1ra-528/2020 — art.171 alin. 3 lit. b CP

1ra-528/2020 — art.171 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.1ra-528/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

04 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Cobzac Elena și Țurcan Anatolie

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Gladchi Gheorghe în numele inculpatului Tulbu Aurel, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași, din 22 martie 2019 și a

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2019, în

cauza penală privindu-l pe

Tulbu Aurel Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

Aurel a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 171

alin.(3) lit.b) Cod penal și conform legii i s-a stabilit pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 12 (doisprezece) ani cu ispășirea pedepsei în penitenciar

de tip închis, luîndu-1 sub strajă în sala de judecată.

Cheltuielile de judecată în mărime de 2182 lei au fost trecute în contul statului.

octombrie 2017, seara, aflîndu-se în gospodăria cet. Xxxxx, situată în sat. Mîndra, r-

nul Călărași și, observînd-o pe fiica minoră a acesteia - Xxxxx, a.n. Xxxxx - cu care

era în relație de prietenie, el, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmărind scopul

violării minorei Xxxxx, despre care știa cu certitudine că nu are vîrsta de 14 ani,

profitând de starea ei psihofiziologică și de imposibilitatea de a-și exprima voința sa

în virtutea vîrstei fragede, fapt care a împiedicat-o de a-și da seama pe deplin de

acțiunile săvîrșite asupra ei, intenționat, a ademenit-o pe minoră în depozitul cu fîn

1

din aceeași gospodărie ce aparține lui Xxxxx, unde, el, prin constrîngere fizică și

psihică manifestată prin aplicarea de lovituri cu palmele și amenințări, contrar

voinței minorei Xxxxx a întreținut cu ultima raport sexual în formă obișnuită - în

mod forțat, în rezultatul căruia minora Xxxxx a rămas însărcinată.

Fapta constatată de prima instanță a fost calificată în modul următor: violul,

adică raportul sexual săvârșit prin constrângere fizică și psihică a persoanei;

profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința

săvârșit cu bună - știință asupra unei persoane minore în vârsta de până la 14 ani;

faptă încadrată în prevederile art.171 alin.(3) lit. b) Codul penal.

3.1. procurorul în Procuratura raionului Călărași, Șlicari Eugeniu, prin care a

solicitat casarea parțială a sentinței Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din

22.03.2019 cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care - să fie încasate de la inculpatul A. Tulbu

cheltuielile judiciare în contul statului, în sumă totală de 2182 lei (cheltuieli

suportate de stat pentru efectuarea expertizei judiciare nr.201812D0041 din

03.03.2018 privind examinarea părții vătămate minore Xxxxx; expertizei judiciare

(psihologo-psihiatrică) nr.201837A0115 din 11.05.2018 privind examinarea părții

vătămate minore Xxxxx).

În susținerea apelului, procurorul a invocat:

„...cheltuielile judiciare în cuantum de 2182 lei s-au format în rezultatul

efectuării la etapa de urmărire penală a expertizei judiciare a nr.201812D0041 din

03.03.2018 privind examinarea părții vătămate minore Xxxxx - în sumă de 320 lei și

a expertizei judiciare psihologo - psihiatrică nr.201837A0115 din 11.05.2018

privind examinarea părții vătămate minore Xxxxx - în sumă de 1862 lei”.

Acuzatorul nu este de acord cu decizia instanței privind trecerea cheltuielilor

judiciare în contul statului, deoarece în alin.(l) al art.227 Cod de procedură penală

este expusă doar noțiunea de cheltuieli judiciare, iar art. 229 alin.(l) din același Cod

prevede, că cheltuielile judiciare sînt suportate de condamnat sau sînt trecute în

contul statului.

3.2. avocatul Gladchi Gheorghe, în numele inculpatului, prin care a solicitat

casarea sentinței Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 22 martie 2019 și

pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, prin

care să fie recalificată fapta ce i se impută lui Tulbu Aurel în baza art. 174 alin. (1)

Cod penal, pentru care să-i fie stabilită o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 90

din Codul penal.

În susținerea apelului, avocatul Gladchi G. a invocat că inculpatul Tulbu A., la

momentul comiterii faptei infracționale, nu știa cu certitudine că săvârșește violul

asupra unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani; că raportul sexual între

inculpat și partea vătămată a fost benevol, fapt ce exclude acțiunea adiacentă a

laturii obiective a infracțiunii incriminate, exprimate prin constrângerea fizică,

2

constrângerea psihică și profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-

și exprima voința - circumstanțe, care se confirmă prin: procesul - verbal de audiere

a învinuitului Tulbu A.; declarațiile părții vătămate Xxxxx, audiată în condiții

speciale la urmărirea penală (vol. I, f. d. 36-38); raportul de expertiză judiciară nr.

201837AO115 din 11 mai 2018 (vol. I, f. d. 64-66); declarațiile martorului Doni

Alexandru; declarațiile martorului Xxxxx (vol. I, f. d. 110); declarațiile martorului

Cvasniuc Nadejda; declarațiile martorului Curecheri Elena caracteristica eliberată de

IP Gimnaziul Hîrjauca, raionul Călărași; caracteristica părții vătămate de la locul de

trai, eliberată de primăria satului Hîrjauca;

În această ordine de idei, s-a mai invocat: instanța la stabilirea pedepsei

acestuia urma să aplice prevederile art. 70 alin. (31) Cod penal prin care „la

aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta

de 21 de ani, care au săvîrșit infracțiune la vîrsta de la 18 pînă la 21 de ani, maximul

pedepsei se reduce cu o treime”. Anume de la acest nivel trebuia individualizată

pedeapsa aplicată inculpatului Tulbu Aurel, ținîndu-se cont de personalitatea

făptuitorului, motivele acestuia, împrejurările specifice concrete, dar și pericolul

social al acțiunilor săvîrșite, fiind respectate reglementările din art. 76 alin. (1) lit. b)

Cod penal „săvîrșirea infracțiunii de către o persoană care a atins vîrsta de 18 ani,

dar nu a atins vîrsta de 21 de ani” precum și prevederile art. 79 alin. (1) Cod penal

„Săvîrșirea infracțiunii de către persoanele care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu a

atins vîrsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanța de judecată drept

circumstanță excepțională”.

Totodată, avînd în vedere personalitatea în general pozitivă a făptuitorului,

gradul redus de antisociabilitate a acestuia, motivul, cazul concret și circumstanțele

concrete specifice, apelantul a considerat că executarea pedepsei penale în detenție

va avea un impact negativ asupra corectării și reeducării inculpatului. În prezent,

inculpatul este un cetățean pozitiv, dar ce se va întîmpla cu dînsul peste mai mulți

ani de executare a pedepsei în detenție, fiind izolat absolut de mediul său social,

aflîndu-se într-un mediu închis și toxic, în condiții de detenție problematice... Pînă

la urmă vor avea de pierdut statul nostru și societatea. De aceea, apelantul a propus

substituirea executării pedepsei penale în detenție prin sancțiune penală alternativă

pedepsei închisorii - condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

(art. 90 Cod penal).

