1ra-1591/2019 — art. 188 alin. 2 lit. b, c d Cp

1ra-1591/2019 — art. 188 alin. 2 lit. b, c d Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1591/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Vladimir Timofti,

Judecători Iurie Diaconu, Dumitru Mardari, Maria Ghervas,

Iurie Bejenaru

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul

ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 16 februarie 2018 și deciziei

Colegiul penal al Curții de Apel Bălți din 27 martie 2019, declarat de avocatul

Postolachi Gheorghe în numele inculpatului

Amoașii Ivan XXXXX, născut

la XXXXX, originar și locuitor al mun. XXXXX, str.

XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 25.04.2017 - 16.02.2018,

instanța de apel: 28.03.2018 - 27.03.2019,

instanța de recurs: 01.07.2019 - 01.10.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

a fost condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, la 8 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la data intrării în

vigoare a sentinței.

În baza art. 901 Cod penal, 4 ani închisoare urmând a fi cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, iar executarea a 4 ani închisoare, urmând a fi

suspendată ca termen de probă.

1.1. Prin aceiași sentință a fost condamnat și Ticot Veaceslav în baza art.

188 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, la 9 ani închisoare cu executare, însă în

privința lui hotărârile judecătorești nu se contestă.

I., împreună cu Ticot V. și Grosu S., acționând cu intenție criminală unică,

îndreptată spre sustragerea bunurilor altei persoane și îmbogățire prin atacul

tâlhăresc, conștientizând de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând

urmările lor prejudiciabile și dorind survenirea acestora, ascunzându-și

identitatea cu ajutorul unor măști și cagule, au pătruns în curtea casei de locuit nr.

1

20 amplasată în mun. XXXXX, pe str. XXXXX, unde au împărțit rolurile de

participare în comiterea tâlhăriei, și anume: în timp ce Amoașii I. stătea în

apropierea casei indicate în scop de neadmitere să fie văzuți de cineva sau reținuți,

Ticot V. și Grosu S., prin forțarea ușii de intrare, au pătruns în casa dată, unde au

atacat-o pe proprietara casei XXXXX XXXXX. Astfel, Ticot V. i-a aplicat acesteia

câteva lovituri cu pumnii în regiunea capului, de la ce ultima a căzut jos, iar Grosu

S. i-a astupat gura cu mâna să nu strigă ajutor. Ca rezultat, conform raportului de

expertiză medico-legală nr.XXXXX din 18.02.2017, lui XXXXX XXXXX. i-au fost

cauzate leziuni corporale sub formă de echimoze la ochiul stâng și cotul stâng,

plagă contuză supraorbital pe stânga, care se califică ca ușoare cu dereglarea

sănătății de scurtă durată, adică, periculoase pentru viața și sănătatea persoanei

atacate. După ce, continuându-și acțiunile infracționale, Ticot V. și Grosu S.,

cerând banii de la XXXXX XXXXX., au început să caută banii în casă și când nu

au găsit careva bani și obiecte prețioase, au deschis geanta lui XXXXX XXXXX.,

care se afla pe pat, de unde, presupunând că banii se află printre chitanțele pentru

achitarea serviciilor comunale, au sustras acestea chitanțe, cu care au părăsit locul

infracțiunii, surprinși de către vecinii, care au auzit strigate de ajutor al părții

vătămate.

Instanța a reținut că, inculpatul Amoașii I. nu a recunoscut vina, declarând

că, la fața locului nu a fost. Pe Grosu S. nu-l cunoaște, iar pe Ticot V. îl cunoaște

de mai mult timp. A fost reținut de polițiști lingă poarta lui Ticot V., fără a-i fi

explicat motivul.

Inculpatul Ticot V., la fel nu a recunoscut vina, declarând că la fața locului

nu a fost, nu cunoaște de unde au apărut chitanțele la domiciliul său, nu era acasă

la momentul petrecerii percheziției, nu cunoaște de ce Grosu S. a dat declarații

împotriva lui.

Martorul Ganța B. a că dormea în altă cameră, la vre-o șase metri de la

camera lui XXXXX XXXXX Cineva a început a striga, a ieșit repede afară, a mers

spre casă, când era la circa doi metri de la casă, o persoană a ieșit în fața lui, de

la ce el a sărit doi pași înapoi. Atunci persoana a alergat spre gardul de plasă de

la vecini. Era Ticot V. și cu încă o persoană. Când a alergat spre gardul de la

vecini, poarta fiind încuiată, în acel moment i-a și văzut pe Ticot V. și încă o

persoană. Pe Amoașii I. nu l-a văzut, fața lui Ticot V. a recunoscut-o când acesta

alerga.

