1ra-302/ 2020 — art. 179 alin. 2 CP

1ra-302/ 2020 — art. 179 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-302/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda,

a examinat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei,

admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul

Copețchi Stanislav în interesele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 04 iunie 2019, în cauza penală în

privința lui,

Coșleț Andrei xxx, născut la x, originar din

or. x.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 28.09.2018 -10.04.2019

instanța de apel: 15.05.2019 – 04.06.2019

instanța de recurs: 18.09.2019 – 11.03.2020

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală, legal executată.

A C O N S T A T A T :

2019, Coșleț Andrei a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă sub

formă de amendă sub formă de 900 unități convenționale ce constituie suma

de 45 000 lei.

la data de 11.07.2017, aproximativ pe la ora 11:30, în or. Hâncești, str. Maria

x conștientizând caracterul ilegal al acțiunilor sale fără consimțământul lui

Ivanov Tudor, a pătruns ilegal în gospodăria ultimului, unde intenționat, i-

a aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului și la cererea cestuia

de a părăsi domiciliul nu se supunea, astfel, încâlcându-i dreptul la

inviolabilitatea domiciliului.

în numele inculpatului Coșleț Andrei, solicitând casarea sentinței

1

Judecătoriei Hâncești (sediul Central) din 10 aprilie 2019, rejudecarea cauzei

penale cu emiterea unei noi hotărâri.

3.1. În motivarea cererii de apel, avocatul a menționat că:

- sentința este neîntemeiată, deoarece prima instanță a reținut

neîntemeiat semnul calificativ - cu aplicarea violenței. Subliniază faptul că

pătrunderea în ograda părții vătămate nu a fost însoțită de aplicarea

violenței, lucru explicabil, avându-se în vedere faptul că la cel moment

partea vătămată plecase împreună cu fiica sa, în casă. Deci, pătrunderea în

domiciliu nu a fost însoțită de aplicarea violenței. Plus la aceasta,

pătrunderea ilegală în domiciliul părții vătămate marchează momentul

consumării infracțiunii;

- în speță, violența nu a fost aplicată în vederea facilitării pătrunderii

ilegale. De fapt, inculpatul cum mult timp înainte până la aplicarea violenței

pătrunse în domiciliul părții vătămate. Acest nici nu a avut necesitatea de a

aplica violența pentru pătrunde în curtea casei, întrucât la acel moment

partea vătămată nu era de față cu inculpatul. Reiterează că momentul

aplicării violenței a succedat momentul pătrunderii ilegale în domiciliu, ci

nu invers, așa cum cerea legea;

- după cum rezultă din esența circumstanței agravante înscrise la art.

179 alin.(1) Cod penal, pătrunderea ilegală trebuie să succedă aplicarea

violenței, în speță, violența a fost aplicată ulterior pătrunderii în domiciliul

părții vătămate. Prin urmare, ceasta a fost aplicată în alt scop, dar nu pentru

a pătrunde ilegal în domiciliul părții vătămate. Pătrunderea, ca atare, a fost

făcută în lipsa aplicării violenței. Violența a fost aplicată în vederea

răzbunării pe conduita părții vătămate exprimate în cererea sa adresată

inculpatului de a părăsi domiciliul său, unde, potrivit părții vătămate,

inculpatul intrase în lipsa consimțământului său. Tocmai acest lucru rezultă

din însăși declarațiile părții vătămate care consideră: „loviturile le-a primit

pentru faptul că ia cerut lui Coșleț să iasă din casă și că l-a numit „aferist”.

(pag.3 din sentință). Din cele evocate mai sus se desprinde o altă concluzie

pentru a opera semnul calificativ prevăzut la art. 179 alin. (2) Cod Penal, și

anume: este obligatoriu ca violența să fie aplicată înainte de consumarea

infracțiunii. În speță, pornind de la cele reținute de instanța de judecată în

sentința emisă, rezultă că violența a fost aplicată după consumarea

infracțiunii de violare de domiciliu;

- atât acuzatorul de stat, cât și instanța de judecată a ignorat faptul că

inculpatul a aplicat violență asupra părții vătămate: a) după consumarea

infracțiunii de violare de domiciliu și, b) în scop de răzbunare pentru cererea

insistentă a părții vătămate de a-i fi părăsită casa, dar nu în vederea

pătrunderii ilegale în domiciliu;

