1ra-326/2019 — art. 201-1 al.1 CP

1ra-326/2019 — art. 201-1 al.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-326/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, prin care solicită

casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 23 octombrie 2018, în

cauza penală, în privința lui

Uzun Ilia XXX, născut la XXX, originar și

domiciliat în XXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 08.11.2017 pînă la 07.05.2018;

Instanța de apel de la 29.05.2018 pînă la 23.10.2018;

Instanța de recurs de la 13.12.2018 pînă la 06.03.2019.

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

vinovat în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de articolul 2011 alin. (1) lit. a) Cod penal,

stabilindu-i pedeapsa în mărime de 2 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită lui Uzun Ilia prin prezenta sentință

s-a suspendat condiționat pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

S-a respins cererea procurorului privind încasarea de la inculpat în beneficiul

statului a cheltuielilor de judecată în sumă de 980,52 lei, ca neîntemeiată.

S-a admis integral acțiunea civilă și s-a încasat de la inculpatul Uzun Ilia în

folosul părții vătămate Uzun Lidia prejudiciu moral în sumă de 5 000 lei.

următoarele circumstanțe de fapt, la 13 aprilie 2017, în jurul orelor 17:00, Uzun Ilia,

aflându-se la domiciliul său, amplasat în XXX, acționând cu intenția directă, a inițiat

un conflict cu mama sa, Uzun Lidia, care conform art.1331 Cod penal, este membru de

familie, și dându-și seama de caracterul acțiunilor sale prejudiciabile, i-a aplicat

ultimei mai multe lovituri cu pumnul în regiunea feței, cauzându-i vătămare corporală

ușoară cu dereglarea sănătății de scurtă durată, în formă de echimoze pe obraz și

comoție cerebrală.

solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Uzun Ilia să fie

condamnat în baza art. 2011 alin.(l) lit. a) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu încasarea cheltuielilor de judecată în sumă

de 980,52 lei și admiterea acțiunii civile.

În motivarea apelului, procurorul a invocat că, prima instanță a ignorat

prevederile art. 75 Cod penal, ori, pedeapsa stabilită inculpatului Uzun Ilia nu

1

corespunde gravității infracțiunii comise, circumstanțelor stabilite în cauză și nu a atins

scopul pedepsei penale. La emiterea sentinței instanța de fond nu a luat în considerație

că inculpatul Uzun Ilia vinovăția nu a recunoscut, nu a manifestat căință. Faptul că în

privința acestuia a fost aplicată o pedeapsă blândă, poate încuraja comiterea altor

infracțiuni. Reeducarea și corectarea inculpatului Uzun Ilia va fi posibilă doar prin

aplicarea unei pedepse mai severe, în formă de închisoare pe termen de 2 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Argumentul primei instanței prin care a refuzat încasarea cheltuielilor judiciare de

la inculpat, precum că statul are obligația de a demonstra vinovăția persoanei, nu este

plauzibil, în situația în care statul și-a onorat această obligație, a demonstrat prin

acțiuni de procedură legale vinovăția persoanei, și pentru asigurarea bunei desfășurări

a procesului penal a suportat cheltuieli, iar art. 229 Cod de procedură penală indică

direct, că condamnatul poate fi obligat la recuperarea cheltuielilor judiciare.

3.1. Nefiind de acord cu sentința primei instanțe, avocatul Reșulschi Galina în

numele părții vătămate Uzun Lidia, a depus apel, prin care a solicitat casarea acesteia,

în partea stabilirii pedepsei inculpatului Uzun Ilia, cu stabilirea unei pedepse de 1 an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1) lit. a) Cod

penal.

A invocat că, inculpatul nu a recunoscut vina, nu a recuperat prejudiciul, nu a

cerut scuze, nu a întreprins nici o acțiune în scopul de a demonstra instanței că, poate fi

reeducat fără izolare. Inculpatul nu a înțeles că, a comis o infracțiune, unde partea

vătămată este mama lui, care locuind în vecinătate cu inculpatul este pusă în pericol la

noi acțiuni de violență din partea fiului său, dat fiind că ultimul nu a conștientizat că

acțiunile de violență în familie se pedepsesc aspru, astfel pedeapsa stabilită nu-și va

atinge scopul. Anume statului îi revine obligația de a acționa în scopul garantării

dreptului la respectul vieții private și de familie, protecției efective împotriva violenței

în familie.

