1ra-388/2019 — art. 324 alin. 3 lit. a; 325 alin. 3 lit. a-1 CP

1ra-388/2019 — art. 324 alin. 3 lit. a; 325 alin. 3 lit. a-1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.1ra-388/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico, Nadejda Toma, Anatolie Țurcan, Elena Cobzac

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 septembrie 2018,

declarat de către procurorul în Procuratura Anticorupție Munteanu Victor, în cauza

penală în privința inculpaților

Cazacu Ion XXX, născut la

XXX, originar din XXX,

domiciliat în XXX;

Tincu Petru XXX, născut la

XXX, originar din XXX,

domiciliat în XXX.

Termenul examinării cauzei:

28.07.2017 – 17.09.2018;

02.01.2019 – 18.06.2019.

C O N S T A T Ă:

Tincu Petru au fost achitați de sub învinuirea de comiterea infracțiunilor, Cazacu

Ion – de cea prevăzută de art.324 alin.(3) lit.a) Cod Penal, iar Tincu Petru – de cea

prevăzută de art.325 alin.(3) lit.a1) Cod Penal, pe motiv că acțiunile acestora nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor.

la începutul lunii aprilie 2014, având calitatea procesuală de inculpat în cauza

penală nr.1-35/14, intentată în baza art.2641 alin.(3) Cod penal și care se afla în

examinare la președintele Judecătoriei raionului Glodeni, Cazacu Ion, i-a promis

acestuia, pentru adoptarea unei sentințe favorabile, 700 Euro, care, conform cursului

oficial al Băncii Naționale din Moldova, constituie 12951,19 lei.

În continuarea acțiunilor sale infracționale, la data de 16 aprilie 2014,

aproximativ ora 10:00, după încheierea ședinței de judecată în cauza penală

indicată, Tincu Petru, aflându-se în sediul Judecătoriei raionului Glodeni din str.

Ștefan cel Mare 7, or Glodeni, s-a înțeles cu judecătorul Cazacu Ion să-i transmită

suma pretinsă de 10000 lei prin intermediul procurorului în Procuratura raionului

Glodeni Velișco Liviu, care participa pe caz în calitate de acuzator de stat.

Ulterior, în aceeași zi, aproximativ la ora 16:00, Tincu Petru, acționând

1

conform înțelegerii prealabile cu judecătorul Cazacu Ion, conștientizând caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, s-a prezentat, conform planului stabilit, la

Procuratura raionului Glodeni din str. Decebal 9a, or. Glodeni, unde i-a transmis

procurorului Velișco Liviu suma de 10000 lei, bani care urmau să fie transmiși

magistratului Cazacu Ion, pentru pronunțarea unei sentințe mai blânde în privința

sa, și anume aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității, fără privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport.

Cazacu Ion este învinuit că, deținând, în baza decretului Președintelui

Republicii Moldova nr.369-VII din 14 decembrie 2012, funcția de președinte al

Judecătoriei raionului Glodeni, în conformitate cu prevederile art.123 alin.(3) Cod

penal, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, al cărei mod de numire este

reglementat de art.116 alin.(2) din Constituție, reprezentând, potrivit art.1 alin.(1) și

(2) din Legea cu privire la statutul judecătorului nr.544-XII din 20 iulie 1995, unicul

purtător al puterii judecătorești, învestit constituțional cu atribuții de înfăptuire a

justiției, pe care le execută în baza legii, având, în temeiul art.15 alin.(1) lit.a), e)

din Legea cu privire la statutul judecătorului, obligația de a fi imparțial, de a asigura

apărarea drepturilor și libertăților persoanelor, onoarei și demnității acestora, de a

respecta întocmai cerințele legii la înfăptuirea justiției și de a asigura interpretarea și

aplicarea uniformă a legislației, de a se abține de la fapte care dăunează intereselor

serviciului și prestigiului justiției, care compromit cinstea și demnitatea de

judecător, provoacă îndoieli față de obiectivitatea lor, de a respecta prevederile

Codului de etică al judecătorului, și, în temeiul art.15 alin.(2) din Legea cu privire la

statutul judecătorului, obligația de a informa imediat președintele instanței

judecătorești și Consiliul Superior al Magistraturii despre orice tentativă de a fi

influențați în procesul de examinare a cauzelor, fiind obligat să respecte prevederile

art.5 alin.(1) lit.g) și 9 alin.(3) din Codul de etică al judecătorului, aprobat prin

hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr.366/15 din 29 noiembrie 2007,

potrivit cărora judecătorul urmează să-și exercite responsabilitățile juridice ce îi

revin în măsura în care să se asigure de aplicarea corectă a legii și instrumentarea

cauzelor în mod echitabil, eficient și fără întârziere, judecătorul nu se poate implica

în activități care încalcă legile, normele sau standardele de etică din Cod, ce ar duce

la imparțialitate, prejudecăți, conflicte de interese sau ar interveni în

responsabilitățile profesionale, încălcând prevederile enunțate, a comis acțiuni care

au subminat autoritatea și prestigiul justiției, discreditând înalta funcție de

judecător, exprimate prin corupere pasivă săvârșită de o persoană cu funcție de

demnitate publică în următoarele circumstanțe.

La data de 20 martie 2014, lui Cazacu Ion, în calitate de judecător, i-a fost

repartizată spre examinare în fond cauza penală nr.2013090331 (număr de judecată

1-35/14) în privința lui Tincu Petru, învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de

art.2641 alin.(3) Cod penal - conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate

alcoolică.

La începutul lunii aprilie 2014, Cazacu Ion, având spre examinare cauza

penală nominalizată, în scopul obținerii banilor ce nu i se cuvin, pentru adoptarea

unei sentințe mai blânde și fără lipsirea de dreptul de a conduce mijlocul de

transport, a pretins de la Tincu Petru suma de 700 Euro, care, conform cursului

oficial al Băncii Naționale din Moldova, constituie 12951,19 lei.

2

În continuarea acțiunilor sale infracționale, la data de 16 aprilie 2014,

aproximativ ora 10:00, după încheierea ședinței de judecată în cauza penală

indicată, aflându-se în incinta Judecătoriei raionului Glodeni din str. Ștefan cel

Mare 7 or. Glodeni, i-a solicitat lui Tincu Ion să-i transmită suma de 10000 lei prin

intermediul procurorului în Procuratura raionului Glodeni Velișco Liviu, care

participa în calitate de acuzator de stat în proces.

Ulterior, în aceeași zi, în jurul orei 16.00, Tincu Ion, acționând conform

înțelegerii avute cu judecătorul Cazacu Ion, aflându-se în Procuratura raionului

Glodeni din str. Decebal 9a, or. Glodeni, i-a transmis procurorului Velișco Liviu

suma de 10000 lei, care urma să-i fie transmisă magistratului.

