1ra-508/2020 — art. 217 alin. 4 lit. b Cp

1ra-508/2020 — art. 217 alin. 4 lit. b Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-508/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiul penal al Curții de Apel

Chișinău din 02 octombrie 2019, declarat de avocatul Mîrzîncu Aurel în numele

inculpatului

Codreanu Grigore XXXXX, născut

la XXXXX, originar și locuitor al mun. XXXXX, bd.

XXXXX, XXXXX, ap. XXXXX, cetățean al R. Moldova,

fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 11.09.2018 - 05.12.2018,

instanța de apel: 09.01.2019 - 12.02.2019,

instanța de recurs: 05.04.2019 - 25.06.2029.

instanța de apel: 31.07.2019 - 02.10.2019

instanța de recurs: 02.12.2019 - 15.01.2020.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală,

Codreanu Grigore a fost condamnat în baza art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal, la

8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate legată de

producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea,

procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, distribuirea substanțelor

narcotice, psihotrope sau analoagelor lor pe un termen de 5 ani.

În conformitate cu art. 90 alin. (1) Cod penal, executarea pedepsei

închisorii i-a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

1

Cerința acuzatorului cu privire la compensarea de către inculpat a

cheltuielilor judiciare suportate de stat în sumă de 1680 lei, a fost respinsă.

inculpatul Codreanu G., aflându-se pe str. XXXXX, XXXXX, intenționat, în mod

ilegal, în scopuri personale și fără scop de înstrăinare, a procurat și a păstrat la

sine cannabinoidul sintetic MDMB(N)-2201 cu aspect de masă vegetală uscată și

mărunțită de culoare galben-cafenie ambalată într-un pachet de polimer de tip zip

lock, cu masa totală de 0,644 g, ce reprezintă cantități mari conform Hotărârii

Guvernului nr.79 din 23.01.2006 (poziția 193), pe care l-a transportat până în

curtea blocului din str. XXXXX, unde la 13.06.2018, ora 0010, a fost depistat și

ridicat de la inculpat de către echipajul de reacționare operativă al BRO a DP

XXXXX, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. XXXXX din

13.07.2018 constituie analog al substanței MDMB(N)-2201/5F-AMB inclusă în

Hotărârea Guvernului nr. 1088 din 05.10.2004 cu privire la aprobarea tabelelor și

listelor substanțelor stupefiante, psihotrope și precursorilor acestora supuse

controlului, face parte din grupul pendant al canabinoidului sintetic ce nu are

utilitate terapeutică, reprezintă o substanță periculoasă pentru viață și integritatea

fizică și mentală a omului, se atribuie la categoria substanțelor stupefiante, iar

cantitatea lor constituie proporții deosebit de mari, conform Listei nr. 2 din același

act normativ.

Instanța a reținut că vinovăția inculpatului este dovedită integral prin

probele administrate la faza de urmărire penală, pe care el le-a acceptat și i-a

încadrat acțiunile în baza art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal, ca procurarea,

păstrarea, transportarea ilegală analogilor drogurilor, săvârșite în proporții

deosebit de mari și fără scop de înstrăinare.

Totodată, instanța a statuat că legiuitorul a prevăzut obligația

condamnatului de a suporta cheltuielile judiciare, sau trecerea lor în contul

statului.

Deoarece statul suportă cheltuielile în legătură cu efectuarea acțiunilor

procesuale în cauza penală, care este obligația pozitivă a statului, iar legea nu

reglementează că statul beneficiază de compensarea cheltuielilor suportate la

constatarea, clarificarea sau evaluarea circumstanțelor ce pot avea importantă

probatorie pentru cauza penală, fiind imposibilă altfel încadrarea faptei de

păstrare a etnobotanicelor în norma penală în lipsa unei constatări științifice,

urmează a fi respinsă cerința acuzatorului de stat cu privire la compensarea de

către inculpat a cheltuielilor suportate de stat la întocmirea raportului de

constatare tehnico- științific în sumă de 1680 lei, ori, raportul în cauză este

necesar, obligatoriu pentru desfășurarea urmăririi penale, calificarea infracțiunii

și judecării cauzei.

La fel, până la finisarea cercetării judecătorești acuzatorul de stat nu a

înaintat o acțiune civilă cu respectarea exigențelor legale, asupra cărora să se

expună părțile, iar în dezbateri părțile nu sunt în drept să facă trimiteri decât la

probele și circumstanțele cercetate în ședința de judecată din care considerente,

2

după finisarea cercetării judecătorești acțiunea civilă poate fi înaintată doar într-

un proces civil, în procedura contencioasă.

declarat apel solicitând casarea sentinței în partea soluției privind cheltuielile

judiciare și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie dispusă încasarea din

contul lui Codreanu Grigore în beneficiul statului a sumei de 1680 lei.

