1ra-1015/2019 — art. 246-1 alin. 4 CP

1ra-1015/2019 — art. 246-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1015/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

22 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocata

Munteanu Angela în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

Penal al Curții de Apel Chișinău din 21 ianuarie 2019, în cauza penală privindu-l pe

BARBUȚA Serghei XXXXX, născut la XXXXX,

originar din XXXX și domiciliat în X.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.09.2018 – 16.11.2018;

Instanța de apel: 30.11.2018 – 21.01.2019;

Instanța de recurs: 08.04.2019 – 22.05.2019.

c o n s t a t ă:

conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, Barbuța S. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2641

alin. (4) Cod penal la 4 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pentru o perioadă de probațiune de 3 ani.

Totodată, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul statului, a

cheltuielilor judiciare în sumă de 340 lei.

22 septembrie 2018, aproximativ la ora 04.50, fără a deține permis de conducere, fiind în

stare de ebrietate alcoolică, conducea mijlocul de transport de model „BMW” cu n/î

„XXXXX”, se deplasa pe drumul public din s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi. Potrivit

rezultatelor probelor biologice colectate de la Barbuța S., conform procesului-verbal al

examinării medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate

și naturii ei, nr. 6680 din 22 septembrie 2018, în aerul expirat s-a stabilit alcool 1,09

mg./l, adică stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Pe baza stării de fapt expuse supra, confirmată de probele administrate, instanța a

1

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal, conducerea mijlocului de transport de către o

persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, săvârșite de către o

persoană care nu deține permis de conducere.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a

solicitat casarea parțială a sentinței, în partea ce ține de executarea pedepsei, cu

rejudecarea cauzei potrivit modului prevăzut pentru prima instanță și condamnarea

inculpatului în baza art. 2641 alin. (4) Codul penal, cu respectarea prevederilor art. 3641

Codul de procedură penală, la 4 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis.

fost admis apelul procurorului și s-a dispus casarea parțială a sentinței, în partea

executării pedepsei, fiind exclus art. 90 Cod penal. În rest, celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

acord cu starea de fapt stabilită de instanța de fond, precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor reținute în sarcina inculpatului, însă critică hotărârea primei instanțe referitor la

aplicarea față de inculpat a prevederilor art. 90 Cod penal solicitând excluderea acestuia

și condamnarea lui Barbuța S. în baza art. 2641 alin. (4) Codul penal, la 4 luni închisoare

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Instanța de apel a conchis că

cerințele procurorului sunt întemeiate și urmează a fi admise relevând în acest sens

următoarele.

La individualizarea și stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului,

instanța de apel va ține cont de prevederile art. 7, 61, 75 Codul penal și anume de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de condițiile de viață ale

familiei acestuia precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării lui

Barbuța S.

Pedeapsa se consideră echitabilă atunci când este capabilă de a contribui la

realizarea scopurilor pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiunii atât de către condamnat, precum și de alte persoane or,

practica judiciară demonstrează că, o pedeapsă prea aspră generează apariția unor

sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la

consecințe contrare scopului urmărit. Legalitatea pedepsei impune instanței obligația de a

stabili pedeapsa în limitele fixate în Partea specială a Codului penal și în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a Codului penal. Individualizarea pedepsei

constă în obligația instanței de a stabili măsura pedepsei concrete infractorului, necesară

și suficientă pentru realizarea scopurilor legii penale și pedepsei penale.

La caz, s-a reținut că inculpatul a mai comis anterior astfel de încălcări ale legii.

Acest aspect impune concluzia că inculpatul are o personalitate antisocială statornică față

de acest gen de infracțiuni, ceea ce impune necesitatea aplicării unei pedepse privative de

2

libertate, pentru a atinge scopurilor pedepsei, îndeosebi prevenirea comiterii infracțiunilor

de către făptuitor. Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie capabilă să

restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, în

strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în

limitele fixate în partea specială.

Recunoașterea vinovăției nu poate fi considerată ca circumstanță atenuantă,

deoarece circumstanței respective i s-ar acorda o dublă valență juridică. Recunoașterea

vinovăției a fost ca condiție la aplicarea prevederilor art. 3641 Codul penal, respectiv

fiindu-i redusă cu 1/3 din pedeapsa cu închisoare aplicată inculpatului.

