1ra-971/2020 — art. 349 alin. 1-1 Cp

1ra-971/2020 — art. 349 alin. 1-1 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-971/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătorie Cahul din 01 aprilie 2019 și

deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Cahul din 18 iunie 2019, declarate de

procurorul-șef al Procuraturii de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru, de avocata

Costea Svetlana în numele inculpatului

Traistă Valentin XXXXX, născut la

XXXXX, originar din s. XXXXX, r-nul XXXXX, locuitor al s.

XXXXX, r-nul XXXXX, cetățean al R. Moldova, condamnat

anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Cahul din 13.01.2017, în baza

art. 186 alin. (2) lit. c), d), 90 Cod penal, la 2 ani închisoare,

cu suspendare condiționată a executării pedepsei pentru o

perioadă de probațiune de 2 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 20.04.2018 - 01.04.2019,

instanța de apel: 18.04.2019 – 18.06.2019,

instanța de recurs: 07.02.2020 - 06.05.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 349 alin. (11) Cod penal, la 8 luni închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 85 Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, inclusiv

conform sentinței Judecătoriei Cahul din 13 ianuarie 2017, i-a fost stabilită pedeapsa

definitivă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis din

01.04.2019, cu includerea perioadei aflării inculpatului în stare de reținere 19 - 22

februarie 2018.

1

Solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea cheltuielilor de judecată în

mărime de 448 lei de la inculpat, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Traistă V., fiind în stare de ebrietate, aflându-se în fața magazinului „Miroslava”, situat

în r-nul Cahul, s. Moscovei, urmărind scopul de a sista activitatea de serviciu al șefului

Sectorului nr. 3 de Poliție Tartaul de Salcie, Nucă P., care este persoană cu funcție de

răspundere și care era prezent pentru aplanarea unui conflict iscat între Traistă V. și

vânzătoarea magazinului „Miroslava”, Cara P., a aplicat violență nepericuloasă pentru

viață și sănătate asupra șefului sectorului nr. 3 de Poliție Tartaul de Salcie, Nucă P.,

manifestată prin aplicarea acestuia a unei lovituri cu capul în regiunea obrazului stâng,

cauzându-i edem pe obraz, contuzia țesuturilor moi ale ei, care se califică medico-legal

ca vătămare corporală neînsemnată.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 349 alin. (11) Cod penal, ca

aplicarea violenței nepericuloase pentru viață și sănătate față de persoana cu funcție de

răspundere în scopul sistării activității ei de serviciu.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că a consumat

alcool cu un prieten de al său, apoi a constatat că nu are țigări și a mers la magazinul

„Miroslava”. În magazin a inițiat un conflict cu vânzătoarea și ultima a chemat polițistul

de sector. Nucă P., ajuns la fața locului, i-a cerut să se calmeze și au ieșit în stradă. În

timpul discuției cu partea vătămată el gesticula cu mâinile. Polițistul de sector a chemat

alți colaboratori, care l-au imobilizat și dus la Primărie. Nu ține minte să-l fi maltratat

pe Nucă P., doar își amintește că gesticula cu mâinile. Se căiește de comportamentul său

neadecvat, din motiv că era în stare de ebrietate. Și-a cerut scuze de la partea vătămată.

Nu exclude că în momentul când gesticula l-ar fi lovit pe Nucă P., dar nu a văzut careva

leziuni la partea vătămată în acea zi.

Totodată, vina inculpatului este dovedită integral prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată Nucă P. a relatat că activa în calitate de șef de post nr. 3 al

IP Cahul. La 19.02.2017, în jurul orei 1500, contabila primăriei i-a spus că la barul

„Miroslava” o persoană în stare de ebrietate bate cu cuțitul în masă. S-a deplasat la fața

locului. Inculpatul Traistă V. era în stare de ebrietate avansată. Vânzătoare i-a comunicat

că acesta conflictează. Pentru a aplana situația, i-a spus să iasă afară, însă inculpatul a

devenit mai agresiv, a luat o clumbă de beton și a aruncat în direcția lui, însă el s-a ferit.

Apoi, Traistă V. l-a lovit cu capul. La scurt timp a venit colegul său Nicula A. și l-a

imobilizat prin încătușare. În acea zi era îmbrăcat în uniformă. După incident, inculpatul

și-a cerut iertare. Nu are careva pretenții față de inculpat.

Martorul Cara P. a declarat că inculpatul a venit la magazin în stare de ebrietate

avansată și i-a înaintat pretenții precum că i-ar fi luat din buzunar un pachet de țigări.

Inculpatul avea un cuțit de bucătărie în mână și bătea cu el în masă, motiv din care ea a

sunat la primărie și poliție. A venit partea vătămată Nucă P. și a încercat să îl liniștească

pe inculpat, însă acesta gesticula cu minele. Inculpatul a luat o clumbă cu pământ,m

dorind să îl lovească pe Nucă P.