Apelanta a invocat că, conform art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul

statului. Instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile

judiciare.

Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de

săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării

cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare, cheltuielile

judiciare sânt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii,

temeiul juridic fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea

infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și

integrală, întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea

urmăririi penale si a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului,

obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar

dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea

unor cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta cheltuielile judiciare este

integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri

de condamnare de către prima instanță.

februarie 2019, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că, conform prevederilor art. 229 alin. (1) și (3)

Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau

sunt trecute în contul statului și instanța poate elibera de aceste cheltuieli, total

sau parțial, condamnatul sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare

în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor judiciare poate

influența substanțial asupra situației materiale a persoane ar care se află la

întreținerea lor.

Cheltuielile pentru efectuarea expertizei judiciare la caz sunt cheltuieli

efectuate în cadrul urmăririi penale întru acumularea probatoriului necesar și că

acestea sunt trecute, de fapt, în contul statului și nu urmează a fi puse pe seama

inculpatului, or, aceste acțiuni țin de activitatea organului de urmărire penală, care

are un rol activ în procesul de depistare a diferitor circumstanțe care dovedesc

infracțiunea și identifică făptuitorul, pentru aducerea învinuirii de stat. Trecerea

cheltuielilor judiciare în procesul penal în contul statului își are temeiul în

necesitatea desfășurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să

nu rămână nepedepsit. Ori, într-o situație contrară, acest principiu nu-și mai are

valoarea.

3

declarat recurs ordinar solicitând casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării

cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că, legislatorul a expus suficient de clar în art. 229

Cod de procedură penală obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de către

condamnat.

Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de

săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării

cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o ca urmare, cheltuielile

judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii,

temeiul juridic fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea

infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și

integrală întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea

urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului,

obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar

dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea

unor cheltuieli de asemenea, obligația de a suporta cheltuielile judiciare este

integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri

de condamnare de către prima instanță.

25 iunie 2019, recursul ordinar a fost admis, casată decizia instanței de apel și

dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Instanța de recurs a statuat că, la soluționarea chestiunii cu privire la

încasarea sau neîncasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare

suportate la efectuarea expertizei, instanța de apel nu a ținut cont de:

- dispozițiile art. 227 alin. (1), (2) pct. 5) Cod de procedură penală, care

stipulează că cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Cheltuielile judiciare cuprind

sumele cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală;

- în prezenta cauză penală, a fost dispusă efectuarea acțiunilor procesuale,

fiind întocmit raportul de constatare tehnico-științifică nr. XXXXX din

13.07.2018, pentru care a fost achitată suma de 1680 lei;

- art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală care prevede că, cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. (2)

Instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile

judiciare, cu excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și

apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență

juridică garantată de stat, atunci când aceasta o cer interesele justiției și

condamnatul nu dispune de mijloacele necesare;

- art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, instanța poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial condamnatul sau persoana care trebuie să

suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata

4

cheltuielilor judiciare poate influența substanțial asupra situației materiale a

persoanelor care se află la întreținerea lor.

Deci, această instanță a dispus menținerea sentinței prin care a fost respinsă

cerința înaintată de procuror, privind încasarea cheltuielilor de judecată în sumă

de 1680 lei, cu titlu de cheltuieli pentru efectuarea raportului de constatare

tehnico-științifică, inculpatul fiind eliberat total de la plata acestora, fără a indica,

a motiva și a face careva referire la faptul dacă plata cheltuielilor judiciare poate

influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la

întreținerea inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 229 alin. (3) Cod de

procedură penală.

2019, apelul a fost admis, casată sentința în partea soluționării chestiunii

cheltuielilor judiciare și pronunțată o nouă hotărâre.

De la inculpatul Codreanu Grigore s-a încasat în beneficiul statului

cheltuielile judiciare în sumă de 1680 lei.

Instanța de apel a statuat că, la etapa urmăririi penale, a fost întocmit

raportul de Constatare tehnico – științifică nr. XXXXX din 13.07.2018, care a

costat 1680 de lei.

Potrivit art. 227 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare cuprind sumele plătite sau care urmează a fi plătite martorilor, părții

vătămate, reprezentanților lor, experților, specialiștilor, interpreților,

traducătorilor și asistenților procedurali.

Conform art. 229 alin. (l) și (2) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța

de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu

excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în

cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de

stat, atunci când aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de

mijloacele necesare.

