1ra-1483/2019 — art. 264 al. 4 CP

1ra-1483/2019 — art. 264 al. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1483/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de

avocatul Mihail Croitoru în numele inculpatului, prin care solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2019, în cauza penală, în

privința lui

Gușan Pavel XXX, născut la XXX, originar și

domiciliat în XXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 09.11.2018 pînă la 27.12.2018;

Instanța de apel de la 17.01.2019 pînă la 26.03.2019;

Instanța de recurs de la 12.06.2019 pînă la 09.10.2019.

Asupra recursului declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

Gușan Pavel a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 264 alin. (4) Cod penal, cu aplicarea art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

i s-a stabilit pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani în penitenciar de

tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

4 ani.

În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, executarea pedepsei cu

închisoare stabilită lui Gușan Pavel s-a suspendat condiționat pe o perioadă de

probațiune de 3 ani și nu va fi executată dacă în perioada de probațiune fixată nu va

săvârși o nouă infracțiune și prin comportare exemplară, va îndreptăți încrederea ce i

s-a acordat.

Gușan Pavel la 08 septembrie 2018, în jurul orei 17.30, conducând automobilul de

model ,,Volkswaghen Golf”, cu n/î XXX, pe drumul de acces la ieșire din sat.

Nimoreni direcția sat. Suruceni, r-nul Ialoveni, fiind în stare de ebrietate produsă de

alcool stabilită în urma testării alcooscopice, ignorând prevederile pct. 2, pct. 10 lit.

b), pct. 14 lit. a), pct. 42 alin. 1 al Regulamentului Circulației Rutiere aprobat prin

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13 mai 2009, care stipulează

că, în Republica Moldova vehiculele se conduc pe partea dreaptă a carosabilului în

sensul de mers; conducătorul de vehicul trebuie să posede cunoștințe necesare privind

conducerea în siguranță a vehiculului pe drum; este interzis să conducă vehiculul în

stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate...;

determinarea benzilor de circulație se efectuează prin marcaj sau/și indicatoarele

rutiere 5.37.1 — 5.41.3, iar în lipsa acestora - de către conducătorii vehiculelor,

ținând cont de lățimea carosabilului, gabaritele vehiculelor și intervalele de siguranță”

neținând seama de factorii sus menționați, a pierdut conducerea automobilului pe care

îl conducea și ca rezultat ieșind pe contrasens a comis tamponarea din față a

1

motocicletei de model „VIPER”, cu n/î XXX, care se deplasa în direcția opusă,

condusă de Harea Ion. În rezultatul accidentului rutier, conform raportului de

expertiză judiciară nr. XXX din 20 octombrie 2018, lui Harea Ion i-au fost cauzate -

fractura 1/3 proximală diafizară cominutivă a femurului drept cu deplasarea

fragmentelor, edem posttraumatic al țesuturilor moi la acest nivel; plăgi contuze și

excoriații la nivelul feței, care au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui

obiect contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate și prezintă pericol

pentru viață și se califică ca vătămare gravă.

prin care a solicitat, casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inclpatul să fie recunoscut culpabil de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (4) din Codul penal cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen

de 5 ani și 4 luni cu executare în penitenciar de tip deschis, în rest sentința să fie

menținută fără modificări.

În motivarea apelului procurorul a menționat că:

Instanța de fond la examinarea pricinii corect a stabilit starea de fapt și de drept,

just a reținut calificarea acțiunilor inculpatului, însă greșit a individualizat pedeapsa.

Pedeapsa aplicată nu poate fi considerată legală din motivul, că aceasta nu va aduce

la corectarea inculpatului Gușn Pavel și nu restabilește echitatea socială, or scopul

pedepsei penale este restabilirea echității sociale, corectarea condamnaților și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lor, cât și altor persoane, poate

să fie atins în circumstanțele stabilite, doar prin aplicarea față de condamnat a unei

pedepse mai aspre și anume cu închisoarea.

Apelantul menționează că, instanța de judecată nu a ținut cont la stabilirea

pedepsei inculpatului Gușan Pavel, de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat care este acuzat de comiterea unei infracțiunii care face parte din categoria

infracțiunilor grave, acțiuni săvârșite sub influența alcoolului, comisă de către o

persoană cu antecedente penale, care conform prevederilor art. 77 Cod penal este

considerată ca circumstanțe agravante, iar: scopul pedepsei penale este restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

atât din partea lui, cât și a altor persoane, poate să fie atins în circumstanțele stabilite,

doar prin aplicarea față de condamnat a unei pedepse mai aspre, cu închisoare.

