1ra-2203/2018 — art.187 alin.2 lit.f CP

1ra-2203/2018 — art.187 alin.2 lit.f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-2203/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 04

aprilie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11

septembrie 2018, declarat de avocatul Constantin Ciachir, în numele inculpatului

Mîslițchi Constantin XXX, născut la

xxx, originar și locuitor al Xxx, Xxx, cetățean al R.

Moldova, condamnat anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Chișinău din 06.06.2017, în

baza art. 186 alin. (2) lit. b), d), 90 Cod penal la 3 ani

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 20.12.2017 - 04.04.2018,

instanța de apel: 07.05.2018 - 11.09.2018,

instanța de recurs: 20.11.2018 - 26.12.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

Constantin a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal la 5 ani 6 luni

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, fără amendă.

Conform art. 85 alin. (1) Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei numite

prin sentința Judecătoriei Chișinău din 06.06.2017, i-a fost stabilită pedeapsă

definitivă de 6 ani 5 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis,

începând din 04.04.2018, cu includerea perioadei de reținere din 10.08.2017 până la

11.08.2017.

Mîslițchi Constantin, aflându-se pe str. Varnița 2/4, mun. Chișinău, acționând cu

intenție și având scopul sustragerii bunurilor altei persoane, a sustras în mod deschis

din mâna lui Ciumaș M. un portmoneu din piele, la prețul de 50 lei, în care se aflau

1

bani în sumă de 1000 lei, cauzând părții vătămate o daună considerabilă, în sumă

totală de 1500 lei.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut că a sustras portmoneul părții

vătămate, în circumstanțele expuse de aceasta, regretând cele comise.

Totodată, vina inculpatului este dovedită integral și prin probele administrate,

inclusiv declarațiile părții vătămate Ciumaș M., care a relatat că inculpatul i-a

propus relații intime contra sumei de 400 lei. A doua zi, în timp ce apela serviciul

taxi, inculpatul i-a smuls portmoneul din mână în care avea suma de 1000 lei.

Prejudiciul cauzat în sumă de 1050 lei este unul considerabil, deoarece nu are

venituri majore, nu este angajată oficial în câmpul muncii și nu are surse stabile de

existență. S-a întâlnit cu Mîslițchi C. lângă Procuratura Ciocana, care, în prezența

avocatului, i-a întors banii sustrași, cerându-și iertare. Pretenții materiale sau morale

față de inculpat nu are.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod

penal, ca jaf, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvârșită cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont de prevederile art. 7,

16, 75-78, 85 Cod penal, că inculpatul a comis o infracțiune gravă, anterior a fost

condamnat și a săvârșit din nou o infracțiune cu intenție, în perioada de probațiune,

că circumstanțe atenuante și excepționale nu au fost stabilite, iar în calitate de

circumstanță agravantă fiind reținută - comiterea unei infracțiuni de către o persoană

care anterior a fost condamnată pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză, că

sancțiunea art. 187 alin. (2) Cod penal prevede închisoare de la 5 la 7 ani, cu sau

fără amendă în mărime de la 850 la 1350 unități convenționale, concluzionând că

reeducarea și corectarea lui este posibilă doar prin aplicarea unei pedepse privative

de libertate.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunile inculpatului să fie reîncadrate în

baza art. 187 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea unei pedepse mai blânde și în

conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal.

Apelanta a indicat că partea vătămată a declarat că nu are pretenții față de

inculpat și că suma nu este chiar așa de mare. Prin urmare, luând în considerație

caracterul considerabil a prejudiciului care este estimat, în primul rând, de partea

vătămată, instanța urma să reîncadreze acțiunile inculpatului în baza art. 187 alin.

(1) Cod penal, deoarece victima expres a declarat că pentru ea suma sustrasă nu

reprezintă una considerabilă.

La fel, victima a declarat că are un loc de muncă la o cafenea, concomitent

prestând și servicii sexuale.

Instanța urma să i-a în considerare și personalitatea inculpatului, care, deși are

antecedent penal, și-a schimbat stilul de viață, este angajat în câmpul muncii, își

susține familia, fiind caracterizat pozitiv, căindu-se sincer de cele comise, a restituit

prejudiciul, partea vătămată l-a iertat și a declarat că nu dorește ca el să fie închis.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de

instanțele de judecată, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând lipsuri și

2

restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și a altor persoane. Astfel, executarea pedepsei nu trebuie

să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

septembrie 2018, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond corect a stabilit starea de fapt și

de drept, ce corespunde probelor administrate, just încadrând acțiunile inculpatului

în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal.

Caracterul considerabil sau esențial al daunei cauzate se stabilește luându-se

în considerație valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru partea vătămată,

starea materială și venitul acesteia, existența persoanelor întreținute, alte

circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a victimei.

