1ra-1481/2019 — art. 264 al. 3 lit. b CP

1ra-1481/2019 — art. 264 al. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1481/2019

Curtea Supremă de Justiție

DECIZIE

16 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Diaconu Iurie,

Judecători – Guzun Ion și Catan Liliana,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Luca Alexandru în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2019, în cauza penală privindu-

l pe

Sava Vladimir Xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în s. Xxxxx, r-nul Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal și stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani.

Conform art. 901 alin. (1) Cod penal, prima parte a pedepsei cu închisoarea pe un

termen de 1 an și 6 luni urmează a fi executată în penitenciar de tip deschis. Conform art.

901 alin. (3) Cod penal, executarea părții de pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 1

(un) an și 6 (șase) luni a fost suspendată pe un termen de probă de 2 (doi) ani. Termenul

executării pedepsei inculpatului Sava Vladimir se va calcula din data reținerii și luării

acestuia sub strajă în scopul executării pedepsei cu închisoarea.

Acțiunea civilă, înaintată de succesorul victimei Capațina Elena admisă și încasat de

1

la Sava Vladimir în beneficiul lui Capațina Elena suma de 30 000 (treizeci mii) lei cu titlu

de despăgubire pentru prejudiciul material și moral cauzat.

aproximativ la ora 21.10 min., Sava Vladimir, conducând automobilul de model

„Mercedes-Benz 110 D” cu n/î xxxxx, pe traseul R3 Chișinău-Hîncești, la distanța de 3,30

metri de intersecția traseului R-3 cu drumul secundar L463 ce duce spre s. Dănceni r-nul

Ialoveni, manifestând sineîncredere exagerată și încălcând prevederile art. 11 lit. f), art. 45

alin. (1) lit. a), b),c), d), alin. (2) din Regulamentului circulației rutiere aprobat prin

Hotărîrea Guvernului nr. 357 din data de 13.05.2006, care stipulează expres că

conducătorul mijlocului de transport trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu

limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de starea psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția, dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului, situația rutieră, iar în cazul în care în

limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă

viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, ignorând

prevederile date, în timpul deplasării, a tamponat pietonul Prepelița Veaceslav, care

traversa traseul perpendicular, în urma cărui fapt ultimului fiindu-i cauzate vătămări

corporale a decedat.

Conform Raportului de expertiză medico-legală nr. 148 D/2006 din 15.11.2017, la

efectuarea expertizei medico-legale a cadavrului cet. Prepelița Veaceslav, s-a depistat:

traumă cranio-cerebrală deschisă: excoriații pe față, hemoragii în țesuturile moi

pericarpiene pe dreapta, fractura bolții și bazei craniene, hemoragii subarahnoidiene,

sânge în ventriculii cerebrali; traumă toraco-abdominală închisă: excoriație pe abdomen,

fractura claviculei drepte și a coastelor bilaterale cu lezarea pulmonului drept și aortei,

hemotorax bilateral (cca. 1200 ml), rupturi ale ficatului, hemoperitoneum (cca. 200 ml);

traumă închisă a bazinului și membrului inferior drept: fracturi ale oaselor pubiene

bilateral, excoriații pe gamba dreaptă, fractură închisă a articulației talo-crurale drepte cu

hemoragii în țesuturile moi adiacente; leziuni care au fost produse simultan, cu cca. 0-30

minute până la deces, prin acțiunea traumatică cu corp(-uri) contondent(-e) sau/și lovirea

de acesta(acestea), posibil în timpul și circumstanțele indicate, au legătură cauzală cu

decesul și în comun, după criteriul „pericol pentru viață”, se califică ca vătămare gravă.

Sava Vladimir a comis infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal,

după indicii calificativi: „încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare care a

2

provocat decesul linei persoane”.

3.1. Inculpatul Sava Vladimir, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea

sentinței și dispunerea achitării acestuia.

