1re-74/2019 — art. 264-1 alin. 1 CP

1re-74/2019 — art. 264-1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1re-74/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului în anulare, împotriva sentinței Judecătoriei Ungheni din

12 martie 2019 și deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 aprilie 2019, declarat de

avocatul Vasile Lupu, în numele condamnatului

Cerevati Alexandru XXXXX, născut

la XXXXX, originar și locuitor al or. XXXXX, str.

XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 09.10.2018 - 12.03.2019,

instanța de recurs ordinar: 04.04.2019 - 18.04.2019,

instanța de recurs în anulare: 09.07.2019 - 02.10.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 850 unități

convenționale, ce constituie 42.500 lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe un termen de 5 ani.

al permisului de conducere, acționând în mod intenționat, dându-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și cunoscând cu certitudine, că

acționează cu încălcarea prevederilor art. 14, lit. a), din Regulamentul circulației

rutiere, potrivit art.13412 Cod penal și Regulamentului privind modul de testare

alcoolscopică și examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei,

aprobat prin HG RM nr. 296 din 16.04.2009, în stare de ebrietate alcoolică, cu

1

concentrația vaporilor în aerul expirat de 0,35 mg/l, a urcat la volanul automobilului

„Opel Astra”, n/î XXXXX XXXXX, și deplasându-se pe str. Decebal, mun. Ungheni,

a fost stopat și reținut în flagrant de către ofițerul de patrulare al INP, Pogîlă P.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a relatat, că la 23.07.2018,

a consumat alcool la o cumătrie. A revenit la domiciliu în jurul orelor 2400 și s-a culcat.

Pe 24.07.2018, orele 0600, a fost apelat telefonic de către Pendus C., paznicul lanului

de porumb a SRL ”Cidonia” din s. Todirești, r-nul Ungheni, care l-a anunțat, că

verificând împrejurările lanului de porumb, pe strada ce leagă s. Todirești și s.

Zagarancea, a depistat un obuz și i-a solicitat să vină imediat la fața locului. Cu

automobilul personal se deplasa spre s. Todirești, r-nul Ungheni, când pe str. Decebal,

mun. Ungheni a fost stopat de către polițiști, care i-au solicitat actele la control.

În urma testului s-a stabilit, că în aerul expirat de el concentrația alcoolului este

de 0,35 mg/l. A fost de acord cu rezultatul testului, fiind înlăturat de la volanul

automobilului și condus la sediul poliției, unde a fost documentat pe faptul conducerii

mijlocului de transport în stare de ebrietate. A condus unitatea de transport în stare de

ebrietate, însă în scopul de a se deplasa la locul unde a fost depistat obuzul spre a

asigura securitatea atât a lucrătorilor, cât și a altor persoane care circulă pe acest drum,

pentru a asigura paza obuzului până la venirea serviciilor speciale, adică a acționat în

stare de extremă necesitate.

Instanța a statuat că potrivit procesului-verbal din 01.08.2018, a fost examinat

tichetul „DRAGER” cu concentrația de 0,35 mg/l din 24.07.2018, prin care s-a

constatat concentrația de alcool în aerul expirat de Cerevati Al-dru.

Totodată, versiunea inculpatului că a fost în stare de extremă necesitate nu are

suport juridic, deoarece conform art. 38 Cod penal este în stare de extremă necesitate

persoana care săvârșește fapta pentru a salva viața, integritatea corporală sau sănătatea

sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi

înlăturat altfel.

Deplasarea inculpatului la locul unde ar fi fost depistat un obuz, nu se încadrează

în prevederile acestui articol, deoarece extrema necesitate urma să fie la momentul

săvârșirii acțiunilor de conducere în stare de ebrietate, pentru că, infracțiunea s-a

consumat la momentul stopării inculpatului de către agenții poliției de patrulare.