Conform concluziei raportului de expertiză medico-legală nr. XXXXX din

20.02.2018, la Nucă P. s-a constatat edem pe obraz, contuzia țesuturilor moi a feții,

produse la acțiunea traumatică cu obiect contondent dur, care se califică ca vătămare

corporală neînsemnată.

Potrivit extrasului ”Dräger Alcotest 8510 RO” nr. 4955 din 19.02.2018, ora 1806,

concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de către Traistă V. constituie 1,17 mg/l.

2

Conform procesului-verbal din 20.02.2018, a fost examinat cuțitul ridicat în

cadrul cercetării la fața locului.

Astfel, în cadrul ședinței de judecată s-a constatat cu certitudine că acțiunile

inculpatului au fost îndreptate spre aplicarea violenței asupra părții vătămate, în scopul

sistării activității acestuia de menținere a ordinii publice.

Obiectul juridic special al infracțiunii menționate are un caracter multiplu:

obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale cu privire la autoritatea de stat, sub

a cărei egidă acționează persoana cu funcție de răspundere; iar obiectul juridic secundar

îl formează relațiile sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei, ori la

integritatea, substanța și potențialul de utilizare a bunurilor.

Obiectul material al infracțiunii reprezintă corpul victimei sau bunurile ce aparțin

victimei. Victimă a infracțiunii în cauză este, după caz, persoana cu funcție de

răspundere sau rudele ei apropiate, persoana care își îndeplinește datoria obștească sau

rudele ei apropiate.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 349 la alin. (11) Cod penal, constă

în fapta prejudiciabilă care se exprimă prin aplicarea violenței nepericuloase pentru viața

și sănătatea persoanei cu funcție de răspundere.

Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează, după caz, prin intenție

directă sau indirectă.

Motivul infracțiunii constă în răzbunarea în legătură cu îndeplinirea de către

persoana cu funcție de răspundere a obligațiunilor de serviciu și scopul infracțiunii cum

este în speța dată necesită a fi unul special. Făptuitorul adoptă una din următoarele două

forme: scopul sistării activității de serviciu a persoanei cu funcție de răspundere și scopul

schimbării caracterului activității de serviciu a persoanei cu funcție de răspundere în

interesul celui ce amenință sau al altei persoane.

Deci, este probat cu certitudine faptul că inculpatul a acționat cu vinovăție,

săvârșind infracțiunea cu intenție directă, în momentul când partea vătămată i-a solicitat

să înceteze acțiunile sale de tulburare a liniștii publice și nu a putut fi reținut argumentul

referitor la faptul că a comis infracțiunea din imprudență și respectiv leziunile corporale

depistate la acesta au fost provocate de el în timpul ce gesticula cu mâinile, or, reieșind

din localizarea vătămării corporale a părții vătămate, instanța a respins argumentul

inculpatului, că a lovit partea vătămată din imprudență, deoarece această versiune are

scop de a duce instanța în eroare și de a-și crea o situație favorabilă.

Este nefondată solicitarea apărării privind reîncadrarea acțiunilor inculpatului în

prevederile art. 336 Cod contravențional, ca nesubordonarea cu rea-voință dispoziției

sau cererii legitime a angajatului cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne,

aflate în exercițiul funcțiunii de menținere a ordinii publice și de combatere a

criminalității, sau în cele ale art. 353 Cod contravențional, ca ultragierea colaboratorului

organelor de ocrotire a normelor de drept, adică jignirea premeditată a onoarei și

demnității angajatului cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne, aflată în

exercițiul funcțiunii de menținere a ordinii publice și de combatere a criminalității,

exprimată prin acțiune, verbal sau în scris, deoarece din cercetarea probatoriului cu

certitudine este stabilit faptul că acțiunile inculpatului întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzut de art. 349 alin.(11) Cod penal, iar legiuitorul a făcut o

delimitare clară între latura obiectivă a contravențiilor și infracțiunea imputată

inculpatului.

3

La aprecierea categoriei și măsurii de pedeapsă, instanța a ținut cont de

prevederile art. 7, 61, 75, 76 și 77 Cod penal, gradul prejudiciabil și pericolul social al

infracțiunii, de persoana inculpatului, de circumstanțele cauzei care atenuează sau

agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra vinovatului, că

inculpatul anterior a mai fost judecat, iar antecedentele penale nu sunt stinse, că

circumstanțe atenuante nu au fost constatate, cele agravante fiind săvârșirea infracțiunii

de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru alte fapte care au relevanță

pentru cauză, în stare de ebrietate, că acțiunile prevăzute la art. 349 alin. (11) Cod penal

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până

la 3 ani, că inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă, concluzionând că corectarea

și reeducarea inculpatului este posibilă doar prin aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, instanța a ținut cont și de faptul că Traistă V. a comis infracțiunea

prevăzută de art. 349 alin. (11) Codul penal în perioada termenului de probă stabilit prin

sentința anterioară.

