1ra-1004/20 — art. 201 1 alin. 1 CP

1ra-1004/20 — art. 201 1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1004/2020

prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (jud: D. Bosîi)

instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud: R. Petrov, N. Bondarenco, S. Pillipenco)

D E C I Z I E

20 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

judecând în ședință, fără participarea părților, recursul ordinar declarate de

către inculpatul Constantin Hălmagea și de către partea vătămată Iulia Hălmagea,

împotriva deciziei din 16 decembrie 2019 a Colegiului penal al Curții de Apel Cahul,

în cauza penală în privința lui

Hălmagea Constantin XXXXX,

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 15.05.2014 până la 24.01.2018;

Instanța de apel de la 13.04.2018 până la 21.08.2018;

de la 04.04.2019 până la 23.05.2019;

de la 15.10.2019 până la 16.12.2019;

Instanța de recurs de la 19.10.2018 până la 26.02.2019;

de la 24.07.2019 până la 15.10.2019;

de la 14.02.2020 până la 20.05.2020.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală a fost

legal executată.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție asupra recursului ordinar în cauză

în baza actelor din dosar,

c o n s t a t ă :

procesul penal privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în privința lui

Hălmagea Constantin în urma săvârșirii faptei prejudiciabile prevăzute de art. 2011

alin. (1) Cod penal, în legătură cu expirarea termenului de tragere la răspundere

penală, fără a aplica în privința acestuia măsuri de constrângere cu caracter medical”.

Constantin Hălmagea, aflându-se la domiciliul său din or. Cahul, str. B. P. Hașdeu

15, ap. 9, i-a aplicat o lovitură în abdomen mamei sale, Iulia Hălmagea, după ce cu

ajutorul unui cuțit de bucătărie a amenințat-o și i-a aplicat o lovitură în regiunea

gâtului. În urma acestui fapt, i-a provocat victimei, conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 665 din 24 septembrie 2013, vătămare corporală ușoară cu

dereglarea sănătății de scurtă durată.

1

Instanța a conchis că au fost administrate suficiente probe pentru a demonstra

comiterea faptei prejudiciabile prevăzute la art. 2011 alin. (1) Cod penal.

Totodată, conform raportului de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr.

1060 din 04 noiembrie 2013, Constantin Hălmagea suferă de maladie psihică cronică

și evolutivă „XXXXX” și este recunoscut iresponsabil de fapta comisă, astfel că a

comis fapta ce i se impută fiind în stare de iresponsabilitate.

Conform art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală, dacă consideră dovedit

faptul că persoana în cauză a săvârșit o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea

penală, în stare de iresponsabilitate, instanța de judecată adoptă, conform art. 23 Cod

penal o sentință de încetare a procesului și de neaplicare a unor astfel de măsuri în

cazurile când, prin caracterul faptei săvârșite și starea sănătății sale, persoana nu

prezintă pericol pentru societate și nu are nevoie de tratament forțat. În astfel de

cazuri, instanța anunță despre bolnav organele de ocrotire a sănătății.

Fapta prejudiciabilă săvârșită de Constantin Hălmagea prevede o pedeapsă cu

muncă neremunerată în mărime de la 150 la 180 ore sau închisoare de până la 2 ani,

făcând parte din categoria infracțiunilor ușoare.

În conformitate cu art. 60 alin. (1) lit. a), alin. (2) Cod penal, persoana se

liberează de răspundere penală dacă a expirat termenul de 2 ani de la săvârșirea unei

infracțiuni ușoare. Prescripția curge din ziua săvârșirii infracțiunii și până la data

rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată.

Ori, fapta prevăzută la art. 2011 alin. (1) Cod penal a fost comisă în anul 2013,

iar din ziua săvârșirii au expirat mai mult de 2 ani, temei ce atrage necesitatea de a

înceta procesul penal în baza acestei legi cu liberarea lui Constantin Hălmagea de

răspunderea penală, pe motivul expirării termenului tragerii la răspundere penală.

care a solicitat casarea sentinței în partea încetării procesului penal de aplicare a

măsurilor de constrângere cu caracter medical și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care în privința lui Constantin Hălmagea să fie aplicate măsuri de constrângere cu

caracter medical, prin internare într-o instituție psihiatrică cu supraveghere

obișnuită.