El, nu face parte din organele speciale care, au menirea să dezamorseze astfel de

obiecte și chiar dacă, s-a deplasat mai târziu la locul aflării obuzului nu a întreprins

nimic deosebit, decât le-a spus paznicilor să nu permită nimănui să se apropie de acel

loc, lucrul pe care, putea să-l facă prin telefon atunci când paznicii l-au anunțat despre

găsirea obuzului.

La întoarcerea în or. Ungheni, așa cum ar fi trebuit să procedeze până a se urca

la volanul automobilului, inculpatul a anunțat organele speciale despre descoperirea

obuzului.

Declarațiile inculpatului reprezintă o metodă de autoapărare, cu scopul eschivării

de la pedeapsa penală, acestea fiind combătute prin probe admisibile și legale.

2

Astfel, instanța i-a încadrat acțiunile în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, ca

conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 75,

Cod penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune care se califică ca ușoară, la locul de

trai este caracterizat pozitiv, nu are antecedente penale, că circumstanțe ce agravează

răspunderea penală nu au fost stabilite, concluzionând că restabilirea echității sociale,

corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă în condițiile stabilirii pedepsei sub

formă de amendă, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

cauzei și pronunțarea unei hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat deoarece există

una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Apelantul a invocat că, inculpatul a recunoscut faptul incriminat, dar din start a

explicat că a fost impus de anumite circumstanțe de a urca la volan.

Conform art. 38 alin. (1), (2) Cod penal, nu constituie infracțiune fapta,

prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de extremă necesitate.

Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva

viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la

un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.

Ori, inculpatul nu a fost în stare de a înlătura pericolul iminent ce îl prezenta

obuzul dat altfel decât personal să se declaseze la fața locului, deoarece era ora 0600

dimineața, trebuia de acționat rapid, personal urma să se încredințeze că pericolul este

iminent, adică că la locul da este un obuz de luptă și nu alt obiect, să asigure protecția

oamenilor de acest pericol și apoi să anunțe autoritățile respective, de aceea a ignorat

faptul că este în stare de ebrietate și, luând toate măsurile de precauție s-a deplasat la

fața locului, conștientizând faptul că simpla conducere a automobilului în stare de

ebrietate prezintă un pericol mai mic decât pericolul obuzului găsit de paznici pe drum.

Nedocumentarea inculpatului de către colaboratorii poliției pentru depășirea

vitezei nu avut loc din simplu motiv că acesta nu a depășit viteza și astfel stoparea lui

a fost nemotivată.

În privința inculpatului urma a fi recunoscută drept circumstanță atenuantă și

recunoașterea vinei, căința sinceră de către acesta pentru acțiunile admise, cât și

materialele de caracteristică a personalității lui și a stabili pedeapsa în corespundere și

având în vedere greutatea acestor circumstanțe pe caz.

Astfel, în cazul respingerii solicitării noastre de a pronunța o sentință de achitare,

instanța de judecată, apreciind la justa valoare circumstanțele cauzei, în corespundere

cu art. 78 alin. (1) lit. b) Cod penal, putea coborî amenda stabilită până la limita de jos

și în corespundere cu art. 78 alin. (2) Cod penal, putea înlătura pedeapsa

complementară prevăzută de lege.

Inculpatul este participant la Conflictul armat din Transnistria, fiind decorat cu

insigna ,,10 Ani Poliția Națională”, „Vulturul de Aur” și „Crucea Comemorativă”,

medaliile „Pentru Merit” gr. I și II, nu a fost în conflict cu legea niciodată, a stat

permanent la straja Legii, fiind devotat doar adevărului și dreptății, a lucrat în cadrul

3

MAI mai mult de 25 de ani, nu a avut nici o pedeapsă disciplinară ori penală și se

caracterizează doar pozitiv.

2019, recursul a fost respins ca fiind nefondat.

Instanța de recurs a reținut că, instanța de fond a analizat obiectiv cumulul de

probe prin prisma art. 101 Cod procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării și just a stabilit vinovăția inculpatului în baza

art. 2641 alin. (1) Cod penal, potrivit elementelor constitutive: conducerea mijlocului

de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat.

