1ra-1648/2019 — art. 27, 187 alin. 1 CP

1ra-1648/2019 — art. 27, 187 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1648/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către avocatul Gorencu Cornelia în numele inculpatului, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Strășeni (sediul Central) din 14 ianuarie 2019 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 martie 2019, în cauza

penală în privința lui

Mardari Ivan xxxxx, născut la xxxxx, originar

și domiciliat xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 15.11.2018 - 14.01.2019;

Instanța de apel: 06.02.2019 - 27.03.2019;

Instanța de recurs: 12.07.2019 - 23.10.2019.

A C O N S T A T A T:

Mardari Ivan a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. art. 27, 187

alin. (1) Cod penal, la 3 (trei) ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

semiînchis.

Din contul inculpatului s-a dispus încasarea sumei de 281,70 lei (două sute

optzeci și unu lei, șaptezeci bani), cu titlu de cheltuieli de judecată.

25 octombrie 2018, aproximativ la ora 19:00, urmărind scopul sustragerii

deschise a bunurilor altei persoane, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică în

xxxxx a ajuns-o din urmă pe Avram Natalia, apucând-o pe la spate, ținându-i

mâinile și ochii astupați, i-a solicitat să-i transmită banii. Trăgând-o spre el, a

doborât-o la pământ, dar din motive independente de voința sa, nu și-a dus

intenția până la capăt, deoarece Avram Natalia a reușit să fugă de Mardari Ivan.

După ce Mardari Ivan s-a convins că partea vătămată nu dispune de banii ceruți,

nerealizând până la capăt intenția sa infracțională, din circumstanțele ce nu

depind de voința acestuia, a părăsit locul comiterii infracțiunii.

1

Prin acțiunile sale intenționate Mardari Ivan a săvârșit o tentativă de

sustragere deschisă a bunurilor altei persoane, adică infracțiunea prevăzută de

art. art. 27, 187 alin. (1) Cod penal.

apel, solicitând casarea acesteia cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri de achitare, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Având în susținere prevederile art. art. 24, 26 alin. (3) Cod de procedură

penală, apărarea a făcut referire la declarațiile părții vătămate, Avram Natalia și

ale polițistului Miron Nicolae, considerând că vinovăția inculpatului nu a fost

dovedită.

2019, a fost admis apelul, casată integral sentința cu pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Mardari Ivan a

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. art. 27, 187 alin. (1) Cod penal,

la 3 (trei) ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Din contul inculpatului Mardari Ivan s-a dispus încasarea sumei de 281,70

lei (două sute optzeci și unu lei șaptezeci bani), cu titlu de cheltuieli de judecată.

4.1. Admițând apelul, instanța de judecată a reținut că prima instanță nu a

constatat fapta comisă de inculpat, expunându-se doar referitor la învinuire.

Utilizarea frazei „… inculpatul Mardari Ivan este învinuit pe faptul că la

25 octombrie 2018, aproximativ la ora 19:00, urmărind scopul sustragerii deschise

a bunurilor altei persoane ...” indică la faptul că a avut loc o redare a învinuirii

prezentată de către procuror și nu au fost redate circumstanțele de fapt stabilite

de către instanța de judecată.

4.2. Drept urmare, instanța de apel a constatat în fapt că Mardari Ivan, la

25 octombrie 2018, aproximativ la ora 19:00, urmărind scopul sustragerii

deschise a bunurilor altei persoane, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică în

xxxxx a ajuns-o din urmă pe Avram Natalia, apucând-o pe la spate ținându-i

mâinile și ochii astupați, i-a solicitat să-i transmită banii. Trăgând-o spre el, a

doborât-o la pământ, dar din motive independente de voința sa, nu și-a dus

intenția până la capăt, deoarece Avram Natalia a reușit să fugă de Mardari Ivan.

După ce Mardari Ivan s-a convins că partea vătămată nu dispune de banii ceruți,

nerealizând până la capăt intenția sa infracțională, din circumstanțele ce nu

depind de voința acestuia, a părăsit locul comiterii infracțiunii.

Prin acțiunile sale intenționate Mardari Ivan a săvârșit o tentativă de

sustragere deschisă a bunurilor altei persoane, adică infracțiunea prevăzută de

art. art. 27, 187 alin. (1) Cod penal.