2

- chiar din cele reținute de procuror în actul de învinuire rezultă că

violența a fost aplicată după consumarea infracțiunii de violare de domiciliu:

„inculpatul, conștientizând caracterul ilegal al acțiunilor sale, fără

consimțământul lui Ivanov Tudor, a pătruns ilegal in gospodăria ultimului,

unde intenționat i-a aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului;

- în contextul art. 179 alin.(2) Cod penal, acuzatorul de stat nu a

încercat să demonstreze gradul vătămării corporale cauzate părții vătămate.

Deși, art. 143 alin. (1) pct. 2 din Cod de procedură penală prevede expres că

gradul de gravitate al vătămărilor integrității corporale se constată, în mod

obligatoriu, prin raport dc expertiză. Deși, în art. 179 alin.(2) Cod Penal nu

se operează cu termeni de genul „vătămarea ușoară”, „vătămarea

neînsemnată”, ci cu termenul „violență”, pentru a încadra cele săvârșite

potrivit normei de incriminare sus-indicate este ieluctabil determinarea

conținutului violenței or, nu orice vătămare corporală este inclusă în

termenul „violență” înscris la art. 179 alin.(2) Cod penal. Pentru aceasta, în

mod implicit, se impune efectuarea unui raport de expertiză în vederea

determinării gradului de gravitate al vătămării corporale cauzate.

2019, apelul a fost respins ca nefundat, cu menținerea sentinței atacate fără

modificări.

4.1. În motivarea soluției, instanța de apel a menționat că, prima

instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care

a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, dând faptei săvârșite

încadrarea juridică corespunzătoare materialului probator administrat.

Aceste împrejurări fiind constatate din totalitatea de probe acumulate la

cauza penală sus-indicată și care au fost corect apreciate, respectându-se

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

În pofida faptului că inculpatul Coșleț Andrei nu recunoaște vina,

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor imputate se confirmă prin

următoarea sistemă de probe analizate și apreciate de instanța de apel prin

prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, care sunt pertinente,

concludente, utile și veridice și coroborează între ele, cum ar fi: declarațiile

părții vătămate Ivanov Tudor; declarațiile martorului Coșleț Irina;

declarațiile martorului Cemurtan Maria; declarațiile martorului Cemurtan

Alexei; declarațiile martorului Ruslan Serafim; declarațiile martorului

Cernețchi Ala; declarațiile martorului Petrov Aurelia.

De asemenea, vinovăția inculpatului se confirmă și prin următoarele

materiale ale cauzei penale: conținutul plângerii cet. Ivanov Tudor din

3

05.02.2018 privind violarea de domiciliu de către Coșleț Andrei (f.d.12);

conținutul procesului-verbal de cercetare la fața locului din 10.04.2018 cu

foto-tabelul anexat (f.d.13).

La fel, instanța de apel a reținut că prima instanță corect a constatat

dovedită pe deplin vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal, or, la materialele cauzei penale au

fost administrate suficiente probe pertinente și concludente prin care se

atestă vinovăția lui Coșleț Andrei în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Declarațiile inculpatului Coșleț Andrei precum că dânsul nu a comis

fapta infracțională imputată, nu corespund adevărului, sunt mincinoase și

sunt date de către inculpat în scopul de a se eschiva de la răspunderea penală

pentru fapta comisă, deoarece ele se combat de întreaga sistemă de probe

analizate mai sus, și apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală și care integral demonstrează vina lui în comiterea

infracțiunii imputate.

Este neîntemeiat argumentul apelantului potrivit căruia, prima

instanță a reținut neîntemeiat la calificate semnul - cu aplicarea violenței, or,

latura subiectivă a violării de domiciliu include fapta prejudiciabilă care ia

forma acțiunii sau inacțiunii. Această acțiune sau inacțiune se prezintă sub

oricare din următoarele modalități, realizate în raport cu domiciliul:

pătrunderea ilegală, fără consimțământul victimei; refuzul de a-l părăsi la

cererea victimei.

