1ra-1247/2019 — art. 264 alin. 3 lit. a CP

1ra-1247/2019 — art. 264 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1247/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

19 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorul în procuratura de circumscripție Chișinău, Țurcanu Svetlana, de avocatul

Lazari Constantin în numele inculpatului și de SA „Intact Asigurări Generale”, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 11 martie

2019, în cauza penală privindu-l pe

CARABULEA Denis XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 19.10.2018 – 19.12.2018;

Instanța de apel: 10.01.2019 – 11.03.2019;

Instanța de recurs: 20.05.2019 – 19.06.2019.

c o n s t a t ă:

adoptată în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, Carabulea D. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal la 2 ani închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 2 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pentru o perioadă de probațiune de 2 ani.

Totodată, instanța a admis parțial acțiunea civilă înaintată de reprezentantul părții

vătămate, cu dispunerea încasării din contul inculpatului în beneficiul lui Pleșca C. a

sumei de 200000 (două sute mii) lei, drept recompensă pentru prejudiciul moral și

încasarea din contul Companiei „Intact Asigurări Generale” SA în beneficiul lui Pleșca

C. a sumei de 29458,66 (douăzeci și nouă mii patru sute cincizeci și opt lei și 66 bani) lei,

drept recompensă pentru prejudiciul material cauzat prin infracțiune.

În rest, acțiunea civilă înaintată de reprezentantul părții vătămate, Pleșca C., a fost

respinsă, ca fiind neîntemeiată.

1

A fost încasat de la inculpat, în beneficiul statului, cheltuielile de judecată în

mărime de 320 (trei sute douăzeci) lei.

19 iunie 2018, ora 12:35, conducând automobilul de model „Skoda Octavia”, cu n/î

XXXXX, fiind treaz, cu permisul de conducere de categoria „B”, valabil pentru categoria

mijlocului de transport pe care-l conducea, deplasându-se în mun. Chișinău, pe str. Calea

Moșilor, din direcția bd. Grigorie Vieru, spre str. Ismail, în preajma edificiului 7/1,

exprimând neatenție față de trafic și încredere exagerată în sine, a încălcat cerințele

Regulamentului Circulației Rutiere, Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13

mai 2009 și anume: prevederile pct. 3 al Regulamentului Circulației Rutiere, în

conformitate cu care participanții la trafic sunt obligați să respecte regulile de circulație,

semnificația mijloacelor și prin acțiunile lor să nu cauzeze prejudicii altor participanți la

trafic, să nu-i expună pericolului; prevederile pct. 10 alin. (1) lit. b) al Regulamentului

Circulației Rutiere, în conformitate cu care, persoana care conduce un vehicul trebuie: b)

să posede cunoștințe și să execute cerințele prezentului regulament, precum și să posede

dexteritatea necesară de a conduce în siguranță vehiculul pe drum; prevederile pct. 11 lit.

f) al Regulamentului Circulației Rutiere, în conformitate cu care, conducătorul de

vehicul, înainte de plecare și în timpul deplasării, este obligat: să cedeze trecerea

pietonilor la trecerile pentru pietoni cu circulația nedirijată; prevederile pct. 45) al

Regulamentului Circulației Rutiere, potrivit cărora, conducătorul trebuie să conducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b)

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase: c) starea

tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră, iar drept urmare a

încălcărilor enunțate mai sus, nu s-a isprăvit cu conducerea mijlocului de transport, nu a

ținut cont de totalitatea factorilor rutieri care garantează siguranța conducerii mijlocului

de transport, condiții ce au determinat în rezultat tamponarea la trecerea nedirijată pentru

pietoni a cet. Pleșca E., care îl ținea de mână pe fiul ei XXXXX, traversând partea

carosabilă de la stânga spre dreapta, conform direcției de deplasare a automobilului,

cauzându-i în rezultat minorului XXXXX, leziuni corporale sub forma de traumă craniu-

cerebrală, contuzie cerebrală gr. II, III, MSA, contuzie de trunchi cerebral, fractura bolții

craniului la fer III, II, fractura bazei craniului, care prealabil, potrivit pct. 28-31 din

Regulamentul de apreciere medico-legală a gravității vătămărilor corporale nr. 199 din 27

iunie 2003, se califică ca vătămări corporale grave.

Pe baza stării de fapt expuse supra, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, încălcarea regulilor de securitate a

circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce

mijlocul de transport, încălcare care a provocat din imprudență vătămarea gravă a

integrității corporale și a sănătății.

