1ra-342/20 — Art. 141 alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Art. 141 alin. 1 CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 2, 6 CPP
1ra-342/20 — Art. 141 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 1ra-342/20
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
11 martie 2020 mun. Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte: Timofti Vladimir
Judecătorii: Toma Nadejda și Boico Victor,
examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de
către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta și de
către avocatul Druță Boris în numele inculpatului, prin care se solicită casarea
sentinței Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 15 februarie 2018 și a deciziei
Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2019, în cauza penală în
privința lui
Malețchi Andrei XXXXX, născut la XXXXX,
originar și domiciliat XXXXX.
Termenul de examinare a cauzei:
Prima instanță: 07.11.2017 – 15.02.2018;
Instanța de apel: 03.10.2018 – 23.01.2019;
Instanța de recurs: 04.10.2019 – 11.03.2020.
A C O N S T A T A T:
Prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 15 februarie 2018,
Malețchi Andrei a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 141 alin. (1)
Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 4
(patru) ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită inculpatului a fost
suspendată condiționat pentru perioada de probațiune 3 ani.
În temeiul art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în
sumă de 7 260, 95 lei au fost trecute în contul statului.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat, în fapt, că
Malețchi Andrei, în perioada anilor 2014-2015, aflându-se pe teritoriul Ucrainei,
intenționat, având scopul violării integrității teritoriale a statului respectiv și
subminării orânduirii constituționale a Republicii Ucraina, manifestat prin
contribuirea la dezmembrarea regiunilor separatiste Lugansk și Donețk și la
menținerea pretinsei statalități a entităților statale indicate, nerecunoscute și
autoproclamate, din interes material, s-a înrolat și a satisfăcut serviciul militar
într-o forțiune armată a autoproclamatei Republici Populare Lugansk și Donețk, în
cadrul căreia, contra unei remunerări bănești promise, a participat în calitate de
ostaș la conflictul militar care are loc în sud-estul Ucrainei.
1
Prima instanță a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului Malețchi Andrei în
baza art. 141 alin. (1) Cod penal, conform indicilor calificativi: „participarea
mercenarului într-un conflict armat, la acțiuni militare sau la alte acțiuni violente
orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii constituționale ori violarea
integrității teritoriale a statului”.
Procurorul a contestat sentința cu apel, solicitând casarea acesteia în
partea stabilirii pedepsei și neîncasării cheltuielilor judiciare, precum și
pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie
stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani și 6 luni, cu
executare într-un penitenciar de tip semiînchis, și să se încaseze din contul
inculpatului cheltuielile judiciare suportate de stat pentru efectuarea expertizei
judiciare în sumă de 3 150 de lei, iar în rest, menținerea sentinței.
3.1 În argumentarea apelului, cu referire la pedeapsa stabilită
inculpatului, a invocat că prima instanță, ajungând la concluzia privind
suspendarea condiționată a executării pedepsei, s-a limitat la mențiunea că
reeducarea și corijarea inculpatului este posibilă fără izolarea acestuia de
societate, însă fără a stabili existența circumstanțelor atenuante.
Aici, a indicat că prima instanță doar a relevat că inculpatul nu are
antecedente penale și nu se află la evidența medicului psihiatru sau narcolog, deși
în cadrul cercetării judecătorești, acuzarea a prezentat informația ce confirmă
aflarea inculpatului la evidența medicului narcolog din anul 2013.
A declarat că soluția primei instanțe ce ține de suspendarea condiționată a
executării pedepsei nu este corelată cu poziția de nerecunoaștere a vinovăției, pe
care a ales-o inculpatul, iar această soluție nu va realiza scopurile pedepsei penale,
prevăzute de art. 61 alin. (2) Cod penal.
A evidențiat și particularitățile infracțiunii prevăzute de art. 141 alin. (1) Cod
penal, care presupune trecerea barierei psihologice de a trage în persoane cu arma
de foc și de a-i omorî, aspecte ce determină imposibilitatea reîncadrării în societate
a mercenarilor.