2018, au fost respinse apelurile declarate de procuror și avocatul Reșulschi Galina în

numele părții vătămate Uzun Lidia, cu menținerea sentineței.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, la pronunțarea sentinței

instanța de fond corect a determinat circumstanțele de fapt și de drept și just a făcut

concluzia că fapta penală reținută în culpa inculpatului Uzun Ilia din 13 aprilie 2017 a

avut loc și a fost săvârșită de către inculpatul Uzun Ilia în circumstanțele descrise mai

sus. La momentul judecării cauzei și pronunțării sentinței instanța de fond corect a

calificat infracțiunea pe art. 2011 alin. (1) lit. a) Cod penal.

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe administrate în cauza

penală de instanța de fond și care au fost corect apreciate prin prisma pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor, respectîndu-se prevederile art.101 Cod de procedură penală.

Instanța de apel a conchis asupra corectitudinii individualizării pedepsei

inculpatului Uzun Ilia. La individualizarea și stabilirea categoriei și mărimii pedepsei

în privința inculpatului, prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art.61,

75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, care anterior nu a fost atras la răspundere penală, are la

întreținere cinci copii minori, se caracterizează pozitiv, de lipsa circumstanțelor cauzei

ce agravează răspunderea, a ținut cont de scopul pedepsei penale îndreptate spre

2

restabilirea echității sociale, corectarea inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni de către inculpat.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului,

reprezintă o soluție de pedeapsă echitabilă și proporțională în raport cu gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, iar instanța de fond întemeiat a ajuns la concluzia

că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.

Instanța de apel a notat că, pedeapsa penală este echitabilă și atunci când este

capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi

corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiunii atât de către

condamnat, precum și de alte persoane, ori, practica judiciară demonstrează că o

pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și

de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

Totodată, instanța de apel a relevat că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal -

suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie aparte de

pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea

comisă de el este un incident în viața acesteia.

Instanța de apel a considerat că, inculpatul Uzun Ilia nu prezintă pericol social în

măsura în care ar urma să fie izolat de societate, or declarațiile martorilor atestă că

ultimul nu a manifestat anterior comportament violent față de partea vătămată Uzun

Lidia, iar în chestionarul de evaluare a riscurilor este indicat că partea vătămată a fost

agresată pentru prima dată, și nivelul de risc a fost evaluat ca unul scăzut /f.d. 11/.

Inculpatul nu se află la evidența medicului psihiatru sau narcolog, este pentru prima

dată pe banca acuzaților, are la întreținere 5 copii minori, și-a cerut scuze în instanța de

apel de la partea vătămată pentru cele comise.

Argumentul procurorului și părții vătămate, precum că inculpatul nu a recunoscut

vinovăția, nu a manifestat căință, nu atrage necesitatea stabilirii unei pedepse mai

aspre, or aceste elemente de individualizare a personalității inculpatului și-au găsit

reflectare în ajustarea pedepsei penale stabilite acestuia. Este eronată interpretarea de

către procuror a motivelor pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei cu

închisoarea (art.90 Cod penal) prin prisma criteriilor de individualizare a pedepsei

penale (art.75 Cod penal).

Alegația părții vătămate Uzun Lidia și reprezentantului acesteia, precum că după

pronunțarea sentinței inculpatul Uzun Ilia a manifestat comportament violent (a

amenințat-o cu răfuiala fizică), nu poate fi luată în considerare în lipsa unor probe

pertinente, și se prezentă a fi cu caracter pur declarativ.

Instanța de apel a apreciaat ca nefondată solicitarea procurorului privind încasarea

de la inculpatul Uzun Ilia în contul statului a cheltuielilor suportate în scopul efectuării

expertizelor medico-legale, inclusiv cheltuieli pentru papetărie, în cuantum de 980,52

lei, or aceste sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării

probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii încriminate.