Tot la 16 aprilie 2014, între orele 16:55-16:58, Cazacu Ion, conștientizând

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, urmărind intenția de a primi banii ce nu i

se cuvin, aflându-se în biroul său de serviciu din Judecătoria raionului Glodeni,

conform înțelegerii prealabile, a primit de la procurorul Velișco Liviu suma de

10000 lei, transmisă de către Tincu Ion și convenită cu acesta, pentru adoptarea unei

sentințe de aplicare în privința ultimului a unei pedepse sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității, fără lipsirea de dreptul de a conduce mijlocul

de transport. Imediat după primirea banilor, Cazacu Ion a fost prins în flagrant,

mijloacele bănești în sumă de 10000 lei, fiind depistate în masa de lucru din

anticamera biroului său de serviciu.

solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care, Cazacu Ion să fie

recunoscut vinovat și condamnat în baza art.324 alin.(3) lit.a) Cod penal la 8 ani

închisoare, cu aplicarea amenzii în mărime de 10000 unități convenționale, cu

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții în domeniul exercitării puterii

judecătorești pe un termen de 15 ani și cu executarea pedepsei închisorii în

penitenciar de tip închis, iar Tincu Ion să fie recunoscut vinovat și condamnat în

baza art.325 alin.(3) lit.a1) Cod penal la 8 ani închisoare, cu amendă în mărime de

8000 unități convenționale și cu executarea pedepsei închisorii în penitenciar de tip

închis.

Procurorul a invocat că, instanța a apreciat arbitrar probele și circumstanțele

cauzei, vinovăția inculpaților de cele incriminate fiind pe deplin dovedită; - a

adoptat o atitudine părtinitoare și a încălcat prevederile 24 alin.(4), 100 alin.(1), 314

alin.(1) și (2), 317 alin.(2) și 376 Cod de procedură penală; - instanța s-a bazat în

exclusivitate pe declarațiile inculpaților; - eronat a considerat că respectiva cauză

penală a fost intentată în lipsa unei bănuieli rezonabile, că măsurile speciale de

investigație au fost puse în aplicare fără ca la dosar să existe vreo probă care ar

dovedi că Tincu Ion intenționa să ofere sau că ar fi promis bani și că organul de

urmărire penală nu a avut un comportament „esențialmente” pasiv; - instanța a avut

o părere preconcepută despre nevinovăția inculpaților și a dat o interpretare eronată

datelor conținute în procesul-verbal privind documentarea cu ajutorul metodelor și

mijloacelor tehnice, relevarea și fixarea acțiunilor persoanei utilizând aparate

tehnice de înregistrare din 07 mai 2014 și stenogramei convorbirilor petrecute dintre

Tincu Ion și Guțu Viorel din 14 aprilie 2014; - neîntemeiat a declarat nule

procesele-verbale privind documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice

3

din 16 aprilie 2014 și probele administrate, precum și neîntemeiat a constatat că

procesul-verbal de consemnare a măsurii speciale de investigație a fost întocmit

contrar prevederilor art.94 alin.(1) pct.2) și 8) Cod de procedură penală; - în

descriptivul ordonanțelor din 07 mai 2014 cu privire la indicarea orei 15:30, a fost

comisă o eroare materială, iar acuzarea a solicitat înlăturarea ei; - instanța

neîntemeiat a făcut comparație între două măsuri speciale de investigații diferite, și

anume: documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice și interceptarea și

înregistrarea comunicărilor, efectuate separat cu utilizarea tehnicii speciale diferite,

ajungând la o concluzie greșită; - este neîntemeiată și concluzia instanței, precum că

controlul dispus prin ordonanța din 11 aprilie 2014 a fost dispus contrar scopului

legitim; - contrar alegațiilor instanței, nici Garștea Grigore și nici Velișco Liviu, nu

au fost investigatori sub acoperire, or ultimul, care fiind în funcția de procuror, a

depus denunț cu privire la acțiunile infracționale ale judecătorului Cazacu Ion, fapt

ce a servit temei pentru Procurorul General să pornească urmărirea penală în

privința acestuia; - instanța neîntemeiat a constatat ilegalitatea acțiunilor martorilor

și ale organului de urmărire penală și nu a dat apreciere declarațiilor martorilor

Garștea Nicu, Garștea Grigore, Guțu Viorel, Barcari Pavel și Slepțov Igor; - în

cadrul examinării cauzei, instanța nu i-a dat posibilitate acuzării să prezinte proba

cu martor, și anume martorul Velișco Liviu, care se afla în or. Paris, Franța, fiind

solicitată remiterea cererii de comisie rogatorie privind citarea acestuia.

2016, apelul procurorului a fost respins ca fiind nefondat, fiind menținută sentința.

Instanța de apel a reținut că, instanța de fond, corect a stabilit că, învinuirea

înaintată inculpaților nu și-a găsit confirmare, susținând argumentele instanței puse

la baza sentinței de achitare.

Devder Djulieta și procurorul în Procuratura Anticorupție Muntean Victor au

declarat recurs ordinar împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea

acesteia și remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de

judecată, invocând că instanța de apel nu a luat măsurile necesare pentru ca probele

concludente și utile, prezentate de acuzare să fie cercetate și apreciate la justa lor

valoare; - instanțele de fond eronat au pus la îndoială credibilitatea denunțătorului

sub aspectul practicii CEDO, iar presupusele încălcări invocate în soluțiile adoptate

nu au niciun fundament juridic sau probatoriu, neîntemeiat desființând actele

procedurale întocmite de către organul de urmărire penală și probele administrate în

baza acestora; - neîntemeiat a constatat în acțiunile organului de urmărire penală

elemente de provocare; - deși instanța face trimitere la practica CtEDO, nu explică

în ce mod hotărârile Curții sunt aplicabile în speță; - instanța de apel, preluând

soluția adoptată de către instanța de fond, s-a limitat la o motivare insuficientă și

contrară probatoriului administrat pe cauză, acuzarea prezentând probe concrete,

veridice, consecutive și consecvente în vederea stabilirii vinovăției inculpaților de

comiterea infracțiunilor imputate; - instanța de apel a preluat concluziile formulate

de prima instanță, fără a proceda la o apreciere proprie, specifică activității de

judecare a apelului, lăsând fără argumentare fiecare din criticile și mijloacele de

promovare a intereselor procesuale invocate de către apelant.

4

declarat de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău Devder

Djulieta și procurorul în Procuratura Anticorupție Muntean Victor a fost admis,

casată total decizia instanței de apel și dispusă rejudecarea cauzei în aceeași instanța

de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea deciziei, instanța de recurs a constatat că prima instanță nu a

judecat cauza în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu; a conchis confuz că

contradicțiile și divergențele nu au fost înlăturate la urmărirea penală, or, această

chestiune, potrivit art.8 și 101 Cod de procedură penală, urma să o soluționeze

însăși instanța în cadrul aprecierii probelor administrate pe caz, inclusiv declarațiile

inculpatului Tincu Petru și ale martorilor, date la faza urmăririi penale în raport cu

cele date la faza examinării cauzei în instanța de judecată, nefiind clar care dintre

aceastea au fost puse la baza hotărârii pronunțate și care au fost respinse; nu a

apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele concrete, de fapt și de drept, indicate în

rechizitoriu diferențiat pentru fiecare inculpat, și nu a indicat motivele pentru care a

respins toate probele aduse în sprijinul învinuirii.

Instanța de recurs a mai precizat că mențiunea din descriptivul sentinței că

unele acte procedurale contravin dispozițiilor de drept formal și material nu este

argumentată în raport cu prescripțiile concrete din respectivele norme de drept.

