1ra-1924/2019 — art. 166-1 alin. 2 lit. c, e CP

1ra-1924/2019 — art. 166-1 alin. 2 lit. c, e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1924/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

12 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

Mardari Dumitru

Ghervas Maria

judecând, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de procurorul în

procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2019, în cauza penală

privindu-l pe

GURĂU Corneliu XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 10.07.2013 – 06.03.2018;

Instanța de apel:

1) 18.04.2018 – 27.06.2018;

2) 08.04.2019 – 11.07.2019, rejudecarea cauzei;

Instanța de recurs:

1) 11.09.2018 – 12.02.2019, dispusă rejudecare;

2) 16.08.2019 – 12.11.2019.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul Penal lărgit

c o n s t a t ă:

art. 1661 alin. (2) lit. c) și e) din Codul penal, și anume de tratament inuman și degradant,

după indicii calificativi: comiterea de către o persoană cu funcție de răspundere și

persoană publică, care a acționat cu titlul oficial și în comun cu mai multe persoane, a

cauzării intenționate de dureri sau suferințe fizice.

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 328 alin. (1) Cod penal (în redacția

Legii penale nr. 985 din 18 aprilie 2002, publicată la 14 aprilie 2009) la 2 (doi) ani și 6

(șase) luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea

1

de dreptul de a exercita activitate în organele afacerilor interne pe un termen de 4 (patru)

ani.

deținând funcția de inspector superior pentru cazuri excepționale al Direcției poliției

criminale a DGSO DP în baza ordinului MAI nr. XXXXX din XXXXX, fiind astfel

persoană cu funcție de răspundere și persoană publică, conform art. 123 alin. (1) și (2)

din Codul penal, depășind în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin

Legea nr. 416-XII din 18.12.1990 cu privire la poliție, Codul de procedură penală al

Republicii Moldova, Regulile de aplicare a mijloacelor speciale de către colaboratorii

organelor de interne și militarii trupelor de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne,

aprobate prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1275 din 15.02.93, pct. 2

al Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr. 2 din 04.02.1996 și fișa postului, care-l obligau să-și desfășoare

activitatea pe baza respectării stricte a legilor, să protejeze viața, sănătatea și libertățile

cetățenilor, interesele societății și ale statului de atentate criminale și de alte atacuri

nelegitime, să prevină și curme crimele și alte infracțiuni, să ia măsuri pentru apărarea

vieții, sănătății, onoarei, demnității cetățenilor și să contribuie activ la menținerea

prestigiului colaboratorului organelor afacerilor interne și a demnității cetățenilor, Gurău

C., la 23 iulie 2010, aproximativ la ora 22:30, împreună cu prietenul său, Rusu I.,

profitând de faptul că este responsabil de domeniul de activitate al poliției criminale a

CER Călărași, folosindu-se de situația sa de serviciu, implicându-se în scopul întoarcerii

unei datorii în sumă de 4200 dolari SUA în favoarea tatălui prietenului său, Rusu I., din

partea lui Simionov A., ca urmare a încheierii unui contract de împrumut din 13.07.2010,

s-au deplasat împreună la domiciliul ultimei din XXXXX, unde aceasta locuia temporar

la soacra sa, Malai T., au intrat în ogradă, unde, cu intenție, Gurău C., aplicând

constrângerea psihică față de Simionov A., a solicitat restituirea presupusei datorii.

În continuarea realizării intenției sale criminale, tot el, la 24 iulie 2010 pe la ora

1400, împreună și de comun acord cu prietenul său, Rusu I., s-a deplasat la CPR Călărași

și, folosindu-se de ocazie că este responsabil de domeniul de activitate al poliției

criminale a CPR Călărași, a antrenat inspectorii Secției Poliției Criminale a CPR

Călărași, Zagorodnîi M. și Trifan A., în scopul facilitării întoarcerii unei datorii în sumă

de 4200 dolari SUA în favoarea prietenului său Rusu I., știind cu certitudine că cazul dat

constituie un litigiu civil ce urmează a fi soluționat de către instanța de judecată și nu este

de competența organelor de poliție, precum și fără a avea spre examinare o plângere de la

Rusu I. în acest sens, s-au deplasat împreună cu prietenul său Rusu I. și inspectorii Secției

Poliției Criminale a CPR Călărași, Trifan A. și Zagorodnîi M., la locuința lui Simionov

A., situată în XXXXX, unde au obligat-o forțat pe Simionov A. și pe concubinul acesteia,

Malai M., să meargă cu ei la CPR Călărași, pentru a o determina pe aceasta forțat să

întoarcă presupusa datorie.

Tot el, la 24 iulie 2010, la ora 1500, fiind însoțit de inspectorii Secției Poliției

Criminale a CPR Călărași, Trifan A. și Zagorodnîi M., în același scop al facilitării

întoarcerii unei datorii în sumă de 4200 dolari SUA tatălui prietenului său Rusu I., fără a-

2

i fi înmânată Simonov A. o citație de a se prezenta în modul prevăzut de lege la CPR

Călărași, au obligat-o forțat pe ultima și concubinul ei Malai M. să meargă cu ei la CPR

Călărași în scopul influențării și determinării acesteia să achite presupusa datorie în sumă

de 4200 dolari SUA în favoarea lui Rusu I.

În continuarea realizării intenției sale infracționale, împreună cu inspectorul SPC a

CPR Călărași, Zagorodnîi M., inspectorul superior pentru cazuri excepționale al Direcției

poliției criminale a DGSO DP a RM, Gurău C. și Rusu I., au dus-o pe Simionov A. în

biroul de serviciu a acestuia din incinta CPR Călărași, unde pe parcursul a 3 ore Gurău C.

intenționat aplicând constrângerea psihică față de aceasta, amenințând-o cu privarea de

libertate în izolatorul de detenție provizorie al CPR Călărași, au determinat-o să restituie

suma de 1500 dolari SUA, fiind semnată în acest sens o recipisă de către Simionov A.,

fiindu-i cauzat în rezultatul acțiunilor abuzive a persoanelor cu funcție de răspundere o

daună considerabilă.

Pe baza stării de fapt descrise supra, acțiunile inculpatului au fost încadrate juridic

în temeiul art. 328 alin. (1) Cod penal (în redacția Legii penale nr. 985 din 18 aprilie

2002, publicată la 14 aprilie 2009) - săvârșirea de către o persoană cu funcție de

răspundere a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor

acordate prin lege, care a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și

intereselor ocrotite de lege ale persoanelor, ținând cont de faptul că, fapta prejudiciabilă

a fost comisă de către Gurău C. în perioada 23 - 24 iulie 2010, pe când infracțiunea

prevăzută la art. 1661 alin. (2) lit. c) și e) din Codul penal, în baza căruia a fost pus sub

învinuire inculpatul, a fost introdusă în Codul penal prin Legea nr. 252 din 8 noiembrie

2012, în vigoare din 21 decembrie 2012.

art. 402-403 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către avocatul Dudulica

L. în numele inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

inculpatul Gurău C. să fie achitat, deoarece nu s-a constatat existența faptei infracționale

prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal.

În motivarea apelului apărătorul a invocat următoarele argumente:

- probele examinate în prima instanță nu demonstrează vinovăția inculpatului în cele

incriminate, menționând că, este înaintată învinuirea în comiterea suferinței fizice, iar de

facto, fiind descrisă aplicarea constrângerii psihice și instanța de judecată, în acest

context, putea să judece cauza și să se pronunțe doar în partea constatării provocării

suferințelor fizice. Însă părțile vătămate nu comunică instanței de judecată aplicarea față

de sine a forței fizice de către inculpatul Gurău C. În așa o situație, instanța de judecată

nu poate depăși atribuțiile sale și să interpreteze legea extensiv defavorabil inculpatului,

or, potrivit textului legii urma să fie constatat cauzarea unui prejudiciu considerabil părții

vătămate;

- lipsește temeiul real - fapta prejudiciabilă săvârșită și, respectiv, temeiul juridic

(componența infracțiunii, stipulată de legea penală) de tragere a inculpatului la

răspundere penală pentru infracțiunea incriminate (art. 51 alin. (1) Cod penal);

3

- potrivit textului legii urma să fie constatat cauzarea unui prejudiciu considerabil

părții vătămate, și în acest context, partea apărării a evidențiat poziția părții vătămate

Malai M., care a declarat că nu i-a fost cauzat nici un prejudiciu material și moral, cât și

poziția părții vătămate Simionov A., care la fel a declarat că nu i-a fost cauzat prejudiciu

moral, pretinzând doar suma de 1500 dolari SUA de la Gurău C., bani care a recunoscut

că i-a transmis lui Rusu I. în mână. La fel, fiind menționat că, la urmărirea penală

Simionov A. nu a declarat despre cauzarea acestui prejudiciu, nu a solicitat restituirea

banilor și nici în învinuirea formulată de acuzare nu este incriminat cauzarea

prejudiciului material în mărime de 1500 dolari SUA;

- în sentința pronunțată, însă, instanța de judecată nemotivat a constatat existența

prejudiciului considerabil cauzat, or nu s-a determinat caracterul prejudiciului

considerabil cauzat (material, fizic sau moral) prin prisma învinuirii formulate în

rechizitoriu, fiind incriminată doar constrângerea fizică, nici părțile vătămate nu au

declarat cert cauzarea prejudiciului considerabil, pretinzând la faptul că i-a fost cauzat

doar prejudiciu material. Respectiv, chestiunea dată nici nu a fost obiectul cercetării

judecătorești;

- în opinia apărării, condamnarea în baza art. 328 alin. (1) Cod penal este ilegală, și

anume reieșind din faptul că la 26 martie 2013 pe cauza penală dată a fost emisă

ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală a învinuiților Zagorodnîi M. și Trifan A., pe

motiv că fapta acestora nu întrunește elementele infracțiunii incriminate, or, acțiunile

acestora au fost constatate ca legale. Astfel că, acțiunile descrise în învinuire ca comise

de către Gurău C. în același loc, timp, atât în XXXXX, cât și la CPR Călărași la 23 și 24

iulie 2010, și în comun cu Zagorodnîi M. și Trifan A. au fost constatate ca legale în

temeiul unor hotărâri irevocabile prin neatacare. În speță, este aplicabil principiul

autorității lucrului judecat și nu mai poate fi obiectul unui proces judiciar faptele asupra

cărora s-a expus o instanță într-o hotărâre devenită executorie;

