1ra-1730/2019 — art. 201-1 alin. 1 Cp

1ra-1730/2019 — art. 201-1 alin. 1 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1730/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Dumitru Mardari,

Maria Ghervas,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul

ordinar, declarat de procurorul-șef al Procuraturii de circumscripție Cahul, Dumitru

Calendari, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 23 mai 2019, în privința lui

Hălmagea Constantin XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 15.05.2014 – 24.01.2018,

instanța de apel: 13.04.2018 – 21.08.2018,

instanța de recurs: 19.10.2018 – 26.02.2019,

instanța de apel: 04.04.2019 – 23.05.2019,

instanța de recurs: 24.07.2019 – 15.10.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

încetează procesul penal privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în

privința lui Hălmagea Constantin în urma săvârșirii faptei prejudiciabile

prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal, în legătură cu expirarea termenului de

tragere la răspundere penală, fără a aplica în privința acestuia măsuri de

constrângere cu caracter medical”.

1

13:00, Hălmagea C., aflându-se la domiciliul său din XXXXXX, XXXXXX,

XXX, ap. 9, i-a aplicat o lovitură în abdomen mamei sale, Hălmagea I., după ce cu

ajutorul unui cuțit de bucătărie a amenințat-o și i-a aplicat o lovitură în regiunea

gâtului. În urma acestui fapt, i-a provocat victimei, conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 665 din 24.09.2013, vătămare corporală ușoară cu dereglarea

sănătății de scurtă durată.

Instanța a conchis că au fost administrate suficiente probe pentru a

demonstra comiterea faptei prejudiciabile prevăzute la art. 2011 alin. (1) Cod penal.

Totodată, potrivit raportului de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr.

1060 din 04.11.2013, Hălmagea C. suferă de maladie psihică cronică și evolutivă

„XXXXXX XXXXXX, XXXXXX XXXXXX-XXXXXX” și este recunoscut

iresponsabil de fapta comisă, astfel că a comis fapta ce i se impută fiind în stare de

iresponsabilitate.

Potrivit art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală, dacă consideră dovedit

faptul că persoana în cauză a săvârșit o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea

penală, în stare de iresponsabilitate, instanța de judecată adoptă, conform art. 23

Cod penal o sentință de încetare a procesului și de neaplicare a unor astfel de

măsuri în cazurile când, prin caracterul faptei săvârșite și starea sănătății sale,

persoana nu prezintă pericol pentru societate și nu are nevoie de tratament forțat. În

astfel de cazuri, instanța anunță despre bolnav organele de ocrotire a sănătății.

Fapta prejudiciabilă săvârșită de Hălmagea C. prevede o pedeapsă cu muncă

neremunerată în mărime de la 150 la 180 ore sau închisoare de până la 2 ani,

făcând parte din categoria infracțiunilor ușoare.

În conformitate cu art. 60 alin. (1) lit. a), (2) Cod penal, persoana se

liberează de răspundere penală dacă a expirat termenul de 2 ani de la săvârșirea

unei infracțiuni ușoare. Prescripția curge din ziua săvârșirii infracțiunii și până la

data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată.

Ori, fapta prevăzută la art. 2011 alin. (1) Cod penal a fost comisă în anul

2013, iar din ziua săvârșirii au expirat mai mult de 2 ani, temei ce atrage

necesitatea de a înceta procesul penal în baza acestei legi cu liberarea lui Hălmagea

C. de răspunderea penală, pe motivul expirării termenului tragerii la răspundere

penală.

solicitând casarea sentinței în partea încetării procesului penal de aplicare a

măsurilor de constrângere cu caracter medical și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care în privința lui Hălmagea C. să fie aplicate măsuri de constrângere cu caracter

medical, prin internare într-o instituție psihiatrică cu supraveghere obișnuită.

Apelantul a invocat că legea nu prevede ca temei de încetare a procesului

penal de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical expirarea

termenului de tragere la răspundere penală. Deci, procesul penal de aplicare a

măsurilor de constrângere cu caracter medical nu poate fi încetat din acest motiv,

deoarece persoana, în privința căreia se solicită aplicarea măsurilor de constrângere

cu caracter medical, nu este trasă la răspundere penală și este absolvită a priori de

2

ea, în temeiul art. 23 Cod penal, din motivul comiterii faptei prejudicialele în stare

de iresponsabilitate.

Potrivit art. 60 alin. (1) Cod penal, persoana se liberează de răspundere

penală dacă au expirat anumite termene din ziua săvârșirii infracțiunii, iar în cazul

procesului penal de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical,

persoana nu a comis nicio infracțiune, ea nefiind subiect al infracțiunii din motivul

iresponsabilității, ci o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală. Deoarece

într-un asemenea proces persoana este absolvită de răspunderea penală, în privința

acesteia nu se aplică prevederile art. 60 Cod penal, ce reglementează prescripția

tragerii la răspundere.