Mai mult, instanța, mai întâi a reprodus declarațiile inculpatului Tincu Petru

privind circumstanțele în care de la el au fost ceruți bani, a făcut rost de 10.000 lei și

i-a transmis pentru soluționarea cauzei sale penale, ca apoi să concluzioneze absolut

neclar și divergent că: „… la dosar nu a existat vreo probă care ar dovedi că Tincu

P. intenționează să ofere sau că ar fi promis bani pentru a obține o decizie

favorabilă..., nu a fost adusă nici o probă care ar permite constatarea cu certitudine a

vinovăției inculpaților…”.

Totodată, instanța de recurs a precizat că, remarca sumară din descriptivul

sentinței, precum că: „Organul de urmărire penală nu s-a limitat la investigarea

activității pretinse a fi infracționale într-un mod esențialmente pasiv, astfel încât

factorul determinant să rămână comportamentul persoanelor implicate în activitatea

ilegală… În cazul în care un acuzat susține că a fost provocat la săvârșirea unei

infracțiuni, instanțele judecătorești trebuie să examineze minuțios materialele

dosarului, deoarece pentru a îndeplini cerința unui proces echitabil în sensul art. 6

par. 1 din Convenție, toate probele obținute în rezultatul provocării de către poliție

trebuie să fie excluse”, este lipsită de o finalitate logică, de o motivație raportată la

circumstanțele concrete ale cauzei și jurisprudența relevantă națională și cea a

CtEDO în aspectul vizat.

Astfel, Colegiul penal a conchis că prima instanță nu a judecat fondul cauzei

în conformitate cu rigorile prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii.

Consecvent, instanța de apel nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra

erorilor de drept comise de instanța de fond, repetându-le întocmai, nu a desființat

sentința și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, menținând o sentință nemotivată. Nu a apreciat fiecare

5

probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate în rechizitoriu, diferențiat

pentru fiecare inculpat, și nu a indicat motivele pentru care a respins toate probele

aduse în sprijinul învinuirii.

Totodată, remarca din descriptivul deciziei că unele acte procedurale

contravin dispozițiilor de drept formal și material nu este argumentată în raport cu

prescripțiile concrete din respectivele norme de drept, iar mențiunea confuză și

sumară că: „Deși primirea banilor a fost realizată prin intermediul procurorului

Velișco L., aceasta a avut loc în urma acțiunilor instigatoare și provocatoare

evidente și insistente ale lui Velișco L., Garștea G. și Popa M., care au acționat

împreună cu organul de urmărire penală, ca agenți ai statului, astfel fiind încălcat

dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art.6 CEDO”, nu este însoțită de o

motivare raportată la circumstanțele concrete ale cauzei și jurisprudența relevantă

națională și a CtEDO.

De asemenea, nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apel și și-a

întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a instanței de apel

și neconsemnate în procesul-verbal, inclusiv declarațiile inculpaților și martorilor

Popa M., Guțu V., Crecicovsci D., Calarașiuc I., Rău O., Nogai V. și Slepțov I. date

în ședința instanței de fond, procesele - verbale de sechestru din 23.07.2014,

încheierile judecătorului de instrucție din 17.07.2014 și 18.07.2014, cât și probele

de la f.d.7, 8, 12, 13, 29-30, 34-39, 41-54, 62-65, 84, 127 vol.1, f.d.154-155 vol.2,

f.d. 138-165, 175, 205-208, 213-219, 220-223 vol.4 și f.d.40-48, 50-53 vol.5.

2018, apelul declarat de către procuror a fost admis din alte motive, casată total

sentința, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Cazacu Ion și Tincu Petru au fost achitați de sub

învinuirea de comiterea infracțiunilor, Cazacu Ion – de cea prevăzută de art.324

alin.(3) lit.a) Cod Penal, iar Tincu Petru – de cea prevăzută de art.325 alin.(3) lit.a1)

Cod Penal, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În motivarea soluției, instanța de apel a indicat că prima instanță, deși corect a

constatat că inculpații urmează a fi achitați de sub învinuirea de comiterea

infracțiunilor incriminate, a stabilit incorect starea de fapt, motivul și temeiul de

drept care, în cele din urmă, duc la achitarea inculpaților.

Instanța de apel a precizat că, circumstanțele de fapt și de drept, prezente în

respectiva cauză penală, demonstrează integral că acțiunile de provocare ale

organului de urmărire penală și încălcările procesuale admise de către acuzator sunt

anume motivele pentru care inculpații urmează să fie achitați, nefiind constatată

existența faptei infracțiunii. Or, probele administrate de către organul de urmărire

penală și cercetate în ședința instanței de fond, și suplimentar în ședința instanței de

apel, atestă că nu au fost constatate faptele infracționale incriminate inculpaților.

Mai mult, anume încălcările de procedură admise la etapa urmăririi penale au făcut

inadmisibilă aprecierea acestora drept verosimile, concludente și pertinente.

Rejudecând cauza, instanța de apel a constatat că, prin rechizitoriu, Tincu

Petru este învinuit că, la începutul lunii aprilie 2014, având calitatea procesuală de

inculpat în cauza penală nr.1-35/14, intentată în baza art.2641 alin.(3) Cod penal și

6

care se afla în examinare la președintele Judecătoriei raionului Glodeni, Cazacu Ion,

i-a promis acestuia, pentru adoptarea unei sentințe favorabile, 700 Euro, care,

conform cursului oficial al Băncii Naționale din Moldova, constituie 12951,19 lei.

În continuarea acțiunilor sale infracționale, la data de 16 aprilie 2014, aproximativ

ora 10:00, după încheierea ședinței de judecată în cauza penală indicată, Tincu

Petru, aflându-se în sediul Judecătoriei raionului Glodeni din str. Ștefan cel Mare 7,

or Glodeni, s-a înțeles cu judecătorul Cazacu Ion să-i transmită suma pretinsă de

10000 lei prin intermediul procurorului în Procuratura raionului Glodeni Velișco

Liviu, care participa pe caz în calitate de acuzator de stat.

Ulterior, în aceeași zi, aproximativ la ora 16:00, Tincu Petru, acționând

conform înțelegerii prealabile cu judecătorul Cazacu Ion, conștientizând caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, s-a prezentat, conform planului stabilit, la

Procuratura raionului Glodeni din str. Decebal 9a, or. Glodeni, unde i-a transmis

procurorului Velișco Liviu suma de 10000 lei, bani care urmau să fie transmiși

magistratului Cazacu Ion, pentru pronunțarea unei sentințe mai blânde în privința

sa, și anume aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității, fără privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport.