În ședința de judecată din 13 noiembrie 2018, Carabulea D., fiind asistat de avocat,

a înaintat cerere privind recunoașterea în totalitate a vinovăției și a faptei indicate în

2

rechizitoriu, nu a solicitat administrarea probelor noi, dar examinarea cauzei pe baza

probelor administrate în cadrul urmăririi penale.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către procuror,

reprezentantul părții vătămate Pleșca C., reprezentantul SA „Intact Asigurări Generale” și

avocatul Lazari C. în interesele inculpatului.

3.1. Procurorul, invocând ilegalitatea sentinței în partea individualizării pedepsei

penale, a solicitat rejudecarea cauzei în acest aspect și pronunțarea unei noi hotărâri,

potrivit ordinii stabilite pentru prima instanță prin care lui Carabulea D., recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, să-i fie

stabilită pedeapsa penală sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea

acesteia în penitenciar de tip deschis și cu privarea de drepturi de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 4 ani. În rest, sentința contestată să fie menținută fără

modificări.

În motivarea cererii de apel, partea acuzării a invocat că instanța de fond corect a

încadrat fapta săvârșită de Carabulea D. în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, însă

eronat i-a aplicat pedeapsa neținând cont de scopul acesteia, care primordial trebuie să

restabilească echitatea socială și să prevină săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane. Aplicarea unei pedepse non-privative de libertate,

va duce la încurajarea pe viitor a săvârșirii infracțiunilor similare de către Carabulea D. și

de alte persoane.

Astfel, aplicarea pedepsei penale cu suspendarea acesteia numai îl va favoriza pe

inculpat să săvârșească pe viitor acțiuni similare. La fel precedentul dat va fi preluat,

considerat și apreciat de alte persoane ca o atitudine tolerantă din partea statului a

comportamentului prejudiciabil și va diminua încrederea societății în eficacitatea și

echitatea sistemului de justiție. În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (2) din Codul

penal, pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a

altor persoane.

Prima instanță, la stabilirea pedepsei, nu a ținut cont de faptul că inculpatul a

săvârșit o infracțiune gravă soldată cu consecințe grave - vătămarea corporală gravă a

victimei minore, care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni strada. Trecerea de

pietoni fiind spațiul destinat pentru deplasarea în siguranță a pietonilor. Astfel,

comportamentul inculpatului denotă neatenția acestuia în timp ce se află în trafic,

expunându-i la un pericol și pe ceilalți participanți la trafic. Luând în considerație faptul,

că mijlocul de transport este o sursă de pericol sporit, care în cazul unei exploatări

neconforme poate genera un prejudiciu de o gravitate înaltă, iar Carabulea D. fiind

conducătorul de vehicul cunoștea că urma să respecte cu strictețe normele

Regulamentului Circulației Rutiere.

Mai mult ca atât, conform cazierului contravențional s-a stabilit că, în privința

inculpatului au fost intentate mai multe proceduri contravenționale din domeniul

circulației rutiere. Din considerentele menționate, apelantul a pledat pentru aceea ca

3

instanța de apel în virtutea circumstanțelor cazului, să-i aplice o pedeapsă mai aspră

inculpatului pentru fapta comisă.

3.2. Reprezentantul legal al părții vătămate, Pleșca C., a solicitat casarea parțială a

sentinței din motivul blândeții pedepsei și a admiterii doar parțiale a acțiunii civile, cu

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Carabulea D. să fie condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, la pedeapsa

sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip deschis și cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 4 (patru) ani. Acțiunea civilă înaintată să fie admisă integral, cu dispunerea

încasării de la Compania „Intact Asigurări Generale” SA în beneficiul lui Pleșca C. a

sumei prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în mărime de 29458,66 lei, iar de la

Carabulea D., în beneficiul lui Pleșca C. a prejudiciului moral restanța în mărime de

902260 (nouă sute două mii două sute șaizeci) lei. În rest, sentința să fie menținută.