3.3. avocatul Jian Vladislav, în numele inculpatului, prin care a solicitat

casarea totală a sentinței Judecătoriei Strășeni, Sediul Călărași din 19.04.2019 și

pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care Tulbu Aurel să fie achitat.

În susținerea apelului, avocatul Jian V. a invocat: că în cadrul ședinței judiciare

inculpatul Tulbu Aurel vina nu și-a recunoscut-o și a refuzat să facă declarații.

Totodată nici unul dintre martorii acuzării audiați în cadrul ședinței judiciare nu au

dat declarații pertinente și concludente, din care ar rezulta vinovăția lui Tulbu Aurel

3

în săvîrșirea infracțiunii incriminate. Mai mult ca atît, există dubii în ceea ce

privește faptul întreținerii raportului sexual de către inculpat cu partea vătămată,

deoarece deși dînsa a declarat că a întreținut un singur raport sexual cu inculpatul,

rămînînd gravidă, iar cu alte persoane nu a avut asemenea relații, totuși acuzarea de

stat nu a dispus efectuarea expertizei ADN de constatare a paternității, care este

unica probă directă în acest caz care ar demonstra vinovăția sau nevinovăția lui

Tulbu Aurel. Totodată apărarea s-a aflat în imposibilitate de a efectua expertiza

numită, deoarece inculpatul nu a dispus de surse bănești în acest sens, în condițiile

în care nu este angajat în cîmpul muncii și nu are surse de venit.

Împrejurările menționate urmează conform art. 8 alin. (3) Cod de procedură

penală a fi apreciate în favoarea inculpatului Tulbu Aurel, deoarece dubiile în

probarea învinuirii nu au fost înlăturate prin probele acuzării administrate în ședința

de judecată.

2019, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de procurorul Șlicari

Eugeniu, avocatul Gladchi Gheorghe în numele inculpatului și avocatul Jian

Vladislav în numele inculpatului, și menținută sentința fără modificări.

4.1. În motivarea soluției date instanța de apel a menționat că în ședința de

judecată în apel, inculpatul Tulbu A. a recunoscut parțial săvârșirea faptei imputate

prin rechizitoriu, și a solicitat admiterea apelului înaintat de avocatul Gladchi G.,

prin care se solicită recalificarea faptei și aplicarea prevederilor articolului 90 Cod

penal.

S-a remarcat, că în primă instanță inculpatul Tulbu A., folosindu-se de dreptul

la tăcere, a refuzat să prezinte declarații (vol. I, f. d. 219).

În ședința de judecată în apel au fost verificate declarațiile și probele materiale

examinate în ședința de judecată în primă instanță:

- declarațiile martorului Xxxxx (vol. I, f. d. 34-35);

- procesul - verbal al ședinței de judecată din 12 martie 2018 prin care partea

vătămată Xxxxx, a fost audiată în condiții speciale (vol. I, f. d. 36-39);

- declarațiile martorului Cvasniuc Nadejda (vol. I, f. d.153-154);

- declarațiile martorului Iagun Ecaterina (vol. I, f. d. 166-168);

- declarațiile martorului Dani Alexandru (vol. I, f. d. 175-177);

- procesul - verbal de cercetare la fața locului cu planșa fotografică anexată -din

06 februarie 2018 (vol. I, f. d. 12-14);

- raportul de expertiză judiciară nr.201812D0041 din 03 martie 2018 al

examinării lui Xxxxx (vol. I, f. d. 57);

- raportul de expertiză judiciară (psihologo-psihiatrică) nr.201837A0115 din 11

mai 2018 al examinării lui Xxxxx (vol. I, f. d. 64-66).

Cu privire la motivele invocate de partea apărării ce vizează recalificarea faptei

incriminate inculpatului din articolul 171 alin. (3), lit. b) Cod penal în baza

articolului 174 alin. (1) Cod penal, s-a apreciat ca fiind nefondate.

4

Instanța de apel a menționat că starea de fapt și de drept constatată de prima

instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate, relevate în

cuprinsul sentinței.

Sentința cuprinde descrierea circumstanțelor cauzei constatate de instanța de

judecată și enunțarea temeiurilor pentru condamnarea inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute la articolul 171 alin. (3), lit. b) Cod penal, cu indicarea

motivelor pentru care se resping probele aduse în sprijinul apărării.

Probele prezentate în sprijinul învinuirii, cercetate și analizate de instanța de

judecată, dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de articolul 171 alin. (3), lit. b) Cod penal.

În viziunea instanței de apel concluziile primei instanțe privind vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii constatate sunt motivate temeinic și legal, sub

aspectul că în cadrul procesului penal, s-au demonstrat elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de articolul 171 alin. (3), lit. b) Cod penal.

Instanța de apel a menționat că partea vătămată, care fiind audiată în condiții

speciale conform prevederilor art.110-1101 din Codul de procedură penală, și fiind

audiată în cadrul ședinței de judecată, cu certitudine confirmă vinovăția inculpatului

și exclude orice dubiu în acest sens. În veridicitatea declarațiilor părții vătămate

instanța nu are temei de a se îndoi: deși ea avînd o vîrstă fragedă a relatat (inclusiv

la etapa urmăririi penale) ferm faptele cum au purces acțiunile criminale ale

inculpatului Tulbu Aurel a indicat locul și circumstanțele în care au avut loc

acțiunile date - că a fost tîrîtă de către Tulbu Aurel în scîrta de fîn din apropierea

casei unde locuiește: și fiind lovită cu palma peste față și amenințată de către acesta;

contrar voinței ei: Tulbu Aurel a întreținut un raport sexual cu ea; după care i-a spus

să nu spună nimănui că o va bate: în urma faptului dat ea a rămas însărcinată.

În opinia instanței inculpatul Tulbu Aurel era conștient că întreține raportul

sexual cu o minoră; prin constrângerea fizică; psihică și profitarea de imposibilitatea

acesteia de a se apăra; la fel acesta trebuia să prevadă urmările acțiunilor sale: iar

prin aplicarea forței fizice: Tulbu Aurel a dorit săvârșirea violului și atingerea

scopului prin satisfacerea poftei sexuale cu minora Xxxxx; or în ședința de judecată

s-a stabilit; că minora Xxxxx avea o relație de prietenie cu Tulbu Aurel, iar o

perioadă a locuit la Tulbu Aurel acasă; atît mama minorei cît și rudele acesteia erau

împotriva relației lor pe motiv că el este matur iar ea are vîrstă fragedă; iar

inculpatul fiind de mai multe ori atenționat de către rude că Xxxxx are vîrstă

fragedă; acesta menționa că ține cont de vîrsta ei: fapt ce denotă că inculpatul

cunoștea exact vîrsta minorei.

