1ra-1887/2019 — art. 321, 321 CP

1ra-1887/2019 — art. 321, 321 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1887/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei din 22 noiembrie

2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2019,

declarat de avocatul Boris Druță, în numele inculpatului

Buia Gheorghe XXXXXX

.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 21.02.2017 – 22.11.2017,

instanța de apel: 22.04.2019 – 11.06.2019,

instanța de recurs: 09.08.2019 – 23.10.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Buia

Gheorghe a fost condamnat în baza art. 321 Cod penal la 1 an și 8 luni închisoare și

în baza art. 321 Cod penal la 1 an și 8 luni închisoare.

Potrivit art. 84 Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost

stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare.

1

În temeiul art. 85 Cod penal, pentru cumul de sentințe, prin adăugirea parțială a

pedepsei aplicate conform sentinței Tribunalului Cahul din 11.04.2003 și hotărârea

Curții Supreme de Justiție din 21.12.2009, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 2

ani și 5 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, începând din

22.11.2017.

09.00, inculpatul Buia G., ispășind pedeapsa în Penitenciarul nr. 17-Rezina, aflându-

se în curtea de plimbare a blocului de regim nr. 1 al Penitenciarului nr. 17-Rezina,

acționând intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale,

prevăzând urmările lor și admițând în mod conștient survenirea acestora, contrar

prevederilor pct. 89 din Statutul executării pedepsei de către condamnați aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006, potrivit cărora deținuții sunt obligați să

respecte întocmai cerințele Codului de executare, Statutului și altor acte normative

ce reglementează detenția persoanei; să respecte regulile de comportare, programul

zilei și regimul de deținere stabilit în penitenciar; să îndeplinească necondiționat

cerințele legitime ale personalului penitenciar precum și ale pct. 90 din Statut,

potrivit căruia, deținuților li se interzice crearea dificultăților personalului

penitenciar, precum și altor persoane ce asigură ordinea de deținere, la îndeplinirea

de către aceștia a obligațiilor de serviciu, insultarea sau săvârșirea acțiunilor care

jignesc demnitatea personalului penitenciar, deținuților și altor persoane, s-a opus

prin violență cerințelor legitime ale supraveghetorului Serviciului Regim și

Supraveghere, sergent inferior de justiție, Ciorici N. de a înceta acțiunile sale

agresive, manifestate prin lovire violentă în ușa de gratii a unei boxe sportive și în

cutia poștală fixată pe perete, îmbrâncindu-l pe Ciorici N., aruncându-l pe ultimul la

podea peste braț, cauzându-i acestuia leziuni corporale sub formă de edem al

țesuturilor moi pe spate care, potrivit concluziilor raportului de expertiză judiciară nr.

07/D din 09.01.2017 se califică ca vătămare neînsemnată, totodată, deteriorând stația

radio din dotare ce se afla asupra lui Ciorici N.

Tot el, la 16 martie 2017, aproximativ ora 09.30, ispășindu-și pedeapsa în

Penitenciarul nr.17-Rezina, aflându-se în blocul de regim nr. 1 al Penitenciarului nr.

17-Rezina, acționând intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și admițând în mod conștient survenirea

acestora, contrar prevederilor pct. 89 din Statutul executării pedepsei de către

condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006, potrivit

cărora deținuții sunt obligați să respecte întocmai cerințele Codului de executare,

Statutului și altor acte normative ce reglementează detenția persoanei; să respecte

regulile de comportare, programul zilei și regimul de deținere stabilit în penitenciar;

să îndeplinească necondiționat cerințele legitime ale personalului penitenciar

precum și ale pct. 90 din Statut potrivit căruia deținuților li se interzice crearea

dificultăților personalului penitenciar, precum și altor persoane ce asigură ordinea

de deținere, la îndeplinirea de către aceștia a obligațiilor de serviciu, insultarea sau

săvârșirea acțiunilor care jignesc demnitatea personalului penitenciar, deținuților și

altor persoane, fiind escortat în celulă, după ce, manifestând un comportament

agresiv, s-a exprimat cu cuvinte injurioase, a aruncat un scaun din coridorul blocului

respectiv, iar ulterior a lovit cu picioarele în scaunul dat, la cerințele legitime ale

supraveghetorului Serviciului Regim și Supraveghere, sergent de justiție Sașco V. de

2

a înceta acțiunile agresive, s-a opus prin violență, aplicându-i o lovitură cu piciorul în

regiunea cutiei toracice, astfel cauzându-i leziuni corporale sub formă de echimoză

masivă pe torace, care conform concluziilor raportului de expertiză judiciară nr. 44D

din 14.04.2017, se califică ca vătămare ușoară.