Art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală stabilește drept temei de încetare

a procesului și de neaplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical cazul

când, prin caracterul faptei săvârșite și starea sănătății sale, persoana nu prezintă

pericol pentru societate și nu are nevoie de tratament forțat.

Instanța de fond a încercat să probeze că și acest temei poate fi aplicat,

deoarece Hălmagea C., în perioada 2014-2018 prin comportamentul său nu a dat

dovadă de pericol social sau de o predispunere la alte fapte sociale și el s-a implicat

în viața cotidiană.

Conform raportului de expertiză psihiatrico-legală nr. 704a-2013 din

04.11.2013 în privința lui Hălmagea C. urmează sa fie aplicate măsuri de

constrângere cu caracter medical prin internare într-o instituție psihiatrică cu

supraveghere obișnuită și până în prezent pe cauza penală dată nu există o altă

expertiză judiciară, care ar combate argumentele expertizei psihiatrico-legale nr.

704a -2013 din 04.11.2013.

respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut ca fiind neîntemeiate argumentele acuzării că în

privința inculpatului urmează a fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter

medical ori, pentru aplicarea acestui tip de măsuri, nu este necesară doar starea de

iresponsabilitate a acestuia.

În această ordine de idei, sunt întemeiate concluziile instanței de fond.

declarat recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că în privința persoanei care a săvârșit o faptă

prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate urmează a fi încetat procesul penal

doar dacă există o condiție că această persoană nu necesită aplicarea măsurilor de

constrângere cu caracter medical.

Însă, potrivit raportului de expertiză psihiatrico-legală nr. 704a-2013 din

04.11.2013, Hălmagea C. necesită măsuri de siguranță cu caracter medical în

sensul de a fi îndreptat la tratament prin constrângere în Spital de Psihiatrie cu

supraveghere riguroasă.

26 februarie 2019, recursul a fost admis, casată total decizia contestată și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

3

Instanța de recurs a reținut că procurorul, prin ordonanța din 08.05.2014, în

baza art. 495 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, a trimis cauza penală în

instanța de judecată, deoarece s-a constatat că există temeiuri de a aplica față de

Hălmagea C. măsuri de constrângere cu caracter medical.

Instanța de apel, menținând sentința de încetare a procesului penal în

legătură cu expirarea termenului de tragere la răspundere penală, nu a ținut cont de

prevederile art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit cărora, dacă

consideră dovedit faptul că persoana în cauză a săvârșit o faptă prejudiciabilă,

prevăzută de legea penală, în stare de iresponsabilitate, instanța de judecată adoptă,

conform art. 23 Cod penal, fie o sentință de absolvire a acestei persoane de

pedeapsă sau, după caz, de răspundere penală, fie de liberare de pedeapsă și de

aplicare față de ea a unor măsuri de constrângere cu caracter medical, indicând

care anume din ele trebuie aplicată, sau o sentință de încetare a procesului și de

neaplicare a unor astfel de măsuri în cazurile când, prin caracterul faptei săvârșite

și starea sănătății sale, persoana nu prezintă pericol pentru societate și nu are

nevoie de tratament forțat. În astfel de cazuri, instanța anunță despre bolnav

organele de ocrotire a sănătății.

Ori, soluția instanței de apel de menținere a sentinței de încetare a procesului

penal privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în privința lui Hălmagea C.

în urma săvârșirii faptei prejudiciabile prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal,

pe motivul expirării termenului de tragere la răspundere penală, fără a aplica în

privința acestuia măsuri de constrângere cu caracter medical, este contrară

prevederilor art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală.

casată parțial sentința și pronunțată următoarea hotărâre: „Se constată săvârșirea

de către Hălmagea Constantin a faptei prejudiciabile prevăzute de art. 2011 alin.

(1) Cod penal, cu încetarea procesului penal în legătură cu intervenirea

termenului de prescripție”.

În rest, decizia a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond corect a concluzionat că

Hălmagea C. a comis fapta prejudiciabilă prevăzută la art. 2011 alin. (1) Cod penal,

ca violența în familie, adică acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată fizic

sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei,

care a provocat suferință fizică, soldată cu vătămarea ușoară a integrității

corporale sau sănătății, suferință psihică ori prejudiciu material sau moral.

Însă, este eronată concluzia instanței de fond de încetare a procesului penal

privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în privința lui Hălmagea C., în

legătură cu expirarea termenului de tragere la răspundere penală, fără a indica în

dispozitivul sentinței care este fapta prejudiciabilă săvârșită de acesta, și anume,

fapta prevăzută la art. 2011 alin. (1) Cod penal.