În motivarea cererii de apel partea a invocat că prima instanță a ignorat faptul că la

stabilirea pedepsei este necesar de a lua în considerație criteriile de individualizare,

prevăzute de art. 75 Cod penal, precum și prevederile art. 16 alin. (4) Cod penal,

infracțiunea comisă se atribuie la categoria infracțiunilor grave și a avut ca urmări

prejudiciabile cauzarea vătămărilor corporale grave persoanei, care este încă un copil ce

are o vârstă fragedă, bucurându-se de primii pași în viață, condițiile comiterii

accidentului, acesta producându-se chiar pe trecerea pietonală în plină zi, unde conform

Regulamentului Circulației Rutiere atenția urmează a fi una maxim de sporită, cazierul

contravențional conform căruia inculpatul a fost anterior atras la răspundere

contravențională pentru încălcări din domeniul circulației rutiere, însă concluziile de

rigoare nu le-a făcut, iar neglijența sa criminală a dus ulterior la provocarea vătămărilor

corporale grave unui minor și nu în ultimul rând faptul că în realitate nu a recuperat nici

măcar jumătate din prejudiciul moral cauzat prin această infracțiune, suma parțial

achitată a fost efectuată nu de inculpat, ci de rudele sale de peste hotarele țării, iar în baza

acestor circumstanțe de drept și de fapt să ia o decizie care să ducă la corectarea

inculpatului.

Reieșind din cele expuse apelantul a menționat că pedeapsa stabilită este una prea

blândă și astfel sentința urmează a fi casată în această parte.

3.3. Prin apelul declarat de SA „Intact Asigurări Generale” depus de reprezentantul

companiei Tomuleț C. a fost solicitat casarea sentinței în latura civilă, cu pronunțarea

unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie diminuată

suma încasată de la Compania „Intact Asigurări Generale” SA în beneficiul

reprezentantului părții vătămate de la 29458,66 lei, până la suma de 5220,46 lei, în rest,

să fie menținută fără modificări sentința contestată.

Partea a specificat că, în temeiul art. 25 alin. (1), alin. (2) lit. d) din Legea

414/22.12.2016, cu modificările și completările ulterioare, în cazul vătămării corporale,

despăgubirea de asigurare se stabilește prin acordul scris dintre persoana păgubită și

asigurător. În cazul prevăzut la alin. (1), despăgubirea de asigurare va include:

4

eventualele cheltuieli prilejuite de accident, inclusiv cheltuielile de transport al persoanei

accidentate, de tratament, de spitalizare, de recuperare, de protezare, de alimentație

specială, conform prescripțiilor medicala, probate cu documente justificative, care nu

sunt suportate din fondurile de asigurări medicale obligatorii, conform actelor normative

în vigoare. Cheltuielile menționate se stabilesc pe baza prețurilor practicate de instituțiile

din Republica Moldova, conform documentelor eliberate de acestea sau, în cazurile când

nici o instituție din Republica Moldova nu practica serviciile menționate, conform

documentelor justificative eliberate de instituțiile din străinătate.

Prin urmare, legiuitorul expres a stabilit condițiile pentru care asiguratorul să

recupereze cheltuielile persoanei păgubite, care ulterior să le cuantifice și să le achite cu

titlu de despăgubire de asigurare.

În acest context, asigurătorul, supunând condițiilor menționate lista bunurilor

materiale procurate, consemnate în 48 de bonuri de plată, prezentate asigurătorului, prin

prisma actelor justificative a stabilit că poate accepta cu titlu de despăgubire de asigurare

suma de 5220,46 lei, în condițiile în care alte cheltuieli suportate nu se încadrează în

norma prevăzută la art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 414/22.12.2006, iar alimentele

procurate, nu se încadrează în noțiunea de alimentație specială stabilită în temeiul unei

prescripții medicale.

Prin urmare, asigurătorul, în limitele răspunderii stabilite expres prin Lege,

calculează și achită despăgubirea de asigurare, iar instanța de fond, fără a examina în

mod nemijlocit mijloacele de probă, în coroborare cu textul Legii, care reglementează

expres condițiile de calculare și achitare a despăgubirii de asigurare, în mod nejustificat, a

încasat de la Compania „Intact Asigurări Generale” SA în beneficiul reprezentantului

părții vătămate prejudiciul material în cuantum de 24238,20 lei.

3.4. Avocatul Lazari C., acționând în interesele inculpatului, a solicitat micșorarea

termenului privării de dreptul de a conduce mijloace de transport de un an și micșorarea

sumei ce urmează a fi încasată de la el în scopul recuperării prejudiciului moral în

mărime de cel mult 100000 lei, pe care el tot nu o deține și urmează să o împrumute.