Instanța de apel a menționat că faptul întreținerii relațiilor sexuale cu minora

Xxxxx se confirmă și prin concluzia raportului de expertiză judiciară

nr.201812D0041 din 03.03.2018 al examinării lui Xxxxx din care rezultă că la

ultima a fost constatat că; himenul ei are o ruptură veche cicatrizată la cifra 8

conform cadranului ceasului al himenului și în prezent vechimea ei nu poate fi

5

determinată (ea a fost produsă cu mai mult de 2 săptămîni înainte de examinarea din

19.02.2018). Conform datelor medicale și datelor examinării persoanei, ultima este

gravidă cu termenul de aproximativ 20-21 săptămîni la momentul examinării din

19.02.2018: ceea ce corespunde cu împrejurările de fapt ale cauzei.

La fel instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză psihiatrico-

psihologică din 11.05.2018 efectuată în privința părții vătămate minore Xxxxx s-a

stabilit că aceasta nu suferă de careva tulburări psihice. Ea a fost capabilă să

perceapă corect acțiunile lui Aurel Tulbu: care au fost întreprinse asupra ei și este

capabilă să depună declarații. În cadrul examinării actuale: la expertizată nu s-au

depistat înclinații spre fantezii. La Xxxxxse constată semne ale traumei psihologice:

dispoziție tristă; anxietate: somn dereglat; sentimentul lipsei de securitate: ce se

asociază cu extenuarea psihică; deficitul de concentrare: perseverare a atenției.

Referitor la argumentele avocatului Vladislav Jian: instanța a menționat că la

demersul părții apărării prin încheierea din 13 noiembrie 2018 instanța a dispus

efectuarea analizei ADN în vederea stabilirii paternității inculpatului asupra

copilului Xxxxx: născut la 23.06.2018 de la minora Xxxxx; efectuarea analizei fiind

pusă în sarcina Instituției medicale „BrioMedTest” mun.Chișinău. Astfel la ziua

indicată de către instanță; fiind informat verbal cît și în scris; conform recipisei din

01.02.2019 (f.d.202): inculpatul Tulbu Aurel nu s-a prezentat la instituția medicală

pentru prelevarea probelor biologice în vederea efectuării analizei ADN: context în

care apărarea a avut posibilitatea de a administra probe: asumîndu-și consecințele

neprezentării probei în cauză. (vol. I, f. d. 237-238).

Față de lucrul judecat de primă instanță, s-a constatat motivarea amplă și

temeinică a sentinței pronunțate cu privire la procesul de evaluare și apreciere a

probelor prezentate de părți în raport cu fapta reținută prin sentință în sarcina

inculpatului Tulbu A., astfel fiind în corespundere cu exigențele articolului 6 din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Instanța de apel a menționat că este corectă calificarea infracțiunii prin

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componente de infracțiune prevăzută

la articolul 171 alin. (3) lit. b) Cod penal: violul, adică raportul sexual săvârșit prin

constrângere fizică și psihică a persoanei; profitînd de imposibilitatea acesteia de a

se apăra ori de a-și exprima voința săvîrșit cu bună-știință asupra unei persoane

minore în vârstă de până la 14 ani.

Instanța de apel a menționat că inculpatul a declarat în ședința de judecată că

nu știa cu certitudine că săvârșește violul asupra unei persoane minore în vârstă de

până la 14 ani, și că raportul sexual între el și partea vătămată minoră a fost benevol,

motiv pentru care partea apărării a considerat că acest argument dovedește lipsa

laturii obiective în componența infracțiunii prevăzute la articolul 171 alin. (3), lit. b)

Cod penal.

6

Afirmația inculpatului, că raportul sexual între el și partea vătămată minoră a

fost benevol, se combate prin probele administrate în cauza penală: declarațiile

martorilor Xxxxx, Cvasniuc Nadejda, Dani Alexandru și Iagun Ecaterina (vol. I, f.

d. 175-177); procesul - verbal al ședinței de judecată din 12 martie 2018 prin care

partea vătămată Xxxxx a fost audiată în condiții speciale; procesul - verbal de

cercetare la fața locului cu planșa fotografică anexată - din 06 februarie 2018 prin

care a fost cercetat domiciliul părintesc al părții vătămate minore Xxxxx, situat în

satul Mândra, r-nul Călărași; raportul de expertiză judiciară nr.201812D0041 din 03

martie 2018 al examinării lui Xxxxx din care rezultă că la ultima a fost constatat că,

himenul ei are o ruptură veche cicatrizată la cifra 8 conform cadranului ceasului al

himenului și în prezent vechimea ei nu poate fi determinată (ea a fost produsă cu

mai mult de 2 săptămîni înainte de examinarea din 19 februarie 2018). Conform

datelor medicale și datelor examinării persoanei, ultima este gravidă cu termenul de

aproximativ 20-21 săptămîni la momentul examinării din 19 februarie 2018;

raportul de expertiză judiciară (psihologică-psihiatrică) nr.201837A0115 din 11 mai

2018 al examinării lui Xxxxx, conform căruia că, dînsa nu suferă de careva tulburări

psihice. Ea a fost capabilă să perceapă corect acțiunile lui Aurel Tulbu, care au fost

întreprinse asupra ei și este capabilă să depună declarații. În cadrul examinării

actuale, la expertizată nu s-au depistat înclinații spre fantezii. La Xxxxx se constată

semne ale traume, psihologice: dispoziție tristă, anxietate, somn dereglat,

sentimentul lipsei de securitate, ce se asociază cu extenuarea psihică, deficitul de

concentrare, perseverare a atenției.

Cu privire la cererea părții apărării de a dispune efectuarea unei analize ADN

în vederea stabilirii paternității inculpatului asupra copilului Xxxxx, se consideră

neîntemeiată.

Prin încheierea Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași) din 14 ianuarie 2019 s-a

dispus: a admite cererea apărătorului Vladislav Jian.

S-a ordonat efectuarea analizei ADN privind stabilirea paternității, pentru a

stabili dacă: Tulbu Aurel, născut la 06.10.1998 este sau nu tatăl biologic al copilului

Xxxxx, născut la Xxxxx de la mama biologică Xxxxx, Xxxxx?

S-a încredințat efectuarea analizei ADN Instituției medicale “BrioMedTest”

mun.Chișinău, str.Burebista 80, bir.30A.

S-a somat specialistul desemnat de instituție de răspunderea penală pe care o

poartă conform art. 312 din Codul penal, în cazul prezentării cu bună știință a unei

concluzii false.

S-a obligat partea vătămată Xxxxx și reprezentantul legal al părții vătămate să

asigure prezența copilului minor în modul stabilit de instituția medicală desemnată.

S-a obligat inculpatul Tulbu Aurel să se prezinte în fața specialistului pentru

efectuarea analizei ADN la data indicată.

Plata cheltuielilor pentru efectuarea analizei ADN s-a pus pe seama

inculpatului Tulbu Aurel.

7

S-a stabilit efectuarea analizei ADN pentru data de 21 ianuarie 2019 ora 10:00

cu prezența obligatorie a părților în fața specialistului.