Ori, prin sentința judecătoriei Cahul din 13.01.2017, Traistă V. a fost condamnat

în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d), 90 Cod penal la 2 ani închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării ei pe un termen de probă de 2 ani.

Conform art. 90 alin. (10) Cod penal, în cazul în care cel condamnat cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în perioada de probațiune o

nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o pedeapsă în condițiile

art. 85 din prezentul articol.

Potrivit art. 85 alin. (1), (3) Cod penal, dacă, după pronunțarea sentinței, dar

înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune,

instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua

sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară.

La fel, instanța a statuat că solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea din

contul inculpatului a cheltuielilor judiciare în sumă de 448 lei, necesită a fi respinsă ca

neîntemeiată, deoarece rapoartele de expertiză judiciară nr. XXXXX din 20.02.2018 și

nr. XXXXX din 20.02.2018, au fost utilizate în sensul art. 93 alin. (2) pct. 2), 7) Cod de

procedură penală, în calitate de probe, fiind puse a baza acuzării inculpatului, costul

cheltuielilor judiciare urmând să fie suportat de către ordonatorul expertizei judiciare

din mijloacele alocate pentru efectuarea expertizelor din bugetul alocat.

Ori, conform prevederilor art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu în alte cazuri când prin alte

probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.

casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Traistă V. să fie

condamnat definitiv la 3 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu încasarea

cheltuielilor judiciare în sumă de 448 lei în beneficiul statului.

Apelanta a invocat că, prima instanță just a apreciat circumstanțele de fapt și de

drept, iar acțiunile inculpatului corect au fost încadrate în baza art. 349 alin. (11) Cod

penal, însă i-a fost stabilită o pedeapsă neechitabilă, nefiind apreciate circumstanțele ce

țin de comportamentul inculpatului în timpul și după consumarea infracțiunilor.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

4

pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor

lui proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru restabilirea

echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei, statului și întregii societăți,

perturbate prin infracțiune, și când este capabilă să contribuie la realizarea ailor scopuri

ale pedepsei penale, cum ar li corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât de condamnat, cât și de alte persoane.

Instanța de judecată la stabilirea pedepsei nu a luat în considerație aceste prevederi

legale, nu a luat în calcul caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite.

La materialele dosarului a fost anexată informația prin care se confirmă că, pentru

petrecerea și întocmirea raportului de expertiză nr. XXXXX din 20.02.2018 și raportului

de expertiză medico-legală nr. XXXXX din 20.02.2018, au fost suportate cheltuieli

judiciare în sumă totală de 448 lei.

Conform art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de judecată poate

obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, iar art. 229 Cod de procedură

penală, indică direct că, condamnatul poate fi obligat la recuperarea cheltuielilor

judiciare.

Prin urmare, instanță la refuzul de a fi încasate cheltuielile judiciare din contul

inculpatului a admis interpretarea eronată a dispozițiilor normei legale privind achitarea

cheltuielilor judiciare.

Totodată, potrivit art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, instanța poate elibera

de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul sau persoana care trebuie

să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata

cheltuielilor judiciare poate influenta substanțial asupra situației materiale a persoanelor

care se află la întreținerea lor, însă în cazul inculpatului Traistă V., instanță nu a stabilit

că încasarea acestora poate influența substanțial asupra situației materiale a inculpatului

Traistă V.

3.1. A declarat apel și avocata Costea Svetlana, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie încetat procesul penal în privința lui Traistă

V. pe art. 349 alin. (11) Cod penal, din motiv că fapta constituie o contravenție, acesta

urmând a fi recunoscut vinovat de comiterea contravențiilor prevăzute de art. 336, 353

alin. (2) Cod contravențional, cu încetarea procesului contravențional în legătură cu

expirarea termenului de prescripție.

Apelanta a invocat că, instanța nu a demonstrat scopul comiterii infracțiunii. Ori,

învinuirea formulată de către procuror nu corespunde în totalitate conținutului normei

prevăzute la art. 349 alin. (11) Cod penal și nu corespunde faptelor constatate a fi

săvârșite de către inculpat.

În acest sens, calificativul „în scopul sistării activității de serviciu ori schimbării

caracterului în interesul celui care aplică violență” poate fi aplicat doar în cazul în care

inculpatului i-ar fi fost incriminată nimicirea bunurilor. Ori, potrivit conținutului normei

legale, sintagma „fie nimicirea bunurilor acestora în scopul sistării activității lor de

serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui care aplică violența sau altei

persoane”, nu este despărțită prin virgulă și respectiv, este privită în ansamblu și

condiționată de acțiunea de nimicire a bunurilor. În context, prima instanță a constatat

că inculpatul a comis infracțiunea incriminată, prevăzută de art. 349 alin.(11) Cod penal,

5

însă în acțiunile acestuia fiind prezente doar semnele calificative - aplicarea violenței

nepericuloase pentru sănătate față de persoana cu funcție de răspundere.