În instanța de apel, procurorul a declarat apel suplimentar prin care a solicitat

casarea parțială a sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

lui Gușan Pavel, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.264

alin.(4) Cod penal să-i fie numită pedeapsa principală 5 ani și 4 luni închisoare, cu

executare în penitenciare de tip deschis, cu încasarea din contul inculpatului în

beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 320 lei suportate pentru

efectuarea expertizei judiciare medico-legale. În rest, sentința contestată să fie

menținută fără modificări.

2019, a fost admis apelul și apelul suplementar al procurorului, casată sentința primei

instanțe și pronunță o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

după cum urmează:

Se exclud aplicarea prevederilor art. 90 din Cod penal, astfel că, Gușan Pavel

Grigore recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (4)

Cod penal, urmează a executa pedeapsa de 3 ani închisoare, în penitenciar de tip

2

deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4

ani.

S-a încasat din contul lui Gușan Pavel la bugetul de stat 320 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare, legate de efectuarea expertizei.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, la pronunțarea

sentinței, instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just

a ajuns la concluzia că, inculpatul Gușan Pavel a săvârșit infracțiunea incriminată, iar

personalitatea acestuia este susceptibilă de a fi suspus răspunderii și pedepsei penale.

Instanța de apel verificând argumentele apelului în raport cu motivele instanței

de fond referitoare la individualizarea pedepsei aplicate lui Gușan Pavel, a

considerat-o disproporțională, și greșit individualizată, ori instanța de fond a reținut

eronat posibilitatea corectării inculpatului fără izolarea de societate.

Referitor la stabilirea modului și măsurii de pedeapsă în privința inculpatului

Gușan Pavel, instanța de apel a considerat că, instanța de fond nu a ținut cont de

faptul că, acesta a comis infracțiunea în stare de ebrietate, anterior a fost condamnat.

Astfel, aprecierea instanței de judecată nu este obiectivă și nu este, confirmată de

acțiunile lui Gușan Pavel.

Astfel, instanța de apel a apreciat că, modalitatea de executare a pedepsei aleasă

de către prima instanță în privința inculpatului Gușan Pavel, nu este în acord cu

principiul proporționalității având în vedere fapta comisă, urmările produse și

atitudinea inculpatului până la comiterea infracțiunii, în timpul comiterii și după

comiterea infracțiunii.

Instanța de apel a considerat că, scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate

în cauza penală dată în privința lui Gușan Pavel nu poate fi atins decât prin aplicarea

pedepsei penale sub formă de închisoare, motiv pentru care instanța de apel a exclus

aplicarea art. 90 Cod penal, în privința inculpatului Gușan Pavel.

La determinarea modului și măsurii de pedeapsă în privința inculpatului Gușan

Pavel Grigore, instanța de apel a ținut seama de gravitatea infracțiunii săvârșite,

constituind infracțiune răspândită și periculoasă, care este o categorie de infracțiuni

comiterea cărora în ultimul timp a atins un nivel înalt, unul din motive fiind și

blândețea pedepselor aplicate, care de fapt nu sunt percepute real de către

condamnați, la prevenirea acestor categorii de infracțiuni.

Astfel, instanța de apel a menționat că, își exprimă ferma convingere că,

pedeapsa sub formă de 3 ani închisoare, în penitenciar de tip deschis, cu privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani, este legală,

adecvată și proporțională, pasibilă să influențeze personalitatea inculpatului Gușan

Pavel, care anterior a fost condamnat, prin sentința Judecătoriei Călărași din 14

aprilie 2008, în temeiul art. 171 alin. (2); art. 187 alin. (2), art. 2081 cu art. 84; art. 85

din Cod penal, la 6 ani închisoare, antecedente penale nestinse.

Aplicarea pedepsei cu suspendarea condiționată pe o perioadă de probațiune nu

este o pedeapsă echitabilă în raport cu fapta comisă și valența social lezată, nu este

proporțională, fiind imposibilă de a influența persoana inculpatului, iar pentru

realizarea eficientă a scopului pedepsei penale este necesară aplicarea unei pedepse

mai aspre față de inculpatul Gușan Pavel, care ar determina conștientizarea de către

cel din urmă a gravității faptei săvârșite și a necesității corijării comportamentului.

