1ra-896/2019 — art.187 alin. 2 lit.f CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.187 alin. 2 lit.f CP
- Temei legal
- art.427 alin.1 pct.6,10 CPP
1ra-896/2019 — art.187 alin. 2 lit.f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 1ra-896/2019
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
12 iunie 2019 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:
Președinte Vladimir Timofti
Judecători Anatolie Țurcan
Elena Cobzac
examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către
procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău Scutelnic Cătălin, prin care se solicită
casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 ianuarie 2019, în cauza
penală în privința lui
Șolcov Ivan XXXXX, născut la XXXXX,
originar și domiciliat în mun. XXXXX, str.
XXXXXX, nr.XX, ap.XX.
Termenul de examinare a cauzei:
Prima instanță: 19.03.2018– 19.10.2018;
Instanța de apel: 20.11.2018–29.01.2019;
Instanța de recurs: 22.03.2019 – 12.06.2019;
Asupra admisibilității recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul
penal,
C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 19 octombrie 2018
examinată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală în conformitate cu
prevederile art.3641 Cod de procedură penală, Șolcov Ivan a fost recunoscut vinovat și
condamnat:
- în baza art.187 alin.(2) lit. b) și f) Cod penal la 3 ani, 6 luni închisoare, fără amendă;
- în baza art.187 alin.(2) lit. f) Cod penal, 3 ani închisoare, fără amendă.
În temeiul art.84 alin.(1) Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, definitiv
i s-a stabilit pedeapsa – 3 ani 7 luni închisoare, fără amendă.
În conformitate cu prevederile art.90 Cod penal, pedeapsa stabilită a fost suspendată
condiționat pe un termen de probațiune de 2 ani.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță, în fapt, a constatat că I. Șolcov la
24 noiembrie 2017, aproximativ la ora 2130 urmărind scopul sustragerii deschise a
bunurilor altei persoane, în timp ce se afla în incinta farmaciei „Felicia” din mun. Chișinău,
str. Albișoara, nr.80/5A, împreună și de comun acord cu o altă persoană în privința căreia
cauza penală a fost disjungată, în mod deschis au sustras de pe rafturi bunuri materiale în
sumă totală de 615 lei, după care a fugit de la locul comiterii faptei, prin ce a cauzat SRL
„Econord-InD” daune în proporții considerabile.
I. Șolcov la 13 ianuarie 2018, aproximativ la ora 1130 urmărind scopul sustragerii
1
deschise a bunurilor altei persoane, în timp ce se afla în incinta magazinului „Linella” din
mun. Chișinău, str. V. Alecsandri, nr.143, în mod deschis a sustras de pe rafturi bunuri
materiale în sumă totală de 295 lei, după care a fugit de la locul comiterii faptei, prin ce a
cauzat SRL „Moldretail Group” daune în proporții considerabile.
Sentința a fost atacată cu apel de către acuzatorul de stat, care a solicitat casarea
parțială a acesteia în partea stabilirii pedepsei cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care
I. Șolcov să fie condamnat:
- în baza art.187 alin.(2) lit. b) și f) Cod penal (epizodul Econord-Ind) SRL, la 4 ani,
8 luni închisoare, fără amendă;
- în baza art.187 alin.(2) lit. f) Cod penal (epizodul Moldretail Group) la 4 ani, 8 luni
închisoare, fără amendă.
În conformitate cu prevederile art.84 alin.(1) Cod penal, prin cumul parțial al
pedepselor aplicate, definitiv a i se stabili pedeapsa – 5 ani 3 luni închisoare, cu executarea
în penitenciar de tip semiînchis.
În argumentarea apelului procurorul a invocat, că pedeapsa stabilită de prima instanță
este prea blândă, la numirea căreia instanța nu a ținut cont de prevederile art.61,75 Cod
penal și de persoana lui I. Șolcov, care este predispus la comiterea infracțiunilor, or, în
privința acestuia anterior au fost pornite mai multe cauze penale, însă, care au fost încetate
pe motivul împăcării părților.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 ianuarie 2019, apelul
declarat a fost respins ca nefondat.
În motivarea soluției adoptate Colegiul a reținut că instanța de fond la examinarea
cauzei a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma prevederilor art.101 Cod de
procedură penală, probe, care în ansamblu dovedesc cu certitudine vinovăția lui I. Șolcov
în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.art.187 alin.(2) lit. b) și f) și 187 alin.(2) lit. f)
Cod penal.
