1ra-1371/2019 — art. 264/1 alin. 4 CP

Dosarul nr. 1ra-1371/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

03 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Ungheni din 19

decembrie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 martie

2019, declarat de avocata Ina Perțu, în numele inculpatului

Popa Alexandru XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.10.2018 – 19.12.2018,

instanța de apel: 21.01.2019 – 11.03.2019,

instanța de recurs: 31.05.2019 – 03.07.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 1 an închisoare, cu executare

în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

1

A., acționând în mod intenționat, conștientizând caracterul ilegal al acțiunilor sale și

al consecințelor care pot surveni, ignorând prevederile art. 14 lit. a) Regulilor

circulație rutiere, conform căruia conducătorul de vehicul îi este interzis să conducă

vehiculul în stare de ebrietate și art. 10 alin. (2) pct. a) din același Regulament, în

care este stipulat, că persoana care conduce un vehicul trebuie să posede permisul de

conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria (subcategoria) din care

face parte autovehiculul condus, după consumarea băuturilor alcoolice, nedeținând

permis de conducere, s-a urcat la volan și conducând mijlocul de transport,

motocicleta „Minsk”, fără număr de înmatriculare, pe o stradă din XXXXXX,

XXXXXX, a fost stopat de către agentul constatator Boldișor C. Fiind suspectat de

conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, i s-a propus să fie supus

testării alcoolscopice, însă Popa A., încălcând prevederile art. 11 lit. j) a Regulilor

circulație rutiere, unde este prevăzut că conducătorul de vehicul este obligat să se

supună, la solicitarea polițistului, procedurii de testare a aerului expirat sau, după caz,

examenului medical de recoltare a probelor biologice în vederea constatării

alcoolemiei, consumului de droguri ori de alte substanțe psihotrope sau de

medicamente cu efecte similare, fără motiv, a refuzat testarea alcoolscopică, deși i-a

fost explicat faptul că refuzul de la testarea alcoolscopică, trecerea examenului

medical și colectarea probelor biologice de sânge în cadrul acestui examen, atrage

după sine răspunderea penală.

Instanța a reținut că inculpatul a fost anunțat în căutare, fiind pornit dosar de

căutare, însă până la moment locul aflării lui nu a fost stabilit.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 321 alin. (2) pct. 1) Cod de

procedură penală, cauza urmează a fi judecată în lipsa inculpatului, care se ascunde

de la prezentarea în instanță.

Totodată, învinuirea imputată inculpatului s-a confirmat prin probele

administrate, acțiunile lui urmând a fi încadrate în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal,

ca refuzul conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la

examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la

recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical, acțiune săvârșită de o

persoană care nu deține permis de conducere.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 75 Cod penal,

că inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, că nu au fost stabilite circumstanțe

agravante, se caracterizează pozitiv, dar și de atitudinea acestuia față de cele

săvârșite, or, anterior a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor analogice

concluzionând că reeducarea și corectarea acestuia este posibilă cu izolare de

societate.

De asemenea, instanța a statuat că cheltuielile suportate în cadrul urmăririi

penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate, prin efectuarea expertizei judiciare, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt

achitate din bugetul statului.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

din contul inculpatului să fie încasate cheltuielile judiciare în sumă de 18 lei.

2

Apelantul a invocat că inculpatul nu este o persoană vulnerabilă, nu suferă de

careva boli ce l-ar împiedica să se angajeze în câmpul muncii, iar încasarea

cheltuielilor judiciare în sumă de 18 lei nu va influența substanțial asupra situației

materiale a acestuia.

3.1. A declarat apel și inculpatul, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă cu aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

Apelantul a indicat că recunoaște vina și se căiește sincer de cele săvârșite.

Or, infracțiunea săvârșită este una ușoară, iar circumstanțe agravante nu au fost

constatate, se caracterizează pozitiv, locuiește și lucrează în mun. Chișinău, este

unicul întreținător al părinților bătrâni și bolnavi – circumstanțe ce urmează a fi luate

în considerare la aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate, acordându-i-se

posibilitatea să muncească și să poată avea grijă de părinți.