Astfel, Cazacu Ion este învinuit de faptul că, deținând, în baza decretului

Președintelui Republicii Moldova nr.369-VII din 14 decembrie 2012, funcția de

președinte al Judecătoriei raionului Glodeni, în conformitate cu prevederile art.123

alin.(3) Cod penal, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, al cărei mod de

numire este reglementat de art.116 alin.(2) din Constituție, reprezentând, potrivit

art.1 alin.(1) și (2) din Legea cu privire la statutul judecătorului nr.544-XII din 20

iulie 1995, unicul purtător al puterii judecătorești, învestit constituțional cu atribuții

de înfăptuire a justiției, pe care le execută în baza legii, având, în temeiul art.15

alin.(1) lit.a), e) din Legea cu privire la statutul judecătorului, obligația de a fi

imparțial, de a asigura apărarea drepturilor și libertăților persoanelor, onoarei și

demnității acestora, de a respecta întocmai cerințele legii la înfăptuirea justiției și de

a asigura interpretarea și aplicarea uniformă a legislației, de a se abține de la fapte

care dăunează intereselor serviciului și prestigiului justiției, care compromit cinstea

și demnitatea de judecător, provoacă îndoieli față de obiectivitatea lor, de a respecta

prevederile Codului de etică al judecătorului, și, în temeiul art.15 alin.(2) din Legea

cu privire la statutul judecătorului, obligația de a informa imediat președintele

instanței judecătorești și Consiliul Superior al Magistraturii despre orice tentativă de

a fi influențați în procesul de examinare a cauzelor, fiind obligat să respecte

prevederile art.5 alin.(1) lit.g) și 9 alin.(3) din Codul de etică al judecătorului,

aprobat prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr.366/15 din 29

noiembrie 2007, potrivit cărora judecătorul urmează să-și exercite responsabilitățile

juridice ce îi revin în măsura în care să se asigure de aplicarea corectă a legii și

instrumentarea cauzelor în mod echitabil, eficient și fără întârziere, judecătorul nu

se poate implica în activități care încalcă legile, normele sau standardele de etică din

Cod, ce ar duce la imparțialitate, prejudecăți, conflicte de interese sau ar interveni în

responsabilitățile profesionale, încălcând prevederile enunțate, a comis acțiuni care

au subminat autoritatea și prestigiul justiției, discreditând înalta funcție de

judecător, exprimate prin corupere pasivă săvârșită de o persoană cu funcție de

demnitate publică în următoarele circumstanțe.

7

La data de 20 martie 2014, lui Cazacu Ion, în calitate de judecător, i-a fost

repartizată spre examinare în fond cauza penală nr.2013090331 (număr de judecată

1-35/14) în privința lui Tincu Petru, învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de

art.2641 alin.(3) Cod penal - conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate

alcoolică.

La începutul lunii aprilie 2014, Cazacu Ion, având spre examinare cauza

penală nominalizată, în scopul obținerii banilor ce nu i se cuvin, pentru adoptarea

unei sentințe mai blânde și fără lipsirea de dreptul de a conduce mijlocul de

transport, a pretins de la Tincu Petru suma de 700 Euro, care, conform cursului

oficial al Băncii Naționale din Moldova, constituie 12951,19 lei.

În continuarea acțiunilor sale infracționale, la data de 16 aprilie 2014,

aproximativ ora 10:00, după încheierea ședinței de judecată în cauza penală

indicată, aflându-se în incinta Judecătoriei raionului Glodeni din str. Ștefan cel

Mare 7 or. Glodeni, i-a solicitat lui Tincu Ion să-i transmită suma de 10000 lei prin

intermediul procurorului în Procuratura raionului Glodeni Velișco Liviu, care

participa în calitate de acuzator de stat în proces.

Ulterior, în aceeași zi, în jurul orei 16.00, Tincu Ion, acționând conform

înțelegerii avute cu judecătorul Cazacu Ion, aflându-se în Procuratura raionului

Glodeni din str. Decebal 9a, or. Glodeni, i-a transmis procurorului Velișco Liviu

suma de 10000 lei, care urma să-i fie transmisă magistratului.

Tot la 16 aprilie 2014, între orele 16:55-16:58, Cazacu Ion, conștientizând

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, urmărind intenția de a primi banii ce nu i

se cuvin, aflându-se în biroul său de serviciu din Judecătoria raionului Glodeni,

conform înțelegerii prealabile, a primit de la procurorul Velișco Liviu suma de

10000 lei, transmisă de către Tincu Ion și convenită cu acesta, pentru adoptarea unei

sentințe de aplicare în privința ultimului a unei pedepse sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității, fără lipsirea de dreptul de a conduce mijlocul

de transport. Imediat după primirea banilor, Cazacu Ion a fost prins în flagrant,

mijloacele bănești în sumă de 10000 lei, fiind depistate în masa de lucru din

anticamera biroului său de serviciu.

Pentru a ajunge la concluzia de a dispune achitarea inculpaților de sub

învinuirea de comiterea infracțiunilor incriminate, pe motiv că nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii, instanța de apel a dat o nouă apreciere probelor

administrate la faza urmăririi penale, cercetate în prima instanță și suplimentar în

instanța de apel, și pe care le-a examinat conform art.101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate

probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, și anume: declarațiile

martorului Popa Mihail, Garștea Nicu, Garștea Grigore, Barcari Pavel, Slepțov Igor,

Guțu Viorel, Crecicovschi Dorian, Carlașuc Igor, Rău Octavian, Nogai Vasile și

actele cauzei: procesele-verbale privind documentarea cu ajutorul metodelor și

mijloacelor tehnice, relevarea și fixarea acțiunilor persoanei utilizând aparate

tehnice de înregistrare din 07.05.2014 (f.d.14-17 v.1), privind documentarea cu

ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice din 16.04.2014(f.d.19-39 v.1), privind

documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice din 17.04.2014 (f.d.41-

54 v.1), privind cercetarea domiciliului și/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură

8

supravegherea și înregistrarea audio și video, a celor de fotografiat și de filmat din

07.05.2014 și stenograma convorbirilor care au avut loc pe data de 15.04.2014,

16.04.2014, 15.04.2014 și 16.04.2014 (f.d.66-72 v.1), privind interceptarea și

înregistrarea comunicărilor din 17.04.2014 și stenograma convorbirilor din

16.04.2014 (f.d.87-89 v.1), privind documentarea cu ajutorul metodelor și

mijloacelor tehnice, relevarea și fixarea acțiunilor persoanei utilizând aparate

tehnice de înregistrare din 17.04.2014 și stenograma convorbirilor din 16.04.2014

(f.d.97-100 v.1), de percheziție a biroului nr.10 al Judecătoriei Glodeni din

16.04.2014 (f.d.113-117 v.1), de percheziție a anticamerei președintelui Judecătoriei

Glodeni din 16.04.2014 (f.d.122-123 v.1), privind consemnarea măsurii speciale de

investigații controlul transmiterii banilor din 22.04.2014 (f.d.132 v.1), de examinare

din 21.05.2014 (f.d.176-253 v.1), de examinare a blocului de sistem ridicat la

22.04.2014 din anticamera biroului de serviciu al președintelui Judecătoriei Glodeni

Cazacu Ion, ce-i aparține asistentului judiciar Igor Slepțov din 30 mai 2014 (f.d.6

v.2), de examinare a blocului de sistem ridicat la 22.04.2014 din anticamera biroului

de serviciu al președintelui Judecătoriei Glodeni, ce-i aparține asistentului judiciar

Barcari Pavel din 30.05.2014 (f.d.11-23 v.2), de examinare a dosarului de

supraveghere la cauza penală de învinuire a lui Tincu Petru din 04.07.2014 (f.d.33-

47 v.2), de examinare a registrului de înregistrare a persoanelor ce se prezintă în

instanța judecătorească din 29.04.2014, (f.d.50-51 v.2), de examinare a descifrărilor

convorbirilor telefonice, ridicate prin procesul-verbal din 31.07.2014 din 31 iulie

2014 (f.d.154-156 v.2), rapoartele de expertiză nr.134, 186 din 04.07.2014 și nr.135,

136 din 23.06.2014 (f.d.200-208 și 214-237 v.2), procesele-verbale din 23.07.2014

și încheierile judecătorului de instrucție din 17.07.2014 (f.d.180-181 și 172-173

v.2).