Apelantul a invocat că legea nu prevede ca temei de încetare a procesului penal

de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical expirarea termenului de

tragere la răspundere penală. Deci, procesul penal de aplicare a măsurilor de

constrângere cu caracter medical nu poate fi încetat din acest motiv, deoarece

persoana, în privința căreia se solicită aplicarea măsurilor de constrângere cu

caracter medical, nu este trasă la răspundere penală și este absolvită a priori de ea,

în temeiul art. 23 Cod penal, din motivul comiterii faptei prejudicialele în stare de

iresponsabilitate.

Potrivit art. 60 alin. (1) Cod penal, persoana se liberează de răspundere penală

dacă au expirat anumite termene din ziua săvârșirii infracțiunii, iar în cazul

procesului penal de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical,

persoana nu a comis nicio infracțiune, ea nefiind subiect al infracțiunii din motivul

iresponsabilității, ci o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală. Deoarece într-

un asemenea proces persoana este absolvită de răspunderea penală, în privința

acesteia nu se aplică prevederile art. 60 Cod penal, ce reglementează prescripția

tragerii la răspundere.

Art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală stabilește drept temei de încetare a

procesului și de neaplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical cazul

2

când, prin caracterul faptei săvârșite și starea sănătății sale, persoana nu prezintă

pericol pentru societate și nu are nevoie de tratament forțat.

Instanța de fond a încercat să probeze că și acest temei poate fi aplicat, deoarece

Constantin Hălmagea, în perioada 2014-2018 prin comportamentul său nu a dat

dovadă de pericol social sau de o predispunere la alte fapte sociale și s-a implicat în

viața cotidiană.

Conform raportului de expertiză psihiatrico-legală nr. 704a-2013 din 04

noiembrie 2013 în privința lui Constantin Hălmagea urmează sa fie aplicate măsuri

de constrângere cu caracter medical prin internare într-o instituție psihiatrică cu

supraveghere obișnuită și până în prezent pe cauza penală dată nu există o altă

expertiză judiciară, care ar combate argumentele expertizei psihiatrico-legale nr.

704a -2013 din 04 noiembrie 2013.

respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut ca fiind neîntemeiate argumentele acuzării că în

privința inculpatului urmează a fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter

medical ori, pentru aplicarea acestui tip de măsuri, nu este necesară doar starea de

iresponsabilitate a acestuia.

În această ordine de idei, sunt întemeiate concluziile instanței de fond.

recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că în privința persoanei care a săvârșit o faptă

prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate urmează a fi încetat procesul penal

doar dacă există o condiție că această persoană nu necesită aplicarea măsurilor de

constrângere cu caracter medical.

Însă, potrivit raportului de expertiză psihiatrico-legală nr. 704a-2013 din 04

noiembrie 2013, Constantin Hălmagea necesită măsuri de siguranță cu caracter

medical în sensul de a fi îndreptat la tratament prin constrângere în Spital de

Psihiatrie cu supraveghere riguroasă.

Supreme de Justiție, recursul a fost admis, casată total decizia contestată și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a reținut că procurorul, prin ordonanța din 08 mai 2014, în

baza art. 495 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, a trimis cauza penală în

instanța de judecată, deoarece s-a constatat că există temeiuri de a aplica față de

Constantin Hălmagea măsuri de constrângere cu caracter medical.

Instanța de apel, menținând sentința de încetare a procesului penal în legătură

cu expirarea termenului de tragere la răspundere penală, nu a ținut cont de

prevederile art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit cărora, dacă consideră

dovedit faptul că persoana în cauză a săvârșit o faptă prejudiciabilă, prevăzută de

legea penală, în stare de iresponsabilitate, instanța de judecată adoptă, conform art.