Martorul Danilov D. a relatat că a primit chemarea precum că pe str. Traian,

20 o persoană de gen feminin a fost atacată la domiciliul său. A venind cu colegul

său, Cojocaru la locul faptei cu automobilul de serviciu. Vecinul victimei, Boris

a comunicat că vecina lui a fost atacată de două persoane pe care îi cunoaște și le

știe adresa. Au mers și pe o stradă l-au găsit pe Amoașii I., reținut și transportat

la locul faptei. Ultimul a comunicat că nu cunoaște ce se întâmplă.

Potrivi procesului-verbal de perchiziție din 17.02.2017, din casa lui Ticot S.

au fost ridicate trei chitanțe de achitare a taxelor comunale, care au fost sustrase

în urma faptei de tâlhăriei asupra lui XXXXX XXXXX de pe str. Traian, 20.

La 29.05.2017, în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, de către

Judecătoria Bălți a fost emisă sentința de condamnare a lui Grosu S., cu aplicarea

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, deoarece Grosu S. - al trei-lea

2

figurant la caz, a solicitat examinarea cauzei într-o procedură simplificată, în baza

probelor acumulate la urmărirea penală, recunoscându-și vina integral.

Deși nu a fost audiat în calitate de martor în cadrul ședinței de judecată, prin

faptul că Grosu S. a recunoscut și a acceptat probele acumulate în faza

urmăririi penale, declarațiile lui sunt apreciate ca decisive la caz.

Astfel Grosu S. a declarat că la locul faptei, Ticot V. a venit cu Amoașii I.,

care urma să-l preîntâmpine pe Ticot V. și Grosu S. în cazul unui eventual eșec.

Ticot V. a fost cel care căuta banii prin geanta pătimitei și care din repeziciune

sau vizibilitate redusă a luat chitanțele.

Grosu S., în cadrul acțiunii de urmărire penală de verificare a declarațiilor la

locul infracțiunii a indicat direct asupra acțiunilor întreprinse pe 16.02.2017.

Astfel, vinovăția inculpaților Amoașii I. și Ticot V. se confirmă integral prin

probele administrate acțiunile lor urmând a fi încadrate în baza art. 188 alin. (2)

lit. b), c), d) Cod penal, ca tâlhăria, adică atacul săvârșit asupra unei persoane în

scopul sustragerii bunurilor, însoțit de violență periculoasă pentru viața sau

sănătatea persoanei agresate ori de amenințarea cu aplicarea unei asemenea

violențe, săvârșit de două sau mai multe persoane, mascată, deghizată sau

travestită, prin pătrundere în încăpere, în alt loc, pentru depozitare sau în

locuință.

pronunțarea unei hotărâri, prin care inculpatul Amoașii I. să fie achitat

Apelantul a invocat că, în ședință de judecată XXXXX XXXXX a declarată că

nu cunoaște pe nimeni din inculpați, în momentul atacului infractorii discutau în

limba rusă, vorbeau clar.

Din motiv că Grosu Sorin a recunoscut vina în cele comise și a depus cerere

de examinare a cauzei conform art. 3641 Cod de procedură penală, cauza penală

în privința acestuia a fost disjungată în procedură separată.

Fiind audiat în calitate de inculpat în cauza disjunsă, Gros S. a declarat că s-

a întâlnit la stadion cu Ticot V., unde au convenit a merge seara la comiterea

infracțiunii de furt. Seara, împreuna cu Ticot V. și Amoașii I. au mers spre

gospodăria lui XXXXX XXXXX Acolo Ticot V. i-a spus lui Amoașii I. să stea peste

drum, la alimentară. În ședința de judecată a fost constatat că alimentara dată se

află la o distanță de aproximativ 200 metri de casa de locuit a lui XXXXX XXXXX,

fapt ce face imposibil participarea sau contribuirea lui Amoașii I. la comiterea

infracțiunii.

Astfel, s-a constatat că inculpații inițial au mers la comiterea infracțiunii de

furt și nu de tâlhărie, ori, nu a fost demonstrat că inculpatul Amoașii I. a

manifestat acordul la comiterea infracțiunii de tâlhărie și a participat împreună

cu Grosu S. și Ticot V. la comiterea acesteia.

