1ra-1195/2019 — art. 164 alin. 2 lit. b, e CP

1ra-1195/2019 — art. 164 alin. 2 lit. b, e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1195/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei din

26 noiembrie 2018 și deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din

12 februarie 2019, declarat de avocata Zgherea Victoria în numele inculpatului

Savițchi Eugen XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 10.01.2018 - 26.11.2018,

instanța de apel: 06.06.2018 - 12.02.2019,

instanța de recurs: 08.02.2019 - 19.06.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

a fost condamnat în baza art. 164 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, la 6 ani închisoare.

În temeiul art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumul de sentințe, prin adăugirea

parțială a pedepsei aplicate prin sentința Judecătoriei Criuleni din 26 iulie 2017,

i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 6 ani și 5 luni închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, începând din 26.11.2018, cu includerea termenului

1

aflării anterioare în arest de la 23.09.2014 până la 17.01.2015, de la 13.08.2016

până la 30.09.2016 și de la 26.07.2017 până la 26.11.2018.

inculpatul Savițchi E., acționând de comun acord cu alte trei persoane pe care le

avea în calitate de pasageri, în automobilul ”VAZ 21063”, n/î XXXXX, în timp

ce se deplasa pe drumul public în apropierea s. Peresecina, r-nul Orhei, în direcția

s. Ișnovăț, r-nul Criuleni, la volanul automobilului vizat, conștientizând caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale și urmările prejudiciabile care puteau surveni, a

inițiat un conflict verbal cu Poiana V. și Buzu O., care în acel timp se aflau la

stația din intersecția drumului central Orhei - Chișinău cu drumul ce duce spre

satul Ișnovăț, r-nul Criuleni și, urmărind scopul răpirii din răzbunare a lui Poiană

V. și Buzu O., a coborât din automobilul pentru extragerea victimei din micro-

mediul său social și, aplicând violență fizică față de Buzu Oleg, manifestată prin

lovituri cu pumnii și picioarele pe întreaga regiune a corpului, dar și violența

psihică față de el și Poiana V., exprimată prin amenințarea cu aplicarea violenței

fizice, în mod forțat, contrat voinței lor, i-a urcat în salonul automobilului, cu care

i-a transportat la periferia s. Ișnovăț, r-nul Criuleni, unde i-a și debarcat.

Tot el, la 20 septembrie 2014, în jurul orei 01.00, în timp ce se afla la

periferia s. Ișnovăț, r-nul Criuleni, acționând mai departe, de comun acord cu

celelalte trei persoane, urmărind în continuare scopul privării persoanei de toate

posibilitățile de a săvârși mișcări active relevante, precum și de a-și alege locul

de aflare, a aplicat din nou față de Poiana V. și Buzu O. violență psihică și fizică,

manifestată prin strigăte, amenințări cu aplicarea forței fizice și lovituri cu

palmele pe întreaga regiune a corpului, după care, contrar voinței lor, i-a urcat în

portbagajul automobilului ”VAZ 21063”, cu care i-a transportat aproximativ 15-

20 minute, lipsindu-i, astfel, în mod ilegal, de liberate și privându-i de

posibilitatea de a se mișca, de a circula și de a activa după voința proprie, în

limitele stabilite de normele juridice.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că Radu

P. a văzut doi băieți la stație și i-a spus să oprească mașina, ca să-i bată, deoarece

anterior și el a fost bătut. Cei doi au fost duși și bătuți la gunoiște. Radu P. le-a

luat telefoanele și un obiect care lumina și le-a spus să plece acasă. Băieții au fost

urcați în portbagaj de la gunoiștea din s. Ișnovăț și duși în altă parte. Nu ține minte

dacă a aplicat lovituri față de cei doi.

Totodată, vinovăția inculpatului este dovedită integral prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Poiană V. a relatat că venea cu verișorul său, Buzu

O. din s. Miclești spre s. Peresecina, se deplasau pe jos. Lângă ei s-a oprit un

automobil de marca ”VAZ”, din care au coborât 4 băieți, inclusiv inculpatul, și

i-au întrebat despre niște persoane din s. Peresecina, dacă le sunt cunoscute. A

răspuns că nu-i știe. Apoi, unul din ei l-a lovit, după care au început să-l lovească

și pe Buzu O., după care cu forța i-au urcat în mașină. Savițchi E,. la fel a aplicat

lovituri. Peste vreo 30-40 minute, i-au coborât din automobil lângă o gunoiște și,

2

din nou, le-au aplicat lovituri. Îi loveau deoarece nu puteau să găsească

persoanele cu care ei s-au certat anterior la discotecă. După ce au fost bătuți, au

fost iarăși urcați în portbagaj, unde s-au aflat vreo 10-15 minute, după care au fost

scoși din portbagaj, le-au fost luate telefoanele mobile. Un băiat dintre ei i-a spus

să plece să cumpere benzină de la un om din sat, a luat benzină și a dat-o băieților.