23 Cod penal, fie o sentință de absolvire a acestei persoane de pedeapsă sau, după

caz, de răspundere penală, fie de liberare de pedeapsă și de aplicare față de ea a unor

măsuri de constrângere cu caracter medical, indicând care anume din ele trebuie

aplicată, sau o sentință de încetare a procesului și de neaplicare a unor astfel de

măsuri în cazurile când, prin caracterul faptei săvârșite și starea sănătății sale,

3

persoana nu prezintă pericol pentru societate și nu are nevoie de tratament forțat. În

astfel de cazuri, instanța anunță despre bolnav organele de ocrotire a sănătății.

Ori, soluția instanței de apel de menținere a sentinței de încetare a procesului

penal privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în privința lui Constantin

Hălmagea în urma săvârșirii faptei prejudiciabile prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod

penal, pe motivul expirării termenului de tragere la răspundere penală, fără a aplica

în privința acestuia măsuri de constrângere cu caracter medical, este contrară

prevederilor art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală.

fost casată parțial sentința și pronunțată următoarea hotărâre: „Se constată săvârșirea

de către Constantin Hălmagea a faptei prejudiciabile prevăzute de art. 2011 alin. (1)

Cod penal, cu încetarea procesului penal în legătură cu intervenirea termenului de

prescripție”. În rest, decizia a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond corect a concluzionat că Constantin

Hălmagea a comis fapta prejudiciabilă prevăzută la art. 2011 alin. (1) Cod penal, ca

violență în familie, adică acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată fizic sau

verbal, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a

provocat suferință fizică, soldată cu vătămarea ușoară a integrității corporale sau

sănătății, suferință psihică ori prejudiciu material sau moral.

Însă, este eronată concluzia instanței de fond de încetare a procesului penal

privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în privința lui Constantin Hălmagea,

în legătură cu expirarea termenului de tragere la răspundere penală, fără a indica în

dispozitivul sentinței care este fapta prejudiciabilă săvârșită de acesta, și anume,

fapta prevăzută la art. 2011 alin. (1) Cod penal.

Totodată, procesul penal în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal în privința lui

Constantin Hălmagea urmează a fi încetat pe motivul intervenirii prescripției de

aplicare a măsurilor cu caracter medical.

Pe lângă aceasta, afirmațiile acuzării că prescripția tragerii la răspundere penală

nu se referă la măsurile de constrângere cu caracter medical sunt neîntemeiate,

aceasta fiind o măsură de constrângere cu caracter medical care se aplică conform

art. 99 Cod penal în cadrul procesului penal. Ori, prescripția se aplică la tot ce duce

la consecințe penale, inclusiv la măsurile de constrângere.

declarat recurs ordinar, în care a solicitat casarea acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că soluția instanței de apel de menținere a sentinței de

încetare a procesului penal privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în

privința lui Constantin Hălmagea în urma săvârșirii faptei prejudiciabile prevăzute

la art. 2011 alin. (1) Cod penal, pe motivul expirării termenului de tragere la

răspundere penală, fără a aplica în privința acestuia măsuri de constrângere cu

caracter medical contravine prevederilor art. 499 alin. (1) Cod de procedură penală

și deciziei instanței de recurs prin care cauza a fost trimisă la rejudecare.

În drept recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 16)

Cod de procedură penală.