A punctat că activitatea mercenarilor urmează a fi calificată ca una extrem
de periculoasă și pentru securitatea națională a Republicii Moldova, având în
vedere conflictul înghețat din stânga Nistrului.
În continuare, cu referire la solicitarea privind încasarea din contul
inculpatului a cheltuielilor judiciare suportate de stat pentru efectuarea expertizei
judiciare în sumă de 3 150 de lei, a susținut că prin modificările operate la art. 143
Cod de procedură penală, în vigoare din 09 februarie 2018, a fost exclus alin. (2),
care prevedea că plata expertizelor judiciare efectuate se face din contul
mijloacelor bugetului de stat.
Astfel, a arătat că prima instanță, eliberându-l pe inculpat de plata acestor
cheltuieli judiciare, nu a indicat niciun motiv dintre cele prevăzute de art. 229 alin.
(3) Cod de procedură penală.
Avocatul Cașu Iulian în numele inculpatului a contestat sentința cu
apel, solicitând casarea totală a acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care
inculpatul să fie achitat.
2
4.1 În argumentarea apelului, a invocat că fapta nu a fost săvârșită de
inculpat și că fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii, or la materialele
cauzei nu există probe pertinente, concludente și legal administrate care să
demonstreze vinovăția inculpatului.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din
23 ianuarie 2019, a fost respins ca nefondat apelul declarat de avocatul Cașu Iulian
în numele inculpatului.
A fost admis apelul declarat de procuror, casată sentința Judecătoriei
Chișinău (sediul Centru) din 15 februarie 2018 în partea stabilirii pedepsei
inculpatului, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri în această
parte, prin care:
Lui Malețchi Andrei, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute
de art. 141 alin. (1) Cod penal, i s-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe
un termen de 4 ani, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis.
A fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea procurorului invocată în cererea
de apel privind încasarea în beneficiul statului, din contul inculpatului, a sumei de
3 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare pentru efectuarea expertizei judiciare.
5.1 În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a indicat că la
pronunțarea sentinței, prima instanță corect a constatat faptele și circumstanțele
cauzei, ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului în baza art. 141
alin. (1) Cod penal.
Instanța de apel a menționat că deși inculpatul nu și-a recunoscut vina în
comiterea infracțiunii incriminate, vinovăția acestuia este dovedită prin
următoarele probe cercetate în cadrul ședinței de judecată: declarațiile martorului
XXXXX (f.d. 28-29, vol. II), procesul-verbal de cercetare și examinare din
30 iunie 2017 (f.d. 87-88, vol. I), procesul-verbal de cercetare și examinare din
29 iunie 2017 (f.d. 79, vol. I), procesul-verbal de cercetare și examinare din
15 septembrie 2017 (f.d. 98, vol. I) și procesul-verbal de cercetare și examinare
din 29 iunie 2017 (f.d. 93, vol. I).
Astfel, instanța de apel a conchis, prin prisma argumentelor apelanților,
inclusiv a celor afirmate în referința apărării, că activitatea primei instanțe în
partea constatării vinovăției inculpatului în baza art. 141 alin. (1) Cod penal
corespunde exigențelor legislației procesuale penale, fiind examinate minuțios
toate probele și argumentele părților, cu respectarea principiului
contradictorialității și a dreptului la un proces echitabil și la apărare.
În particular, analizând argumentele apărării din referința depusă, instanța
de apel a notat că informațiile de pe rețelele de socializare și declarațiile
martorului XXXXX constituie mijloace de probă pertinente și relevante,
coroborând reciproc.
În continuare, în ceea ce privește pedeapsa, instanța de apel a relevat că
inculpatul nu și-a recunoscut vina, a comis pentru prima dată o infracțiune, însă
una gravă, nu au fost constatate circumstanțe agravante și atenuante, iar
inculpatul, contrar constatării primei instanțe, se află la evidența medicului
narcolog din anul 2013.
