ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție

Sursă originală

CSJ 19.07.2019

1ra-589/2019 — art. 287 alin. 3, 264 alin. 2 CP

HOTĂRÂRE

19.07.2019

Pe scurt

Instanță: Curtea Supremă de Justiție
Obiect: art. 287 alin. 3, 264 alin. 2 CP
Temei legal: art. 427 alin. 1 pct. 6, 10 CPP

RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

1ra-589/2019 — art. 287 alin. 3, 264 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-589/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

25 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan, Nadejda Toma, Elena Cobzac și Victor Boico,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Grozova

Liudmila în numele inculpatului, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei

Chișinău sediul Rîșcani din 20 iunie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 02 octombrie 2018, în cauza penală în privința lui

Voicov Nicolai xxxxx, născut la xxxxx,

originar din xxxxx, domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 10.02.2015 - 20.06.2018;

Instanță de apel: 07.08.2018 - 02.10.2018;

Instanță de recurs: 04.02.2019 - 25.06.2019.

A C O N S T A T A T :

Prin sentința Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 20 iunie 2018,

Voicov Nicolai a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art.287 alin.(3) Cod penal, la 4 ani închisoare;

- art.264 alin.(2) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloacele de transport pe termen de 5 ani.

În baza art.84 alin.(1) Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate i-a

fost stabilită pedeapsa definitivă 5 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de

tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen

de 5 ani.

Pentru a se pronunța, prima instanță a constatat în fapt că, Voicov Nicolai

la 23 noiembrie 2014, aproximativ la ora 05:00, aflându-se în fața sediului

spitalului „Sfânta Treime” din mun. Chișinău, str. Alecu Russo, din intenții

huliganice, încălcând grosolan ordinea publică și exprimând o vădită lipsă de

respect față de societate, acționând intenționat, a inițiat o altercație cu Bogaci

Marin, în urma căreia l-a agresat fizic și i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în regiunea

feței, provocându-i conform raportului de constatare medico-legală nr.6060 din

28.11.2014, vătămări corporale ușoare.

Tot el, la 17 octombrie 2016, în jurul orelor 19:40-19:50, fără a deține

permis de conducere perfectat pe numele său, fiind privat prin sentința Judecătoriei

Râșcani, mun. Chișinău din 11 martie 2013, de dreptul de a conduce mijloace de

transport, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, fapt confirmat

prin procesul-verbal nr.413 din 17.10.2016 privind examinarea medicală de

constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și a naturii ei,

potrivit căruia concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de către acesta

constituia 1,04 mg/l, iar concentrația alcoolului din sângele prelevat de la acesta

constituia l,98g/l, a condus autovehiculul de model „Mercedes S 320 L”, cu n/î

xxxxx, pe str. Mihai Vitează din mun. Chișinău, din direcția str. Albișoara spre str.

Petricani, astfel încălcând prevederile pct.pct.10 alin.(2) lit. a), 14 lit. a) din

Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13

mai 2009.

În același timp, fără să manifeste dexteritate în conducere, care i-ar permite

să prevadă situațiile periculoase și fără ca să țină cont de situația rutieră, precum și

cea care determină viteza de circulație, încălcând astfel prevederile pct.45 alin.(1)

lit. a), b) și d) din Regulament, în apropierea str. Mihai Viteazu, 20, în încercarea

de a schimba direcția de deplasare, a ieșit pe contrasens, încălcând astfel

prevederile pct.42 alin.(3) din Regulament, a tamponat frontal automobilul de

model „Dacia Sandero”, cu n/î xxxxx, condus regulamentar de către Pascari

Dionisie. În urma impactului, pasagerului automobilului de model „Dacia

Sandero”, cu n/î xxxxx, Croitoru Anastasia, reieșind din concluziile raportului de

expertiză medico-legală nr.3453/D din 05.12.2016, i-a fost cauzată vătămare

corporală medie cu dereglarea sănătății de lungă durată.

