1ra-589/2019 — Art. 287 alin. 3, 264 alin. 2 CP

Prin sentința Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 20 iunie 2018, Voicov Nicolai a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza: - art.287 alin.(3) Cod penal, la 4 ani închisoare; - art.264 alin.(2) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloacele de transport pe termen de 5 ani. În baza art.84 alin.(1) Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 5 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 5 ani.

Pentru a se pronunța, prima instanță a constatat în fapt că, Voicov Nicolai la 23 noiembrie 2014, aproximativ la ora 05:00, aflându-se în fața sediului spitalului „Sfânta Treime” din mun. Chișinău, str. Alecu Russo, din intenții huliganice, încălcând grosolan ordinea publică și exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, acționând intenționat, a inițiat o altercație cu Bogaci Marin, în urma căreia l-a agresat fizic și i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în regiunea feței, provocându-i conform raportului de constatare medico-legală nr.6060 din 28.11.2014, vătămări corporale ușoare. Tot el, la 17 octombrie 2016, în jurul orelor 19:40-19:50, fără a deține permis de conducere perfectat pe numele său, fiind privat prin sentința Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 11 martie 2013, de dreptul de a conduce mijloace de transport, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, fapt confirmat 1 prin procesul-verbal nr.413 din 17.10.2016 privind examinarea medicală de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și a naturii ei, potrivit căruia concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de către acesta constituia 1,04 mg/l, iar concentrația alcoolului din sângele prelevat de la acesta constituia l,98g/l, a condus autovehiculul de model „Mercedes S 320 L”, cu n/î xxxxx, pe str. Mihai Vitează din mun. Chișinău, din direcția str. Albișoara spre str. Petricani, astfel încălcând prevederile pct.pct.10 alin.(2) lit. a), 14 lit. a) din Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13 mai 2009. În același timp, fără să manifeste dexteritate în conducere, care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase și fără ca să țină cont de situația rutieră, precum și cea care determină viteza de circulație, încălcând astfel prevederile pct.45 alin.(1) lit. a), b) și d) din Regulament, în apropierea str. Mihai Viteazu, 20, în încercarea de a schimba direcția de deplasare, a ieșit pe contrasens, încălcând astfel prevederile pct.42 alin.(3) din Regulament, a tamponat frontal automobilul de model „Dacia Sandero”, cu n/î xxxxx, condus regulamentar de către Pascari Dionisie. În urma impactului, pasagerului automobilului de model „Dacia Sandero”, cu n/î xxxxx, Croitoru Anastasia, reieșind din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr.3453/D din 05.12.2016, i-a fost cauzată vătămare corporală medie cu dereglarea sănătății de lungă durată.

Avocatul Grozova Liudmila în numele inculpatului a contestat cu apel sentința solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie încetat procesul penal în cauza penală de învinuire a lui Voicov Nicolai în baza art.287 alin.(3) Cod penal, în legătură cu amnistia, în temeiul art.(2) al Legii nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”. A-l recunoaște vinovat pe Voicov Nicolai de comiterea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(2) Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub forma de amendă în mărime de 1 000 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 3 ani. În motivarea cerințelor sale a invocat că, în cadrul examinării cauzei inculpatul Voicov Nicolai, a depus cerere în formă scrisă, autentică prin care solicită încetarea procesului penal în temeiul Legii nr.210 din 29.07.2016 ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”, în care a declarat că recunoaște integral vina în comiterea faptei pentru care este dedus judecății, se căiește sincer de cele comise, iar partea vătămată nu a înaintat careva acțiuni civile la caz și a susținut că nu are careva pretenții față de inculpat. Deci reieșind din textul legii menționate, pentru aplicarea amnistiei față de inculpat, este suficient să fie întrunit cel puțin unul din criteriile enumerate în art.57 Cod penal, astfel că judecarea cauzei penale la solicitarea inculpatului în procedura simplificată reglementată de art.3641 sau art.509 Cod de procedură penală sau în cazul recunoașterii integrale a vinovăției se consideră contribuire activă la descoperirea infracțiunii. Astfel, inculpatul Voicov Nicolai întrunește una din cele patru condiții, adică a recunoscut integral vina în comiterea infracțiunii prevăzute de art.287 alin.