Totodată, partea vătămată a declarat că, inculpatul Coșleț Andrei a

intrat în gospodăria lui, care i-a cerut să nu între, însă inculpatul a revenit în

casă unde fiica își strângea hainele. Când i-a cerut să nu între, Coșleț ieșea

din mașină, însă acesta contrar cerințelor la doborât jos și a început să-l

lovească cu pumnii peste tot corpul”.

Infracțiunea de violare de domiciliu este o infracțiune formală și se

consideră consumată din momentul pătrunderii sau rămânerii ilegale în

domiciliul persoanei fără consimțământul acesteia, refuzul de a părăsi

domiciliul la cererea persoanei.

Faptul aplicării violenței părții vătămate de către Coșleț Andrei înainte

de consumarea infracțiunii de violare de domiciliu este confirmat inclusiv

prin declarațiile martorului Cemurtan Alexei potrivit cărora „când a întrat

în casa lui Ivanov l-a văzut pe Tudor jos în centrul salonului și Coșleț Andrei

era deasupra lui Tudor Ivanov”. Martorul Cemurtan Maria a declarat că a

auzit ceartă între Coșleț Andrei și Ivanov Tudor, care se aflau în fața porții

lui Ivanov Tudor.

Prima instanță la stabilirea categoriei pedepsei, corect a aplicat

prevederile legale, și, în conformitate cu prevederile art. 7, 75 Cod penal, a

4

ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului.

La fel, prima instanță just a individualizat pedeapsa în baza art. art. 7,

75 Cod penal, și totodată, corect a aplicat pedeapsa sub formă de amendă,

care este una echitabilă și proporțională infracțiunii comise, ținând cont de

gradul de pericol al infracțiunii, care se califica ca infracțiune mai puțin

gravă, de circumstanțele cauzei, de lipsa circumstanțelor atenuante și

agravante, de personalitatea inculpatului anterior nu a fost judecat, a

săvârșit o serie de încălcări contravenționale, la evidența medicului narcolog

și psihiatru nu se află, se caracterizează satisfăcător la locul de trai, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, astfel

asigurând realizarea scopului pedepsei penale de restabilire a echității

sociale și a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, atât de către inculpat, cât și

din partea altor persoane, care va constitui o garanție și o asigurare că

drepturile și libertățile consfințite în Constituția Republicii Moldova și alte

legi ale Republicii Moldova sunt apărate, iar violarea lor este contracarată și

pedepsită.

Instanța de apel a constatat că situația inculpatului Coșleț Andrei

permite de a concluziona că dânsul nu prezintă pericol pentru societate și

izolarea lui de societate nu este o măsură necesară și echitabilă în coraport

cu personalitatea acestuia și fapta comisă, ținând-se cont și de faptul că o

pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate,

jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe

contrare scopului urmărit, or, pronunțarea unei hotărâri de condamnare

constituie un avertisment sever pentru inculpat, iar aplicarea sancțiunii sub

forma de amenda va duce la îndreptarea inculpatului, și scopul pedepsei

penale putând fi realizate în această modalitate.

Instanța de apel a reiterat că, scopul pedepsei penale nu este ca, aceasta

să fie retributiva, intimidatoare sau vindicativă, în sens că, pedeapsa nu

trebuie privită ca „prețul” pe care trebuie să-l plătească persoana pentru

fapta prejudiciabilă ci trebuie să reflecte un echilibru între gravitatea faptei

prejudiciabile și urmările ei, prin excluderea caracterului vindicativ al

pedepsei, urmărindu-se ca partea vătămată și statul să nu urmărească

răzbunarea, ce ar genera altă răzbunare, prin încălcarea dreptului, ci

realizarea dreptății, inclusiv prin prisma principiilor proporționalității și cel

al echității lor.

Prin urmare, instanța de apel verificând ansamblul de probe ce au fost

administrate în conformitate cu prevederile de procedură penală, nu a

5

depistat careva încălcări de procedură, sau încălcări a drepturilor și

intereselor inculpaților.

iulie 2019, a fost atacată cu recurs ordinar la 26 iulie 2019 de către avocatul

Copețchi Stanislav în numele inculpatului. Avocatul invocând ca temei

pentru recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură

penală, a solicitat casarea deciziei, rejudecarea cauzei cu emiterea unei noi

hotărâri prin care Coșleț Andrei să fie recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 179 alin.(1) Cod penal, cu încetarea procesului

penal din motivul expirării termenului de prescripție de atragere la

răspundere penală.