În cazul în care părțile nu se vor prezenta la data stabilită pentru efectuarea

analizei ADN, vor fi decăzute din dreptul de a prezenta proba în cauză” (vol. I, f.

d.198-199).

Conform procesului - verbal al ședinței de judecată din 15 martie 2019,

inculpatul Tulbu A. a declarat că nu s-a prezentat la instituția medicală pentru

analiza ADN, motivând că nu a avut surse financiare.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași) din 15

martie 2019, partea apărării a fost decăzută din dreptul de a solicita proba privind

efectuarea analizei ADN.

Partea apărării nu a atacat încheierea Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași) din

14 ianuarie 2019, încheiere ce poate fi atacată odată cu fondul cauzei.

În atare situație, cererea părții apărării de a dispune efectuarea unei analize

ADN în vederea stabilirii paternității inculpatului asupra copilului Xxxxx, s-a

considerat neîntemeiată.

Cu privire la motivele invocate în apelul avocatului, în numele inculpatului, ce

vizează aplicarea unei pedepse non privative de libertate, s-a apreciat ca fiind

nefondate din următoarele considerente:

La soluționarea chestiunii cu privire la pedeapsa stabilită inculpatului, s-a

apreciat că prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor articolelor 7, 61 și

75 Cod penal, astfel fiind aplicată în limitele legii.

În sentință se cuprind datele privind persoana inculpatului, gradul prejudiciabil

al infracțiunii săvârșite și circumstanțele care influențează asupra pedepsei, fiind

luate în considerație la stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă, astfel prima

instanță corect a concluzionat, că atingerea scopului pedepsei se v-a asigura prin

aplicarea închisorii.

Temei pentru condamnarea inculpatului cu suspendarea executării pedepsei cu

închisoare nu s-a constatat.

În conformitate cu prevederile articolului 16 alin. (6) Cod penal infracțiunea

săvârșită de inculpat se clasifică ca excepțional de gravă.

Or, conform prevederilor articolului 90 alin. (4) Cod penal, persoanelor care au

săvârșit infracțiuni excepțional de grave, condamnarea cu suspendare a executării

pedepsei nu se aplică.

Temei pentru aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege, la

fel, nu s-a constatat.

Astfel, argumentele părții apărării cu privire la faptul că prima instanță nu a

individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului Tulbu A., din motiv că în

prezenta speță se constată existența unei circumstanțe excepționale prevăzută la

articolul 79 alin. (1) Cod penal, săvârșirea infracțiunii de către persoanele care au

atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către

8

instanța de judecată drept circumstanță excepțională, sunt neîntemeiate, relevante în

acest sens sunt următoarele:

Prin Legea nr. 163 din 20 iulie 2017, în vigoare din 20 decembrie 2017

articolul 70 Cod penal, a fost completat cu alin. (31) având următorul conținut:

„ (31) La aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au

atins vîrsta de 21 de ani, care au săvîrșit infracțiune la vîrsta de la 18 pînă la 21 de

ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime. În cazul în care instanța, ținînd cont de

personalitatea infractorului, ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în

limitele generale se va atinge scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o

pedeapsă în limitele prevăzute de legea penală pentru infracțiunea săvîrșită.

Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a fi argumentată de către

instanța de judecată.”

Instanța de apel a menționat că luând în considerație că conform prevederilor

articolului 171 alin. (3), lit. b) Cod penal, pedeapsa prevăzută pentru această

categorie de infracțiune este de la 10 la 20 ani sau cu detențiune pe viață, o treime

din maximul pedepsei ar constitui o pedeapsă cu închisoare mai mare decât cea

stabilită prin sentința Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași) din 22 martie 2019, cu

închisoare la 12 ani, fapt ce ar crea o situație mai gravă pentru inculpat, ceea ce

contravine prevederilor articolului 409 alin. (2) Cod penal.

În contextul dat, prima instanță corect a individualizat pedeapsa aplicată

inculpatului Tulbu A., luând în considerație vârsta minoră a inculpatului la

momentul comiterii infracțiunii, persoana inculpatului care anterior nu a fost

judecat, caracteristica satisfăcătoare de la locul de trai, precum și că la evidența

medicului narcolog sau psihiatru nu se află.

Cu privire la motivele invocate în apelul procurorului, ce vizează cheltuielile

judiciare, s-a apreciat ca fiind nefondate din următoarele considerente: Cheltuielile

judiciare invocate de procuror reprezintă plata pentru efectuarea raportului de

expertiză judiciară medico - legală nr.201812D0041 din 03.03.2018 privind

examinarea părții vătămate minore Xxxxx - 320 lei; raportului de expertiză judiciar

(psihiatrico-psihologică) nr.201837A0115 din 11.05.2018 privind examinarea părții

vătămate minore Xxxxx) – 1862 lei.

Instanța de apel a reținut că ordonatorul expertizei judiciare, potrivit legislației,

este organul de urmărire penală ori instanța de judecată sau, după caz, persoana

participantă la procesul penal care a înaintat cererea în ordinea prevăzută la articolul

142 alin. (2) Cod de procedură penală și această cerere a fost admisă în condițiile

legii.

Altfel spus, în cazurile când expertiza judiciară se efectuează la inițiativa

organului de urmărire penală ori instanței de judecată - autorități abilitate ale

statului, plata pentru cheltuielile suportate se face din contul bugetului de stat, iar în

cazurile când expertiza judiciară se efectuează la inițiativa proprie și pe cont propriu

9

de persoana participantă la procesul penal, plata respectivă se face din contul acestei

persoane.

Potrivit materialelor cauzei - rapoartele de expertiză medico - legală și

psihiatrico - psihologică, sunt efectuate în temeiul ordonanțelor organului de

urmărire penală, adică ordonatorul raportului și expertizei respective este

reprezentantul organului de poliție - instituție publică, ce reprezintă statul.

Prin urmare, în cauză, odată ce ordonatorul expertizei este o instituție abilitată

a statului și, respectiv, nu există cererea inculpatului privind efectuarea raportului și

expertizei respective, prin prisma normelor de drept enunțate la punctul precedent,

rezultă, în mod cert și univoc, că plata pentru efectuarea rapoartelor de expertiză

nominalizate se face din contul mijloacelor bugetului de stat.

Or, legea nu prevede o altă modalitate de plată a expertizelor judiciare în cazul

în care elementele de fapt, în calitate de probe în procesul penal, constatate prin

intermediul raportului de expertiză, sunt administrate la inițiativa organului de

urmărire penală sau instanței de judecată.

În consecință, solicitarea procurorului în partea soluționării chestiunii cu

privire la cheltuielile judiciare legate de plata pentru rapoartele de expertiză

judiciară medico - legale și psihiatrico - psihologică efectuate este neîntemeiată și a

fost respinsă ca fiind nefondată.

recurs ordinar avocatul Gladchi Gheorghe în numele inculpatului, prin care indicînd

temeiurile prevăzut de art. 427 alin.(1) pct. 5), 6), 10), 12) Cod de procedură penală,

a solicitat casarea hotărîrilor atacate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri sau după caz dispunerea rejudecării de către instanța de apel.