3
La fel, instanța de apel a conchis că anume pedeapsa sub formă de închisoare
cu executare ar duce la corectarea inculpatului, astfel încât este just și echitabil ca
acestuia, recunoscut vinovat în baza art. 141 alin. (1) Cod penal, să i se aplice
pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu executare într-un
penitenciar de tip semiînchis, pedeapsa stabilită fiind de natură să restabilească
echilibrul social perturbat prin comiterea infracțiunii și să asigure, totodată,
realizarea scopurilor legii penale.
În continuare, în ceea ce vizează solicitarea procurorului privind încasarea
din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizei
judiciare, instanța de apel a făcut referire la prevederile art. 228 alin. (4) Cod de
procedură penală și a arătat că aceste cheltuieli sunt evidente și necesare în
vederea constatării faptei infracționale, și nu cheltuieli suplimentare suportate de
către organul de urmărire penală în legătură cu efectuarea urmăririi penale.
Decizia instanței de apel a fost contestată în termen cu recurs ordinar de
către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta,
aceasta invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și
solicitând casarea deciziei în partea neîncasării cheltuielilor judiciare în sumă de
3 150 lei și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, într-un alt
complet de judecată.
6.1 În argumentarea recursului, procurorul a specificat că, cheltuielile
judiciare în sumă de 3 150 de lei au fost suportate pentru efectuarea expertizei
judiciare tehnico-explozive, ca urmare a depistării la domiciliul inculpatului, în
cadrul percheziției, a unui obiect asemănător unei grenade.
A invocat că art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală conține o normă
generală, care nu obligă statul să suporte cheltuielile judiciare, ci să le achite la
momentul necesar pentru a facilita operativitatea acțiunilor organului de urmărire
penală, iar art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală stipulează direct că inculpatul
suportă cheltuielile judiciare.
A susținut că temeiul juridic al suportării de către inculpat a cheltuielilor
judiciare rezidă în fapta infracțională a acestuia, fiindcă fără săvârșirea infracțiunii,
astfel de cheltuieli nu ar fi fost efectuate.
De asemenea, a reiterat că prin modificările operate la art. 143 Cod de
procedură penală, în vigoare din 09 februarie 2018, a fost exclus alin. (2).
Consideră că la pronunțarea deciziei, instanța de apel nu a îndeplinit
cerințele prevăzute de art. 101, 394 și 414 Cod de procedură penală, și anume nu
a indicat temeiurile ce au dus la respingerea apelului declarat de procuror, iar
decizia atacată nu cuprinde motivele pe care a fost întemeiată soluția instanței de
apel în partea respingerii solicitării procurorului privind încasarea din contul
inculpatului a cheltuielilor judiciare.
Avocatul Druță Boris în numele inculpatului a depus referință asupra
recursului declarat, pledând pentru inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit
neîntemeiat.
Decizia instanței de apel a fost contestată în termen cu recurs ordinar și
de către avocatul Druță Boris în numele inculpatului, acesta invocând
4
prevederile art. 427 alin. (1) pct. 2) și 6) Cod de procedură penală și solicitând
casarea acesteia și a sentinței primei instanțe, precum și achitarea inculpatului.
8.1 În motivarea recursului, cu referire la temeiul prevăzut de art. 427
alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, avocatul în numele inculpatului nu a
prezentat, de fapt, nici un argument.
8.2 Cu referire la temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de
procedură penală, avocatul în numele inculpatului a susținut că instanța de apel a
apreciat de o manieră insuficientă și injustă argumentele apărării, acordând
prioritate argumentelor acuzării, chiar dacă inculpatul a prezentat probe că s-a
aflat în regiunea Donețk la rudele sale și nu a participat la acțiuni militare.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate,
în raport cu materialele cauzei și argumentele prezentate, Colegiul penal
concluzionează asupra inadmisibilității acestora, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de
recurs examinează admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva
hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu în baza
materialelor din dosar.
Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, un complet
format din 3 judecători, prin decizie motivată, va decide în unanimitate asupra
inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că recursul este
vădit neîntemeiat.
Art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală stipulează că instanța de recurs
examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept
să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.
Iar, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că hotărârile instanței
de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de
instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.
Potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept pot fi de drept
procesual sau formal și de drept material sau substanțial.
Astfel, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele
reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu
respectarea dispozițiilor de drept formal și/sau material.
9.1 Cu referire la recursul ordinar declarat de avocatul Druță Boris în
numele inculpatului, Colegiul penal reține următoarele.
9.1.1 În ceea ce privește temeiul conținut de art. 427 alin. (1) pct. 2) Cod de
procedură penală, susținut de avocat în numele inculpatului, care prevede eroarea
de drept când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate
prevederile art. 30, 31 și 33 Cod de procedură penală, Colegiul penal constată că
recurentul nu a prezentat niciun argument în această privință, recursul depus fiind
nemotivat și steril, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze
recursul apărării cu argumente, care l-ar justifica sub acest aspect, întrucât
conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este
organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu
exprimă alte interese decât interesele legii.
5
9.1.2 În ceea ce privește temeiul conținut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de
procedură penală, susținut de avocat în numele inculpatului, care prevede erorile
de drept: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în
apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori
motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar,
sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, Colegiul
penal relevă că argumentele recurentului nu și-au găsit confirmare.
Or, la examinarea cauzei, instanța de apel a respectat prevederile art. 414
alin. (1) și (5) și art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, pronunțându-se în
decizia adoptată asupra tuturor motivelor invocate de apărare, inclusiv asupra
celor din referința apărării, decizia cuprinzând motivele pe care se întemeiază
soluția pronunțată.
Astfel, potrivit art. 414 alin.(1) Cod de procedură penală, instanța de apel,
judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor
examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza
oricăror probe noi prezentate instanței de apel.
Totodată conform art. 414 alin. (4) Cod de procedură penală, în vederea
soluționării apelului instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor.
Art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală statuează că instanța de apel se
pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.
În conformitate cu art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia
instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după
caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției
date.
Colegiul penal constată că sunt neîntemeiate argumentele recurentului
precum că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în
apel, or, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, instanța de apel, în
conformitate cu prevederile art. 414 alin. (2) Cod de procedură penală, a verificat
declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în
ședința de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal.
În acest sens, Colegiul penal atestă că la soluționarea cauzei, instanța de apel
a ținut cont de prevederile art. 99-101 și 414 Cod de procedură penală, a cercetat
probele sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma
pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu – din punct
de vedere al coroborării lor, și întemeiat a ajuns la concluzia privind recunoașterea
vinovăției inculpatului în baza art. 141 alin. (1) Cod penal.
În context, Colegiul penal constată că în esență, recurentul își exprimă
dezacordul cu aprecierea probelor înfăptuită de către instanța de apel, însă
motivele de reapreciere a probelor nu se conțin în temeiurile prevăzute la art. 427
alin. (1) Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca motiv sub
aspectul casării ca fiind ilegală a hotărârii contestate.
Reaprecierea probelor, în modul propus de recurent, nu se încadrează în
prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, iar o altă opinie asupra
probelor, care au fost puse la baza hotărârii instanței de fond, apoi verificate de
6
instanța de apel, prin continuarea judecării cauzei în fond, nu poate servi temei
pentru reexaminarea cauzei.
Colegiul penal consideră că toate probele prezentate au primit o apreciere
corectă, iar concluziile făcute de instanța de apel rezultă din probele acumulate,
așa cum este indicat la pct. 5.1 din prezenta decizie.
Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o
reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință
soluția dată de instanțele de fond. Or, în cazul în care instanțele de fond și-au
motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau
infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept
de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a
relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărârile CtEDO Garcia Ruiz c. Spaniei,
Helle c. Finlandei).