O pedeapsă inechitabilă poate fi doar un mijloc de reprimare cauzând noi

suferințe, corespunzător aceasta nu-și poate atinge scopul de corectare și reeducare ci

de generare a mobilurilor negative. Atingerea scopurilor pedepsei de corectare și

3

reeducare a infractorului, de prevenire a săvârșirii noilor infracțiuni, atât din partea

condamnatului, cât și din parte altor persoane, se realizează strict prin

individualizarea ei.

Instanța de apel analizând cerința procurorului și anume în privința cheltuielilor

de judecată, prin prisma temeiului invocat, a constatat că acesta și-a găsit confirmarea

la judecarea apelului declarat, ori, cheltuielile judiciare cu privire la efectuarea

expertizei judiciare medico-legale în mărime de 320 lei urmează a fi încasate din

contul inculpatului Gusan Pavel.

Urmărirea și judecarea unei cauze penale ocazionează efectuarea de cheltuieli

pentru întocmirea și transmiterea actelor de procedura, pentru administrarea probelor

și conservarea mijloacelor materiale de probă, cu retribuirea apărătorilor, precum și

cu orice alte cheltuieli necesare normalei desfășurări a procesului penal. În

cheltuielile ocazionate de administrarea probelor se includ și sumele pentru retribuția

cuvenită experților și interpreților pentru serviciul care l-au adus justiției. Spre

deosebire de procesul civil, unde sumele necesare acestor cheltuieli sunt avansate de

către reclamant, prin plata taxei de timbru, la introducerea acțiunii, în cauzele penale,

în care activitatea judiciară se desfășoară din oficiu, sumele necesare cheltuielilor de

urmărire sau de judecată sunt avansate, de regulă, de stat, prin organul judiciar în fața

căruia se află cauza penală.

Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de săvârșirea

unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru

aplicarea legii penale celui ce a comis-o; ca urmare, cheltuielile judiciare sunt

imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind

vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu

s-ar fi efectuat.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și

integrală: întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea

urmăririi penale si a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului,

obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar dacă

partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea unor

cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta cheltuielile judiciare este integrală,

incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare

de către prima instanță.

Stabilindu-se vinovăția inculpatului în săvârșirea unei infracțiuni, acestuia îi

revine obligația de a plăti statului toate cheltuielile efectuate de la începerea urmăririi

penale și până la punerea în executare a hotărârii de condamnare.

numele inculpatului, făcând trimitere la prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, declară recurs ordinar, prin care solicită casarea acesteia cu,

menținerea sentinței primei instanțe. Recurentul invocă dezacordul cu modalitatea de

apreciere a probelor și cu decizia instanție de apel care a exclus aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal față de inculpat. De asemenea, recurentul menționează că,

inculpatul a recunoscut vinovăția potrivit prevederilor art. 3641 Cod de procedură

penală, se căiește sincer de cele comise, a restituit pe deplin pagubele morale și

materiale părții vătămate are la întreținere un copil minor și părți care sunt la o vârstă

înaintată și bolnavi, astfel, în opinia recurentului, aceste circumstanțe acordă

posibilitate de a aplica prevederile art. 90 Cod penal.

4

5.1. Potrivit prevederilor art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală,

procurorul, a prezentat referință privind opinia asupra recursului declarat de avocatul

Mihail Croitoru în numele inculpatului, prin care a menționat că, este de poziția

respingerii acestui recurs, deoarece decizia instanței de apel este justă și corespunde

prevederilor legale.

avocatul Mihail Croitoru în numele inculpatului, în raport cu materialele cauzei și

motivele invocate, Colegiul consideră inadmisibilitatea acestuia, deoarece este vădit

neîntemeiat, din următoarele considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

În această consecutivitate se reține că, în recursul ordinar, apărătorul semnalează

drept temei de casare a deciziei instanței de apel prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6),

10) Cod de procedură penală, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței; s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal reține că, aceste temeiuri nu și-au găsit confirmarea în instanța de

recurs.

Analizând motivele indicate în textul recursului care se aseamănă cu motivele

invocate în cererea de apel, Colegiul penal sesizează că, de fapt, recurentul contestă

modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de apel care a aplicat pedeapsa

privativă de libertate.