Instanța de apel a menționat că, prin materialele cauzei s-a constatat cu

certitudine, că prin ordonanța ofițerului de urmărire penală din 10.05.2017 a fost

dispusă efectuarea expertizei medico-legale, în vederea stabilirii gradului leziunilor

corporale cauzate părții vătămate Uzun Lidia (f.d.15); prin ordonanța din 25.08.2017 s-

a dispus efectuarea expertize medico-legale suplimentară în vederea stabilirii

posibilității apariției leziunilor corporale la partea vătămată Uzun Lidia în urma căderii

3

și lovirii de podea sau perete (f.d.21); îndreptarea eliberată de ofițerul de urmărire

penală la secția medico-legală în vederea stabilirii leziunilor, caracterului lor,

localizarea, mecanismul și gradul de gravitate /f.d.5/.

Normele legislației procesual-penale nu stabilesc expres achitarea din contul

condamnatului a cheltuielilor judiciare, care se constituie din cheltuieli pentru

efectuarea expertizei judiciare. La art.143 alin.(l) Cod de procedură penală sunt

enumerate situațiile, când dispunerea efectuării expertizei este obligatorie. Alin. (2) al

aceluiași articol prevede achitarea expertizelor judiciare în cazurile prevăzute la alin.(l)

din contul mijloacelor bugetului de stat.

Instanța de apel a considerat că, prevederile legale la care face trimitere

procurorul mai mult se referă la acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată, ori

cheltuielile judiciare, care sunt enumerate în dispoziția art. 227 alin.(2) Cod de

procedură penală, nu prevăd astfel de cheltuieli pe care procurorul le pretinde să fie

încasate. Or, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cheltuielile judiciare se achită din

sume alocate de stat, dacă legea nu prevede altă modalitate. Astfel aceste norme

procedurale invocate de procuror și respinse de prima instanța în conținutul sentinței

atacate, nu reglementează încasarea din contul condamnatului a mijloacelor bănești

pentru cheltuieli de expertiză.

Prima instanța a ținut cont de faptul că expertizele judiciare au fost dispuse în

cadrul efectuării urmăririi penale, pentru acumularea probatoriului necesar, și aceste

cheltuieli sunt trecute în contul statului, și nu urmează să fie puse pe seama

inculpatului, or aceste acțiuni țin de activitatea organului de urmărire penală, sarcina

căruia este depistarea circumstanțelor care dovedesc comiterea infracțiunii și

identificarea făptuitorului, pentru înaintarea învinuirii făptuitorului. Trecerea în contul

statului a cheltuielilor în procesul penal se întemeiază în necesitatea desfășurării

procesului penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu rămână nepedepsit.

Afirmând că ”în cazul inculpatului Uzun Ilia, instanța nu a stabilit că încasarea

acestora poate influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află

la întreținerea ultimului”, procurorul omite că sarcina probațiunii îi aparține, și orice

circumstanțe pertinente defavorabile inculpatului urmează a fi nu doar invocate, dar și

probate de către procuror.

Reieșind din aceste circumstanțe, instanța de apel a considerat oportun de a

respinge cerința acuzatorului de stat privind încasarea de la inculpatul Uzun Ilia a

cheltuielilor de judecată în mărime de 980,52 lei. Toate aceste cheltuieli judiciare fiind

trecute în contul statului, potrivit prevederilor art. 227 alin. (3) Cod de procedură

penală.

Circumstanțele enunțate denotă că prima instanță corect a decis suspendarea

condiționată a executării pedepsei în privința inculpatului Uzun Ilia, respectând

criteriile de individualizare a pedepsei penale.

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, declară recurs

ordinar, prin care solicită casarea acesteia cu transmiterea cauzei la rejudecare în

instanța de apel. Recurentul invoca aceleași motive declarate în cererea de apel,

precum că, instanța de apel nu s-a expus motivat asupra prevederilor art. 7, 61, 75, 76

Cod penal, adică nu a efectuat o procedură de individualizare și stabilirea cuantumului

pedepsei și neîntemeiat a menținut prevederile art. 90 Cod penal aplicate de prima

instanță; recurentul invocă dezacordul cu decizia instanței de apel în partea respingerii

4

solicitării de a încasa de la inculpat cheltuielile de judecată în suma de 980,52 lei.

Totodată, procurorul axându-se la prevederile art. 221 alin. (4), 227 alin. (1), (3), 229

alin. (1) Cod de procedură penală, consideră că, ar trebui de încasat de la inculpatul

cheltuielile judiciare.

procuror în raport cu materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide

asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond

ori de apel.

Recurentul a invocat ca temei de casare a deciziei instanței de apel art. 427 alin.