Totodată, procesul penal în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal în privința lui

Hălmagea C. urmează a fi încetat pe motivul intervenirii prescripției de aplicare

a măsurilor cu caracter medical.

Pe lângă aceasta, afirmațiile acuzării că prescripția tragerii la răspundere

penală nu se referă la măsurile de constrângere cu caracter medical sunt

4

neîntemeiate, aceasta fiind o măsură de constrângere cu caracter medical care se

aplică conform art. 99 Cod penal în cadrul procesului penal. Ori, prescripția se

aplică la tot ce duce la consecințe penale, inclusiv la măsurile de constrângere.

Calendari, a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Recurentul a invocat că soluția instanței de apel de menținere a sentinței de

încetare a procesului penal privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în

privința lui Hălmagea C. în urma săvârșirii faptei prejudiciabile prevăzute la art.

2011 alin. (1) Cod penal, pe motivul expirării termenului de tragere la răspundere

penală, fără a aplica în privința acestuia măsuri de constrângere cu caracter medical

contravine prevederilor art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală și deciziei

instanței de recurs prin care cauza a fost trimisă la rejudecare.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 16)

Cod de procedură penală.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă că instanțele de fond și de apel au comis

următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 23 alin. (1) Cod penal, nu este pasibilă de

răspundere penală persoana care, în timpul săvârșirii unei fapte prejudiciabile, se

afla în stare de iresponsabilitate. Față de o asemenea persoană, în baza hotărârii

instanței de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical,

prevăzute de prezentul cod. Conform art. 99 Cod penal, persoanelor care au

săvârșit fapte prevăzute de legea penală în stare de iresponsabilitate instanța de

judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrângere cu caracter medical,

care se înfăptuiesc de către instituțiile curative ale organelor de ocrotire a sănătății:

a) internarea într-o instituție psihiatrică cu supraveghere obișnuită; b) internarea

într-o instituție psihiatrică cu supraveghere riguroasă. Potrivit art. 495 alin. (1) pct.

2) Cod de procedură penală, după terminarea urmăririi penale, procurorul, prin

ordonanță, decide trimiterea cauzei în instanța de judecată dacă s-a constatat că

există temeiuri de a se aplica față de cel care a săvârșit infracțiune măsuri de

constrângere cu caracter medical. În corespundere cu art. 498 alin. (1), (2) pct. 1) -

(5) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța trebuie să soluționeze

dacă a avut loc fapta prejudiciabilă prevăzută de legea penală, dacă fapta aceasta a

5

fost săvârșită de persoana cauza căreia se judecă, dacă această persoană a săvârșit

fapta prejudiciabilă în stare de iresponsabilitate, dacă trebuie aplicată vreo măsură

de constrângere cu caracter medical și care anume. Potrivit art. 499 alin. (1) Cod de

procedură penală, dacă consideră dovedit faptul că persoana în cauză a săvârșit o

faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, în stare de iresponsabilitate,

instanța de judecată adoptă, conform art. 23 Cod penal, fie o sentință de absolvire a

acestei persoane de pedeapsă sau, după caz, de răspundere penală, fie de liberare

de pedeapsă și de aplicare față de ea a unor măsuri de constrângere cu caracter

medical, indicând care anume din ele trebuie aplicată, sau o sentință de încetare a

procesului și de neaplicare a unor astfel de măsuri în cazurile când, prin caracterul

faptei săvârșite și starea sănătății sale, persoana nu prezintă pericol pentru societate

și nu are nevoie de tratament forțat. Conform art. 389 alin. (4) pct. 3) Cod de

procedură penală, sentința de condamnare se adoptă cu liberarea de pedeapsă în

cazul expirării termenului de prescripție.

În corespundere cu jurisprudența națională, sentința trebuie să corespundă

atât după formă, cât și după conținut cerințelor Codului de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor

inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct.

3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit dispozitivului și descriptivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) în descriptiv, inițial a constatat că fapta prejudiciabilă a fost săvârșită de

către Hălmagea C., care se afla în stare de în stare de iresponsabilitate –

circumstanțe de fapt și de drept proprii unei sentințe de aplicare a unor măsuri de

constrângere cu caracter medical (art. 499 CPP), însă ulterior și-a argumentat soluția

divergent în raport cu sentința de condamnare (art. 60 CP, 389 alin. (4) pct. 3) CPP).

Totodată, în dispozitiv s-a contrazis dispunând, absolut neclar: „încetarea

procesului penal privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în privința lui

Hălmagea Constantin în urma săvârșirii faptei prejudiciabile prevăzute de art.