În argumentarea cererii de apel, partea a indicat că a achitat integral (chiar mai mult

decât se cuvenea) prejudiciul material și cel moral ce ține de tratamentul și restabilirea

sănătății minorului XXXXX, fapt ce se confirmă prin probele anexate la dosar și

declarațiile reprezentantului părții vătămate în instanța de judecată. Carabulea D. nu are

antecedente penale, la locul de muncă se caracterizează pozitiv. Circumstanțe agravante

la cercetarea acestei cauze penale nu au fost constatate. Unica activitate pe care o

desfășoară Carabulea D. este cea de conducător auto și din acest considerent s-a solicitat

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen minimal, până la un

an.

Inculpatul a menționat că imediat după ce s-a produs accidentul rutier, a împrumutat

5000 de euro, pe care mama lui i le-a transmis din străinătate și i le-a dat părții vătămate

pentru tratamentul lui XXXXX, care se afla în spital, fără să mai aștepte înaintarea a

careva pretenții din partea părinților copilului.

5

Faptul transmiterii sumei de 5000 euro, se confirmă prin documentele anexate la

dosar, cât și prin depozițiile lui Pleșca C. - tatăl lui XXXXX

Conform raportului efectuat de către Compania „Intact Asigurări Generale” S.A.,

expus în ședința de judecată de către reprezentantul companiei, s-a stabilit că suma ce

urmează a fi achitată părții vătămate, în urma accidentului rutier, este de 5220,46 lei,

acesta fiind prejudiciul real suportat pentru tratamentul copilului.

Astfel, se demonstrează că prejudiciul material real cauzat este doar de 5220,46 lei,

pe când Carabulea D. a achitat suma de 95000 lei, ceea ce este de douăzeci de ori mai

mare decât cea real pricinuită și astfel, restul banilor din suma de 5000 euro, urmează a fi

luată în considerație, ca fiind achitată în contul prejudiciului moral.

apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate, cu menținerea sentinței fără careva

modificări.

constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate,

relevate în cuprinsul sentinței. Concluzia primei instanțe privind calificarea infracțiunii

este corectă, prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între

semnele faptelor prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței de

infracțiune prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal. Totodată, instanța de apel a

reținut că sentința se contestă în partea stabilirii pedepsei și a soluționării acțiunii civile,

însă temei pentru a interveni în această parte în hotărârea apelată, instanța nu a stabilit

relevând în acest sens următoarele.

În cererea de apel, reprezentantul legal al părții vătămate a indicat că, la moment

suma prejudiciului material și moral constituie în total 931718,66 lei, dintre care

prejudiciul material este de 29458,66 lei, având în vedere că inculpatul i-a restituit parțial

suma prejudiciului, în mărime totală de 97740,00 lei.

Potrivit art. 219 alin. (1) din Codul de procedură penală, acțiunea civilă în procesul

penal se intentează prin depunerea unei cereri, adresate procurorului sau instanței de

judecată, de către persoanele fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii

materiale sau morale nemijlocit prin fapta (acțiunea sau inacțiunea) interzisă de legea

penală sau în legătură cu săvârșirea acesteia. Articolul 220 alin. (3) al Codului de

procedură penală, prescrie că, hotărârea privind acțiunea civilă se adoptă în conformitate

cu normele dreptului civil și ale altor domenii de drept.

Conform art. 225 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, la adoptarea

sentinței de acuzare sau de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical,

instanța soluționează și acțiunea civilă prin admiterea ei, totală sau parțială, ori prin

respingere. Odată cu soluționarea cauzei penale, judecătorul este obligat să soluționeze

acțiunea civilă.

În conformitate cu prevederile art. 387 alin. (1) din Codul de procedură penală,

odată cu sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sunt dovedite

temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau în

parte, ori o respinge. Astfel, ținând cont de prescrierile art. 1422 alin. (1) și (2) din Codul

6

civil, care indică că, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferințe

psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale,

precum și în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța de judecată are dreptul să oblige

persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin echivalent bănesc. Prejudiciul moral

se repară indiferent de existența și întinderea prejudiciului patrimonial. Caracterul și

gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luând în

considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social al

persoanei vătămate.