- la fel, apelantul a relevat că urmează a fi dată o apreciere critică faptului că

acuzarea de comitere a faptelor descrise în comun acord cu Rusu I. atât în XXXXX, cât și

la CPR Călărași la 23 și 24 iulie 2010 este neîntemeiată și contrară legii, or Rusu I. pe

această cauză penală are doar calitatea de martor și nu există o ordonanță de disjungere

din cauza penală în procedură separată în privința acțiunilor acestuia și nici un act

procesual care să constate vinovăția acestuia cu soluția legală corespunzătoare;

- instanța de judecată a selectat din totalitatea evenimentelor și acțiunilor care au

fost întreprinse, anume la data de 24 iulie 2010, pe cele ale lui Gurău C., considerându-le

acțiuni ilegale. Or, părțile vătămate și martorii au declarat cu certitudine că atât Gurău C.,

cât și martorii Zagorodnîi M. și Trifan A. au întreprins acțiuni similare. În special, partea

vătămată Simionov A. a declarat că în birou la sediul Poliției Călărași a discutat cu Gurău

C. și Zagorodnîi M., care împreună i-au spus că poate fi reținută la poliție.

avocatului Dudulica L. a fost respins, ca nefondat, cu menținerea hotărârii contestate.

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe

4

prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, corect concluzionând asupra încadrării

acțiunilor inculpatului Gurău C. în baza art. 328 alin. (1) Cod penal (în redacția Legii

penale nr. 985 din 18.04.2002, publicat la 14 aprilie 2009), adică săvârșirea de către o

persoană cu funcție de răspundere a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele

drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, care a cauzat daune în proporții

considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor, ținând cont de

faptul că, fapta prejudiciabilă a fost comisă de către Gurău C. în perioada 23 - 24 iulie

2010, pe când infracțiunea prevăzută la art. 1661 alin. (2) lit. c) și e) din Codul penal, în

baza căruia a fost pus sub învinuire inculpatul, a fost introdusă în Codul penal prin Legea

nr. 252 din 8 noiembrie 2012, în vigoare din 21 decembrie 2012.

În acest sens, instanța de apel, notificând elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 328 Cod penal și ținând cont de circumstanțele cauzei, a reținut că prima

instanță corect a constatat că, prin probele cercetate în ședința de judecată se dovedește

cu certitudine intenția inculpatului Gurău C., care activând în funcția de inspector

superior pentru cazuri excepționale al Direcției poliției criminale a DGSO DP în baza

ordinului MAI nr. XXXXX din XXXXX a atentat la relațiile ce țin de buna organizare si

desfășurare a activității autorității publice, precum și la relațiile ce țin de încrederea s

societății în organele autorității publice prin faptul depășirii atribuțiile de serviciu și

anume, implicându-se în scopul întoarcerii unei datorii în sumă de 4200 dolari SUA în

favoarea tatălui prietenului său, aplicând constrângerea psihică față de partea vătămată, or

părțile vătămate Simionov A. și Malai M. au declarat că au fost amenințați.

Instanța de apel a apreciat critic declarațiile martorilor Rusu I., Rusu I. și Rusu V.,

or acestea sunt contradictorii și contravin declarațiilor părților vătămate, care destul de

amănunțit au relatat despre derularea faptelor.

De asemenea, instanța de apel a remarcat declarațiile martorilor, foștii inspectori ai

SPC al CPR Călărași, puși sub învinuire, însă ulterior urmărirea penală în privința

acestora a fost încetată, care au confirmat că în vara anului 2010 la indicația fostului șef

al secției poliției criminale, Steclari C. s-au deplasat în XXXXX împreună cu curatorul

lor de la Direcția Servicii Operative MAI, Gurău C. și încă o persoană necunoscută la

Simionov A., pentru a soluționa un caz de împrumut a unei sume de bani.

La urmărirea penală și în instanță, în special martorul Zagorodnîi M., urmărind

scopul de a se autoapăra, a declarat că a intervenit în soluționarea cazului dat, având la

examinare plângerea lui Rusu I. Însă, fiind ridicată și examinată fișa de evidență a

înregistrării plângerilor la CPR Călărași, s-a stabilit, că la 25.07.2010 acesta a înregistrat

în cancelaria CP r-nul Călărași plângerea lui Rusu I. cu data din urmă, adică cu 23 iulie

la faptul dat, corecția efectuată în fișa respectivă unde cifra 5 de la data de 25 a fost

modificată în 3, transformând-o în data de 23. De asemenea, fiind întrebat Zagorodnîi M.

cu ce ocazie i-a înmânat citație lui Simionov A., cu statut de „pârât” și cu ce ocazie s-au

implicat în examinarea unui litigiu civil examinarea căruia ține de competența instanței

de judecată, el a oferit un răspuns evaziv.

5

În același context, instanța de apel a dat apreciere critică declarațiilor inculpatului

Gurău C., care sunt prin conținutul lor contradictorii, incoerente, fiind combătute ad

integrum prin suportul probator administrat, și în încercarea de a se eschiva de la

răspunderea și pedeapsa penală pentru faptele comise, a recurs la varianta de a face

declarațiile enunțate, pentru a deruta instanța în stabilirea adevărului pe caz.

Instanța de apel a indicat că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii reținute

în sarcina acestuia este dovedită pe deplin prin cumulul de probe administrate de către

organul de urmărire penală, examinate de către instanța de fond și verificate de către

instanța de apel, astfel, reținând că, prima instanță a făcut o analiză amplă a probelor

cercetate, cărora le-a fost dată o apreciere legală sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Argumentele părții apărării sunt bazate doar pe declarațiile inculpatului, care sunt

combătute ad integrum prin cumulul probator administrat și cercetat pe parcursul

cercetării judecătorești, care sunt pertinente, admisibile, utile și veridice, care

coroborează strâns între ele, combătând versiunea apărării.

Verificând legalitatea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a conchis că,

prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, de

gravitatea infracțiunii săvârșite, intensitatea și modalitatea constrângerii aplicată de

inculpat, stabilindu-i o pedeapsă echitabilă pentru infracțiunea săvârșită, care va atinge

scopul pedepsei penale, va restabili echitatea socială, adică a drepturilor și intereselor

victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune, și va corecta

condamnatul, prevenind săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și

a altor persoane.

L. în numele inculpatului, care, invocând temeiurile de drept prevăzute de art. 427 alin.

(1) pct. 6) - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și pct. 8) Cod de

procedură penală – nu sunt întrunite elementele infracțiunii, a solicitat casarea acesteia,

precum și a sentinței primei instanțe, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatul Gurău C. să fie achitat, pe motiv că fapta acestuia nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii imputate.

În motivare, partea apărării a invocat aceleași argumente ca și în cererea de apel,

considerând că instanța de apel la motivarea soluției doar a menționat că este neîntemeiat

apelul, deoarece se bazează exclusiv pe declarațiile inculpatului și că declarațiile

martorilor Rusu sunt contradictorii în raport cu cele relatate de părțile vătămate.

Concluzia dată este în contradicție cu principiul neagravării situației în propriul apel, or

partea acuzării nu a contestat sentința.

Totodată, partea apărării a menționat că, toate argumentele din cererea de apel,

inclusiv și cele ce țin de erorile procesuale și interpretare eronată a legii, au fost ignorate,

iar potrivit practicii judiciare naționale și internaționale acest fapt se califică ca

nesoluționare a fondului cauzei și încălcarea dreptului la un proces echitabil.

6

de avocatul Dudulica L. în numele inculpatului solicitând dispunerea inadmisibilității

acestuia, deoarece este vădit neîntemeiat.

2019, recursul ordinar declarat de avocatul Dudulica L. în numele inculpatului Gurău C.,

a fost admis, cu casarea totală a deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din

27 iunie 2018 și cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

prevederile legale și descriind fapta a indicat locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și

gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii, constatând că prima instanță

corect a încadrat acțiunile inculpatului Gurău C. în baza art. 328 alin. (1) Cod penal (în

redacția Legii penale nr. 985 din 18.04.2002, publicat la 14.04.2009) - săvârșirea de

către o persoană cu funcție de răspundere a unor acțiuni care depășesc în mod vădit

limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, care a cauzat daune în proporții

considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor, însă nu a ținut

cont de circumstanțele de fapt stabilite de instanța de fond în raport cu starea de fapt

indicată în ordonanța de punere sub învinuire a lui Gurău C. din 22 februarie 2013 și în

rechizitoriu întocmit în iunie 2013 (f.d.143-145, 226-227, vol. IV), potrivit cărora „Tot el,

la 24.07.2010 pe la orele 1500, de comun acord cu inspectorii Secției Poliției Criminale

a CPR Călărași, Trifan A. și Zagorodnîi M., în același scop al facilitării întoarcerii unei

datorii în sumă de 4200 dolari SUA tatălui prietenului său Rusu I., fără a-i fi înmânată

Simonov A. o citație de a se prezenta în modul prevăzut de lege la CPR Călărași, au

obligat-o forțat pe ultima și concubinul ei Malai M. să meargă cu ei la CPR Călărași în

scopul influențării și determinării acesteia să achite presupusa datorie în sumă de 4200

dolari SUA în favoarea lui Rusu I.

În continuarea realizării intențiilor lor infracționale, la inițiativa inspectorului SPC

a CPR Călărași, Zagorodnîi M., fiind însoțit de Inspectorul superior pentru cazuri

excepționale al Direcției poliției criminale a DGSO DP a RM, Gurău C. și Rusu I., au

dus-o pe Simionov A. în biroul de serviciu a acestuia din incinta CPR Călărași, unde pe

parcursul a 3 ore Zagorodnîi M. împreună cu Gurău C. intenționat aplicând

constrângerea psihică față de aceasta, amenințând-o cu privarea de libertate în

izolatorul de detenție provizorie al CPR Călărași, au determinat-o să restituie suma de

1500 dolari SUA, fiind consemnată în acest sens o recipisă de către Simionov A., fiindu-i

cauzat în rezultatul acțiunilor abuzive a persoanelor cu funcție de răspundere o daună

considerabilă.”