Instanța de apel a respins alegațiile apelantului prin care se indică că inculpatului i
s-a stabilit o pedeapsă prea blândă și a indicat că soluționând chestiunea dată prima instanță
a ținut cont pe deplin de prevederile art.art.7, 61 și 75 Cod penal.
Astfel, Colegiul penal a menționat, că pedeapsa stabilită este echitabilă și
proporțională în raport cu gravitatea infracțiunilor săvârșite, cu personalitatea lui I. Șolcov,
care a recunoscut vina, la medicul narcolog și psihiatru nu se află, pentru prima dată a fost
atras la răspundere penală, a recuperat prejudiciile cauzate prin infracțiunile comise.
Totodată, Colegiul a reținut că prima instanță just a concluzionat despre posibilitatea
aplicării în privința inculpatului a prevederilor art.90 Cod penal, în speță nefiind stabilite
careva impedimente pentru aplicarea prevederilor normei date, astfel fiindu-i oferită
inculpatului posibilitatea reală de a-și dovedi corectarea sa prin comportament exemplar.
Tot aici instanța de apel a reținut că la individualizarea pedepsei s-a ținut cont și de
valoarea bunurilor sustrase de către inculpat în mărime de 615 lei de la farmacia „Felicia”
și de 295,20 lei de la magazinul „Linella”.
În concluzie Colegiul penal a menționat că pedeapsa stabilită inculpatului este în
corespundere și cu regula nr. 6 din Recomandarea nr.R (92) 16 a Comitetului de miniștri
către statele membre referitoare la regulile europene asupra sancțiunilor aplicate în
comunitate, potrivit căreia „natura și durata sancțiunilor și măsurilor aplicate în comunitate
trebuie de asemenea să fie proporțională cu gravitatea infracțiunii pentru care un delincvent
a fost condamnat sau o persoană este inculpată, cât și cu situația personală a acesteia ținând
cont de circumstanțele săvârșirii infracțiunii.”
2
Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, cu recurs ordinar a contestat-o
acuzatorul de stat, care invocând temeiurile de drept prevăzute la art. 427 alin. (1) pct.6),10)
Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în
aceiași instanță în alt complet de judecată.
În motivarea soluției solicitate s-au invocat următoarele argumente:
-la aplicarea pedepsei inculpatului instanțele practic nu au argumentat în nici un fel
oportunitatea aplicării în privința acestuia a pedepsei diminuate spre minimul numit;
- instanțele nu au luat în considerație că inculpatul nu a comis o singură infracțiune,
dar mai multe infracțiuni grave;
- suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului,
reprezintă o soluție de pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și
disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunilor săvârșite;
- în speță nu au fost stabilite careva circumstanțe atenuante, iar pedeapsa aplicată nu
va atinge scopul prevăzut la art.61 Cod penal;
- recunoașterea vinovăției în sine este o circumstanță care permite aplicarea
prevederilor art.3641 Cod de procedură penală și nu poate fi catalogată ca o circumstanță
atenuantă în sensul art.76 Cod penal;
- instanța de apel nu a judecat fondul cauzei în latura pedepsei penale în conformitate
cu rigorile legale și a aplicat o pedeapsă individualizată contrar prevederilor legale;
- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar
hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport cu
materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal dispune inadmisibilitatea acestuia,
din următoarele considerente.
Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanție de apel pot fi
supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel
doar în cazurile stipulate în acest articol.
În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanție de
apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este
vădit neîntemeiat.
Din conținutul recursului rezultă că recurentul invocă temei de recurs pct.6) și 10)
alin.(1) al art.427 Cod de procedură penală, care stipulează, că hotărârile instanție de apel
pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de
apel, când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau
hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse
individualizate contrar prevederilor legale.
Verificând legalitatea hotărârilor atacate sub aspectele invocate, Colegiul penal
reține că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmarea în speța dată.
Totodată, Colegiul penal reține că acuzatorul de stat este de acord cu starea de fapt
stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor făptuitorului,
însă critică hotărârile contestate în partea pedepsei, nefiind de acord cu termenul de
pedeapsă stabilit și cu aplicarea prevederilor art.90 Cod penal.
În acest sens, instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele
reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea
dispozițiilor de drept formal și material.
Astfel, instanța de recurs consideră că, în mod just, instanța de apel a menținut
3
sentința primei instanțe, concluzionând că la soluționarea chestiunii cu privire la pedeapsa
inculpatului, instanța de fond echitabil a stabilit categoria și măsura de pedeapsă, relevând
în cuprinsul sentinței circumstanțele cauzei și anume - gradul prejudiciabil al faptelor
comise, persoana celui vinovat, circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea,
examinarea cauzei în ordinea procedurii prevăzute de art.3641 Cod de procedură penală,
corect menționând că scopul pedepsei poate fi atins fără punerea în executare a pedepsei.