Instanța a reținut că inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor

indicate în rechizitorii și probele administrate la faza de urmărire penală, solicitând ca

judecarea cauzei să se petreacă în procedura simplificată.

Astfel, probele administrate demonstrează și justifică încadrarea acțiunilor

inculpatului în baza art. 321 Cod penal, ca nesupunerea prin violență cerințelor

legitime ale administrației penitenciarului, săvârșită de persoană care execută

pedeapsa în penitenciar.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a săvârșit infracțiuni mai puțin grave, că nu au fost stabilite

circumstanțe atenuante și agravante, concluzionând că reeducarea și corectarea

acestuia este posibilă doar prin aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare, în

limitele prevăzute de art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, fiind inoportună

numirea unei alte pedepse, în cazul în care el execută pedeapsa privativă de libertate.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai

blândă.

Apelantul a invocat că recunoaște parțial faptele săvârșite, iar primul dosar a

fost fabricat.

2019, apelul a fost respins ca fiind depus peste termen.

Instanța de apel a statuat că, în conformitate cu art. 401 alin. (1) pct. 2) și art.

402 alin. (1) Cod de procedură penală, inculpatul poate declara apel în termen de 15

zile de la data pronunțării sentinței integrale.

Conform datelor din materialele dosarului, sentința a fost pronunțată integral la

22 noiembrie 2017, fiindu-i înmânată sub semnătură inculpatului în aceeași zi.

Totodată, apelul inculpatului a fost depus și înregistrat în instanța de fond la 10

aprilie 2019, cu depășirea termenului de 15 zile acordat pentru atacarea sentinței cu

apel.

Potrivit art. 403 alin. (1) Cod de procedură penală, apelul declarat după

expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă

instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată din motive întemeiate, iar

apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei sau

încasării despăgubirilor materiale.

Ori, repunerea în termen a apelului reprezintă mijlocul procesual prin care

titularul dreptului la apel, care nu a putut declara apel din cauze independente de

voința lui, este repus în dreptul de care fusese decăzut după expirarea termenului de

apel.

Repunerea în termen se operează doar având prezente două condiții

cumulative: întârzierea a fost determinată din motive întemeiate: calamitate naturală,

accident, boală, ș.a., pe care apreciindu-le instanța de apel va constata dacă situația

invocată de apelant constituie în mod efectiv o cauza de împiedicare a declarării

apelului, apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei

3

sau încasării despăgubirilor materiale, aceste condiții privindu-l doar pe inculpat și

partea civilmente responsabilă.

Deși avocatul inculpatului a solicitat repunerea în termen a cererii de apel

înaintate, nu au fost prezentate careva motive plauzibile ce ar confirma faptul că

întârzierea a fost determinată din motive întemeiate, cu atât mai mult că una din

condițiile cumulative de repunere în termen a cererii de apel este ca apelul să fie

declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei.

Totodată, din afirmația inculpatului că anterior a depus cerere de apel, dar nu a

fost citat, se atestă că situația invocată de apelant nu constituie în mod efectiv o cauză

de împiedicare a declarării apelului, or, la materialele cauzei nu sunt anexate careva

înscrisuri ce ar confirma cele invocate.

Prin urmare, odată ce apelul este depus peste termen, instanța de apel nu se va

expune asupra argumentelor inculpatului expuse în cererea de apel.

parțială a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului

să-i fie stabilită o pedeapsă minimă.

Recurentul a invocat că inculpatul nu a fost informat despre faptul că este în

drept să atace sentința.

Ori, inculpatul se află deja de 18 ani în instituțiile penitenciare și nu are

suficiente cunoștințe juridice. La fel, în ultima perioadă de timp, în viața lui s-au

petrecut evenimente tragice.

Din momentul săvârșirii infracțiunii au avut loc mai multe modificări în

legislație (art. 91, 92 Cod penal), inculpatul având temeiuri să pretindă aplicarea

acestora față de el.

Pe lângă aceasta, sentința de condamnare nu poate fi menținută, deoarece în

baza probelor administrate, inclusiv declarațiile martorilor, nu-i poate fi aplicată o

pedeapsă atât de aspră.

