1ra-653/21 — art. 155 CP

1ra-653/21 — art. 155 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-653/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Timofti Vladimir

Judecătorii - Toma Nadejda și Boico Victor

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate

de către avocatul Pavalatii Alexandru în numele inculpatei Volacu Tatiana și de

către avocatul Pisarenco Constantin în numele inculpatului Miroșca Alexandru,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal a Curții de Apel Chișinău

din 06 octombrie 2020 și sentinței Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din

12 martie 2020, în cauza penală în privința lui

Volacu Tatiana XXXXX, născută la XXXXX,

originară și domiciliată în mun. XXXXX, str. XXXXX;

Miroșca Alexandru XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în mun. XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 27.02.2019 – 12.03.2020;

Instanța de apel: 29.06.2020 – 06.10.2020;

Instanța de recurs: 24.12.2020 –24.03.2021.

A C O N S T A T A T :

au fost recunoscuți vinovați și condamnați:

Volacu Tatiana în baza art. 155 Cod penal la pedeapsă sub formă de

amendă în mărime de 600 (șase sute) unități convenționale, echivalentul a

30 000 (treizeci mii) lei.

Miroșca Alexandru în baza art. 155 Cod penal la pedeapsă sub formă de

închisoare, pe un termen de 1 (unu) an, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

Volacu Tatiana, la 26 septembrie 2018, aproximativ la ora 18.00,

împreună cu Miroșca Alexandru, aflându-se în fața blocului locativ amplasat pe

XXXXX din mun. XXXXX, subit au inițiat un conflict verbal cu cet. Viscun Sergiu,

după care, acționând cu intenție directă, fiind extrem de agresivi, l-au numit cu

cuvinte necenzurate și au încercat să aplice violența fizică față de ultimul,

1

ulterior l-au amenințat pe acesta cu un cuțit de bucătărie, zicându-i că îl vor

omorî, fiind îndreptat cuțitul spre ultimul, însă Viscun Sergiu a reușit să evite

loviturile, creându-se astfel pericolul realizării acestei amenințări, fapt

perceput de victimă ca prezentând un pericol real pentru viața și sănătatea sa,

în situația în care se afla singur în fața agresorilor.

Acțiunile lui Volacu Tatiana au fost încadrate în baza art. 155 Cod penal,

fapta de amenințare cu omor, adică amenințarea cu omor, dacă a existat

pericolul realizării acestei amenințări.

Miroșca Alexandru, la 26 septembrie 2018, aproximativ la ora 18.00,

împreună cu mama sa, Volacu Tatiana, aflându-se în fața blocului locativ

amplasat pe str. XXXXX, mun. XXXXX, subit au inițiat un conflict verbal cu cet.

Viscun Sergiu, după care, acționând cu intenție directă, fiind extrem de agresivi,

l-au numit cu cuvinte necenzurate și au încercat să aplice violența fizică față de

ultimul, ulterior l-au amenințat pe acesta cu un cuțit de bucătărie, zicându-i că

îl vor omorî, fiind îndreptat cuțitul spre ultimul, însă Viscun Sergiu a reușit să

evite loviturile, creându-se astfel pericolul realizării acestei amenințări, fapt

perceput de victimă ca prezentând un pericol real pentru viața și sănătatea sa,

în situația în care se afla singur în fața agresorilor.

Acțiunile lui Miroșca Alexandru au fost încadrate în baza art. 155 Cod

penal, fapta de amenințare cu omor, adică amenințarea cu omor, dacă a existat

pericolul realizării acestei amenințări.

3.1. Avocatul Pisarenco Constantin în numele inculpatului Miroșca

Alexandru, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei, cu

pronunțarea unei hotărîri de achitare.

3.2. Avocatul Pavalatii Alexandru în numele inculpatei Volacu Tatiana,

prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei

hotărîri de achitare.