Supreme de Justiție, recursul a fost admis, casată total decizia contestată și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

4

Instanța de recurs a menționat că în corespundere cu jurisprudența națională,

sentința trebuie să corespundă atât după formă, cât și după conținut cerințelor

Codului de procedură penală. Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua

situație să decurgă din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se

folosirea formulărilor inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005

privind sentința judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit dispozitivului și descriptivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie): a) în descriptiv, inițial a constatat

că fapta prejudiciabilă a fost săvârșită de către Constantin Hălmagea, care se afla în

stare de în stare de iresponsabilitate - circumstanțe de fapt și de drept proprii unei

sentințe de aplicare a unor măsuri de constrângere cu caracter medical (art. 499

CPP), însă ulterior și-a argumentat soluția divergent în raport cu sentința de

condamnare (art. 60 CP, 389 alin. (4) pct. 3) CPP). Totodată, în dispozitiv s-a

contrazis dispunând, absolut neclar: „încetarea procesului penal privind aplicarea

măsurilor cu caracter medical în privința lui Hălmagea Constantin în urma săvârșirii

faptei prejudiciabile prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal, în legătură cu

expirarea termenului de tragere la răspundere penală, fără a aplica în privința

acestuia măsuri de constrângere cu caracter medical” - o soluție improprie niciuneia

din sentințele enunțate supra; b) a omis raportul de expertiză psihiatrico-legală nr.

704a-2013 din 04 noiembrie 2013, conform căruia Constantin Hălmagea a săvârșit

fapta în stare de iresponsabilitate și necesită măsuri de siguranță cu caracter medical,

prin constrângere, în Spital de Psihiatrie, cu supraveghere riguroasă.

Ori, această probă, raportată la prevederile art. 499 Cod de procedură penală,

prezumă, în mod rezonabil, o sentință de aplicare a unor măsuri de constrângere cu

caracter medical, excluzând o sentință de încetare a procesului și de neaplicare a

unor astfel de măsuri, deoarece lipsesc premisele legale, că: prin caracterul faptei

săvârșite și starea sănătății sale, persoana nu prezintă pericol pentru societate și nu

are nevoie de tratament forțat.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și în raport cu circumstanțele în fapt și drept invocate în

rechizitoriu, adoptând o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii, acesta

fiind expus neclar.

Totodată, Colegiul a notat că instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de

drept nominalizate, deoarece, rejudecând cauza conform regulilor generale, potrivit

descriptivului și dispozitivului deciziei contestate (pct. 7. din decizie): a) nu a

reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise de instanța de

fond, nominalizate mai sus, repetându-le întocmai, și nu a rejudecat cauza potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță. Astfel, a statuat în

descriptiv absolut neclar, divergent și fără orice suport legal că: „procesul penal în

baza art. 2011 alin. (1) Cod penal în privința lui Constantin Hălmagea urmează a fi

încetat pe motivul intervenirii prescripției de aplicare a măsurilor cu caracter

medical. Pe lângă aceasta, afirmațiile acuzării că prescripția tragerii la răspundere

penală nu se referă la măsurile de constrângere cu caracter medical sunt

neîntemeiate, aceasta fiind o măsură de constrângere cu caracter medical care se

aplică conform art. 99 Cod penal în cadrul procesului penal. Ori, prescripția se aplică

la tot ce duce la consecințe penale, inclusiv la măsurile de constrângere”. Totodată,

în dispozitiv s-a contrazis dispunând, absolut neclar: „Se constată săvârșirea de către

5

Hălmagea Constantin a faptei prejudiciabile prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod

penal, cu încetarea procesului penal în legătură cu intervenirea termenului de

prescripție” - o soluție improprie niciuneia din sentințe supra; b) a depășit limitele

învinuirii formulate lui Constantin Hălmagea, deoarece a încadrat acțiunile lui în

baza art. 2011 alin. (1) Cod penal conform semnelor calificative „... sau inacțiunea

intenționată..., soldată cu vătămarea ușoară a integrității corporale sau a sănătății...,

prejudiciu material sau moral” - circumstanțe de drept neincriminate ultimului prin

ordonanța de trimitere a cauzei în instanța de judecată pentru aplicarea măsurilor de

constrângere cu caracter medical, din 08 mai 2014 (v. 1, f.d. 136); c) și-a întemeiat

concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a instanței de apel și

neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi raportul ofițerului operativ de serviciu

al IP Cahul din 23 septembrie 2013 - vol. I, f.d. 4; certificatul de dizabilitate și

capacitate de muncă seria CN nr. 150869 - vol. I, f.d. 222; d) a omis relevanțele din

decizia din 26 februarie 2019 a Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

că: „soluția instanței de apel de menținere a sentinței de încetare a procesului penal

privind aplicarea măsurilor cu caracter medical în privința lui Constantin Hălmagea

în urma săvârșirii faptei prejudiciabile prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal, pe

motivul expirării termenului de tragere la răspundere penală, fără a aplica în privința

acestuia măsuri de constrângere cu caracter medical, este contrară prevederilor art.

