1ra-156/2020 — art.190 alin.1 CP

1ra-156/2020 — art.190 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.1ra-156/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

22 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Plămădeală Roman în numele inculpatului Vasilenco Valeria, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2019, în

cauza penală privind-o pe

Vasilenco Valeria xxxx, născută la xx xx xxxx,

originară xxxx, domiciliată xxxx xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 08.05.2018 – 05.03.2019;

Instanța de apel: 19.03.2019 – 07.05.2019;

Instanța de recurs: 07.08.2019 – 22.01.2020.

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al

Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

Valeria a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art.190 alin.(1) Cod penal,

fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500 unități

convenționale, echivalentul de 10 000 lei.

perioada iulie-august 2016 activând în calitate de taxatoare în troleibuzul nr. 10, în timp

ce se deplasa prin mun. Chișinău sos. Hâncești sect. Centru, urmărind scopul dobândirii

ilicite a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a acesteia, sub pretextul de a se

folosi o perioadă de timp, a primit de la șoferul troleibuzului, partea vătămată Crețu

Anatol un inel din aur, evaluat de către acesta la suma de 7 800 lei, pe care l-a înstrăinat,

cauzând astfel părții vătămate Crețu Anatol un prejudiciu material considerabil.

3.1. Procurorul a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei

1

noi hotărâri prin care lui Vasilenco Valeria să-i fie stabilit pedeapsă de 1 an închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar pentru femei de tip semiînchis.

În motivarea apelului, procurorul a indicat că, instanța corect a calificat acțiunile lui

Vasilenco Valeria și calificarea juridică nu se contestă, însă pedeapsa stabilită o consideră

prea blândă și neproporțională cu pericolul social a acțiunilor criminale comise. În cadrul

cercetării judecătorești nu au fost stabilite careva motive care ar concluziona că nu este

rațional ca inculpatul să nu execute pedeapsa cu închisoare, prevăzută de lege pentru

fapta săvîrșită.

Astfel, acuzarea consideră că pedeapsa stabilită inculpatei prin aplicarea amenzii în

mărime de 500 unități convenționale, este prea blândă și nu-și va atinge scopul de

corectare a condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea acesteia, cât și din partea altor persoane.

3.2. Avocatul Andrușciac Victor în numele inculpatei a atacat sentința, prin care a

solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care

Vasilenco Valeria să fie achitată.

În motivarea apelului, avocatul a indicat că, probe prezentate de către partea acuzării

nu dovedesc vinovăția inculpatei, n-au fost prezentate probe concludente care ar putea fi

puse la baza sentinței de condamnare.

Totodată, sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod

exclusiv ori în principal, pe declarațiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale și

citite în instanța de judecată în absența lor.

procurorului a fost respins ca depus peste termen.

Apelul avocatului Andrușciac Victor a fost respins ca nefondat cu menținerea

sentinței fără modificări.

instanța de apel a constatat că, la 05 martie 2019 Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a

emis sentința de condamnare în privința inculpatei Vasilenco Valeria.

Procurorul a contestat cu apel sentința primei instanțe, cererea de apel fiind depusă la

16 aprilie 2019.

Instanța de apel a notat că, conform art.402 alin.(1) Cod procedură penală, termenul

de apel este de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale, dacă legea nu dispune

altfel.

Potrivit art.230 alin.(2) Cod procedură penală, în cazul în care pentru exercitarea unui

drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea

dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Sub acest aspect se atestă că, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 30

ianuarie 2019, procurorul a fost prezent în penultima ședință, unde i s-a comunicat despre

data și ora desfășurării următoarei ședințe, și anume despre data pronunțării sentinței

pentru data de 26 februarie 2019, în această zi instanța nu s-a pronunțat și și-a rezervat

încă un termen pentru deliberare, fiind fixată ședința pentru data de 05 martie 2019,

despre ședința de judecată fixată pentru data de 05 martie 2019, atunci când a avut loc

2

pronunțarea sentinței, procurorul a fost înștiințat în mod legal prin telefonogramă

(f.d.155), ultimul neprezentând-se în ședință din motive necunoscute.

În speță, instanța de apel a stabilit că, apelul declarat de procuror, la 16 aprilie 2019,

a fost depus cu omiterea termenului de 15 zile stabilit de lege pentru declararea apelului,

prin urmare fiind respins ca fiind depus peste termen.