La pronunțarea deciziei, instanța de apel nu a respectat prevederile art. 5, 13

din CEDO, acordând prioritate probelor prezentate de acuzare.

În drept, recursul este fondat pe prevederile art. 427, p. 2, 6 Cod de procedură

penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

4

Sub acest aspect, se reține că recursul este fondat în drept pe art. 427, p. 2, 6

Cod de procedură penală, avându-se în vedere, probabil, art. 427 alin. (1) pct. 2), 6)

Cod de procedură penală, care prevede și următoarele temeiuri de drept - instanța nu

a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5 din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete din apelul declarat nu s-ar fi pronunțat instanța de apel, în cazul

în care apelul declarat a fost respins ca fiind depus peste termen și care ar fi esența

erorilor concrete de drept, și a circumstanțelor că instanța nu a fost compusă potrivit

legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța ar fi admis o eroare

gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care ar

fi afectat soluția instanței, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității

hotărârii atacate în acest sens (pct. 5 din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se

expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Sub acest aspect și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar

declarat, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se reține că potrivit circumstanțelor reproduse în pct. 4. din prezenta decizie,

instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind tardivitatea apelului declarat de inculpat, în strictă conformitate cu

dispozițiile legii.

Astfel, potrivit art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală, termenul de apel este

de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale. În corespundere cu art. 230 alin.

(2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual

este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului

procesual și nulitatea actului efectuat peste termen. În conformitate cu art. 231 alin.

(3) Cod de procedură penală la calcularea termenelor pe zile nu se ia în calcul ziua de

la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Din

materialele cauzei rezultă că sentința integrală a fost pronunțată la 22 noiembrie 2017

5

în prezența inculpatului și acesta a primit copia de pe sentința motivată la aceeași

dată, contrasemnând o recipisă în acest sens (v. I1, f.d. 119, 126, 132).

Deci, termenul de declarare a apelului a expirat la sfârșitul zilei de 07

decembrie 2017.

Totodată, potrivit ștampilei de pe plic, apelul inculpatului a fost depus la

oficiul poștal pe 20 martie 2019 și înregistrat în instanța de apel la 21 martie 2019,

adică peste termenul prevăzut de lege, deci instanța de apel întemeiat l-a respins ca

fiind declarat peste termen (v. 1I, f.d. 145, 146, pct. 3., 4. din decizie).

Se observă că instanța de apel în mod argumentat și just a constatat că

întârzierea menționată nu a fost determinată de motive întemeiate (pct. 6. din decizie).

Totodată, soluția de respingere a apelului ca depus peste termen nu implică o

verificare a hotărârii atacate, întrucât instanța de apel nu poate proceda la o verificare

de fapt și de drept a acesteia decât în cadrul unui apel exercitat în mod legal.

Este de menționat că art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală prescrie expres

că, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit

termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea

actului efectuat peste termen.

Prin urmare, termenul de apel este un termen legal și imperativ, astfel încât

nerespectarea lui atrage decăderea din exercițiul dreptului de a declara apel și

nulitatea oricărei cereri de apel înaintate după expirarea acestui termen (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de

apel”, pct. 6.).

Argumentul recurentului că inculpatul a omis termenul de depunere a apelului

pe motiv că acesta se deține o perioadă îndelungată în instituțiile penitenciare și nu

are suficiente cunoștințe juridice, nu prezintă un motiv întemeiat al întârzierii

menționate și repunere în termen a apelului declarat, ori, conform procesului-verbal

al ședinței de judecată în instanța de fond din 22.112017, cât și prin dispozitivul

sentinței, participanților la proces li se explică ordinea și termenele de atac (v. I1, f.d.

119, 125, 131).

Pe lângă aceasta, potrivit art. 420 alin. (4) Cod de procedură penală, nu poate fi

atacată cu recurs sentința în privința căreia inculpatul nu a folosit calea apelului.

Rezultă că recursul ordinar nu are niciun suport legal în aspectul vizat,

deoarece apelul tardiv echivalează cu nefolosirea acestei căi de atac (pct. 5. și 6. din

decizie), împrejurare ce nu implică o verificare de către instanța de recurs a hotărârilor

atacate pe fond.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea contestată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că recursul ordinar este

unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul menționat este vădit neîntemeiat, acesta

urmează a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

6

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Boris Druță,

împotriva sentinței Judecătoriei Orhei din 22 noiembrie 2017 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2019, în privința inculpatului Buia

Gheorghe XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 noiembrie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7