În cazul aplicării violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate față de persoana

cu funcție de răspundere, așa cum s-a constatat în speță, scopul infracțiunii este unul

special - sistarea activității de serviciu a persoanei cu funcție de răspundere, ori al

schimbării caracterului activității de serviciu a persoanei cu funcție de răspundere în

interesul celui ce amenință sau al altei persoane.

Respectiv, în situația aplicării violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate

față de persoana cu funcție de răspundere este important ca fapta să fie săvârșită anume

în timpul exercitării de către persoana cu funcție de răspundere a atribuțiilor sale de

serviciu, și anume în scopul sistării activității de serviciu a acesteia, sau cu scopul

schimbării caracterului activității de serviciu a persoanei în interesul celui ce amenință

sau șl altei persoane. În situația în care acest scop lipsește, alin. (11) al art. 349 Cod

penal, nu poate fi reținut la calificare.

Astfel, instanță nu a ținut cont de prevederile art. 8 alin. (3) în coroborare cu art.

389 alin. (1) Cod de procedură penală, că sentința de condamnare se adoptă numai în

condiția în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanță de judecată.

În așa circumstanțe, în modul prevăzut de Cod de procedură penală, instanță urma

să recalifice fapta pe o contravenție, prevăzută de art. 336, 353 alin. (2) Cod

contravențional.

apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a statuat că, instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt,

dând faptelor reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare și

anume comiterea de către Traistă V. a infracțiunii prevăzute de 349 alin. (11) Cod penal

- aplicarea violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate față de persoana cu funcție

de răspundere în scopul sistării activității lor de serviciu în interesul celui care aplică

violența.

De asemenea, instanța de fond a atestat just că, în cadrul ședințelor judecătorești

nu au fost stabilite temeiuri de a considera că, declarațiile părții vătămate nu sunt

veridice sau poartă un caracter defăimător sau de răzbunare în privința inculpatului, cu

atât mai mult că potrivit declarațiilor părții vătămate acesta îl cunoaște pe inculpat din

data comiterii infracțiunii incriminate lui Traistă V., partea vătămată și inculpatul nu s-

au cunoscut și nu au avut careva relații. S-a constatat că, în cadrul urmăririi penale și

ședințelor de judecată partea Nucă P. în detalii a relatat circumstanțele în care a fost

agresat de către Traistă V., declarații consemnate supra, declarații care coroborează cu

declarațiile martorului Cara P., care a comunicat că, „la data de 19.02.2018 inculpatul

Traistă V. a venit la magazin în stare de ebrietate avansată și i-a înaintat pretenții

precum că ea i-ar fi luat din buzunar un pachet de țigări. Inculpatul Traistă V. în acea

zi avea un cuțit de bucătărie în mână și bătea cu el în masă, motiv din care ea a sunat

la primărie și a cerut ajutorul primarului și polițistului de sector Nucă P. La fața locului

a venit partea vătămată Nucă P. și l-a întrebat pe Traistă V. unde este cuțitul și încerca

să îl liniștească pe inculpat, însă acesta gesticula cu mâinile. Nu a văzut ca inculpatul

să îl lovească pe partea vătămată, doar momentul când inculpatul a luat clumba cu

pământ și a dorit să îl lovească pe Nucă P. Inculpatul s-a exprimat cu cuvinte

6

necenzurate în adresa părții vătămate. Nucă P. i-a comunicat că inculpatul l-a lovit

peste față și a văzut că era roșu în regiunea feței, însă nu a observat leziuni corporale”.

În aceeași ordine de idei, declarațiile părții vătămate coroborează și cu

declarațiile martorului Nicula A. care a relatat că „la data de 19.02.2018 era la serviciu,

iar în jurul orei 1630-1640 a fost telefonat de către Nucă P. și i-a solicitat ajutor din motiv

că, aflându-se în s. Moscovei a fost atacat de către Traistă V. La o distanță de 100 metri

a văzut cum inculpatul Traistă V. l-a tras pe Nucă P. de uniformă. Personal a solicitat

inculpatului să înceteze și să meargă la primărie însă inculpatul nu dorea să cedeze și

a fost încătușat și dus la Primărie, unde a manifestat un comportament agresiv și se

lovea cu capul de pereți. La partea vătămată Nucă P. a văzut un semn caracteristic

loviturii sub ochiul stâng. Partea vătămată i-a spus că inculpatul 1-a lovit în timp ce

încerca să îl calmeze”.

Instanța de fond, apreciind declarațiile părții vătămate, a martorilor nominalizați,

corect a constatat că, acestea sunt credibile, veridice și utile, deoarece contrapunerea

lor indică la faptul că afirmațiile martorilor Cara P. și Nicula A. nu contravin

circumstanțelor stabilite în cadrul judecării cauzei, dar reciproc și obiectiv completează

afirmațiile părții vătămate.

Depozițiile părții vătămate Nucă P. sunt confirmate obiectiv și prin procesul-

verbal de cercetare la fața locului din 19.02.2019, potrivit căruia a fost examinat

magazinul „Miroslava” situat în s. Moscovei, r-nul Cahul și de la fața locului a fost

ridicat un cuțit metalic cu mâner de plastic; raportul de expertiză medico-legală nr.

XXXXX din 20.02.2018, conform căruia la Nucă P. s-a constatat edem pe obraz,

contuzia țesuturilor moi a feței, produse la acțiunea traumatică cu obiect contondent

dur, care se califică ca vătămare corporală neînsemnată; raportul de expertiză medico-

legală nr. XXXXX din 20.02.2018, conform căreia la Traistă V. s-a constat excoriații

pe obraz și antebraț, produse la acțiunea traumatică cu obiect contondent dur sau la

lovire de careva obiect, care se califică ca vătămare neînsemnată; extrasul ” Dräger

Alcotest 810 RO” nr. XXXXX din 19.02.2018, ora 1806, conform căreia concentrația

vaporilor de alcool în aerul expirat de către Traistă V. constituie 1,17 mg/l.

Având în vedere circumstanțele menționate, nu sunt întemeiate argumentele

avocatului precum că în acțiunile inculpatului nu sunt întrunite elementele infracțiunii

incriminate.

În acest sens, noțiunea de „violență nepericuloasă pentru viață și sănătatea

persoanei” în sensul art. 349 alin. (11), trebuie înțeleasă ca: cauzarea intenționată a

leziunilor corporale care nu au avut drept urmare nici dereglarea sănătății, nici

pierderea capacității de muncă, ori aplicarea intenționată a loviturilor sau săvârșirea

altor acțiuni violente care au cauzat o durere fizică, dacă acesta nu a creat pericol pentru

viață și sănătatea victimei, mai mult ca atât declarațiile părții vătămate Nucă P. sunt

confirmate de către inculpatul Țaristă V., care a declarat că ”când îi puneau cătușele

înjura și se revolta și a lovit polițistul din greșeală”.

Sunt nefondate și afirmațiile apărării precum că, la caz nu se regăsește latura

subiectivă a infracțiunii, or, intenția directă rezultă cert din comportamentul inculpau

astfel demonstrându-se că inculpatul își dădea seama că în fața sa se află o persoană cu

funcție de răspundere, deoarece partea vătămată era la serviciu, era îmbrăcată în

uniformă de colaborator de poliție.

În ordinea acestor idei, a fost dovedită indubitabil comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod penal.

7

Totodată, instanța de fond la stabilirea pedepsei, a ținut cont în deplină măsură

de principiile generale de aplicare a pedepsei consfințite în art. 61 alin. (2) Cod penal,

precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei potrivit prevederilor art.

75 Cod penal, care prevăd scopul pedepsei penale de restabilire a echității sociale, de

corijare a celui condamnat, de prevenirea săvârșirii de el a noi infracțiuni, stabilind

inculpatului o pedeapsă echitabilă faptei comise, pedeapsă, care corespunde

împrejurărilor cauzei, normelor legale și va atinge scopul de corectare și reeducare a

inculpatului.

Astfel, instanța de fond just a ținut cont ce prevederile art. 3, 6, 7, 61, 62, 75 - 77

Cod penal, de caracterul prejudiciabil și gradul de pericol social al faptei comise,

infracțiunea comisă de inculpat făcând parte din categoria celor mai puțin grave, de

motivele acesteia, de semnificația valorilor sociale lezate, de făptui că anterior a fost

condamnat, a comis prezenta infracțiune în perioada de probațiune stabilită prin

sentința Judecătoriei Cahul din 13.01.2017, fiind condamnat în baza art. 186 alin. (2)

lit. c), d) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen

de 2 ani, iar conform art. 90 Cod penal, pedeapsa fiind suspendată pe o perioadă de

probațiune de 2 ani, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, circumstanțe

atenuante nu au fost reținute, circumstanța agravantă, s-a stabilit - săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru alte fapte, care

are relevanță pentru cauză, săvârșirea infracțiunii de către o persoană în stare de

ebrietate, provocată de consumarea alcoolului.

Prin urmare, Traistă V. a comis fapta din 19.02.2018, aflându-se în perioada de

probațiune, iar pedeapsa nonprivativă de libertate stabilită prin sentința Judecătoriei

Cahul din 13.01.2017, nu și-a produs efectul corectării și reeducării inculpatului în

sensul respectării legii penale.

Astfel, instanța de fond just a considerat oportună și eficientă în sensul corectării

și reeducării inculpatului, stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen

de 8 luni, iar în conformitate cu art. 85 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa aplicată prin

noua sentință i-a adăugat partea neexecutată a pedepsei numită prin sentința

Judecătoriei Cahul din 13.01.2017 și definitiv i s-a stabilit pedeapsa sub formă de 2 ani

și 6 luni închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, considerând

că anume această pedeapsă va atinge scopul legii penale, va restabili echitatea socială

și va duce la reeducarea și corectarea inculpatului, prevenind săvârșirea de noi

infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și din partea altor persoane.

Având în vedere gravitatea infracțiunii comise de Traistă V., valența

semnificativă a relațiilor sociale lezate, comportamentul inculpatului în timpul și după

comiterea infracțiunii, atitudinea acestuia față de cele comise, instanța de fond a aplicat

pedeapsa corectă și echitabilă inculpatului sub formă de închisoare, ținând cont de

personalitatea lui și limitele de pedeapsă stabilite prin sancțiunea legii penale.

Ori, nu s-a constatat prezența circumstanțelor sau a erorilor de drept, ce ar genera

casarea hotărârii atacate sub aspectul invocat de partea apărării și încetarea procesului

penal în privința inculpatului pe motiv că fapta constituie o contravenție, deoarece

soluția adoptată de către instanță de fond este întemeiată și motivată, măsura de

pedeapsă stabilită lui Traistă V. este echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei, cu

personalitatea acestuia și va atinge scopul de corectare și reeducare a inculpatului.

La fel, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 227 alin. (1), (3) Cod de

procedură penală, cheltuieli judiciare sânt cheltuielile suportate potrivit legii pentru

8

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Cheltuielile judiciare se plătesc din

sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Adică prevederile art. 227 Cod de procedură penală, reglementează care anume

cheltuieli sunt incluse în categoria cheltuielilor judiciare, în această listă nefiind însă

incluse cheltuielile suportate pentru efectuarea expertizelor judiciare.

Respectiv, prin prisma normei procesuale sus citate, încasarea cheltuitelor de

judecată pentru efectuarea expertizei se face din contul mijloacelor bugetului de stat,

deoarece în sarcina statului este de a dovedi vinovăția celor imputate în acțiunile

inculpaților, prin urmare nu pot fi puse pe seama inculpaților încasarea cheltuielilor de

judecată pentru efectuarea expertizelor nominalizate.

Mai mult, prevederile alin. (3) a art. 75 din Legea nr. 68 din 14.04.2016 cu privire

la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar stipulează expres că, în cauzele

penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul

expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 alin.

(2) Cod de procedură penală.

Conform art. 229 alin. (2), (3) Cod de procedură penală, instanță de judecată

poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor

plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării

inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când

aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare.

Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de condamnatul care a fost eliberat

de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă, precum și de persoana în privința

căreia urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri de nereabilitare. Instanța poate

elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul sau persoana care

trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă

plata cheltuielilor judiciare poate influența substanțial asupra situației materiale a

persoanelor care se află la întreținerea lor.

Astfel, este neîntemeiat argumentul acuzatorului de stat referitor la neîncasarea

de către instanță de fond a cheltuielilor judiciare din contul inculpatului în sumă de 448

lei.

declarat recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii în latura pedepsei și a

cheltuielilor judiciare, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanță de apel.

Recurentul a invocat că, instanța de fond, cât și instanță de apel nu au luat în

considerație la stabilirea pedepsei lui Traistă V. circumstanțele importante pentru

individualizarea pedepsei penale care au fost constate în cadrul urmăririi penale și

anume: săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată

pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză (la 19.07.2003 de Judecătoria Cahul în

baza art. 186 alin. (2) lit. a), b), c), d), 90 Cod penal, la 2 ani închisoare, cu suspendare

condiționată a executării pedepsei pe un termen de 1 an; la 14.12.2004 de Judecătoria

Cahul în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d), 273 alin. (3) lit. a), 84, 85 Cod penal, la 8 ani

și 1 lună închisoare; la 19.07.2005 de Judecătoria Cahul în baza art. 186 alin. (2) lit. a),

b), e), d) Cod penal, la 2 ani închisoare; la 13.01.2017 de Judecătoria Cahul sediul

Taraclia în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d), 90 Cod penal, la 2 ani închisoare, cu

suspendare condiționată a executării pedepsei pe un termen de 2 ani (f.d. 48, 61-65);

săvârșirea infracțiunii de către o persoană în stare de ebrietate provocată de consumarea

9

alcoolului, fiind constatată concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat în cantitate

de 1,17 mg/l.

Mai mult ca atât, în urma verificării personalității inculpatului Traistă V. s-a

stabilit că el are un loc permanent de trai, nu este angajat în câmpul muncii, se

caracterizează negativ la locul de trai, nu este căsătorit, nu are copii minori la

întreținere, are antecedente penale.

Prin infracțiunea comisă a atentat la una din valorile primordiale apărate de legea

penală - integritatea fizică a persoanei.

Soluția cu privire la cheltuielile judiciare, instanță de apel a motivat prin aceea

că, cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate, prin numirea expertizei judiciare,

reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din bugetul statului.