Avocatul Grozova Liudmila în numele inculpatului a contestat cu apel

sentința solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie încetat procesul penal în

cauza penală de învinuire a lui Voicov Nicolai în baza art.287 alin.(3) Cod penal,

în legătură cu amnistia, în temeiul art.(2) al Legii nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova”. A-l recunoaște vinovat pe Voicov Nicolai de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(2) Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub

forma de amendă în mărime de 1 000 unități convenționale, cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe termen de 3 ani.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, în cadrul examinării cauzei

inculpatul Voicov Nicolai, a depus cerere în formă scrisă, autentică prin care

solicită încetarea procesului penal în temeiul Legii nr.210 din 29.07.2016 ,,Privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova”, în care a declarat că recunoaște integral vina în comiterea

faptei pentru care este dedus judecății, se căiește sincer de cele comise, iar partea

vătămată nu a înaintat careva acțiuni civile la caz și a susținut că nu are careva

pretenții față de inculpat. Deci reieșind din textul legii menționate, pentru aplicarea

amnistiei față de inculpat, este suficient să fie întrunit cel puțin unul din criteriile

enumerate în art.57 Cod penal, astfel că judecarea cauzei penale la solicitarea

inculpatului în procedura simplificată reglementată de art.3641 sau art.509 Cod de

procedură penală sau în cazul recunoașterii integrale a vinovăției se consideră

contribuire activă la descoperirea infracțiunii.

Astfel, inculpatul Voicov Nicolai întrunește una din cele patru condiții, adică

a recunoscut integral vina în comiterea infracțiunii prevăzute de art.287 alin.(3)

Cod penal și a manifestat acordul scris privind aplicarea amnistiei, astfel că careva

restricții la acest capitol lipsesc. De asemenea, după cum rezultă din materialele

dosarului, inculpatul nu a refuzat să de-a declarații la etapa judecării cauzei în

prima instanță, recunoscând vina și menționând despre împrejurările în care a

săvârșit faptele.

A mai menționat apelantul că, cât privește criteriul ce ține de compensarea

valorii daunei materiale cauzate, a fost stabilit că în cadrul cercetării judecătorești

în prima instanță partea vătămată Bogaci Marin a remarcat faptul că nu are careva

pretenții față de inculpatul, totodată la caz nu a fost înaintată acțiune civilă, în

vederea recuperării prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune.

Sintetizând juridic cele expuse supra, în opinia apărării, condiția privind

căința activă stipulată la alin.(1) art.1 al Legii nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova”, este întrunită pe deplin, iar în privința inculpatului sunt

aplicabile rigorile art.2 al Legii menționate, de vreme ce infracțiunea comisă se

sancționează cu pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de până la 7 ani.

În ce privește pedeapsa aplicată pentru fapta prevăzută de art.264 alin.(2)

Cod penal, avocatul a invocat că, aceasta este disproporționat de aspră din motiv că

aplicarea pedepsei închisorii nu a fost argumentată de către instanța de judecată, în

conținutul sentinței nefiind indicate careva circumstanțe agravante pentru stabilirea

unei astfel de sancțiuni.

Astfel, la stabilirea pedepsei, prima instanță nu a ținut cont de faptul că,

potrivit art.16 Cod penal, fapta se califică ca fiind mai puțin gravă, că inculpatul nu

are antecedente penale, la evidența medicului psihiatru și narcolog nu se află, ca

circumstanțe atenuate au fost reținute: recunoașterea vinei și căința sinceră, partea

vătămată nu are careva pretenții față de inculpat, careva circumstanțe agravante nu

au fost stabilite, respectiv reeducarea și corijarea inculpatului este posibilă fără a fi

stabilită pedeapsa închisorii.