Astfel, instanța de fond corect a menționat că prejudiciul cauzat părții

vătămate a fost estimat de către aceasta ca unul considerabil, iar în cadrul examinării

cauzei penale victima nu și-a schimbat atitudinea față de valoarea și cuantumul

prejudiciului, ultima nu este angajată oficial în câmpul muncii și nu are surse stabile

de existență.

Inculpatul încearcă să diminueze acțiunile pe care le-a întreprins or, victima a

declarat ferm asupra acțiunilor petrecute, nefiind constatate vre-un conflict anterior

între ea și inculpat, sau un alt motiv de răzbunare, mai mult că partea vătămată a

susținut în ședința de judecată cauzarea prejudiciului considerabil.

Instanța de fond, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, corect a

aplicat prevederile art. 7, 16, 75-77 Cod penal, just a ținut cont că infracțiunea

comisă de inculpat este una gravă, că lipsesc circumstanțe atenuante, cea agravantă

fiind comiterea unei infracțiuni de către o persoană care anterior a fost condamnată

pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză, că temei pentru aplicarea art. 90

Cod penal nu s-a constatat, deoarece inculpatul a săvârșit infracțiunea în termenul de

probațiune, a continuat activitatea criminală, întemeiat concluzionând că ultimul

urmează a fi supus răspunderii penale sub formă de închisoare, cu executarea ei

reală, fără pedeapsa complimentară, luând în considerație starea materială a

inculpatului, care nu are venituri stabile, are o vârstă tânără, a recuperat victimei

prejudiciul cauzat, corect aplicând în privința lui și prevederile art. 85 alin. (1) Cod

penal.

casarea hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunile

inculpatului să fie recalificate în baza art. 187 alin. (1) Cod penal, stabilindu-i o

pedeapsă minimă, nonprivativă de libertate.

Recurentul a invocat că calificativul din lit. f) al alin. (2) art. 187 Cod penal -

cauzarea de daune în proporții considerabile, nu a fost confirmată.

Potrivit alin. (2) art. 126 Cod penal, caracterul considerabil sau esențial al

daunei cauzate se stabilește luându-se în considerare valoarea, cantitatea și

însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența

persoanelor întreținute, alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării

materiale a victimei.

3

Instanțele judecătorești au ignorat fără temei cererea părții vătămate, care

confirmă că inculpatul i-a recuperat prejudiciul cauzat, ea l-a iertat și suma sustrasă

pentru aceasta nu reprezintă una considerabilă.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod

de procedură penală, că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) și 12) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale, când faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent

că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică justă a acțiunilor

infracționale ale acestuia în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile

părții vătămate din care rezultă că inculpatul i-a sustras în mod deschis portmoneul,

în care avea bani în sumă de 1000 lei, iar prejudiciul cauzat în mărime totală de

1050 lei, fiind pentru ea unul considerabil, toate probele fiind apreciate în

conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanța

de apel indicând argumentat și detailat motivele pentru care a respins dovezile și

versiunile apărării, probele administrate pe caz demonstrând concludent că faptelor

săvârșite li s-au dat o încadrare juridică corectă.

Totodată, soluția instanțelor coroborează cu prescripțiile din art. 126 alin. (2)

Cod penal, potrivit căror, caracterul considerabil al daunei cauzate se stabilește

luîndu-se în considerare valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru

victimă, starea materială și venitul acesteia, alte circumstanțe care influențează

esențial asupra stării materiale a victimei.

Or, împrejurările nominalizate se regăsesc în speța de pe rol, în cadrul

cercetării judecătorești fiind prezentate probe certe, care dovedesc că prejudiciul

cauzat părții vătămate este întemeiat estimat de ea ca considerabil, deoarece nu este

angajată oficial în câmpul muncii și nu are surse stabile de existență.

În același timp, la stabilirea pedepsei inculpatului instanțele argumentat au

ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75, 85 alin. (1) și (3), 90 alin. (10) Cod penal,

4

conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod și în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei

și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia. În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei săvîrșește în perioada de probațiune o nouă infracțiune intenționată,

instanța de judecată îi stabilește o pedeapsă în condițiile art. 85 Cod penal. Dacă,

după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei,

condamnatul a săvîrșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime

sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei

stabilite de sentința anterioară. Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentințe

trebuie să fie mai mare decît pedeapsa stabilită pentru săvîrșirea unei noi infracțiuni

și decît partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin sentința anterioară a instanței

de judecată.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că

obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi

înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (

hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiate doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită

a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

5

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, inclusiv în latura

pedepsei, în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea, este o competență și

prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea

acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007,

pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

faptelor săvârșite li s-au dat o încadrare juridică corectă, că s-au aplicat inculpatului

pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul de pe rol este

vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul ordinar urmează a fi declarat

inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Constantin Ciachir,

împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 04 aprilie 2018 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 11 septembrie 2018, în privința inculpatului

Mîslițchi Constantin Xxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 25 ianuarie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6