Așadar, lui I. Șolcov în baza art.187 alin.(2) lit. b) și f) Cod penal, i-a fost stabilită
pedeapsa închisorii pe un termen de 3 ani 6 luni și respectiv în baza art.187 alin.(2) lit. f)
Cod penal, 3 ani, iar în conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) Cod penal, definitiv i-a
fost stabilit 3 ani și 7 luni închisoare, fără amendă, executarea pedepsei fiind suspendată
condiționat pe un termen de probațiune de 2 ani.
Conform art.90 alin.(1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un
termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru
infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele
cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca aceasta să
execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei
aplicate vinovatului pe un termen de probă, în limitele de la 1 la 5 ani.
Excepție de la aceasta regulă, potrivit art.90 alin.(4) Cod penal fac doar infracțiunile
deosebit de grave, excepțional de grave, cât și cazurile recidivei periculoase sau deosebit
de periculoase.
În continuare Colegiul menționează că, sancțiunea art.187 alin.(2) Cod penal, în baza
cărora a fost condamnat I. Șolcov, prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 7 ani, iar potrivit
art.16 Cod penal, acestea fac parte din categoria infracțiunilor grave, în speță nefiind
prezentă starea de recidivă periculoasă sau deosebit de periculoasă.
Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să înjosească
demnitatea persoanei condamnate.
La stabilirea pedepsei, instanța de judecată, urmează să țină cont de gravitatea
infracțiunii săvârșite, de motivul săvârșirii, de persoana celui vinovat de toate
circumstanțele cauzei.
Pedeapsa penală, potrivit art.61 Cod penal, este o măsură de constrângere statală și
un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, care are drept scop restabilirea
echității sociale, corectarea acestuia, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din
partea condamnaților, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pe lângă scopul
său represiv, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul
făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie
individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii
penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a
pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și
autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Colegiul penal menționează că, reieșind din criteriile generale de individualizare a
pedepsei prevăzute la art.75 Cod penal, instanța de judecată îi stabilește persoanei
recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni o pedeapsă echitabilă în limitele fixate
în articolul corespunzător din partea specială a Codului penal și în strictă conformitate cu
dispozițiile Părții generale a acestuia.
Astfel, deși inculpatul a comis două infracțiuni grave, însă faptul că acesta a
recunoscut vina, s-a căit sincer de cele comise, a recuperat prejudiciul cauzat, și este pentru
4
prima dată atras la răspundere penală, au permis instanției de judecată, să-i aplice lui
I. Șolcov o pedeapsă echitabilă, care corespunde prevederilor art.art.7, 61, 75 și 90 Cod
penal, hotărâre, pe care Colegiul penal o apreciază ca fiind corectă și legală.
Cu referire la argumentul recurentului, precum că hotărârea atacată nu cuprinde
motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul penal remarcă faptul că recursul repetă
textul apelului, argumentele expuse de recurent fiind anterior invocate în apel, iar instanța
de apel în conformitate cu prevederile art.414 Cod de procedură penală, s-a pronunțat
argumentat și detaliat asupra acestora.
Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanție de apel cuprinde fondul apelului
și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea acestuia, precum și motivele
adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.
Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de apel
fiind argumentată, motivată și conform prevederilor art.394 Cod de procedură penală.
Generalizând cele menționate mai sus Colegiul penal conchide că instanțele de fond,
ținând cont de gravitatea infracțiunilor, de consecințele survenite, de cuantumul
prejudiciului cauzat de I. Șolcov în mărime de 615 lei de la farmacia „Felicia” și de 295,20
lei de la magazinul „Linella”, precum și de persoana inculpatului, corect i-au stabilit
acestuia pedeapsa închisorii pe un termen de 3 ani și 7 luni, iar la aplicarea prevederilor
art.90 Cod penal, nu au fost stabilite careva impedimente.
Analizând materialele cauzei în raport cu motivele invocate în prezentul recurs,
Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea hotărârii
judecătorești contestate de către procuror, impunându-se în consecință inadmisibilitatea
recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală,
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de
circumscripție Chișinău Scutelnic Cătălin, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de
Apel Chișinău din 29 ianuarie 2019, în cauza penală în privința lui Șolcov Ivan, ca fiind
vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 iulie 2019.
Președinte Vladimir Timofti
Judecători Anatolie Țurcan
Elena Cobzac
5