În susținerea cerințelor sale, apărarea a invocat că vinovăția inculpatei

Volacu Tatiana în comiterea infracțiunii incriminate se bazează pe presupuneri,

dubii esențiale care nu pot fi înlăturate și urmează a fi interpretate prin prisma

principiului in dubio pro reo. Or, în conformitate cu prevederile art. 6§2 CEDO

și art.8 alin.(3) Cod de procedură penală, toate dubiile în probarea învinuirii

care nu pot fi înlăturate, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului,

inculpatului, iar tragerea la răspunderea penală a persoanelor indicate doar în

temeiul probelor administrate în cauză, ar constitui o încălcare flagrantă a

prevederilor art.6 §2 CEDO sub aspectul securității raporturilor juridice

precum și al asigurării dreptului învinuitului la un proces echitabil, La fel, a mai

indicat că organul de urmărire penală nu a prezentat instanței probe pertinente

și relevante, care ar fi confirmat învinuirea adusă, iar instanța a ignorat toate

contradicțiile pe caz, fapt ce a generat emiterea unei sentințe neîntemeiate de

condamnare.

2020 apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate, cu menținerea

sentinței, fără modificări.

2

4.1. În partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a invocat că prima

instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, care a

fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, dând faptei săvârșite o încadrare

juridică corespunzătoare materialului probator administrat. Aceste

împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală sus-indicată și care au fost corect apreciate, respectându-se prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct

de vedere al coroborării lor.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpați, instanța de apel a

considerat că aceasta este o metodă de apărare și un drept de a nu se auto

incrimina, garantat de art. 66 Cod de procedură penală și art. 6 CEDO, or

persoana care pe parcursul procesului penal are calitatea procesuală de

inculpat nu poate fi urmărit pentru depunerea declarațiilor false sau refuzul de

a face declarații și nu poate fi calificată ca circumstanță agravantă la stabilirea

pedepsei penale.

Instanța de apel a apreciat critic declarațiile inculpaților Miroșca

Alexandru și Volacu Tatiana, date în cadrul cercetării judecătorești, prin care

aceștia au negat că ar fi amenințat cu omor partea vătămată, această poziție

constituind versiunea lor de apărare, îndreptată spre eschivarea de la

răspunderea penală, deoarece potrivit declarațiilor martorilor Vicol Igor,

Mîrzac Vasile, Viscun Denis, ambii inculpați au întreprins personal, acțiuni

ilegale, sub aspectul componenței de infracțiune prevăzută de art. 155 Cod

penal, amenințând partea vătămată cu omor, pericol ce exista real fiindcă atât

Volacu Tatiana inițial, cât și inculpatul Miroșca Alexandru, mai apoi, aveau în

mâină cuțit.

Subsidiar, instanța de apel a respins afirmațiile apărării precum că

acuzatorul de stat nu a prezentat probe ce ar confirma că inculpații au comis

infracțiune or, în acțiunile inculpatului Miroșca Alexandru și cele ale inculpatei

Volacu Tatiana este prezent elementul obligatoriu care întregește latura

obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal - existența pericolului

realizării amenințării cu moartea, acțiunile inculpaților atentând în mod direct

asupra stării psihice și cele morale ale părții vătămate, acțiuni manifestate prin

existența cuțitului inițial în mâina lui Volacu Tatiana și ulterior, în mâina lui

Miroșca Alexandru, ambii amenințând partea vătămată, fapt ce a creat

existența pericolului realizării amenințării cu moartea a părții vătămate. Vina

ambilor inculpați în comiterea infracțiunii incriminate a fost dovedită prin

declarațiile părții vătămate Viscun Sergiu, ale martorilor Vicol Igor, Mîrzac

Vasile, Viscun Denis, aceștia fiind audiați în cadrul examinării cauzei, iar

instanța de apel nu a depistat careva divergențe esențiale între declarațiile

acestora, ele fiind în concordanță cu circumstanțele de fapt ale cauzei, fiind

veridice și consecvente pe tot parcursul procesului penal.

