1ra-532/2019 — art. 264-1 al. 4 CP

Dosarul nr. 1ra-532/2019

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

13 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de către

procurorul în Procuratura de Circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, prin care solicită

casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 06 noiembrie 2018, în

cauza penală, în privința lui

Anastasiu Donat XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 08.09.2017 până la 31.07.2018;

Instanța de apel de la 11.09.2018 până la 06.11.2018;

Instanța de recurs de la 29.01.2019 până la 13.03.2019.

a c o n s t a t a t :

Anastasiu a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, fiindu-i stabilită

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 luni.

Conform prevederilor art. 85 Cod penal, prin cumul total al pedepselor stabilite

prin sentința Judecătoriei Cahul, sediul Central din 04 octombrie 2017, prin care a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 4 luni închisoare, i-a fost stabilită

pedeapsa definitivă sub formă de 12 luni închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

Nu s-au încasat de la Donat Anastasiu cheltuielile de judecată suportate de stat

în cadrul urmăririi penale.

Anastasiu la 18 iunie 2017, aproximativ la ora 18:00 min., aflându-se în preajma

municipiului Cahul, fiind în stare de ebrietate produsă de droguri în urma

consumului și nedeținând permis de conducere, care i-ar acorda dreptul să conducă

mijloace de transport, s-a urcat la volanul automobilului de model „Jeep Cherokee",

înregistrat cu numere de înmatriculare bulgărești XXXXX, prin ce a încălcat interdicția

prevederii pct.14 lit. a) din Regulamentul Circulației Rutiere, aprobat prin Hotărârea

1

Guvernului Republici Moldova Nr.357 din 13 mai 2009 potrivit căreia ,,conducătorului

de vehicul îi este interzis: să conducă vehiculul sub influența drogurilor sau altor substanțe

contraindicate...", precum și interdicția prevederii pct. 10 alin.2) lit. a) al

Regulamentului enunțat, potrivit căruia ,,Persoana care conduce un autovehicul trebuie să

posede și la cererea lucrătorului de poliție, este obligată să înmâneze pentru control: permisul

de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria (subcategoria) din care face parte

autovehiculul condus", pentru a se deplasa spre mun. Cahul în scopuri personale. În

timpul deplasării cu automobilul menționat pe traseul înregistrat în R-34 de ocolire a

mun. Cahul, a fost stopat pentru verificare de către un echipaj de poliție din cadrul

biroului de patrulare al Inspectoratului General de Poliție, aflați în exercițiu funcției,

unde în urma discuției cet. Donat Anastasiu a fost suspectat de consumarea drogurilor

(substanțelor narcotice) în legătură cu ce a fost transportat la DMU Cahul, unde

conform proceselor-verbale al examinării medicale de constatare a faptului de

consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei, de la cet. Donat Anastasiu au

fost prelevate probe biologice de sânge și de urină pentru a fi supuse expertizei

toxicologice. După efectuarea expertizei nominalizate s-a stabilit că, potrivit

concluziei raportului de expertiză judiciară nr.414 din 05 iulie 2017 în probele de sânge

și de urină ridicate de la cet. Donat Anastasiu s-au depistat canabinoide - compuși

narcotici activi ale canabisului, care fac parte din lista substanțelor stupefiante,

psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum

și cantitățile acestora, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 79 din 23.01.2006.

Acțiunile lui Donat Anastasiu au fost încadrate în dispozițiile art. 2641 alin. (4)

Cod penal, conform indicilor ,,conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate

produsă de alte substanțe, adică conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se

află în stare de ebrietate produsă de droguri, săvârșită de către o persoană care nu deține permis

de conducere”.

solicitat casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi decizii,

cu dispunerea încasării cheltuielilor judiciare în sumă de 4 504, 32 lei, de la inculpatul.

În motivarea apelului a menționat că, refuzul încasării a cheltuielilor judiciare

de la inculpat nu este plauzibil, în situația în care acțiunile de urmărire penală și

numirea expertizei a fost efectuată după pornirea urmăririi penale, astfel statul și-a

onorat această obligație, a demonstrat prin acțiuni de procedură legale vinovăția

persoanei și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal a suportat

cheltuieli, iar art. 228 Cod de procedură penală indică direct că, condamnatul poate fi

obligat la recuperarea cheltuielilor judiciare.