Astfel, prin prisma art. 227 alin. (2) pct. 1) și 229 alin. (1) și (2) Cod de

procedură penală, dat fiind că s-a stabilit cu certitudine că, inculpatul Codreanu

G. este vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (4) lit. b) Cod

penal, iar pentru a stabili acest fapt a fost necesară efectuarea unor expertize

specializate, costul cărora este justificat și probat, instanța de apel a conchis de a

admite cerința acuzatorului de stat privind încasarea de la inculpat în beneficiul

statului a cheltuielilor judiciare, fiind încasată de la ultimul în beneficiul statului

a sumei de 1680 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru efectuarea raportul de

constatare tehnico-științifică nr. XXXXX din 13.07.2018.

Ori, potrivit art. 227 alin. (2) pct. 5) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare cuprind sumele cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale

în cauza penală.

Drept urmare, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de

urmărire penală, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate de

către inculpat, chiar dacă expertiza a fost ordonată de către organul de urmărire

5

penală, aceasta fiind o acțiune procesuală ce ține de administrarea probatoriului

și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării, dar în același

timp reprezintă niște acțiuni care sunt generate de comportamentul ilegal al

inculpatului.

deciziei instanței de apel și menținerea sentinței primei instanțe.

Recurenta a invocat că, potrivit art. 142 alin. (1) Cod de procedură penală,

expertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau

evaluarea circumstanțelor ce pot avea importanță probatorie pentru cauza penală

sunt necesare cunoștințe specializate în domeniul științei, de către organul de

urmărire penală.

Dispozițiile alin. (3) art. 75 din Legea cu privire la expertiza judiciară și

statutul expertului judiciar, din 14.04.2016 expres stabilește că în cauzele penale,

cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul

expertizei judiciare din bugetul alocat.

Inculpatul nu a solicitat personal numirea și efectuare raportului de

constatare tehnico-științifică, aceasta a fost solicitată de organul de urmărire

penală în vederea administrării probelor. Urmare cheltuielii de efectuare a

expertizei urmează să fie achitate din bugetul de stat fapt reiterat în art. 143 alin.

(2) Cod de procedură penală.

Prin urmare, instanța de apel nu a respectat întocmai principiile de bază

care reglementează desfășurarea unui proces penal echitabil, astfel, ilegal

dispunând admiterea solicitării procurorului privind încasarea cheltuielilor de

judecată.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 pct. 4), 6) Cod de procedură penală.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rînd, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii

atacate în acest sens.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este bazat în drept pe art. 427

alin. (1) pct. 4) și 6) Cod de procedură penală, care prevede următoarele temeiuri

de drept pentru recursul ordinar - judecata a avut loc fără participarea

procurorului, inculpatului, precum și a apărătorului, interpretului și

traducătorului, când participarea lor era obligatorie potrivit legii, hotărîrea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

6

dispozitivul hotărîrii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 8. din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat care ar fi esența circumstanțelor că judecata a avut loc fără participarea

procurorului, inculpatului, precum și a apărătorului, interpretului și

traducătorului, când participarea lor era obligatorie potrivit legii, hotărîrea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care i-ar fi afectat soluția, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității

hotărârii atacate în acest sens (pct. 8. din decizie).

Rezultă, că recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut în

aspectul dat, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica,

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar,

se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 7. din prezenta decizie, relevă în mod concludent

că instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

soluția încasării cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală.

Ori, conform art. 227 alin. (2) pct. 5) și alin. (3) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare cuprind sumele cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor

procesuale în cauza penală și se plătesc din sumele alocate de stat, dacă legea nu

prevede altă modalitate.

În același timp, potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14) Cod de procedură penală,

la adoptarea sentinței, instanța de judecată este obligată să soluționeze cine și în

ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare.

Conform art. 229 alin. (1) - (3) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța

de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu

excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în

cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de

stat, atunci când aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de

mijloacele necesare. Instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total

7

sau parțial, condamnatul dacă plata cheltuielilor judiciare poate influența

substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la întreținerea lui.

Astfel, instanța de apel just, argumentat și în limitele competenței legale,

prevăzute de normele enunțate supra, a statuat că, inculpatul este vinovat de

comiterea infracțiuni prevăzute de art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal, iar pentru a

stabili acest fapt a fost necesară efectuarea unor expertize specializate, costul

cărora este justificat și probat, acestea urmând a fi încasate din contul inculpatului

în beneficiul statului cu titlu de cheltuieli judiciare, nefiind constatate temeiuri

pentru a-l elibera de plata lor.

Mai mult, recursul ordinar al avocatului, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 8. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor

judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și

(2) a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul

să recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței

de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în

aspectul cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea

este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un

temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită

de orice temei legal.

Pe lângă aceasta, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 7. - 8. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița

versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția în latura

cheltuielilor judiciare, și că recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul ordinar de pe rol urmează

a fi declarat inadmisibil.

8

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Mîrzîncu Aurel

împotriva deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie

2019, în privința inculpatului Codreanu Grigore XXXXX, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 februarie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

9