Savițchi E. i-a aplicat lovituri și toți 4 au aplicat lovituri față de ei. Savițchi E. era

la volanul mașinii, avea un comportament agresiv, acesta personal l-a amenințat.

Partea vătămată Buzu O. este verișorul său, dar a decedat.

Martorul Ceban T. a declarat că Savițchi E. cu Radu P. au coborât din

mașină, au vorbit cu două persoane. Radu P. a început să le aplice lovituri. El a

încercat să-i despartă pe Radu P., Savițchi E., Colcinschii M. La urmă a ieșit și

Colcinschii V. Toți patru aplicau lovituri, când a ajuns la fața locului unde era

bătaia, era prezent deja și Colcinschii V., el dorind să-i despartă, dar văzând că nu

este niciun folos i-a lăsat în pace. Buzu O. și Poiană V. au fost urcați în mașină de

către Radu P. și Colcinschii M., la fel și ceilalți i-au ajutat. După ce i-au urcat pe

băieți în mașină, au plecat în s. Ișnovăț, apoi la gunoiște, unde le-au mai aplicat

lovituri părților vătămate. El le-a spus să-i lase în pace pe băieți, dar a văzut că

nu are niciun rost și a plecat.

Martorul Colcinschii V. a relatat că la oprire erau doi băieți. Mașina lor s-a

oprit, inculpatul fiind la volan. Savițchi E. și Radu P. au coborât din mașină și s-

a început o încăierare, după care el cu Colchischii M. și Ceban T. tot au coborât

din mașină. S-a început o încăierare, după care au urcat părțile vătămate în

mașină, nu cunoaște din ce motiv. După acesta a ajuns în s. Hârtopul Mare, apoi

s-a întors înapoi la Ișnovăț. După ce i-au bătut, i-au întrebat unde se duc, le-au

spus să se urce în mașină și ei benevol s-au urcat. Băieții au fost urcați forțat în

portbagajul mașinii. I-au dus pe băieți la o gunoiște, unde i-au bătut. Toți le-au

aplicat lovituri. De la gunoiște, Buzu O. și Poiană V. au fost urcați forțat în

portbagajul mașinii.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 250/D din 18.10.2014,

la Buzu O. au fost depistate: echimoze pe față și brațul stâng; excoriații pe față,

cotul drept și spate, care puteau fi cauzate cu pumnii și picioarele, corespund

timpului și circumstanțelor indicate și se clasifică ca vătămare corporală

neînsemnată. Leziunile corporale menționate, mai puțin probabil, puteau fi

provocate de la căderea liberă a corpului de la propria înălțime.

Potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 201835A0545 din 09.10.2018,

la momentul comiterii infracțiunii, expertizatul Savițchi E. manifesta XXXXXX

XXXXXX, XXXXX XXXXXX XXXXX.

Sunt neîntemeiate afirmațiile apărătorului și inculpatului că vinovăția

ultimului nu a fost stabilită, că Savițchi E. avea frică față de Radu P, acestea fiind

combătute prin declarațiile părții vătămate Poiană V., precum și declarațiile

martorilor, care au declarat ca inculpatul avea un comportament agresiv, s-a aflat

la volanul mașinii ”VAZ 2106”, cu care a fost transportate părțile vătămate, a

3

aplicat violență fizică față de Buzu O. și Poiană V., fără ca să fie forțat de cineva

să o facă.

Nu este fondat nici argumentul apărării că responsabilitatea inculpatului

este redusă, urmând a fi aplicat art. 231 Cod penal, care prevede că persoana care

a săvârșit o infracțiune ca urmare a unei tulburări psihice, constatată prin

expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza căreia nu-și putea da

seama pe deplin de caracterul și legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe

deplin este pasibilă de responsabilitate penală redusă, precum și aplicarea art. 79

alin. (1) lit. d) Cod penal - săvârșirea faptei de o persoană cu responsabilitate

redusă.