La fel, prima instanță nu a motivat soluția de individualizare a pedepsei sub

aspectul executării acesteia în privința inculpatului și nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept, or, fapta a fost comisa până ce modificările la art.264

alin.(2) Cod penal, au întrat în vigoare, fiind modificată sancțiunea prin Legea

nr.207 din 29.07.2016, în vigoare din 07.11.2016.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie

2018, a fost respins ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a indicat că,

argumentele invocate de inculpatul Voicov Nicolai în cererea privind aplicarea

amnistiei precum că, recunoaște vina pe deplin și se căiește de cele săvârșite sunt

declarative și prezintă o modalitate de apărare a inculpatului care dorește să se

exonereze de răspunderea penală pentru fapta infracțională comisă, ori, pe

parcursul procesului penal atât la urmărirea penală cât și în prima instanță

inculpatul a recunoscut parțial vinovăția.

La fel, înainte de a aplica actul de amnistie față de inculpat, instanța urmează

să determine dacă acesta a manifestat căință activă față de fapta infracțională

comisă, iar reieșind din prevederile alin.(2) al art.1 din Legea nr.210 din

29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova” și art.57 Cod penal, instanța de apel a conchis

că, faptul că inculpatul în cadrul ședinței instanței de apel a înaintat cerere prin care

recunoaște vinovăția integral nu demonstrează căința activă a acestuia, or, nu se

încadrează în nici unul din criteriile enumerate la art.57 Cod penal.

Mai mult, cu trimitere la prevederile art.10 alin.(1) lit. d) a Legii nr.210,

instanța de apel a reținut că, prevederile art.art.1-9 nu se aplică persoanei bănuite,

învinuite, inculpate sau condamnate pentru infracțiunea prevăzută de art.187

alin.(2) lit. a), b), e), f) Cod penal, pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost

condamnat prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 19 mai 2006

(f.d.77-79 vol. I).

Mai mult, instanța a indicat că, contrar argumentelor inculpatului și

apărătorului acestuia, că partea vătămată nu are pretenții față de acesta, potrivit

declarațiilor părții vătămate date în cadrul ședinței primei instanțe, a acesta

menționat că are pretenții față de inculpat și că nu i-a fost recuperat prejudiciul

cauzat prin infracțiune. Or, în urma comiterii infracțiunii de către Voicov Nicolai,

părții vătămate i-au fost provocate vătămări corporale ușoare, având în vedere că

inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în regiunea feței.

Totodată, instanța de apel a indicat că, prima instanță a analizat obiectiv

cumulul de probe prin prisma art.101 Cod procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării lor, care în ansamblu,

dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatului Voicov Nicolai în săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art.art.287 alin.(3), 264 alin.(2) Cod penal.

Instanța de apel a stabilit că, sentința primei instanțe a fost contestată numai

în partea stabilirii pedepsei penale, iar ce ține de încadrarea juridică și vinovăție nu

a fost atacată.

4.2. La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel a conchis că,

prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art.art.7, 61, 75, 84 alin.(1)

Cod penal și a ținut cont de graviditatea infracțiunilor comise, de personalitatea

inculpatului, care anterior a fost judecat de nenumărate ori, antecedente penale nu

are, la evidența medicului narcolg sau psihiatru nu se află, nu este căsătorit și nu

are copii minori, cazierul judiciar îl caracterizează din punct de vedere negativ,

anterior inculpatul a fost condamnat pentru infracțiuni de sustragere deschisă a

bunurilor proprietarilor, pentru acte huliganice, refuzul conducătorului mijlocului

de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea

stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în

cadrul acestui examen medical, iar pedepsele stabilite cu amendă au fost

ineficiente și acesta a comis din nou noi infracțiuni, lipsa circumstanțelor

agravante, iar ca circumstanță atenuantă pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art.264 alin.(2) Cod penal, a reținut recunoașterea vinovăției.