5.1. În motivarea recursului ordinar, avocatul a menționat că:

- instanța de apel, contrar celor statuate în motivarea deciziei, a decis

că semnul calificativ „cu aplicarea violenței” trebuie reținut chiar și după

consumarea infracțiunii. Adică, pe de o parte, pentru a se reține semnul

calificativ sus-indicat, instanța de apel face trimitere către doctrina de

specialitate motivând că violența trebuie aplicată până la consumarea

infracțiunii de violare de domiciliu, dar, în realitate, se contrazice, reținând

la calificare respectivul semn în condițiile în care, în speță, violența a fost

aplicată după consumarea infracțiunii. Deci, argumentarea soluției instanței

de apel se află în contradicție serioasă cu încadrarea efectuată și, inserată în

dispozitivul deciziei supuse recursului;

- pătrunderea în ograda părții vătămate nu a fost însoțită de aplicarea

violenței. Dar, tocmai pătrunderea ilegală în domiciliul părții vătămate a

marcat momentul consumării infracțiunii. Violența a fost aplicată după

consumarea infracțiunii. Așa cum se desprinde din declarațiile părții

vătămate și a martorului Coșleț Irina, inculpatul Coșleț Andrei l-ar fi doborât

și i-ar fi aplicat lovituri părții vătămate în casă, în timp ce infracțiunea

imputată inculpatului se consumase încă la momentul pătrunderii acestuia

în curtea casei;

- se observă o necorespundere clară între motivarea instanței și soluția

acesteia de încadrare a celor săvârșite de Coșleț Andrei, reflectată în

dispozitivul deciziei. Pe de o parte, instanța de apel recunoaște (după cum e

și logic) că infracțiunea de violare de domiciliu se consideră consumată

odată cu realizarea primei acțiuni/inacțiuni prejudiciabile, dar, pe de altă

parte, contrar celor reținute în actul de învinuire, reține la calificare semnul

calificativ „cu aplicarea violenței”, deși violența a fost aplicată după

pătrunderea ilegală în domiciliu, adică după consumarea infracțiunii de

violare de domiciliu;

6

- infracțiunea imputată inculpatului Coșleț Andrei s-a consumat în

momentul pătrunderii acestuia în curtea casei părții vătămate, iar din

materialele cauzei rezultă fără echivoc că pătrunderea în curtea casei părții

vătămate nu a fost însoțită de aplicarea violenței. O atare violență a fost

aplicată mult mai târziu: 1) în casa părții vătămate; 2) după solicitarea

insistentă a părții vătămate ca inculpatul să iasă din casă;

- aplicarea violenței ulterior momentului consumării infracțiunii

imputate inculpatului Coșleț Andrei, în nici un caz, nu poate determina

calificarea celor săvârșite în tiparul art.179 alin.(2) Cod Penal. Violenței

aplicate ulterior momentului consumării infracțiunii de violare de domiciliu

trebuie să i se dea o apreciere juridică aparte. Prin urmare, violența aplicată

ulterior momentului consumării infracțiunii de violare de domiciliu necesită

încadrare aparte (în funcție de gradul vătămării integrității corporale sau a

sănătății persoanei). Prima instanță, precum și cea de apel au făcut abstracție

de regula sus-indicată;

- în speță, violența fiind aplicată ulterior pătrunderii în domiciliul

părții vătămate, rezultă că a fost aplicată în alt scop, dar nu pentru a

pătrunde ilegal în domiciliul părții vătămate. Deci, nu a avut drept scop

facilitarea săvârșirii acțiunii principale sub forma pătrunderii. Pătrunderea,

ca atare, a fost făcută în lipsa aplicării violenței. Violența a fost aplicată în

vederea răzbunării pentru conduita părții vătămate exprimate în cererea sa

adresată inculpatului de a părăsi domiciliul său. Tocmai acest lucru rezultă

din însăși declarațiile părții vătămate care consideră că: „loviturile le-a primit

pentru faptul că ia cerut lui Coșleț să iasă din casă și că l-a numit „aferist". (pag.3

din sentință).