De asemenea, instanța de recurs a considerat necesar să atragă atenția și asupra

ordonanței de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului Trifan A., din motiv că fapta

nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. c) Cod penal,

datată cu 23 martie 2013 (f.d.186-187, vol. IV), precum și asupra ordonanței de scoatere

de sub urmărire penală a învinuitului Zagorodnîi M., din motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii prevăzute de art. 1661 alin. (2) lit. c) și e) Cod penal, datată cu 26

7

martie 2013 (f.d.174-175, vol. IV), în ambele cazuri fiind constatat că: „A doua zi, la

24.07.2010, aproximativ pe la orele 14.00-15.00 min. colaboratorul de poliție Gurău C.

i-a determinat pe inspectorii poliției criminale ai CPR Călărași, Zagorodnîi M. și Trifan

A. de a se deplasa împreună cu el și Rusu I. în sat. Horodiște la domiciliul lui Smirnov A.

în vederea influențării acesteia de a-i achita datoria de 4200 dolari SUA familiei Rusu.

Tot atunci, toți împreună s-au deplasat în localitatea dată și întrând abuziv în

gospodăria cet. Malai T., unde locuiește temporar Smirnov A. și legitimându-se că sunt

colaboratori ai poliției, au obligat-o pe ultima forțat să meargă cu ei la CPR Călărași, în

scopul purtării unor discuții privitor la cazul dat.

La CPR Călărași, colaboratorii M. Zagorodnîi și C. Gurău, în prezența lui Rusu I.

au condus-o pe Simionov A. în biroul de serviciu al primului și timp de aproximativ trei

ore ținând-o ilegal în biroul dat o amenințau cu privarea de libertate în IDP al CPR

Călărași în condiții inumane și degradante.

Urmare a influenței psihologice și amenințărilor expuse, în aceiași zi Simionov A.

s-a deplasat la domiciliul său în sat. Horodiște împreună cu același Gurău C.,

Zagorodnîi M. și Rusu I. și i-a transmis ultimului suma de 1500 SUA, adică o parte din

datoria vizată.”

Totodată, analizând conținutul declarațiilor date de către partea vătămată Simionov

A. la faza urmăririi penale, la 23 august 2012 (f.d. 23-26, vol. IV), cu cele declarate în

ședința de judecată în instanța de fond, la 13 martie 2017 (f.d.247-251, vol. V), Colegiul

a constatat divergențe, care nu au fost elucidate de instanțele de fond, or, la faza de

urmărire penală partea vătămată a declarat că colaboratorul de poliție din mun. Chișinău

(Gurău C.) i-a cerut să restituie datoria față de Rusu V., amenințând-o că va fi închisă, iar

în ședința de judecată la întrebările procurorului a răspuns că: „Zagorodnîi cu Cornel mă

amenințau să restitui banii”, „Am întrebat dacă se poate să plec, însă Zagorodnîi mi-a

spus că nu plec până nu achit banii.”, „Când am dat banii lui Zagorodnîi 1500 dolari,

am semnat o hârtie.”, „Nu știu ce a făcut Zagorodnîi după asta cu banii”. (f.d.249 verso)

Nu este clară poziția instanței de apel, care, făcând referire la declarațiile părților

vătămate referitor la Zagorodnîi, a constatat că prin aceste declarații este demonstrată

vinovăția inculpatului Gurău C. (f.d. 159, vol. VI), precum și expunerea în motivarea

soluției că: „La urmărirea penală cât și în instanță, în special martorul Zagorodnîi M.

urmărind scopul de a se autoapăra, a declarat că a intervenit în soluționarea cazului

dat, având la examinare plângerea lui Rusu I., însă, fiind ridicată și examinată fișa de

evidență a înregistrării plângerilor la CPR Călărași, s-a stabilit, că la 25.07.2010 acesta

a înregistrat în cancelaria CPR Călărași plângerea lui Rusu I. cu data din urmă, adică

cu 23.07.2017. În cadrul examinării materialelor cauzei, acuzatorul a atras atenția

instanței la faptul dat, corecția efectuată în fișa respectivă unde cifra 5 de la data de 25 a

fost modificată în 3, transformând-o în data de 23. De asemenea, fiind întrebat

Zagorodnîi M. cu ce ocazie i-a înmânat citație Simionov A., cu statut de „pârât” și cu ce

ocazie s-au implicat în examinarea unui litigiu civil examinarea căruia ține de

competența instanței de judecată, el a oferit un răspuns evaziv.”

8

Astfel, Colegiul a stabilit contradicții esențiale între constatările primei instanțe a

circumstanțelor de fapt raportate la circumstanțele de drept și probele examinate și

analizate în textul hotărârii, divergențe ce nu au fost înlăturate de către instanța de apel,

care le-a repetat. De asemenea Colegiul a atras atenția și asupra faptului, că încadrând

acțiunile inculpatului în baza prevederilor art. 328 alin. (1) Cod penal, nici prima instanță

și nici instanța de apel nu a constatat și nu a argumentat concluziile sale cu privire la

faptul, că în urma acțiunilor infracționale ale inculpatului acesta a cauzat daune în

proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor,

raportând noțiunea de „daune în proporții considerabile”, care clar definită în prevederile

art. 126 alin. (2) Cod penal.

prin care a susținut integral apelul depus anterior și a solicitat să mai fie acceptate și

următoarele argumente:

- Gurău C. a fost condamnat în baza art. 328 alin. (1) Cod penal - infracțiune mai

puțin gravă;

- inculpatul a fost reținut la 8 noiembrie 2017 în SUA, în vederea extrădării în R.

Moldova în legătură cu examinarea cauzei penale de învinuire a acestuia în temeiul art.

1661 alin. (2) Cod penal;

- potrivit rechizitoriului fapta incriminată a fost comisă la 23 iunie 2010;

- prin încheierea Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 9 iunie 2014 Gurău C. a

fost anunțat în căutare;

- în conformitate cu prevederile art. 60 alin. (5) Cod penal curgerea prescripției se

suspendă dacă persoana care a săvârșit infracțiunea se sustrage de la urmărirea penală sau

de la judecată. În aceste cazuri, curgerea prescripției se reia din momentul reținerii

persoanei sau din momentul autodenunțării;

- respectiv, termenul de prescripție suspendat prin încheierea Judecătoriei Strășeni,

sediul Călărași din 9 iunie 2014 s-a reluat din ziua reținerii acestuia la 8 noiembrie 2017,

în temeiul celor expuse, apărătorul i-a solicitat instanței de judecată să se țină cont de

faptul că există temeiuri de încetare a procesului penal în privința lui Gurău C.

11 iulie 2019, s-a dispus admiterea apelului avocatului Dudulica L. în interesele

inculpatului Gurău C., cu casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță prin care Gurău C. a fost achitat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 1661 alin. (2) lit. c), e) Cod penal, pe motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

potrivit prevederilor art. 436 alin. (2) și (3) Cod de procedură penală, pentru instanța de

rejudecare, indicațiile instanței de recurs sânt obligatorii în măsura în care situația de

fapt rămâne cea care a existat la soluționarea recursului. Când hotărârea este casată

numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ce privește latura penală sau

civilă, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost casată.

Analizând totalitatea de probe acumulate la prezenta cauza penală și apreciindu-le,

9

respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, instanța de apel a statuat că Gurău C. se învinuiește în

aceia că, deținând în baza ordinului MAI nr. XXXXX din XXXXX, funcția de inspector

superior pentru cazuri excepționale al Direcției poliției criminale a DGSO DP și fiind,

astfel, conform art. 123 alin. (1) și (2) din Codul penal, persoană cu funcție de răspundere

și persoană publică, contrar prevederilor art. 3, 5 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, adoptată la Roma la 4

noiembrie 1950, la care Republica Moldova a aderat la 12 septembrie 1997; art. 24 alin.

(1) și (2), art. 25, art. 27 alin. (l), art. 29 alin. (l) din Constituția Republicii Moldova,

adoptată la 29 iulie 1994; art. 1-4, 12-16 din Legea nr. 416-XII din 18.12.1990 cu privire

la poliție, art. 10 - 11 din Codul de procedură penală, Regulile de aplicare a mijloacelor

speciale de către colaboratorii organelor de interne și militarii trupelor de carabinieri ale

Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Hotărârea Parlamentului Republicii

Moldova nr. 127 din 15 februarie 1993, pct. 2 al Statutului disciplinar al organelor

afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 2 din 4

februarie 1996 și fișa postului, care-1 obligau să-și desfășoare activitatea pe baza

respectării stricte a legilor, să protejeze viața, sănătatea și libertățile cetățenilor, interesele

societății și ale statului de atentate criminale și de alte atacuri nelegitime; să prevină și

curme crimele și alte infracțiuni; să ia măsuri pentru apărarea vieții, sănătății, onoarei,

demnității cetățenilor; să nu aplice nejustificat forța fizică și mijloacele speciale iar în caz

de aplicare să comunice despre aceasta șefului său direct; să nu supună pe nimeni torturii,

pedepselor sau tratamentelor crude, inumane ori degradante; să nu rețină pe nimeni de cât

în cazurile și în modul prevăzut de lege, să trateze orice persoană reținută cu respectarea

demnității umane, să oprească pe cei din jur de la încălcarea ordinii de drept și să

contribuie activ la menținerea prestigiului colaboratorului organelor afacerilor interne și a

demnității cetățenilor, - în loc de aceasta, a comis acte de tratament inuman și degradant

în următoarele împrejurări.