Or, conform raportului de expertiză judiciară nr. 201835A0545 din

09.10.2018, XXXXXX XXXXXXX al inculpatului se manifestă prin dificultăți

de procesare analitică a procesului de gândire, dar nu abolește capacitatea

conștientizării caracterului acțiunilor sale.

Deci, art. 231 Cod penal se aplică în cazul când infracțiunea a fost săvârșită

ca urmare a unei tulburări psihice, ceea ce nu s-a stabilit în privința săvârșirii

infracțiunii de către Savițchi E.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 164 alin. (2) lit. b), e)

Cod penal, ca răpirea a două persoane, de două sau mai multe persoane.

La stabilirea categoriei și termenului de pedeapsă, instanța a ținut cont de

prevederile art. 7, 61, 75 - 77 Cod penal, că infracțiunea săvârșită, se atribuie la

categoria infracțiunilor grave, că inculpatul la locul de trai se caracterizează

nesatisfăcător, persoane la întreținere nu are, la evidența medicului narcolog nu

se află, este la evidența medicului psihiatru cu diagnoza: XXXXXX, că

circumstanțe atenuante și agravante lipsesc, că sancțiunea art. 164 alin. (2) lit.

b), e) Cod penal prevede pedeapsă cu închisoarea de la 6 la 10 ani, că inculpatul

a fost anterior condamnat prin sentința Judecătoriei Criuleni din 26 iulie 2017, în

baza art. 264 alin. (4) și art. 349 alin. (2) lit. a), 84 Cod penal, la 3 ani închisoare,

concluzionând că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate pentru

corectarea inculpatului poate fi atins doar prin izolarea lui de societate.

pronunțarea unei hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelanta a invocat că, în cadrul cercetării judecătorești, au fost numite

expertiza psihiatrico-legală și expertiza psihiatrico-psihologică, reparând astfel

greșelile și lacunele urmăririi penale, care era obligată să le stabilească.

În urma efectuării expertizelor a fost stabilit, că inculpatul a comis

infracțiunea imputată având responsabilitate redusă, fiind o personalitate retardă

mintal și psihoimatură, în timpul consumării evenimentelor, pe fundal de

personalitate imatură severă, cu lipsă de prognoză și autocontrol, el a acționat în

condiții de discernământ diminuat, având capacitate de prevedere și, îndeosebi,

de deliberare a acțiunilor sale limitată, incompletă, deci, el cade sub incidența art.

231 Cod penal (raport de expertiză psihiatrico-legală staționară nr. 7sn-2016).

4

Potrivit raportului de expertiză nr. 201835A0545 din 09.10.2018, la

momentul comiterii infracțiunii, expertizatul Savițchi E., manifesta XXXXXX

XXXXXX datorată XXXXXX XXXXXX. Acesta se manifestă prin dificultăți

de procesare analitică a procesului de gândire, dar nu abolește capacitatea

conștientizării caracterului acțiunilor sale.

Instanța de fond a dat o apreciere superficială acestor raporturi judiciare.

Probe care ar demonstra prezența în acțiunile inculpatului a intenției directe

în comiterea infracțiunii imputate nu au fost prezentate de organul de urmărire

penală, la fel cum n-a fost demonstrată prezența motivului de răzbunare descris

în învinuire.

De asemenea, la stabilirea pedepsei instanța de fond a omis să ia în

considerație drept circumstanță atenuantă prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. d) Cod

penal - săvârșirea faptei de o persoană cu responsabilitate redusă.

Totodată instanța nu a ținut cont de un șir de circumstanțe care micșorează

esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei precum sunt: săvârșirea faptei de o

persoană cu responsabilitate redusă, comportamentul inculpatului în timpul și

după consumarea infracțiunii, lipsa pretențiilor părții vătămate față de inculpat.

Potrivit art. 79 Cod penal, ținând cont de circumstanțele excepționale ale

cauzei legate de motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii, de

comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe

care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și de

contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la

descoperirea acesteia, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita

minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai

blândă, de altă categorie.

La aplicarea pedepsei, instanța nu a ținut în totalitate cont de rigorile

privind individualizarea pedepsei penale în privința inculpatului și i-a aplicat o

pedeapsă disproporționat de mare.

februarie 2019, apelul a fost respins ca fiind nefondat.

