1ra-1873/2019 — art. 201/1 alin. 1 lit. a CP

Dosarul nr. 1ra-1873/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul-șef al Procuraturii de

circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din

08 februarie 2019 și deciziei Curții de Apel Cahul din 08 aprilie 2019, în privința

inculpatului

Hamhadera XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 18.05.2018 – 08.02.2019,

instanța de apel: 07.03.2019 – 08.04.2019,

instanța de recurs: 09.08.2019 – 23.10.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 2011 alin. (1) lit. a) Cod penal la 170 ore muncă

neremunerată în folosul comunității.

Cererea acuzării privind încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului

a fost respinsă, ca neîntemeiată.

inculpatul Hamhadera I., aflându-se la domiciliul amplasat în XXXXXX,

XXXXXX XX, acționând cu intenție directă, a inițiat un conflict cu soția Hamhadera

E., care, conform art. 1331 Cod penal, este membru de familie și, dându-și seama de

caracterul acțiunilor sale prejudiciabile, i-a aplicat două lovituri cu pumnul în

regiunea feței și capului cauzându-i, conform raportului de expertiză medico-legală

nr. 188d din 19.06.2017, echimoză pe obraz, comoție cerebrală, produse la acțiuni

1

traumatice cu obiect contondent dur, ce condiționează dereglarea sănătății de scurtă

durată și se califică ca vătămare corporală ușoară.

În urma cercetării probelor administrate prin prisma admisibilității, pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza

art. 2011 alin. (1) lit. a) Cod penal, ca violența în familie, adică acțiunea intenționată

comisă de un membru al familiei în privința altui membru al familiei, manifestată

prin maltratare, soldată cu vătămare ușoară a integrității corporale și a sănătății.

Totodată, instanța a reținut că conform art. 228 alin. (4) Cod de procedură

penală, expertul, specialistul, interpretul, traducătorul au dreptul la recompensă

pentru executarea obligațiilor, afară de cazurile când le-au executat în cadrul unei

însărcinări de serviciu, iar potrivit art. 152 alin. (2) al Legii nr. 1086 cu privire la

expertiza judiciară, constatările tehnico-științifice și medico-legale, expertiza în

cauzele penale se efectuează de către expert fără perceperea taxei.

Art. 227 alin. (2) Cod de procedură penală prevede clar care anume cheltuieli

urmează a fi puse în seama inculpatului, categorie în care nu se includ cheltuielile

pentru efectuarea expertizei, acestea fiind puse în seama statului, prin intermediul

organelor de resort care pornesc urmărirea penală și se compun din cheltuieli evidente

și necesare în vederea constatării infracțiunii, însă nu constituie cheltuieli

suplimentare suportate de organul de urmărire penală sau de instanță în legătură cu

efectuarea urmăririi penale sau judecarea cauzei.

Astfel, cererea acuzării privind încasarea cheltuielilor judiciare suportate la

efectuarea expertizelor în sumă de 640 lei de la inculpat este neîntemeiată.

Acțiune civilă, conform art. 221 Cod de procedură penală, nu a fost înaintată.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care din

contul inculpatului să fie încasate cheltuielile judiciare în sumă de 640 lei.

Apelanta a invocat că la materialele cauzei se conține informația prin care se

confirmă că cheltuielile la efectuarea raportului de expertiză nr. 201811D0023 din

16.01.2018 constituie 320 lei.

Potrivit art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, expertiza se dispune

și se efectuează, în mod obligatoriu, în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit

adevărul în cauză.

Conform art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de judecată poate

obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor, în cazul asigurării inculpatului cu

avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când aceasta o cer

interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare.

Ori, argumentele instanței de fond invocate la motivarea refuzului de încasare a

cheltuielilor judiciare de la inculpat, și anume că statul are obligația de a demonstra

vinovăția persoanei, nu sunt plauzibile, deoarece, în cazul în care statul și-a onorat

această obligație, demonstrând prin acțiuni de procedură legală vinovăția persoanei

și, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, a suportat cheltuieli, art.

229 Cod de procedură penală indică direct că condamnatul poate fi obligat la

recuperarea cheltuielilor judiciare.

2

Potrivit art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, instanța poate elibera de

plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul sau persoana care trebuie

să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata

cheltuielilor judiciare poate influența substanțial asupra situației materiale a

persoanelor care se află la întreținerea lor.

Însă, instanța de fond, refuzând încasarea cheltuielilor judiciare din contul

inculpatului nu a stabilit că aceasta ar putea influența substanțial asupra situației

materiale a inculpatului.

nefondat.

Instanța de apel a statuat că potrivit art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, când prin alte probe

nu poate fi stabilit adevărul în cauză, iar conform art. 227 alin. (3) Cod de procedură

penală, cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat.

Astfel, în cazurile când expertiza este dispusă de către organul de urmărire

penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzării, plățile necesare pentru

efectuarea expertizei sunt achitate din contul mijloacelor bănești ale bugetului de stat.

Efectuarea expertizei judiciare a fost dispusă de către organul de urmărire

penală în vederea acumulării probelor care confirmă vinovăția inculpatului, fiind

acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului în vederea posibilității

formulării învinuirii și atragerea persoanei la răspundere penală, acțiune care este

pusă în sarcina acuzării.

Conform art. 75 alin. (3) al Legii cu privire la expertiza judiciară și statutul

expertului judiciar nr. 68 din 14.04.2016, în cauzele penale, cheltuielile pentru

efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare, din

bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) Cod de procedură

penală.

Deci, cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în vederea demonstrării

vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, prin numirea efectuării

expertizelor judiciare, reprezintă cheltuieli ce sunt achitate din bugetul statului și, în

această parte, cerințele procurorului sunt neîntemeiate și corect au fost respinse de

instanța de fond.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că conform art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Ori, la efectuarea expertizelor judiciare au fost suportate cheltuieli în legătură

cu necesitatea escortării inculpatului reținut la organul de urmărire penală în scopul

efectuării acțiunilor procesuale în cauza penală.

În același timp, soluționarea chestiunii cine suportă cheltuielile judiciare

trebuie făcută în conformitate cu prevederile art. 229 alin. (1) Cod de procedură

penală, responsabilitatea de a achita cheltuielile în legătură cu comiterea infracțiunii,

revenindu-i, în prim plan, condamnatului. Și doar dacă acesta nu este în stare să le

achite din diferite motive, cheltuielile sunt trecute în contul statului.

3

Mai mult, în dispozitivele hotărârilor adoptate lipsește soluția privind

cheltuielile judiciare, după cum prevede art. 385 alin. (1) pct. 14) și 397 pct. 5) Cod

de procedură penală în coroborare cu art. 229 Cod de procedură penală, că

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului,

soluția simplă de respingere a cererii procurorului nefiind o soluție procesuală deplină

și legală.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de

fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385

alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 2), 6) Cod de procedură penală,

care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează cine și

în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de

stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în

mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor

integrității corporale, altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în

cauză, instanțele just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în

speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizelor judiciare urmează a fi făcută din

contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării.

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare,

total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

4

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare

în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă

legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul

celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 2.

– 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova)

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul-șef al Procuraturii

de circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul

din 08 februarie 2019 și deciziei Curții de Apel Cahul din 08 aprilie 2019, în privința

inculpatului Hamhadera Ivan XXXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 noiembrie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

5