În motivarea apelului a invocat următoarele:

- soluția adoptată, în raport cu circumstanțele de fapt și de drept, întră în

contrazicere cu circumstanțele constatate, iar probelor acumulate a fost dată o apreciere

denaturată, din care cauză sentința este una ilegală, și urmează a fi casată, cu pronunțarea

unei sentințe de achitare, din lipsa în acțiunile mele a componenței de infracțiune;

- este evident că nu puteam din timp să văd victima pe carosabil la o distanța mai

mare care mi-ar permite să reduc esențial viteza de deplasare, precum și nu puteam

presupune, că anume în timpul și locul dat victima se va angaja în traversarea

carosabilului. Respectiv în circumstanțele producerii accidentului, nu aveam posibilitate

tehnică de a evita tamponarea pietonului;

- potrivit construcției legislative, infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b)

Cod penal, este o componență materială și se consideră terminată doar la survenirea

morții pătimitului, fiind obligatorie prezența legăturii cauzale între încălcarea regulilor de

securitate a circulației rutiere de către persoana care conduce mijlocul de transport și

survenirea decesului victimei. Astfel, latura obiectivă a componenței date de infracțiune

se manifestă prin încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere de către persoana

care conduce mijlocul de transport.

Instanța la examinarea și emiterea sentinței nu a respectat cerințele legii și anume

art. 101 Cod de procedură penală și nu a dat o apreciere cuvenită probelor administrate

la dosar din punctul de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar

toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, ignorându-le;

- acuzatorul nu a adus nici o probă în susținerea argumentului cu privire la starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, or nimeni n-a indicat la faptul că starea

psihofiziologică lui Sava Vladimir, la momentul producerii impactului era afectată.

Dimpotrivă, la volan se simțea bine, nu era stresat sau obosit;

- argumentul acuzării cu privire la dexteritatea în conducere care i-ar permite să

prevadă situațiile periculoase, îl consideră unul nefundat, or la momentul producerii

accidentului, stagiul lui Sava Vladimir de conducere, constituia circa 6 ani, și dexteritatea

acestuia era mult prea suficientă pentru a conduce în securitate unitatea de transport. În

același timp, posibilitatea de a prevedea apariția victimei în circumstanțele în care aceasta

3

a traversat carosabilul într-un loc neprevăzut pentru aceasta, în condițiile în care aceste

acțiuni erau interzise victimei, depășește capacitățile normale umane și nu poate fi

imputată unui conducător. Mai mult ca atât, Sava Vladimir în condițiile accidentului,

putea și era în drept să conteze pe faptul că nimeni, inclusiv nici un pieton nu va

întreprinde măsuri contrare prevederilor RCR, precum este stipulat în pct. 3,4 RCR;

- cu referire la starea tehnică a vehiculului a menționat că nici acuzării nu-i este clar

ce s-a avut în vedere invocându-l, or starea tehnică a automobilului nici cum nu a

influențat la producerea accidentului. Cel puțin, acuzatorul de stat nu a dezvoltat o

asemenea ipoteză în acuzațiile înaintate;

- situația rutieră, precum și anterior, acuzatorul a ezitat să se expună prin ce situația

rutieră a deviat de la normal, deoarece situația era tipică pentru această porțiune de drum,

pentru această perioadă de timp și de pentru acest anotimp;

- totodată, în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate

de conducător, el trebuie să reducă viteza, sau chiar să oprească, pentru a nu pune în

pericol siguranța traficului, cu referire la prevederile pct. 45(2) RCR, a atenționat instanței

la faptul că reieșind din conținut, autorul acestei norme, a stipulat obligațiunea

conducătorului în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate,

să reducă viteza și să oprească. Respectiv, acuzatorului de stat îi revenea obligațiunea de

a aduce probe referitoare la momentul apariției pietonului (obstacolului) în câmpul de

vizibilitate și posibilitatea sau imposibilitatea tehnică de a evita impactul, care se constată

prin intermediul expertizei auto-tehnice. Acuzatorul de stat nu a prezentat asemenea

probe, ce denotă că și acest capăt al acuzațiilor este unul nefondat și declarativ;

- ținând cont de faptul că încălcările pct. 11 lit. f; pct. 45 al. 1 lit. a,b,c,d, al. 2 RCR nu

se încadrează în situația din speță, nu rămâne decât să constate absența în acțiunile lui

