1ra-1087/2019 — art. 151 alin. 1 CP

1ra-1087/2019 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1087/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 29

iunie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 martie 2019,

declarate de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Dorina Tăut, de

avocatul Valentin Balan în numele inculpatului

Bușila Ion XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 06.07.2016 - 29.06.2018,

instanța de apel: 13.02.2019 – 12.03.2019,

instanța de recurs: 19.04.2019 - 29.05.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal la 5 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probațiune de 1 an.

Acțiunea civilă înaintată de Sitdîcov M. a fost admisă în principiu, urmând ca

asupra cuantumului să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

inculpatul Bușila I., aflându-se pe XXXXXX XX, XXXXXX, în cadrul unui

conflict cu Sitdîcov M., intenționat i-a aplicat o lovitură cu piciorul peste piciorul

stâng al acestuia cauzându-i, conform raportului de expertiză medico-legală nr.

1540/D din 24.06.2016, vătămare gravă a integrității corporale, care este periculoasă

pentru viață.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că, fiind la

serviciu, în calitate de paznic, pe la orele 04.00 a văzut cum partea vătămată a ieșit

din bar cu o halbă în mână. I-a strigat să se oprească, apoi a alergat în urma lui, l-a

atins, din viteză și amândoi au căzut la pământ, s-au rostogolit, iar halba pe care o

1

avea în mână partea vătămată s-a spart. De sub haina părții vătămate au căzut două

scurte. Presupunând că acesta le-a furat de la cineva din bar, a chemat poliția. Nu i-a

aplicat lovituri părții vătămate intenționat, iar acesta a căzut jos când a încercat să-l

oprească. Nu a lovit intenționat partea vătămată.

Totodată, vinovăția inculpatului se confirmă prin probele administrate, inclusiv

înștiințarea 903, înregistrată în Registrul de evidență al IP Buiucani la 17.04.2016 cu

nr. 5461, raportul de expertiză medico-legală nr. 1540/D din 24.06.2016, prin care

vătămările depistate la Sitdîcov M. se califică ca vătămări grave ale integrității

corporale.

Afirmațiile inculpatului că nu a lovit partea vătămată, ci doar l-a atins ca să-l

rețină, iar acesta a căzut jos, vătămările corporale nefiind cauzate de el, sunt

declarative, reprezentând o tentativă de a se eschiva de la răspunderea penală.

Or, în cadrul cercetării judecătorești a fost constatat că partea vătămată s-a aflat

în incinta barului în compania mai multor persoane și nimeni nu a prezentat

informația că vătămările corporale i-au fost cauzate până la întâlnirea cu inculpatul.

Prin raportul de expertiză medico-legală s-a constatat imposibilitatea provocării

vătămărilor corporale în urma căderii părții vătămate din poziție verticală. Inculpatul

a recunoscut că între el și partea vătămată a avut loc un conflict, iar martorul Ilușca

D. a comunicat că partea vătămată se plângea că îl doare piciorul anume după

conflictul avut cu inculpatul.

Astfel, împrejurările stabilite infirmă pe deplin versiunea înaintată de inculpat.

Prin urmare, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate pe art. 151 alin. (1)

Cod penal, ca vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, care este

periculoasă pentru viață.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 90 Cod penal,

care prescrie că, dacă la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5

ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este

rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

Astfel, concluzionând că inculpatul nu prezintă pericol pentru societate, are o

vârstă tânără și este caracterizat pozitiv, că lipsesc circumstanțe agravante și că nu are

antecedente penale, reeducarea și corectarea lui este posibilă fără izolare de societate,

cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal la 5 ani

închisoare, cu executare.

Apelantul a indicat că sentința instanței de fond este neîntemeiată în latura

pedepsei.

3.1. Procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Dorina Tăut, a

declarat apel suplimentar, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal

la 5 ani închisoare, cu executare.

2

Apelanta a invocat că, potrivit art. 77 Cod penal, se consideră circumstanță

agravantă săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată

pentru o infracțiune similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză.

Astfel, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28.02.2018, inculpatul a fost

recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal,

procesul penal fiind încetat în legătură cu intervenirea termenului de prescripție.

