1ra-1344/2019 — art. 186 al. 2 lit. c, d CP

Dosarul nr. 1ra-1344/2019

Curtea Supremă de Justiție

DECIZIE

18 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Diaconu Iurie,

Judecători – Guzun Ion și Catan Liliana,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate, prin care

se solicită casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 17 mai 2018 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 septembrie 2018, în propria

cauză penală de către inculpata

Vlaico Tatiana Xxxxx născută la xxxxx,

originară din Xxxxx, domiciliată în mun. Xxxxx,

str. Xxxxx, ap. xx.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

Tatiana a fost recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii prevăzute art.186 alin. (2) lit.

c) și d) Cod penal, și i s-a stabilit în baza acestei norme o pedeapsă sub formă de închisoare

pe un termen de 2 (doi) ani cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În privința inculpatei VLAICO Tatiana a fost aplicată măsura preventivă -arestarea

preventivă, cu luarea sub arest din sala de judecată, spre asigurarea executării sentinței,

aceasta urmând să-și păstreze existența sa până la intrarea sentinței în vigoare.

Termenul executării pedepsei, a fost calculat începând cu data pronunțării sentinței

și anume cu 17.05.2018, cu includerea în termenul executării pedepsei conform

prevederilor art. 88 alin. (3) Cod penal, durata aflării sub arest a inculpatei VLAICO

1

Tatiana de la 03.03.2018 orele 09:30 si până la 13.03.2018.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Crîșmaru Maria cu privire la încasarea

prejudiciului material și moral prin infracțiune a fost admisă parțial.

S-a dispus încasarea din contul inculpatei VLAICO Tatiana în contul părții vătămate

Crîșmaru Maria prejudiciul material în valoare de 11855 (unsprezece mii opt sute optzeci

și cinci) lei și suma de 3500 (trei mii cinci sute) lei cu titlu de asitența juridică.

Din contul inculpatei VLAICO Tatiana s-a încasat în contul părții vătămate Crîșmaru

Maria prejudiciul moral în valoare de 3000 (trei mii) lei.

13.01.2016 de la orele 16:00 până la orele 16:10, având scopul sustragerii pe ascuns a

bunurilor altei persoane, prin acces liber a pătruns în biroul nr. 18, din incinta clinicii

private „Sancos" situată pe adresa mun. Chișinău, bd. Moscova 16, de unde a sustras o

geantă de culoare neagră la preț de 450 lei, în care se afla un telefon mobil de model

„Samsung Galaxy J5" cu număr de EMEI xxxxx și EMEI 2 - xxxxx în care se află cartela

SIM cu nr. xxxxx la preț de 5000 lei, mijloace bănești în sumă de 4500 lei, 100 euro care

conform cursului oficial al BNM constituie suma de 2218,01 lei, 120 lire sterline care

conform cursului oficial al BNM constituie suma de 3537,468 lei, cheile de la domiciliu,

card bancar de la banca „Moldincombank" și actele personale : buletin de identitate cu

fișa de însoțire, pașaport biometric, permis de conducere, toate fiind pe numele cet.

Crîșmaru Maria Andrei, cauzându-i astfel părții vătămate un prejudicial material

considerabil material în suma de 15705, 478 lei.

Acțiunile inculpatei VLAICO Tatiana au fost încadrate juridic în baza art. 186 alin.

(2) lit. b), c) și d) Codul penal, după indicii calificativi: „furtul, adică sustragerea pe ascuns a

bunurilor altei persoane, prin pătrundere în încăpere, cu cauzarea de datine în proporții

considerabile”.

Cauza în instanța de fond a fost examinată în baza art. 3641 Cod de procedură penală.

acesteia, CĂLUGAREANU Natalia, prin care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea

cauzei în partea stabilirii pedepsei potrivit modului stabilit pentru prima instanță și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatei VLAICO Tatiana să-i fie aplicată o

pedeapsă mai blândă aplicând prevederile art. 90 Cod penal.

3.1. În motivarea cererii de apel au indicat că, instanța de fond neîntemeiat a apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, circumstanțele atenuante și agravante,

stabilindu-i inculpatei VLAICO Tatiana o pedeapsă neechitabilă în raport cu infracțiunea

2

comisă, deși atât partea vătămată Crîșmaru Maria, cât și procurorul în ședința de judecată

au pledat pentru o pedeapsă penală cu suspendare a executării pedepsei.

a fost admis, inclusive din oficiu, apelurile declarate, casată sentința în partea numirii

penitenciarului, rejudecată cauza și pronunțată în această parte o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță după cum urmează:

Pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 2 (doi) ani, numită lui VLAICO Tatiana pe

art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal, se v-a executa în penitenciare pentru femei de tip

semiînchis.

4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că, la pronunțarea

sentinței, instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a

tras concluzia că inculpata a săvârșit anume infracțiunea imputată.

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală, fiind corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate

probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a conchis că instanța de fond, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, corect a aplicat prevederile legale, și, în conformitate cu prevederile art. 7, 75

Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului.

Totodată, instanța de apel a considerat, că în privința inculpatei nu pot fi aplicate

nici prevederile art. 90 Cod penal, or, deși legea nu îngrădește libertatea instanței de

judecată de a-și forma convingerea cu privire la posibilitatea făptuitorului de a se îndrepta

fără executarea efectivă a pedepsei, ea obligă instanța să-și motiveze hotărârea de

suspendare a executării pedepsei, indicând precis acele motive pe care s-a întemeiat

convingerea ei.