Totodată, instanța de apel a menționat că la stabilirea pedepsei va ține cont și de

modalitatea de comitere a infracțiunii și ambianța comiterii acesteia și anume:

infracțiunea a fost comisă utilizând o sursă de pericol sporit. Circumstanțele menționate

și personalitatea inculpatului, în cumul, justifică caracterul excepțional al pedepsei cu

închisoare, care este proporțională faptei comise și echitabilă.

Conform art. 90 alin. (l) Codul penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe

un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani

pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este

rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre

motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și perioada de

probațiune sau, după caz, termenul de probă.

O condiție obligatorie (și unicul temei) pentru condamnarea cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei rezidă în faptul că nu ar fi rațional ca inculpatul să

execute pedeapsa cu închisoare stabilită. Aceasta ar însemna că, în rezultatul cercetării

cauzei și calităților individuale ale inculpatului s-a format convingerea fermă în

posibilitatea atingerii scopurilor pedepsei penale fără izolarea lui de societate, dar în

condițiile unui control profilactic al comportamentului persoanei respective într-o

anumită perioadă de timp. Astfel, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei

nu trebuie privită ca un avantaj sau un drept acordat de lege persoanelor vinovate, dar

trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care derivă din organizarea

unei politici penale adaptate la realitatea socială concretă.

La caz, instanța de apel a reținut că suspendarea condiționată nu este eficientă în

cazul inculpatului, fapt probat prin sentința anterioară în privința lui și comportamentul

ulterior. Aplicarea condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei are ca

temei de aplicare raționalitatea executării reale a pedepsei cu închisoare. La caz,

personalitatea inculpatului impune prezumția puternică că aplicarea art.90 Codul penal în

cazul inculpatului respectiv nu ar putea atinge scopurile pedepsei prevăzute de art.61

Codul penal în acest sens soluția primei instanțe, în partea individualizării executării

pedepsei, nefiind aplicabilă cazului.

Anterior, s-a constatat că inculpatul a fost condamnat pentru o infracțiune identică,

la o pedeapsă non-privativă de libertate. După executarea pedepsei, inculpatul a comis o

3

infracțiune identică. Faptul respectiv indică la imposibilitatea unei sancțiuni non-

privative de libertate de a asigura realizarea scopului pedepsei penale (în special, scopul

prevenirii comiterii a altor infracțiuni).

acționând în interesele inculpatului, a declarat recurs ordinar solicitând casarea acesteia,

cu menținerea sentinței.

În cererea de recurs, recurenta menționează că, potrivit prevederilor art. 75 Cod

penal la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familie acestuia.

La aplicarea pedepsei în privința inculpatului instanța de apel nu au ținut cont de

prevederile legale sus citate.

De asemenea, Curtea de Apel Chișinău la pronunțarea deciziei nu a aplicat

prevederile art. 76 Cod penal, care obligă de a lua în considerare la aplicarea pedepsei

circumstanțele atenuante: contribuirea activă a inculpatului la descoperirea infracțiunii;

căința sinceră în comiterea infracțiunii; lipsa antecedentelor penale; personalitatea

inculpatului; se caracterizează pozitiv.

În această ordine de idei, relevant este că pedeapsa aplicată lui Barbuța S. de către

Curtea de Apel Chișinău, este de fapt o pedeapsă prea aspră. Infracțiunea comisă de

inculpat se încadrează în prevederile art. 90 Cod penal, instanța de fond corect a ajuns la

concluzia de a aplica această normă în privința lui.

De asemenea, recurenta menționează că instanța de fond a ținut cont de persoana

celui vinovat, care se caracterizează pozitiv, nu figurează la evidența medicului narcolog,

nu se află la evidența medicului psihiatru, paguba a restituit, de circumstanțele cauzei, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării lui, precum și de circumstanțele

legate de scopul și motivele faptei, de comportamentul făptuitorului în timpul și după

consumarea infracțiunii.

Pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui la realizarea altor

scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și prevenirea comiterii de

noi infracțiuni atât de către inculpat, cât și de alte persoane. Or, practica judiciară

demonstrează că o pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu este suficientă

nici pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

De asemenea, o pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate,

jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare

scopului urmărit.

Astfel, aplicarea în privința inculpatului a unei pedepse sub formă de închisoare cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei va asigura echitatea acesteia,

condiționând gradul influenței pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

inculpatului.

În drept, recurenta își întemeiază cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10)

4

Cod de procedură penală.

penală, procurorul în referința depusă privind opinia lui asupra recursului declarat de

avocata Munteanu A. menționează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind

vădit neîntemeiat, deoarece este lipsit de temeiuri legale.

părților, în baza actelor din dosar, Colegiul Penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia, pentru următoarele considerente.