În motivarea cererii de recurs recurentul a indicat următoarele motive:

- temeiurile invocate în recurs potrivit art. 427 alin. (1) pct. 5), 6), 10) și 12)

Cod de procedură penală: cauza a fost judecată în prima instanță fără citarea legală a

părții vătămate minore, iar în instanța de apel fără citarea legală a părții vătămate

minore și a reprezentantului legal al acesteia; instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței; faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită; s-a aplicat pedeapsa individualizată contrar prevederilor legale;

- prima instanță, dar și instanța de apel nu au stabilit, deși erau obligate, dacă

inculpatul știa cu certitudine că partea vătămată nu a atins vîrsta de 14 ani. Ca

urmare, acțiunile inculpatului Tulbu Aurel au fost încadrate greșit, neîntemeiat și

ilegal în norma de la art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal, fiind calificate ca viol

săvîrșit asupra unei persoane minore în vîrstă de pînă la 14 ani , or aplicarea acestei

agravante este posibilă numai în cazurile în care făptuitorul știa cu certitudine că

săvîrșește violul asupra unui minor avînd vîrsta de pînă la 14 ani. La caz, acțiunile

inculpatului Tulbu Aurel urmează a fi încadrate în prevederile art. 171 alin. (2) lit.

b) Cod penal (violul săvîrșit cu bună-știință asupra unui minor);

- prima instanță a stabilit, pe baza actelor, că data nașterii părții vătămate

10

Cușnir Anasatasia este 29.12.2003, adică vîrsta victimei, la momentul comiterii

infracțiunii (începutul lunii octombrie 2017) era cu puțin (1 lună și 2 săptămîni) sub

14 ani, fapt ce practic făcea imposibil ca inculpatul să cunoască că ultima nu a atins

vîrsta de 14 ani. Totodată, probe ce ar demonstra contrariul de către acuzare nu au

fost prezentate;

- instanța nu a dat atenție cuvenită stabilirii celei de-a doua condiții - dacă

inculpatul Tulbu Aurel știa sau admitea că săvîrșește violul asupra unei minore

avînd vîrsta de pînă la 14 ani, adică dacă era sigur, știa exact că partea vătămată

avea vîrsta de pînă la 14 ani sau, dimpotrivă, dacă era convins că victima are

depășită vîrsta de 14 ani datorită proceselor de accelerare, manierii de conduită a

acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse;

- recurentul menționează că este necesar de precizat că expresia „are vîrsta

fragedă” nu este utilizată în declarațiile persoanelor audiate ca martori. Mai mult, în

declarațiile martorilor din ședința de judecată și de la urmărirea penală nu se conțin

relatări precum că inculpatul ar fi cunoscut exact, în momentul săvîrșirii faptei

infracționale, că partea vătămată minoră nu a împlinit vîrsta de 14 ani. Astfel,

martorul Doni Alexandru, verișor cu partea vătămată, care a sesizat poliția cu privire

la acest caz, fiind audiat în ședința de judecată a declarat: la acel moment Anastasia

avea 14 ani, mergea la școală, Aurel cunoștea ce vîrsta are Anastasia, deoarece cînd

l-am întrebat pe Aurel dacă acesta conștientizează că ea nu are 16 ani, el mi-a spus

că știe cîți ani are”. Așadar, aceste declarații confirmă, deasemenea, că inculpatul, la

momentul întreținerii raportului sexual, știa cu certitudine că partea vătămată are

împlinită vârsta de 14 ani, dar nu are încă vîrsta de 16 ani. Din declarațiile altor

martori cu referire la cunoașterea de către inculpat a vîrstei părții vătămate, pot fi

desprinse aceleași opinii cum ar fi inculpatul știa că partea vătămată este minoră,

este mică sau Tulbu Aurel știa că Xxxxx este elevă în clasa a 8-a. De exemplu,

martorul Cvasniuc Nadejda care este soră cu mama părții vătămate, fiind audiată în

ședința de judecată a relatat că „personal a discutat cu Tulbu Aurel și l-a atenționat

că Anastasia este mică și să o lase în pace”;

- analiza atentă a probelor acumulate la faza de urmărire penală, precum și

acelor cercetate în ședința de judecată confirmă că concluzia organului de urmărire

penală, primei instanțe, dar și instanței de apel precum că inculpatul Tulbu Aurel

știa cu certitudine că minora Xxxxx nu are împlinită vîrsta de 14 ani, este nefondată,

lipsită de suport probatoriu, tendițioasă și reprezintă o dorință abuzivă de a încadra

fapta inculpatului în prevederile art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal;

- recurentul menționează că niciuna din probele prezentate și examinate în

instanță nu confirmă starea de fapt reținută de prima instanța în partea despre care

știa cu certitudine că nu are vîrsta de 14 ani, profitînd de starea ei psihofiziologică și

de imposibilitatea de a-și exprima voința sa în virtutea vîrstei fragede, fapt care a

împiedicat-o de a-și da seama pe deplin de acțiunile săvîrșite asupra ei;

- este incorectă soluția primei instanțe, dar și decizia instanței de apel care a

11

menținut sentința, privind acceptarea agravantei comiterea violului unei persoane

minore în vîrstă de pînă la 14 ani după cum a fost indicată în actul de învinuire, or

din probele prezentate de procuror și examinate în instanța de fond nu se confirmă

faptul, că inculpatul a cunoscut cu certitudine că partea vătămată minoră nu a atins

vîrsta de 14 ani la momentul comiterii faptei;

- materialele acumulate la cauza penală scot în evidență un șir de împrejurări

concrete specifice care indică că fapta imputată lui Tulbu Aurel, comisă la începutul

lunii octombrie 2017, nu a fost însoțită de constrîngere fizică sau psihică a părții

vătămate, circumstanțe care urmau a fi luate în vedere, în mod obligatoriu, de către

prima instanță la încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului;

- instanța de fond nu a luat în considerare probele care confirmau începutul

relației de prietenie între inculpat și partea vătămată (din luna iulie pînă în luna

septembrie, anul 2017), cînd ambii erau minori: perioada îndelungată a relației de

prietenie pe parcursul căreia părțile nu au întreținut raporturi sexuale: perioada

relației foarte aproapiate între cei doi, cînd partea vătămată a locuit la inculpat

acasă: inculpatul trăia împreună cu partea vătămată la mama ei acasă la momentul

comiterii faptei imputate acestuia: aspectele legate de personalitatea,

comportamentul sau modul de viață al părții vătămate: toate împrejurările legate

nemijlocit de raportul sexual între inculpat și partea vătămată, în deosebi, dacă acest

raport sexual a fost benevol sau a fost săvîrsit prin constrîngere fizică ori psihică;

schimbarea poziției părții vătămate referitoare la caracterul raportului sexual

întreținut cu inculpatul din momentul în care a aflat că Tulbu Aurel nu recunoaște

copilul ca fiind a lui;

- instanța nu a luat în considerare și nu a elucidat toate împrejurările legate

nemijlocit de raportul sexual între inculpat și partea vătămată, în deosebi, dacă acest

raport sexual a fost benevol sau a fost săvîrșit prin constrîngere fizică ori psihică.