La caz, instanța a apreciat că mărimea prejudiciului moral solicitat de partea

vătămată în cuantum de 1000000,00 lei nu a fost dovedită, iar argumentele

reprezentantului legal al părții vătămate Pleșca C., ce ține de caracterul și gravitatea

suferințelor fizice și psihice cauzate părții vătămate minore, XXXXX, cât și tuturor

membrilor familiei lui pe fundalul traumei atât de grave la o vârstă fragedă a copilului nu

pot fi reținute de către instanța de apel, or, atât în instanța de apel, cât și în instanța de

fond nu au fost prezentate careva probe sau înscrisuri autentice ce ar confirma acest fapt,

iar potrivit prevederilor art. 118 alin. (1) Cod de procedură civilă, fiecare parte trebuie să

dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor sale, prin urmare,

în ceea ce privește pretenția înaintată de reprezentantul legal al parții vătămate privind

încasarea prejudiciului moral în mărime de 1000000,00 lei, instanța de fond corect a

apreciat-o ca fiind exagerată și nejustificată, prin urmare legal a fost admisă doar parțial,

și anume suma de 200000 lei, iar cererile de apel în această parte urmează a fi respinsă,

ca neîntemeiată.

De asemenea, instanța a considerat că este netemeinică cererea de apel declarată de

inculpatul Carabulea D., reprezentat de avocat, cu referire la faptul că suma prejudiciul

moral încasat de către instanța de fond în mărime de 200000 lei, este exagerată, iar

instanța nu a ținut cont de faptul că, inculpatul a achitat deja pentru acoperirea acestui

prejudiciu suma de 97740 lei, adică jumătate din suma stabilită de prima instanță, întrucât

instanța a luat în considerație faptul dat la momentul stabilirii categoriei și termenului

pedepsei, prin urmare aceste alegații nu pot fi reținute și au fost respinse, ca neîntemeiate.

În același context, instanța de apel a notat că, la determinarea mărimii compensației

pentru prejudiciul moral, trebuie neapărat să fie luat în considerație atât aprecierea

subiectivă privind gravitatea cauzării suferințelor psihice sau fizice părții vătămate, cât și

datele obiective care certifică acest fapt, îndeosebi: importanța vitală a drepturilor

personale nepatrimoniale și a bunurilor (viața, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea

locuinței, secretul personal și familial, onoarea, demnitatea și reputația profesională etc.);

nivelul (gradul) suportării de către persoana vătămată a suferințelor psihice sau fizice

(lipsirea de libertate, pricinuirea vătămării corporale, decesul persoanelor apropiate

(rudelor), pierderea sau limitarea capacității de muncă etc.); felul vinovăției (intenția,

imprudența) persoanei care a cauzat prejudiciul, în cazul în care pentru repararea

prejudiciului moral este necesară prezența ei.

Astfel, apreciind în ansamblu circumstanțele subiective și obiective ale speței,

instanța de apel, a statuat asupra temeiniciei sentinței contestate în partea încasării

7

prejudiciului moral respingând ca nefondată cererea de apel înaintată de către

reprezentantul legal al părții vătămate, cât și cererea de apel înaintată de către inculpat

reprezentat de avocatul, în partea ce ține de suma prejudiciului moral admisă spre

încasare, cu menținerea în vigoare a sentinței.

Totodată, instanța a reținut că sentința a fost contestată de către acuzatorul de stat și

reprezentantul legal al părții vătămate, Pleșca C., în partea stabilirii pedepsei inculpatului,

în particular fiind accentuat faptul blândeții acesteia. Însă, verificând în această parte

sentința, instanța de apel a menționat că la stabilirea categoriei și a măsurii de pedeapsă

inculpatului, prima instanță a ținut seama de toate circumstanțele reale și personale

privind individualizarea pedepsei, aplicându-i o pedeapsă corectă, echitabilă și legală, și

anume: de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de personalitatea

celui vinovat, de condițiile de viață a lui, de circumstanțele cauzei care atenuează sau

agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului.

Instanța de fond la stabilirea categoriei pedepsei, corect a aplicat prevederile legale

și, în conformitate cu prevederile art. 7, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului.

Conform art. 16 Cod penal, infracțiunea săvârșită de către Carabulea D. se atribuie

la categoria celor grave.

Potrivit art. 61 alin. (2) Cod penal, pedeapsa are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât

din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să

cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Din cele reținute a fost trasată concluzia că pedeapsa care necesită a fi numită

inculpatului nu urmează să-i cauzeze suferințe fizice acestuia, având drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, atât din partea lui, cât și altor persoane.

