1ra-1263/2019 — art.320/1, 201/1 alin.2 CP

1ra-1263/2019 — art.320/1, 201/1 alin.2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1263/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de procurorul delegat în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Oleg Popov, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 27 februarie 2019, în privința inculpatului

Țîganescu Dumitru XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 23.08.2018 – 27.12.2018,

instanța de apel: 17.01.2019 – 27.02.2019,

instanța de recurs: 21.05.2019 – 26.06.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

2018, cauza fiind examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură

penală, Țîganescu Dumitru a fost condamnat în baza art. 2011 alin. (2) lit. c) Cod

penal la 1 ani și 6 luni închisoare și pe art. 3201 Cod penal la 1 an închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor

aplicate, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 1 an și 6 luni închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 27.12.2018.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judicare în sumă

de 640 de lei.

1

aproximativ ora 00.30, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, în apartamentul cu

nr. XX, XXXXXX, XXXXXX, urmărind scopul aplicării violenței fizice față

de soția Țîganescu P., fiind conform art. 1331 lit. a) Codul penal, membri de

familie, acționând cu intenție directă îndreptată spre atingerea scopului său, a

inițiat un conflict și numind-o cu cuvinte necenzurate, lezându-i onoarea și

demnitatea, i-a aplicat multiple lovituri cu mâinile și picioarele peste tot corpul,

cauzîndu-i, conform raportului de expertiză judiciară nr. 201802D1908 din

19.09.2018, vătămări corporale medii, exprimate prin fractura apofizei orbito-

zigomatice cu hemosinusită totală maxilarul stâng cu edem al țesuturilor moi la

acest nivel, plagă contuză infraorbital pe stânga și fractura recentă a coastei a 7-a

pe stânga.

Tot el, urmărind scopul neexecutării intenționate a măsurilor stabilite de

instanța de judecată în ordonanța de protecție a victimei violenței în familie,

dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor

și dorind în mod conștient survenirea acestora, cunoscând despre faptul că prin

Ordonanța de Protecție emisă de Judecătoria Chișinău la 8 iunie 2018, definitivă și

executorie din momentul pronunțării, în cadrul cauzei nr. 2po-82/18, au fost

instituite măsuri de protecție în privința victimei violenței în familie Țiganescu P.,

domiciliată în XXXXXX, XXXXXX, XXX și prin care el a fost obligat pe

un termen de 90 de zile a nu contacta în nici un fel cu victima, inclusiv prin alte

persoane, obligarea de a sta departe de locul aflării ultimei la o distanță ce i-ar

asigura securitatea de cel puțin 150 m., acționând cu intenție directă îndreptată la

atingerea scopului, intenționat nu a executat măsurile stabilite de instanța de

judecată și la 3, 4, 5 și 9 iulie 2018, în repetate rânduri s-a apropiat de victima

Țiganescu P. la o distanță mai aproape de 150 m.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut comiterea în totalitate a faptelor

indicate în rechizitoriu, a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în baza

probelor administrate în cadrul urmăririi penale, pe care le recunoaște și nu are

obiecții.

Prin justificarea probelor administrate, s-a dovedit cu certitudine vinovăția

inculpatului, urmând a-i fi încadrate acțiunile în baza art. 2011 alin. (2) lit. c) Cod

penal, ca violența în familie, exprimată prin acțiunea intenționată comisă de un

membru al familiei în privința altui membru al familiei manifestată prin maltratare,

care a cauzat vătămarea ușoară a integrității corporale și a sănătății, și în baza art.

3201 Cod penal, ca neexecutarea intenționată a măsurilor stabilite de instanța de

judecată în ordonanța de protecție a victimei violenței în familie.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis infracțiuni din categoria celor mai puțin grave și grave,

de prezența circumstanțelor atenunate, căința sinceră și exmainarea cauzei în

procedură simplificată, respectiv și agravante, comiterea infracțiunii în stare de

ebrietate, de o persoană anterior condamnată, de circumstanțele cauzei, și anume

de cruzimea cu care inculpatul a întreprins acțiuni de violență în privința soției

sale, agresând-o fizic cu picioarele, pumnii, cauzându-i, conform raportului de

expertiză judiciară cu nr. 201802D1908 din 19.09.2018, vătămări corporale medii

2

exprimate prin fractura apofizei orbito-zigomatice cu hemosinusită totală maxilarul

stâng cu edem al țesuturilor moi la acest nivel, plagă contuză infraorbital pe stânga

și fractura recentă a coastei a 7-a pe stânga, de personalitatea inculpatului, care

anterior a fost condamnat și nu a pornit pe calea corijării, în cadrul urmăririi penale

nu a recunoscut comiterea faptei cu privire la încălcarea ordonanței de protecție, în

ședința de judecată a recunoscut integral comiterea ambelor fapte indicate în

rechizitoriu.