Astfel, Gurău C., la 23 iulie 2010, în jurul orei 2230, de comun acord și prin

înțelegerea prealabilă cu prietenul său Rusu I., profitând de faptul că este responsabil de

domeniul de activitate al poliției criminale a CPR Călărași, folosindu-se de situația sa de

serviciu, implicându-se în scopul întoarcerii unei datorii în sumă de 4200 dolari SUA în

favoarea tatălui prietenului său Rusu I., din partea cet. Simionov A. ca urmare a unui

contract formal de împrumut din 13 iulie 2010, s-au deplasat împreună la domiciliul

ultimei din sat. Horodiște, r-nul Călărași, unde locuia temporar la soacra sa, Malai T., au

intrat în ograda acestora, la care Gurău C., intenționat, aplicând constrângerea psihică

față de Simionov A., i-a solicitat ultimei restituirea presupusei datorii.

În continuarea realizării intenției criminale, tot el, la 24 iulie 2010, pe la ora 1400,

împreună și de comun acord cu prietenul său Rusu I., s-au deplasat la CPR Călărași și

folosindu-se de ocazie că este responsabil de domeniul de activitate al poliției criminale a

CPR Călărași, a antrenat inspectorii Secției Poliției Criminale a CPR Călărași, Zagorodnîi

M. și Trifan A., în scopul facilitării întoarcerii unei datorii în sumă de 4200 dolari SUA în

10

favoarea prietenului său Rusu I., știind cu certitudine că cazul dat constituie un litigiu

civil ce urmează a fi soluționat de către instanța de judecată și nu este de competența

organelor de poliție, precum și fără a fi avut spre examinare o plângere de la cet. Rusu I.

în acest sens, s-au deplasat împreună cu prietenul său Rusu I. și inspectorii Secției Poliției

Criminale a CPR Călărași, Trifan A. și Zagorodnîi M., la locuința cet. Simionov A.

situată în sat. Horodiște. r-nul Călărași, unde au obligat-o forțat pe Simionov A. și

concubinul acesteia Malai M. să meargă cu ei la CPR Călărași, pentru a o determina pe

aceasta forțat să întoarcă presupusa datorie.

Tot el, la data de 24 iulie 2010, pe la ora 15.00 de comun acord cu inspectorii

Secției Poliției Criminale a CPR Călărași, Trifan A. și Zagorodnîi M., în același scop al

facilitării întoarcerii unei datorii în sumă de 4200 dolari SUA tatălui prietenului său Rusu

I., fără a-i fi înmânată lui Simonov A. o citație de a se prezenta în modul prevăzut de lege

la CPR Călărași, au obligat-o forțat pe ultima și concubinul ei Malai M. să meargă cu ei

la CPR Călărași în scopul influențării și determinării acesteia să achite presupusa datorie

în sumă de 4200 dolari SUA în favoarea lui Rusu I.

În continuarea realizării intențiilor infracționale, la inițiativa inspectorului SPC a

CPR Călărași, Zagorodnîi M., fiind însoțit de inspectorul superior pentru cazuri

excepționale al Direcției poliției criminale a DGSO DP a RM, Gurău C. și Rusu I., au

dus-o pe Simionov A. în biroul de serviciu a acestuia din incinta CPR Călărași, unde pe

parcursul a 3 ore Zagorondnîi M. împreună cu Gurău C., intenționat, aplicând

constrângerea psihică față de aceasta, amenințând-o cu privarea de libertate în izolatorul

de detenție provizorie al CPR Călărași, au determinat-o să restituie suma de 1500 dolari

SUA, fiind consemnată în acest sens o recipisă de către Simionov A., fiindu-i cauzat în

rezultatul acțiunilor abuzive a persoanelor cu funcție de răspundere o daună materială

considerabilă.

Ținând cont de recomandările Curții Supreme de Justiție și în urma cercetării

probelor, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, instanța de apel a considerat că,

instanța de fond a analizat unilateral cumulul de probe și eronat a adoptat o sentință de

condamnare a inculpatului Gurău C. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin.

(1) Codul penal (în redacția Legii penale nr. 985 din 18 aprilie 2002, publicat la 4 aprilie

2009), după semnele calificative: săvârșirea de către o persoană cu funcție de

răspundere a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor

acordate prin lege care a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și

intereselor ocrotite de lege a persoanelor.

În același sens, au fost reținute și constatările Curții Supreme de Justiție potrivit

cărora, încadrând acțiunile inculpatului în baza prevederilor art. 328 alin. (1) Cod penal

nici prima instanță și nici instanța de apel n-a constatat și n-a argumentat concluziile sale

cu privire la faptul, că în urma acțiunilor infracționale ale inculpatului acesta a cauzat

daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor,

deoarece noțiunea de „daune în proporții considerabile” este clar definită în prevederile

art. 126 alin. (2) Cod penal.

11

Potrivit art. 126 alin. (2) Cod penal, caracterul considerabil sau esențial al daunei

cauzate se stabilește luându-se în considerare valoarea, cantitatea și însemnătatea

bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența persoanelor

întreținute, alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a victimei,

iar în cazul prejudicierii drepturilor și intereselor ocrotite de lege - gradul lezării

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În acest context, necesită a fi evidențiată și poziția părții vătămate Malai M., care a

declarat că nu i-a fost cauzat niciun prejudiciu material și moral, cât și poziția părții

vătămate Semionov A., care la fel a declarat că nu i-a fost cauzat prejudiciu moral,

pretinzând doar suma de 1500 dolari SUA de la Gurău C., bani care a recunoscut că i-a

transmis lui Rusu I. în mână.

În cadrul urmării penale la audierea lui Semionov A., aceasta nu a declarat despre

cauzarea acestui prejudiciu, nu a solicitat restituirea banilor și nici în învinuirea formulată

de acuzare nu este incriminat cauzarea prejudiciului material în mărime de 1500 dolari

SUA.

În sentința pronunțată, însă, instanța nemotivat a constatat existența prejudiciului

considerabil cauzat, or nu s-a determinat caracterul prejudiciului considerabil cauzat

(material, fizic sau moral) prin prisma învinuirii formulate în rechizitoriu, fiind

incriminată doar constrângerea fizică, nici părțile vătămate nu au declarat cert cauzarea

prejudiciului considerabil, pretinzând faptul că le-a fost cauzat doar prejudiciu material.

Mai mult ca atât, prima instanță încadrând juridic fapta în baza art. 328 alin. (1) Cod

penal, nu a indicat căror persoane (fizice/juridice) i-au fost cauzate daune în proporții

considerabile.

Totodată, cercetând declarațiile martorilor audiați precum și înscrisurile anexate la

materialele cauzei penale, instanța de apel a ajuns la concluzia că, Gurău C., acuzat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 1661 alin. (2) lit. c), e) Cod penal, urmează a fi

achitat pe motivul că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii incriminate.

Instanța de apel a consemnat că învinuirea adusă inculpatului este una abstractă, iar

organul de urmărire penală a încălcat principiile generale care au menirea de a asigura

dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertății fundamentale.

Or, în fapt, lui Gurău C. i-a fost înaintată învinuirea în comiterea suferinței fizice,

de facto fiind descrisă aplicarea constrângerii psihice. Prin actul de învinuire inculpatului

Gurău C. i se impută săvârșirea infracțiunii de tratament inuman și degradant împreună și

de comun acord cu Rusu I., Trifan A. și Zagorodnîi M. Pe când, Rusu I. pe această cauză

penală are doar calitatea de martor și nu există o ordonanță de disjungere în procedură

separată în privința acțiunilor acestuia și nici un act procesual care să constate vinovăția

lui. Trifan A. și Zagorodnîi M., au calitatea de martori. Totodată, potrivit ordonanței de

scoatere de sub urmărirea penală a învinuitului Zagorodnîi M., din motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 1661 alin. (2) lit. c) și e) Cod penal,

datată cu 26.03.2013 (f.d. 174 – 175, vol. III), iar potrivit conținutului ordonanței de

scoatere de sub urmărire penală a învinuitului Trifan A., din motiv că fapta nu întrunește

12

elementele infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. c) Cod penal, datată cu 23 martie

2013 (f.d.186-187, vol. III).

Prin urmare, prima instanță, contrar prevederilor art. 394 alin. (1) pct. 1) Cod de

procedură penală, potrivit cărora, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să

cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul,

timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele

infracțiunii, a art. 8 și 17 Cod de procedură penală, a indicat în partea descriptivă a

sentinței descrierea faptei infracționale considerată a fi dovedită indicând că: „Gurău C.

la 23 iulie 2010, aproximativ la ora 22:30, împreună cu prietenul său, Rusu I.”, „În

continuarea realizării intenției sale infracționale, împreună cu inspectorul SPC a CPR

Călărași, Zagorodnîi M., inspectorul superior pentru cazuri excepționale al Direcției

poliției criminale a DGSO DP a RM, Gurău C. și Rusu I.”.

Or, sentința nu trebuie să conțină formulări care demonstrează sau pun la îndoială

vinovăția altor persoane pentru săvârșirea infracțiunii. Dacă cauza în privința mai multor

învinuiți este disjunsă într-o procedură separată, în sentință se indică despre săvârșirea

infracțiunii de către inculpat împreună cu alte persoane, fără precizarea numelui și

prenumelui acestuia. La caz, persoanele având calitatea de martori doi dintre ei au fost

scoși de sub urmărire penală. Conform art. 66 alin. (2) pct. l) Cod de procedură penală,

învinuitul, inculpatul are dreptul să știe pentru ce faptă este învinuit, adică, să fie informat

asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa. În cazul în care, persoana nu este

informată corect cu privire la învinuirea înaintată, aceasta este lipsită de dreptul să-și

asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.

Ordonanța de punere sub învinuire, în sensul art. 281 Cod de procedură penală, este

actul prin care, după examinarea raportului organului de urmărire penală și a materialului

cauzei, procurorul, considerând că probele acumulate sânt concludente și suficiente, pune

sub învinuire persoana trasă la răspunderea penală. Acest act procedural trebuie să

cuprindă, printre altele, și formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor și

modului de săvârșire a infracțiunii și consecințele ei, caracterul vinei, motivelor și

semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei.