4.3. Instanța de apel a reținut, că probele prezentate de procuror sunt

pertinente, concludente, utile și veridice și coroborează între ele, cum ar fi:

- procesul-verbal de confruntare dintre partea vătămată Avram Natalia și

bănuitul Mardari Ivan, potrivit căruia partea vătămată a indicat la inculpatul

Mardari Ivan ca persoana care a atacat-o la data de 25 octombrie 2018;

- raportul de expertiză judiciară nr. 201831P0344 din 26 octombrie 2018;

2

- raportul de expertiză judiciară nr. 201831P0346 din 26 octombrie 2018;

- procesul-verbal de constatare la fața locului din 26 octombrie 2018;

- plângerea cet. Avram Natalia din 25 octombrie 2018;

- tichetul Drager din 25 octombrie 2018 ora 20:50 și procesul-verbal de

constatare a stării de ebrietate a inculpatului, potrivit cărora concentrația de

alcool în aerul expirat de cet. Mardari Ivan constituie 1,03 mg/l.

4.4. Analizând probatoriul menționat, instanța de apel a specificat, că

acesta demonstrează cu certitudine vina inculpatului Mardari Ivan în comiterea

infracțiunii - tentativa de jaf, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei

persoane, care din cauze independente de voința făptuitorului nu și-a produs

efectul, infracțiune prevăzută de art. art. 27, 187 alin. (1) Cod penal.

Ținând cont de specificul comiterii infracțiunii, instanța de apel a punctat

că declarațiile părții vătămate sunt determinative pentru stabilirea vinovăției

inculpatului. Declarațiile părții vătămate au fost coerente la toate etapele

procesului. Totodată, partea vătămată nu l-a cunoscut pe inculpat până la data

comiterii infracțiunii. Prin urmare decade orice dubiu referitor la veridicitatea

depozițiilor părții vătămate. Or, este lipsită de sens calomnierea unei persoane pe

care nu ai văzut-o anterior niciodată. Nu au fost relevate careva circumstanțe ce

ar indica că partea vătămată ar depune declarații false.

Totodată instanța de apel a accentuat că, leziunile corporale ale

inculpatului, constatate prin raportul de expertiză medico-legală, sunt în

coroborare cu versiunea enunțată de către partea vătămată, ca urmare versiunea

părții apărării fiind respinsă ca neîntemeiată.

4.5. La capitolul individualizării pedepsei penale, având în susținere

prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod penal, instanța de apel a reținut că inculpatul

Mardari Ivan a comis o tentativă de infracțiune gravă, anterior a fost condamnat

prin sentința Judecătoriei Criuleni din 02 aprilie 2004 în baza art. 145 alin. (1)

Cod penal, la 14 ani închisoare și conform art. 84 alin. (4) Cod penal, la pedeapsa

numită i s-a adăugat pedeapsa neexecutată, stabilită prin sentința Judecătoriei

Ciocana, mun. Chișinău din 04 decembrie 2003, în baza art. 186 alin. (2) lit. c) și

d) Cod penal, iar definitiv i-a fost stabilită pedeapsa închisorii pe un termen de

15 (cincisprezece) ani, cu executarea în penitenciar de tip închis (f.d. 35-36), la

evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află (f.d.42), la locul de trai se

caracterizează negativ (f.d. 44-45).

Totodată, ținând cont de prevederile art. 34 alin. (1) Cod penal, instanța de

apel a remarcat că infracțiunea respectivă a fost comisă în stare de recidivă.

4.6. Raportând prevederile art. art. 227, 229 alin. (1)-(2) Cod de

procedură penală la materialele cauzei, instanța de apel a stabilit că plata

cheltuielilor judiciare urmează a fi pusă în sarcina inculpatului, atâta timp cât

Mardari Ivan a comis infracțiunea imputată, vina acestuia fiind dovedită

indubitabil, or efectuarea expertizelor a avut la geneză comportamentul

infracțional al inculpatului.

3

Astfel, scutirea condamnaților de la plata acestor sume urmează să

reprezinte excepția, dar nu regula.

Instanța de apel a mai reținut că nu a fost probată o stare financiară

precară a condamnatului, care ar justifica scutirea de la plata sumei de 281,70 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată.

ordinar în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, solicitând

casarea hotărârilor instanțelor inferioare cu rejudecarea cauzei și dispunerea

achitării inculpatului.