(3) Cod penal și a manifestat acordul scris privind aplicarea amnistiei, astfel că careva restricții la acest capitol lipsesc. De asemenea, după cum rezultă din materialele 2 dosarului, inculpatul nu a refuzat să de-a declarații la etapa judecării cauzei în prima instanță, recunoscând vina și menționând despre împrejurările în care a săvârșit faptele. A mai menționat apelantul că, cât privește criteriul ce ține de compensarea valorii daunei materiale cauzate, a fost stabilit că în cadrul cercetării judecătorești în prima instanță partea vătămată Bogaci Marin a remarcat faptul că nu are careva pretenții față de inculpatul, totodată la caz nu a fost înaintată acțiune civilă, în vederea recuperării prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune. Sintetizând juridic cele expuse supra, în opinia apărării, condiția privind căința activă stipulată la alin.(1) art.1 al Legii nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”, este întrunită pe deplin, iar în privința inculpatului sunt aplicabile rigorile art.2 al Legii menționate, de vreme ce infracțiunea comisă se sancționează cu pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de până la 7 ani. În ce privește pedeapsa aplicată pentru fapta prevăzută de art.264 alin.(2) Cod penal, avocatul a invocat că, aceasta este disproporționat de aspră din motiv că aplicarea pedepsei închisorii nu a fost argumentată de către instanța de judecată, în conținutul sentinței nefiind indicate careva circumstanțe agravante pentru stabilirea unei astfel de sancțiuni. Astfel, la stabilirea pedepsei, prima instanță nu a ținut cont de faptul că, potrivit art.16 Cod penal, fapta se califică ca fiind mai puțin gravă, că inculpatul nu are antecedente penale, la evidența medicului psihiatru și narcolog nu se află, ca circumstanțe atenuate au fost reținute: recunoașterea vinei și căința sinceră, partea vătămată nu are careva pretenții față de inculpat, careva circumstanțe agravante nu au fost stabilite, respectiv reeducarea și corijarea inculpatului este posibilă fără a fi stabilită pedeapsa închisorii. La fel, prima instanță nu a motivat soluția de individualizare a pedepsei sub aspectul executării acesteia în privința inculpatului și nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, or, fapta a fost comisa până ce modificările la art.264 alin.(2) Cod penal, au întrat în vigoare, fiind modificată sancțiunea prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare din 07.11.2016.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie 2018, a fost respins ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței. 4.1. În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a indicat că, argumentele invocate de inculpatul Voicov Nicolai în cererea privind aplicarea amnistiei precum că, recunoaște vina pe deplin și se căiește de cele săvârșite sunt declarative și prezintă o modalitate de apărare a inculpatului care dorește să se exonereze de răspunderea penală pentru fapta infracțională comisă, ori, pe parcursul procesului penal atât la urmărirea penală cât și în prima instanță inculpatul a recunoscut parțial vinovăția. La fel, înainte de a aplica actul de amnistie față de inculpat, instanța urmează să determine dacă acesta a manifestat căință activă față de fapta infracțională comisă, iar reieșind din prevederile alin.(2) al art.1 din Legea nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova” și art.57 Cod penal, instanța de apel a conchis că, faptul că inculpatul în cadrul ședinței instanței de apel a înaintat cerere prin care recunoaște vinovăția integral nu demonstrează căința activă a acestuia, or, nu se 3 încadrează în nici unul din criteriile enumerate la art.57 Cod penal. Mai mult, cu trimitere la prevederile art.10 alin.(1) lit. d) a Legii nr.210, instanța de apel a reținut că, prevederile art.art.1-9 nu se aplică persoanei bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate pentru infracțiunea prevăzută de art.187 alin.