Instanța de apel a precizat că sentința de condamnare trebuie să se bazeze pe

probe exacte, când toate versiunile au fost verificate, iar divergențele apărute au fost

înlăturate și apreciate în modul corespunzător. Vinovăția persoanei în săvârșirea

faptei se consideră dovedită numai în cazul când instanța de judecată, călăuzindu-se

de principiul prezumției nevinovăției, cercetând nemijlocit toate probele prezentate,

iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea inculpatului și în

limita unei proceduri legale, a dat răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în

art.385 Cod de procedură penală.

În speță, instanța de apel nu a identificat probe pertinente, admisibile,

concludente, veridice și utile prin care s-ar confirma existența în acțiunile

inculpaților a faptelor infracționale incriminate. Or, întreaga învinuire este bazată

exclusiv pe declarațiile denunțătorului, a martorilor provocatori și pe unele acțiuni

de urmărire penală și măsuri speciale de investigații administrate cu încălcarea

prevederilor art.94 alin.(1) pct.2), 4), 8), 1321 alin.(2), 1325 alin.(1) pct.1), 3), 4), 5),

1366 alin.(1), 1329 alin.(9) Cod de procedură penală.

De asemenea, instanța de apel a menționat că, la etapa judecării cauzei în

instanța de apel, procurorul a făcut referire și a pledat pentru cercetarea acelorași

declarații și probe scrise, care au servit obiectul examinării și analizei în prima

instanță, care a pronunțat o sentință de achitare a inculpaților.

Consecvent, instanța de apel a susținut părerea primei instanțe, potrivit căreia

atât organul de urmărire penală, cât și persoana care l-a sesizat au avut un rol activ

9

în procesul activității speciale de investigații și acumulării probatoriului

incriminator, implicarea organului de urmărire penală în constatarea faptelor

infracționale de corupție, incriminate inculpaților, fiind decisivă. Or, organul de

urmărire penală nu s-a limitat doar la asistarea și înregistrarea acțiunilor de urmărire

penală, dar a exercitat acțiuni de provocare la comiterea actelor de corupție, care

într-un alt mod, sau situație nu ar fi avut loc.

Examinând argumentele apelului, invocate de către procuror în vederea

casării sentinței, au fost apreciate de către instanța de apel ca fiind declarative,

combătute de materialele cauzei penale și care, în consecință, urmează a fi respinse.

declarat recurs ordinar procurorul care, indicând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia și dispunerea trimiterii

cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, pe motiv că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel; - hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția; - motivarea soluției nu este clară; - instanța

de apel a reiterat alegațiile primei instanțe în vederea achitării inculpaților,

schimbând doar temeiul de achitare și nu a efectuat o proprie cercetare a probelor și

circumstanțelor cauzei; - instanța eronat a constatat că întreaga învinuire este bazată

exclusiv pe declarațiile denunțătorului, a martorilor provocatori și pe unele acțiuni

de urmărire penală și măsuri speciale de investigații administrate cu încălcarea

prevederilor art.94 alin.(1) pct.2), 4), 8), 1321 alin.(2), 1325 alin.(1) pct.1), 3), 4), 5),

1366 alin.(1), 1329 alin.(9) Cod de procedură penală, precum și că măsurile speciale

de investigație au fost puse în aplicare fără vreo probă care ar dovedi că Tincu Petru

intenționează să ofere sau că ar fi promis bani; - instanțele de fond neîntemeiat au

pus la îndoială credibilitatea denunțătorului sub aspectul practicii CtEDO, iar

presupusele încălcări avute loc în cadrul urmăririi penale, invocate în soluțiile

adoptate, nu au niciun fundament juridic sau probatoriu, greșit fiind desființate

actele procedurale întocmite de către organul de urmărire penală și probele

administrate în baza acestora; - instanța eronat a conchis că măsurile speciale de

investigație au fost puse în aplicare, fără ca la dosar să existe vreo probă care ar

dovedi că Tincu Petru intenționează să ofere sau că ar fi promis bani; - instanța nu a

ținut cont de faptul că, după terminarea urmăririi penale, nici inculpații și nici

avocații acestora, nu au contestat actele procedurale întocmite de către organul de

urmărire penală și probele administrate de către acesta, care se conțin la f.d.12-19

v.3 și 3-4 v.4 ale dosarului; - instanța a apreciat arbitrar probele și circumstanțele

cauzei; - contrar celor constatat, vinovăția inculpaților de comiterea infracțiunilor

imputate se dovedește clar prin materialul probator administrat în cauză; - concluzia

instanței, precum că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii este eronată; -

instanța nu a dat posibilitate acuzării să prezinte proba cu martor, și anume martorul

Velișco Liviu, iar alegațiile instanței în combaterea acestui argument, și anume că a

oferit această posibilitate, însă procurorul a menționat imposibilitatea prezentării

acestuia în ședință, deoarece a părăsit teritoriul R. Moldova, nu sunt plauzibile, or,

acest fapt nu poate fi considerat drept un renunț expres al procurorului de la această

probă; - nu sunt plauzibile nici alegațiile instanței, precum că la etapa judecării

cauzei în instanța de apel, procurorul a făcut referire și a pledat pentru cercetarea

acelorași declarații și probe scrise, care au servit obiectul examinării și analizei în

10

prima instanță, care a pronunțat o sentință de achitare a inculpaților, or, contrar

acestora, procurorul a insistat la o nouă audiere a inculpaților și a martorilor acuzării

Garștea Grigore, Garștea Nicu și Barcari Pavel; - instanța a denaturat faptele

constatate, acestea fiind în contradicție cu probele administrate; - instanța

neîntemeiat a constatat că în acțiunile organului de urmărire penală persistă

elemente de provocare și deși instanța face trimitere la practica CtEDO, nu explică

în ce mod hotărârile Curții sunt aplicabile în speță; - eronat a considerat că

respectiva cauză penală a fost intentată în lipsa unei bănuieli rezonabile, că măsurile

speciale de investigație au fost puse în aplicare fără ca la dosar să existe vreo probă

care ar fi dovedit că Tincu Ion intenționa să ofere sau că ar fi promis bani și că

organul nu urmărire penală nu a avut un comportament pasiv; - contrar alegațiilor

instanței, nici Garștea Grigore și nici Velișco Liviu, nu au fost investigatori sub

acoperire, - instanța a avut o părere preconcepută despre nevinovăția inculpaților; -

instanța de apel, preluând soluția adoptată de către instanța de fond, s-a limitat la o

motivare insuficientă și contrară probatoriului administrat pe cauză, acuzarea

prezentând probe concrete, veridice, consecutive și consecvente în vederea stabilirii

vinovăției inculpaților de comiterea infracțiunilor imputate.

materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal lărgit conchide că recursul

urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

Conform art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, la care face referire

recurentul, hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel; hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; dispozitivul hotărârii este expus

neclar.