499 alin. (1) Cod de procedură penală”. Ori, art. 436 alin. (2) Cod de procedură

penală prevede expres că pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs

sunt obligatorii.

Așadar, Colegiul a constat că împrejurările expuse atestă în mod lucid că

instanțele de fond și de apel nu au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece

au adoptat hotărâri care nu cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii, acesta fiind expus neclar, și că

recursul ordinar este întemeiat.

de apel declarată de către procurorul în Procuratura raionului Cahul, Vasile Soltan.

S-a casat integral sentința din data de 24 ianuarie 2018 a Judecătoriei Cahul, sediul

Central, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, după cum urmează: S-a încetat procesul penal în

privința lui Hălmagea Constantin Nicolae pornit în baza articolului 2011 alin. (1) din

Codul penal, în legătură cu aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical.

S-a aplicat în privința lui Hălmagea Constantin Nicolae, măsuri de constrângere cu

caracter medical sub formă de tratament prin constrângere în spitalul psihiatric cu

supraveghere riguroasă. Executarea deciziei în partea internării lui Hălmagea

Constantin Nicolae, în instituția psihiatrică s-a pus în seama Inspectoratului de

Poliție Cahul.

Instanța de apel a considerat ca eronată soluția instanței de fond dat fiind faptul

că nu a judecat cauza penală în condițiile legii, adoptând o hotărâre care nu cuprinde

motivele legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii, acesta fiind expus neclar.

Or, instanța de apel s-a arătat convinsă de faptul că sentința instanței de fond

cu privire la încetarea procesului penal privind aplicarea măsurilor cu caracter

medical în privința lui Hălmagea Constantin Nicolae, în urma săvârșirii faptei

6

prejudiciabile prevăzute de art. 2011 alin. (1) din Codul penal, pe motivul expirării

termenului de tragere la răspundere penală, fără a aplica în privința acestuia măsuri

de constrângere cu caracter medical, este contrară prevederilor art. 499 alin. (1) din

Codul de procedură penală, care stipulează că, dacă consideră dovedit faptul că

persoana în cauză a săvârșit o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, în stare

de iresponsabilitate, instanța de judecată adoptă, conform art. 23 Cod penal, fie o

sentință de absolvire a acestei persoane de pedeapsă sau, după caz, de răspundere

penală, fie de liberare de pedeapsă și de aplicare față de ea a unor măsuri de

constrângere cu caracter medical, indicând care anume din ele trebuie aplicată.

În susținerea poziției enunțate, instanța de apel a reținut și faptul că potrivit

raportului de expertiză psihiatrico-legală nr. 704a – 2013, din data de 4 noiembrie

2013, efectuată în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie, comisia de experți a conchis

că Hălmagea Constantin Nicolae, suferă de o maladie psihică cronică și evolutivă

sub forma de XXXXX.

De asemenea, comisia de experți a mai conchis că Hălmagea Constantin

Nicolae, urmează a fi recunoscut iresponsabil de fapta care i se impută și luând în

considerare săvârșirea acțiunilor social periculoase, prezența simptomaticii

productive, dinamica progredientă a maladiei, lipsa criticii, Hălmagea Constantin

Nicolae, necesită măsuri de siguranță cu caracter medical în sensul de a fi îndreptat

la tratament prin constrângere în spital de psihiatrie cu supraveghere riguroasă, or,

ultimul nu poate fi supus măsurilor de urmărire penală.

