1ra-1912/ 2020 — art. 186 alin. 2 lit. d; 186 alin. 2 lit. d CP

1ra-1912/ 2020 — art. 186 alin. 2 lit. d; 186 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1912/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 09 ianuarie

2020 și deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Bălți din 07 iulie 2020, declarate de

avocata Natalia Uncu și inculpata

Belevschi Irina

anterior condamnată prin:

1) sentința Judecătoriei Chișinău din 18.09.2019,

în baza art. 27, 186 alin. (2) lit. d), 84 alin. (4) Cod penal,

la 4 ani și 7 luni închisoare.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 16.02.2018 – 09.01.2020,

instanța de apel: 29.01.2020 – 07.07.2020,

instanța de recurs: 01.09.2020 – 18.11.2020.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Belevschi Irina a fost

condamnată în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal la 1 an închisoare și în baza art.

186 alin. (2) lit. d) Cod penal la 1 an închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-

a fost stabilită pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate

prin sentința respectivă și prin sentința Judecătoriei Chișinău din 18.09.2019, i-a fost

stabilită pedeapsă definitivă de 5 ani și 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar

de tip semiînchis, pentru femei, din 17 iulie 2019.

15:10 până la ora 15:40, inculpata Belevschi Irina, aflându-se în incinta magazinului

alimentar ”Evridica” situat pe str. xxxx, mun. xxxx, acționând cu intenția îndreptată

spre sustragerea bunurilor altei persoane, fiind conștientă de caracterul prejudiciabil al

1

acțiunilor ei și urmările lor, folosindu-se de neatenția vânzătoarei Selina Natalia, care

și-a lăsat fară supraveghere pe tejgheaua magazinului telefonul său mobil de model

”Samsung Galaxy J7” cu numerele de IMEI 1: xxxx și IMEI 2: xxxx, asigurându-se

că nu este observată de nimeni, a sustras pe ascuns telefonul mobil menționat, cauzând

părții vătămate o daună în proporții considerabile în sumă de 8190 de lei.

Tot ea, urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, la

25.08.2017, în jurul orelor 17.00, aflându-se în mun. xxxx, str. xxxx, în magazinul

”MAȘTER PROFESSIONAL”, din interes material și profitând de faptul că nu este

observată de nimeni, a sustras de pe tejghea un telefon mobil de culoare aurie de model

”Samsung A7”, IMEI: xxxx, cu cartela Sim ”Orange” nr. xxxx, lăsat de partea vătămată

Bodrug Mariana, cauzându-i un prejudiciu în proporții considerabile, în sumă de 6100

lei.

Instanța a reținut că inculpata a recunoscut în totalitate faptele indicate în

rechizitorii, solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Dat fiind că probele administrate au dovedit pe deplin vinovăția inculpatei,

acțiunile ei au fost încadrate pe art. 186 alin. (2) lit. d) și art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 75-88 Cod penal

și de faptul că inculpata a săvârșit două infracțiuni mai puțin grave, care se pedepsesc

cu amendă în mărime de la 650 la 1350 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau cu închisoare de până la

4 ani, că au fost stabilite circumstanțe agravante - săvârșirea infracțiunii de către o

persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune similară, cea atenuantă

fiind – căința sinceră, că aceasta nu este angajată în câmpul muncii, nu are vreo

ocupație utilă, anterior a mai fost condamnată, iar pedepsele aplicate nu au fost în

măsură să realizeze prevenția specială, luând în considerare și prevederile art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, potrivit căror beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, concluzionând că corectarea și reeducarea ei

este posibilă doar prin aplicarea pedepsei închisorii.

Apelanta a indicat că nu este de acord parțial cu sentința, în latura pedepsei

aplicate.

apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a indicat că, prima instanță motivat a stabilit pedeapsa aplicată

inculpatei, acordând deplină eficiență prevederilor art. 2, 7, 61 alin. (2), 75, 76, 78 Cod

penal, precum și ținând cont de gravitatea infracțiunilor comise, de motivul acestora,

de personalitatea vinovatului, de circumstanțele atenuante și agravante, de condițiile

de viață ale familiei acesteia, precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării ei.

Ori, pedeapsa aplicată de instanța de fond este echitabilă și legală, ținându-se

cont de gravitatea și motivul infracțiunii săvârșite - infracțiune mai puțin gravă, cu scop

de profit, de personalitatea celui vinovat, activitatea infracțională anterioară și

2

condamnarea penală, modul de viata, se află la evidența medicului narcolog ca

consumator de droguri, circumstanțele atenunate - căința sinceră, contribuirea la

descoperirea infracțiunii, și agravante - săvârșirea infracțiunii de către o persoană care

anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară și pentru alte fapte cure au

relevanță pentru cauză, condițiile acesteia de viață și influența pedepsei asupra

corectării și reeducării ei.

Activitatea infracțională anterioară a fost confirmată prin revendicare și copia

sentinței, din care rezultă comiterea infracțiunilor de furt.

Fiind anterior condamnată, inculpata nu și-a făcut concluzii, n-a apreciat

încrederea acordată și din nou a sfidat legile statului, comițând din nou infracțiuni de

furt.