vătămată Ivanov Tudor, prin care a solicitat dispunerea inadmisibilității

recursului, deoarece nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 427

alin.(1) Cod de procedură penală.

declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta

este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat din considerentele ce urmează.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera

de consiliu, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care

constată că recursul declarat este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate

expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie

7

să fie invocate de recurent, or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru

a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea

cauzei.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de

drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat

corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au

fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Din conținutul recursului declarat în cauza deferită judecării, autorul

invocă ca temeiuri de drept pentru casarea hotărârii contestate pct. 6) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală, și anume că, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii, precum și pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, invocând că faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Temeiul pentru recurs invocat de către recurent prin prisma pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, este aplicabil atunci când instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus

neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței.

Verificând hotărârea atacată, instanța de recurs apreciază că aceasta

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar argumentele pe care

instanța de apel le-a expus în hotărârea adoptată, echivalează cu o motivare

conformă rigorilor și exigențelor impuse de art. 6 CEDO.

Instanța de recurs în prezenta speță nu acceptă criticile recurentului,

precum că motivarea soluției instanței de apel contrazice dispozitivul

hotărîrii emise. Tot aici, urmează de menționat, că motivarea hotărârii este

un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu

presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât

timp cât sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere

probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei motivări a

hotărârii penale de condamnare, adică așa cum s-a procedat, de altfel, în

cauza dată. Instanța de apel fiind investită cu o situație de fapt, ca urmare a

efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de fapt reținută în cauză și

a concluzionat corect de a respinge apelul declarat, menținând fără

modificări sentința primei instanțe.

Contrar celor invocate de către recurent, Colegiul penal verificând

lucrările dosarului remarcă, la caz, instanța de apel a examinat cauza sub

toate aspectele, complet și obiectiv, cercetând suplimentar materialele cauzei

în ședința instanței de apel, cu consemnarea lor în procesul verbal al ședinței

8

de judecată, adoptând o soluție corectă de menținere a sentinței, constatând

astfel vinovăția inculpatului Coșleț Andrei de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 179 alin.(2) Cod penal.

Este de menționat că, instanța de apel și-a motivat decizia în

conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

respectiv hotărârea cuprinde temeiurile de fapt și de drept pentru care a fost

respins apelul și menținută sentința primei instanțe prin care Coșleț Andrei

a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 179

alin.(2) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 900 unități convenționale ce constituie 45 000 lei.

Instanța de apel corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept,

analizând obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală, formulând în final juste concluzii privind constatarea vinovăției

inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 179 alin.(2) Cod

penal. În consecință, instanța de recurs ordinar nu are temeiuri de a devia de

la concluziile expuse în decizie referitor la vinovăția inculpatului la

comiterea faptei prejudiciabile imputate acestuia.

Ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, instanța de apel a

constatat și a redat în suficientă măsură situația de fapt și de drept reținută,

just concluzionând că vinovăția inculpatului este dovedită prin probele

administrate și anume: declarațiile părții vătămate Ivanov Tudor,

declarațiile martorilor – Coșleț Irina, Cemurtan Alexei, Ruslan Serafim,

Cernețchi Ala, Petrov Aurelia, plîngerea cet. Ivanov Tudor din 05.02.2018,

privind violarea domiciliului de către Coșleț Andrei(f.d.12), procesul-verbal

de cercetare la fața locului din 10.04.2018, cu foto tabel anexat(f.d.13).

În asemenea împrejurări, Colegiul penal consideră că, de fapt

invocările recurentului sub aspectul temeiului pentru recurs prevăzute la

pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, poartă un caracter

declarativ, ne fiind expuse argumente pentru scoaterea în evidență și

susținerea erorii pretins a fi admise de către instanța de apel.

Colegiul penal apreciază ca fiind nefondate alegațiile recurentului și

reiterează că invocarea unor pretinse erori la etapa judecării cauzei de

instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare corespunzătoare

privind esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei cărora

sunt subsecvente.

Prin urmare, instanța de recurs conchide că, temeiurile pentru recurs

invocate de recurent prin prisma pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală nu se regăsesc în prezenta speță.