Astfel, prima instanță a ajuns la concluzia corectă că educarea și corectarea

inculpatului este posibilă cu izolarea acestuia de societate prin stabilirea pedepselor

sub formă de închisoare pe ambele capete de învinuire, care este echitabilă și

proporțională infracțiunilor comise și care își va atinge scopul de corectare și

reeducare a inculpatului.

Instanța de apel a apreciat critic argumentele din apelul apărătorului precum

că, pedeapsa aplicată pentru fapta comisă este disproporționat de aspră din motiv

că aplicarea pedepsei închisorii nu a fost argumentată de către instanța de judecată,

în conținutul sentinței nefiind indicate careva circumstanțe agravante pentru

stabilirea unei astfel de sancțiuni, deoarece anterior în privința inculpatului pentru

infracțiuni de sustragere deschisă a bunurilor proprietarilor, pentru acte huliganice,

refuzul conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la

examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la

recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical, au fost aplicate

pedepse cu amendă care au fost ineficiente.

Or, probele administrate denotă că, inculpatul fără careva motive întemeiate,

cu agresivitate, în loc public, a comis acte de huliganism. Despre atitudinea

inculpatului de respectare a legii și nerespectarea hotărârilor judecătorești confirmă

și acel fapt că, pedeapsa stabilită sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din

11 martie 2013, sub formă de amendă în sumă de 300 lei, a fost achitată de către

inculpat abia la 06 iulie 2017. La stabilirea sancțiunii închisorii instanța de judecată

a ținut cont și de comportamentul inculpatului pe parcursul judecării cauzei penale,

care în mod intenționat nu s-a prezentat în ședința de judecată, fiind generată de

nenumărate ori amânarea examinării cauzei și aducerea silită a acestuia. Mai mult,

din informația de la fila dosarului 68-69, volumul II, inculpatul a fost condamnat la

închisoare și pe teritoriul statului Român prin sentința din 11 mai 2016.

Astfel, circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea, pericolul pentru

sănătatea și securitatea publică pe care îl generează astfel de acte huliganice și

conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate, comportamentul

inculpatului până și după comiterea infracțiunilor, faptul că anterior a fost

condamnat, inclusiv pentru infracțiuni similare, fiindu-i aplicate pedepse diferite,

însă a comis noi infracțiuni, inclusiv una similară, în opinia instanței de apel,

denotă că inculpatul prezintă pericol public și nu a dedus concluziile de rigoare, nu

și-a schimbat atitudinea față de valorile ocrotite de legea penală.

Avocatul Grozova Liudmila în numele inculpatului, în temeiul pct.6)

alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar hotărârile

adoptate, solicitând casarea acestora cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să

fie încetat procesul penal în cauza penală de învinuire a lui Voicov Nicolai în baza

art.287 alin.(3) Cod penal, în legătură cu amnistia, în temeiul art.(2) al Legii nr.210

din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova”.

A-l condamna pe Voicov Nicolai în baza art.264 alin.(2) Cod penal, la

amendă în mărime de 1 000 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe termen de 3ani.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, în speță a fost admisă o eroare

gravă de fapt, prin respingerea de către instanța de apel a solicitării aplicării Legii

nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova”, invocând că inculpatul Voicov

Nicolai este condamnat conform art.187 alin.(2)-(5) Cod penal, însă conform

sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 20 iunie 2018, inculpatul a fost

condamnat în baza art.287 alin.(3) Cod penal, care nu este inclus în lista art.10

alin.(1) din Legea menționată.

La fel, instanța de apel greșit a invocat faptul că, prin sentința Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 19 mai 2006, Voicov Nicolai a fost condamnat în baza

art.187 alin.(2) lit. a), b), e), f) Cod penal, deoarece acest act nu are relevanța

pentru aceasta cauza penală, nici la stabilirea pedepsei și nici la aplicarea Legii

nr.210 din 29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova”.