Suplimentar, Grosu S. a declarat că după ce au ieșit din gospodăria lui

XXXXX XXXXX au plecat în direcții diferite, fără a să întâlni cu Amoașii I.

Prin urmare, Grosu S. se referă la participarea inculpatului Amoașii I. în

comiterea infracțiunii de furt și nu de tâlhărie.

Conform art. 48 Cod penla se consideră exces de autor săvârșirea de către

autor a unor acțiuni infracționale care nu au fost cuprinse de intenția celorlalți

3

participanți. Pentru excesul de autor, ceilalți participanți nu sânt pasibili de

răspundere penală.

Prima instanță a interpretat eronat declarațiile lui Grosu S. și nu a ținut cont

de prevederile art. 48 Cod penal, ori, la examinarea cauzei în prima instanță nu a

fost demonstrat faptul acceptării de către Amoașii I. de a participa la comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 188 Cod penal.

Instanța de font a reținut vinovăția lui Amoașii I. în comiterea infracțiunii

doar în baza declarațiilor lui Grosu S. depuse la examinarea cauzei penale în

procedură separată, fără audierea acestuia în ședința de judecată pe cauza

dată.

Nimeni din martorii audiați în prima instanță nu a declarat despre faptul

comiterii de către Amoașii I. a infracțiunii prevăzute de art. 188 Cod penal și

nimeni nu a declarat că la văzut în apropriere de casa lui XXXXX XXXXX în acea

seară.

La caz s-a constatat lipsa probelor ce ar indica direct asupra participării lui

Amoașii I. la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188 Cod penal, vinovăția

acestuia fiind stabilită doar în baza declarațiilor lui Gros S. fără a fi audit în

ședința de judecată.

Totodată, prima instanță nu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză

nr. 64a-2017 din 31.03.2017, că Amoașii I. suferă de retard mintal moderat cu

schimbări semnificative de comportament și avea capacitatea redusă de ași da

seama și să conducă cu acțiunile sale. Amoașii Iv. necesită evidență și tratament

în condiții de ambulatoriu însă prima instanță a aplicat sancțiunea sub formă de

închisoare.

De asemenea prima instanța nu a ținut cont de art. 231 Cod penal, ce

prevedere răspunderea penală redusă și aplicarea sancțiunii sub formă de

închisoare la limita minimă prevăzută de lege.

2019, apelul a fost respins ca fiind nefondat.

Instanța de apel a reținut că, instanța de fond a respectat normele procesual-

penale și normele penale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală, în

mod obiectiv și corect a stabilit circumstanțele de fapt, de drept și just a tras

concluzia că inculpații Ticot V. și Amoașii I. au comis infracțiunea prevăzută de

art. 188 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal.

Vinovăția inculpaților este dovedită și prin sentința Judecătoriei Bălți din

29.05.2018, potrivi cărei Grosu S. a fost condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit.

b), c), d), Cod penal pentru tâlhăria din 16.02.2017, ora 2230, în gospodăria lui

XXXXX XXXXX, în complicitate cu persoane în privința cărora acțiunile au fost

disjungate într-o procedură separată (acestea fiind Ticot V. și Amoașii I.) la 5

ani și 6 luni închisoare, cu executare.

Ori, între inculpați a fost înțelegere, că Grosu S. și Ticot V. intră în casă unde

se afla partea vătămată XXXXX XXXXX, iar Amoașii I. se v-a afla în stradă lângă

alimentară, și îi v-a anunța dacă cineva v-a veni. Așa aceștia au și procedat, Grosu

S. și Ticot V. au intrat în domiciliul părții vătămate XXXXX XXXXX și au

4

întreprins acțiunile de atac cu aplicarea violenței și solicitarea de bani, iar

Amoașii I. a rămas în stradă la pândă.

În cazul dat nu poate fi exces de autor, deoarece toți inculpații au știut cu

certitudine că merg să comită infracțiunea în casa unde se află stăpâna, aceștia s-

au pregătit, imbricând haine cu cagule și măști, au monitorizat din timp locuința

și au repartizat rolurile.

În concluziile experților este indicat clar, că Amoașii I. cade sub incidența

art. 231 Cod penal.

