1ra-2156/2019 — art. 145 alin. 2 lit. j CP

Dosarul nr. 1ra-2156/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan și Elena Cobzac,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Arnaut Valentina în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 decembrie 2018, în cauza penală

în privința lui

Novac Vadim xxxxx, născut la xxxxx, originar

din xxxxx, fără loc permanent de trai.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.09.2018 - 29.09.2018;

Instanță de apel: 08.11.2018 - 17.12.2018;

Instanță de recurs: 04.10.2019 - 13.11.2019.

A C O N S T A T A T :

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit art.3641 Cod de

procedură penală, Novac Vadim a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art.145 alin.(2) lit. j) Cod penal, la 10 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de

tip închis.

Solicitarea acuzatorului de stat de a fi încasate cheltuielile de judecată de la

Novac Vadim, a fost respinsă ca neîntemeiată.

noaptea spre 11 iulie 2018, într-o perioadă de câteva ore, timpul exact nu a fost

posibil de stabilit de către organul de urmărire penală, aflându-se în incinta

construcției abandonate, amplasată pe str. Grenoble 111, mun. Chișinău, fiind în stare

de ebrietate alcoolică, în rezultatul unor relații ostile, având scopul omorului

intenționat a lui Covtunenco Evghenii, cu intervaluri de timp de scurtă durată, i-a

aplicat acestuia multiple lovituri cu pumnii, picioarele, cu o piatră și alte obiecte

peste diferite părți ale corpului, iar mai apoi, cu un cuțit, i-a aplicat o lovitură în

regiunea hemitoracelui stâng, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară

nr.201803C1342 din 31.07.2018, leziuni corporale care prezintă pericol pentru viață,

însă nu sunt în legătură cu survenirea decesului și se califică ca vătămare corporală

gravă, și o plagă înțepat-tăiată, penetrantă, oarbă a hemitoracelui stâng, cu lezarea

cordului, care a provocat o hemoragie și are legătură cauzală nemijlocită cu

1

survenirea morții lui Covtunenco Evghenii.

în partea neîncasării cheltuielilor de judecată, rejudecarea cauzei în această parte, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie dispusă încasarea din contul

inculpatului în beneficiul statului a sumei de 53 533 lei, cu titlul de cheltuieli de

judecată.

În motivarea cerințelor sale, acuzatorul de stat a invocat că, sentința este ilegală

în ceia ce privește refuzul în satisfacerea solicitării acuzatorului de stat de a încasa

din contul inculpatului cheltuielile judiciare în mărime de 53 533 lei suportate pentru

efectuare expertizelor judiciare numite în cadrul urmăriri penale și alte cheltuieli.

În acest sens, a notat că obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare

este principală și integrală, întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod

inevitabil desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica

pedeapsa infractorului, obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în

principal acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin

cererile lor, producerea unor cheltuieli, de asemenea, obligația de a suporta

cheltuielile judiciare este integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru

pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către prima instanță.

Consideră că, stabilindu-se vinovăția inculpatului în săvârșirea unei infracțiuni,

acestuia îi revine obligația de a plăti statului toate cheltuielile efectuate de la

începerea urmăririi penale și până la punerea în executare a hotărârii de condamnare.

În final, acuzatorul de stat a reiterat prevederile art.art.227, 229 Cod de

procedură penală.

2018, a fost admis apelul, casată parțial sentința în partea încasării cheltuielilor de

judecată și în această parte pronunță o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care a fost dispusă încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor de judecată în cuantum de 51 122 lei în contul statului.

În rest sentința a fost menținută.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reiterat prevederile art.art.143,

227, 229 Cod de procedură penală și a accentuat că, normele juridice enumerate

urmează a fi interpretate ținând cont de modificările operate prin Legea nr.316 din 22

decembrie 2017, în vigoare 09 februarie 2018. Prin Legea respectivă a fost exclus

art.143 alin.(2) Codul de procedură penală, care prevedea că, plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin.(1) se face din contul bugetului de

stat.