Instanța de apel a reținut că, starea de fapt și de drept stabilită prin sentință

concordă cu probele administrate și apreciate de prima instanță.

Sentința cuprinde elementele definitorii condamnării, prevăzute de art. 394

alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, astfel este descrisă fapta criminală,

considerată ca fiind dovedită, forma și gradul de vinovăție a inculpatului,

motivele și consecințele infracțiunii săvârșite, probele pe care se întemeiază

concluziile instanței de judecată și motivele pentru care sunt respinse argumentele

părții apărării.

Relevante, în sensul concluziei formate, sunt considerentele cuprinse în

sentință: „(...) Nerecunoașterea vinovăției de către inculpat, instanța de judecată

o apreciază ca un mijloc de apărare și care nu poate fi reținută, or, probatoriul

administrat combate în întregime afirmațiile inculpatului și înlătură toate dubiile

rezonabile referitoare la vinovăția lui. Respectiv, instanța apreciază argumentele

5

inculpatului ca fiind neplauzibile și în contradicție cu materialele cauzei penale.

Instanța de judecată găsește drept neîntemeiată și afirmația apărătorul

inculpatului precum că vinovăția inculpatului nu a fost stabilită în cadrul

procesului de judecată, precum și afirmația că Savițchi E. avea frică față de Radu

P. Aceste afirmații date de apărător sunt combătute prin declarațiile părții

vătămate Poiană V. și ale martorilor, care declară ca Savițchi E. avea un

comportament ba liniștit, ba agresiv, s-a aflat la volanul mașinii de model „VAZ

2106”, cu care a fost transportate părțile vătămate, a aplicat violență fizică față de

Buzu O. și Poiană V., fără ca să fie forțat de cineva să o facă. Instanța nu găsește

întemeiat nici argumentul apărătorului precum că responsabilitatea inculpatului

este redusă și prin aceasta prismă de idei să fie aplicat art. 231 Cod penal, care

prevede că persoana care a săvârșit o infracțiune ca urmare a unei tulburări

psihice, constatată prin expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza

căreia nu-și putea da seama pe deplin de caracterul și legalitatea faptelor sale sau

nu le putea dirija pe deplin este pasibilă de responsabilitate penală redusă, precum

și aplicarea art. 79 alin. (1) lit. d) săvârșirea faptei de o persoană cu

responsabilitate redusă. Or, conform raportului de expertiză judiciară nr.

201835A0545 din 09 octombrie 2018, XXXXXX XXXXXX al inculpatului, se

manifestă prin dificultăți de procesare analitică a procesului de gândire, dar nu

abolește capacitatea conștientizării caracterului acțiunilor sale (...)”.

În contextul evaluării activității primei instanțe cu privire la aprecierea

probelor administrate în cauză, nu există temei pentru a da o nouă apreciere

probelor respective, instanța de apel fiind solidară cu concluziile cuprinse în

sentință, dat fiind că sunt motivate temeinic și legal, sub aspectul că vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate este dovedită prin probatoriul

administrat în cadrul procesului penal.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. În cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de

apel/recurs eventual, o curte de apel poate, în principiu, să se mulțumească de a

relua motivele jurisdicției de primă instanță (Hotărârea CEDO Garcia Ruis contra

Spaniei, Helle contra Finlandei).

Curtea menționează, că instanțele judecătorești naționale trebuie să-și

motiveze deciziile în temeiul art. 6§1 al Convenției, însă nu sunt obligate să ofere

răspuns detaliat la fiecare argument și extinderea la care se aplică această

obligație de a prezenta motive poate să varieze în dependență de caracterul

deciziei (Hotărârea CEDO cazul Ruiz Torija vs. Spain din 09.12.1994).

În atare situație, este corectă concluzia primei instanțe privind calificarea

infracțiunii prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între

semnele faptei prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței de

6

infracțiune prevăzute la art. 164 alin. (2) lit. b) și e) Cod penal, ca răpirea a două

persoane, de două sau mai multe persoane.

Versiunea inculpatului nu are acoperire probatorie și se combate complet

prin împrejurările stabilite și probele administrate în cauză.

Nerecunoașterea vinovăției nu echivalează cu achitarea inculpatului, de

vreme ce probele prezentate în sprijinul învinuirii, cercetate și apreciate în modul

cuvenit, demonstrează cu certitudine participarea acestuia la săvârșirea

infracțiunii imputate.

