1ra-1158/2019 — art. 201-1 alin. 1 lit. a CP

Dosarul nr. 1ra-1158/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei 25 ianuarie 2019

și deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Cahul din 14 martie 2019, declarat de

procurorul-șef al Procuraturii de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru, în

cauza penală în privința inculpatului

Tricolici Vadim XXXXX,

Termenul de examinare,

instanța de fond: 03.12.2018 - 25.01.2019,

instanța de apel: 14.02.2019 - 14.03.2019,

instanța de recurs: 02.05.2019 - 12.06.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Tricolici

Vădim a fost condamnat în baza art. 2011 alin. (1) lit. a) Cod penal la 110 ore de

muncă neremunerată în folosul comunității.

Solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea de la inculpat a

cheltuielilor judiciare în mărime de 640,00 lei, a fost respinsă ca fiind

neîntemeiată.

1

inculpatul Tricolici Vadim, aflându-se în domiciliul său din s. Brînza, r-nul Cahul,

fiind în stare de ebrietate alcoolică, ca urmare a unui conflict izbucnit cu

concubina XXXX XXXXX, cu care locuiește în același domiciliu, urmărind

scopul săvârșirii violenței în familie în privința unui membru al familiei, i-a

aplicat mai multe lovituri cu pumnii în regiunea feței, cauzându-i excoriații pe

nas și fractura osului nazal, care condiționează dereglarea sănătății de scurtă

durată și se califică ca vătămare corporală ușoară.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina și a solicitat examinarea

cauzei în procedură specială, în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură

penală, deoarece este de acord cu calificarea juridică a acțiunilor și nu dorește

administrarea de noi probe.

Astfel, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 2011 alin. (1)

lit. a) Cod penal, ca violența în familie, adică acțiunea intenționată comisă de un

membru al familiei în privința altui membru al familiei, manifestată prin

maltratare, soldată cu vătămare ușoară a integrității corporale.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61,

75 Cod penal.

Totodată, instanța a statuat că rapoartele de expertiză medico-legale au fost

ordonate de către organul de urmărire penală pentru constatarea leziunilor

corporale ale părții vătămate în urma săvârșirii infracțiunii de inculpat, acestea

fiind acțiuni procesuale ce țin de administrare probatoriului și formularea

învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.

În consecință, solicitarea procurorului privind încasarea din contul

inculpatului a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea rapoartelor de expertiză

medico-legale este neîntemeiată, or, potrivit art. 227 alin. (1), (3) și art. 229 alin.

(1) Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare unt cheltuieli suportate potrivit

legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din

sumele alocate de stat.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care să fie dispusă încasarea cheltuielilor judiciare de 640 lei din contul

inculpatului.

Apelantul a indicat că, potrivit art. 143 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură

penală, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru

constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității

corporale.

Astfel, argumentul instanței că statul are obligația de a demonstra vinovăția

persoanei, nu este plauzibil, în situația în care, statul și-a onorat această obligația,

a demonstrat prin acțiuni de procedură legală vinovăția persoanei, și pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal a suportat cheltuieli, iar art. 229

Cod de procedură penală, indică direct că, condamnatul poate fi obligat la

recuperarea cheltuielilor judiciare.

2

Potrivit art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, instanța poate elibera de

plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul sau persoana care

trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau

dacă plata cheltuielilor judiciare poate influența substanțial asupra situației

materiale al persoanelor care se află la întreținerea lor.

În speță, nefiind constatat nici unul din cazurile în care inculpatul ar fi putut

să fie eliberat de plata cheltuielilor judiciare.

2019, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală,

prevede că expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul nominalizat, inclusiv și în

cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză (art. 143 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală).

Drept urmare, în cazurile când expertiza este dispusă de către organul de

urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de

stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei sunt achitate din contul

mijloacelor bănești bugetului de stat.

Astfel, conform raportului de constatare nr. 201811P0808 din 06 noiembrie

2018 la suma de 320 lei și raportului de expertiză judiciară nr. 201811D0397 din

13 noiembrie 2018, la suma de 320 lei, investigația a fost dispusă de către organul

de urmărire penală în vederea acumulării probelor care confirmă vinovăția

inculpatului, fiind acțiune procesuală ce ține de administrarea probatoriului în

vederea posibilității formulării învinuirii și atragerea persoanei la răspundere

penală, acțiune care este pusă în sarcina părții acuzării.

Potrivit art. 75, alin. (3) din Legea cu privire la expertiza judiciară și

statutul expertului judiciar nr. 68 din 14.04.2016 (M.O. nr. 157-162/316 din

10.06.2016), se stipulează că, (3) în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea

expertizei sânt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul

alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură

penală.

În această ordine de idei, cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în

vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate,

prin numirea efectuării expertizelor judiciare, reprezintă cheltuieli judiciare ce

sunt achitate din bugetul statutului.

Or, efectuarea expertizelor în cauză ține de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, iar în lipsa unei astfel de expertize procurorul ar fi fost în

imposibilitate să încadreze juridic corect acțiunile inculpatului si să formuleze

învinuirea acestuia, și ulterior, în instanța de judecată să demonstreze săvârșirea

infracțiunii.

a declarat recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel.

3

Recurentul a invocat că, conform art. 229 alin. (1) Cod de procedură

penală, cheltuielile judiciare sânt suportate de condamnat sau sânt trecute în

contul statului.

În primul rând, cheltuielile de efectuarea expertizelor judiciare sunt în

legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală.

În al doilea rând, chestiunea cine suportă cheltuielile respective, trebuie

soluționată reieșind din prevederile art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală,

care pe prim plan pune pe condamnat responsabil de aceste cheltuieli, și doar dacă

condamnatul nu este în stare, din diferite motive, invaliditate, incapacitatea

juridică etc., cheltuielile sunt trecute în contul statului.

În al treilea rând, în dispozitivul deciziei instanței de apel lipsesc soluții

privind cheltuielile judiciare, așa cum cere art. 385 alin. (1) pct. 14) și art. 397

pct. 5) Cod de procedură penală, în coroborare cu art. 229 alin. (1) Cod de

procedură penală, ori, cheltuielile judiciare sunt suportate de către inculpat sau

sunt trecute în contul statului.

Simpla soluție de respingere a cerinței procurorului privind încasarea

cheltuielilor judiciare nu este o soluție procesuală, deplină și legală.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

procurorului, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală, corect ținând

cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței,

instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să

plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru

constatarea gradului vătămărilor corporale cauzate victimei, instanțele just,

argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță, cheltuielile

pentru efectuarea expertizei chimice urmează a fi făcută din contul mijloacelor

4

bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul acuzării.

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și

(2) a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul

să recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor

de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei

în aspectul cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un

temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită

de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița versus Moldova).

Totodată, cu referire la argumentul recurentului că în dispozitivul deciziei

instanței de apel lipsesc soluții privind cheltuielile judiciare, se reține că art. 415

alin. (1) pct. 1) lit. c) Cod de procedură penală, nu obligă instanța de apel să repete

în dispozitivul deciziei adoptate soluția dată de prima instanță, în cazul în care

respinge apelul ca nefondat cu menținerea sentinței atacate.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și

că recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

5

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul-șef al

Procuraturii de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru, împotriva sentinței

Judecătoriei 25 ianuarie 2019 și deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Cahul

din 14 martie 2019, în cauza penală în privința lui Tricolici Vadim XXXXX, pe

motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 05 iulie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6