Raportând norma precitată la situația în cauză, Colegiul penal lărgit conchide

că acest temei nu și-a găsit confirmare, nefiind stabilită presupusa eroare de drept

invocată de către recurent.

Colegiul penal lărgit reține că potrivit sentinței Judecătoriei Grigoriopol din

25 aprilie 2016, inculpații au fost achitați de sub învinuirea de comiterea

infracțiunilor incriminate, pe motiv că acțiunile acestora nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor.

Rejudecând cauza în ordine de apel, instanța de apel, prin decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 17 septembrie 2018, a casat sentința, din alte

motive decât cele invocate de către procuror, și a pronunțată o nouă hotărâre,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpații au fost achitați de

sub învinuirea de comiterea infracțiunilor inctiminate, pe motiv că nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii. Instanța de apel a constatat că, prima instanță a apreciat

corect probele și circumstanțele cauzei, și corect a dispus achitarea inculpaților,

greșind doar în partea temeiului pus la baza achitării.

Colegiul penal lărgit constată că, procurorul atât în apel cât și în recurs,

solicitând casarea hotărârilor judecătorești, a invocat aceleași argumente care se

rezumă la aprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, considerând achitarea

inculpaților ca fiind un act eronat.

11

Potrivit art.413 alin.(1) Cod de procedură penală, la judecarea apelului se

aplică regulile generale pentru judecarea cauzelor în primă instanță, cu excepțiile

prevăzute în Partea specială titlul II capitolul IV secțiunea 1.

Astfel, potrivit art.385 alin.(1) Cod de procedură penală, la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunea dacă a avut loc fapta de

săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, iar potrivit art.389 alin.(1) și (2) Cod de

procedură penală, sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în

urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost

confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată. Sentința de

condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal,

pe declarațiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale și citite în instanța de

judecată în absența lor.

Consecvent, potrivit art.8 alin.(1) și (3) Cod de procedură penală, persoana

acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât

vinovăția sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un proces

judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanțiile necesare apărării

sale, și nu va fi constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă.

Concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate

pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în

condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului,

inculpatului.

Colegiul penal lărgit consideră necesar să precizeze că, în contextul

prevederilor art.24 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală, urmărirea penală,

apărarea și judecarea cauzei sunt separate și se efectuează de diferite organe și

persoane. Instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă

în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În temeiul art.51 alin.(1) și (4) Cod de procedură penală, procurorul este

persoana care, în limitele competenței sale, exercită sau, după caz, conduce în

numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanță, exercită sau,

după caz, conduce și alte atribuții prevăzute de prezentul cod. În cursul judecării

cauzei, procurorul reprezintă învinuirea în numele statului și prezintă în ședința de

judecată probele acumulate de organul de urmărire penală.

Aceste norme de conduită ale actorilor implicați în procesul penal sunt

necesare, anume pentru ca procesul penal, ca sistem unitar, să-și realizeze scopul

prevăzut la art.1 alin.(2) și (3) Cod de procedură penală, și anume să protejeze

persoana, societatea și statul de infracțiuni, precum și să protejeze persoana și

societatea de faptele ilegale ale persoanelor cu funcții de răspundere în activitatea

lor legată de cercetare a infracțiunilor presupuse sau săvârșite, astfel ca orice

persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici

o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală și condamnată. Organele

de urmărire penală și instanțele judecătorești în cursul procesului sunt obligate să

activeze în așa mod încât nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau

condamnată și ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate

măsurilor procesuale de constrângere ori să nu fie victima încălcării altor drepturi

fundamentale.

12

Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de la Strasbourg, în ceea ce privește

principiul prezumției nevinovăției, reflectat în art.6 § 2 CEDO, care enunță că,

principiul prezumției de nevinovăție impune, între altele, ca, în îndeplinirea

funcțiilor lor, membrii completului de judecată să nu pornească de la ideea

preconcepută că inculpatul a săvârșit fapta incriminată; sarcina probei revine

acuzării și orice îndoială este în avantajul persoanei acuzate. În plus, acuzarea are

obligația de a-i preciza persoanei în cauză ce acuzații i se aduc – pentru a-i oferi

ocazia să își pregătească și să își prezinte apărarea în mod corespunzător – și de a

oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție (Barberà,

Messegué și Jabardo împotriva Spaniei, pct. 77; Janosevic împotriva Suediei, pct.

97). Astfel, dreptul oricărui acuzat de a fi prezumat nevinovat și de a solicita ca

acuzarea să aibă obligația de a dovedi acuzațiile formulate împotriva sa intră sub

incidența noțiunii generale de proces echitabil, în sensul art.6 § 1 CEDO, care se

aplică procedurii de stabilire a pedepsei (Phillips împotriva Regatului Unit, pct. 39-

40; Grayson și Barnham împotriva Regatului Unit, pct. 37 și 39).

Astfel, având în vedere normele sus-citate, Colegiul penal lărgit menționează

că, potrivit art.93 alin.(1), (3) și (4) Cod de procedură penală, probele sunt elemente

de fapt dobândite în modul stabilit de prezentul cod, care servesc la constatarea

existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea

vinovăției, precum și la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa

soluționare a cauzei.

Elementele de fapt pot fi folosite în procesul penal ca probe dacă ele au fost

dobândite de organele de control de stat, organul de urmărire penală, de organul de

constatare sau de altă parte în proces, cu respectarea prevederilor prezentului cod.

Datele de fapt obținute prin activitatea specială de investigații pot fi admise

ca probe numai în cazurile în care ele au fost administrate și verificate prin

intermediul mijloacelor prevăzute la alin.(2), în conformitate cu prevederile legii

procesuale, cu respectarea drepturilor și libertăților persoanei sau cu restricția unor

drepturi și libertăți autorizată de către instanța de judecată.

Consecvent, potrivit art.95 alin.(1) și art.101 alin.(1), (4) și (5) Cod de

procedură penală, sunt admisibile probele pertinente, concludente și utile

administrate în conformitate cu prezentul cod. Fiecare probă urmează să fie

apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei,

iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de

judecată este obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele probe la a căror

cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și să motiveze în hotărâre

admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. Hotărârea de

condamnare nu se poate întemeia, în măsură determinantă, pe declarațiile martorului

protejat sau pe probele obținute în urma efectuării măsurilor speciale de investigații.

În context, Colegiul penal lărgit reține că recurentul invocă în principal două

aspecte, primul – dezacordul său față de desființarea, în baza art.94 alin.(1) pct.2),

4), 8), 1321 alin.(2), 1325 alin.(1) pct.1), 3), 4), 5), 1366 alin.(1), 1329 alin.(9) Cod de

procedură penală, a unor probe esențiale și al doilea – dezacordul față de calificarea

acțiunilor organului de urmărire penală drept provocare la comiterea infracțiunii.