Art. 6 din Convenție are o relevanță decisivă asupra jurisprudenței, creând un

adevărat model universal de proces echitabil în jurul noțiunilor de punere sub învinuire a

persoanei și judecarea cauzei în limitele învinuirii formulate de procuror. Norma

respectivă garantează temeinicia acuzației în materie penală, adică notificarea oficială, ce

emană de la autoritate competentă a învinuirii de a fi comis o infracțiune, îndreptate

împotriva unei persoane. Ea degajă principiul potrivit căruia acuzatul nu poate contribui

la propria sa incriminare, adică contestațiile privind ilegalitatea actelor procedurale emise

în cadrul procesului penal nu pot fi interpretate și aplicate în sprijinul învinuirii.

În corespundere cu prevederile art. 325 Cod de procedură penală, judecarea cauzei

în prima instanță se efectuează numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai în

limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în instanța de judecată

se admite dacă prin aceasta nu se agravează situația inculpatului și nu se lezează dreptul

lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situației inculpatului se admite

13

numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod. Din aceste considerente

instanța poate judeca cauza și poate să se pronunțe doar în partea constatării provocării

suferințelor fizice, așa cum este invocat în actul de învinuire.

La caz, lui Gurău C. i s-a imputat că: „prin acțiunile sale intenționate, fiind

persoană cu funcție de răspundere și persoană publică, acționând cu titlu oficial și în

comun cu mai multe persoane, a comis cauzarea intenționată a unei dureri sau suferințe

fizice, care reprezintă tratament inuman și degradant”. Cu referire la componența de

infracțiune prevăzută de art. 1661 alin. (2) lit. c), e) Cod penal, urmează a fi relatat că

aceasta presupune existența următoarelor elemente constitutive:

Obiectul juridic special al infracțiunii analizate are un caracter multiplu: relațiile

sociale cu privire la demnitatea persoanei; obiectul juridic secundar îl constituie relațiile

sociale cu privire la integritatea fizică sau psihică a persoanei, apărate împotriva

tratamentului inuman sau degradant. În acest sens, urmează a se reține că, integritatea

fizică sau psihică este lezată ca urmare a cauzării unei dureri sau suferințe fizice ori

psihice.

Latura obiectivă a infracțiunii are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care

constă în acțiunea sau inacțiunea de cauzare a unei dureri sau a suferinței fizice ori

psihice, care reprezintă tratament inuman sau degradant; 2) urmările prejudiciabile sub

forma durerii sau suferinței fizice sau psihice; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta

prejudiciabilă și urmările prejudiciabile. Semnul care interesează în mod special, în

planul examinării laturii obiective și care conferă infracțiunii analizate o fizionomie

distinctă în raport cu alte tipuri de infracțiuni vizează urmările prejudiciabile.

Prin „durere” trebuie de înțeles reacția psihofiziologică a organismului, produsă ca

urmare a unei puternice excitări a terminațiilor nervoase din organele și țesuturile umane,

exprimându-se în senzații fizice negative cu grad variat de pronunțare. La rândul său, prin

„suferință” trebuie de înțeles trăirile negative profunde, condiționate de excitații fizice

sau psihice. Cele două noțiuni, „durere” și „suferință”, sunt strâns legate între ele. Astfel,

suferința psihică reprezintă efectul aplicării unor factori psihogeni (batjocură, luare în râs,

insultă, amenințare etc.) care influențează anume asupra psihicului, dar nu, de exemplu,

asupra funcției de control-reglare a sistemului nervos. Totodată, este necesară stabilirea

faptului că durerea sau suferința nu este suficient de gravă pentru a fi catalogată ca

expresie a torturii.

Pentru a cădea sub incidența prevederilor art. 1661 alin. (2) lit. c), e) Cod penal,

tratamentul aplicat victimei trebuie să depășească un anumit „prag de gravitate”,

constituind nu doar o simplă „brutalitate”, care este suficient de gravă.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Irlanda vs. Regatul

Unit, a reținut că prin „tratament inuman” se înțelege acele acte prin care se provoacă

victimei leziuni sau suferințe fizice sau morale, susceptibile de a-i produce puternice

tulburări psihice; prin „tratament degradant” se are în vedere tratamentul care îi

provoacă victimei sentimente de teamă, de neliniște și de inferioritate, de natură de a o

umili, a o înjosi și, eventual de a-i înfrânge astfel rezistența fizică și morală.

14

Analizând conținutul declarațiilor date de către partea vătămată Simionov A. la faza

urmăririi penale la 23 august 2012 (f.d. 23-26, vol. IV) cu cele declarate în ședința de

judecată în instanța de fond la 13 martie 2017 (f.d.247-251, vol. V), instanța a statuat

asupra unor divergențe, care nu au fost elucidate de instanța de fond, or, la faza de

urmărire penală, partea vătămată a declarat că, colaboratorul de poliție din mun. Chișinău

(Gurău C.) i-a cerut să restituie datoria față de Rusu V., amenințând-o că va fi închisă, iar

în ședința de judecată la întrebările procurorului a răspuns că: „Zagorodnîi cu Cornel mă

amenințau să restitui banii”, „Am întrebat dacă se poate să plec, însă Zagorodnîi mi-a

spus că nu plec până nu achit banii.”, „Când am dat banii lui Zagorodnîi 1500 dolari,

am semnat o hârtie.”, „Nu știu ce a făcut Zagorodnîi după asta cu banii”. (f.d. 249 pe

verso).

Potrivit declarațiilor părții vătămate Malai M.: „În seara de 23 iulie 2010 Cornel

vorbea despre bani și anume, cerea ca A. să-i întoarcă banii, nu au mai vorbit despre

altceva, numai ca să se întâlnească la Chișinău, nu a fost bătut și nu a fost amenințat de

către Gurău C., nu a văzut ca A. să fi fost bătută, amenințată cu violența”.

Martorul Zagorodnîi M. a declarat că: „în prezența sa, Gurău nu a aplicat violență

asupra lui Simionov A. și Malai M., nu a strigat și nici nu i-a numit cu cuvinte murdare,

de la Simionov A. și Malai M. nu a auzit că se simtă speriați în prezența lui Gurău”.

Potrivit declarațiilor martorului Simionov V.: „a observat că era gălăgie, se

manifesta prin strigăte, persoana înaltă striga la A., a înțeles precum că A. este datoare

cu bani către o firmă, ulterior A. a spus că are o datorie față de o firmă pe care nu a

întors-o, personal nu a auzit sau văzut ca cineva să o amenințe pe A.”

Astfel, în contextul descrierii laturii obiective a infracțiunii incriminate inculpatului,

în raport cu jurisprudența CEDO, instanța de apel nu a constatat, la caz, prezența

tratamentului inuman și degradant. Mai mult, în urma analizei minuțioase a cumulului de

probe, nu s-a constatat prezența suferinței fizice, or, nici unul din martorii audiați, or

chiar părțile vătămate nu au indicat asupra cauzării de către Gurău C. a suferinței fizice.

Latura subiectivă a infracțiunii se exprimă prin intenție.

Un tratament este estimat ca fiind inuman, deoarece a fost premeditat, aplicat ore în

șir și a cauzat fie vătămare corporală, fie suferințe fizice și psihice profunde: - în perioada

detenției, unde victima este supusă maltratării, care este intensă, însă nu în măsura

necesară pentru a fi calificată ca tortură.

Tratamentul degradant este cel care generează victimelor sentimente de frică,

anxietate și inferioritate, capabile să umilească și să înjosească victima; înfrânge

rezistența fizică și morală a victimei și determină victima să acționeze împotriva voinței

sau conștiinței sale.

Potrivit copiei ordinului nr. 262 ef. din 2 septembrie 2010, cu privire la sancționarea

disciplinară a colaboratorilor CPR Călărași, pct. 3) a prezentului ordin, Gurău C. a fost

sancționat disciplinar cu mustrare, pentru lipsa de respect față de persoane și

comportament neadecvat față de cetățeni (f.d. 30 – 31, vol. II).

Conform art. 22 alin. (1) Cod de procedură penală, nimeni nu poate fi urmărit penal

sau judecat pentru săvârșirea faptei penale cu privire la care a fost emisă o ordonanță

15

neanulată de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală

și/sau de clasare a cauzei, sau de refuz în pornirea urmăririi penale ori cu privire la care a

fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, de achitare sau

încetare a procesului penal. Conform art. 7 alin. (2) Cod penal, nimeni nu poate fi supus

de două ori urmăririi penale și pedepsei penale pentru una și aceeași faptă.

Într-o altă ordine de idei, în speța dată, învinuirea adusă inculpatului se bazează în

mare parte pe declarațiile părților vătămate, declarațiile cărora constituie o probă

decisivă, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial condamnarea învinuitului, și

reieșind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, partea vătămată urma a

fi audiată nemijlocit în fața instanței de apel, respectându-se astfel principiul nemijlocirii

și contradictorialității procesului penal.

În cadrul ședinței instanței de apel, nu a fost asigurată prezența părților vătămate

pentru a fi ascultate nemijlocit cu referire la acuzațiile aduse lui Gurău C., această probă

fiind decisivă ori chiar unică pentru a forma convingerea asupra existenței vinovăției

acuzatului, mai mult ca atât declarațiile date în cadrul urmării penale și cele în ședința

primei instanțe sunt contradictorii. În așa mod, acuzarea nu a prezentat nici o probă

directă în sprijinul învinuirii aduse inculpatului și nu a înlăturat dubiile rezonabile

referitor la nevinovăția acestuia.

Instanța de apel analizând probele prezentate de acuzare și apreciindu-le prin prisma

prevederilor art. 101 Cod procedură penală, a considerat că, vinovăția lui Gurău C. în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1661 alin. (2) lit. c), e) Cod penal nu a fost

dovedită prin probe suficiente, pertinente, concludente și utile, administrate în

conformitate cu legea procesual-penală, și în faptele inculpatului lipsește componența

acestei infracțiuni. Nici o probă, sau act indicat mai sus, aduse de acuzare întru învinuirea

lui Gurău C. nu demonstrează vina lui în comiterea infracțiunii imputate.