(2) lit. a), b), e), f) Cod penal, pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 19 mai 2006 (f.d.77-79 vol. I). Mai mult, instanța a indicat că, contrar argumentelor inculpatului și apărătorului acestuia, că partea vătămată nu are pretenții față de acesta, potrivit declarațiilor părții vătămate date în cadrul ședinței primei instanțe, a acesta menționat că are pretenții față de inculpat și că nu i-a fost recuperat prejudiciul cauzat prin infracțiune. Or, în urma comiterii infracțiunii de către Voicov Nicolai, părții vătămate i-au fost provocate vătămări corporale ușoare, având în vedere că inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în regiunea feței. Totodată, instanța de apel a indicat că, prima instanță a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma art.101 Cod procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării lor, care în ansamblu, dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatului Voicov Nicolai în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.art.287 alin.(3), 264 alin.(2) Cod penal. Instanța de apel a stabilit că, sentința primei instanțe a fost contestată numai în partea stabilirii pedepsei penale, iar ce ține de încadrarea juridică și vinovăție nu a fost atacată. 4.2. La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel a conchis că, prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art.art.7, 61, 75, 84 alin.(1) Cod penal și a ținut cont de graviditatea infracțiunilor comise, de personalitatea inculpatului, care anterior a fost judecat de nenumărate ori, antecedente penale nu are, la evidența medicului narcolg sau psihiatru nu se află, nu este căsătorit și nu are copii minori, cazierul judiciar îl caracterizează din punct de vedere negativ, anterior inculpatul a fost condamnat pentru infracțiuni de sustragere deschisă a bunurilor proprietarilor, pentru acte huliganice, refuzul conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical, iar pedepsele stabilite cu amendă au fost ineficiente și acesta a comis din nou noi infracțiuni, lipsa circumstanțelor agravante, iar ca circumstanță atenuantă pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(2) Cod penal, a reținut recunoașterea vinovăției. Astfel, prima instanță a ajuns la concluzia corectă că educarea și corectarea inculpatului este posibilă cu izolarea acestuia de societate prin stabilirea pedepselor sub formă de închisoare pe ambele capete de învinuire, care este echitabilă și proporțională infracțiunilor comise și care își va atinge scopul de corectare și reeducare a inculpatului. Instanța de apel a apreciat critic argumentele din apelul apărătorului precum că, pedeapsa aplicată pentru fapta comisă este disproporționat de aspră din motiv că aplicarea pedepsei închisorii nu a fost argumentată de către instanța de judecată, în conținutul sentinței nefiind indicate careva circumstanțe agravante pentru stabilirea unei astfel de sancțiuni, deoarece anterior în privința inculpatului pentru infracțiuni de sustragere deschisă a bunurilor proprietarilor, pentru acte huliganice, 4 refuzul conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical, au fost aplicate pedepse cu amendă care au fost ineficiente. Or, probele administrate denotă că, inculpatul fără careva motive întemeiate, cu agresivitate, în loc public, a comis acte de huliganism. Despre atitudinea inculpatului de respectare a legii și nerespectarea hotărârilor judecătorești confirmă și acel fapt că, pedeapsa stabilită sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 martie 2013, sub formă de amendă în sumă de 300 lei, a fost achitată de către inculpat abia la 06 iulie 2017. La stabilirea sancțiunii închisorii instanța de judecată a ținut cont și de comportamentul inculpatului pe parcursul judecării cauzei penale, care în mod intenționat nu s-a prezentat în ședința de judecată, fiind generată de nenumărate ori amânarea examinării cauzei și aducerea silită a acestuia. Mai mult, din informația de la fila dosarului 68-69, volumul II, inculpatul a fost condamnat la închisoare și pe teritoriul statului Român prin sentința din 11 mai 2016. Astfel, circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea, pericolul pentru sănătatea și securitatea publică pe care îl generează astfel de acte huliganice și conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate, comportamentul inculpatului până și după comiterea infracțiunilor, faptul că anterior a fost condamnat, inclusiv pentru infracțiuni similare, fiindu-i aplicate pedepse diferite, însă a comis noi infracțiuni, inclusiv una similară, în opinia instanței de apel, denotă că inculpatul prezintă pericol public și nu a dedus concluziile de rigoare, nu și-a schimbat atitudinea față de valorile ocrotite de legea penală.