Cu referire la cel dintâi aspect, Colegiul penal lărgit constată că, contrar

pretențiilor recurentului, încălcarea rigorilor procedurale, prevăzute de normele pre-

13

citate, la efectuarea urmăririi penale, inclusiv activitatea specială de investigație,

precum și administrarea probelor în rezultatul acestor proceduri, este indubitabilă,

decizia instanței de apel fiind una corectă, impusă atât de aceste norme, dar și de

principiile internaționale asumate de Republica Moldova prin aderarea la

instrumentele privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Or, în cazul

acceptării unor astfel de probe și condamnarea persoanei în baza lor, ar duce

inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de către CtEDO.

Colegiul penal lărgit reiterează rolul instanței de judecată în procesul penal,

inclusiv cel de a nu permite condamnarea persoanei decât în baza unor probe

verosimile, administrate în strictă conformitate cu legea procesual penală, astfel

încât să nu trezească niciun dubiu referitor la veridicitatea concluziilor adoptate în

baza lor, limitele judecării cauzei și competențele instanței, care, nu se referă în nici

un fel la atribuții de administrare a probelor, limitându-se doar la o judecată în baza

probelor administrate legal de către organul de urmărire penală.

Respectiv, calitatea probelor puse la baza învinuirii ține în exclusivitate de

competența organului de urmărire penală, iar cercetarea, aprecierea lor și adoptarea

ulterioară a soluțiilor este de competența instanțelor de judecată.

Cu referire la cel de-al doilea aspect, Colegiul penal lărgit menționeză că,

potrivit art.94 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală, în procesul penal nu pot fi

admise ca probe și, prin urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanța

de judecată și nu pot fi puse la baza sentinței sau a altor hotărâri judecătorești datele

care au fost obținute prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la

savârșirea infracțiunii.

În speță, instanța de apel corect a reținut că, la constatarea faptelor

infracționale incriminate inculpaților, implicarea organului de urmărire penală a fost

decisivă, având în vedere că acesta nu s-a limitat la asistarea și înregistrarea

acțiunilor de urmărire penală, dar a participat activ pe tot parcursul procesului, prin

întreprinderea acțiunilor de provocare la săvârșirea infracțiunii și până la realizarea

acesteia. Or, din circumstanțele în care au fost comise faptele incriminate, reținute

de către organul de urmărire penală și a prezenței active a persoanelor care au

acționat conform rolurilor atribuite de către organul de urmărire penală, cum ar fi

Popa Mihail, Garștea Grigore, Velișco Liviu în lanțul evenimentelor comiterii

acestor infracțiuni, nu se conturează certitudinea că inculpații ar fi săvârșit

infracțiunile incriminate fără implicarea organului de urmărire penală.

În sensul celor relatate, Colegiul penal lărgit face referire la Hotărârea

CtEDO din 08.08.2016, în Cauza Morari c. Republicii Moldova, § 30-33, unde

Înalta Curte reaminește că:

„…potrivit regulii generale, admisibilitatea și evaluarea probelor sunt

reglementate de legea națională și apreciate de instanțele naționale (a se vedea,

printre alte hotărâri, Van Mechelen și alții contra Olandei, 23 aprilie 1997, § 50,

Rapoarte de Hotărîri și Decizii 1997-III; Ramanauskas contra Lituaniei[GC],

no.74420/01, § 52, ECHR 2008; Bukov contra Rusiei[GC], no.4378/02, § 88, 10

March 2009). Totuși, admiterea unor anumite probe poate genera un proces

inechitabil. Așa s-a dovedit a fi cazul, spre exemplu, a probelor obținute ca rezultat

a tratamentului inuman, aplicat cu scopul de a obține mărturii (vezi Jalloh contra

Germaniei [GC], no.54810/00, § 99, ECHR 2006-IX) sau probele obținute prin

14

intermediul provocărilor de către polițiști (vezi Teixeira de Castro contra

Portugaliei, 9 June 1998, Declarații, § 38, 1998-IV).

Provocările organizate de poliție au loc atunci când ofițerii implicați – fie

membrii forțelor de securitate, fie persoanele care acționează conform

instrucțiunilor lor – nu se limitează doar la investigarea activității criminale într-o

manieră pasivă, dar exercită asupra subiectului o influență de natură să-l determine

la săvârșirea unei infracțiuni pe care în mod normal nu ar fi comis-o, cu scopul de a

permite stabilirea infracțiunii, inclusiv să furnizeze probe și să facă posibilă

acuzarea (vezi Ramanauskas, citat mai sus § 55).

Pricipiul de mai sus a fost reflectat în cauzele Bannikova v. Rusia

(no.18757/06, § 47, 4 Noiembrie 2010) și în Veselov și alții contra Rusiei

(no.23200/10, 24009/07 și 556/10, § 92, 2 Octombrie 2012) în care Curtea a

atenționat că operațiunile sub acoperire necesită executate într-o manieră pasivă,

fără nicio presiune care l-ar determina pe reclamant la săvârșirea infracțiunii prin

mijloace cum ar fi preluarea inițiativei de a contacta reclamantul, reînoirea ofertei în

pofida refuzului inițial, încurajare insistentă, promisiunea de avantaje financiare

cum ar fi creșterea prețului peste medie, sau apelarea la compasiunea reclamantului.

Ținând cont de importanța principiilor reflectate mai sus, Curtea a reținut în

cauza Ramanauskas (citată mai sus, § 60) că atunci când un acuzat afirmă că a fost

provocat să comită o infracțiune, instanțele trebuie să examineze minuțios

materialele dosarului, iar pentru ca procesul să fie echitabil în sensul art.6 § 1 al

Convenției, toate probele obținute în rezultatul provocării organizate de polițiști

urmează a fi excluse. Acest lucru este valabil în mod special în cazul când

operațiunile poliției au avut loc în lipsa cadrului legal adecvat sau în lipsa măsurilor

de siguranță necesare.”(citat încheiat).

Totodată, având în vedere că aceste două aspecte, invocate de către procuror

și analizate de către instanța de recurs în rândurile de mai sus, au fost invocate și în

fața instanței de apel, care le-a dat o apreciere corespunzătoare, pronunțându-se

argumentat și detaliat asupra lor, în conformitate cu art.414 Cod de procedură

penală.

Colegiul penal lărgit consideră că o reiterare a alegațiilor instanței de apel

este inutilă, din moment ce, fiind de acord cu ele, le însușește pe deplin, fapt ce este

în deplină concordanță cu jurisprudența și practica Curții Europene a Drepturile

Omului, care în cauza Albert vs România din 16.02.2010, a statuat în pct.37 că

art.6§1 CEDO, deși obligă instanțele să-și motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi

înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs

Olanda, 19.04.1994, pct.61). Cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită

ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară,

fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Cu referire la argumentele recurentului privind proba cu martorul Velișco

Liviu, dezacordul cu alegațiile instanței, precum că i-ar fi oferit acuzatorului

posibilitatea să prezinte această probă, doar că procurorul a susținut că nu poate să

asigure prezența martorului, acesta fiind plecat peste hotare, cu alegațiile instanței,

precum că la etapa judecării cauzei în instanța de apel, procurorul a făcut referire și

a pledat pentru cercetarea acelorași declarații și probe scrise, care au servit obiectul

examinării și analizei în prima instanță, care a pronunțat o sentință de achitare a

15

inculpaților, Colegiul penal lărgit menționează că acestea nu sunt întemeiate, fiind

reținute următoarele.