Sava Vladimir a laturii obiective ale infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal și necesitatea achitării din lipsa componenței de infracțiune, în conformitate cu

prevederile art. 390 Cod procedură penală;

- în egală măsură instanța urma să rețină că pietonul Prepeliță V., prin acțiunile sale

a încălcat exigențele RCR, încălcare ce se află într-o legătura de cauzalitate directă cu

consecințele suportate, or ultimul ca și orice participant avea obligațiunea de a respecta

exigențele RCR și prin acțiunile sale să nu expună pericolului participanții la trafic. în

acest sens, acțiunilor pietonului sunt opozabile prevederile pct. 114.RCR. 1) Pietonii

trebuie să traverseze drumul numai pe la trecerile semnalizate, inclusiv pe pasajele

denivelate, iar în lipsa acestora la intersecții - pe linia trotuarelor sau acostamentelor. 2) în

4

cazul în care în limitele vizibilității (100-150 m) nu sînt treceri pentru pietoni sau

intersecții, ei pot traversa drumul numai după ce s-au asigurat că nu se apropie nici un

vehicul, efectuând trecerea pe traiectorie perpendiculară în raport cu marginea

carosabilului;

- la fel a considerat ilegală, soluția adoptată de instanță la soluționarea acțiunii civile

înaintate de concubina decedatului Capațina Elena. Potrivit prevederilor art. 81 al. 1 Cod

procedură penală, succesor al părții vătămate și părții civile, poate fi în exclusivitate una

din rudele apropiate ale defunctului.

Potrivit art. 6 alin. 41 Cod procedură penală, rude apropiate - copii, părinți, înfietori,

înfiați, frați și surori, bunici, nepoți. Precum vedem, pe lângă faptul că concubinajul între

Prepeliță V. și Capațina E. nu a fost confirmat, concubinajul nu acordă cet. Capațina E.

dreptul de a fi recunoscută succesor al defunctului Prepeliță V. și respectiv de a solicita

încasarea prejudiciului. În asemenea context, recunoașterea cet. Capațina E. în calitate de

succesor în drepturi a părții vătămate și civile Prepeliță V., constituie un viciu

fundamental și este lovită de nulitate absolută, în baza prevederilor art. 251 alin. (2) Cod

procedură penală.

3.2. Avocatul Rudenco Mihai în numele inculpatului, prin care a solicitat admiterea

apelului, casarea sentinței și dispunerea achitării inculpatului Sava Vladimir.

În motivarea apelului a invocat că partea vătămată Capațina Elena prin cerere a

confirmat faptul că nu are careva pretenții de ordin material sau moral față de Sava

Vladimir, fiindu-i restituit prejudiciul.

fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpate și avocatul acestuia, cu

menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că, în urma verificării

circumstanțelor de fapt și de drept, cât și a argumentelor apelanților, instanța de apel a

ajuns la concluzia că lipsesc careva dubii sau bănuieli care ar putea pune la îndoială

vinovăția inculpatului Sava Vladimir, în comiterea faptelor incriminate, astfel că la acest

capitol s-au reținut drept declarative argumentele atât ale inculpatului, cât și ale

apărătorului acestuia cu referire la faptul că învinuirea este formală și nu este confirmată

prin probe.

Audiind opiniile participanților la proces și cercetând suplimentar probele

administrate de instanța de fond și apreciindu-le din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu - din punct de vedere al

5

coroborării lor, călăuzindu-se de propria convingere, instanța de apel a conchis că,

instanța de fond a stabilit corect starea de fapt, acțiunile inculpatului Sava Vladimir, just

încadrându-le în dispoziția de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, după indicii calificativi:

„încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către

persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare care a provocat decesul unei personae”.

Cu referire la motivele invocate de apelant, precum că prima instanță a adoptat

soluția incorectă de condamnare a inculpatului Sava Vladimir, or, aceasta urma să fie

achitat de sub învinuirea adusă, instanța de apel a constatat că, prima instanță nu a comis

careva erori de fapt care ar impune casarea sentinței adoptate în partea recunoașterii

vinovăției inculpatului în comiterea acțiunilor infracționale.