La acest capitol, instanța de recurs subliniază că procedura de apreciere a

probelor ține de starea de fapt a cauzei, care a fost deja statuată de către instanța de

apel, de competența căreia este stabilirea stării de fapt. Instanța de recurs este în drept

să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și s-o caseze, atunci când se constată

comiterea unei erori de drept, însă va ține seama de starea de fapt deja constatată prin

hotărârea judecătorească devenită definitivă. Această concluzie se desprinde din

prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, care prin temeiurile enumerate

în pct. 1)-16) oferă dreptul de casare numai dacă se constată o eroare de drept.

Aprecierea probelor ca temei de recurs nu se specifică în norma vizată, iar dezacordul

unei părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar constitui temei de casare a

unei hotărâri de condamnare sau de achitare.

Cât privește motivul precum că, instanța a admis o eroare gravă de fapt,

Colegiul penal în această ordine de idei specifică că, pentru a constitui caz de casare

eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției

cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu

privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță

și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept

5

consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Dar, verificând probatoriul administrat în cauză, prin prisma argumentelor invocate

de recurenți, Colegiul le consideră ca nefondate, în sensul că vinovăția inculpatului

de săvârșirea infracțiunii incriminate se dovedește indubitabil din probele acumulate

și că, la caz, nu a fost comisă nici o gravă eroare de fapt de către instanța de apel la

judecarea cauzei, care ar duce la casarea hotărârii atacate și adoptarea unei alte

soluții.

Din acest punct de vedere se constată că, de fapt, în cauză nu s-a comis erorile

de drept la care face referință recurentul și, deci, nu persistă temeiul de casare a

soluției adoptate, iar pedeapsa aplicată inculpatului este echitabilă faptelor comise.

Totodată, instanța de recurs remarcă, că criticile formulate de recurent, au

format obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel respectând

prevederile art. 414 alin.(3) și 417 alin.(1) pct.7) și 8) Cod de procedură penală,

cărora instanța le-a dat o motivare clară și argumentată expusă în pct. 4.1. al prezentei

decizii, soluție, care este susținută și de instanța de recurs și a cărei reluare nu se mai

impune.

Așadar, verificând procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel și

lecturând textul deciziei, rezultă că instanța ierarhic inferioară a verificat legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate, și-a motivat soluția adoptată punând la baza acesteia

probele administrate și verificate în cadrul ședinței instanței de apel. Ținând cont de

cele menționate, Colegiul penal conchide că, conținutul deciziei corespunde

prevederilor legale menționate.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că, toate probele prezentate au primit o

apreciere justă, iar concluziile făcute de instanța de apel au rezultat din circumstanțele

de fapt stabilite în prezenta cauză penală.

Referitor la motivul semnalat de recurent prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală, Colegiul conchide că nici acest temei nu și-a găsit

confirmare, deoarece instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417

alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și

de drept care au dus la casarea sentinței instanței de fond în partea stabilirii pedepsei,

or în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură

penală, ea fiind legală și întemeiată.

Astfel, referitor la motivul, precum că, instanța de apel incorect a individualizat

pedeapsa, Colegiul penal î-l consideră neîntemeiat.

La acest capitol, Colegiul penal remarcă că, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele

sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Conform art. 75 alin. (1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoarea pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, instanța de

judecată, ținând seama de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

ajungând la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

6

Colegiul penal reține că, la stabilirea pedepsei lui Gușan Pavel, aceasta a ținut

cont de principiile de aplicare a pedepsei prevăzute de art. 61 Cod penal, de criteriile

generale de individualizare a ei, stipulate în art. 75 Cod penal, de circumstanțele

cauzei care agravează ori atenuează răspunderea, de gravitatea infracțiunii săvârșite,

de motivul acesteia, de persoana inculpatului, a considerat posibilă corijarea și

reeducarea acestuia cu izolare de societate, considerând că aceasta este una echitabilă

faptei comise, ori, inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de ebrietate și are

antecedente penale nestinse.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal consideră că instanța de apel și-a

argumentat hotărârea, care este în corespundere cu prevederile art. 384 alin. (3) și art.

394 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, bazându-se pe materialele cauzei și

acordând deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, art. 3641 Cod de

procedură penală.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către

apărător nu este aplicabil din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și,

potrivit legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

În consecință, raportând situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin. (2)

Cod de procedură penală, Colegiul concluzionează că la judecarea cauzei în ordine de

apel, instanța de apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-

417 Cod de procedură penală, iar recursul declarat, este vădit neîntemeiat și se

apreciază ca inadmisibil.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Mihail Croitoru în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 26 martie 2019, în cauza penală, în privința lui Gușan Pavel XXX, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 06 noiembrie 2019.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

7