Avocatul Grozova Liudmila în numele inculpatului, în temeiul pct.6) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar hotărârile adoptate, solicitând casarea acestora cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie încetat procesul penal în cauza penală de învinuire a lui Voicov Nicolai în baza art.287 alin.(3) Cod penal, în legătură cu amnistia, în temeiul art.(2) al Legii nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”. A-l condamna pe Voicov Nicolai în baza art.264 alin.(2) Cod penal, la amendă în mărime de 1 000 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 3ani. În motivarea cerințelor sale a invocat că, în speță a fost admisă o eroare gravă de fapt, prin respingerea de către instanța de apel a solicitării aplicării Legii nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”, invocând că inculpatul Voicov Nicolai este condamnat conform art.187 alin.(2)-(5) Cod penal, însă conform sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 20 iunie 2018, inculpatul a fost condamnat în baza art.287 alin.(3) Cod penal, care nu este inclus în lista art.10 alin.(1) din Legea menționată. La fel, instanța de apel greșit a invocat faptul că, prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 19 mai 2006, Voicov Nicolai a fost condamnat în baza art.187 alin.(2) lit. a), b), e), f) Cod penal, deoarece acest act nu are relevanța pentru aceasta cauza penală, nici la stabilirea pedepsei și nici la aplicarea Legii nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”. 5 Voicov Nicolai în cadrul ședinței instanței de apel a solicitat încetarea procesului penal din motivul intervenirii actului amnistiei, deoarece atât prima instanță cât și instanța de apel au constatat că, în urma cercetării judecătorești vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate a fost confirmată, respectiv acesta întrunește criteriile stabilite la art.1 al Legii nr.210 și nu cade sub incidența art.10 al acestei legi. Mai mult, infracțiunea prevăzută de art.287 alin.(3) Cod penal, a fost săvârșită la data de 23 noiembrie 2014, adică până la adoptarea Legii nr.210, iar careva impedimente la aplicare în privința inculpatului a acestei legi, indicate în art.10, nu au fost constatate. Inculpatul a manifestat căință activă față de fapta infracțională comisă prin depunerea cererii în care a recunoscut vinovăția integral, prin ce a demonstrat căința activă, întrunind astfel, una din cele patru condiții de aplicare a amnistiei, deci careva restricții la acest capitol lipsesc. De asemenea, menționează recurentul că, după cum rezultă din materialele dosarului, inculpatul Voicov Nicolai nu a refuzat să de-a declarații la etapa judecării cauzei în instanța de fond, recunoscând faptele incriminate, menționând despre împrejurările în care au fost comise infracțiunile. Cât privește criteriul ce ține de compensarea valorii daunei materiale cauzate, a fost stabilit că în cadrul cercetării judecătorești în prima instanță partea vătămată Bogaci Marin a remarcat faptul că nu are careva pretenții față de inculpatul, totodată la caz nu a fost înaintată acțiune civilă, în vederea recuperării prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune. Astfel, consideră avocatul că, pentru a nu leza dreptul inculpatului la un proces echitabil, în speță sunt întrunite prevederile Legii nr.210, or, în cazul neaplicării normei respective, acestuia i s-ar încălca dreptul la respectarea drepturilor, libertăților și demnității umane, consfințit în calitate de principiu la art.10 Cod de procedură penală. În ce privește pedeapsa aplicată pentru fapta prevăzută de art.264 alin.(2) Cod penal, avocatul a invocat că, aceasta este disproporționat de aspră din motiv că aplicarea pedepsei închisorii nu a fost argumentată de către instanța de judecată, în conținutul sentinței nefiind indicate careva circumstanțe agravante pentru stabilirea unei astfel de sancțiuni. Astfel, la stabilirea pedepsei, prima instanță nu a ținut cont de faptul că, potrivit art.16 Cod penal, fapta se califică ca fiind mai puțin gravă, că inculpatul nu are antecedente penale, la evidența medicului psihiatru și narcolog nu se află, ca circumstanțe atenuate au fost reținute: recunoașterea vinei și căința sinceră, partea vătămată nu are careva pretenții față de inculpat, careva circumstanțe agravante nu au fost stabilite, respectiv reeducarea și corijarea inculpatului este posibilă fără a fi stabilită pedeapsa închisorii. La fel, prima instanță nu a motivat soluția de individualizare a pedepsei sub aspectul executării acesteia în privința inculpatului și nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, or, fapta a fost comisa până ce modificările la art.264 alin.(2) Cod penal, au întrat în vigoare, fiind modificată sancțiunea prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare din 07.11.2016.