Din materialele cauzei rezultă, că actele de procedură și acțiunile procesual-

penale au fost efectuate în conformitate cu prevederile Codului de procedură

penală care era în vigoare la momentul declanșării lor, fiind cercetate și confirmat

în ședința de judecată.

casarea hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri, prin

care inculpatul Amoșii I. să fie achitat, sau dispusă rejudecarea cauzei de către

instanța de apel.

Recurentul a invocat că, declarațiile lui Grosu S. date în cadrul dosarului

judecat în procedură simplificată nu pot fi puse la baza sentinței, deoarece acesta

nu a fost audiat în ședința de judecată, nici în prima instanță nici în instanța de

apel, nici nu a fost petrecută confruntarea între Grosu S. și Amoașii I. în cadrul

urmăririi penale pentru a fi respectat dreptul apărării de a pune întrebări

nemijlocite martorului (art. 6 CoEDO).

Instanța de fond și de apel nu au combătut versiunea lui Amoașii I., care în

afară de alte probe, a fost cert confirmată și de martorul Ticot V., care fiind audiat

în cadrul ședinței de judecată a declarat, că Amoașii I. nu a fost la furt.

Astfel, soluția instanțelor este întemeiată și nu se bazează pe aprecierea

obiectivă a materialelor cauzei penale.

Instanța de apel face referire la declarațiile martorului Grosu S. date în cadrul

procesului penal de condamnare în baza art. 188 alin. (2) Cod penal, considerând

că credibilitatea acestor declarații nu poate fi pusă la îndoială din considerentul

că sentința de condamnare a lui Grosu S. din 29.05.2017, este definitivă,

executorie și are puterea de lucru judecat.

Este astfel impusă reclamantului o sarcină disproporționată, afectând

echilibrul care trebuie să existe între importanța valorii încălcării dreptului

inculpatului la un proces echitabil (art. 6 CoEDO), pe de o parte și pe de altă parte

- valoarea sentinței de condamnare și puterea probantă a acesteia atunci când

Grosu S. ca martor a recunoscut fapta sa și a declarat despre Amoșii I. abia în

judecată, fără ca să-i fie oferită posibilitatea lui Amoașii I. să-i pună întrebări.

Or, sentința menționată este opozabilă numai lui Grosu S. și are valoare

numai în privința lui dar nu poate fi opozabilă și lui Amoașei I. în măsura în care

acesta nu a avut posibilitate de a pune întrebări martorului Grosu S. și nici la

urmărirea penală nu s-a făcut confruntarea între ei, pentru a înlătura divergențele.

Potrivit art. 6§3 lit. d), CoEDO impune posibilitatea de interogare a autorilor

depozițiilor care nu au fost prezentate în fața instanței doar în cazul în care acestea

joacă un rol esențial sau decisiv în stabilirea vinovăției (Kok c. Țărilor de Jos

(dec); Krasniki c. Republicii Cehe, pct. 79).

5

Partea apărării a insistat să fie adus și audiat martorul Grosu S., însă instanța

de fond a motivat refuzul prin faptul că ultimul a refuzat să fie etapat, și că deja

expira termenul de arestare a lui Ticot V. și mai era timp de al cita pe Grosu S., a

încălcând în așa mod principiul egalității armelor.

Grosu S. a făcut declarații în calitate de inculpat, însă a depus jurământul ca

martor și evident în relația cu Amoașii I. și Ticot V. el are calitatea de martor,

care potrivit Codului de procedură civilă nu poate refuza să se prezinte la instanță

și urma să fie adus forțat, pentru a nu încălca prevederile art. 6 CoEDO, potrivit

căruia orice acuzat are dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor

acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca

și martorii acuzării.

În pct. 25 din decizia instanței de apel s-a indicat că, aceleași raționamente

au fost confirmate și de către Curtea Europeană în cauza Navalnyy și Ofitserov

v. Rusia din 23 februarie 2016. Astfel, la §105 din această hotărâre, Curtea

Europeană a menționat că probele admise într-o procedură accelerată nu pot fi

transpuse într-un alt set de proceduri penale, fără ca admisibilitatea și

credibilitatea lor să fie examinată și validată în cadrul celuilalt proces, în mod

contradictoriu, ca toate celelalte probe.

Instanța de fond s-a bazat pe declarațiile martorului Grosu S., însă acestea

nu se confirmă prin alte mijloace de probă examinate în ședința de judecată, iar

instanța de apel a preluat fără a motiva poziția respectivă.