Or, careva temeiuri de aplicare în privința inculpatului a pedepsei

neprivative de libertate, nu au fost stabilite.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o

pedeapsă nerpivativă de libertate, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, sau

muncă neremunerată în folosul comunității

Apelantul a indicat că instanța a reținut drept circumstanțe care

caracterizează persoana inculpatului, ca agravante, că a fost anterior judecat și a

săvârșit infracțiunea în stare de ebrietate, însă a omis a reține că partea vătămată s-

a împăcat cu inculpatul și a solicitat să nu-i fie aplicată o pedeapsă cu închisoare.

Instanța a omis să se pronunțe asupra circumstanțelor care direct

condiționează individualizarea pedepsei inculpatului.

A destorsionat poziția luată de inculpat la faza urmăririi penale, pe când

acesta a manifestat din start o atitudine sinceră și cooperantă cu organul de

urmărire penală, s-a căit sincer în fapta săvârșită.

Lipsesc date privind caracterizarea negativă a acestuia, iar după faptele

incriminate, inculpatul nu mai consumă băuturi alcoolice.

Art. 75 alin. (2) Cod penal stabilește că în cazul alternativelor de pedeapsă

prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter

excepțional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea

infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este

insuficientă și nu și-ar atinge scopul.

S-a solicitat ca inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa pentru ambele fapte

incriminate – munca neremunerată în folosul comunității, iar partea vătămată s-a

expus în vederea suspendării executării pedepsei.

Art. 90 alin. (4) Cod penal nu stabilește vreun impediment legal referitor la

suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru infracțiunea de care este

condamnat inculpatul.

Instanța s-a axat doar pe categoria și gravitatea infracțiunii săvârșite de

inculpat, fără a realiza individualizarea adecvată a pedepsei prin prisma

personalității și periculozității inculpatului.

În ipoteza aplicării prevderilor art. 90 Cod penal, inculpatul nu ar fi absolvit

definitiv de amenințarea legii penale, deoarece termenul de probă prezumă nu

altceva decât o șansă de corectare acordată inculpatului, cu stabilirea unor restricții

în perioada data.

februarie 2019, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

3

În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa închisorii numită lui Țîganescu

Dumitru i-a fost suspendată condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 5 ani,

cu obligarea de a nu-și schimba domiciliul fără acordul organului competent și să

frecventeze programe probaționale de reprimare a comprotamentului agresiv.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că potrivit art. 75 alin. (1) Cod penal, persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă

în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu

dispozițiile Părții generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Astfel, instanțele de judecată trebuie să studieze multilateral, în deplină

măsură și obiectiv, toate circumstanțele și datele care caracterizează atât negativ,

cât și pozitiv persoana inculpatului și care au o importanță esențială pentru

stabilirea categoriei și mărimii pedepsei.

De unde rezultă că, prima instanță a aplicat o pedeapsă inechitabilă și

neproporțională inculpatului, căruia i s-a stabilit pedeapsa cu închisoare cu

executare reală.

Așadar, la individualizarea pedepsei inculpatului, se va ține cont de

prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75, 76, 77, 78, 90 Cod penal, de principiului legalității,

egalității, umanismului, proporționalității, principiul individualizării răspunderii

penale și pedepsei penale, de gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpatul, care

fac parte din categoria celor mai puțin grave și grave, de persoana acestuia, care s-a

căit sincer în cele comise, de faptul că partea vătămată nu are pretenții de ordin

material sau moral, solicitând să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă.

Reieșind din circumstanțele atenuante și împrejurările ce țin de personalitatea

inculpatului, care se caracterizează pozitiv, este oportun a aplica în privința lui

prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, aplicându-i pedeapsa cu închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării ei.

Art. 90 alin. (1) Cod penal, stipulează că dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție,

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

vinovatului, indicînd numaidecît în hotărâre motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei și perioada de probațiune.

Deci, efectuând o analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității

inculpatului, urmărind în acest sens comportamentul său în viața socială, precum și

cel din înainte și după săvârșirea infracțiunii incriminate, în coraport cu fapta

comisă, urmările prejudiciabile ale faptei și persoana acestuia, corijarea și

reeducarea lui este posibilă fără izolare de societate.