Instanța de apel a relevat că apelantul nu a invocat careva motive pertinente de

omitere a termenului de declarare a apelului, respectiv, instanța de apel nu a reținut nici

un temei pentru repunerea apelantului în termenul de declarare a apelului.

Cu referire la apelul apărării, instanța de apel a menționat că, prima instanță, corect, a

stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a concluzionat că inculpata a săvârșit

anume infracțiunea imputată. Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de

probe acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate, respectându-se prevederile

art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității

și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a considerat că prima instanță just și-a întemeiat sentința în baza

declarațiilor martorilor și probelor scrise, iar prin analiza lor cu certitudine s-a dovedit

vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii incriminate, iar acuzațiile sunt bine

justificate standardului de dovadă „în afara dubiilor rezonabile”, la această concluzie a

ajuns instanța de apel din analiza probelor pertinente și concludente, utile administrate în

ședința de judecată care nu au fost combătute de către partea apărării, astfel de dovadă

rezultă din existența deducerilor suficient de puternice, clare și concordante sau a

similarelor prezumției de fapt necombătute, care poate fi luat în considerație de

comportamentul părților când sunt obținute dovezile respective.

Astfel, la individualizarea și stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatei,

instanța de apel a ținut cont de prevederile art.art.7, 61, 75 Cod penal și anume de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de condițiile de viață ale

familiei acestuia precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

inculpatei.

Roman în numele inculpatei, care invocând temeiurile de drept prevăzute la art.427

alin.(1) pct.6), 8) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de apel, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Vasilenco Valeria să fie achitată.

În motivarea recursului declarat a menționat că, instanțele inferioare nu au elucidat pe

deplin circumstanțele cauzei și nu au dat o apreciere corectă probelor, acestea fiind bazate

doar pe presupuneri, atât la etapa urmăririi penale cât și în cadrul examinării cauzei în

instanța de fond și apel nu au fost acumulate probe pertinente și directe care ar demonstra

vinovăția lui Vasilenco Valeria în săvârșira infracțiunii imputate.

În context, recursul este axat pe aceleași afirmații, care au fost invocate în apel.

procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului declarat de partea

apărării, menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit

3

neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Din textul recursului declarat, se constată că recurentul invocă drept temeiuri pentru

recurs prevederile art.427 alin.(1) pct.6) și 8) Cod de procedură penală, exprimând

convingerea că, instanța de apel greșit a ajuns la concluzia în ce privește condamnarea

inculpatei în baza art.190 alin.(1) Cod penal, considerând că lipsesc probe certe ce ar

confirma vinovăția acesteia în comiterea infracțiuni incriminate, însă Colegiul penal

consideră că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului, nefiind

stabilite presupusele erori de drept invocate de recurent.

Lecturând recursul, Colegiul penal reține că, acesta nu este motivat prin prisma

temeiurilor indicate, recurentul de fapt criticând modalitatea de apreciere a probelor de

către instanța de apel, considerând că acestea sunt insuficiente și nu dovedesc cu

certitudine că fapta incriminată în actul de învinuire a fost comisă de către inculpată.

Colegiul penal menționează că, art.427 alin.(1) Cod de procedură penală prevede o

listă exhaustivă de temeiuri pentru recurs, a cărei analiză denotă faptul că chestiunile

privind aprecierea probelor nu sunt reflectate în conținutul acestui articol, astfel

neconstituind un temei pentru recurs separat. Critica aprecierii probelor, care la caz

comportă o solicitare de reapreciere a acestora, nu poate fi supusă analizei la etapa

examinării cauzei în ordine de recurs ordinar, deoarece instanța de recurs este abilitată de

a se pronunța asupra chestiunilor de drept, care constituie erori cu caracter procedural sau

material, iar aprecierea probelor constituie o chestiune de fapt, ce ține de judecarea

fondului cauzei, judecare care nu se înfăptuiește de către instanța de recurs.