Este nefondată alegația apărării precum că inculpatul a fost în stare de extremă

necesitate de a se deplasa la fața locului unde a fost depistat obuzul.

Ori, potrivit prevederilor art. 38 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta,

prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de extremă necesitate. Este în stare de

extremă necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva viața, integritatea

corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent

care nu poate fi înlăturat altfel. Nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în

momentul săvârșirii faptei, își dă seama că provoacă urmări vădit ai grave decât cele

care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

Deplasarea inculpatului la locul unde a fost depistat un obuz, nu se încadrează

fin prevederile acestui articol, deoarece extrema necesitate urma să fie la momentul

săvârșirii acțiunilor de conducere în stare de ebrietate, pentru că, infracțiunea s-a

consumat la momentul stopării inculpatului de către agenții poliției de patrulare.

Inculpatul, nu face parte din organele speciale care, au menirea să dezamorseze

astfel de obiecte și chiar dacă, s-a deplasat mai târziu la locul aflării obuzului nu a

întreprins nimic deosebit, decât le-a spus paznicilor să nu permită nimănui să se apropie

de acel loc, lucrul pe care, putea să-l facă prin telefon atunci când paznicii 1-au anunțat

despre găsirea obuzului. La întoarcerea în or. Ungheni, așa cum ar fi trebuit să

procedeze până a se urca la volanul automobilului, inculpatul a anunțat organele

speciale despre descoperirea obuzului.

Condițiile acțiunii de salvare a valorilor sociale ocrotite de lege presupun

următoarele: pericolul nu poate fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute

de legea penală; săvârșirea faptei prevăzute de legea penală a fost unicul mijloc, unica

situație de lichidare a pericolului; să nu se cauze urmări vădit mai grave decât cele care

s-ar fi putut produce dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat.

În cazul suspus judecății, săvârșirea faptei prevăzute de legea penală nu a fost

unicul mijloc de lichidare a pericolului, așa cum invocă inculpatul, or, acesta urma să

apeleze la organele speciale și să anunțe despre descoperirea obuzului.

Prin urmare, inculpatul nu se afla într-o stare de extremă necesitate.

Instanța de fond întemeiat a apreciat critic declarațiile inculpatului, în acest sens,

și le-a considerat o metodă de autoapărare cu scopul eschivării de la pedeapsa penală.

Ori, conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de

ebrietate.

4

Totodată, inculpatul nu a contestat rezultatele aparatului „Drager”, conform

căror în aerul expirat concentrația vaporilor de alcool era de 0,35 mg/l, cât și ale

procesului-verbal de constatare a faptului de conducere a mijlocului de transport în

stare de ebrietate. Atât rezultatul testului alcoolscopic cât și procesul-verbal de

constatare a stării de ebrietate este semnat de către inculpat, fiindu-i aduse la cunoștință

drepturile.

Latura subiectivă a prezentei infracțiuni la fel a fost dovedită pe deplin în instanța

de judecat și anume, inculpatul fiind deținătorul permisului de conducere, este obligat

să cunoască prevederile pct. 14 din Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin HG

RM nr. 357 din 13.05.2009, care statuează expres că conducătorului de vehicul îi este

interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate. Iar urcarea la volan în stare de

ebrietate deja reprezintă intenție de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin.

(1) din Cod penal, ori, acesta își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii, a

prevăzut urmările ei prejudiciabile, a admis, în mod conștient, survenirea acestor

urmări.

Instanța de fond just a individualizat pedeapsa, în baza art. 7, 75 Cod penal,

corect a aplicat inculpatului pedeapsa sub formă de amendă, și cea complementară,

care este una echitabilă și proporțională infracțiunii comise, ținând cont de gradul de

pericol al infracțiunii, care se califica ca ușoară, de lipsa circumstanțelor agravante, că

el se caracterizează pozitiv, nu are antecedente penale.