Instanța de apel a menționat, că în cazul în care instanța de judecată a constatat

circumstanțe atenuante și a redus pedeapsa, și în conformitate cu prevederile art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, aceste circumstanțe nu mai pot servi temei de aplicare

a prevederilor art. 90 Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept i se

acordă o dublă valență juridică.

Instanța de apel a menționat, că îndreptarea și reeducarea inculpatei VLAICO

3

Tatiana nu este posibilă fără izolarea ei reală de societate, or, dânsa, fiind condamnată

prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 16.05.2017, concluzii nu și-a făcut

și din-nou a comis o infracțiune intenționată mai puțin gravă, fiind prezentă recidiva.

Totodată, instanța de apel a considerat eronată concluzia instanței de fond privitor

la tipul penitenciarului unde inculpata VLAICO Tatiana urmează să-și execute pedeapsa

închisorii și în acest sens reiterează următoarele:

Conform art. 72 alin. (3) Cod penal, în penitenciare de tip semiînchis execută

pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracțiuni ușoare, mai puțin grave

și grave, săvârșite cu intenție.

De asemenea, conform art. 72 alin. (6) Cod penal, femeile condamnate execută

pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei.

În speță s-a constatat comiterea de către inculpata VLAICO Tatiana a unei infracțiuni

mai puțin grave, săvârșite cu intenție însă, instanța de apel a constatat, că deși prima

instanță a dispus executarea pedepsei închisorii de către inculpata VLAICO Tatiana în

penitenciar de tip semiînchis, n-a indicat că pedeapsa închisorii urmează a fi executată în

penitenciare pentru femei.

Vlaico T., prin care, având conțunut identic, solicită casarea hotărârilor judecătorești, cu

aplicarea unei pedepse mai blânde, pe motiv că instanța de fond neîntemeiat a apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, circumstanțele atenuante și agravante,

stabilindu-i acesteia o pedeapsă neechitabilă în raport cu infracțiunea comisă.

431 alin. (1) pct. 1¹) Cod de procedură penală, a depus referință procurorul, prin care a

manifestat dezacordul cu recursurile declarate, motivând prin faptul că instanța de apel a

constatat just circumstanțele de drept și de fapt privind aplicarea pedepsei inculpatei în

strictă conformitate cu prevederile art. 61, 75 Cod penal și 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acestea urmează a fi declarate inadmisibile

din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

4

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Colegiul penal reține că din conținutul recursurilor rezultă că recurenta nu invocă

vreun temei de drept prevăzut la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, însă criticele

acesteia se cuprind în pct. 10) al normei menționate, care prevede, că hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

atunci când, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Verificând circumstanțele cauzei în raport cu norma de drept citată, Colegiul

constată că acest temei nu-și găsește confirmare în speța dedusă judecății.

În acest context, Colegiul penal menționează că, prin criterii generale de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este

obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare

persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică

a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se aplice o

pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară

vinovată.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și respectiv

la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiunii atât din partea ultimului, cât și a altor

persoane.

Totodată, potrivit art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiunii i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a

Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

5

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În acest context, Colegiul penal consideră că, la aplicarea pedepsei inculpatei pentru

infracțiunea săvârșită, instanța de apel a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 61

și 75 Cod penal, totodată ținând cont și de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

personalitatea inculpatei, care nu este la prima atingere cu legea, anterior săvârșind

infracțiuni similare, fiind condamnată la pedeapse cu închisoare și sub formă de muncă

în folosul comunității, fapt ce nu a dus la scopul prevăzut de lege: de îndreptare și

corectare a ei.

Totodată, Colegiul penal menționează că, instanța de apel la emiterea deciziei, a ținut

cont și de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, care stipulează că în caz

de aplicare a pedepsei închisorii inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 din maximul

și din minimul prevăzut de sancțiune, fiind stabilite noi limite cu care trebuie să opereze

instanța de judecată la stabilirea pedepsei.

La fel, Colegiul penal amintește că, raționamentul de aplicare a prevederilor art. 90

Cod penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia până la săvârșirea

infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire

penală și de judecare a cauzei fată de infracțiune, cum vinovatul își apreciază fapta social

periculoasă de la momentul descoperirii ei, conduita bună a infractorului, stăruința

depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită,

comportarea sinceră în cursul procesului.

Astfel, aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei nu este un drept al

inculpatei, ci o prerogativă a instanței de judecată care este liberă să aprecieze dacă este

sau nu cazul să o acorde.

În acest context, Colegiul penal respinge argumentele invocate în recursuri, or,

pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor

lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite, suficientă pentru restabilirea

echității sociale, adică a drepturilor și intereselor părții vătămate, statului și întregii

societăți, perturbate prin infracțiune. O pedeapsă prea blândă nu este suficientă nici

pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de

către făptuitor și alte persoane.

În consecință, Colegiul penal opinează că argumentele punctate în cererile de recurs

privind greșita individualizare a executării pedepsei nu sunt incidente cauzei deferite

judecății, instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată, pedeapsa aplicată inculpatei

fiind individualizată corect, echitabilă și în concordanță cu scopul pedepsei penale, fapt

6

ce determină incontestabil concluzia de inadmisibilitate a recursurilor, ca fiind vădit

neîntemeiate.

al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 25 septembrie 2018, în propria cauză penală de către

inculpata Vlaico Tatiana Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 18 octombrie 2019.

Președinte: Diaconu Iurie

Judecători: Guzun Ion

Catan Liliana

7