Instanța de recurs: 20.12.2019 – 06.05.2020.

A C O N S T A T A T:

examinând cauza în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în

procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Tofilat Sergiu a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, fiindu-i

stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 2 (doi) ani, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită lui Tofilat Sergiu a fost

suspendată condiționat pentru perioada de probațiune de 2 (doi) ani.

A fost respinsă solicitarea procurorului, înaintată în temeiul art. 65 alin.

(3) Cod penal, de privare a lui Tofilat Sergiu de dreptul de a deține arme de foc.

A fost încetat procesul penal în privința lui Tofilat Sergiu, învinuit de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal, în legătură cu

împăcarea părților.

A fost respinsă solicitarea procurorului privind încasarea din contul

inculpatului a cheltuielilor judiciare în sumă de 4 470, 46 lei, acestea fiind

trecute în contul statului.

Tofilat Sergiu, la 30 martie 2019, aproximativ la ora 16.00, aflându-se în stradă,

în fața propriei gospodării, situate în XXXXX, fiind în stare de ebrietate alcoolică

1

cu grad avansat, în urma relațiilor reciproc ostile, apărute pe fundalul unui

conflict spontan apărut, urmărind scopul intimidării și influențării psihice a lui

XXXXX, născut la XXXXX, despre care cunoștea cu certitudine că este minor, în

prezența mai multor persoane, ținând în mână arma de foc cu țeavă linsă de

model „IJ-17-Л55141”, calibrul 16 mm, care era încărcată, pe care o deținea în

baza unui permis de armă, eliberat cu seria și nr. A 20000278 din 03 februarie

2014, cu termen de valabilitate expirat, în mod intenționat a îndreptat țeava

acestei arme în direcția capului lui XXXXX, lipindu-i-o de frunte. Aceste acțiuni

ale lui Tofilat Sergiu în mod instantaneu i-au creat minorului XXXXX temeri

pentru viața sa, întrucât a conștientizat gestul lui Tofilat Sergiu ca un pericol

real de a fi realizată amenințarea cu omorul.

Prima instanță a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului în baza art. 155

Cod penal, conform indicilor calificativi: „amenințarea cu omor, dacă a existat

pericolul realizării acestei amenințări”.

Tot el, la 30 martie 2019, aproximativ la ora 16.03, aflându-se în stradă,

în fața propriei gospodării, situate în XXXXX, adică, conform art. 131 Cod penal,

într-un loc public, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, după ce

l-a amenințat cu omorul prin împușcare din armă de foc pe XXXXX, născut la

XXXXX, despre care cunoștea cu certitudine că este minor, profitând de un

pretext neînsemnat, atentând la ordinea publică și ambianța liniștită de

conviețuire în societate, urmărind intențiile de a-și manifesta bravura și forța

grosolană, încălcând grosolan și într-un mod grobian ordinea publică, cu

obrăznicie deosebită, exprimându-se cu cuvinte necenzurate în prezența mai

multor persoane, ținând în mână arma de foc cu țeavă linsă de model „IJ-17-

L55141”, calibrul 16 mm, pe care o deținea legal, în mod intenționat a efectuat

o împușcătură în plan oblic pe lângă capul lui XXXXX, producându-i atât

acestuia, cât și persoanelor prezente, sentimente de neliniște și vulnerabilitate.

Prima instanță a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului în baza art. 287

alin. (3) Cod penal, conform indicilor calificativi: „huliganismul, adică acțiunile

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de amenințarea cu

aplicarea violenței asupra persoanei, cu aplicarea armei pentru vătămarea

integrității corporale sau sănătății”.

partea stabilirii pedepsei și repartizării cheltuielilor judiciare, precum și

pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, prin care: în baza art. 287 alin.

(3) Cod penal, inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa sub formă de închisoare

pe un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, iar, în

temeiul art. 901 Cod penal, perioada pedepsei de 1 an și 6 luni inculpatul să o

execute în penitenciar, iar restul pedepsei, de 1 an și 6 luni, să fie suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 2 ani, cu privarea inculpatului, în

temeiul art. 65 alin. (3) Cod penal, de dreptul de a deține arme de foc pe un

termen de 3 ani; și să se încaseze din contul inculpatului cheltuielile judiciare

în sumă de 4 470, 46 lei, iar în rest, menținerea sentinței.

2

3.1 În argumentarea apelului, cu referire la pedeapsa stabilită

inculpatului, a invocat că prima instanță nu a ținut cont în deplină măsură de

prevederile art. 61 și 75 alin. (1) Cod penal, și anume nu a luat în considerare

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și nu a efectuat o

analiză completă a personalității inculpatului, pedeapsa respectivă nefiind

capabilă de a restabili echitatea socială și de a contribui la realizarea altor

scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea vinovatului și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

La fel, a susținut că prima instanță nu a reținut toate circumstanțele

agravante prezente în speță și greșit nu i-a stabilit inculpatului pedeapsa

complementară sub formă de privarea de dreptul de a deține arme de foc.