Referitor la pedeapsa stabilită, instanța de apel a relatat că, efectuând o

analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității inculpaților,

urmărind în acest sens comportamentul lor în viața socială, precum și cel din

3

înainte și după săvârșirea infracțiunii incriminate, a considerat că în coraport

cu fapta comisă, urmările prejudiciabile ale faptei și personalitatea inculpaților,

corijarea și reeducarea acestora este posibilă cu aplicarea unei pedepse față de

inculpatul Miroșca Alexandru privative de libertate, iar în privința lui Volacu

Tatiana, a unei pedepse sub formă de amendă, ambele pedepse fiind în limitele

prevăzute de sancțiunea art. 155 Cod penal.

5.1. Avocatul Pavalatii în numele inculpatei Volacu Tatiana, care invocând

temeiul pentru casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, solicită casarea acestora, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei

hotărâri de achitare, din următoarele considerente:

-fapta nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 155;

- la adoptarea deciziei, instanța de apel nu a luat în considerație că, atât la

urmărirea penală cât și în cadrul ședinței de judecată, inculpații Volacu Tatiana

și Miroșca Alexandru nu au recunoscut vina în comiterea infracțiuni

incriminate;

- declarațiile părții vătămate Viscun Sergiu și ale martorului Viscun Denis

practic sunt identice și pot fi explicate prin faptul că sunt în relații de rudenie,

astfel urmează a fi apreciate critic din motiv că vin în contradicție cu alte probe

ale acuzării, inclusiv cu declarațiile inculpaților, acest argument însă a fost

ignorat de instanța de apel;

- martorul Vicol Igor, fiind audiat sub jurământ, nu a confirmat învinuirea

adusă inculpatei Volacu Tatiana. Este, totuși, de menționat că acest martor a dat

declarații contradictorii la faza urmăririi penale comparativ cu cele din instanța

de judecată, declarațiile căruia, de rând cu declarațiile părții vătămate au fost

puse la baza menținerii sentinței;

- instanța de apel, la adoptarea deciziei, nu a ținut cont de declarațiile

martorului Dicusar Vitalie, deși acestea infirmă vinovăția inculpaților în

săvârșirea infracțiunii incriminate;

- declarațiile martorului Mîrzac Vasile urmează a fi apreciate critic din

motiv că poartă un caracter contradictoriu;

- la materialei cauzei nu se regăsesc probe pertinente și concludente care

ar dovedi vinovăția inculpatei Volacu Tatiana în comiterea infracțiunii

incriminate.

5.2. Avocatul Pisarenco Constantin în numele inculpatului Miroșca

Alexandru, care invocând temeiurile pentru casare prevăzute la art. 427 alin.

(1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora, rejudecarea

cauzei, cu pronunțarea unei hotărîri de achitare, din următoarele considerente:

- nu au fost întrunite elementele infracțiunii incriminate, și anume, lipsește

latura obiectivă;

- declarațiile părții vătămate Viscun Sergiu sunt identice cu cele ale

martorului Viscun Denis, fapt ce se explică prin relațiile de rudenie dintre

aceștia, însă, consideră că urmează a fi apreciate critic întrucât poartă un

caracter contradictoriu;

- declarațiile martorului Dicusar Vitalie confirmă poziția expusă de

4

inculpați și nu poate fi pusă la baza condamnării acestora;

- partea vătămată, Viscun Sergiu, a recunoscut că l-a provocat pe inculpatul

Miroșca Alexandru și nu a putut răspunde la întrebarea „dacă atacul a fost real“

- instanța de apel, în baza probelor administrate de către organul de

urmărire penală și verificate în ședința de judecată, nu le-a dat o apreciere justă

în sensul art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, nestabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

procurorul în secția reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiție,

Crijanovschi Sergiu, prin care a pledat pentru dispunerea inadmisibilității

recursurilor, ca fiind vădit neîntemeiate.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestora, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent.