Instanța de fond nu s-a expus asupra circumstanțelor agravante invocate de

procuror, potrivit căror inculpatul este o persoană violentă, care, deja de două ori, a

săvârșit acțiuni contra sănătății persoanei, cu aplicarea violenței, împrejurări care

exclud cele două circumstanțe atenuante – caracteristica pozitivă și lipsa

circumstanțelor agravante.

Totodată, infracțiunea incriminată inculpatului este una gravă, care se

pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani, aplicarea art. 90 Cod penal favorizându-l

să săvârșească pe viitor acțiuni similare, iar de către alte persoane va fi apreciată ca o

atitudine tolerantă din partea statului a comportamentului prejudiciabil și va diminua

încrederea societății în eficacitatea și echitatea sistemului judiciar.

3.2. A declarat apel și avocatul Valentin Balan, solicitând repunerea în termen

a apelului, casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să

fie achitat.

Apelantul a indicat că a aflat despre sentința pronunțată la 13.02.2019, când a

fost informat despre expedierea dosarului în instanța de apel, pentru examinarea

cererii de apel depusă de acuzare.

Deoarece, inculpatul și apărătorul nu au fost informați despre data pronunțării

sentinței și nu a făcut cunoștință nici cu dispozitivul și nici cu partea motivată a

sentinței, apelul suplimentar cu indicarea motivelor de fapt și de drept, urmează a fi

depus după recepționarea sentinței.

Or, sentința instanței de fond este neîntemeiată și pasibilă anulării.

2019, apelurile procurorilor au fost respinse ca nefondate.

Apelul inițial și apelul suplimentar al avocatului au fost respinse, ca fiind

depuse peste termen.

Instanța de apel a statuat că probele administrate demonstrează cu certitudine

că inculpatul a comis infracțiunea imputată, iar acțiunile lui au fost corect încadrate în

baza art. 151 alin. (1) Cod penal, ca vătămarea intenționată gravă a integrității

corporale, care este periculoasă pentru viață.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond just a ținut cont de caracterul

prejudiciabil al infracțiunii, de personalitatea inculpatului, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării lui, de persoana acestuia care, deși prin decizia

Curții de Apel Chișinău din 28.02.2018 a fost recunoscut vinovat în temeiul art. 152

alin. (1) Cod penal, a fost liberat de pedeapsă din motivul expirării termenului de

prescripție or, potrivit art. 111 alin. (3) Cod penal, stingerea antecedentelor penale

anulează toate incapacitățile și decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.

Astfel, la momentul săvârșirii infracțiunii inculpatul nu avea antecedente

penale, fapta reținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28.02.2018, prevăzută

3

la art. 152 alin. (1) Cod penal, a fost săvârșită de inculpat pe 27.05.2012, termenul de

prescripție expirând la 27.05.2017.

În calitate de circumstanțe atenuante se reține caracteristica pozitivă,

recunoașterea vinei în instanța de apel și căința sinceră de cele săvârșite, precum și

circumstanța atenuantă prevăzută la art. 76 alin. (1) lit. j) Cod penal, săvârșirea

infracțiunii în legătură cu reținerea unei persoane care a încălcat legea, fiind constatat

că partea vătămată a sustras o scurtă și o halbă pentru bere, pentru ce a fost sancționat

în baza art. 105 Cod contravențional.

Totodată, nu au fost întrunite condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 37

Cod penal or, nu a fost stabilit că inculpatul nu a avut altă posibilitate pentru a reține

partea vătămată fără a aplica violență, împrejurări care nu pot fi raportate la

prescripțiile art. 390 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală, privind adoptarea unei

sentințe de achitare, posibilă în cazul constatării circumstanțelor care înlătură

caracterul penal al faptei (art. 36-401 Cod penal).

Pe lângă aceasta, este nefondată poziția acuzării referitor la prezența

circumstanței agravante - săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a

fost condamnată pentru infracțiune similară or, asemenea agravantă nu a fost indicată

în rechizitoriu iar, recunoașterea existenței acesteia ar duce la ieșirea în afara

învinuirii înaintate.

Prin urmare, fiind constatată prezența unui cumul de circumstanțe atenuante și

lipsa celor agravante, luând în calcul comportamentul părții vătămate, care a sustras

din bar o halbă și o scurtă a unui vizitator al barului, precum și comportamentul

inculpatului, care a reținut partea vătămată pentru faptele comise, prima instanță

corect a considerat că corectarea și reeducarea lui este posibilă fără izolarea de

societate, fiind justificată pedeapsa aplicată acestuia de 5 ani închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, conform prevederilor art.