Procurorul în cadrul urmăririi penale și instanța nu au eliminate divergențele

și neclaritățile și dubiile din probatoriu: - Grosu S. în calitate de bănuit a declarat

că după ce au fugit, Gobjilă a sunat un taxist cu Dacia. Apoi Grosu S. în instanță

declară că Ticot V. a sunat și a chemat taxiul.

De ce urmărirea nu a verificat fiecare din versiuni și nu a ridicat descifrările

telefonice ale lui Ticort V. și Gobjilă, nu la găsit pe taximetristul care la servit pe

Ticot V.

Dacă procurorul și instanța stabileau clar cine a sunat la taxi, Gobjilă sau

Ticot V. era o certitudine și claritate referitor la participarea lui Gobjilă sau

Amoașii I.

La urmărirea penală procurorul a înaintat mai multe demersuri către instanță

care autorizează ridicarea descifrărilor convorbirilor și locațiilor participanților la

proces (f.d. 42-47, 48-56; 57-76, vol. II), însă rezultatele parvenite de la

companiile de telefonie intenționat nu au fost anexate la dosarul penal deoarece

conțineau informație ce dovedeau nevinovăția lui Amoașii I., însă nu era

convenabilă acuzării.

Instanța de apel s-a referit la declarațiile martorilor, însă nici unul din ei nu

a fost audiat și nici nu sa dat citire la declarațiile lor în apel pentru a fi puse la

baza deciziei.

Astfel, menționând toată lista de probe, instanța de apelul nu a concretizat

care din ele se atribuie la vinovăția lui Amoașii I. și care a lui Ticot V., fapt prin

care a dat o motivație insuficientă ce echivalează cu emiterea unei decizii

nemotivate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

6

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a

fi admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de această instanță, inclusiv în temeiul când instanța nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu cuprinde motive

legale pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art.

101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată

din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată

este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor

probelor administrate. În corespundere cu art. 325 alin. (1) Cod de procedură

penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în

rechizitoriu. Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 1) și 4) Cod de procedură penală, la

adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a avut loc

fapta de săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii. În corespundere cu art. 394 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală,

partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă probele pe care

se întemeiază concluziile instanței de judecată și motivele pentru care instanța a

respins alte probe.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor

inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct.

3., 39., 41.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului, instanța de fond

(pct. 2. din decizie):

a) a trecut în revistă unele probe administrate, dar nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității și veridicității

ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv

cu circumstanțele concrete, de fapt și de drept, indicate în rechizitoriu, nu a indicat

motivele pentru care a respins probele aduse în sprijinul apărării;

b) invocând neclar și confuz că: „deși nu a fost audiat în calitate de martor

în cadrul ședinței de judecată, prin faptul că Grosu S. a recunoscut și a acceptat

probele acumulate în faza urmăririi penale, declarațiile lui sunt apreciate ca

7

decisive la caz”, a pus neîntemeiat la baza sentinței de condamnare declarațiile

coinculpatului Grosu S., date în procedura separată, potrivit prescripțiilor din art.

364/1 Cod de procedură penală, dar fără al audia nemijlocit.

Ori, în asemenea caz, instanța nu a respectat jurisprudența națională și

internațională potrivit cărei martorii se audiază nemijlocit în cazul în care

declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un

mod substanțial condamnarea inculpatului, creând părții apărării condițiile

necesare pentru cercetarea multilaterală și în deplină măsură a circumstanțelor

cauzei (art. 314 CPP), declarațiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale pot

fi puse la baza sentinței de condamnare numai cu condiția că, la urmărirea penală,

a avut loc confruntarea cu bănuitul, învinuitul (art. 389 CPP), declarațiile persoanei

coacuzate, condamnate separat, în procedura prevăzută la art. 364/1 Cod de

procedură penală, nu pot avea o valoare probantă prestabilită, ori probele admise

într-o procedură accelerată nu pot fi transmise într-un alt set de proceduri penale,

fără ca admisibilitatea și credibilitatea lor să fie examinată și validată în cadrul

celuilalt proces în mod contradictoriu, atunci când acuzații sunt judecați în două

procese separate nu trebuie atașată res judicata unor fapte admise într-un caz la

care persoanele nu participaseră (Hotărârea CtEDO din 23.02.2016 Novalnyy și

Ofitserov v. Rusia, Decizia Curții Constituționale nr. 78 din 09.07.2018, pct. 31-37);

c) a depășit limitele învinuirii formulate, constatînd în acțiunile inculpatului:

“... tâlhăria, însoțită de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe,

săvârșită de persoană deghizată sau travestită, prin pătrundere în încăpere, în

alt loc, pentru depozitare...”. Ori, asemenea împrejurări nu i-au fost imputate

inculpatului prin rechizitoriu (f.d. 130).