Argumentele expuse de instanța de fond și motivele din sentință referitor la

recunoașterea vinovăției inculpatului pentru a evita repetări inutile, instanța de apel le-a

însușit, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CEDO, care în pct. 37 a hotărârii

sale în Cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 par. 1 din Convenție,

deși obligația instanței să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând

un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs. Olanda, 19 aprilie 1994, pct.

61), cu toate acestea proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea

motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fie examinat chestiunile

esențiale supusă atenției sale.

Necătînd la faptul că inculpatul în ședința instanței de apel nu a recunoscut

vinovăția sa în comiterea infracțiunii incriminate, vinovăția acestuia a fost dovedită prin

următoarele probe administrate, cercetate de către instanța de fond, cercetate suplimentar

și verificate în ședința instanței de apel și anume: declarațiile succesorului părții vătămate,

Capațina Elena; declarațiile martorului Gavrilița (Schitchi) Tatiana; procesul-verbal de

cercetare la fața locului din data de 22.10.2017; schema locului accidentului rutier din data

de 22.10.2017; procesul-verbal de ridicare din data de 23.10.2017; procesul-verbal de

examinare a obiectului din data de 10.11.2017; procesul-verbal al examinării medicale de

constatare a faptului de consumare al alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei nr. 5223

din data de 22.10.2017; raportul de expertiză medico-legală nr. 148 D/2006 din 15.11.2017;

raportul de expertiza judiciară tehnico - auto nr. 323-326 din 20.02.2019.

Instanța de apel, analizând declarațiile succesorului părții vătămate, martorilor a

considerat că acestea sunt veridice, relatează adevărul, sunt consecvente, consecutive pe

tot parcursul procesului, care coroborează cu probele materiale scrise cercetate în ședința

de judecată.

6

În acest context nu există temei pentru a da o nouă apreciere probelor, instanța de

apel fiind solidară cu concluziile primei instanțe privind aprecierea probelor puse la baza

sentintei de condamnare.

Instanța de apel a menționat că în acțiunile inculpatului sunt prezente semnele

constitutive ale infracțiunii imputate, iar nerecunoașterea vinovăției de către Sava

Vladimir în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, nu poate

servi temei de achitare, de vreme ce în cursul judecării cauzei au fost administrate

suficiente probe care confirmă cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii nominalizate și este apreciată de către instanță drept o modalitate de

exercitare a dreptului la apărare, urmărind scopul evitării răspunderii penale.

Totodată, instanța de apel a atestat că argumentele invocate de apelant referitor la

achitarea inculpatului, pe motiv că probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăția

acestuia în comiterea infracțiunii imputate, constituie în sine un dezacord cu modul de

apreciere a probelor administrate în dosar.

Referitor la argumentele invocate de apelant privind concluzia Raportului de

expertiza judiciară Tehnico - auto nr. 323-326 din 20.02.2019 potrivit căruia „În condițiile

producerii accidentului rutier dat din 22.10.2017, prealabil aplicării frâneii, urmei de frânare cu

lungimea de 12 metri cu următoarea desfrânare și deplasare prin rulare până la oprirea definitivă

pe o distanță de 23 metri corespunde viteza aproximativ de 55 km/h a unui automobil de model

«Mercedes-Benz 1 IOD» a cărui stare corespunde normelor tehnice. Spațiul necesar de oprire în

siguranță a unui automobil de model «Mercedes- Benz 1 IOD» la viteza de 55 km/h în condițiile

producerii accidentului rutier constituie aproximativ 40 m. La datele inițiale prezentate în

materialele cauzei penale și încheierea cu dispunerea efectuării expertizei tehnice auto (condițiile

întrebării nr.3), la momentul declanșării obstacolului de circulație pentru conducătorul

automobilului de model «Mercedes-Benz 1 IOD» n/î xxxxx, ultimul nu avea posibilitate

tehnică de a evita tamponarea pietonului prin frânare”, instanța de apel a menționat că,

la examinarea acestei probe privind prezența sau absența posibilității tehnice a

conducătorului locului de transport de a evita producerea accidentului rutier pe timp de

noapte, pe sectoarele de drum neiluminate sau în condiții de vizibilitate redusă trebuie de

reieșit din următoarele: în conform cu lit. a) alin. (1) pct. 45 RCR, conducătorul mijlocului

de transport trebuie să-l conducă în conform, cu limita de viteză stabilită, ținând

permanent seama de dexteritatea în conducere care i-ar permis prevadă situațiile

periculoase.

