1ra-1017/2019 — art.151 alin.4 CP

Dosarul nr. 1ra-1017/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

08 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Cahul, Tomița Mihail, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 27 decembrie

2018, în privința inculpatului

Mihni Piotr.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 06.07.2018 – 02.08.2018,

instanța de apel: 29.09.2018 – 27.12..2018,

instanța de recurs: 08.04.2019 – 08.05.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Mihni Piotr a fost

condamnat în baza art. 151 alin. (4) Cod penal la 9 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis, începând din 02.08.2018, cu includerea perioadei aflării în

arest preventiv din 21.03.2018 până la 02.08.2018.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul succesorul părții vătămate, Marinova

Elena, prejudiciul material în sumă de 39.020,50 lei, moral în mărime de 100.000 lei

și cheltuielile judiciare în sumă de 4856 lei în folosul statului.

gospodăria din s. xx, str. xx, în timpul cerții spontan apărute între el și Meșe Ivan,

intenționat, cu o deosebită cruzime, urmărind scopul provocării leziunilor corporale

grave acestuia, cu o lopată, i-a aplicat o lovitură în cap, de la care ultimul a căzut la

pământ. Apoi, urmărind în continuare scopul provocării leziunilor corporale grave lui

Meșe Ivan, cu o bară de lemn (băț) i-a mai aplicat multiple lovituri în mai multe

organe vitale, cap, corp și membrele inferioare cauzându-i, conform raportului de

expertiză medico-legală nr.201814C0048 din 18.05.2018, vătămări corporale grave,

care a provocat decesul victimei.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și faptele indicate

în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Deoarece aceste probe i-au confirmat integral vinovăția, instanța a încadrat

acțiunile inculpatului în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, ca vătămarea intenționată

gravă a integrității corporale, care este periculoasă pentru viață, săvârșită cu o

deosebită cruzime, care au provocat decesul victimei

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75, 76, 77

Cod penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune deosebit de gravă, a recunoscut

vinovăția și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, că anterior a fost

condamnat, la locul de trai este caracterizat negativ, lipsa circumstanțelor agravante,

concluzionând că urmează a-i fi stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare,

raportată la prescripțiile din art. 3641 Cod de procedură penală, adică de 9 ani

închisoare.

Totodată, reținând prevederile art. 229 Cod de procedură penală și faptul că pe

cauză a fost efectuat raportul de expertiză medico-legală, instanța a găsit întemeiată

solicitarea părții acuzării, ca cheltuielile judiciare în sumă de 4856 să fie încasate de

la inculpat.

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mai

blândă, iar acțiunea civilă în partea încasării prejudiciului moral să fie admisă în

principiu.

Apelantul a invocat, că instanța eronat a aplicat prescripțiile art. 3641 Cod de

procedură penală și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea aspră, pe când urma a-i

stabili pedeapsa minimă de 8 ani închisoare.

Acțiunea civilă, în partea încasării prejudiciului material și moral, trebuia

admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului să se expună instanța în ordinea

procedurii civile, deoarece aceasta nu corespunde cerințelor art. 219-226 Cod de

procedură penală.

Inculpatul urmează a fi eliberat de plata cheltuielilor judiciare pentru efectuarea

expertizei medico-legale, în temeiul art. 229 Cod de procedură penală, deoarece nu

este angajat în câmpul muncii, nu dispune de careva bunuri materiale, ce iar permite

achitarea cheltuielilor judiciare.

admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit

pentru prima instanță.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 4856

lei, a fost respinsă.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că la individualizarea pedepsei, instanța de fond just a

ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, aplicând inculpatului o pedeapsă corespunzătoare caracterului și gradului de

pericol social al faptei comise.

La fel, prima instanță just a soluționat acțiunea civilă, atât în partea

prejudiciului material, cât și a celui moral.

Totodată, instanța de fond eronat a interpretat prevederile art. 227-229 Cod de

procedură penală și a constatat că cheltuielile judiciare legate de efectuarea expertizei

medico-legale, în sumă de 4856 lei, urmează a fi puse pe seama inculpatului, or,

aceste sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării

probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate.

Trecerea în contul statului a cheltuielilor în procesul penal se întemeiază pe

necesitatea desfășurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu

rămână nepedepsit.

Pe motivul dat, urmează a fi respinsă cerința procurorului privind încasarea de

la inculpat a cheltuielilor de judecată în mărime de 4856 lei, acestea fiind trecute în

contul statului, potrivit art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală.

recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate în latura cheltuielilor

judiciare, cu menținerea sentinței în aspectul vizat.

Recurentul a invocat, că instanța nu a soluționat corect chestiunea legată de

cheltuielile judiciare, deoarece cheltuielile legate de efectuarea expertizelor judiciare

sunt cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală-

expertiza judiciară.

Art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, stipulează că condamnatul poate fi

obligat la recuperarea cheltuielilor judiciare. Plata cheltuielilor judiciare nu va

influența asupra situației materiale, dat fiind că inculpatul nu are persoane la

întreținere.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, dacă hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

procurorului, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct.

14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 1), 2) Cod de procedură penală, care

prescriu expres că la adoptarea hotărârii, instanța de judecată soluționează cine și în

ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de

stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în

mod obligatoriu, pentru constatarea cauzei morții, gradului de gravitate și a

caracterului vătămărilor integrității corporale, iar plata acestor expertize judiciare se

face din contul mijloacelor bugetului de stat, astfel că instanța de apel just,

argumentat și în limitele competenței legale a statuat că, în speță, cheltuielile pentru

efectuarea expertizelor judiciare urmează a fi făcute din contul mijloacelor bugetului

de stat.

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare,

total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare în alt sens decât

cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă legală a acestei

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza hotărârii, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că recursul

ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Tomița Mihail, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 27

decembrie 2018, în privința inculpatului Mihni Piotr xx, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 iunie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun