1ra-1804/2019 — Art. 264-1 alin. 4 Cp

Prin sentința Judecătoriei Soroca din 13 februarie 2019, cauza fiind examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Vangheli Iurie a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 160 ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

Instanța de fond a constatat că, la 10 iunie 2018, în jurul orei 2340, inculpatul Vangheli I., fiind în stare de ebrietate cu grad avansat, nedeținând permis de conducere, a condus motocicleta de marca/model ”IJ Planeta 5”, fără număr de înmatriculare, pe drumul din s. Prodănești r-nul Florești, fiind stopat de colaboratorii de politie. Conform rezultatului alcooltestului ”Drager” nr. 4197 din 1 10.06.2018, concentrația de alcool în aerul expirat de către Vangheli I., constituia 0,81 mg/l. Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și a solicitat examinarea cauzei penale în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Astfel, instanța i-a încadrat acțiunile în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca conducerea mijlocului de transport de către o persoană care nu deține permis de conducere, în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat. La stabilirea pedepsei, instanța a luat în considerație că sancțiunea din art. 2641 alin. (4) Cod penal prevede muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, sau închisoare de până la 1 an, infracțiunea este ușoară, că inculpatul a solicitat examinarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în temeiul art. 3641 Cod de procedură penală, s-a căit sincer de cele săvârșite, că circumstanțe agravante nu au fost stabilite, concluzionând posibil de a-i aplica o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în limitele prevăzute de lege.

Procurorul în Procuratura r-lui Florești, Revencu Vasile, a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 160 ore de muncă neremunerată în folosul comunității, cu încasarea cheltuielilor judiciare de 30 lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani. Apelantul a invocat că, instanța nu s-a expus asupra solicitării acuzatorului de stat cu privire la aplicarea pedepsei complementare sub formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport. Ori, art. 65 alin. (3) Cod penal, stipulează că privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară și în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracțiunile din Partea specială. Prin informația parvenită de la BÎTDCA Florești, se constată că Vanghelii I., nu dispune de permis de conducere pentru motociclete ci doar pentru autoturisme prevăzută de categoria „B”. Astfel, în privința lui Vanghelii I. urmează a fi aplicată și pedeapsa complementară.

Potrivit deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 29 mai 2019, apelul a fost respins ca nefondat. Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 65 alin. (3) Cod penal, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară și în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracțiunile din Partea specială a prezentului cod, dacă, ținând cont de caracterul infracțiunii săvârșite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activități, instanța de judecată va considera imposibilă păstrarea de către acesta a 2 dreptului de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, totodată alin. (1) al acestui articol stabilește, că privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârșirea infracțiunii. La caz, inculpatul a condus motocicleta de marca/model „IJ Planeta 5” fiind în stare de ebrietate cu grad avansat, nedeținând permis de conducere pentru autoturisme prevăzute de categoria ”A”, ori, potrivit informației BÎT și DCA Florești nr. 03/87-215 din 15.06.2018, ultimul dispune de permis de conducere a autoturismelor de categoria ”B”. Respectiv, inculpatul la comiterea infracțiunii nu s-a folosit de dreptul de a conduce autoturisme de categoria ”B”, iar rezultând din prevederile alin. (1) și (3) al art. 65 Cod penal, este lipsită de temei privarea persoanei de dreptul de care aceasta de fapt nici nu s-a folosit la săvârșirea infracțiunii.

Procurorul-șef al Procuraturii de Circumscripție Bălți, Tatiana Ioniță, a declarat recurs ordinar, solicitând casarea deciziei instanței de apel și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată. Recurentul a invocat că, inculpatul a condus motocicleta de marca/model „IJ Planeta 5” fiind în stare de ebrietate cu grad avansat, nedeținând permis de conducere pentru autoturisme prevăzute dc categoria ”A”, ori, potrivit informației BÎT și DCA Florești nr. 03/87-215 din 15.06.2018, ultimul dispune de permis de conducere a autoturismelor de categoria ”B”. Prin urmare, sunt aplicabile prevederile art. 65 alin. (3) Cod penal, deoarece acesta dispune de dreptul de a conduce mijloace de transport de categoria ”B” și nefiind aplicată pedeapsa complementară inculpatul în orice moment poate urca în continuare în stare de ebrietate pentru a conduce motocicleta sau automobilul, astfel că neaplicarea pedepsei complementare nu-și va atinge scopul de reeducare și prevenire de săvârșire a asemenea fapte, nu va duce la corectarea inculpatului, dându-i posibilitate să comită în continuare infracțiuni. În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. 3 Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material. În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunității. Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a acestuia, precum și prevenirii de săvârșire de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane (pct. 2., 4. din decizie). Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale. Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune procurorul este o competență și 4 prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal. Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei). Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile atacată cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat. Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit neîntemeiat. Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 4), alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal, DECIDE : inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Tatiana Ioniță, împotriva sentinței Judecătorie Soroca din 13 februarie 2019 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 29 mai 2019, în privința inculpatului Vanghelii Iurie XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 noiembrie 2019. Președinte Iurie Diaconu Judecători Liliana Catan Ion Guzun 5