90 Cod penal, pentru o perioadă de probațiune de 1 an, pedeapsa fiind proporțională

faptelor săvârșite.

Or, pedeapsă stabilită este legală și întemeiată, proporțională faptelor comise,

cât și circumstanțelor reale și personale, corect constatate de către instanța de fond,

sentința fiind legală și întemeiată, iar apelurile acuzării sunt nefondate și pasibile de a

fi respinse.

În același timp, apelurile avocatului urmează a fi respinse ca depuse tardiv,

fiind constatat că inculpatul și avocatul au fost prezenți la examinarea cauzei, inclusiv

în ședința de judecată din 30.05.2018, în cadrul căreia s-a anunțat întrerupere pentru

data de 29.06.2018 pentru deliberarea sentinței, iar, potrivit procesului-verbal al

ședinței de judecată din 29.06.2018, aceștia nu s-au prezentat nemotivat, astfel că

termenul de atac al sentinței curge din momentul pronunțării ei integrale, adică din

29.06.2018 or, neprezentarea avocatului la pronunțarea sentinței nu servește drept

temei de repunere în termen a apelului, prezența la pronunțarea sentinței fiind, după

cum statuează legislația și practica judiciară, inclusiv a Curții Supreme de Justiție, un

drept, și nu o obligațiune a părții pe dosar.

Astfel, apelul apărării, înaintat la 14.02.2019, a fost declarat cu omiterea

termenului de depunere a apelului, care a expirat la 16.07.2018, iar, conform art. 402

4

alin. (1) Cod de procedură penală, termenul de apel este de 15 zile de la data

pronunțării sentinței integrale, dacă legea nu dispune altfel.

Deci, avocatul neîntemeiat a omis termenul legal de 15 zile pentru declararea

apelului, nefiind stabilite careva temeiuri de repunere în termen a apelului, precum și

nu au fost indicate careva argumente sau probe care ar demonstra că el a omis

termenul din motive întemeiate.

Prin urmare, se atestă că apărarea a avut toate posibilitățile de a înainta apel în

termenii legali, însă l-a omis fără careva motive întemeiate, iar apelul declarat de

avocat nu poate fi repus în termen, întrucât nu au fost elucidate motivele întemeiate

exhaustiv prevăzute de legiuitor la art. 403 Cod de procedură penală, și anume

circumstanțele de ordin obiectiv, a căror producere nu depinde de voința titularului

dreptului de apel (calamitate naturală, accident, boală, etc.).

Termenul de apel este un termen procesual legal, durata lui este stabilită

exhaustiv prin lege, acesta fiind absolut și având un caracter imperativ, în sensul că

depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar art. 230 alin.

(1) și (2) Cod de procedură penală, prevede că, în cazul în care pentru exercitarea

unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune

pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Mai mult, prin admiterea unui apel tardiv și poziționarea uneia dintre părțile

procesului penal pe o treaptă mai avantajoasă decât cealaltă parte, se încalcă vădit

principiul egalității armelor, care inter alia prevede că fiecare parte trebuie să

beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a prezenta cauza sa în condiții care să nu-i

plaseze într-o situație net dezavantajoasă în raport cu partea adversă. Aplicarea

regulilor privind termenele de procedură este susceptibilă de a încălca principiul

egalității armelor și a securității raporturilor juridice, în general, în măsura în care

fiecare dintre părți nu se vor bucura de aceleași mijloace pentru a prezenta

argumentele sale în fața unei instanțe (Varnima Corporation International S.A. contra

Greciei, nr. 48906/06, §27, 28 mai 2009; Ben Naceur contra Franței, nr. 63879/00, §32, 3

octombrie 2006; Wynen contra Belgiei, nr. 32576/96, §32 CEDO 2002-VIII).

Astfel, ținând cont de normele de procedură penală și statuările din

jurisprudența constantă a CtEDO, se atestă că termenul de declarare a apelului a fost

omis de către avocat în circumstanțe care sunt imputabile acestuia și nicidecum

instanței de judecată.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii în latura pedepsei și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Recurenta a invocat că instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 7, 61,

75, 76 Cod penal, nefiind efectuată procedura de individualizare și stabilire a duratei

și cuantumului pedepsei, la aplicarea art. 90 Cod penal, fiind ignorate prevederile art.