Astfel, din materialele cauzei penale rezultă că inculpatul a recunoscut vinovăția

integral și sincer s-a căit de cele comise, înaintând o cerere în temeiul art. 3641 CPP, se

caracterizează pozitiv la locul de muncă, unde a activat până la comiterea faptei, ceea ce

se confirmă prin caracteristica eliberată pe numele acestuia de către directorul „Intelect

Security” SRL (f.d. 127, vol. I), a achitat părții vătămate o partea din prejudiciul cauzat în

sumă de 5000 Euro, ce constituie 97740,00 lei, fapt confirmat prin recipisa semnată de

către reprezentantul legal al părții vătămate minore, Pleșca C. la 19.10.2018 (f.d. 19, vol.

II).

Instanța de fond a ținut cont și a aplicat corect reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de art. 264 alin.(3) lit. a) Cod penal pentru care legea penală de la

momentul comiterii infracțiunii prevedea pedeapsa sub formă de închisoare de la 3 la 7

ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4

ani.

8

Argumentele procurorului privind inadmisibilitatea aplicării în privința lui

Carabulea D. a prevederilor art. 90 Cod penal și solicitarea aplicării pedepsei sub formă

de închisoare pe un termen de 3 ani cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis

și privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani, nu pot fi

reținute, deoarece la stabilirea măsurii și mărimii pedepsei în privința inculpatului, în

vederea corectării, reeducării, precum și ca măsură de pedeapsă, Colegiul a ținut cont în

deplină măsură de motivul și gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea (recunoașterea vinei și căința

sinceră) de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării, astfel instanța de

fond aplicându-i o pedeapsă legală, întemeiată și echitabilă în raport cu circumstanțele

cauzei, sub formă de închisoare cu suspendare.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel nu a reținut ca fiind plauzibil argumentul

procurorului și a reprezentantului legal al părții vătămate, privind aplicarea pedepsei cu

executarea închisorii, deoarece pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și

un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată

în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și

restricții drepturilor lor. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici

să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor

menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Astfel, instanța de apel a conchis că pedeapsa aplicată inculpatului este legală și

echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei, iar apelurile procurorului și a

reprezentantului legal al părții vătămate, sunt nefondate și urmează a fi respinse.

Colegiul a mai respins, ca fiind neîntemeiată și cererea de apel declarată de către

inculpatul Carabulea D. reprezentat de avocatul său, în partea ce ține de termenul privării

de dreptul de a conduce mijloace de transport, reținând că instanța de judecată a ținut

cont la stabilirea categoriei și a măsurii de pedeapsă inculpatului, de toate circumstanțele

reale și personale privind individualizarea pedepsei, aplicându-i o pedeapsă corectă,

echitabilă și legală, și anume: de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,

de personalitatea celui vinovat, de condițiile de viață a lui, de circumstanțele cauzei care

atenuează sau agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului.

Mai mult, instanța a menționat că legiuitorul, având în vedere că mijloacele de

transport prezintă un grad sporit de pericol, iar conducerea acestora cu încălcarea

Regulamentului Circulației Rutiere reprezintă un grad și mai avansat de pericol, a

prevăzut răspunderea penală pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3)

lit. a) Cod penal, în scop de majorare a responsabilității persoanelor care conduc mijloace

de transport, iar aceasta poate fi atinsă doar prin aplicarea corectă și echitabilă a

sancțiunilor penale în privința celor care încalcă intenționat legea penală.

Subsecvent, instanța a notat că argumentele apărării referitor la faptul că inculpatul,

Carabulea D. a comis infracțiunea din imprudență, și-a recunoscut vina, anterior nu a fost

9

atras la răspundere penală, nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru, există

doar circumstanțe atenuante, i-a acordat ajutor material părții vătămate, nu pot fi

catalogate ca temeiuri de aplicare a unei pedepse mai blânde și excluderea pedepsei

complementare.

Referitor la cererea de apel înaintată de către reprezentantul SA „Intact Asigurări

Generale”, privind dezacordul cu încasarea prejudiciului material cauzat părții vătămate

minore, în urma acțiunilor inculpatului, în sumă totală de 29458,66 lei și solicitarea

acestuia de modificare a sentinței contestate și diminuarea sumei încasate până la

valoarea de 5220,46 lei, instanța a apreciat-o ca fiind nefondată și care urmează a fi

respinsă din următoarele considerente.