Astfel, în privința inculpatei nu puteau fi aplicate prevederile art. 96 alin. (1) Cod

penal, care prevede că femeilor condamnate gravide și persoanelor care au copii în

vârstă de până la 8 ani, cu excepția celor condamnate la închisoare pe un termen mai

mare de 5 ani pentru infracțiuni grave, deosebit de grave și excepțional de grave,

infracțiuni prevăzute la cap. I, II, III, VII, VIII, XIII și XVI, instanța de judecată le

poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani.

Din textul legii menționate rezultă faptul, că este prerogativa instanței de

judecată să aprecieze amânarea executării pedepsei inculpatei, ținând cont de totalitatea

condițiilor prevăzute de lege și personalitatea inculpatei, ultima fiind condamnată de

mai multe ori, executând pedeapsa în penitenciar, a comis un șir de contravenții, pentru

care a fost sancționată, este consumator de droguri și se află la evidența medicului

narcolog la locul de trai, copiii săi se află în îngrijirea mamei sale, nu are un loc de

muncă care să-i aducă venit și să întrețină familia.

În asemenea circumstanțe, doar pedeapsa închisorii, cu executare reală, va

asigura corectarea ei, altă pedeapsa nu va reuși să mențină scopul pedepsei penale

prevăzut la art. 61 Cod penal de restabilirea echității sociale, corectarea și

resocializarea ei, precum și prevenirea sâvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane, va fi atins doar prin executarea reală de către

inculpată a pedepsei cu închisoare.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatei să-i fie

stabilită o pedeapsă mai blândă, cu aplicarea prevederilor art. 96 Cod penal.

Recurenta a invocat că, la stabilirea pedepsei, instanțele nu au ținut cont că

inculpata a recunoscut benevol și integral vinovăția, se caracterizează pozitiv, la

evidența medicului psihiatru nu se află, existența circumstanțelor atenuante - căința

sinceră.

Mai mult, instanțele neîntemeiat au respins aplicarea art. 96 Cod penal, care

prevede amânarea executării pedepsei pentru femei gravide și persoane care au copii

în vârstă de până la 8 ani, inculpata având la întreținere doi copii, dar, care la moment

sunt la întreținerea bunicii, însă care vor fi în siguranță la întreținerea și educația mamei

lor, Belevschi Irina, căreia îi revine obligația de îngrijire, ocrotire și educare a propriilor

copii.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 425, 427 , 435 CPP.

5.1 A declarat recurs ordinar și inculpata, solicitând casarea parțială a hotărârilor

3

adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai

blândă.

Recurenta a invocat că, instanțele de fond și de apel, la stabilirea pedepsei nu au

ținut cont de prevederile art. 76, 78 alin. (1), 79 alin. (1), 80 Cod penal, de faptul că

are la întreținere 2 copii minori și 2 părinți în vârstă.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Însă, în recursurile avocatei și inculpatei, în pofida prevederilor enunțate, nu este

indicat niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

fiind omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea

ilegalității deciziei contestate în acest sens (pct. 5., 5.1. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursurile nu întrunesc condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursurile

ordinare ale avocatei și inculpatei cu circumstanțe în fapt și în drept, care le-ar justifica

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurenți.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile ordinare, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5., 5.1. din decizie),

se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor atacate, inclusiv

cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele

de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatei, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând

corect cont de prevederile art. 7, 61, 75, 84 Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

4

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. Dacă o persoană este declarată vinovată de

săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna

din ele, instanța de judecată, pronunțând pedeapsa pentru fiecare infracțiune aparte,

stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni prin cumul, total sau parțial,

al pedepselor aplicate. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute

de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

În consecutivitatea enunțată, instanțele de fond și de apel just au concluzionat că

în cazul în care inculpata a săvârșit două infracțiuni mai puțin grave, a mai fost

condamnată, chiar și în prezența circumstanțelor invocate de recurenți, aplicarea-i unei

pedepse mai blânde, ar reprezenta o soluție inechitabilă, inadecvată și disproporțională

în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite și a scopului pedepsei penale

sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatei, prevenirii săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea ei, cât și a altor persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatei

în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, se observă că recursurile declarate, potrivit argumentelor

invocate și reproduse în pct. 5, 5.1 din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura

pedepsei aplicate inculpatei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 96 alin. (1) Cod penal, art. 27, 414 alin. (1) și

(2) Cod de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria

sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Persoanelor

care au copii în vârstă de până la 8 ani, instanța de judecată le poate amâna executarea

pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl

propune avocata și inculpata este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe,

care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod

de procedură penală și, astfel, invocarea doar acestei chestiuni în recursurile ordinare,

la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile vizate au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

5

sens (pct. 2. – 5., 5.1 din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au

fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate

servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița

versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel,

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că s-au aplicat

inculpatei pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursurile

ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursurilor înaintate în cazul în care se constată că acestea

sunt vădit neîntemeiate.

Astfel, odată ce sunt vădit neîntemeiate, recursurile de pe rol urmează a fi

declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare, declarate de avocata Natalia Uncu și

inculpata Belevschi Irina xxxx, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 09 ianuarie

2020 și deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Bălți din 07 iulie 2020, pe motiv că

sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 11 decembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6