Cu referire la art.427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală invocat de către

recurent, Colegiul penal menționează că acest punct conține 5 temeiuri care pot fi

invocate în recurs, însă recurentul nu a concretizat care din aceste temeiuri le pune la

baza cererii de recurs înaintată și prin ce se confirmă acestea, iar alegerea din oficiu de

către instanța de recurs a temeiului din cele 5 menționate este inadmisibilă, prin urmare

Colegiul consideră că prevederile art.427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, a fost

invocat de recurent declarativ, nespecificând care eroare prevăzută la pct. 6) al articolului

menționat a fost comisă de către instanța de apel, fiind invocat întru susținerea criticii

privind aprecierea probelor, cu mențiunea asupra faptului că, instanța de apel nu a

apreciat în mod corespunzător probele prezentate în sprijinul învinuirii.

Cât privește pretinsa eroare de drept prevăzută la pct. 8) alin.(1) al art.427 Cod de

procedură penală, semnalată de recurent, instanța de recurs o consideră ca fiind indicate

la fel în mod declarativ, deoarece acest temei este prezent atunci când instanța ce a

judecat cauza a comis în această parte o eroare de drept, cum ar fi situația prin care în

4

hotărârea judecătorească s-a făcut referire la săvârșirea infracțiunii, dar nu au fost

stabilite faptele sau împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive ale

infracțiunii respective, însă, reieșind din alegațiile recurentului, acesta nu este de acord cu

încadrarea acțiunilor inculpatei în baza art.190 alin.(1) Cod penal, considerând că lipsesc

probe certe ce ar confirma vinovăția inculpatei în comiterea infracțiuni incriminate,

solicitând casarea deciziei instanței de apel cu dispunerea unei hotărâri de achitare.

Colegiul penal analizând argumentele recurenului, în coraport cu materialele cauzei

și decizia recurată, ajunge la concluzia că probele acumulate și examinate de instanța de

apel au fost apreciate potrivit prevederilor art.101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, ajungând la concluzia corectă

că inculpata Vasilenco Valeria a comis infracțiunea prevăzută de art.190 alin.(1) Cod

penal.

Astfel, Colegiul penal menționează că, judecând apelurile, respectând prevederile

art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

dosar, fiind cercetate suplimentar probele administrate de instanța de fond. Astfel,

instanța de apel corect a ajuns la concluzia enunțată la pct.5 din prezenta decizie,

stabilind totodată, că vinovăția inculpatei a fost dovedită pe deplin în baza probelor

prezentate la cauza penală, care demonstrează vinovăția inculpatei în afara oricărui dubiu

rezonabil, iar careva încălcări de procedură, sau încălcări a drepturilor și intereselor

inculpatei, nu au fost depistate.

De asemenea, instanța de recurs consideră necesar a menționa că, potrivit

prevederilor art.art.27, 414 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală, judecătorul apreciază

probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor

probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel și poate da o nouă

apreciere probelor din dosar. Astfel, că aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei

așa cum propune partea apărării este o competentă și prerogativă legală a instanțelor de

fond și aceasta nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art.427 Cod de procedură penală, astfel invocarea acestei chestiuni drept temei de casare

în recursul ordinar este lipsită de suport legal.

Mai mult, Colegiul penal conchide că temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea

argumentelor instanței de apel în motivarea soluției sale nu se identifică, pe care în

virtutea corectitudinii lor și pentru a evita repetări inutile, le acceptă și le însușește, fapt

ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza

Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art.6 §1 din CEDO, deși obligă

instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns

detaliat pentru fiecare argument (Van de 9 Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu

toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea

motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile

5

esențiale supuse atenției sale.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la examinarea recursului în

speță, nu și-a găsit confirmare prezența erorii de drept prevăzută de art.427 alin.(1) pct. 8)

Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul penal atestă că, la examinarea cauzei de către instanța de apel au fost

respectate prevederile legale prescrise de art.414-419 Cod de procedură penală, iar

temeiurile invocate de către avocatul Plămădeală Roman în numele inculpatei, prevăzute

la art.427 alin.(1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, nu și-au găsit confirmare la

examinarea recursului. Astfel de erori de drept în speța examinată nu s-au comis, prin

urmare, hotărârea atacată este legală și întemeiată, iar recursul urmează a fi declarat

inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Plămădeală Roman în

numele inculpatei Vasilenco Valeria, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 07 mai 2019, în cauza penală privind-o pe Vasilenco Valeria xxxx, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la 20 februarie 2020.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

6