Însă, în decizie și sentință lipsește dispoziția privind trecerea cheltuielilor

judiciare pe contul statului.

Orice prejudiciu cauzat fie persoanei fizice/juridice sau statului trebuie să fie

reparat

Conform art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sânt

suportate de condamnat sau sânt trecute în contul stalului.

În primul rând, cheltuieli legate cu efectuarea expertizelor judiciare sunt

cheltuite hi legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală - expertiza

judiciară.

În al doilea rând, la soluționarea chestiunii cine suportă cheltuielile respective,

trebuie soluționată reieșind din prevederile art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală,

care pe prim plan pune sarcina pe condamnat, responsabil de aceste cheltuieli în

legătură cu comiterea infracțiunii. Și doar dacă condamnatul nu este în stare să le achite

din diferite motive, invaliditate, incapacitatea juridică etc., cheltuielile sunt trecute în

contul statului.

În al treilea rând, instanță de apel, odată ce a dispus respingerea cererii

procurorului privind încasarea de la inculpat a sumei de 448 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare, nu a dispus trecerea acestora în contul statului, astfel, rezultă că nu dispunem

de o dispoziție referitoare la repartizarea cheltuielilor judiciare, așa cum se cere prin

prevederile art. 397 pct. 5) 416 Cod de procedură penală.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală, că hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocata Costea Svetlana, în care solicită casarea

sentinței și deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care să fie încetat procesul penal în privința lui Traistă V. pe art. 349 alin.

(11) Cod penal, din motiv că fapta constituie o contravenție, acesta urmând a fi

recunoscut vinovat de comiterea contravențiilor prevăzute în art. 336, 353 alin. (2) Cod

contravențional, cu încetarea procesului contravențional în legătură cu expirarea

termenului de prescripție.

Recurenta a invocat că, făcând încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

instanța nu a demonstrat scopul comiterii infracțiunii ce afectează latura subiectivă a

infracțiunii. Or, învinuirea formulată de către procuror nu corespunde în totalitate

conținutului normei prevăzute la art. 349 alin. (11) Cod penal și nu corespunde în

totalitate faptelor constatate a fi săvârșite de către inculpat.

10

În acest sens, calificativul „în scopul sistării activității de serviciu ori schimbării

caracterului în interesul celui care aplică violență” poate fi aplicat doar în cazul în care

inculpatului i-ar fi fost incriminată nimicirea bunurilor. Or, potrivit conținutului normei

legale, sintagma „fie nimicirea bunurilor acestora în scopul sistării activității lor de

serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui care aplică violența sau altei

persoane”, nu este despărțită prin virgulă și respectiv, este privită în ansamblu și

condiționată de acțiunea de nimicire a bunurilor. În context, prima instanță a constatat

că inculpatul a comis infracțiunea incriminată, prevăzută de art. 349 alin.(11) Cod penal,

însă în acțiunile acestuia fiind prezente doar semnele calificative - aplicarea violenței

nepericuloase pentru sănătate față de persoana cu funcție de răspundere.

În cazul aplicării violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate față de persoana

cu funcție de răspundere, așa cum s-a constatat în speță, scopul infracțiunii este unul

special - sistarea activității de serviciu a persoanei cu funcție de răspundere, ori al

schimbării caracterului activității de serviciu a persoanei cu funcție de răspundere în

interesul celui ce amenință sau al altei persoane.

Respectiv, în situația aplicării violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate

față de persoana cu funcție de răspundere este important ca fapta să fie săvârșită anume

în timpul exercitării de către persoana cu funcție de răspundere a atribuțiilor sale de

serviciu, și anume în scopul sistării activității de serviciu a acesteia, sau cu scopul

schimbării caracterului activității de serviciu a persoanei în interesul celui ce amenință

sau șl altei persoane. În situația în care acest scop lipsește, alin. (11) al art. 349 Cod

penal, nu poate fi reținut la calificare.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10) Cod de

procedură penală.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în

art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111)

Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în

existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau

sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o

apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar declarat de avocata Costea S. este

fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) Cod de procedură penală, care prevede

următoarele temeiuri - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, nu au fost întrunite

elementele infracțiunii, instanța a pronunțat o hotărîre de condamnare pentru o altă faptă

11

decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor

reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale (pct. 5.1. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor contestate, care ar fi

erorile de drept și esența circumstanțelor că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus

neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, nu au fost

întrunite elementele infracțiunii, instanța a pronunțat o hotărîre de condamnare pentru o

altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția

cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale, fiind omisă în totalitate

argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5.1. din decizie).