În argumentarea recursului invocă dezacordul cu hotărârile adoptate,

considerându-le ilegale, neîntemeiate și nemotivate, or instanțele nu s-au bazat

pe principiile generale ale efectuării justiției, astfel nefiind asigurate și cercetate

sub toate aspectele, complet și obiectiv probele prezentate și administrate, iar

divergențele apărute nu au fost înlăturate, fiind admisă o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția acestora, fapt ce pune în ilegalitate concluziile privitor la

vinovăția lui Mardari Ivan.

Este de opinia, că contrar prevederilor art. art. 414, 417 alin. (1) pct. 8) Cod

de procedură penală, instanța de apel nu a pătruns în esența problemei de fapt și

de drept, nu a verificat toate circumstanțele, nu a înlăturat toate divergențele, iar

drept consecință, Mardari Ivan a fost condamnat greșit și acum se află la

închisoare pentru o infracțiune pe care nu a comis-o.

Instanța de apel urma să-și expună punctul său de vedere asupra fiecărei

probe aduse în sprijinul învinuirii, în baza evaluării proprii, readministrate în

condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate în etapa cercetării

judecătorești și a celor administrate, cu respectarea drepturilor părților, în

această fază procesuală.

La baza soluției adoptate de către instanțele judecătorești au fost puse în

exclusivitate declarațiile părții vătămate, fiind astfel, încălcat principiul accesului

liber la justiție consfințit în art. 19 Cod de procedură penală.

Apărarea consideră că instanțele judecătorești au fost imparțiale, nefiind

respectate principiile prezumției nevinovăției și asigurării dreptului la un proces

echitabil.

Mai susține recurentul că din conținutul probelor cercetate de instanțele

judecătorești, reiese cu certitudine că este exclusă participarea inculpatului la

săvârșirea infracțiunii imputate. Respectiv în acțiunile inculpatului nu se conțin

elementele infracțiunii prevăzute la art. art. 27, 187 alin. (1) Cod penal, iar pe de

altă parte, de către instanțele judecătorești nu au fost luate în considerare

probele care confirmă, cu certitudine, inexistența vinovăției inculpatului, fiind

stabilite eronat faptele.

Prin urmare, pe parcursul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării

judecătorești, inculpatul a negat faptele imputate, explicând că în ziua când a fost

săvârșită infracțiunea, la 25 octombrie 2018, se ducea la un prieten. Prin urmare,

nu are nicio atribuție la cele întâmplate cu partea vătămată.

4

Nevinovăția inculpatului este confirmată și prin faptul că în momentul

reținerii acestuia nu au fost depistate și ridicate careva obiecte sustrase de la

partea vătămată.

instanța de apel nu a comis erori de drept în raport cu motivele invocate de

recurent și decizia atacată conține motive legale pe care se întemeiază soluția.

În asemenea circumstanțe, consideră procurorul, că lipsesc temeiuri de

casare și se constatată inadmisibilitatea recursului ca fiind vădit neîntemeiat.

apărării, pledând pentru pronunțarea unei soluții legale și corecte, susținând că

anume inculpatul este persoana care a atacat-o.

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu,

este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că

recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate

de recurent, or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs

verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și

dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și

material.

Din conținutul recursului declarat, Colegiul penal atestă, că apărarea invocă

în calitate de temei pentru casarea deciziei instanței de apel art. 427 alin.(1)

pct. 6), Cod de procedură penală, care stabilește, că hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel în cazurile, când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau

acesta este expus neclar sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței.

De asemenea instanța de recurs reține că avocatul Gorencu Cornelia în

conținutul cererii de recurs pledează pentru achitarea inculpatului Mardari Ivan,

argument ce se subscrie temeiului pentru recurs prevăzut de art. 427 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi

5

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel în cazul când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept prevăzute

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată, că

astfel de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului

declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Colegiul penal apreciază ca fiind neîntemeiate argumentele recurentului

potrivit cărora decizia recurată este ilegală, neîntemeiată și nemotivată, iar

instanța de apel nu s-a bazat pe principiile generale ale efectuării justiției, nefiind

asigurate și cercetate sub toate aspectele, complet și obiectiv probele prezentate.

Asupra argumentelor invocate de recurent, instanța ține să menționeze că

motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca motiv

sub aspectul casării, ca fiind ilegală a hotărârilor contestate, deoarece instanța de

recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere

materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată

de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a instanțelor respective.