Totodată, instanța de apel a reținut că, fapta prejudiciabilă imputată inculpatului a

fost comisă de către Gurău C. în perioada 23-24 iulie 2010, pe când infracțiunea

prevăzută la art. 1661 alin. (2) lit. c) și e) din Codul penal, a fost prevăzute de legea

penală începând cu 21 decembrie 2012, având în vedere faptul că art. 1661 a fost introdus

în Codul penal prin Legea nr. 252 din 08.11.12, MO//263-269 din 21.12.2012, art. 855.

Astfel, în temeiul art. 3 Cod de procedură penală, coroborat cu prevederile art. 50-

52 și art. 1661 alin. (2) lit. c) și d) din Codul penal, instanța de apel a conchis că Gurău C.

nu poate fi declarat vinovat de comiterea unei infracțiuni care în temeiul Legii penale în

vigoare la data comiterii faptei, 23-24 iulie 2010, nu era incriminată de Codul penal, ori,

nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârșirea unei infracțiuni nici supus unei pedepse

penale, decât în baza unei hotărâri a instanței de judecată în strictă conformitate cu legea

penală, interpretarea extensivă defavorabilă, aplicarea prin analogie și defavorabilă a legii

penale fiind interzise.

În conformitate cu prevederile art. 389 Cod de procedură penală, sentința de

condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești,

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe

cercetate de instanța de judecată. Sentința de condamnare nu poate fi bazată pe

16

presupuneri. În conformitate cu art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală, sentința

de achitare se adoptă dacă fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

recurs ordinar solicitând casarea acesteia, cu menținerea în vigoare a sentinței de

condamnare în privința lui Gurău C. în baza art. 328 alin. (1) Cod penal, în acest sens

indicând următoarele considerente.

În textul recursului, recurentul expune conținutul tuturor probelor și menționează că

corect prima instanță a statuat asupra vinovăției inculpatului de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal.

Declarațiile inculpatului Gurău C. privind nevinovăția sa se combate prin totalitatea

de probe pertinente, concludente, utile și veridice cercetate în ședința de judecată și

anume prin declarațiile părților vătămate și probele scrise cercetate în ședința de judecată.

Aceste probe coroborează între ele și demonstrează incontestabil vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii.

Acuzarea consideră că vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 328 alin. (1) Cod penal este confirmată prin cumulul de probe cercetate, enumerate

mai sus,, ce coroborează între ele și careva divergențe între declarațiile părților vătămate,

și probele scrise nu au fost stabilite, iar temei de îndoială în veridicitatea lor nu au fost

reținute.

Argumentele părții apărării se bazează doar pe declarațiile inculpatului care sunt

combătute ad integrum prin cumulul probator administrat și cercetat în cadrul ședințelor

de judecată, care sunt pertinente, admisibile, utile și veridice, care coroborează între ele,

combătând versiunea apărării.

Rezumând cele expuse supra, acuzarea consideră că instanța de apel, la adoptarea

deciziei, a repetat eroarea de drept admisă de către instanța de fond și nu a dat apreciere

justă probatoriu prezentat de către acuzare, astfel încât concluzia instanței de apel este

inacceptabilă, deoarece probele acuzării au fost supuse unei minuțioase cercetări în

instanță, făcându-se referire la declarațiile detaliate ale participanților la proces, iar în

astfel de condiții, instanței îi rămânea doar să aprecieze aceste probe, din punct de vedere

al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu din

punct de vedere al coroborării.

Toate aceste motive au fost aduse spre cunoștință instanței de apel și propuse de

acuzare a fi puse la baza deciziei pronunțate, motive însă de care nu a ținut cont instanța

și în mod nejustificat a admis apelul declarat în interesele inculpatului și a făcut o

concluzie greșită cu privire la circumstanțele în care a fost comisă fapta infracțională,

precum și vinovăția inculpatului.

Acuzarea este de părerea de instanța de apel la adoptarea deciziei nu a dat apreciere

corectă și justă a cumulului de probe cercetate în prezenta cauză, soluție care nu poate fi

menținută or probatoriul administrat vine să combată motivele invocate de instanță.

Prin urmare, acuzarea consideră că instanța de apel nu și-a motivat suficient

hotărârea, respectiv hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

iar motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, ceea ce echivalează conform

17

prevederilor art. 435 Cod de procedură penală cu nerezolvarea fondului apelului, din care

considerente decizia urmează a fi casată.

În drept, cererea de recurs este fundamentată pe temeiul de casare stipulat în pct. 6)

din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

penală, avocatul Dudulica L. acționând în interesele inculpatului, a depus referință pe

dosar, expunându-și opinia vizavi de cererea de recurs declarată de procuror, pe care o

consideră neîntemeiată pledând pentru menținerea soluției de achitare adoptată de

instanța ierarhic inferioară.

Colegiul Penal lărgit ajunge la concluzia că acesta urmează a fi admis, inclusiv din alte

considerente, decât cele expuse de recurent.

Cu titlul preliminar, se relevă că obiectul cenzurii instanței de recurs este limitat la

analiza chestiunilor de drept în privința cărora instanțele de fond au admis erori

procesuale, respectiv rațiunea și finalitatea exercitării acestei căi de atac, se rezumă la

înlăturarea erorilor de drept admise de instanța ierarhic inferioară la etapa precedentă de

judecare a cauzei, regulă stipulată și în art. 434 Cod de procedură penală.

15.1. Verificând actele cauzei, raportate la criticele procurorului, instanța de recurs

conchide că hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, ad integrum, cu

dispunerea rejudecării cauzei, instanța conducându-se în acest sens de prevederile art.

435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecând recursul,

instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate și cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată, atunci când

erorile judiciare nu pot fi corectate la această etapă a procedurilor. Supunând unei analize

minuțioase actul întocmit de instanța de apel, Colegiul Penal lărgit conchide cu

certitudine că decizia recurată nu cuprinde relevarea considerentelor și temeiurilor asupra

concluziilor formate în rezultatul verificării temeiniciei și legalității sentinței, în raport cu

motivele expuse anterior în decizia Curții Supreme de Justiție și motivele invocate de

apelantul-avocat în cererea de apel, nefiind identificată nici coroborarea motivării cu

circumstanțele incidente cauzei.

O particularitate aparte în desfășurarea procedurii de judecare în apel o reprezintă

situația când, instanța urmează să rejudece cauza în urma casării deciziei sale anterioare

de către Curtea Supremă de Justiție, în această situație pe lângă regulile generale de

judecare de care se ghidează Curtea de Apel, mai sunt incidente și anumite reguli speciale

obligatorii ce guvernează acest proces.

Cauza penală privindu-l pe Gurău C. a fost deja judecată o dată în procedura

recursului ordinar, iar prin decizia Colegiului Penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

din 12 februarie 2019 s-a dispus admiterea recursului ordinar declarat de avocatul

Dudulica L. în numele inculpatului Gurău C., cu casarea totală a deciziei Colegiului

Penal al Curții de Apel Chișinău din 27 iunie 2018 și dispunerea rejudecării cauzei de

către aceiași instanță, în alt complet de judecată.

18

Dispozițiile legale referitoare la limitele rejudecării în cazul casării hotărârii de

instanța de recurs sunt cuprinse în art. 436 Cod de procedură penală, unde este stipulat

expres că instanța de rejudecare este pe deplin independentă, respectând, în mod firesc și

logic, indicațiile instanței de recurs, care, potrivit art. 436 alin. (2) Cod de procedură

penală, sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt rămâne cea care a existat la

momentul pronunțării recursului.

La concret, casarea deciziei instanței de apel a fost condiționată de erorile de drept

admise de această instanță la judecarea apelului declarat de apărătorul inculpatului,

materializate în admiterea mai multor erori grave de fapt, care au legătură cauzală directă

cu încadrarea juridică a faptei și cu învinuirea imputată inculpatului prin actul de sesizare

a instanței.

Reieșind din partea descriptivă a deciziei Colegiului Penal lărgit al Curții Supreme

de Justiție din 12 februarie 2019, se constată că instanța de apel a primit „indicații” clare

cu privire la omisiunile și erorile admise la judecarea apelului, pe care urma în mod

evident să le corecteze prin rejudecarea acesteia. Totuși, analizând partea motivantă a

deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2019 se poate de conchis

cu certitudine că, încercând să corecteze erorile anterioare, instanța în final a adoptat un

act contradictoriu, în care a relevat vădit necoerent despre mai multe carențe ale sentinței,

în final ajungând la concluzia achitării lui Gurău C. în baza art. 1661 alin. (2) lit. c), e)

Cod penal, pentru că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii nominalizate.

Lipsa unei motivări adecvate cerințelor legii într-o hotărâre judecătorească afectează grav

respectarea garanțiilor procedurale ale părților la un proces echitabil.

Așadar, contrar celor reținute de instanța de apel, Colegiul Penal lărgit constată că

instanța nominalizată la adoptarea soluției nu a elucidat faptele importante pentru

soluționarea justă și promptă a cauzei date, nu a pătruns în esența problemei de fapt și de

drept deferite judecății, expunând niște concluzii care nu se conciliază între ele și

analizând o altă calificare a faptei decât cea imputată inculpatului Gurău C. de către

prima instanță.

Pe lângă acestea, Colegiul constată că, în partea descriptivă a deciziei instanței de

apel sunt relevate un șir de argumente care fac trimitere indirect la diferite temeiuri de

achitare și încetare a procesului penal, ceea ce vine în contradicțiile cu rigorile legii

procesual-penale și standardele unanim recunoscute de art. 6 din CEDO în acest aspect.