2019, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a statuat că cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în

vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate,

reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din bugetul statutului.

Totodată, la stabilirea pedepsei, instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal și corect a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de condițiile de viață ale acestuia

precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Astfel, acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 2641 alin. (4) Cod

penal, care se sancționează cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la

240 de ore sau cu închisoare de până la 1 an, fiind calificată ca infracțiune ușoară.

În același timp, cu toate că au fost stabilite circumstanțe atenuante prevăzute de

art. 76 Cod penal - caracteristica pozitivă, totuși au fost stabilite și circumstanțe

agravante prevăzute de art. 77 Cod penal – condamnarea anterioară pentru săvârșirea

infracțiunilor analogice.

Deci, reieșind din gravitatea infracțiunii incriminate, gradul prejudiciabil al

faptei săvârșite și persoana inculpatului, atitudinea acestuia după comiterea

infracțiunii, poziția acestuia față de fapta comisă, sunt neîntemeiate alegațiile apărării

cu privire la aplicarea unei pedepse mai blânde față de inculpat, fiind rațională

aplicarea pedepsei de 1 an închisoare.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a ținut cont de faptul că inculpatul

a comis o infracțiune ușoară, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

acestuia și just i-a aplicat pedeapsa cu închisoare, cu executare, luând în considerare

că acesta prin comiterea infracțiunii a admis o încălcare gravă a prevederilor

Regulamentului circulației rutiere și a Legii privind siguranța traficului rutier prin ce

a pus în pericol nu doar viața sa, dar și a altor participanți la trafic.

Pe lângă aceasta, sunt neîntemeiate afirmațiile inculpatului că locuiește și

lucrează în mun. Chișinău, se caracterizează pozitiv, este unicul întreținător părinților

3

bătrâni și bolnavi și că în privința lui poate fi aplicată o pedeapsă nonprivativă de

liberate, pentru ca acesta să poată lucra și avea grijă de aceștia, or, în acest sens, nu au

fost prezentate careva acte confirmative.

Mai mult, inculpatul a fost anterior condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor

similare, iar corijarea acestuia nu a avut loc, fapt ce denotă aplicarea unei pedepse

reale sub formă de închisoare pe un termen de 1 an, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie

stabilită o pedeapsă nonprivativă de libertate.

Recurenta a invocat că inculpatul recunoaște vina, se căiește sincer de cele

comise.

Or, infracțiunea săvârșită este una ușoară, iar circumstanțe agravante nu au fost

constatate, se caracterizează pozitiv, locuiește și lucrează în mun. Chișinău și este

unicul întreținător al părinților bătrâni și bolnavi – circumstanțe ce urmează a fi luate

în considerare la aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate, acordându-i

posibilitatea să muncească și să poată avea grijă de părinți.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

avocatei, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

atacate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului,

în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, ținând corect cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, conform

căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

4

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

În consecutivitatea enunțată, instanțele de fond și de apel just au concluzionat,

luând în considerare persoana inculpatul, care anterior a fost condamnat pentru

săvârșirea unor infracțiuni similare, însă pedepsele nonprivative de libertate ce i-au

fost aplicate nu au dus la corectarea lui, chiar și în prezența circumstanțelor invocate

de recurent (pct. 5. din decizie), suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii în baza art. 90 Cod penal ar reprezenta o soluție de pedeapsă penală prea

blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, persoana celui vinovat și a scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea inculpatului, cât și a altor persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, instanțele indicând argumentat

motivele pentru care au respins probele și versiunile apărării în aspectul vizat (pct. 2.,

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe

care îl propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe,

care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod

de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-a

5

aplicat inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Ina Perțu, împotriva

sentinței Judecătoriei Ungheni din 19 decembrie 2018 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 11 martie 2019, în privința inculpatului Popa Alexandru

XXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 26 iulie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6