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care

se întemeiază soluția.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1), (5) și (6) Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței

de apel și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Instanța de apel

nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță

dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au

fost consemnate în procesul-verbal. Conform art. 419 Cod de procedură penală,

rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor

generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod

corespunzător. În corespundere cu art. 8 alin. (1) Cod de procedură penală,

persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta

timp cât vinovăția sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-

un proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanțiile

necesare apărării sale, și nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de

condamnare definitivă. Potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au

dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

8

Conform jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie

să se pronunțe instanța de apel sunt dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări.

Chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă normele de drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care

se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate,

hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei

(Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor

penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece conform descriptivului și dispozitivului deciziei atacate (pct. 4. din

decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond, nominalizate supra, repetându-le întocmai, nu a desființat

sentința și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, menținând o sentință nemotivată și neîntemeiată legal;

b) invocând neclar și confuz că: „vinovăția inculpaților este dovedită și

prin sentința Judecătoriei Bălți din 29.05.2018, potrivi cărei Grosu S. a fost

condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), d), Cod penal pentru tâlhăria din

16.02.2017, ora 2230, în gospodăria lui XXXXX XXXXX, în complicitate cu

persoane în privința cărora acțiunile au fost disjungate într-o procedură

separată (acestea fiind Ticot V. și Amoașii I.)”, a pus neîntemeiat la baza

sentinței de condamnare declarațiile coinculpatului Grosu S., date în procedura

separată, potrivit prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, dar fără al

audia nemijlocit.

Ori, în asemenea caz, instanța nu a respectat jurisprudența națională și

internațioinală potrivit cărei martorii se audiază nemijlocit în cazul în care

declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un

mod substanțial condamnarea inculpatului, creând părții apărării condițiile

necesare pentru cercetarea multilaterală și în deplină măsură a circumstanțelor

cauzei (art. 314 CPP), declarațiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale pot

fi puse la baza sentinței de condamnare numai cu condiția că, la urmărirea penală,

a avut loc confruntarea cu bănuitul, învinuitul (art. 389 CPP), declarațiile persoanei

coacuzate, condamnate separat, în procedura prevăzută la art. 3641 Cod de

procedură penală, nu pot avea o valoare probantă prestabilită, ori probele admise

într-o procedură accelerată nu pot fi transmise într-un alt set de proceduri penale,

fără ca admisibilitatea și credibilitatea lor să fie examinată și validată în cadrul

celuilalt proces în mod contradictoriu, atunci când acuzații sunt judecați în două

procese separate nu trebuie atașată res judicata unor fapte admise într-un caz la

care persoanele nu participaseră (Hotărârea CtEDO din 23.02.2016 Novalnyy și

Ofitserov v. Rusia, Decizia Curții Constituționale nr. 78 din 09.07.2018, pct. 31-37);

c) a trecut în revistă dovezile administrate, dar nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității

ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv

9

cu circumstanțele concrete, de fapt și de drept, indicate în rechizitoriu, nu a indicat

motivele pentru care a respins probele aduse în sprijinul apărării;

d) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi cele de la f.d. 10,

11-12, 43, 54, 55, 66, 67, 70, 90, 91, 93, 130-131, 173, v.1, sentința din

29.05.2017, deciziile din 04.10.2017 și 26.12.2017, cererea din 06.02.208,

procesele verbale din 21.04.2017, 08.02.2018 și 18.07.2018, ordonanța din

17.03.2017, raportul de expertiză medico-legală din 31.03.2017;

e) nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, și

repetate în recursul ordinar, inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3. și 5. din

prezenta decizie, în felul și esența probatorie în care acestea au fost enunțate.

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, și că recursul de pe rol este

întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța

de recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului ordinar, casării totale a deciziei

contestate, și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursul ordinar declarat de avocatul Postolachi Gheorghe, casează

total decizia Colegiul penal al Curții de Apel Bălți 27 martie 2019, în privința

inculpatului Amoașii Ivan XXXXX, și dispune rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 18

octombrie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Iurie Diaconu

Dumitru Mardari

Maria Ghervas

Iurie Bejenaru

10