De asemenea, instanța de apel a atestat că argumentele invocate de apelant referitor

7

la netemeinicia recunoașterii în calitate de succesor al părții vătămate și părții civile a

concubinei Capațina Elena sunt neîntemeiate, or, potrivit art. 81 Cod procedură penală,

(1) În procesul penal, succesor al părții vătămate sau al părții civile este recunoscută una din rudele

ei apropiate care a manifestat dorința să exercite drepturile și obligațiile părții vătămate decedate

sau care, în urma infracțiunii, a pierdut capacitatea de a-și exprima conștient voința. Succesor al

părții vătămate sau al părții civile nu poate fi recunoscută ruda ei apropiată căreia i se incumbă

cauzarea de prejudiciu material, fizic sau moral părții vătămate. (2) Recunoașterea rudei apropiate

ca succesor al părții vătămate sau al părții civile o decide procurorul care conduce urmărirea penală

sau, după caz, ofițerul de urmărire penală ori instanța de judecată, cu condiția că ruda apropiată

solicită această calitate.

În acest sens, instanța de apel a menționat că, Capațina Elena la data de 23.10.2017

prin cerere a solicitat recunoașterea în calitate de succesor legal al părții vătămate

Prepelița Veaceslav cu care s-a aflat în concubinaj 27 ani.

Prin ordonanța ofițerului de urmărire penală, inspector Nicolae Ciocan de

recunoaștere în calitate de successor legal din 23.10.2017 s-a dispus recunoașterea cet.

Capațina Elena în calitate de succesor legal al părții vătămate în cauza penală.

Mai mult, instanța de apel a menționat că, potrivit art. 1331 Cod procedură penală,

prin membru de familie se înțelege: a) în condiția de conlocuire: persoanele aflate în

căsătorie, în divorț, sub tutelă și curatelă, rudele, afinii lor, soții rudelor, persoanele aflate

în relații asemănătoare celora dintre soți (concubinaj) sau dintre părinți și copii.

Totodată, instanța de apel a atestat că, potrivit cererii depuse de Capațina Elena din

10.07.2018 aceasta a confirmat și a declarat că în calitate de succesor legal al părții

vătămate careva pretenții de ordin material sau moral față de inculpatul Sava Vladimir

nu are fiindu-i restituit prejudiciul.

În această ordine de idei, instanța de apel a menționat faptul că, concluziile primei

instanțe sunt motivate și argumentate din punct de vedere al temeiniciei și legalității, sub

aspectul că, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate a fost dovedită în

cadrul procesului penal, astfel faptele acestuia, reținute prin sentință, întrunesc

elementele infracțiunilor imputate.

De asemenea, instanța de apel nu a avut temei de a interveni în sentința instanței de

fond nici în partea stabilirii pedepsei inculpatului Sava Vladimir or, la stabilirea categoriei

și măsurii de pedeapsă inculpatului, s-a ținut cont de toate circumstanțele reale și

personale privind individualizarea pedepsei, acestuia aplicându-i-se o pedeapsă corectă,

echitabilă și legală.

8

În continuare, instanța de apel a considerat că instanța de fond just a concluzionat

asupra necesității admiterii în întregime a acțiunii civile înaintate de către succesorul legal

al părții vătămate, cuantumul despăgubirilor de ordin moral fiind evaluat în raport cu

suferințele psihice suportate de ultimul, suma de 30 000 lei fiind apreciată drept una

proporțională stării stresante la care el a fost supus și suferințelor psihice suportate ca

urmare a pierderii concubinului Prepelița Veaceslav, pentru compensarea prejudiciului

material și moral cauzat prin infracțiune.