În contextul celor abordate, urmează de trecut în evidență faptul că Curtea

Europeană a Drepturilor Omului obligă instanțele să-și motiveze deciziile, fără

argumente „stereotipe, abstracte, precum și contradictorii”. În același sens s-a expus și

Consiliul Consultativ al judecătorilor Europeni (CCJE) referindu-se la calitatea unei

hotărâri judecătorești. Potrivit recomandărilor din avizul nr. 11 din 2008 al Consiliului

Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, o motivație și o analiză

clară sunt cerințele fundamentale ale hotărârilor judecătorești și un aspect important al

dreptului la un proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil,

motivarea ar trebui să evidențieze faptul că judecătorul a examinat cu adevărat

19

chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Totodată și art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului garantează dreptul justițiabilului la o hotărâre motivată sub aspectul

instituirii obligației instanțelor de judecată de a-și argumenta hotărârile adoptate din

perspectiva unei analize ample a circumstanțelor cauzei. Îndatorirea de a motiva coerent

și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între motivare și

dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu

judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitate părților de a putea exercita

un eficient control judiciar.

Conform standardelor enunțate, motivarea hotărârii trebuie să fie coerentă, clară,

lipsită de ambiguități și de contradicții, ea trebuie să permită urmărirea unui raționament

care a condus judecătorul la adoptarea soluției și trebuie să exprime respectarea de către

judecător a principiilor enunțate de Curtea Europeană.

La caz, instanța de apel vădit contradictoriu a expus în decizia adoptată la 11 iulie

2019 mai multe raționamente care cad sub incidența diferitor temeiuri de achitare,

inclusiv al unui temei de încetare, ceea ce presupune că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii adoptate – pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

Prin urmare, rezultând din conținutul deciziei recurate, se constată că instanța de

apel a concluzionat asupra următoarelor: „Colegiul penal, analizând probele prezentate

de acuzare și apreciindu-le prin prisma prevederilor art. 101 Cod procedură penală,

consideră că, vinovăția lui Gurău C. în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1661

alin. (2) lit. c), e) Cod penal nu a fost dovedită prin probe suficiente, pertinente,

concludente și utile, administrate în conformitate cu legea procesual-penală, și în faptele

inculpatului lipsește componența acestei infracțiuni.

Colegiul penal relevă că acuzatorul de stat nu a adus probe incontestabile care în

ansamblu ar dovedi că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 1661 alin. (2)

lit. c), e) Cod penal. Nici o probă, sau act indicat mai sus, aduse de acuzare întru

învinuirea lui Gurău C. nu demonstrează vina lui în comiterea infracțiunii imputate.

Astfel, Colegiul penal conchide că, nu s-a demonstrat nici printr-o probă că Gurău

C. a comis infracțiunea prevăzută de art. 1661 alin. (2) lit. c), e) Cod penal – tratamentul

inuman și degradant, adică fiind persoană cu funcție de răspundere și persoană publică,

acționând cu titlu oficial în comun cu mai multe persoane, a comis cauzarea intenționată

a unei dureri sau suferințe fizice, deoarece fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii, motiv din care urmează să fie achitat.”

Statuările de mai sus, coroborate cu art. 390 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța le-a subscris temeiul achitării indicat de legiuitor la pct. 3) - fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

În continuare, potrivit aceleași decizii: „ ... Colegiul penal reține că, în temeiul

rechizitoriului întocmit de procurorul în Procuratura raionului Strășeni, Bordan T., și

expediat în instanța de judecată la 28 iunie 2013, Gurău C. este învinuit de comiterea

infracțiunii prevăzute la art. 1661 alin. (2) lit. c) și e) din Codul penal și anume, pentru

faptul că, fiind persoană publică și cu funcție de răspundere, acționând cu titlu oficial și

20

în comun cu mai multe persoane, a comis cauzarea intenționată a unei dureri sau

suferințe fizice, care reprezintă tratament inuman și degradant.

În acest context, instanța de apel reține că, fapta prejudiciabilă imputată

inculpatului a fost comisă de către Gurău C. în perioada 23-24 iulie 2010, pe când

infracțiunea prevăzută la art. 1661 alin. (2) lit. c) și e) din Codul penal, a fost prevăzute

de legea penală începând cu 21 decembrie 2012, având în vedere faptul că art. 1661 a

fost introdus în Codul penal prin Legea nr. 252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.

855.

Astfel, în temeiul art. 3 Cod de procedură penală, coroborat cu prevederile art. 50-

52 și art. 1661 alin. (2) lit. c) și d) din Codul penal, instanța de apel constată că, Gurău

C. nu poate fi declarat vinovat de comiterea unei infracțiuni care în temeiul Legii penale

în vigoare la data comiterii faptei, 23-24 iulie 2010, nu era incriminată de Codul penal,

ori, nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârșirea unei infracțiuni nici supus unei

pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanței de judecată în strictă

conformitate cu legea penală, interpretarea extensivă defavorabilă, aplicarea prin

analogie și defavorabilă a legii penale fiind interzise.

Or, în temeiul art. 8 și 10 alin. (2) din Codul penal, caracterul infracțional al faptei

și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii

faptei, iar Legea penală care înrăutățește situația persoanei vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni nu are efect retroactiv.”

O altă remarcă a Colegiului Penal lărgit vizavi de analiza efectuată de instanța de

apel și soluția pronunțată de aceasta, se referă la faptul că, instanța, pe de o parte,

vorbește despre inexistența componenții de infracțiune prevăzută de art. 1661 Cod penal,

la momentul comiterii faptei de către Gurău C., cu trimitere la art. 8 și 10 alin. (2) din

Codul penal, care exhaustiv prevăd că caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru

aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei, iar legea

penală care înrăutățește situația persoanei vinovate de săvârșirea unei infracțiuni nu are

efect retroactiv, iar pe de altă parte dezbate prin mai multe argumente și interpretări

doctrinare elementele componenței de infracțiune a art. 1661 Cod penal, ajungând la

concluzia că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Prin urmare, Colegiul Penal lărgit menționează că cele expuse supra se subscriu

cazului de achitare prevăzut de art. 390 alin. (1) pct. 4) - fapta nu este prevăzută de legea

penală.

Consecvent, printre statuările instanței de apel se regăsesc și următoarele: „Instanța

de apel ține să menționeze că, potrivit copiei ordinului nr. 262 ef. din 02.09.2010, cu

privire la sancționarea disciplinară a colaboratorilor CPR Călărași, pct. 3) a prezentului

ordin, Gurău C. a fost sancționat disciplinar cu mustrare, pentru lipsa de respect față de

persoane și comportament neadecvat față de cetățeni (f.d. 30 – 31, vol. II).

Conform art. 22 alin. (1) Cod de procedură penală, nimeni nu poate fi urmărit

penal sau judecat pentru săvârșirea faptei penale cu privire la care a fost emisă o

ordonanță neanulată de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub

urmărirea penală și/sau de clasare a cauzei, sau de refuz în pornirea urmăririi penale

21

ori cu privire la care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă de

condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal.

Conform art. 7 alin. (2) Cod penal, nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi

penale și pedepsei penale pentru una și aceeași faptă.”

În ordinea de idei expusă de instanța de apel, precum că odată ce inculpatul a fost

sancționat disciplinar pentru „lipsa de respect față de persoane și comportament

neadecvat față de cetățeni”, acesta neputând fi atras și la răspunderea penală pentru fapte

similare, atunci instanța urma să adopte o sentință de încetare a procesului penal, dar nu

una de achitare.

Toate cele consemnate denotă cu certitudine că instanța de apel, expunându-și

necoerent și în contradictoriu argumentele care au fundamentat concluzia achitării

inculpatului, a admis eroarea de drept prevăzută de pct. 6) din alin. (1) al art. 427 din

Codul de procedură penală, adoptând astfel un dispozitiv ce nu se conciliază cu partea

motivantă a deciziei.

15.2. În continuare, din conținutul cererii de recurs depuse de procuror, se constată

că recurentul pledează pentru casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea sentinței,

întrucât, în opinia acestuia, în acțiunile inculpatului Gurău C. se întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal.

Solicitarea recurentului despre menținerea sentinței nu poate fi admisă de instanța

de recurs, întrucât anterior carențele existente în hotărârea primei instanțe au fost pe larg

expuse și analizate de Curtea Supremă de Justiție în decizia din 12 februarie 2019, care

fiind omise de Curtea de Apel în primul set al procedurilor, sunt omisive și în cel de al

doilea set, negăsindu-și reflectarea în decizia instanței din 11 iulie 2019, or instanța nu a

procedat la o examinare proprie a circumstanțelor acestei cauze și nu a ținut seama că, în

virtutea efectului devolutiv al apelului, prevederile art. 414 din Codul de procedură

penală, obligă instanța de control judiciar ca, în afară de temeiurile invocate și cererile

formulate de apelanți, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, totodată

instanța judecând apelul, urmează să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, având posibilitatea de a da o nouă apreciere

probelor acumulate în dosar. Respectiv, la judecarea apelului, instanța a fost în drept să

cerceteze suplimentar probele administrate de prima instanță (care puteau fi, de altfel,

apreciate diferit față de felul cum au fost evaluate de prima instanță), pentru elucidarea

adevărului și pentru formularea unei concluzii temeinice vizavi de vinovăția inculpatului,

ceea ce la caz nu s-a efectuat.

În opinia instanței de recurs, este inadmisibil de a formula atare considerente în

descrierea faptei infracționale reținute de prima instanță, ca fiind comisă de Gurău C.:

„Tot el, la 24 iulie 2010 pe la ora 1500, de comun acord cu inspectorii Secției Poliției

Criminale a CPR Călărași, Trifan A. și Zagorodnîi M., în același scop al facilitării

întoarcerii unei datorii în sumă de 4200 dolari SUA tatălui prietenului său Rusu I., fără

a-i fi înmânată Simonov A. o citație de a se prezenta în modul prevăzut de lege la CPR

Călărași, au obligat-o forțat pe ultima și concubinul ei Malai M. să meargă cu ei la

22

CPR Călărași în scopul influențării și determinării acesteia să achite presupusa datorie

în sumă de 4200 dolari SUA în favoarea lui Rusu I.