Cercetând materialele cauzei, s-a constatat că în baza cererii înaintate la 18.09.2018

de către reprezentantul părții vătămate, Pleșca C. (f.d. 125-127, vol. I), prin ordonanța din

25.09.2018, Societatea de Asigurări „Intact Asigurări Generale” SA, a fost recunoscută în

calitate de parte civilmente responsabilă în cadrul procesului penal (f.d. 228-229, vol. I).

Fiind audiat în cadrul urmării penale, reprezentantul Societății nominalizate, Ciobanu T.,

a menționat că recunoaște acțiunea parțial în limitele răspunderii companiei de asigurări

(f.d. 231, vol. I). În cadrul ședinței de judecată a instanței de fond, din 14.12.2018, cât și

în ședința instanței de apel, reprezentantul Companiei a specificat că în urma calculelor

efectuate a stabilit că, suma ce urmează a fi achitată părții vătămate, în urma accidentului

rutier, este de 5220,46 lei, sumă pe care Compania este de acord să o achite conform

contractului de asigurare.

Prin urmare, instanța de apel a reiterat prevederile art. 73 alin. (1) și (2) al Codului

de procedură penală, care statuează expres că parte civilmente responsabilă este

recunoscută persoana fizică sau juridică care, în baza legii sau conform acțiunii civile

înaintate în procesul penal, poate fi supusă răspunderii materiale pentru prejudiciul

material cauzat de faptele învinuitului, inculpatului. Recunoașterea ca parte civilmente

responsabilă se face prin hotărâre a organului de urmărire penală sau a instanței.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) al Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006

cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de

autovehicule, în cazul vătămării corporale, despăgubirea de asigurare se stabilește prin

acordul scris dintre persoana păgubită și asigurător. Despăgubirea de asigurare va include

eventualele cheltuieli prilejuite de accident, inclusiv cheltuielile de transport al persoanei

accidentate, de tratament, de spitalizare, de recuperare, de protezare, de alimentație

specială, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, care nu

sunt suportate din fondurile de asigurări medicale obligatorii, conform actelor normative

în vigoare. Cheltuielile menționate se stabilesc pe baza prețurilor practicate de instituțiile

din Republica Moldova, conform documentelor eliberate de acestea sau, în cazurile când

nici o instituție din Republica Moldova nu practică serviciile menționate, conform

documentelor justificative eliberate de instituțiile din străinătate.

Astfel, având în vedere prevederile legale enunțate și luând în considerație că,

automobilul care a fost implicat în comiterea accidentului, condus de către Carabulea D.,

a fost asigurat la Compania „Intact Asigurări Generale” SA, fapt ce se confirmă prin

10

Polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) nr. RCAI-003475291 din

25 septembrie 2017 (f.d. 114, vol. I), instanța de apel i-a respins pretențiile apelantului.

Lazari C. în numele inculpatului și compania „Intact Asigurări Generale” SA, au declarat

recursuri ordinare.

6.1. Procurorul solicită casarea deciziei instanței de apel cu remiterea cauzei la

rejudecare, invocând ca temei de declarare a recursului ordinar prevederile art. 427 alin.

(l) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, concretizând că decizia atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția în partea individualizării pedepsei stabilite

inculpatului, astfel încât s-a aplicat pedeapsa individualizată contrar prevederilor legale,

fapt ce denotă că soluția adoptată este una vădit neîntemeiată, deoarece instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de către acuzatorul de stat în apelul

declarat.

Contrar celor constatate de către instanța de apel, partea acuzării consideră că

instanța de fond nemotivat a dispus aplicarea în privința inculpatului a beneficiilor art. 90

Cod penal, întrucât un regim suspensiv al unei pedepse deși corect

individualizate(pedeapsa închisorii) nu va asigura un echilibru cert între scopul de

reeducare al inculpatului recunoscut vinovat și așteptările societății față de actul de

justiție realizat, sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.

Pe această ultimă dimensiune, se reține că norma penală imputată inculpatului este

instituită de legislator pentru a apăra relațiile sociale cu privire la siguranța traficului

rutier, viața și sănătatea persoanelor, în contextul în care încălcări de o frecvență

îngrijorătoare a regulilor de securitate a circulației rutiere sau de exploatare a mijloacelor

de transport de către conducătorii autovehiculelor generează în suficient de multe cazuri

decesul persoanelor nevinovate.