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se relevă

că instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este

vădit neîntemeiat. Soluția instanței prin care se dispune inadmisibilitatea cererii de recurs,

din motiv că este vădit neîntemeiată, este precedată de efectuarea verificării temeiurilor

de casare invocate de parte, în raport cu actele dosarului, drept urmare constatându-se că

actul recurat este conform legii, fără a prezenta vreo lipsă de natură să-l afecteze și să

genereze desființarea acestuia.

Din conținutul cererii de recurs, se constată că recurenta face trimitere la temeiul de

casare stipulat de art. 427 alin. (1) pct. 10) din Cod de procedură penală, menționând că

prin decizia instanței de apel inculpatului ia fost aplicată o pedeapsă prea aspră raportat la

fapta comisă de acesta, adică, la caz, au fost aplicate pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, de aceea apărătorul intervine cu solicitarea de a fi casată decizia

instanței de apel, cu menținerea în vigoare a sentinței.

În esență, sistematizând alegațiile recurentei se poate de conchis că critica

primordială a acesteia vizează dezacordul cu excluderea art. 90 Cod penal aplicat față de

inculpat de către prima instanță și exclus de instanța de apel. Concomitent, instanța

constată că avocata Munteanu A. este de acord cu starea de fapt stabilită de instanțele de

fond, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor reținute în sarcina lui Barbuța S.,

respectiv în această parte Colegiul Penal nu se va expune.

Verificând actele cauzei raportate la criticele avansate de recurentă, instanța de

recurs le consideră vădit nefondate, menținând ad integrum statuările din decizia instanței

de apel, în partea ce ține de chestiunea individualizării pedepsei realizate în privința

inculpatului pentru comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4)

Cod penal.

Astfel, corect instanța de apel a consemnat în partea descriptivă a deciziei că:

suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii nu este eficientă în cazul

inculpatului, fapt probat prin sentința anterioară în privința lui și comportamentul

ulterior. Aplicarea condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei are

ca temei de aplicare raționalitatea executării reale a pedepsei cu închisoare. La caz,

personalitatea inculpatului impune prezumția puternică că aplicarea art. 90 Codul penal

în cazul inculpatului respectiv nu ar putea atinge scopurile pedepsei prevăzute de art. 61

Codul penal în acest sens soluția primei instanțe, în partea individualizării executării

5

pedepsei, nefiind aplicabilă cazului. Anterior, s-a constatat că inculpatul a fost

condamnat pentru o infracțiune identică, la o pedeapsă non-privativă de libertate. După

executarea pedepsei, inculpatul a comis o infracțiune identică. Faptul respectiv indică la

imposibilitatea unei sancțiuni non-privative de libertate de a asigura realizarea scopului

pedepsei penale (în special, scopul prevenirii comiterii a altor infracțiuni).

Colegiul Penal susține argumentele expuse supra de instanța de apel, raliindu-se la

părere că în privința inculpatului urmează a fi aplicată pedeapsa închisorii în limitele

speciale prevăzute de sancțiunea art. 2641 alin. (4) Cod penal, prin prisma art. 364 alin.

(8) Cod de procedură penală, de 4 luni închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar

de tip semiînchis.

În general, instanța de recurs consemnează că, pentru a se reține eroarea de drept

stipulată în pct. 10) și pentru a se statua că s-au aplicat pedepse individualizate contrar

exigențelor legale, instanțele de fond urmau să facă abstracție de prevederile art. 75 Cod

penal, care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepselor, dintre care

unele se referă la respectarea prevederilor părții generale a Codului penal, în ceea ce

privește aplicarea sancțiunilor de drept penal – limitele fiecărei pedepse, limitele în raport

de concurs de infracțiuni, recidivă, circumstanțe agravante și atenuante etc., dar și de

limitele stabilite în partea specială a Codului, criteriile de fapt pentru individualizarea

pedepsei se referă la gradul de pericol al faptei săvârșite, la persoana făptuitorului, la

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. De facto, cerința textuală

a acestui caz de casare presupune că s-a încălcat legea penală sau cea procesual-penală la

aplicarea pedepsei și la stabilirea limitelor acesteia, sau a modului de executare, fiind

inacceptabil faptul că avocata Munteanu A., pe calea recursului ordinar, dorește să se

ajungă practic la o nouă analiză a circumstanțelor de fapt din sentința primei instanțe și

din decizia instanței de apel nu pentru a fi corectată vreo eroare judiciară, ci doar în

vederea stabilirii unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia în

privința lui Barbuța S., în acest sens instanța de recurs ordinar transformându-se într-o

veritabilă instanță de apel, ceea ce excede scopul pentru care aceasta a fost creată.