Voicov Nicolai în cadrul ședinței instanței de apel a solicitat încetarea

procesului penal din motivul intervenirii actului amnistiei, deoarece atât prima

instanță cât și instanța de apel au constatat că, în urma cercetării judecătorești

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate a fost confirmată,

respectiv acesta întrunește criteriile stabilite la art.1 al Legii nr.210 și nu cade sub

incidența art.10 al acestei legi.

Mai mult, infracțiunea prevăzută de art.287 alin.(3) Cod penal, a fost

săvârșită la data de 23 noiembrie 2014, adică până la adoptarea Legii nr.210, iar

careva impedimente la aplicare în privința inculpatului a acestei legi, indicate în

art.10, nu au fost constatate.

Inculpatul a manifestat căință activă față de fapta infracțională comisă prin

depunerea cererii în care a recunoscut vinovăția integral, prin ce a demonstrat

căința activă, întrunind astfel, una din cele patru condiții de aplicare a amnistiei,

deci careva restricții la acest capitol lipsesc.

De asemenea, menționează recurentul că, după cum rezultă din materialele

dosarului, inculpatul Voicov Nicolai nu a refuzat să de-a declarații la etapa

judecării cauzei în instanța de fond, recunoscând faptele incriminate, menționând

despre împrejurările în care au fost comise infracțiunile.

Cât privește criteriul ce ține de compensarea valorii daunei materiale

cauzate, a fost stabilit că în cadrul cercetării judecătorești în prima instanță partea

vătămată Bogaci Marin a remarcat faptul că nu are careva pretenții față de

inculpatul, totodată la caz nu a fost înaintată acțiune civilă, în vederea recuperării

prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune.

Astfel, consideră avocatul că, pentru a nu leza dreptul inculpatului la un

proces echitabil, în speță sunt întrunite prevederile Legii nr.210, or, în cazul

neaplicării normei respective, acestuia i s-ar încălca dreptul la respectarea

drepturilor, libertăților și demnității umane, consfințit în calitate de principiu la

art.10 Cod de procedură penală.

În ce privește pedeapsa aplicată pentru fapta prevăzută de art.264 alin.(2)

Cod penal, avocatul a invocat că, aceasta este disproporționat de aspră din motiv că

aplicarea pedepsei închisorii nu a fost argumentată de către instanța de judecată, în

conținutul sentinței nefiind indicate careva circumstanțe agravante pentru stabilirea

unei astfel de sancțiuni.

Astfel, la stabilirea pedepsei, prima instanță nu a ținut cont de faptul că,

potrivit art.16 Cod penal, fapta se califică ca fiind mai puțin gravă, că inculpatul nu

are antecedente penale, la evidența medicului psihiatru și narcolog nu se află, ca

circumstanțe atenuate au fost reținute: recunoașterea vinei și căința sinceră, partea

vătămată nu are careva pretenții față de inculpat, careva circumstanțe agravante nu

au fost stabilite, respectiv reeducarea și corijarea inculpatului este posibilă fără a fi

stabilită pedeapsa închisorii.

La fel, prima instanță nu a motivat soluția de individualizare a pedepsei sub

aspectul executării acesteia în privința inculpatului și nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept, or, fapta a fost comisa până ce modificările la art.264

alin.(2) Cod penal, au întrat în vigoare, fiind modificată sancțiunea prin Legea

nr.207 din 29.07.2016, în vigoare din 07.11.2016.

Asupra recursului declarat a prezentat referință procurorul, care s-a

pronunțat pentru inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece

inculpatul în cadrul urmăririi penale nu și-a recunoscut vina, iar alegațiile

avocatului contravin prevederilor art.10 alin.(1) al Legii nr.210 din 29.07.2016,

,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova”.

Judecând recursul declarat în baza materialelor dosarului și în raport cu

motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi respins,

din următoarele considerente.

Potrivit art.434 Cod de procedură penală, judecând recursul declarat

împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se

pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia.