384 alin. (3) Cod de procedură penală.

Conform art. 77 Cod penal, se consideră circumstanță agravantă săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune

similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză.

5

Potrivit deciziei Curții de Apel Chișinău din 28.02.2018, inculpatul a fost

recunoscut vinovat în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, cu liberarea de pedeapsă din

motivul expirării termenului de prescripție prevăzut la art. 60 Cod penal, decizia

instanței de apel fiind menținută prin decizia instanței de recurs.

Deci, instanța de apel a omis să se expună asupra circumstanțelor agravante,

invocate de acuzare, potrivit căror, inculpatul este o persoană violentă care, deja de

două ori, a comis acțiuni contra sănătății persoanei, cu aplicarea violenței, argumente

ce exclud circumstanțele atenuante reținute – caracteristica pozitivă și lipsa

circumstanțelor agravante.

Prin urmare, nu au fost constatate circumstanțe din care ar rezulta că nu este

rațional ca inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa cu închisoare, scopul educativ și

preventiv al pedepsei fiind posibil de atins doar cu izolare de societate a acestuia.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod

de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Valentin Balan, în care solicită

casarea hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie

achitat.

Recurentul a indicat că instanța de apel a ignorat argumentele obiective care au

dus la expirarea termenului de declarare a apelului or, în ultima ședință de judecată în

care a participat, nu s-a anunțat data pronunțării sentinței și că vor fi informați

suplimentar despre data și ora pronunțării, împrejurări ce se confirmă prin

înregistrarea audio a ședinței de judecată și care demonstrează că sentința a fost

pronunțată în lipsa apărării și fără a fi informați, data pronunțării sentinței nefiind

afișată nici pe site-ul instanței de judecată.

Totodată, nu au fost prezentate probe ce ar dovedi intenția directă sau indirectă

a inculpatului de a-i cauza părții vătămate fractura spiralată în 1/3 proximală a

femurului stâng cu deplasarea a fragmentelor, care se califică ca vătămare gravă,

fiind imposibilă calificarea acțiunilor acestuia în baza art. 151 alin. (1) Cod penal.

Or, acțiunile inculpatului urmau a fi încadrate în baza art. 157 Cod penal, ca

vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății cauzată din

imprudență.

Mai mult, a fost stabilit că acțiunile acestuia au fost îndreptate spre reținerea

părții vătămate, care a sustras bunuri.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

6

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Sub acest aspect, se reține că recursul avocatului nu este fondat pe nici unul din

temeiurile prevăzute de art. 427 alin.(1) Cod de procedură penală, iar recursul

procurorului este fondat în drept inclusiv pe temeiurile din pct. 6) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărârii.

Însă, în pofida prevederilor enunțate, în recursul avocatului nu este invocat

niciun temei din cele prescrise în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, iar în

recursul procurorului nu este specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea

descriptivă a hotărârilor contestate, asupra căror motive concrete invocate în apelul

acuzării nu s-ar fi pronunțat instanța de apel, și care ar fi esența circumstanțelor că

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, fiind omisă în totalitate și

argumentarea ilegalității hotărârii atacate în aspectele vizate (pct. 5., 5.1. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursurile ordinare nu întrunesc condițiile

de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursurile ordinare ale avocatului și procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept,

care le-ar justifica și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de

recurenți.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Sub acest aspect și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

avocatului (pct. 5.1. din decizie), se reține că potrivit circumstanțelor reproduse în pct. 4.

din prezenta decizie, instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind tardivitatea apelului declarat de avocat, în

strictă conformitate cu dispozițiile legii.

Astfel, potrivit art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală, termenul de apel este

de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale. În corespundere cu art. 230 alin.

(2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual

este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului

procesual și nulitatea actului efectuat peste termen. În conformitate cu art. 231 alin.

(3) Cod de procedură penală la calcularea termenelor pe zile nu se ia în calcul ziua de

la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. În

corespundere cu art. 338 alin. (1)-(4) Cod de procedură penală, judecătorul care

judecă cauza unipersonal stabilește după încheierea susținerilor orale locul, data și

7

ora pronunțării hotărârii motivate. Hotărârea motivată se pronunță public, în termen

de până la 30 de zile. Participanților care nu s-au prezentat în ședința de judecată li se

expediază, în termen de 3 zile, copia de pe hotărârea motivată.