Colegiul Curții de Apel Cahul a constatat că această probă, raportată la

prevederile art. 499 din Codul de procedură penală, prezumă, în mod rezonabil,

necesitatea de aplicare a unor măsuri de constrângere cu caracter medical în privința

inculpatului Hălmagea Constantin Nicolae excluzând o sentință de încetare a

procesului și de neaplicare a unor astfel de măsuri, deoarece lipsesc premisele legale,

că: prin caracterul faptei săvârșite și starea sănătății sale, persoana nu prezintă

pericol pentru societate și nu are nevoie de tratament forțat.

Or, concluzia instanței de fond precum că inculpatul din momentul comiterii

acțiunii prejudiciabile și până în prezent, nu a dat dovadă de un comportament social

– periculos și s-a implicat în viața cotidiană, nu poate fi reținută de către instanța de

apel, dat fiind faptul că reieșind din concluzia raportului experților psihiatrici anexat

la materialele cauzei penale, a fost analizată suficient de detaliat gradul de

iresponsabilitate al inculpatului. Mai mult de atât, Colegiul judiciar constată că

raportul a explicat clar și detaliat toate acțiunile care nu pot fi conștientizate sau

controlate de către inculpat.

Subsidiar, instanța de apel a menționat și faptul că conform art. 143 alin. (1)

pct. 3) din Codul de procedură penală, expertiza judiciară se dispune și se efectuează

în mod obligatoriu, pentru constatarea stării psihice și fizice a bănuitului,

învinuitului, inculpatului – în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de

responsabilitate sau la capacitatea lor de a-și apăra de sine stătător drepturile și

interesele legitime în procesul penal.

Iar potrivit art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, expertiza judiciară

se dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea

circumstanțelor ce pot avea importanță probatorie pentru cauza penală sunt necesare

cunoștințe specializate în domeniul științei, tehnicii, artei, meșteșugului sau în alte

domenii. Posedarea unor asemenea cunoștințe specializate de către persoana care

7

efectuează urmărirea penală sau de către judecător nu exclude necesitatea dispunerii

expertizei judiciare.

Prin urmare, constatarea instanței de fond precum că comportamentul

inculpatului Hălmagea Constantin Nicolae, nu este predispus la comiterea altor fapte

prejudiciabile, nu poate fi reținută de către instanța de apel, or, respectivele concluzii

au fost cert combătute de raportul de expertiză psihiatrico – legală nr. 704a – 2013,

din data de 4 noiembrie 2013, efectuată în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie,

concluzii care în accepțiunea instanței de apel, urmează a fi luate în considerare și

aplicate în privința inculpatului Hălmagea Constantin Nicolae.

Mai mult de atât, tratamentul împotriva maladiei psihice cronice și evolutivă

de care s-a constatat cert că suferă inculpatul, necesită de obicei o perioadă lungă de

timp, fapt ce necesită monitorizarea strictă a evoluției maladiei inculpatului.

Hălmagea și partea vătămată Iulia Hălmagea au declarat recurs ordinar, prin care au

solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de menținere a sentinței primei

instanțe.

În susținerea recursului au indicat că pe perioada examinării cauzei de către

inculpatul Constantin Hălmagea au fost întreprinse mai multe acțiuni în vederea

efectuării unui tratament benevol. De asemenea, a fost înregistrat la medicul

specialist, unde efectua permanent controale periodice, ceea ce a dus la

îmbunătățirea stării de sănătate și la moment nu necesită internare forțată.

Totodată, au specificat că instanța de apel eronat a dispus măsura de

constrângere cu caracter medical sub formă de tratament în spitalul psihiatric cu

supraveghere riguroasă, deoarece urma a fi aplicată supraveghere obișnuită.

Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal constată că titularul

a invocat ca temei pentru recurs art. 427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală,

potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Analizând motivele indicate în textul recursului, Colegiul penal sesizează că,

de fapt, recurenții contestă modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de

apel, considerând că acestea sunt insuficiente și nu dovedesc necesitatea pedepsei

aplicate.