În continuarea realizării intențiilor lor infracționale, la inițiativa inspectorului SPC

a CPR Călărași, Zagorodnîi M., fiind însoțit de inspectorul superior pentru cazuri

excepționale al Direcției poliției criminale a DGSO DP, Gurău C. și Rusu I., au dus-o pe

Simionov A. în biroul de serviciu a acestuia din incinta CPR Călărași, unde pe parcursul

a 3 ore Zagorodnîi M. împreună cu Gurău C. intenționat aplicând constrângerea

psihică față de aceasta, amenințând-o cu privarea de libertate în izolatorul de detenție

provizorie al CPR Călărași, au determinat-o să restituie suma de 1500 dolari SUA, fiind

consemnată în acest sens o recipisă de către Simionov A., fiindu-i cauzat în rezultatul

acțiunilor abuzive a persoanelor cu funcție de răspundere o daună considerabilă.”

Sentința nu trebuie să conțină formulări care demonstrează sau pun la îndoială

vinovăția altor persoane pentru săvârșirea infracțiunii. Dacă cauza în privința mai multor

învinuiți este disjunsă într-o procedură separată, în sentință se indică despre săvârșirea

infracțiunii de către inculpat împreună cu alte persoane, fără precizarea numelui și

prenumelui acestuia.

15.3. În aceeași sferă de argumentare, Colegiul relevă că, de regulă, rezultând din

prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă fondul apelului și temeiurile, care au dus, după caz, la respingerea sau

admiterea lui, precum și motivele adoptării unei atare soluții.

În pct. 4 din prezenta decizie, este nominalizat faptul că avocatul Dudulica L.,

acționând în numele inculpatului, a înaintat în cererea de apel solicitarea despre casarea

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Gurău C. să fie achitat, deoarece nu s-a constatat

existența faptei infracționale prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal.

De altfel, conform principiilor care se desprind din jurisprudența CtEDO rezultă că

dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, înglobează, inter

alia, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza

lor, Convenția nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi

concrete și efective (cauza Artico împotriva Italiei, hotărârea din 13 mai 1980). Or, acest

drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt într-adevăr

„ascultate”, adică analizate temeinic de către instanța de judecată. Cu alte cuvinte, art. 6

implică, în special, în sarcina instanței, obligația de a proceda la o analiză efectivă a

mijloacelor, argumentelor și propunerilor de probe ale părților (cauza Perez împotriva

Franței [MC] nr. 47.287/99 și cauza Van de Hurk împotriva Olandei, hotărârea din 19

aprilie 1994), ceea ce la caz nu s-a realizat.

Desfășurând ideea că, observațiile părții apărării nu au fost dezbătute de instanța de

apel, Colegiul Penal lărgit pornește de la aceea că, potrivit cererii de apel declarate de

avocatul Dudulica L. în interesele inculpatului, anexată la fila dosarului 107, vol. VI,

acesta își exprimă dezacordul cu sentința din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracționale prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal.

23

Consecutiv, în cererea de recurs din 1 august 2018, aceiași parte evidențiază că,

instanța de apel greșit a menținut sentința de condamnare în privința lui Gurău C. în baza

art. 328 alin. (1) Cod penal, solicitând ca ultimul să fie achitat din motiv că fapta acestuia

nu întrunește elementele infracțiunii (f.d. 171, vol. VI).

Pe cale de consecință, se prezumă că Curtea de Apel trebuia să preia spre examinare

atât cererea de apel, cât și raționamentele aceleiași părți expuse în recurs, și să dezbată

prin argumente temeinice criticile esențiale formulate de apărătorul inculpatului în

privința calificării acțiunilor inculpatului Gurău C. în baza art. 328 alin. (1) Cod penal,

ceea ce în partea descriptivă a deciziei recurate nu se regăsește.

Or, după cum se învederează din decizia instanței de apel, aceasta foarte succint s-a

referit la critica de bază din apelul avocatului Dudulica L. ce ține de calificarea faptei

imputabile inculpatului în baza art. 328 alin. (1) Cod penal, per contrario instanța

expunând pe larg mai multe raționamente, pe care le-a considerat temeinice, despre

greșita reținere în sarcina inculpatului a infracțiunii prescrise de art. 1661 alin. (2) lit. c),

e) Cod penal - calificare exclusă de prima instanță, deoarece la momentul comiterii faptei

nu era prevăzută de legea penală.

Subsecvent, Colegiul relevă că în pct. 10 din prezenta decizie a notat despre unele

concretizări făcute de avocatul Dudulica L. în instanța de apel, prin care acesta a susținut

integral apelul depus anterior și a solicitat să mai fie acceptate și următoarele argumente:

Gurău C. a fost condamnat în baza art. 328 alin. (1) Cod penal, infracțiune considerată

mai puțin gravă; acesta a fost reținut la 8 noiembrie 2017 în SUA, în vederea extrădării în

R. Moldova în legătură cu examinarea cauzei penale de învinuire a acestuia în temeiul

art. 1661 alin. (2) Cod penal; potrivit rechizitoriului fapta incriminată a fost comisă la 23

iunie 2010; prin încheierea Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 9 iunie 2014 Gurău

C. a fost anunțat în căutare; în conformitate cu prevederile art. 60 alin. (5) Cod penal

curgerea prescripției se suspendă dacă persoana care a săvârșit infracțiunea se sustrage de

la urmărirea penală sau de la judecată. În aceste cazuri, curgerea prescripției se reia din

momentul reținerii persoanei sau din momentul autodenunțării; respectiv, termenul de

prescripție suspendat prin încheierea Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 9 iunie

2014 s-a reluat din ziua reținerii acestuia la 8 noiembrie 2017, în temeiul celor expuse,

apărătorul i-a solicitat instanței de judecată să se țină cont de faptul că există temeiuri de

încetare a procesului penal în privința lui Gurău C.

Din decizia adoptată de instanța de apel se constată că aceste argumente a părții nu

au fost analizate sau evidențiate în vreun mod în actul recurat, instanța focusându-se

asupra dezbaterii componenții de infracțiune prevăzute de art. 1661 Cod penal, care nu era

disputat de părți.

În concluzie, Colegiul Penal lărgit menționează că instanța de apel nu a soluționat

apelul apărătorului Dudulica L. și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motivele legale

pe care se întemeiază soluția.

15.4. Exceptând cele deja menționate, în opinia Colegiului Penal lărgit, totuși,

problema de drept rămasă nesoluționată în această cauză, inclusiv în cel de a-l doilea set

al procedurilor desfășurate de Curtea de Apel, rămâne a fi încadrarea juridică a faptei

24

imputabile inculpatului Gurău C., care are importanță atât pentru aplicarea corectă a legii

penale, cât și pentru modul de desfășurare a judecării acestui dosar, determinând, nu în

ultimul rând, concordanța între conținutul legal al infracțiunii și conținutul constitutiv al

acesteia. Or, în jurisprudența sa constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului

reamintește cu fiecare ocazie posibilă că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu

ansamblul acesteia. Vorbind despre importanța încadrării juridice a unei fapte, urmează

de făcut trimitere la dispozițiile art. 6§3 lit. a) din Convenție, care exprimă necesitatea

acordării unei atenții deosebite notificării „acuzației” aduse persoanei deferite judecății.

Paradoxal în speță este faptul că, indiferent de calificarea acțiunilor reținute în

sarcina inculpatului pe parcursul judecării acestei cauze, în esență circumstanțele de fapt

imputabile lui Gurău C. nu au suportat mari modificări, de aici rezultă că instanțele au

desconsiderat vădit faptul că latura obiectivă a celor două infracțiuni din art. 1661 și art.

328 din Codul penal are particularități distincte, care trebuiau să fie reflectate la

descrierea faptei.

15.5. Conform art. 436 alin. (2) și (3) Cod de procedură penală, pentru instanța de

rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt

rămâne cea care a existat la soluționarea recursului. În pofida acestor rigori legale, când

decizia instanței de apel din 27 iunie 2018, a fost casată pentru nesoluționarea adecvată a

fondului apelului și datorită verificării netemeinice a legalității sentinței, instanța de apel,

rejudecând cauza, a depășit fără suport legal limitele în care hotărârea precedentă a fost

casată și nu a executat indicațiile obligatorii conținute în decizia Curții Supreme de

Justiție din 12 februarie 2019.

Mai mult, instanța de recurs evidențiază faptul că, în cuprinsul hotărârii contestate

se conțin unele pasaje din decizia anterioară a Curții Supreme de Justiție, pe care Curtea

de Apel menționează că le însușește pe deplin, după care le desconsideră vădit când

purcede la examinarea pe fond a cauzei.

Circumstanțele specificate atestă evident că instanța de apel, în cele două seturi ale

procedurilor desfășurate pe caz, nu a întreprins „un efort conștiincios” pentru a elucida

toate circumstanțele ce au importanță pentru justa soluționare a cauzei, ajungând la

concluzii ce nu se conciliază cu actele cauzei.

Pe cale de consecință, Colegiul Penal lărgit consemnează că găsește întemeiate

criticele titularului dreptului de recurs, în partea ce ține de insuficiența motivării deciziei

adoptate de instanța de apel, reiterând că, o hotărâre motivată, trebuie să conțină motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței la adoptarea soluției, precum și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților în raport cu analiza probatoriului

administrat în cauză. Totodată, urmează a se reține că obligația instanței de a-și motiva

hotărârea face parte din setul de garanții stabilite pentru existența unui proces echitabil.

În esență, toate acestea au conturat convingerea fermă a instanței de recurs că instanța de

apel, rejudecând cauza, a admis eroarea de drept prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile expuse

în dispozițiile art. 436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de

25

rejudecare și limitele acesteia, să judece cauza în strictă conformitate cu exigențele legii

procesual-penale și să țină seama de cele invocate în prezenta decizie, având în vedere

motivele casării ei, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre legală și

întemeiată, în acord cu art. 417 Cod de procedură penală.

Colegiul Penal lărgit

d e c i d e :

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în procuratura de circumscripție

Chișinău, Scutelnic Cătălin, casează total decizia Colegiului Penal al Curții de Apel

Chișinău din 11 iulie 2019, în cauza penală privindu-l pe Gurău Corneliu XXXXX, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 10 decembrie

2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

Judecător Mardari Dumitru

Judecător Ghervas Maria

26