Prima instanță a constatat că raportul sexual între inculpat și partea vătămată a fost

săvîrșit prin constrîgere doar pe baza declarațiilor părții vătămate, audiată la

urmărirea penală în condiții speciale. Partea vătămată nu a fost audiată în ședința de

judecată, chiar dacă declarațiile acesteia la faza de urmărire penală sunt

contradictorii, incoerente, nu întotdeauna sunt clare și convingătoare;

- materialele acumulate la cauza penală respectivă confirmă existența unui

raport sexual care a avut loc fără constrîngere și fără a se profita de starea de

neputință a victimei, iar ultima înțelegea caracterul și esența acțiunilor săvîrșite (a se

vedea concluziile Raportului de expertză judiciară nr. 201837A0115 din

11.05.2018). Acțiunile inculpatului Tulbu Aurel urmează a fi încadrate în norma de

la art. 174 alin. (1) Cod penal (Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit

vîrstă de 16 ani);

- recurentul precizează că concluzia primei instanțe se bazează doar pe

declarațiile părții vătămate minore care a fost audiată o singură dată, la urmărirea

penală în condiții speciale (proces-verbal al ședinței de judecată din 12 martie 2018,

12

/f.d. 36-38/). Declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, confuze, pe alocuri

imprecise și poate chiar eronate intenționat. Poiziția părții vătămate poate fi una de

răzbunare din cauza că inculpatul nu a recunoscut că copilul este al lui și doar s-a

folosit de dînsa;

- prin urmare, afară de declarațiile contradictorii ale părții vătămate minore și

ale martorilor acuzării, nu au existat probe materiale sau de altă natură împotriva

inculpatului;

- partea vătămată minoră nu a participat la judecarea cauzei în prima instanță

(06.06.2018-22.03.2019) și în instanța de apel (12.09.2019) și respectiv nu a fost

audiată;

- sentința primei instanțe și decizia instanței de apel prin care a fost menținută

sentința, se bazează, în exclusivitate, pe declarațiile părții vătămate audiate la

urmărirea penală în condiții speciale, potrivit art. 1101 din Codul de procedură

penală, la data de 12 martie 2018. Recurentul consideră că declarațiile părții

vătămate, audiate la urmărirea penală în condiții speciale, sunt contradictorii,

confuze, pe alocuri imprecise și poate chiar intenționat eronate. Nu excludem că

calitatea declarațiilor părții vătămate a fost afectată și de audierea acesteia prin

intermediul unui intervievator. Totodată, se apreciează drept ilegală încheierea

Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași (judecător de instrucție) privind audierea părții

vătămate minore Xxxxx în condițiile art. 1101 din Codul de procedură penală, or

potrivit art. 60 alin. (5) Cod de procedură penală, „Partea vătămată minoră în vîrsta

de pînă la 14 ani este audiată în cauzele penale privind infracțiunile cu caracter

sexual, privind traficul de copii sau violența în familie, precum și în alte cazuri în

care interesele justiției sau ale minorului o cer, în condițiile art. 110 Partea vătămată

minoră Xxxxx la data audierii avea vîrsta de 14 ani;

- în ședința instanței de apel din 12 septembrie 2019 nu s-au prezentat partea

vătămată minoră Xxxxx în vîrsta de 15 ani și 8 luni și reprezentantul legal al

acesteia Xxxxx, care au fost citate pe adresa: raionul Călărași, satul Mîndra. MD

4426 (Copia citației se anexează);

- prima instanță și instanța de apel nu au individualizat conform prevederilor

legale răspunderea și pedeapsa aplicată inculpatului Tulbu Aurel, care a atins vîrsta

de 18 ani dar nu a atins vîrsta de 21 de ani la momentul comiterii faptei

infracționale. Astfel, prima instanță a individualizat pedeapsa inculpatului Tulbu

Aurel în conformitate cu art. 61 și 75 Cod penal, adică a înfăptuit individualizarea

judiciară, dar nu a luat în vedere prevederile art. 70 alin. (31) Cod penal, adică

individualizarea răspunderii penale a persoanelor care au atins vîrstă de 18 ani, dar

nu au atins vîrsta de 21 de ani, stabilită de către legiuitor sau individualizarea legală

a pedepsei. Totodată, prima instanță a socotit în mod eronat că nu există pe cauza

dată „circumstanțe atenuante conform art. 76 Cod penal, precum și circumstanțe

excepționale”;

- recurentul menționează că prima instanță urma să înfăptuiască

13

individualizarea (judiciară) a pedepsei închisorii în limitele, stabilite de legiuitor

pentru persoanele care au atins vîrstă de 18 ani, dar nu au atins vîrstă de 21 de ani,

de la 10 ani la 13 ani și 4 luni și nici decum a pedepsei în limitele prevăzute de

norma respectivă din Partea specială a Codului penal, de la 10 la 20 de ani.

solicitat inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, din motiv că instanțele

judecătorești de fond și de apel în strictă conformitate cu prevederile art. 100-101

Cod de procedură penală au dat apreciere întregului sistem de probe și întemeiat l-au

recunoscut vinovat în baza infracțiunii imputate.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

Potrivit art.432 alin.(1), (2) pct.4) Cod de procedură penală instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal de asemenea menționează că, temeiurile pentru recurs pot fi

invocate doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în

instanța de apel, fapt stipulat de alin.(2) art.427 Cod de procedură penală.

Instanța de recurs subliniază că, potrivit practicii judiciare constante, erorile

de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau

substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit conținutului recursului, recurentul invocă temeiuri de drept pct.5), 6),

10) și 12) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care prevăd, că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel atunci când: cauza a fost judecată în prima instanță

fără citarea legală a părții vătămate minore, iar în instanța de apel fără citarea

legală a părții vătămate minore și a reprezentantului legal al acesteia; instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; s-a aplicat pedeapsa

individualizată contrar prevederilor legale și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită.

7.1. Referitor la argumentele recurentului prevăzute la pct. 5) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală precum că „cauza a fost judecată în prima instanță fără

citarea legală a părții vătămate minore, iar în instanța de apel fără citarea legală a

părții vătămate minore și a reprezentantului legal al acesteia”, Colegiul penal le

consideră neîntemeiate și declarative, or în instanța de apel în ședința de judecată

14

din 12 septembrie 2019, la întrebarea instanței dacă este posibil examinarea cauzei

în lipsa părții vătămate și a reprezentantului ei legal, avocatul inculpatului Gladchi

Ion și inculpatul Tulbu Aurel au menționat că este posibil și nu au avut careva

obiecții privitor la aceasta.