Deci, termenul de exercitare a căii de atac începe a curge de la data pronunțării

hotărârii (Recomandarea Curții Supreme de Justiție, nr. 37, cu privire la pronunțarea hotărârilor

judecătorești în procesul penal).

În această consecutivitate se atestă că, potrivit procesului-verbal din 29 iunie

2018 și 18 iulie 2018, dispozitivul sentinței și sentința integrală a fost pronunțată în

lipsa avocatului Valentin Balan, însă acesta a fost prezent în ședința de judecată din

30 mai 2018, în cadrul căreia a fost fixată data deliberării și pronunțării sentinței.

Totodată, potrivit scrisorii nr. 1-383/17, participanților care nu s-au prezentat în

ședința de judecată li s-a expediat câte o copie de pe hotărârea motivată (vol. I, f.d. 162,

163, 171).

Astfel, termenul de declarare a apelului a expirat la sfârșitul zilei de 16 iulie

2018.

În același timp, apelul avocatului a fost înregistrat la Judecătoria Chișinău pe

14 februarie 2019, adică peste termenul prevăzut de lege și instanța de apel întemeiat

l-a respins ca fiind declarat peste termen (vol. I, f.d. 190, pct. 3.2., 4. din decizie).

Se observă că instanța de apel în mod argumentat și just a constatat că

întârzierea menționată nu a fost determinată de motive întemeiate, iar afirmația

recurentului că întârzierea depunerii apelului se datorează faptului că nu a fost

prezent la pronunțarea sentinței nu justifică repunerea în termen a apelului declarat

(pct. 4. din decizie).

Totodată, soluția de respingere a apelului ca depus peste termen nu implică o

verificare a hotărârii atacate, întrucât instanța de apel nu poate proceda la o verificare

de fapt și de drept a acesteia decât în cadrul unui apel exercitat în mod legal.

Este de menționat că art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală prescrie expres

că, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit

termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea

actului efectuat peste termen.

Prin urmare, termenul de apel este un termen legal și imperativ, astfel încât

nerespectarea lui atrage decăderea din exercițiul dreptului de a declara apel și

nulitatea oricărei cereri de apel înaintate după expirarea acestui termen (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de

apel”, pct. 6.).

Pe lângă aceasta, potrivit art. 420 alin. (4) Cod de procedură penală, nu poate fi

atacată cu recurs sentința în privința căreia partea civilă nu a folosit calea apelului.

Rezultă că recursul ordinar al avocatului nu are niciun suport legal în aspectul

celorlalte motive de fapt și de drept invocate, deoarece apelul tardiv echivalează cu

nefolosirea acestei căi de atac (pct. 3.2., 4., 5.1. din decizie).

În al treilea rând, conform art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

8

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

procurorului (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta

decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel, la stabilirea

pedepsei inculpatului, just și argumentat au ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75

Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

Totodată, potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție,

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului, iar instanțele de fond și de apel just au reținut asemenea împrejurări,

acestea fiind vârsta tânără a inculpatului, care a recunoscut vina în instanța de apel,

este caracterizat pozitiv nu are antecedente penale, că lipsesc circumstanțe agravante,

or, potrivit rechizitoriului: „Circumstanțe ce agravează vinovăția inculpatului

conform art. 77 Cod penal nu au fost depistate”, comportamentul părții vătămate care

a sustras o halbă de bere și o scurtă pentru ce a fost sancționat în baza art. 105 Cod

contravențional, inculpatul intervenind pentru a-l reține, întemeiat concluzionând că

corectarea și reeducarea ultimului este posibilă fără izolare de societate, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a acestuia,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul procurorului, potrivit argumentelor

invocate și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei în latura

pedepsei aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2), a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

9

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei, în alt sens decât cel pe care îl

propune procurorul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

inculpatului i s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce sunt vădit neîntemeiate, recursurile de pe rol urmează a fi

declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Dorina Tăut, și de avocatul Valentin Balan, împotriva

sentinței Judecătoriei Chișinău din 29 iunie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 12 martie 2019, în privința inculpatului Bușila Ion XXXXX, pe

motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 28 iunie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

10