în numele inculpatului, prin care, indicând temeiul de casare stipulat în art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de apel, cu

remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea cererii de recurs invocă următoarele argumente:

- analizțnd conținutul deciziei recurate, în raport cu circumstanțele de fapt și de

drept, constat că Decizia nu conține careva concluzii proprii referitoare la coraborarea

acuzațiilor cu circumstanțele de fapt și de drept, dar instanța s-a limitat numai la o

transriere a conținutului a actelor și normelor legale, fără a ține cont de inaplicarea

acestora circumstanțelor din speță, și fără a explica clar , prin ce actele la care face referire

instanța, sunt în stare să demonstreze vinovăția inculpatului. în acest context, simpla

citare a normelor legale, în absența unor concluzii clare și explicite, care ar permite părților

de a cunoaște și respectiv de a verifica corectitudinea aplicării sau inaplicării normelor

vizate, nu se poate egala cu o motivare;

- soluționând cauza instanța de apel a decis precum că instanța de fond just a ajuns

la concluzia precum că în acțiunile condamnatului persistă încălcările imputate lui în

rechizitoriul și în special pct. 11 lit. f și pct. 45 (1-2) RCR, (fila Deciziei nr. 8), fără a face o

referire ce acțiuni nemijlocite din conținutul acestor norme se regăsește în acțiunile

inculpatului și cum poate ca inculpatul să încalce normele ce vizează trecerile nedirijate

pentru pietoni, în condițiile când asemenea treceri pur si simplu nu există în locul dat. Nu

motivează instanța nici inaplicabilitatea asupra situației din speță a prevederilor pct. 45

(1-2) RCR, invocată detailat de apărare, limitându-se numai abstract la citarea aceste

norme;

- în fila deciziei nr. 11 , instanța de apel, fără careva motiv, face referire deja la

încălcarea de către inculpat a unei altei norme decât cea imputată, cum ar fi pct. 46 al RCR.

Prin urmare, instanța de apel nu numai că a depășit limitele de examinare a cauzei, dar și

fără careva motivare a inclus norma dată în concluziile sale privind vinovăția

9

inculpatului,creînd o situație de incertitudine, referitor la cauza examinată de aceasta;

- în partea soluționării acțiunii civile , ambele instanțe, absolut absurd au ajuns la

concluzia, precum că cet. Căpățînă Elena, datorită faptului că s-a aflat în relații de

concubinaj cu defunctul Prepeliță Veaceslav, este succesor în drepturile acestuia. La acest

aspect logica instanței nu este clară apărării, or exigențile art. 81(1) CPP, în coroborare cu

prevederile art. 6 alin. 41 CPP, clar și expres prevăd lista persoanelor care cad sub

incidența noțiunii de „rude apropiate” și respectiv , care pot fi recunoscuți succesori în

drepturi. Concubinajul (care dealtfel în situația din speță nu a fost probat ) nu oferă un

asemenea drept. La acest capitol, instanța de apel, absolut absurd și fără o oarecare

motivare, face referire la prevederile art. 1331 CPP (membrii de familie), deși aceste

prevederi nu sunt aplicabile prevederilor art. 81 CPP. Respectiv, instanța de apel nu a

motivat, ce impact juridic au prevederile art. 1331 CPP, asupra situației din speță și de ce

a aplicat în mod preferențial art. 1331 CPP față de art. 6 alin. 41 CPP. Respectiv, Căpățînă

Elena nu era în drept să solicite, iar instanțele nu puteau admite solicitările privind

încasarea prejudiciului moral, fapt ce constituie o eroare de drept. În asemenea context,

recunoașterea cet. Căpățînă E. în calitate de succesor în drepturi a părții vătămate și civile

Prepeliță V., constituie un viciu fundamental și este lovită de nulitate absolută, în baza

prevederilor art. 251 alin. 2 CPP;