Asupra recursului declarat a prezentat referință procurorul, care s-a pronunțat pentru inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece 6 inculpatul în cadrul urmăririi penale nu și-a recunoscut vina, iar alegațiile avocatului contravin prevederilor art.10 alin.(1) al Legii nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”.

Judecând recursul declarat în baza materialelor dosarului și în raport cu motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi respins, din următoarele considerente. Potrivit art.434 Cod de procedură penală, judecând recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia. În conformitate cu prevederile art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, judecând recursul, instanța este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu este întemeiat legal (este nefondat). Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală, întemeiată și motivată. Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal constată că titularul acestuia invocă temeiul pentru recurs pct.6) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar. La fel, din textul recursului se evidențiază că avocatul critică decizia instanțelor de fond la capitolul individualizării pedepsei, temeiul care este prevăzut de pct.10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală. Raportând materialele dosarului la criticele recurentului, Colegiul penal lărgit conchide că temeiurile semnalate nu sunt prezente la caz, iar pentru a statua astfel s-a rezultat din raționamentele ce urmează. În primul rând, cu privire la solicitarea avocatului privind încetarea procesului penal în cauza penală de învinuire a lui Voicov Nicolai în baza art.287 alin.(3) Cod penal, în legătură cu amnistia, în temeiul art.(2) al Legii nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”, Colegiul penal reține că, argumentele formulate în acest sens nu și-au găsit confirmare. Astfel, potrivit art.1 alin.(1), (2) al legii menționate, prezenta lege se aplică condiționat și exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și inculpate care manifestă căință activă în cadrul procesului penal și celor condamnate care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei, perioadei de probațiune sau termenului de probă și sunt evaluate psihologic ca prezentând risc de recidivă mediu sau redus, dacă aceste persoane cad sub incidența prevederilor art.2–9, 11 și

Căința activă a persoanei se determină în conformitate cu criteriile stabilite la art.57 din Codul penal nr.985-XV din 18 aprilie 2002, fără a ține cont de criteriul gravității faptei comise. Articolul 57 alin.(1) Cod penal, prevede că, persoana care pentru prima oară a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de bună voie, a 7 contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune. Instanța de recurs este în drept să aplice amnistierea inculpatului, prin casarea hotărârilor adoptate de către instanțele de fond și pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, dacă la recursul ordinar este anexat acordul scris al inculpatului și sunt prezentate probe că partea vătămată nu are anumite pretenții pecuniare față de primul. Semnăturile de pe cererile prezentate trebuie să fie legalizate în modul prevăzut de legislația în vigoare. Astfel, la materialele cauzei nu au fost prezentate probe că inculpatul a recuperat prejudiciul material cauzat părții vătămate, deci Voicov Nicolai nu întrunește condiții privind aplicarea în privința sa a Legii nr.210 din 29 iulie 2016 ,,Privind amnistia, în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”. În acest sens, Colegiul penal lărgit respinge argumentul avocatului că, în cadrul cercetării judecătorești în prima instanță partea vătămată Bogaci Marin a remarcat faptul că nu are careva pretenții față de inculpatul, totodată la caz nu a fost înaintată acțiune civilă, în vederea recuperării prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune, deoarece potrivit procesului-verbal de audiere a părții vătămate Bogaci Mihail, în prima instanță, acesta a indicat că are pretenții materiale față de inculpat deoarece a fost internat în spital (f.d.125 vol. I). În al doilea rând, referitor la temeiul de casare prevăzut de pct.10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că, prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată. Conform prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea ultimului, cât și a altor persoane. Totodată, conform prevederilor art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. 