Reieșind din conținutul recursurilor declarate, care conțin argumente

similare, Colegiul penal atestă, că titularii acestora invocă în calitate de temeiuri

pentru casarea hotărârilor instanțelor de fond art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod

de procedură penală, care stabilesc, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazurile, când: 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau

acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței, 8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept prevăzute

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată, că

astfel de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului

declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

părții apărării, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția

pronunțată, iar motivarea soluției fiind în corespundere cu dispozitivul

hotărârii, acesta fiind clar.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

5

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Așadar, cu referire la criticile invocate de avocatul Pisarenco Constantin în

numele inculpatului Miroșca Alexandru, precum că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, Colegiul penal le apreciază

ca fiind neîntemeiate, deoarece, verificând minuțios decizia recurată în raport

cu argumentele invocate în apel, se atestă că apărarea a primit răspuns la

argumentele înaintate, iar simplul dezacord al titularului cererii de recurs cu

soluția pronunțată în speță, nu constituie temei de admitere a recursului în

sensul formulat. Mai mult, în conținutul recursului nu au fost descrise care

anume din motivele apelului nu au fost luate în considerație la judecarea cauzei.

Colegiul penal menționează, că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt

valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa

cum s-a procedat în speță.

Subsecvent, reieșind din esența criticilor invocate de către avocatul

Pisarenco Constantin, Colegiul penal reține că acestea se referă în mare parte

doar la chestiunea de apreciere a probelor. Or, acesta face o proprie evaluare a

materialului probator, prezentând versiunea potrivit căreia probele

administrate de către instanțele de fond nu confirmă vinovăția inculpatului

Miroșca Alexandru în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 155 Cod penal.

Sub acest aspect, însă, se impune precizarea că aprecierea probelor este

unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul

volum de muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele

judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată

în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se

bazeze pe prevederile legale, precum și pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblul lor

sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi

invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează, că

motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca

motiv sub aspectul casării ca fiind ilegală a hotărârii contestate, deoarece

6

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a instanțelor

respective.

Din aceste considerente, Colegiul penal nu examinează criticile referitoare

la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a

anumitor elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită

de instanțele de fond, corectitudinea dispunerii condamnării inculpaților

conform învinuirii incriminate, astfel că reaprecierea probelor, în modul

propus de către partea apărării, nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod de

procedură penală, iar o altă opinie asupra probelor, care au fost puse la baza

hotărârii primei instanțe, apoi verificate de instanța de apel, prin continuarea

judecării cauzei în fond, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

În acest sens Colegiul penal atestă, că la soluționarea cauzei instanța de

apel a ținut cont de prevederile art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a

cercetat probele sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din punct

de vedere al coroborării lor, astfel întemeiat ajungând la concluzia privind

menținerea sentinței primei instanțe.

Contrar argumentelor apărării prin care se invocă faptul, că instanțele de

fond și-au fundamentat soluția în baza declarațiilor părții vătămate Viscun

Sergiu și ale martorilor Vicol Igor, Mîrzac Vasile, Viscun Denis, Colegiul penal

conchide, că instanța de apel a examinat toate probele din dosar și nu a dat

prioritate celor în favoarea condamnării inculpaților Miroșca Alexandru și

Volacu Tatiana, așa cum susține apărarea, însă le-a analizat în ansamblul lor

prin coroborare, corect ajungând la concluzia că ele sunt suficiente pentru a

fundamenta o acuzație penală în privința inculpaților Volacu Tatiana și Miroșca

Alexandru.

Totodată, apărarea consideră că instanța de apel, a adoptat o soluție

insuficient motivată, însă Colegiul penal relevă că nu s-a stabilit presupusa

eroare de drept invocată de către recurenți, or, din conținutul deciziei recurate

rezultă în mod clar raționamentele care au fundamentat soluția instanței de

apel prin care a fost menținută sentința primei instanțe potrivit căreia au fost

recunoscuți vinovați și condamnați în baza art. 155 Cod penal, Miroșca

Alexandru la pedeapsă sub formă de închisoare, pe un termen de 1 (unu) an, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis și Volacu Tatiana la pedeapsă sub

formă de amendă în mărime de 600 (șase sute) unități convenționale,

echivalentul a 30 000 (treizeci mii) lei.