În conformitate cu prevederile art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură

penală, judecând recursul, instanța este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu

menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu este

întemeiat legal (este nefondat). Recursul este nefondat atunci când hotărârea

atacată este legală, întemeiată și motivată.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal constată că

titularul acestuia invocă temeiul pentru recurs pct.6) alin.(1) art.427 Cod de

procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar.

La fel, din textul recursului se evidențiază că avocatul critică decizia

instanțelor de fond la capitolul individualizării pedepsei, temeiul care este prevăzut

de pct.10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală.

Raportând materialele dosarului la criticele recurentului, Colegiul penal

lărgit conchide că temeiurile semnalate nu sunt prezente la caz, iar pentru a statua

astfel s-a rezultat din raționamentele ce urmează.

În primul rând, cu privire la solicitarea avocatului privind încetarea

procesului penal în cauza penală de învinuire a lui Voicov Nicolai în baza art.287

alin.(3) Cod penal, în legătură cu amnistia, în temeiul art.(2) al Legii nr.210 din

29.07.2016, ,,Privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova”, Colegiul penal reține că, argumentele

formulate în acest sens nu și-au găsit confirmare.

Astfel, potrivit art.1 alin.(1), (2) al legii menționate, prezenta lege se aplică

condiționat și exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și inculpate care manifestă

căință activă în cadrul procesului penal și celor condamnate care sunt caracterizate

pozitiv pe parcursul executării pedepsei, perioadei de probațiune sau termenului de

probă și sunt evaluate psihologic ca prezentând risc de recidivă mediu sau redus,

dacă aceste persoane cad sub incidența prevederilor art.2–9, 11 și 12.

Căința activă a persoanei se determină în conformitate cu criteriile stabilite

la art.57 din Codul penal nr.985-XV din 18 aprilie 2002, fără a ține cont de

criteriul gravității faptei comise.

Articolul 57 alin.(1) Cod penal, prevede că, persoana care pentru prima oară

a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere

penală dacă ea, după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de bună voie, a

contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale

cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune.

Instanța de recurs este în drept să aplice amnistierea inculpatului, prin

casarea hotărârilor adoptate de către instanțele de fond și pronunțarea unei soluții

de încetare a procesului penal, dacă la recursul ordinar este anexat acordul scris al

inculpatului și sunt prezentate probe că partea vătămată nu are anumite pretenții

pecuniare față de primul. Semnăturile de pe cererile prezentate trebuie să fie

legalizate în modul prevăzut de legislația în vigoare.

Astfel, la materialele cauzei nu au fost prezentate probe că inculpatul a

recuperat prejudiciul material cauzat părții vătămate, deci Voicov Nicolai nu

întrunește condiții privind aplicarea în privința sa a Legii nr.210 din 29 iulie 2016

,,Privind amnistia, în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova”.

În acest sens, Colegiul penal lărgit respinge argumentul avocatului că, în

cadrul cercetării judecătorești în prima instanță partea vătămată Bogaci Marin a

remarcat faptul că nu are careva pretenții față de inculpatul, totodată la caz nu a

fost înaintată acțiune civilă, în vederea recuperării prejudiciului material și moral

cauzat prin infracțiune, deoarece potrivit procesului-verbal de audiere a părții

vătămate Bogaci Mihail, în prima instanță, acesta a indicat că are pretenții

materiale față de inculpat deoarece a fost internat în spital (f.d.125 vol. I).

În al doilea rând, referitor la temeiul de casare prevăzut de pct.10) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că, prin

criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite

de lege, de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea

fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale,

ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Conform prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și

respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform prevederilor art.75 Cod penal, persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța

de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În acest context, Colegiul penal lărgit consideră, că la aplicarea pedepsei

inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, prevăzută de art.264 alin.(2) Cod penal,

instanțele de fond au acordat deplină eficiență prevederilor art.art.61, 75 Cod

penal, totodată ținând cont și de gravitatea infracțiunii săvârșite, de personalitatea