7.2. Cu privire la argumentele recursului prin care se indică că, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, Colegiul penal

constată că temeiurile invocate de recurent în acest sens nu și-au găsit confirmarea

la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea

cauzei a respectat prevederile art.414 alin.(1), (5), 417 alin.(8) Cod de procedură

penală, și hotărârea adoptată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

pronunțată, instanța de apel nu a admis nici o eroare gravă de fapt, care să afecteze

soluția instanței.

După cum rezultă din conținutul recursului, autorul acestuia nu este de acord

cu condamnarea lui Tulbu Aurel în baza art.171 alin.(3) lit.b) Cod penal,

considerînd că lipsesc probe certe ce ar confirma vinovăția inculpatului în săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 171 alin.(3) lit.b) Cod penal, fără a fi elucidate toate

împrejurările legate nemijlocit de raportul sexual între inculpat și partea vătămată,

îndeosebi, dacă acest raport sexual a fost benevol sau a fost săvîrșit prin

constrîngere fizică ori psihică.

La acest capitol, Colegiul constată că prima instanță, conform prevederilor

art.314 Cod de procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate

aspectele probele prezentate de părți, cum ar fi: declarațiile martorilor Xxxxx,

Cvasniuc Nadejda, Dani Alexandru și Iagun Ecaterina (vol. I, f. d. 175-177);

procesul - verbal al ședinței de judecată din 12 martie 2018, prin care partea

vătămată Xxxxx a fost audiată în condiții speciale; procesul - verbal de cercetare la

fața locului cu planșa fotografică anexată - din 06 februarie 2018, prin care a fost

cercetat domiciliul părintesc al părții vătămate minore Xxxxx, situat în satul

Mândra, r-nul Călărași; raportul de expertiză judiciară nr.201812D0041 din 03

martie 2018 al examinării lui Xxxxx, din care rezultă că la ultima a fost constatat că,

himenul ei are o ruptură veche cicatrizată la cifra 8 conform cadranului ceasului al

himenului și în prezent vechimea ei nu poate fi determinată (ea a fost produsă cu

mai mult de 2 săptămîni înainte de examinarea din 19 februarie 2018); raportul de

expertiză judiciară (psihologică-psihiatrică) nr.201837A0115 din 11 mai 2018 al

examinării lui Xxxxx, conform căruia, dînsa nu suferă de careva tulburări psihice; a

cercetat actele cauzei, pe care le-a apreciat în mod obiectiv, argumentînd clar de ce

au fost considerate veridice declarațiile acestor participanți care, coroborate una cu

alta, au format convingerea instanței că vinovăția inculpatului Tulbu Aurel în

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.171 alin.(3) lit.b) Cod penal, referitor la

existența elementelor constitutive ale infracțiunii, a fost dovedită.

Instanța de apel, respectînd prevederile art.414, 417 alin.(1) pct.7), 8) Cod de

procedură penală, a supus unei verificări minuțioase toate probele administrate și a

15

conchis asupra temeiniciei soluției pronunțate de prima instanță, expusă mai sus,

deoarece argumentele apărării nu și-au găsit confirmare în ședința de judecată.

Instanța de recurs, fără a reitera întreaga motivare a instanțelor de fond, pe care

și-o însușește sub aspectul stării de fapt și de drept reținute, conchide asupra

existenței faptei și vinovăției inculpatului Tulbu Aurel în comiterea infracțiunii

prevăzute de art.171 alin.(3) lit.b) Cod penal, fiind stabilite în acțiunile acestuia

toate elementele constitutive ale violului. Instanțele, reieșind din probele

administrate în cauză, și anume declarațiile martorilor sus menționați, cît și din

declarațiile părții vătămate, care a fost audiată în condiții speciale conform

prevederilor art. 110-1101 Cod de procedură penală, cert au constatat că, inculpatul a

comis infracțiunea imputată, părțile dînd declarații în condițiile libertății de voință și

conștiință, acestea reflectă adevărul cunoscut de ei și nu au fost date în sensul de a-l

acuza pe inculpat pe nedrept.

Astfel, atît prima instanță, cît și instanța de apel s-au pronunțat asupra

circumstanțelor de fapt și și-au motivat concluzia prin cumulul de probe

administrate în cauză, cărora le-au dat o apreciere justă și obiectivă, prin prisma

art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele

de fapt și de drept, inclusiv vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii imputate.

Colegiul penal constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelurilor în partea ce ține

de nevinovăția inculpatului, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se

încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală, reieșind și din faptul că

procedura de apreciere a probelor ține de starea de fapt a cauzei și care deja a fost

efectuată de ambele instanțe de fond.

Faptul că instanța de apel nu a apreciat probele în modul solicitat de autorul

recursului, nu constituie motiv de a afirma că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

nemotivată. Mai mult, în scopul evitării repetării inutile a alegațiilor instanței,

Colegiul își însușește argumentele enumerate în decizia instanței de apel, fapt ce

este în deplină concordanță cu jurisprudența și practica Curții Europene pentru

Drepturile Omului, care în cauza Albert vs România din 16.02.2010, a statuat în

pct.37 că art.6§1 CtEDO, deși obligă instanțele să-și motiveze deciziile, acest fapt

nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de

Hurk vs Olanda, 19.04.1994, pct.61). Cu toate acestea noțiunea de proces echitabil

necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță

inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Colegiul penal consideră, că argumentele aduse de recurent în susținerea

solicitărilor sale cu referire la temeiurile de recurs prevăzute în art.427 alin.(1) pct.

6) Cod de procedură penală și anume: instanța a admis o eroare gravă de fapt, care

a afectat soluția instanței, au constituit obiect de examinare în instanța de apel, și

asupra acestora instanța s-a expus detaliat și motivat, așa cum este indicat în pct.4

16

al prezentei decizii, motivare pe care instanța de recurs o susține și repetarea căreia

nu o consideră necesară.

7.3. Analizând decizia instanței de apel prin prisma criticilor aduse de recurent

în baza art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală și anume: s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale, Colegiul penal menționează că

potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și

un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și, respectiv, are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane.

Instanțele judecătorești inferioare, i-au stabilit inculpatului Tulbu Aurel

pedeapsă în baza art.171 alin.(3) lit.b) Cod penal, de 12 ani închisoare în

penitenciar de tip închis, soluție bazată pe circumstanțele cauzei, fiind în

conformitate cu prevederile art.7, 75-78 Cod penal.