Din aceste considerente, Colegiul penal nu examinează criticile referitoare

la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de

instanțele de fond, corectitudinea dispunerii condamnării inculpatului conform

infracțiunii incriminate, astfel că reaprecierea probelor, în modul propus de către

autorul recursului, nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură

penală, iar o altă opinie asupra probelor, care au fost puse la baza hotărârii

primei instanțe, apoi verificate de instanța de apel, prin continuarea judecării

cauzei în fond, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Totodată, Colegiul penal conchide că în speță nu a fost admisă o eroare

gravă de fapt, deoarece pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie

să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de

altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul

6

de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept

consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o

susține.

Colegiul penal constată, că recurentul nu și-a motivat recursul sub acest

aspect de drept invocat, limitându-se la critici privind aprecierea probelor, și

totodată instanța de recurs ordinar consideră, că în cadrul examinării prezentei

cauze, o atare eroare nu a fost comisă.

Colegiul atestă, că la soluționarea cauzei instanța de apel a ținut cont de

prevederile art. art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a cercetat probele sub

toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor, astfel întemeiat ajungând la concluzia privind recunoașterea

vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. art. 27, 187

alin. (1) Cod penal.

Nu pot fi reținute argumentele recurentului prin care se invocă că instanța

de apel a examinat selectiv probele, fiind puse în exclusivitate la baza soluției

adoptate declarațiile părții vătămate, prin ce se constată încălcarea accesului

liber la justiție, deoarece din conținutul deciziei atacate rezultă, că instanța de

apel a respectat inclusiv și prevederile art. 101 alin. (3) Cod de procedură penală,

unde este stipulat că nici o probă din dosar nu are o valoare prestabilită pentru

instanță.

Prin urmare, Colegiul penal conchide, că instanța de apel a examinat toate

probele din dosar, le-a analizat în ansamblul lor prin coroborare, corect ajungând

la concluzia că ele sunt suficiente pentru a fundamenta o acuzație penală în

privința inculpatului.

Colegiul penal respinge ca fiind declarativă și alegația prin care se susține

că instanța de apel urma să-și expună punctul său de vedere supra fiecărei probe

aduse în sprijinul învinuirii, în baza evaluării proprii, deoarece, verificând

minuțios decizia atacată în raport cu argumentele invocate în apelul apărării,

Colegiul penal ajunge la concluzia că aceasta a menționat în decizie că probele

prezentate de către procuror sunt pertinente, concludente, utile și veridice și

coroborează între ele, așa cum este indicat în pct. 4 din prezenta decizie, soluție

pe care instanța de recurs și-o însușește și reiterarea căreia nu o consideră

necesară.

Mai mult, Colegiul penal menționează că motivarea hotărârii este un proces

de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt valorificate

toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate

componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a

procedat în speță.

Cu referire la criticile invocate de apărare sub aspectul pct. 8 alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează, că temeiul de

7

drept invocat, prevede, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, atunci

când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În acest sens instanța de recurs menționează, că potrivit art. 113 alin. (1)

Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și

semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

Colegiul penal reține, că acest temei include cazurile când nu a fost stabilită

fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de

probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele constitutive, ori când nu

au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale

infracțiunii.

În conformitate cu materialele cauzei, Mardari Ivan a fost recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 27, 187 alin. (1) Cod

penal, tentativa de jaf, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, care

din cauze independente de voința făptuitorului nu și-a produs efectul.

Astfel, Colegiul penal conchide că instanța de apel, corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe prin

prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, și întemeiat a ajuns la concluzia

privind vinovăția inculpatului.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu

prisosință soluția dată de instanțele de fond. Or, în cazul în care instanțele de

fond și-au motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care

confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze

eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se

mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărârile CEDO

Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Cu privire la afirmația că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au

ajuns la concluzia privind vinovăția lui Mardari Ivan în baza unor probe

irelevante, Colegiul penal apreciază ca declarative argumentele apărării cu

privire la nevinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate, acestea

fiind lipsite de o bază probantă, reieșind din faptul că atât instanța de fond, cât și

instanța de apel au cercetat probele prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide, că la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art. art. 414-419 Cod de procedură penală, de aceea recursul ordinar, declarat de

avocatul Gorencu Cornelia în numele inculpatului Mardari Ivan Valerii se declară

inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

8

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul

Gorencu Cornelia în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 27 martie 2019, în cauza penală în privința lui

Mardari Ivan xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 15 noiembrie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

9