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 22.01.2018, acuzatorul

de stat a solicitat citarea repetată a martorilor Popa Mohail, Garștea Nicu, Barcari

Pavel, Slipțov Igor, Velișco Liviu și Guțu Viorel, ședința de judecată fiind amânată

pentru data de 23.02.2018 (f.d.215 v.6). Respectiva ședință a fost amânată pentru

data de 02.03.2018 (f.d.218 v.6).

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 02.03.2018, a fost audiat

doar martorul Barcari Pavel, ședința fiind amânată pentru data de 19.03.2018 (f.d.7

v.7).

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 19.03.2018, au fost

audiați martorii Garștea Nicu și Garștea Grigore, iar procurorul a solicitat să i se

acorde timp pentru prezentarea martorilor Velișco Liviu și Guțu Viorel, fiind

anunțată întrerupere pentru data de 12.04.2018 (f.d.8 v.7), ședință la care a fost

anunțată întrerupere pentru data de 24.04.2018 (f.d.11 v.7).

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 24.04.2018, procurorul a

insistat asupra necesității audierii martorului Velișco Liviu, solicitând, din nou,

acordarea unui termen pentru acest fapt, ședința fiind întreruptă pentru data de

31.05.2018 (f.d.12 v.7).

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 31.05.2018, procurorul

din nou a solicitat amânarea termenului pentru asigurarea prezenței martorului

Velișco Liviu, ședința fiind întreruptă pentru datat de 19.06.2018 (f.d.12, 14 v.7).

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 19.06.2018, procurorul a

anunțat imposibilitatea asigurării prezenței martorilor Velișco Liviu și Guțu Viorel,

și menționând că nu renunță la respectivele probe, a considerat posibilă examinarea

mai departe a cauzei și ulterior a finalizării cercetării judecătorești (f.d.14, 20 v.7).

Ședința a fost întreruptă pentru data de 10.07.2018.

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 10.07.2018, au fost

audiați inculpații Tincu Petru și Cazacu Ion, iar procurorul a reconfirmat poziția sa

de a fi încheiată cercetarea judecătorească, solicitând totodată, întreruperea ședinței,

pe motiv că, procurorul Munteanu Victor vrea să participe și el în dezbateri. Ședința

a fost întreruptă pentru data de 17.09.2018 (f.d.21 v.7).

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 17.09.2018, a fost

pronunțat dispozitivul deciziei instanței de apel (f.d.21, 27 v.7).

Prin urmare, se constată că instanța de apel mai bine de jumătate de an i-a

oferit posibilitate procurorului să asigure prezența martorului Velișco Liviu,

amânând sau întrerupând ședințele de judecată.

Colegiul penal lărgit reiterează că, în virtutea art.51 alin.(1) și (4) Cod de

procedură penală, anume procurorul este învestit de către stat cu atribuții în vederea

înaintării învinuirii și prezentării probelor în acest sens.

Imposibilitatea acestuia de a prezenta o probă sau alta se egalează cu lipsa ei.

În speță, instanța i-a acordat procurorului suficient termen pentru asigurarea

prezenței martorului, iar amânarea/întreruperea ședințelor de judecată nu puteau

continua la nesfârșit și prin urmare, instanței de apel nu-i poate fi imputat faptul că

nu i-a dat posibilitate acuzării să prezinte proba cu martorul Velișco Liviu.

16

Consecvent, Colegiul penal lărgit menționează că, în virtutea prevederilor

art.415 alin.(21) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând cauza, nu poate

propunța o hotărâre de condamnare bazată pe aceleași probe, care au fost puse la

baza sentinței de achitare, iar în această ordine de idei, reiterând principiul

prezumției nevinovăției prevăzut la art.8 Cod de procedură penală și a rolului

instanței de judecată prevăzut de art.24 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală,

instanța de apel nu putea lua o altă hotărâre decât cea de achitare a inculpaților, în

caz contrar, așa cum a fost evidențiat mai sus, ne-am fi aflat în situația încălcării

art.6 § 2 din Convenția EDO.

Având în vedere cele evidențiate supra și examinând criticile recursului

declarat, prin prisma materialelor cauzei și a legislației procesuale pertinente,

Colegiul penal lărgit conclude că, instanța de apel just a conchis că, prima instanță a

dat apreciere corectă probelor administrate și circumstanțelor cauzei, examinându-le

conform art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor și corect a ajuns la concluzia privind nevinovăția

inculpaților.

Precum și că, acuzarea nu a prezentat probe pertinente, concludente și utile,

care ar proba vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunilor imputate.

Complementar, având în vedere că, procurorul își întemeiază recursul, în cea

mai mare parte, pe modalitatea de apreciere a probelor și nu argumentează

ilegalitatea hotărârii judecătorești din punct de vedere al erorii de drept admise la

judecarea cauzei, Colegiul penal lărgit consideră necesar să precizeze că, la etapa

judecării cauzei în recurs, Instanța supremă nu analizează conținutul mijloacelor de

probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de

fapt, decât cea constatată de instanțele de fond, acestea fiind atributul exclusiv al

acestor instanțe.

Сu referire la argumentul recurentului, precum că instanța a avut o părere

preconcepută despre nevinovăția inculpaților, Colegiul penal lărgit menționează că,

având în vedere principiul prezumției nevinovăției, anume de pe această poziție

începe examinarea cauzei penale. Or, orice proces de judecată începe de la a

prezuma persoana ca fiind nevinovată, iar acuzatorul de stat trebuie să aducă probe

care să demonstreze contrariul și doar ulterior, în cazul în care acesta a prezentat

probe pertinente, concludente, utile și veridice, instanța se poate pronunța asupra

vinovăției persoanei și condamnării ei.

Cu referire la argumentul recurentului, precum că motivarea soluției nu este

clară, Colegiul penal lărgit menționează că, în virtutea art.427 alin.(1) Cod de

procedură penală, acesta nu este temei de recurs.

Or, art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, la care face referire

recurentul, prevede că hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când

dispozitivul hotărârii este expus neclar, și nu „motivarea soluției”.

Cu referire la argumentele recurentului, precum că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul penal lărgit reiterează că,

contrar celor invocate, instanța de apel a examinat motivele apelului în ansamblu și

17

dându-le o apreciere corespunzătoare, conform art.414, 417 Cod de procedură

penală, s-a pronunțat argumentat și detaliat asupra lor, indicând temeiurile de fapt și

de drept care au dus la respingerea lor, precum și motivele adoptării soluției.

Prin urmare, argumentele recurentului expuse la pct.5 al prezentei decizii sunt

neîntemeiate, decizia instanței de apel în acest sens fiind bine argumentată, motivată

și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de procedură penală.

Analizând materialele cauzei și hotărârea judecătorească atacată, Colegiul

penal lărgit nu constată vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea acesteia.

Potrivit dispoziției art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

Prin urmare, reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal lărgit

conchide că nu există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de

către procuror, care urmează a fi respins ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura Anticorupție Munteanu Victor, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 17 septembrie 2018, în cauza penală în privința

inculpaților Cazacu Ion și Tincu Petru, cu menținerea hotărârii atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată, pronunțată la data de 01 august 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico

Nadejda Toma

Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

18