La fel, Colegiul penal stabilește, că în speță, nu a fost comisă nici o eroare

de drept, așa precum se susține de către apărare, or, pentru a constitui caz de

casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat

asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, dar

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

7

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către

instanța de recurs.

Astfel, instanța de recurs nu a stabilit în speță existența erorilor de drept

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Cu referire la argumentele avocatului Pavalatii Alexandru în numele

inculpatului Volacu Tatiana și avocatului Pisarenco Constantin în numele

inculpatului Miroșca Alexandru cu privire la existența în cauza examinată a

erorii de drept prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

instanța de recurs menționează, că potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se

consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele

componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

Colegiul penal reține, că acest temei include cazurile când nu a fost stabilită

fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele

de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele constitutive, ori

când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și

agravante ale infracțiunii.

Potrivit materialelor cauzei, de către prima instanță, inculpații Volacu

Tatiana și Miroșca Alexandru au fost recunoscuți vinovați de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal, fapta de amenințare cu omor, adică

amenințarea cu omor, dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări,

soluție care a fost menținută și de către instanța de apel.

La examinarea cauzei, instanța de apel a conchis, că prima instanță corect

a stabilit situația de fapt și a încadrat acțiunile reținute în privința inculpaților

Volacu Tatiana și Miroșca Alexandru în baza art. 155 Cod penal, or, prima

instanță a dat o apreciere corectă probatoriului administrat în conformitate cu

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, prin prisma admisibilității,

pertinenței și concludenții, utilității și veridicității.

Colegiul penal, analizând materialele cauzei în raport cu argumentele

invocate de către recurenți, conchide că instanța de apel, menținând soluția

primei instanțe, la judecarea apelului a respectat prevederile art. 414 Cod de

procedură penală, în mod întemeiat a ajuns la concluzia corectitudinii

încadrării juridice a acțiunilor inculpaților Volacu Tatiana și Miroșca

Alexandru, astfel corect concluzionând că în acțiunile inculpaților sunt prezente

toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal,

motivându-și temeinic soluția în acest sens, așa cum este indicat în pct. 4, 4.1.

al prezentei decizii, soluție pe care instanța de recurs o însușește și reiterarea

căreia nu o consideră necesară, deoarece soluția instanței de apel este pe deplin

conformă circumstanțelor de fapt și de drept stabilite, precum și practicii

judiciare constante.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în cazul în care instanțele de fond și-au

motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă

sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient

orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se

8

mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (a se vedea, în

special, cauzele Garcia Ruiz v. Spania, hotărârea din 21 ianuarie 1999;

Helle v. Finlanda, hotărârea din 19 decembrie 1997).

Totodată, în concepția Curții Europene, art. 6 § 1 nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții

legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (cauza Van

de Hurk v. Olanda, nr. 16034/90 din 19 aprilie 1994, Immeubles Groupe Kosser v.

Franța, nr. 38748/97 din 9 martie 1999).

Prin urmare, Colegiul penal conchide că în speță nu a fost constatată

existența erorii de drept prevăzută la art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, deoarece asemenea eroare în speță nu a fost comisă.

Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea

cauzei în ordine de apel, nu a comis erori de drept, care ar genera casarea

deciziei adoptate, urmând a fi dispusă inadmisibilitatea recursurilor declarate,

ca fiind vădit neîntemeiate.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocatul

Pavalatii Alexandru în numele inculpatei Volacu Tatiana și de către avocatul

Pisarenco Constantin în numele inculpatului Miroșca Alexandru, împotriva

deciziei Colegiului penal a Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2020, în

cauza penală în privința lui Volacu Tatiana XXXXX și Miroșca Alexandru

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 23 aprilie 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

9