Nu este plauzibil argumentul avocatului că prima instanță, în corespundere cu

prevederile art. 78 alin. (2) Cod penal, urma să înlăture pedeapsa completară prevăzută

de lege.

În acest sens, potrivit prevederilor art. 78 alin. (2) Cod penal, în cazul în care

instanța de judecată constată circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiunii, pedeapsa

complementară care nu este obligatorie („cu sau fără”) prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită poate fi înlăturată. Pedeapsa complementară obligatorie poate fi

înlăturată numai în condițiile art. 79 alin. (1) Cod penal. La caz, sancțiunea art. 2641

alin. (1) Cod penal (în vigoare la momentul comiterii faptei), prevedea pedeapsa

complementară obligatorie - cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

judecătorești au devenit irevocabile.

instanței de recurs, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri, prin care

condamnatul să fie achitat, deoarece există una din cauzele care înlătură caracterul

penal al faptei.

Recurentul a invocat că, condamnatul a recunoscut faptul imputat, dar din start

a explicat că a fost impus de anumite circumstanțe de a urca la volan.

Conform art. 38 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta, prevăzută de legea

penală, săvârșită în stare de extremă necesitate. Este în stare de extremă necesitate

persoana care săvârșește fapta pentru a salva viața, integritatea corporală sau sănătatea

sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi

înlăturat altfel. Nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în momentul

5

săvârșirii faptei, își dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar

fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

Condamnatul nu a fost în stare de a înlătura pericolul iminent ce îl prezenta

obuzul dat altfel decât personal să se deplaseze la fața locului, deoarece era ora 0600

dimineața, trebuia de acționat rapid, personal urma să se încredințeze că pericolul este

iminent, adică că la locul da este un obuz de luptă și nu alt obiect, să asigure protecția

oamenilor de acest pericol și apoi să anunțe autoritățile respective, de aceea a ignorat

faptul că este în stare de ebrietate și, luând toate măsurile de precauție s-a deplasat la

fața locului, conștientizând faptul că simpla conducere a a/m in stare de ebrietate

prezintă un pericol mal mic decât pericolul obuzului găsit de paznici pe drum.

Nedocumentarea inculpatului de către colaboratorii poliției pentru depășirea

vitezei nu a avut loc din simplu motiv că acesta nu a depășit viteza și astfel stoparea lui

a fost nemotivată.

În privința inculpatului urma a fi recunoscută drept circumstanță atenuantă și

recunoașterea vinei, căința sinceră de către acesta pentru acțiunile admise, cât și

materialele de caracteristică a personalității lui și a stabili pedeapsa în corespundere și

vând în vedere greutatea acestor circumstanțe pe caz.

Instanța de judecată (atât cea de fond cât și cea de recurs) pe caz nu a stabilit

careva circumstanțe agravante, și nu a stabilit toate circumstanțele atenuante, indicând

în mod eronat în sentință, că inculpatul nu și-a recunoscut vina și nu s-a căit, nu a

motivat aplicarea amenzii maxime și a privării de dreptul de a conduce la fel pe un

termen maxim, nu s-a expus în nici un mod asupra materialelor de caracteristică, a

personalității inculpatului, adică în consecință nu și-a motivat îndeajuns soluția de

stabilire și aplicare a pedepsei pe caz, fapt ce contravine prevederilor art. 6 CoEDO,

astfel creând viciul fundamental în cadrul procedurii pe caz care a afectat în ultima

instanță hotărârea pronunțată.