Rezultă, că recursul menționat nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu

exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10) și 12) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale, când nu au fost întrunite elementele

infracțiunii, când faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

apărării, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.1. din

decizie), se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt

și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică justă a

acțiunilor infracționale ale acestuia, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe

anexate la dosar, inclusiv declarațiile inculpatului, părții vătămate - polițistul Nucă P. și

a martorului Cara P., concluziei raportului de expertiză medico-legală nr. XXXXX din

20.02.2018, că la Nucă P. s-a constatat edem pe obraz, contuzia țesuturilor moi a feții,

produse la acțiunea traumatică cu obiect contondent dur, care se califică ca vătămare

corporală neînsemnată, extrasului ”Dräger Alcotest 8510 RO” nr. 4955 din 19.02.2018

ora 1806, procesul-verbal de examinare a obiectului din 20.02.2018, toate probele fiind

apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării lor,

instanțele indicând motivele pentru care au respins dovezile și versiunile apărării,

12

instanța de apel pronunțându-se argumentat și detailat asupra tuturor motivelor invocate

în apelurile de pe rol, probele administrate pe caz demonstrând clar și cert prezența în

acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 349 alin. (11) Cod penal,

ca aplicarea violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate față de persoana cu funcție

de răspundere în scopul sistării activității lor de serviciu în interesul celui care aplică

violența, deci instanțele încadrând juridic corect fapta săvârșită.

Totodată, soluția calificare a acțiunilor inculpatului, coroborează și cu

jurisprudența națională, potrivit cărei, drept violență nepericuloasă pentru viața sau

sănătatea persoanei se consideră vătămări neînsemnate (care nu au generat o dereglare

a sănătății mai mult de 6 zile, nici pierderea capacității de muncă, ce rezultă din pct.74

din Regulamentul de apreciere medico-legală a gravității vătămării corporale, aprobat

prin Ordinul Ministerului Sănătății nr.99 din 27.06.2003, modificat prin Ordinul

Ministerului Sănătății nr.654 din 16.08.2011) sau aplicarea intenționată de lovituri ori

săvârșirea altor acțiuni violente care au cauzat o durere fizică, dacă aceste acțiuni nu au

creat pericol pentru viața și sănătatea victimei. Pentru calificarea acțiunilor, este esențial

ca, violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei să aibă destinația de

facilitare a săvârșirii infracâiunii (Hotărîrea Plenului CSJ a RM din 28.06.2004, nr.23 - Cu

privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor, pct.5.).

Ori, potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvîrșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală,

iar calificativele „aplicarea violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate față de

persoana cu funcție de răspundere în scopul sistării activității ei de serviciu în interesul

celui care aplică violența”, regăsite în speța de pe rol, corespund semnelor componenței

infracțiunii, prevăzute de norma penală (art. 349 alin. (11) Cod penal), dar nu de cea

contravențională (art. 336, 353 alin. (2) Cod contravențional).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință soluția

dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată,

arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală,

pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de

recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă

instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din CEDO impune

în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare efectivă a motivelor,

argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se apreciază

relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din

CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare

argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, cu referire la argumentele acuzatorului (pct. 5. din decizie), se

atestă că instanțele legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și

argumentat au ținut cont de prevederile art. 61, 75, 85 Cod penal, conform căror la

aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

13

partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța

de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei,

condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau

parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de

sentința anterioară. Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai

mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi infracțiuni și decît partea

neexecutată a pedepsei pronunțate prin sentința anterioară a instanței de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și proporțională în raport cu

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și a scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

În același timp, în raport cu celelalte motive invocate în recursul ordinar al

procurorului, se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin.

(1) și (3), 143 alin. (1) pct. 1), 2), 6) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la

adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie

obligat să plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări

a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă

modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea

cauzei morții, gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale,

iar plata acestor expertize judiciare se face din contul mijloacelor bugetului de stat,

instanțele just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță,

cheltuielile pentru efectuarea expertizelor judiciare urmează a fi făcute din contul

mijloacelor bugetului de stat.

Totodată, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct.

5., 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate pe critica modului în care instanța de apel

a apreciat probele și circumstanțele cauzei, inclusiv în latura pedepsei penale și a

cheltuielilor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1)

și (2), instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare,

instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial condamnatul,

eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor, judecătorul apreciază

probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor

probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă

apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind

doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor și probelor cauzei, inclusiv în aspectul

14

cheltuielilor judiciare și a pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune

acuzarea și apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestor chestiuni în recursurile ordinare la fel este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile ordinare au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. - 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei

pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că au fost întrunite

elementele infracțiunii, că faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică corectă, că

inculpatului au fost aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide

inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Astfel, odată ce sunt vădit neîntemeiate, recursurile de pe rol urmează a fi

declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul-șef al Procuraturii

de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru și de avocata Costea Svetlana, împotriva

sentinței Judecătorie Cahul din 01 aprilie 2019 și deciziei Colegiul penal al Curții de

Apel Cahul din 18 iunie 2019, în privința inculpatului Traistă Valentin XXXXX, pe

motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 mai 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

15