2011 alin. (1) Cod penal, în legătură cu expirarea termenului de tragere la

răspundere penală, fără a aplica în privința acestuia măsuri de constrângere cu

caracter medical” – o soluție improprie niciuneia din sentințele enunțate supra;

b) a omis raportul de expertiză psihiatrico-legală nr. 704a-2013 din

04.11.2013, conform cărui Hălmagea C. a săvârșit fapta în stare de

iresponsabilitate și necesită măsuri de siguranță cu caracter medical, prin

constrângere, în Spital de Psihiatrie, cu supraveghere riguroasă.

Ori, această probă, raportată la prevederile art. 499 Cod de procedură

penală, prezumă, în mod rezonabil, o sentință de aplicare a unor măsuri de

constrângere cu caracter medical, excluzând o sentință de încetare a procesului și

de neaplicare a unor astfel de măsuri, deoarece lipsesc premisele legale, că: prin

caracterul faptei săvârșite și starea sănătății sale, persoana nu prezintă pericol

pentru societate și nu are nevoie de tratament forțat.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și în raport cu circumstanțele în fapt și drept invocate în

6

rechizitoriu, adoptând o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii, acesta

fiind expus neclar.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1), (6) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală. Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele

cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a

instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal. Conform art. 419 Cod

de procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară

potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care se

aplică în mod corespunzător. Potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate. Conform art.

436 alin. (2) Cod de procedură penală, pentru instanța de rejudecare, indicațiile

instanței de recurs sunt obligatorii. Potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și

de drept care au dus la admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări,

Chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă normele de drept procesual și penal au fost corect aplicate (Hotărârea Plenului

CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de

apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, rejudecând cauza conform regulilor generale, potrivit descriptivului și

dispozitivului deciziei contestate (pct. 7. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond, nominalizate mai sus, repetându-le întocmai, și nu a rejudecat

cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță.

Astfel, a statuat în descriptiv absolut neclar, divergent și fără orice suport

legal că: „procesul penal în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal în privința lui

Hălmagea C. urmează a fi încetat pe motivul intervenirii prescripției de aplicare

a măsurilor cu caracter medical. Pe lângă aceasta, afirmațiile acuzării că

prescripția tragerii la răspundere penală nu se referă la măsurile de constrângere

cu caracter medical sunt neîntemeiate, aceasta fiind o măsură de constrângere cu

caracter medical care se aplică conform art. 99 Cod penal în cadrul procesului

penal. Ori, prescripția se aplică la tot ce duce la consecințe penale, inclusiv la

măsurile de constrângere”.

Totodată, în dispozitiv s-a contrazis dispunând, absolut neclar: „Se constată

săvârșirea de către Hălmagea Constantin a faptei prejudiciabile prevăzute de art.

2011 alin. (1) Cod penal, cu încetarea procesului penal în legătură cu intervenirea

termenului de prescripție” – o soluție improprie niciuneia din sentințe supra;

b) a depășit limitele învinuirii formulate lui Hălmagea C., deoarece a

7

încadrat acțiunile lui în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal conform semnelor

calificative „... sau inacțiunea intenționată..., soldată cu vătămarea ușoară a

integrității corporale sau a sănătății..., prejudiciu material sau moral” –

circumstanțe de drept neincriminate ultimului prin ordonanța de trimitere a cauzei

în instanța de judecată pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter

medical, din 08.05.2014 (v. 1,f.d.136);

c) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi raportul ofițerului

operativ de serviciu al IP Cahul din 23.09.2013 - v. I, f.d. 4; certificatul de

dizabilitate și capacitate de muncă seria CN nr. 150869 – v. I, f.d. 222;

d) a omis relevanțele din decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție din 26.02.2019, că: „soluția instanței de apel de menținere a sentinței de

încetare a procesului penal privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în

privința lui Hălmagea C. în urma săvârșirii faptei prejudiciabile prevăzute de art.

2011 alin. (1) Cod penal, pe motivul expirării termenului de tragere la răspundere

penală, fără a aplica în privința acestuia măsuri de constrângere cu caracter

medical, este contrară prevederilor art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală”.

Ori, art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală prevede expres că pentru instanța de

rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii (pct. 6., 7. din decizie).

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu

au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu

cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazicând dispozitivul hotărârii, acesta fiind expus neclar, și că recursul ordinar

este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului ordinar, casării totale a deciziei

contestate, și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

8

D E C I D E :

admite recursul ordinar declarat de procurorul-șef al Procuraturii de

circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, casează total decizia Curții de Apel

Cahul din 23 mai 2019, în privința lui Hălmagea Constantin XXXXXX, și dispune

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 08

noiembrie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Dumitru Mardari

Maria Ghervas

9