Astfel, motivele invocate în apel, sub aspectul nevinovăției inculpatului,

reprezintă opinia subiectivă a apărării.

Sunt neîntemeiate și motivele invocate de apărare că inculpatul nu a

conștientizat caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale datorită faptului că suferă

de un discernământ diminuat și are o responsabilitate redusă or, deși Savițchi E.

prezintă un XXXXXX XXXXX constatat prin raportul de expertiză judiciară nr.

201835A0545 din 09.10.2018 primă instanță corect a stabilit că „ ... XXXXXX

XXXXXX XXXX al inculpatului Savițchi E. se manifestă prin dificultăți de

procesare analitică a procesului de gândire, dar nu abolește capacitatea

conștientizării caracterului acțiunilor sale”.

În atare situație, nu sunt aplicabile prevederile articolelor 231 Cod penal.

Pedeapsa aplicată inculpatului este în limitele legii.

La soluționarea chestiunii respective, prima instanță a acordat deplină

eficientă prevederilor art. 7, 61, 75 și 84 Cod penal, astfel pedeapsa penală este

aplicată inculpatului în limitele legii.

În sentință se cuprind datele privind persoana inculpatului și circumstanțele

care influențează asupra pedepsei, fiind luate în considerație gravitatea

infracțiunii săvârșite, care, potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal face parte din

categoria celor grave.

Instanța de judecată motivat a stabilit categoria și măsura de pedeapsă și,

în așa mod, corect a concluzionat că scopul pedepsei se va obține prin privarea

de libertate a inculpatului.

În speță, este cazul unui concurs de infracțiuni, astfel primă instanță corect

a aplicat pedeapsa definitivă în condițiile art. 84 alin. (4) Cod penal.

Temeiuri pentru aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de

lege sau pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de

probațiune nu sunt constatate.

sentinței și deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Recurenta a invocat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, în special că în acțiunile inculpatului lipsesc

elementele infracțiunii.

Totodată, inculpatului s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

7

În cadrul cercetării judecătoreștii, au fost numite expertiza psihiatrico -

legală și expertiza psihiatrico-psihologică, stabilindu-se că inculpatul a comis

infracțiunea imputată având responsabilitate redusă, fiind o personalitate cu

retard mintal și psihoimatură, în timpul consumării evenimentelor, pe fundal de

personalitate imatură severă, cu lipsă de prognoză și autocontrol, el a acționat în

condiții de discernământ diminuat, având capacitate de prevedere și, îndeosebi,

de deliberare a acțiunilor sale limitată, incompletă, deci, el cade sub incidența art.

231 Cod penal (raport de expertiză psihiatrico-legală staționară nr. 7sn-2016).

Potrivit raportului de expertiză nr. 201835A0545 din 09.10.2018, la

momentul comiterii infracțiunii, expertizatul Savițchi E. manifesta insuficiență

cognitivă datorată retardului mental moderat. Acesta se manifestă prin dificultăți

de procesare analitică a procesului de gândire, dar nu abolește capacitatea

conștientizării caracterului acțiunilor sale.

Concluzia instanței de fond, bazată pe raportul expertului, precum că,

retardul mintal al inculpatului nu abolește capacitatea conștientizării caracterului

acțiunilor sale nicidecum nu demonstrează că inculpatul în momentul comiterii

infracțiunii prevedea rezultatul faptei sale și urmărea producerea lui prin

săvârșirea acelei fapte. Aceasta vorbește doar că inculpatul putea înțelege că fapta

pe care o comite nu este una corectă (este o faptă rea) și nu mai mult. Alte probe

care ar demonstra prezența în acțiunile inculpatului a intenției directe în comiterea

infracțiunii imputate nu au fost prezentate de organul de urmărire penală, la fel

cum n-a fost demonstrată prezența motivului de răzbunare, descris în învinuire.

De asemenea, la stabilirea pedepsei instanța de fond a omis să ia în

considerație drept circumstanță atenuantă prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. d) Cod

penal, săvârșirea faptei de o persoană cu responsabilitate redusă.

Totodată, instanța nu a ținut cont de un șir de circumstanțe care micșorează

esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei precum sunt: săvârșirea faptei de o

persoană cu responsabilitate redusă, comportamentul inculpatului în timpul și

după consumarea infracțiunii, lipsa pretențiilor părții vătămate față de inculpat.