8 În acest context, Colegiul penal lărgit consideră, că la aplicarea pedepsei inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, prevăzută de art.264 alin.(2) Cod penal, instanțele de fond au acordat deplină eficiență prevederilor art.art.61, 75 Cod penal, totodată ținând cont și de gravitatea infracțiunii săvârșite, de personalitatea inculpatului, care anterior a fost judecat de nenumărate ori, antecedente penale nu are, la evidența medicului narcolg sau psihiatru nu se află, nu este căsătorit și nu are copii minori, cazierul judiciar îl caracterizează din punct de vedere negativ, anterior inculpatul a fost condamnat pentru infracțiuni de sustragere deschisă a bunurilor proprietarilor, pentru acte huliganice, refuzul conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical, iar pedepsele stabilite cu amendă au fost ineficiente și acesta a comis din nou noi infracțiuni, lipsa circumstanțelor agravante, iar ca circumstanță atenuantă a fost reținută recunoașterea vinovăției. Colegiul penal lărgit remarcă că pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune. De asemenea, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat, precum și de alte persoane. O pedeapsă prea blândă nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către făptuitor și alte persoane. Cu referire la alegațiile recurentului că, pedeapsa aplicată pentru fapta prevăzută de art.264 alin.(2) Cod penal, este disproporționat de aspră din motiv că aplicarea pedepsei închisorii nu a fost argumentată de către instanța de judecată, în conținutul sentinței nefiind indicate careva circumstanțe agravante pentru stabilirea unei astfel de sancțiuni, Colegiul penal lărgit ține să menționeze, că instanța de apel a indicat că, anterior în privința inculpatului pentru infracțiuni de sustragere deschisă a bunurilor proprietarilor, pentru acte huliganice, refuzul conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical, au fost aplicate pedepse cu amendă care au fost ineficiente. Astfel, pedeapsa stabilită de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(2) Cod penal, de 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 5 ani și menținută de instanța de apel corespunde prevederilor art.art.61, 75 Cod penal. Referitor la temeiurile de casare, invocate de către recurent în recursul său, prevăzute la art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că, recurentul nu a indicat concret care sunt motivele invocate în apel asupra cărora instanța nu s-a pronunțat și care motivare a soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau este expus neclar, or, poziția instanței de recurs de a 9 suplini din oficiu recursul recurentului prin constatări subiective constituie o derogare de la principiul contradictorialității în condițiile egalității armelor. În acest context se menționeze că, instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica. Conform art.24 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii. În contextul celor expuse, Colegiul penal lărgit opinează că argumentele punctate în cererea de recurs nu sunt incidente cauzei deferite judecății, iar instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată, fapt ce determină incontestabil concluzia că recursul ordinar este neîntemeiat. Prin urmare, recursul de pe rol fiind neîntemeiat, urmează a fi respins ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate. 8. În conformitate cu art.art.434, 435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit, DECIDE : Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de avocatul Grozova Liudmila în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie 2018, în cauza penală în privința lui Voicov Nicolai xxxxx, cu menținerea hotărârii contestate. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată la 19 iulie 2019. Președinte /semnătura/ Vladimir Timofti Judecători /semnătura/ Anatolie Țurcan /semnătura/ Nadejda Toma /semnătura/ Elena Cobzac /semnătura/ Victor Boico Copia corespunde originalului, Judecător Anatolie Țurcan 10