Supunând analizei subsidiare actele cauzei, Colegiul constată că eroarea de drept

semnalată de recurentă și stipulată în pct. 10) din alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, în speță, cu certitudine nu a fost admisă de instanța ierarhic inferioară. La trasarea

acestei concluzii, instanța de recurs a avut ca bază mai multe argumente temeinice și

pertinente, care cad sub incidența nemijlocită a circumstanțelor de fapt din dosar și se

mențin în vigoare până în prezent.

Potrivit celor conținute în decizia instanței de apel, Colegiul Penal constată că, la

determinarea modului de executare a pedepsei instanța de apel a ținut seama de

următoarele împrejurări: că inculpatul a recunoscut fapta incriminată prin rechizitoriu și

vinovăția sa de comiterea acesteia, s-a căit sincer, este fără antecedente penale, a comis o

infracțiune ușoară, conform art. 16 Cod penal, anterior a mai comis o infracțiune similară,

infracțiunea a comis-o în stare de ebrietate, se caracterizează pozitiv, are loc permanent

de muncă, la evidența medicilor narcolog și psihiatru nu se află.

6

Anume datorită circumstanțelor de mai sus, instanța de apel a statuat asupra

aplicării pedepsei închisorii în privința lui Barbuța S., orientată spre limita minimă

specială prevăzută de sancțiunea art. 2641 alin. (4) Cod penal, coroborată cu art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, totodată ținând seama atât de circumstanțele ce îi atenuează

răspunderea penală a inculpatului pentru faptele comise.

Pe de altă parte, urmează de reiterat că în cuprinsul deciziei instanței de apel au fost

expuse deja raționamentele care au stat la baza respingerii solicitării părții apărării de a-i

stabili lui Barbuța S. o pedeapsă cu suspendarea condiționată a acesteia. Așadar, din

partea descriptivă a deciziei instanței de apel, se constată că instanța a dezbătut prin mai

multe argumente criticele ce vizau pedeapsa, circumstanțele atenuante ce au influențat

asupra operațiunii de individualizare a pedepsei, totodată decizia cuprinde și temeiurile

de aplicarea față de inculpat a pedepsei cu închisoarea.

În cererea de recurs, avocata Munteanu A. enumeră în mare parte aceleași

împrejurări evidențiate mai sus și în hotărârea judecătorească contestată. Instanța de

recurs nu poate ralia la argumentele apărătorului, considerând că toate circumstanțele

expuse de aceasta, care îl caracterizează într-o lumină pozitivă pe inculpat, au fost deja

luate în considerare de instanța de apel la individualizarea pedepsei.

În același sens, se notează că, însăși scopul pedepsei penale stipulat în art. 61 Cod

penal de legislator, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere statală și un

mijloc de corectare și reeducare aplicată în privința condamnaților, care are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea infractorilor, precum și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni, atât din partea acestora, cât și a altor persoane. Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în

ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a

pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și

autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea

articolului incriminat prin rechizitoriu inculpatului, la caz, fiind incident art. 2641 alin. (4)

Cod penal, în baza căruia a fost condamnat Barbuța S., cu aplicarea art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură penală, la pedeapsă sub formă de 4 luni închisoare, cu executarea acesteia

în penitenciar de tip semiînchis.

Față de lucrul judecat de instanța de apel, Colegiul consideră că o atare modalitate

de individualizare a pedepsei corespunde exigenților legii penale, iar pedeapsa aplicată

infractorului este echitabilă raportat la scopul urmărit de legislator în art. 61 Cod penal,

care îl va descuraja pe inculpat de a comite pe viitor alte fapte infracționale similare.

Având în vedere considerentele menționate în partea descriptivă a prezentei decizii

și raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură

penală, Colegiul Penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța

de apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de

procedură penală, iar argumentele din recursul ordinar declarat de avocata Munteanu A.

7

în numele inculpatului, sunt vădit neîntemeiate.

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Munteanu Angela în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 21

ianuarie 2019, în cauza penală privindu-l pe Barbuța Serghei XXXXX, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 19 iunie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

8