Potrivit art. 79 Cod penal, ținând cont de circumstanțele excepționale ale

cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea

infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte

circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,

precum și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvârșite în grup

la descoperirea acesteia, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita

minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai

blândă.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) CPP.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

8

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens.

Sub acest aspect se reține că în recursul ordinar declarat, în pofida

prevederilor enunțate, nu este indicat nici un temei din cele nominalizate în art.

427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) Cod de procedură penală, fiind omisă totalmente

specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei

contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă că, recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, în temeiul când hotărârea atacată

nu conține motivele pe care se întemeiază soluția, instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, nu au fost întrunite

elementele infracțiunii, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie),

se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică

justă a acțiunilor infracționale ale acestuia în baza art. 164 alin. (2) lit. b), e), Cod

penal, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile părții vătămate Poiană V., martorilor Ceban T. și Colcinschii

V., raportul de expertiză medico-legală nr. 250/D din 18.10.2014, că la Buzu O.

au fost depistate: echimoze pe față și brațul stâng, excoriații pe față, cotul drept

9

și spate, care puteau fi cauzate cu pumnii și picioarele, corespund timpului și

circumstanțelor indicate și se clasifică ca vătămare corporală neînsemnată, toate

dovezile fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării lor, instanțele indicând argumentat motivele pentru

care au respins probele și versiunile apărării, instanța de apel pronunțându-se

argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul de pe rol, probele

administrate confirmând concludent prezența în acțiunile inculpatului a

elementelor infracțiunii imputate.

Pe lângă aceasta, conform art. 231 Cod penal, persoana care a săvârșit o

infracțiune ca urmare a unei tulburări psihice, constatată prin expertiza medicală

efectuată în modul stabilit, din cauza căreia nu-și putea da seama pe deplin de

caracterul și legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin este pasibilă

de responsabilitate penală redusă. Instanța de judecată, la stabilirea pedepsei sau

a măsurilor de siguranță, ține cont de tulburarea psihică existentă, care însă nu

exclude răspunderea penală. Potrivit art. 143 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură

penală, expertiza judiciară se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru

constatarea stării psihice a bănuitului, învinuitului, inculpatului – în cazurile în

care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate. Totodată, în materialele

cauzei lipsește o expertiză medicală în care să fi fost constatat că inculpatul a

săvârșit infracțiunea anume în stare responsabilitate penală redusă.

Or, conform expertizelor psihiatrico-legală și psihiatrico-psihologică,

inculpatul manifestă XXXXX XXXXXX, dar care nu îi abolește capacitatea

conștientizării caracterului acțiunilor sale, și aceste împrejurări au fost just luate

în considerare la individualizarea pedepsei aplicate acestuia.

La stabilirea pedepsei, instanțele de fond și de apel, argumentat au luat în

considerare că inculpatul este la evidența medicului psihiatru cu diagnoza:

retardare mentală, dar la locul de trai se caracterizează nesatisfăcător, a mai fost

judecat anterior și a comis o infracțiune gravă, sancțiunea cărei prevede doar

închisoare de la 6 la 10 ani, just au ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, conform căror la aplicarea legii penale se tine cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa

are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică

o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

10

Or, soluția instanțelor de fond și de apel este conformă și jurisprudenței

naționale, potrivit cărei, instanțele urmează să asigure aplicarea măsurilor aspre

de pedeapsă față de persoanele adulte care au săvârșit infracțiuni grave (pct. 17 din

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr. 8 din 11.11.2013, Cu privire la unele

chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a

inculpatului, precum și prevenirii de săvârșire de noi infracțiuni atât din partea

acestuia, cât și a altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului

în care instanțele au apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, 79 alin. (1) Cod penal, eroarea gravă de fapt nu

reprezintă o apreciere greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar, instanța de judecată poate

aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru

infracțiunea respectivă, sau una mai blândă. Astfel, activitatea instanțelor de fond

și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor

cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un

temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită

de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare

în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO,

nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct.

20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția,

că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că au

fost întrunite elementele infracțiunii, că s-au aplicat inculpatului pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este unul vădit

neîntemeiat.

11

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Zgherea Victoria în

numele inculpatului Savițchi Eugen XXX, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei

din 26 noiembrie 2018 și deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din

12 februarie 2019, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 iulie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

12