Astfel, Colegiul penal conchide că este întemeiată concluzia instanței de apel
precum că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 141
alin. (1) Cod penal este confirmată prin probe pertinente și concludente, care în
ansamblu dovedesc vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii menționate.
Totodată, Colegiul penal concluzionează că în speță, nu a fost admisă o
eroare gravă de fapt, deoarece pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt
trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar
pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește
dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și
conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept
consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o
susține.
Însă, în cadrul examinării prezentei cauze, o atare eroare nu a fost constatată
de către instanța de recurs.
9.2 În ceea ce privește temeiul conținut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de
procedură penală, susținut de procuror, Colegiul penal relevă că argumentele
recurentului nu și-au găsit confirmare.
Colegiul penal consideră necesar să reitereze că acuzarea critică decizia
instanței de apel doar sub aspectul neîncasării din contul inculpatului a
cheltuielilor judiciare în sumă de 3 150 de lei.
În vederea soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere
probelor. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Relevant în acest context este că hotărârea instanței de apel, potrivit art. 417
alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, trebuie să cuprindă, printre altele,
temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea
apelului, precum și motivele adoptării soluției date.
Colegiul penal consideră că în acord cu cele stipulate de legea procesuală
penală, în cauza deferită judecății instanța de apel a exercitat în deplină măsură
aceste atribuții legale reglementate de legislator, corect interpretând și aplicând
prevederile art. 227-229 Cod de procedură penală și indicând motivele
corespunzătoare.
7
Or, potrivit art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, încasarea cheltuielilor
de efectuare a expertizei este un drept discreționar al instanței. Norma juridică
respectivă urmează a fi interpretată ținând cont de modificările operate prin Legea
nr. 316 din 22 decembrie 2017, în vigoare din 09 februarie 2018, prin care a fost
exclus alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală, care prevedea că plata
expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) al normei
respective se face din contul bugetului de stat.
Prin urmare, voința legiuitorului a fost îndreptată spre analizarea și
soluționarea în fiecare caz concret a chestiunilor privind compensarea
cheltuielilor judiciare.
Aici, este de menționat că raportul de expertiză nr. 34/12/1-R-4137 din
31 iulie 2017, pentru care au fost suportate cheltuieli judiciare în sumă de 3 150
de lei, a fost întocmit înainte de intrarea în vigoare a modificărilor operate de
legiuitor la prevederile art. 143 Cod de procedură penală.
Iar, instanța de apel, contrar celor invocate de recurent, a indicat cu
suficientă claritate, cu trimitere la prevederile art. 228 alin. (4) Cod de procedură
penală, că, cheltuielile în cauză nu sunt cheltuieli suplimentare suportate de către
organul de urmărire penală în legătură cu efectuarea urmăririi penale.
Mai mult decât atât, raportul de expertiză nr. 34/12/1-R-4137 din
31 iulie 2017 se referă la fapte, care nu se conțin în rechizitoriul înaintat
inculpatului, acesta nu a fost inclus de procuror în lista probelor pe actuala cauză
penală, iar declarând apel împotriva sentinței primei instanțe, procurorul nu a
specificat pentru ce anume au fost suportate cheltuielile judiciare în sumă de 3150
de lei, încasarea cărora îi solicită.
9.3 Din considerentele expuse supra, Colegiul penal conchide că erorile
invocate în recursuri nu și-au găsit confirmarea, iar hotărârea atacată este legală
și întemeiată, astfel că recursurile urmează a fi declarate inadmisibile ca fiind vădit
neîntemeiate.
În conformitate cu cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,
Colegiul penal,
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul în
Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta și de către avocatul
Druță Boris în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de
Apel Chișinău din 23 ianuarie 2019, în cauza penală în privința lui Malețchi Andrei
XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiate.
Decizia este irevocabilă.
Decizia motivată pronunțată la 15 mai 2020.
Președinte Timofti Vladimir
Judecătorii Toma Nadejda
Boico Victor
8