4

La caz, prerogativa instanței de judecată este să aprecieze dacă scopul

pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea

acestei convingeri, instanța de judecată urmează să țină cont de totalitatea

condițiilor expres prevăzute de lege. Deși legea nu îngrădește libertatea instanței de

judecată de a-și forma convingerea cu privire la posibilitatea făptuitorului de a se

îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, ea obligă instanța să-și motiveze

hotărârea de suspendare condiționată a executării pedepsei, indicând precis acele

motive pe care s-a întemeiat concluzia ei.

Astfel, efectuând analiza complexă a circumstanțelor cauzei și a

personalității inculpatului, urmărind în acest sens comportamentul său în viața

socială, precum și cel din înainte și după săvârșirea infracțiunii incriminate, în

coraport cu fapta comisă, urmările prejudiciabile ale faptei și personalitatea

inculpatului, corijarea și reeducarea acestuia este posibilă fără izolare de societate,

aplicând pedeapsa cu închisoarea, iar scopul pedepsei penale poate fi atins prin

suspendarea condiționată a executării pedepsei cu stabilirea unei perioade de

probațiune conform prevederilor art. 90 Cod penal, acordându-i inculpatului șansa

de a-și corecta comportamentul în sensul respectării legii penale.

Or, o pedeapsă nonprivativă de libertate este echitabilă la caz, care va atinge

scopul legii penale de restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât

și a altor persoane, inculpatului urmând a-i fi acordată șansa de a-și corija conduita

și a demonstra că cele comise constituie un incident în biografia acestuia.

a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizei și menținerea

sentinței.

Recurentul a invocat că instanța de fond a motivat suficient soluția privind

executarea pedepsei închisorii în instituțiile penitenciare prin faptul că inculpatul a

săvârșit două infracțiuni intenționate, una dintre care este gravă, în timpul săvârșirii

infracțiunii de violență în familie se afla în stare de ebrietate produsă de consumul

de alcool, anterior a fost tras la răspundere penală pentru o infracțiune săvârșită

intenționat și în stare de ebrietate produsă de consumul de alcool, însă concluzii

necesare nu și-a făcut.

Deși la caz au fost reținute circumstanțele atenuante caracteristica pozitivă a

inculpatului, circumstanțe ce au stat și la baza stabilirii pedepsei minime sub formă

de închisoare prevăzută de legea penală, totuși aceste circumstanțe sunt

incomensurabile în raport cu urmările prejudiciabile survenite prin săvârșirea

infracțiunii - cauzarea unei vătămări medii a integrității corporale și a sănătății

persoanei, fapt care exclude posibilitatea aplicări beneficiilor prevăzute la art. 90

Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare, pedeapsa

suspensivă nu va fi proporțională cu fapta prejudiciabilă săvârșită.

La caz, nu există nici o premiză de a considera că o pedeapsă condiționată

va fi în stare să contribuie la corectarea și reeducarea condamnatului, în condițiile

în care respectivul, fiind anterior tras la răspundere penală pentru săvârșirea unei

alte infracțiuni intenționate ușoare prevăzute la art. 2641 alin. (1) Cod penal,

5

concluzii necesare nu și-a făcut și a săvârșit alte două infracțiuni de o gravitate

sporită-mai puțin gravă și gravă.

Astfel, inculpatul și-a educat un sistem degradat de valori care poate fi

corectat doar prin măsuri coercitive întreprinse de către autoritățile penitenciare ale

statului.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală – hotărârea atacată nu curpind emotivele pe care se întemeiază

soluția, s-au aplicat pedespe individualizate contrar prevederilor legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă

a hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă

în mod concludent că instanța de apel, în cazul în care în rechizitoriu este

constatată de procuror că: „nu au fost stabilite circumstanțe agravante prevăzute

de art. 77 Cod penal”, reținând just că inculpatul a comis o infracțiune mai puțin

gravă și una gravă, dar care prevăd pedepse alternative și că partea vătămată nu are

careva pretenții față de el și a solicitat să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă, legal

și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în

partea individualizării pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, cât și

de prevederile art. 7, 61, 75 alin. (1) și (2), 90 Cod penal, conform căror la

aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă

în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul

alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu

închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci cînd gravitatea infracțiunii

6

și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o

altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din

numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește

numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va

asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei

cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de judecată. La stabilirea

pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite

cu intenție, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului (pct. 4. din decizie).

Deci, pedeapsa a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului în

corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și proporțională în raport

cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și a scopului pedepsei penale

sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Pe lângă aceasta, recursul procurorului, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în partea individualizării pedepsei în alt sens

decât cel pe care îl propune procurorul este o competență și prerogativă legală a

acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate

servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod evident, că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea contestată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că a aplicat

inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

7

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul delegat în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Oleg Popov, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2019, în privința inculpatului

Țîganescu Dumitru XXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 19 iulie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

8