În continuare, cu referire la cheltuielile judiciare, compuse din suma de

4 470, 46 lei, plătită inclusiv pentru testarea alcoolscopică a inculpatului și

întocmirea rapoartelor de expertiză judiciară nr. 201922P0124 din

01 aprilie 2019, nr. 34/12/1-R-1366 din 17 aprilie 2019 și nr. 34/12/1-R-1345

din 24 aprilie 2019, a susținut că art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală

prevede că instanța poate obliga inculpatul să le recupereze.

A specificat că prevederile art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală nu

obligă statul să suporte, în final, cheltuielile, ci doar să le achite la momentul

necesar pentru a facilita caracterul operativ al acțiunilor de urmărire penală.

08 octombrie 2019, a fost admis apelul declarat de procuror și casată sentința

Judecătoriei Hâncești (sediul Central) din 11 iulie 2019 în partea solicitării

procurorului, înaintate în temeiul art. 65 alin. (3) Cod penal, de privare a

inculpatului de dreptul de a deține arme de foc, și repartizării cheltuielilor

judiciare, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri în această

parte, prin care:

Tofilat Sergiu, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 287 alin. (3) Cod penal, a fost privat, în temeiul art. 65 alin. (3) Cod penal,

de dreptul de a deține arme de foc pe un termen de 3 (trei) ani.

S-au încasat, în beneficiul statului, din contul inculpatului, cheltuielile

judiciare pentru efectuarea expertizelor judiciare în sumă de 4 470, 46 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

4.1 În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a indicat că

pronunțând sentința, prima instanță corect a constatat faptele și

circumstanțele cauzei, ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului în

baza art. 287 alin. (3) și 155 Cod penal, încetând procesul penal în privința

inculpatului, învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal,

în legătură cu împăcarea părților.

În ceea ce privește individualizarea pedeapsei, instanța de apel a notat că

prima instanță a respectat prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, având în vedere judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, fiind corespunzător reduse limitele de pedeapsă prevăzute

de art. 287 alin. (3) Cod penal.

3

Iar, ținând cont de prevederile art. 61 și 75 alin. (1) Cod penal, instanța

de apel a evidențiat că este corect și echitabil ca inculpatului, recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal, să i

se aplice pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu executare

în penitenciar de tip semiînchis, aceasta fiind suspendată condiționat pentru

perioada de probațiune de 2 ani.

Totodată, instanța de apel a concluzionat că această pedeapsă nu este de

natură să restabilească întru totul echilibrul social perturbat prin comiterea

infracțiunii și să asigure, totodată, realizarea scopurilor legii penale, având în

vedere tulburările de comportament ale inculpatului, provocate de abuzul de

alcool, fiind necesară aplicarea prevederilor art. 65 alin. (3) Cod penal, și anume

privarea inculpatului de dreptul de a deține arme de foc.

În continuare, în ceea ce vizează cheltuielile judiciare, compuse din suma

de 4 470, 46 lei, plătită inclusiv pentru testarea alcoolscopică a inculpatului și

întocmirea rapoartelor de expertiză judiciară nr. 201922P0124 din

01 aprilie 2019, nr. 34/12/1-R-1366 din 17 aprilie 2019 și nr. 34/12/1-R-1345

din 24 aprilie 2019, instanța de apel a observat că în acord cu prevederile art.

143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, efectuarea expertizelor a fost

obligatorie, deoarece adevărul în cauză nu putea fi stabilit prin alte probe.

În această ordine de idei, instanța de apel a relevat că prevederile

legislației ce țin de obligarea inculpatului de a recupera cheltuielile judiciare

urmează a fi interpretate ținând cont de modificările operate prin Legea nr. 316

din 22 decembrie 2017, în vigoare din 09 februarie 2018, prin care a fost exclus

alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală, care statua că plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) al normei respective se face

din contul bugetului de stat.

Astfel, instanța de apel a indicat că în speță, urmează a fi încasate din

contul inculpatului cheltuielile judiciare în sumă de 4 470, 46 lei, or legislația în

vigoare nu mai prevede în mod expres suportarea exclusiv de către stat a

cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizelor judiciare.

de către avocatul Arnaut Valentina în numele inculpatului, aceasta

invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 9) și 10) Cod de procedură penală

și solicitând casarea deciziei în partea repartizării cheltuielilor judiciare.

5.1 În argumentarea recursului, avocatul în numele inculpatului a

susținut că în contradicție cu concluzia instanței de apel, modificările operate

prin Legea nr. 316 din 22 decembrie 2017, în vigoare din 09 februarie 2018,

prin care a fost exclus alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală, nu

exonerează statul de obligația de a suporta cheltuielile judiciare pentru

efectuarea expertizelor judiciare în cazurile prevăzute de art. 143 alin. (1) Cod

de procedură penală și nici cu impun inculpatul să suporte aceste cheltuieli.

A declarat că excluderea alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală se

datorează uniformizării legislației cu privire la repartizarea cheltuielilor

4

judiciare, în acest sens fiind relevante prevederile Legii nr. 68 din

14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar.

Astfel, a afirmat că în condițiile în care conform art. 75 alin. (3) din Legea

nr. 68 din 14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului

judiciar, în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt

suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu

excepția cazurilor prevăzute la art.142 alin. (2) Cod de procedură penală, adică,

cu excepția cazurilor când efectuarea expertizelor judiciare este solicitată de

către părți, nu există temei legal de a încasa din contul inculpatului cheltuielile

judiciare în sumă de 4 470, 46 lei.

în raport cu materialele cauzei și argumentele prezentate, Colegiul penal

concluzionează asupra inadmisibilității acestuia, din considerentele ce

urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu în baza

materialelor din dosar.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, un complet

format din 3 judecători, prin decizie motivată, va decide în unanimitate asupra

inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că recursul este

vădit neîntemeiat.

Art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală stipulează că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427,

fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

Iar, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept pot fi de drept

procesual sau formal și de drept material sau substanțial. Astfel, instanța de

recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea

atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și/sau material.

Colegiul penal consideră necesar să menționeze că recurentul cu referire

la temeiurile de recurs invocate, prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 9) și 10) Cod

de procedură penală: inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este

prevăzută de legea penală și când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, nu a adus careva argumente, recursul la acest capitol fiind

nemotivat și steril, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze

recursul apărării cu argumente, care l-ar justifica sub acest aspect, cu atât mai

mult că decizia instanței de apel a fost contestată doar în partea repartizării

cheltuielilor judiciare.

5

Iar, în ceea ce privește temeiul de recurs invocat de avocat în numele

inculpatului și care se conține în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar,

sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței,

Colegiul penal relevă că argumentele recurentului nu și-au găsit confirmare.

Cu această ocazie Colegiul penal subliniază că în vederea soluționării

apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor. Instanța de apel

se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Relevant în acest context

este că hotărârea instanței de apel, potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, trebuie să cuprindă, printre altele, temeiurile de fapt și de

drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date.

Colegiul penal consideră că în acord cu cele stipulate de legea procesuală

penală, în cauza deferită judecății instanța de apel a exercitat în deplină măsură

aceste atribuții legale reglementate de legislator, corect interpretând și

aplicând prevederile art. 227-229 Cod de procedură penală și indicând

motivele corespunzătoare.

Or, conform art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, încasarea

cheltuielilor de efectuare a expertizei este un drept discreționar al instanței.

Norma juridică respectivă urmează a fi interpretată ținând cont de modificările

operate prin Legea nr. 316 din 22 decembrie 2017, în vigoare din

09 februarie 2018, prin care a fost exclus alin. (2) al art. 143 Cod de procedură

penală, care prevedea că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile

prevăzute la alin. (1) al normei respective se face din contul bugetului de stat.

Prin urmare, voința legiuitorului a fost îndreptată spre analizarea și

soluționarea în fiecare caz concret a chestiunii privind compensarea

cheltuielilor judiciare.

Aici, este de menționat că rapoartele de expertiză judiciară nr.

201922P0124 din 01 aprilie 2019, nr. 34/12/1-R-1366 din 17 aprilie 2019 și

nr. 34/12/1-R-1345 din 24 aprilie 2019, pentru care au fost suportate cheltuieli

judiciare la faza de urmărire penală în prezenta cauză, au fost întocmite după

intrarea în vigoare a modificărilor operate de legiuitor la prevederile art. 143

Cod de procedură penală.

Astfel, instanța de apel, contrar celor invocate de recurent, a indicat cu

suficientă claritate că în speță, pot fi încasate din contul inculpatului cheltuielile

judiciare în sumă de 4 470, 46 lei, or legislația în vigoare nu mai prevede în mod

expres suportarea exclusiv de către stat a cheltuielilor judiciare pentru

efectuarea expertizelor judiciare.

Reieșind din cele expuse, Colegiul consideră că art. 75 alin. (3) din Legea

nr. 68 din â14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului

judiciar, invocat de recurent, cât și art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală,

se referă nu la obligația statului ca ordonator al expertizei judiciare de a

6

suporta, în final, cheltuielile judiciare pentru efectuarea acesteia, ci doar să le

achite la momentul necesar pentru a facilita caracterul operativ și obiectiv al

acțiunilor de urmărire penală.

Deci, soluționând chestiunea privind compensarea cheltuielilor judiciare,

instanța de apel corect a făcut uz de dreptul său discreționar de a le încasa din

contul inculpatului, inclusiv din punctul de vedere că inculpatul nu are

persoane la întreținere, a căror situație materială ar putea fi substanțial

afectată, ceea ce, în baza art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, poate servi

drept temei pentru eliberarea de plata cheltuielilor judiciare.

Din considerentele expuse supra, Colegiul penal conchide că erorile

invocate în recurs nu și-au găsit confirmarea, iar hotărârea atacată este legală

și întemeiată, astfel că recursul urmează a fi declarat inadmisibil ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Arnaut

Valentina în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 08 octombrie 2019, în cauza penală în privința lui Tofilat

Sergiu XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 26 iunie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

7