În conformitate cu art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială a prezentului cod în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a prezentului Cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța

de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. O pedeapsă mai

aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se

stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor

menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Colegiul penal reține că instanța de apel, individualizând pedeapsa inculpatului a

reținut că, inculpatul Tulbu Aurel aflîndu-se în stare de ebrietate, la domiciliul părții

vătămate Xxxxx din sat. Mîndra, r-nul Călărași și, știind cu certitudine că aceasta nu

are împlinită vîrsta de 14 ani, iar vîrsta nu-i permitea să opună rezistență fizică,

aplicînd forța fizică manifestată prin lovituri cu palmele și amenințări, profitând de

faptul că minora este în imposibilitatea de a-și exprima voința sa, avînd vîrsta

fragedă și incapacitatea de a-și da seama pe deplin de acțiunile săvîrșite asupra ei,

contrar voinței acesteia a întreținut cu ea un raport sexual în formă obișnuită, în mod

forțat, în rezultatul căruia minora Xxxxx a rămas însărcinată, la fel de gradul

prejudiciabil și urmările produse, inculpatul nu a recunoscut copilul, refuzînd să facă

analiza ADN.

Totodată, instanța de apel corect a reținut faptul, că inculpatul nu întrunește

condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei, cu recalificarea acțiunilor în baza art. 174 alin. (1) Cod penal, nefiind

încălcate prevederile art. 70 alin. (31) și 76 Cod penal, după cum invocă recurentul.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal constată, că argumentele

recursului în acest sens sunt neîntemeiate, deoarece concluzia instanței de apel

17

privind individualizarea pedepsei inculpatului este una corectă, pedeapsa

inculpatului fiind stabilită în limitele prevăzute de legea penală cu respectarea

exigențelor legii.

Așadar, instanța de recurs constată că, pedeapsa individualizată de către

instanța de apel, corespunde principiului proporționalității și scopului prevăzut în

art. 61 alin. (2) Cod penal, și va duce la restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane.

7.4. Cu referire la pct.12) alin.(1) al art.427 Cod de procedură penală, invocat

de avocatul Gladchi Gheorghe în numele inculpatului, instanța de recurs relevă că,

acesta solicită recalificarea acțiunilor inculpatului Tulbu Aurel de la art. 171 alin.

(3) lit. b) Cod penal la art. 174 alin. (1) Cod penal.

În această ordine de idei, Colegiul penal menționează că, potrivit practicii

judiciare stabilite la judecarea recursului ordinar în cauza penală, s-a atenționat că,

erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material

sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Pentru a pronunța o asemenea concluzie, este necesar să se țină cont de fapta

săvârșită, așa și cum aceasta a fost stabilită de către prima instanță, precum și să se

stabilească, dacă această faptă a fost încadrată în norma penală corectă,

corespunzătoare faptei constatate, și numai în cazul când fapta a fost încadrată în

baza unei alte norme penale, este posibil de conchis că aceasta a fost încadrată

juridic greșit.

Analizând materialele cauzei, instanța de recurs constată că, de către prima

instanță au fost încadrate corect acțiunile inculpatului în baza normei penale,

imputată de acuzatorul de stat prin ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriu,

la judecarea cauzei, cercetând probele administrate în speță a conchis că în acțiunile

inculpatului Tulbu Aurel sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzute de art. 171

alin. (3) lit. b) Cod penal, dar nicidecum a infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1)

Cod penal, precum solicită apărătorul în recursul declarat.

În susținerea soluției adoptate de către instanța de apel, Colegiul penal

menționează că, este corectă concluzia primei instanțe privind determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile

săvîrșite de inculpatul Tulbu Aurel și semnele componenței de infracțiune în baza

art.171 alin.(3) lit.b) Cod penal, după indicii calificativi: „violul, adică raportul

sexual săvârșit prin constrângere fizică și psihică a persoanei; profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința săvârșit cu bună -

știință asupra unei persoane minore în vârsta de până la 14 ani”.

Or, în speța dedusă judecății, s-a constatat cu certitudine că, Tulbui Aurel, într-

o zi de la începutul lunii octombrie 2017, seara, aflîndu-se în gospodăria cet. Xxxxx,

18

situată în sat. Mîndra, r-nul Călărași și, observînd-o pe fiica minoră a acesteia -

Xxxxx, a.n. Xxxxx- cu care era în relație de prietenie, el, fiind în stare de ebrietate

alcoolică, urmărind scopul violării minorei Xxxxx, despre care știa cu certitudine că

nu are vîrsta de 14 ani, profitând de starea ei psihofiziologică și de imposibilitatea

de a-și exprima voința sa în virtutea vîrstei fragede, fapt care a împiedicat-o de a-și

da seama pe deplin de acțiunile săvîrșite asupra ei, intenționat, a ademenit-o pe

minoră în depozitul cu fîn din aceeași gospodărie ce aparține lui Xxxxx, unde, el,

prin constrîngere fizică și psihică manifestată prin aplicarea de lovituri cu palmele și

amenințări, contrar voinței minorei Xxxxx a întreținut cu ultima raport sexual în

formă obișnuită - în mod forțat, în rezultatul căruia minora Xxxxx a rămas

însărcinată.

Așadar, instanța de recurs consideră, că instanța de apel legal și întemeiat a

menținut sentința primei instanțe, respingînd ca nefondate apelurile procurorului și a

avocaților Gladchi Gheorghe și Jian Vladislav în numele inculpatului, deoarece la

judecarea apelurilor declarate, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală,

respectând prevederile art.414 alin.(1), (5) și 417 alin.(8) Cod de procedură penală,

și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile

declarate, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată,

soluție pe care instanța de recurs și-o însușește și reiterarea căreia nu o consideră

necesară.

Subsidiar, Colegiul penal subliniază că, potrivit jurisprudenței CtEDO nu se

mai impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând

cu prisosință soluția dată de instanțele inferioare. Or, în cazul în care acestea și-au

motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau

infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept

de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a

relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărîrea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei,

Helle c.Finlandei).

În ceea ce privește argumentul invocat de recurent precum că „inculpatul Tulbu

Aurel era convins că minora Xxxxx la momentul întreținerii raportului sexual avea

împlinită vîrsta de 14 ani”, Colegiul penal îl consideră neîntemeiat, or potrivit

declarațiilor părții vătămate Xxxxx, fiind audiată la urmărirea penală în condiții

speciale a declarat că „… Aurel știa cîți ani are ea, ei sunt vecini, Aurel știa că ea

este în clasa a 8-a” (f.d. 36-38).

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal conchide că, argumentele părții

apărării aduse în sensul „recalificării acțiunilor inculpatului Tulbu Aurel”, sunt

nefondate și duce la apariția unor divergențe între cele două solicitări, la baza

acestora fiind puse argumente contradictorii.

19

În aceste condiții instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a unor erori de drept, care ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

7.5. Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiurile

invocate de recurent prevăzute la art.427 alin.(1) pct.5), 6), 10) și 12) Cod de

procedură penală, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului. Astfel de

erori de drept în speța examinată nu s-au comis, prin urmare, hotărârea atacată este

legală și întemeiată, iar recursul urmează a fi declarat inadmisibil ca fiind vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Gladchi

Gheorghe în numele inculpatului Tulbu Aurel, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2019, în cauza penală privindu-l pe

Tulbu Aurel Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 06 aprilie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Cobzac Elena

Țurcan Anatolie

20