Se mai reține că, apărătorul inculpatului invocă în prezenta speță

incidența cazului de casare prevăzut la pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de

9

procedură penală. Respectiv instanța de recurs reține că, din argumentele

recursului declarat se constată, că în opinia acestuia, instanțele de fond

eronat au calificat acțiunile inculpatului Coșleț Andrei în baza art. 179 alin.

(2) Cod penal.

Analizând temeiul respectiv în raport cu motivele invocate în recursul

declarat, Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit confirmare la

examinarea recursului.

După cum rezultă din conținutul recursului, autorul acestuia nu este

de acord cu faptul că instanța de apel nu a reîncadrat acțiunile inculpatului

Coșleț Andrei din art. 179 alin.(2) Cod penal în art. 179 alin.(1) Cod penal,

invocând că de către prima instanță eronat a fost reținut la încadrare semnul

calificativ „cu aplicarea violenței”, consemnat la art. 179 alin.(2) Cod penal.

Prin urmare, potrivit art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală,

temeiurile pentru recurs menționate la alin.(1) pot fi invocate doar în cazul

în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel,

iar la caz instanța de apel a menținut sentința prin care Coșleț Andrei a fost

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (2)

Cod penal.

Colegiului penal reține că, în recursul declarat recurentul critică în

bună parte hotărârea instanței de apel, prin prisma faptului că nu au fost

apreciate la justa valoare probele prezentate de către partea apărării, în

opinia cărora acțiunile inculpatului Coșleț Andrei urmează a fi reîncadrate

în tiparul alin. (1) art. 179 Cod penal. Însă, verificând temeinicia deciziei

adoptate de către instanța de apel, Colegiul penal consideră că criticile

menționate nu și-au găsit confirmarea la caz, deoarece în urma analizei

hotărârii contestate, atât cumulul de probe prezentate de către partea

apărării, cât și cele prezentate de către partea acuzării, toate au fost apreciate

prin prisma art. 101 Cod de procedură penală.

Totodată, raportat la criticile recurentului, Colegiul penal reiterează că

acesta se referă în principiu la chestiunea de apreciere a probelor. Prin

urmare, reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat, se

constată că autorul acestuia expune conținutul unor probe cercetate de

instanțele de fond, după care în cele din urmă conchide că acestea constituie

un ansamblu probator indubitabil prin care se confirmă nevinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate.

Elocvent în acest sens, se impune precizarea că aprecierea probelor este

unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece

întregul volum de muncă depus de către organele de urmărire penală,

instanțele judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe soluția

ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima

10

convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile legale, iar

convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că

probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența,

veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblu lor sunt

apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

La etapa judecării recursului, instanța de recurs nu analizează

conținutul mijloacelor de probă, nu dă apreciere materialului probator și nu

stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele ierarhic

inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Colegiul penal nu a constatat discrepanța între cele reținute de instanța

de apel în vederea menținerii sentinței primei instanțe prin care inculpatul a

fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 179

alin.(1) Cod penal și conținutul real al probelor sau ignorarea unor aspecte

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe

care materialul probator o redă.

Deci, Colegiul penal consemnează că instanța ierarhic inferioară,

verificând cele imputate inculpatului Coșleț Andrei, a conchis corect că

învinuirea înaintată ultimului a fost confirmată pe deplin, or, la materialele

cauzei penale au fost administrate suficiente probe pertinente și concludente

prin care se atestă vinovăția lui Coșleț Andrei în săvârșirea infracțiunii

imputate.

Prin urmare, instanța de recurs consideră că invocarea temeiului

prevăzut de art.427 alin.(1) pct.12) Cod de procedură penală, nu este

întemeiată, iar argumentele puse la baza acestuia sunt pur declarative și

contravin materialelor cauzei.

Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde

fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la caz la

respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se

încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală, decizia instanței

de apel fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile

art.394 Cod de procedură penală.

Analizând materialele cauzei și hotărârea judecătorească atacată,

Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea

acesteia.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că nu există temei legal

pentru admiterea recursului ordinar și, potrivit legii, se dispune

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

11

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul

Copețchi Stanislav în interesele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 04 iunie 2019, în cauza penală în

privința lui Coșleț Andrei xxxx ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 18 mai 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

12