(1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând temeiurile respective în raport cu motivele invocate în recursul

declarat, Colegiul penal constată că acestea nu și-au găsit confirmare la examinarea

recursului, ori, din conținutul recursului rezultă că, recurentul critică aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, față de inculpat și neîncasarea a cheltuielilor de

judecată de la ultimul.

În esență, recurentul critică decizia instanței de apel în partea respingerii încasării

din contul inculpatului a cheltuielilor de judecată în mărime de 980,52 lei, suportate în

cadrul efectuării raportului de constatare medico-legală nr.234 din 18.04.2017;

raportului de expertiză judiciară nr.156d din 10.05.2017; raportului de expertiză

judiciară nr.291/D din 28.08.2017, cheltuielile constituie 960 lei, iar pentru hârtia și

imprimantele ce compun dosarul penal, cheltuielile constituie 20,52 lei, însă Colegiul

penal constată că, instanța de apel a motivat cerințele procurorului ce ține de

cheltuielile judiciare, fiind expusă soluția în decizie (f.d. 182-185).

Astfel, autorul invocând prevederile art. art. 227 și 229 alin. (1) Cod de procedură

penală, solicită încasarea cheltuielilor suportate pentru efectuarea raportului de

constatare medico-legală și raporturilor de expertiză judiciară, motivând că legea

prevede ca inculpatul să suporte cheltuielile judiciare.

Potrivit art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de judecată poate

obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu

avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când aceasta o cer

interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare. Achitarea

cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de condamnatul care a fost eliberat de

pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă, precum și de persoana în privința căreia

urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri de nereabilitare.

Prin urmare, se atestă că norma dată nu poartă un caracter imperativ, ci unul

facultativ, lăsând la discreția instanței de a hotărî asupra chestiunii plății cheltuielilor

judiciare ținând cont de împrejurările cauzei și suportării acestor cheltuieli, ori,

instanța de apel în cazul dat, just a respins încasarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la motivul invocat de recurent prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod

de procedură penală, Colegiul conchide că nici acest temei nu și-a găsit confirmare,

deoarece instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct.

5

8) Cod de procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care

au dus la casarea sentinței instanței de fond în partea stabilirii pedepsei, or în fapt,

decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea

fiind legală și întemeiată.

Astfel, referitor la motivul, precum că, instanța de apel incorect a individualizat

pedeapsa și greșit a aplicat prevederile art. 90 Cod penal, inculpatului Uzun Ilia,

Colegiul penal î-l consideră neîntemeiat.

La acest capitol, Colegiul penal remarcă că, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele

sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Conform art. 75 alin. (1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei

instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoarea pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, instanța de judecată,

ținând seama de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, ajungând la

concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

Colegiul penal reține că, la stabilirea pedepsei inculpatului Uzun Ilia, aceasta a

ținut cont de principiile de aplicare a pedepsei prevăzute de art. 61 Cod penal, de

criteriile generale de individualizare a ei, stipulate în art. 75 Cod penal, de toate

circumstanțele cauzei care agravează ori atenuează răspunderea, de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana inculpatului, nu se află la

evidența medicului psihiatru sau narcolog, este pentru prima dată pe banca acuzaților,

are la întreținere 5 copii minori, și-a cerut scuze în instanța de apel de la partea

vătămată pentru cele comise, conform art. 16 Cod penal, infracțiunea prevăzută de art.

2011 alin. (1) lit. a) Cod penal, face parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave, a

considerat posibilă corijarea și reeducarea acestuia fără izolare de societate, dispunând

suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite pe o perioadă de probațiune de

2 ani, în temeiul art. 90 Cod penal, considerând că aceasta este una echitabilă faptei

comise.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal consideră că instanța de apel și-a

argumentat hotărârea, care este în corespundere cu prevederile art. 384 alin. (3) și art.

394 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, bazându-se pe materialele cauzei și

acordând deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, 90 Cod penal.

Respectiv, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel, Colegiul

penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii

judecătorești contestate.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către

procuror nu este aplicabil din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și, potrivit

legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

6

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții

de Apel Cahul din 23 octombrie 2018, în cauza penală, în privința lui Uzun Ilia

XXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 03 aprilie 2019.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

7