Inculpatul a comis o infracțiune ușoară pentru prima dată, este participant la

Conflictul armat din Transnistria, fiind decorat cu insigna ,,10 Ani Poliția Națională”,

„Vulturul de Aur” și „Crucea Comemorativă”, medaliile „Pentru Merit” gr. I și II,, nu

a fost în conflict cu legea niciodată, a stat permanent la straja Legii, fiind devotat doar

adevărului și dreptății, a lucrat în cadrul MAI mai mult de 25 ani. Nu a avut nicio

pedeapsă disciplinară ori penală, se caracterizează doar pozitiv, iar infracțiunea

imputată a fost comisă tot din intenții nobile spre a salva viața și sănătatea altor

persoane, de aceea intențiile nobile nu urmează a fi pedepsite.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 20 din Constituția R. Moldiva și art. 6

pct. 1) CEDO.

materialului din dosarul cauzei și a motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea

cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat

hotărârea atacată. Conform art. 6 pct. 44) Cod de procedură penală, viciu fundamental

6

în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată, se consideră

încălcare esențială a drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, de alte tratate internaționale, de

Constituția Republicii Moldova și de alte legi naționale.

Dar, conform art. 453 alin. (2) Cod de procedură penală, recursul în anulare este

inadmisibil dacă nu se întemeiază pe motivele prevăzute în art. 453 Cod de procedură

penală. Potrivit art. 455 alin. (2) pct. 7) Cod de procedură penală, cererea de recurs în

anulare trebuie să cuprindă conținutul și motivele recursului în anulare cu menționarea

cazurilor prevăzute în art. 453 și cu argumentarea ilegalității hotărârii atacate.

Totodată, în pofida acestor prevederi legale, cu toate că recurentul a făcut referire

la art. 6 CEDO și 20 din Constituția R. Moldova, în recursul vizat nu sunt invocate

circumstanțe concrete, considerate a fi un viciu fundamental, raportate la

circumstanțele de fapt și de drept conținute în hotărârile contestate, cu indicarea

normelor legale care prevăd drepturile și libertățile pretinse a fi esențial încălcate,

denumirea acestor drepturi și libertăți, esența încălcărilor respective raportată la

normele procesual penale și la alte legi naționale, convenții și tratate internaționale, la

jurisprudenșa națională și a CtEDO, modul și măsura în care încălcările presupuse ar

fi afectat hotărârile atacate, astfel încât acestea să obțină natura unui viciu fundamental

capabil să genereze temeiul desființării hotărârii irevocabile atacate, omițându-se

indicarea unor concrete erori de drept la capitolul dat (pct. 6. din decizie).

Rezultă, că recursul în anulare nu întrunește condițiile de conținut prevăzute în

articolele specificate, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul în anulare a avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care la-ar justifica,

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu

exprimă alte interese decât interesele legii.

Pe lângă aceasta, recursul în anulare, conform argumentelor reproduse la pct. 6.

din decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele au apreciat

circumstanțele și probele cauzei, inclusiv în latura individualizării pedepsei aplicate

condamnatului.

Însă, potrivit art. 27 alin. (1), 448 Cod de procedură penală, judecătorul apreciază

probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor

probelor administrate. Instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza

materialului din dosarul cauzei.

Deci, activitatea privind aprecierea sau reaprecierea probelor și a circumstanțelor

cauzei, este o competență și prerogativă legală a instanței judecătorești, și invocarea în

cadrul unui recurs în anulare doar a aprecierii probelor și circumstanțelor cauzei,

inclusiv în latura pedepsei, în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea este una

lipsită de orice suport juridic, și nu constituie în sine un viciu fundamental de natură să

afecteze o hotărâre irevocabilă.

7

Circumstanțele nominalizate relevă că, în raport cu motivele invocate de

recurent, instațele nu au comis erori de drept de natura unui viciu fundamental, și că

recursul în anulare este unul vădit neîntemeiat (pct. 4., 6. din decizie).

Conform art. 456, 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

decide inadmisibilitatea recursului în anulare, dacă se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Astfel, dat fiind că este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

4), alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de avocatul Vasile Lupu,

împotriva sentinței Judecătoriei Ungheni din 12 martie 2019 și deciziei Curții de Apel

Chișinău din 18 aprilie 2019, în privința condamnatului Cerevati Alexandru XXXXX,

pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 25 octombrie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

8