1cs-6/2020 — art. 313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-6/2020 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 1cs-6/2020 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 23 ianuarie 2020 mun. Chișinău Colegiul Penal în următoarea componență: președinte: Diaconu Iurie judecători: Catan Liliana Guzun Ion examinând cererea de strămutare înaintată de Zamurdac Fiodor, cu privire la înaintarea plângerii în ordinea art. 313 Cod de procedură penală, de la Curtea de Apel Bălți la altă instanță egală în grad, se c o n s t a t ă: 1. La 13 martie 2019, Zamurdac Fiodor a depus o plângere asupra ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale și clasarea procesului penal nr. 20163000686, emisă de către procurorul din cadrul Procuraturii raionului Râșcani Răileanu Sergiu la data de 13 ianuarie 2017 și a ordonanței din 08 februarie 2018 de respingere a plângerii emise de adjunctului procurorului - șef din cadrul Procuraturii raionului Râșcani Gaugaș Olga.
Prin încheierea Judecătoriei Drochia, sediul Râșcani, din 22. 04.2019 plângerea a fost respinsă. La data de 04.07.2019 recurentul a depus recurs împotriva încheierii Judecătoriei Drochia, sediul Râșcani, din 22.04.2019, ce a solicitat casarea încheierii și anularea ordonanței emise de procuror. La 11 decembrie 2019 recurentul a depus cerere de recuzare. Prin încheierea Colegiului penal al Curții de Apel Bălți, din 17 decembrie 2019, cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată. Ca urmare la 05 decembrie 2019 a depus cerere de strămutare a cauzei către Curtea Supremă de Justiție. 2. Din conținutul cererii adresate de Zamurdac Fiodor se conchide că drept temei pentru strămutare se invocă precum că asupra tuturor judecătorilor din Curtea de Apel se face presiune din partea judecătorului Garbuz Adriana.
Confirmare a celor expuse constituie și plângerea petiționarului în adresa Consiliului Superior al Magistraturii. 3. Soluționând cererea înaintată de Zamurdac Fiodor în raport cu prevederile legii și circumstanțele expuse de recurent, Colegiul Penal consideră că aceasta urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispoziției art. 46 alin.(1) Cod de procedură penală Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Conform art. 46 alin. (2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți, condiție ce a fost respectată de Zamurdac Fiodor.
Pe fond, Colegiul atestă că, în susținerea cererii de strămutare de către contravenient sunt invocate dubiile acestuia în ceea ce privește obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Bălți, însă aceste circumstanțe nu cad sub incidența instituției strămutării unei cauze, ci se referă la cazurile de incompatibilitate a judecătorului de a participa la judecarea cauzei, soluționarea cărora este reglementată de prevederile art. 33-35 Cod de procedură penală. Respectiv, punerea la îndoială a criteriilor de obiectivitate a magistraților vizavi de examinarea unei cauze penale se soluționează prin intermediul unui alt mecanism prevăzut de legea procesual-penală și reglementat de art. 33-35 din Codul de procedură penală.
În asemenea împrejurări, Colegiul Penal statuează că motivele invocate în cererea solicitantului nu cad sub incidența instituției strămutării judecării cauzei de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, din atare considerente aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 4. În conformitate cu prevederile art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul Penal d i s p u n e: Se respinge cererea de strămutare înaintată de contravenientul Zamurdac Fiodor, cu privire la înaintarea plângerii în ordinea art. 313 Cod de procedură penală, de la Curtea de Apel Bălți la altă instanță egală în grad, ca fiind neîntemeiată. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 23 ianuarie 2020. Președinte Diaconu Iurie Judecător Catan Liliana Judecător Guzun Ion
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.