Drept urmare, instanța de apel a relevat că voința legiuitorului a fost îndreptată

spre obligarea condamnaților de a achita cheltuielile de efectuare a expertizelor.

Astfel, scutirea condamnaților de la plata acestor sume urmează să reprezinte

excepția, dar nu regula.

De asemenea, instanța de apel a reținut că urmează a fi încasate cheltuielile

care se referă la efectuarea expertizelor și cele prevăzute în art.227 Codul de

procedură penală. Totodată, pot fi încasate doar cheltuielile care au fost necesare

pentru instrumentarea cauzei concrete și care nu ar fi existat dacă nu era comisă

infracțiunea dată. Astfel, salariul procurorului și consumabilele sunt cheltuieli care

există indiferent de comiterea infracțiunii și existența lor nu este condiționată de

2

comiterea infracțiunii respective. Prin urmare, a fost respinsă cerința de recuperare a

cheltuielilor de judecată în partea care se referă la salariul procurorului și

consumabile.

temeiul pct.6) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală a contestat cu recurs decizia,

solicitând casarea parțială a acesteia, în latura cheltuielilor de judecată, cu menținerea

fără modificări a sentinței.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, decizia instanței de apel o consideră

neîntemeiată și pasibilă casării, instanța greșit a impus inculpatul să achite expertizele

judiciare.

Or, modificările operate prin Legea nr.316 din 22.12.2017, potrivit cărora a

fost abrogat alin.(2) din art.143 Cod de procedură penală, nu semnifică liberarea

bugetului de stat de plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la

alin.(1) al aceluiași articol, cu atât mai mult nu impun inculpatul să achite aceste

cheltuieli judiciare.

La fel, abrogarea alin.(2) din art.143 Cod de procedură penală reprezintă

uniformizarea legislației cu privire la plata expertizelor judiciare și ajustarea politicii

de achitare a serviciilor conexe conform legii.

Pretinde că, modalitatea de achitare a costului expertizei judiciare este un

element conex și subsidiar procesului penal, astfel chestiunea cu privire la plata

cheltuielilor judiciare legate de efectuarea expertizei, prin prisma prevederilor

art.art.227-229, 142-143 Cod de procedură penală, urmează a fi soluționată în strictă

conformitate cu prevederile actului legislativ special, or în domeniul achitării costului

expertizei judiciare se aplică în exclusivitate Legea nr.68 din 14 aprilie 2016 cu

privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar.

Potrivit prevederilor art.75 alin.(3) din Legea nr.68 din 14 aprilie 2016, în

cazurile penale cheltuielile pentru efectuare a expertizei sunt suportate de către

ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la

art.142 alin.(2) Cod de procedură penală. Cazurile de excepție, prevăzute la art.142

alin.(2) Cod de procedură penală, sunt legate de cererile despre efectuarea expertizei,

înaintate de părțile procesului penal, din inițiativă proprie și pe cont propriu.

Consideră că, odată ce ordonatorul expertizei este o instituție abilitată a statului

și, respectiv, nu există cererea inculpatului privind efectuarea rapoartelor de expertiză

respective, prin prisma normelor de drept enunțate, rezultă, în mod cert și univoc, că

plata pentru efectuarea raportului de expertiză judiciară se face din contul mijloacelor

bugetului de stat. Or, legea nu prevede o altă modalitate de plată a expertizelor

judiciare în cazul în care elementele de fapt, în calitate de probe în procesul penal,

constatate prin intermediul raportului de expertiză, sunt administrate la inițiativa

organului de urmărire penală sau instanței de judecată.

În contextul celor expuse, concluzionează că prima instanță corect a respins ca

neîntemeiată solicitarea acuzatorului de stat de a fi încasată de la inculpatul Novac

Vadim în folosul statului suma de 53 533 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare constituite

din efectuarea rapoartelor de expertiză și salariul procurorului.

pronunțat pentru inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece

instanța de apel a adoptat soluția în conformitate cu modificările operate la art.143

3

Cod de procedură penală.

Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Colegiul reține că, recurentul invocă temeiul pentru recurs prevăzut la pct.6)

alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care statuează că hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

Analizând alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal

conchide că, acestea nu coroborează cu materialele cauzei și sunt invocate

neîntemeiat de titular, reieșind din raționamentele ce urmează.

În esență, recurentul critică decizia doar din considerentul că, în viziunea sa,

instanța de apel greșit a admis apelul și a dispus încasarea din contul inculpatului a

sumei de 51 122 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate la efectuarea

rapoartelor de expertiză.

Cu referire la aceste argumente ale recurentului Colegiul penal conchide, că

instanța de apel, judecând cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele

prezentate de părți, pe care le-a apreciat în mod obiectiv, ajungând corect la concluzia

de a admite solicitarea procurorului cu privire la încasarea din contul inculpatului în

beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în sumă de 51 122 lei, suportate pentru

efectuarea raportului de constatare tehnic-științific.

Astfel, art.227 alin.(2) Cod de procedură penală stipulează, că cheltuielile

judiciare cuprind sumele: 1) plătite sau care urmează a fi plătite martorilor, părții

vătămate, reprezentanților lor, experților, specialiștilor, interpreților, traducătorilor și

asistenților procedurali; 2) cheltuite pentru păstrarea, transportarea și cercetarea

corpurilor delicte; 3) care urmează a fi plătite pentru acordarea asistenței juridice

garantate de stat; 4) cheltuite pentru restituirea contravalorii obiectelor deteriorate sau

nimicite în procesul de efectuare a expertizei sau de reconstituire a faptei; 5) cheltuite

în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală.

Totodată, instanța de recurs relevă dispoziția alin.(2) art.229 Cod de procedură

penală potrivit căreia, instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze

cheltuielile judiciare... Prin urmare, se atestă că norma dată poartă un caracter

facultativ, lăsând la discreția instanței de a hotărî asupra chestiunii plății cheltuielilor

judiciare, ținând cont de împrejurările cauzei și suportării acestor cheltuieli.

Având în vedere prevederile legale citate, Colegiul penal constată, că suma de

51 122 lei a fost necesară pentru efectuarea rapoartelor de expertiză.

În această ordine de idei, instanța de recurs ordinar susține poziția instanței de

apel care corect a admis solicitarea procurorului cu privire la încasarea din contul

inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în suma de 51 122 lei.

De asemenea, Colegiul penal ține să remarce că, pornind de la relevanțele

art.art.229 alin.(1) și (3), 6 pct.111), 27, 414 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală,

4

instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare,

instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial condamnatul,

eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor, iar judecătorul

apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma

cercetării tuturor probelor administrate.

Mai mult, recurentul nu a formulat argumente indubitabile care să ateste că nu

este acceptabilă soluția de a lăsa plata cheltuielilor judiciare pe seama inculpatului și

că, în speță, urmează a fi pusă plata acestor cheltuieli în sarcina statului.

În plus, Colegiul penal apreciază drept întemeiat argumentul instanței de apel

precum că, scutirea condamnaților de la plata cheltuielilor de judecată urmează să

reprezinte excepția, dar nu regula.

Colegiul penal de asemenea menționează că, la examinarea cauzei de către

instanța de apel, au fost respectate prevederile legale prescrise de art.art.414-419 Cod

de procedură penală, iar eroarea de drept invocată de către recurent prescrisă la

art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, nu a fost constatată la examinarea

recursului, prin urmare, hotărârea atacată este legală și întemeiată, iar recursul

urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Arnaut Valentina în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 17 decembrie 2018, în cauza penală în privința lui Novac Vadim xxxxx, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată motivat la 13 noiembrie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

5