- prima instanță, încasând în beneficiul cet. Căpățînă Elena suma de 30 000 lei, cu

titlu de prejudicii materiale și morale, nu a delimitat care este cuantumul prejudiciilor

materiale și care a celor morale, pentru a permite părților de a cunoaște și a verifica

veridiciatea acestora. Instanța de apel nu a dorit să repare acest viciu, menținând o soluție

vădit ilegală, în asemenea mod soluția rămânînd neclară;

- în cadrul cercetării judecătorești au fost stabilite următoarece circumstanțe de fapt:

la data de 22.10.2017, aproximativ la orele 21.10, Sava VI. fiind treaz, cu permis de

conducere, se deplasa la volanul a/m “Mercedes-Benz 110D” n/î xxxxx,, pe traseul R3

Chișinău- HÎncești, din direcția Chișinău. În timpul deplasării, în apropierea intersecției

cu traseul L463, ce duce spre s. Dănceni r-nul Ialoveni, în afara localității, deplasându-se

regulamentar cu o viteză de circa 55 km /h, a comis tamponarea pietonului Prepelița

Veaceslav,care fiind îmbrăcat în haine întunecate, și într-o stare gravă de intoxicație

alcoolică (potrivit raportului de expertiză medico-legală 148D/2006 din 15.11.2017 - 4,40 0

/00 ), traversa carosabilul într-un loc interzis și neiluminat. Drept rezultat al impactului,

victima Prepelița V. a decedat la fața locului. În asemenea circumstanțe, Sava Vl. nu putea

din timp să depisteze victima pe carosabil la o distanță mai mare care i-ar fi permis să

10

reducă esențial viteza de deplasare, precum și nici nu putea presupune , că anume în

timpul și locul dat victima se va angaja în traversarea carosabilului. În aceste circumstanțe,

instanțele urmau să verifice, dacă acuzațiile înaintate corespund și se regăsesc sau nu în

circumstanțele de fapt stabilite;

- potrivit construcției legislative, infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b)

Cod penal, este o componență materială și se consideră consumată doar la survenirea

morții pătimitului, fiind obligatorie prezența legăturii cauzale între încălcarea regulelor

de securitate a circulației rutiere de către persoana care conduce mijlocul de transport și

survenirea decesului victimei. Astfel, latura obiectivă a componenței date de infracțiune

se manifestă prin încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere de către persoana

care conduce mijlocul de transport.

În rest invocând argumente similare celor invocate în cererea de apel declarată de

inculpatul Sava Vl. (f.d. 187-192, vol. I).

431 alin. (1) pct. 1¹) Cod de procedură penală, a depus referință procurorul, prin care a

manifestat dezacordul cu recursul declarat, indicând că instanța de apel just a constatat

circumstanțele de drept și de fapt ale cauzei, corect încadrând acțiunile inculpatului și i-a

stabilit o pedeapsă echitabilă.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

recursului declarat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în

cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond.

Astfel, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și/sau material.

Reieșind din conținutul cererii de recurs, Colegiul penal atestă, că apărarea invocă

în calitate de temei pentru casarea deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond în cazul când

11

instanța de nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Având în vedere argumentele recurentului, care în ansamblu reprezintă critici cu

privire la aprecierea instanței de apel a probelor administrate în speță, Colegiul penal

constată că motivele menționate nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului

ordinar declarat, nefiind stabilite presupusele erori de drept invocate de autor, întrucât,

după cum rezultă din conținutul recursului, partea apărării încearcă să relateze propria

versiune cu privire la desfășurarea evenimentelor petrecute la data săvârșirii infracțiunii,

criticând modalitatea de apreciere a probelor de către instanțele de fond, însă în acest sens,

Colegiul precizează că aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului este

bazată pe prevederile legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor

probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența,

veridicitatea și utilitatea acestora și toate în ansamblu sunt apreciate din punct de vedere

al coroborării.

Cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi invocată la

etapa examinării recursului ordinar, Colegiul penal reamintește că dezacordul părților cu

aprecierea probelor, nu reprezintă unul din temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, și astfel nu poate fi considerat ca motiv sub aspectul casării ca fiind

ilegală a hotărârii contestate, deoarece instanța de recurs nu analizează conținutul

mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă

situație de fapt, decât cea constatată de instanțele de fond, aceasta fiind competența

exclusivă a instanțelor respective.

În acest sens Colegiul atestă, că la soluționarea cauzei instanța de apel a ținut cont

de prevederile art. art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a cercetat probele sub toate

aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității lor și întemeiat a ajuns la concluzia privind menținerea sentinței de

condamnare a inculpatului Sava Vl.

Sub un alt aspect, Colegiul penal stabilește că instanța de apel la judecarea cauzei,

corect a conchis că starea de fapt reținută și de drept apreciată, concordă cu circumstanțele

cauzei și probele administrate, relevate și analizate în cuprinsul sentinței, și verificându-

le suplimentar, corect a concluzionat că nu există temei pentru a da o nouă apreciere

probelor, considerentele primei instanțe fiind motivate și argumentate din punct de

12

vedere al temeiniciei și legalității, sub aspectul, că vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii imputate a fost dovedită în cadrul procesului penal, astfel fapta acestuia

reținută prin sentință, întrunește elementele infracțiunii imputate.

Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea

și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite

și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

Colegiul penal reține, că temeiul de drept prevăzut la pct. 8) invocat de recurent,

include cazurile când nu a fost stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale

infracțiunii, nici mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele

constitutive, ori când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și

agravante ale infracțiunii.

La caz, Colegiul atestă că, instanța de apel la judecarea apelului declarat de către

inculpat, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, respectând prevederile art. 414

alin. (1), (5) și art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în hotărârea emisă s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, aceasta cuprinzând motivele pe care

se întemeiază soluția pronunțată, așa cum este indicat în pct. 4.1. din prezenta decizie,

motivare pe care instanța de recurs și-o însușește în pofida temeiniciei acesteia, reiterarea

cărei nu este oportună, chestiune ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care

în pct. 37 a hotărârii sale în cauza Albert v. România din 16 februarie 2010, statuează că

art. 6 §1 din CtEDO.

Prin urmare, Colegiul penal denotă că instanța de apel corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, analizând cumulul de probe prin prisma prevederilor

art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

veridicității și coroborării lor, ajungând la o concluzie întemeiată privind vinovăția

inculpatului Topal Ilia în săvârșirea infracțiunii imputate.

Faptul că inculpatul nu își recunoaște vina nu poate fi reținut ca un motiv de

achitare, această poziție reprezentând un drept la apărare al inculpatului dar nu o

chestiune ce generează achitarea lui, întrucât probele administrate dovedesc cu

certitudine că acțiunile inculpatului conțin elementele infracțiunilor incriminate, acestea

fiind cercetate în ședința instanței de apel respectându-se principiul contradictorialității

și egalității armelor în procesul penal.

Colegiul penal constată că la caz nu este prezentă nici o discordanță între cele

reținute de instanța de apel și conținutul probelor, sau ignorarea unor aspecte, ce au avut

13

drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o

statuează.

Tot aici, instanța de recurs remarcă faptul că, deși recurentul a invocat temeiul de

casare a deciziei atacate, prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală,

în partea motivată a recursului nu a desfășurat pretinsele încălcări, motivarea reducându-

se mai mult la o enumerare a unor probe, care în opinia apărării au fost apreciate eronat,

chestiune asupra căreia instanța sa expus supra.

În consecință, Colegiul penal nu a constatat prezența unor erori de drept, ce ar fi

afectat hotărârea atacată sub aspectele invocate de recurent, soluția emisă de către instanța

de apel fiind legală, întemeiată și motivată complet, iar recursul declarat de către avocatul

Luca Al. în numele inculpatului, urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece este vădit

neîntemeiat.

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Luca Alexandru în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

26 martie 2019, în cauza penală privindu-l pe Sava Vladimir Xxxxx, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțarea integrală la 14 noiembrie 2019.

Președinte: Diaconu Iurie

Judecători: Guzun Ion

Catan Liliana

14