2

2018, a fost respins apelul declarat, ca fiind nefondat, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea deciziei instanța de apel a conchis că, instanța de fond

analizând probele administrate de către organul de urmărire penală, cercetate și

verificate în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și

coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect

a constatat cu privire la condamnarea lui Donat Anastasiu în baza art. 2641 alin. (4)

Cod penal la pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 luni cu aplicarea

prevederilor art. 85 Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă sub formă de 12

luni închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Astfel, instanța de apel a menționat că, sentința primei instanțe este criticată de

către procuror în partea respingerii cerinței de a fi încasate din contul inculpatului

Donat Anastasiu cheltuielile de judecată în mărime de 4 504,32 lei pentru efectuarea

expertizei judiciare. Sub acest aspect, verificând legalitatea sentinței, instanța de apel

a subliniat că, instanța de fond întemeiat a respins cerința acuzatorului de stat privind

încasarea cheltuielilor judiciare, or, cerința ultimului este nefondată și lipsită de suport

juridic, din motivul că respectivele cheltuieli au fost efectuate în cadrul urmăririi

penale pentru a acumula probatoriul necesar, întru demonstrarea vinovăției

inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Cu referire la cele expuse, instanța de apel a reținut că, raportul de expertiză

nr.414 din 05 iulie 2017 a fost dispus de către organul de urmărire penală în vederea

acumulării probelor care confirmă vinovăția inculpatului, fiind o acțiune procesuală

ce ține de administrarea probatoriului în vederea posibilității formulării învinuirii și

atragerea persoanei la răspundere penală, acțiune care este pusă în sarcina părții

acuzării.

Totodată, instanța de apel a subliniat că, urmărirea penală a început pentru

fapta comisă la data de 20.06.2017, dată la care nu erau în vigoare modificări care ar

permite admiterea cererii procurorului de a încasa de la inculpat a cheltuielilor de

judecată, iar practica uniform aplicată de către instanțele judecătorești naționale de

toate nivelele determină necesitatea respingerii cerințelor înaintate de către procuror.

în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei în

partea cheltuielilor de judecată, rejudecare cauzei în această parte și pronunțarea unei

noi hotărâri prin care să se dispună încasarea de la inculpat cu titlu de cheltuieli

judiciare suma de 4 504,32 lei, în beneficul statului.

3

În motivarea recursului, procurorul susține că, instanța de apel eronat a apreciat

legislația națională cu privire la cheltuielile de judecată, mai mult, hotărârea

pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Mai mult, procurorul menționează că, statul nu este obligat să suporte

cheltuielile de acest gen, doar le achită la momentul necesar pentru a facilita

operativitatea acțiunilor organului de urmărire penală și a nu tergiversa procesul

penal.

raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal dispune

inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în

cazul în care constată că, este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal indică că, recurentul invocă drept temeiuri pentru recurs art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul

penal constată că niciunul din ele nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului

declarat.

Conform prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi

prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de

instanța de fond, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în

apel.

Autorul recursului consideră că, instanțele de fond eronat au respins solicitarea

acuzării de a dispune încasarea de la inculpat în bugetul statului a cheltuielilor

judiciare în sumă de 4 504,32 lei, deoarece statul nu este obligat să suporte aceste

cheltuieli.

De asemenea, procurorul susține că, practica instanței de apel este diferită, or,

aceiași instanță în unele cauze similare admite, în altele le respinge.

4

Astfel, Colegiul penal atestă că, instanța de apel a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind soluționarea chestiunii legate de cheltuielile

judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală, corect

ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct.

2), 6) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța

de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile

judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza se

dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate

și a caracterului vătămărilor integrității corporale, altor cazuri când prin alte probe nu

poate fi stabilit adevărul în cauză, instanța de apel just, argumentat și în limitele

competenței legale statuând că, în speță, respectivele cheltuieli urmează a fi făcute din

contul mijloacelor bugetului de stat.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că obligația

motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca

impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct.

80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

De asemenea, Colegiul penal ține să remarce că, pornind de la relevanțele art.

229 alin. (1) și (3), 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2), instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial condamnatul, eroarea gravă de fapt nu

reprezintă o apreciere greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă

apreciere probelor din dosar.

5

Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune

acuzarea, este o competența și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare, la fel, este lipsită

de orice temei legal.

În această ordine de idei, instanța de recurs ordinar susține poziția instanței de

apel care corect a respins ca fiind neîntemeiată solicitarea procurorului cu privire la

încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în suma

de 4 504,32 lei și însușește argumentele instanței de apel.

Ca urmare, Colegiul penal conchide că, temeiurile indicate de către procuror nu

sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar fi temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârilor adoptate pe caz și potrivit

legii, se impune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

Circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții

de Apel Cahul din 06 noiembrie 2018, în cauza penală, în privința lui Anastasiu Donat

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 10 aprilie 2019.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

6