La acest capitol, instanța de recurs subliniază că procedura de apreciere a

probelor ține de starea de fapt a cauzei, care a fost deja statuată de către instanța de

apel, de competența căreia este stabilirea stării de fapt. Instanța de recurs este în

drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și s-o caseze, atunci când se

constată comiterea unei erori de drept, însă va ține seama de starea de fapt deja

constatată prin hotărârea judecătorească devenită definitivă. Această concluzie se

desprinde din prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, care prin

8

temeiurile enumerate în pct. 1)-16) oferă dreptul de casare numai dacă se constată o

eroare de drept. Aprecierea probelor ca temei de recurs nu se specifică în norma

vizată, iar dezacordul unei părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar

constitui temei de casare a unei hotărâri de condamnare sau de achitare.

Cât privește motivul precum că, instanța a admis o erori de fapt, Colegiul penal

în această ordine de idei specifică că, pentru a constitui caz de casare eroarea de fapt

trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe

de altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul

de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real

al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Dar,

verificând probatoriul administrat în cauză, prin prisma argumentelor invocate de

recurent, Colegiul le consideră ca nefondate, în sensul că vinovăția inculpatului de

săvârșirea infracțiunii incriminate se dovedește indubitabil din probele acumulate și

că, la caz, nu a fost comisă nici o gravă eroare de fapt de către instanța de apel la

judecarea cauzei, care ar duce la casarea hotărârii atacate și adoptarea unei alte

soluții.

Din acest punct de vedere se constată că, de fapt, în cauză nu s-a comis erorile

de drept la care fac referință recurenții și, deci, nu persistă temeiurile de casare a

soluției adoptate, iar pedeapsa aplicată inculpatului este echitabilă faptelor comise.

Totodată, instanța de recurs remarcă, că criticile formulate de către inculpat și

partea vătămată, au format obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel

respectând prevederile art. 414 alin. (3) și art. 417 alin. (1) pct. 7) și 8) Cod de

procedură penală, cărora instanța le-a dat o motivare clară și argumentată, soluție,

care este susținută și de instanța de recurs și a cărei reluare nu se mai impune.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție, reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427 alin.

(1) Cod de procedură penală, prevede că la această etapă instanța de recurs verifică

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor stipulate

expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt

reținute în cauză.

Așadar, verificând procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel și

lecturând textul deciziei, rezultă că instanța ierarhic inferioară a verificat legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate pe care a casat-o, și-a motivat soluția adoptată punând

la baza acesteia probele administrate și verificate în cadrul ședinței instanței de apel.

Ținând cont de cele menționate, Colegiul penal conchide că, conținutul deciziei

corespunde prevederilor legale menționate, fiind oferite răspunsuri la toate motivele

invocate în apel.

Prin urmare, Colegiul penal susține că, toate probele prezentate au primit o

apreciere justă, iar concluziile făcute de instanța de apel au rezultat din

circumstanțele de fapt stabilite în prezenta cauză penală.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de instanța de apel. În cazul în care acesta și-a motivat decizia luată,

arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală,

pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte

de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

acestor instanțe.

9

Astfel, Colegiul penal susține pe deplin concluzia instanței de apel care a casat

hotărârea primei instanțe cu adoptarea unei noi soluții de încetare a cauzei în legătură

cu aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical.

Prin urmare, erorile de drept invocate de inculpat și partea vătămată, prevăzute

la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, nu și-au găsit confirmare la

examinarea recursului, iar din aceste considerente recursul urmează a fi declarat

inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul

penal,

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de către inculpatul Constantin

Hălmagea și de către partea vătămată Iulia Hălmagea, împotriva deciziei din 16

decembrie 2019 a Colegiului penal al Curții de Apel Cahul, în cauza penală în

privința lui Hălmagea Constantin Nicolae, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 20 mai 2020.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

10