Astfel, în situația în care în urma săvârșirii infracțiunii de încălcarea a regulilor de

securitate a circulației rutiere de către inculpatul care nu este la prima încălcare a de la

Regulamentului Circulației Rutiere, deoarece conform cazierului contravențional

Carabulea D. anterior a comis 7 contravenții în domeniul - circulației rutiere, dintre care

2 contravenții având ca încălcare depășirea vitezei de circulație a autoturismului,

respectiv aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal nu va avea un impact scontat asupra

atingerii scopului pedepsei penale, prevăzute la art. 61 alin. (2) Cod penal și anume

restabilirea echității sociale și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane.

Deși la caz au fost reținute circumstanțele atenuante recuperarea unei părți din

prejudiciul cauzat părții vătămate precum și caracteristica pozitivă a inculpatului,

circumstanțe ce au stat și la baza stabilirii pedepsei minime sub formă de închisoare,

totuși aceste circumstanțe sunt incomensurabile în raport cu urmările prejudiciabile grave

survenite prin comiterea infracțiunii minorului XXXXX i-au fost pricinuite leziuni

corporale sub formă de traume craniu-cerebrale, contuzie cerebrală gr. II, III, MSA,

contuzie de trunchi cerebral, fractura bolții craniului la fer III, II, fractura bazei

craniului, care prealabil, conform pct. 28-31 din Regulamentul de apreciere medico-

11

legală a gravității vătămărilor corporale nr. 199 din 27.06.2003, se califică ca vătămări

corporale grave - fapt ce exclude posibilitatea aplicări beneficiilor prevăzute la art. 90

Cod penal - suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare, aceasta în

condițiile în care pedeapsa suspensivă nu este proporțională cu fapta prejudiciabilă

săvârșită și persoana inculpatului.

Pronunțând o decizie de condamnare cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni grave, soldate cu leziuni grave greu de

recuperat/vindecat (copilul a fost traumatizat grav, iar urmările au afectat viața și

viitorul minorului și a părinților), instanța de apel a deturnat în acest caz particular logica

politicii punitive promovate de către autoritățile statului, inclusiv de către autoritatea

judecătorească cu vocație de formare a practicii judiciare.

Pe caz, nu există nici o premiză de a considera că o pedeapsă condiționată va fi în

stare să contribuie la corectarea și reeducarea lui Carabulea D., în condițiile în care el

activează în calitate de șofer de taxi, cunoștea de faptul că mijlocul de transport este o

sursă de pericol sporit, care în cazul unei exploatări neconforme poate genera un

prejudiciu de o gravitate înaltă, iar în speța noastră urmările au fost mult mai grave și

tragice.

De altfel, în sensul prevederilor art. 90 Cod penal, stabilirea pedepsei cu

suspendarea condiționată a executării se admite numai luând în considerație

personalitatea vinovatului în cazul existenței circumstanțelor atenuante, legate de scopul,

motivele, rolul vinovatului și comportamentul acestuia până la săvârșirea infracțiunii, în

timpul și după săvârșirea ei.

În acest caz instanța de apel era obligată să argumenteze motivat circumstanțele

cauzei considerate atenuante și în corelație cu care date despre persoana vinovatului ele

servesc temei pentru aplicarea art. 90 Cod penal.

Partea acuzării își exprimă convingerea că pedeapsa stabilită inculpatului nu va

duce la atingerea deplină a scopului legii penale privind corectarea și reeducarea acestuia

în vederea neadmiterii pe viitor a careva încălcări a ordinii de drept și nici nu va constitui

o avertizare publică pentru alte persoane predispuse de a-și însuși comportamente

similare celui manifestat de către inculpatul Carabulea D. la 19 iunie 2018.

În contextul celor expuse, acuzarea de stat consideră că instanța de apel greșit a

respins și apelul reprezentantul legal al părții vătămate Pleșca C., care vine în

completarea motivelor și solicitărilor indicate în apelul procurorului în partea dispunerii

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii stabilite inculpatului Carabulea

D., aceasta devreme ce argumentele invocate în sprijinul soluției dispuse vin în raport

direct cu probatoriul și personalitatea inculpatului administrat la etapa urmăririi penale și

cercetării judecătorești în instanțele de fond și apel, sunt contrare scopului legii penale și

principiului individualizării răspunderii și pedepsei penale.

6.2. Avocatul Lazari C. acționând în numele inculpatului solicită casarea parțială a

deciziei instanței de apel și a sentinței, cu redozarea până la un an a pedepsei

complementare și micșorarea cuantumului prejudiciului moral acordat părții vătămate

până la 100000 lei.

12

În susținerea acestor cerințe, recurentul indică că instanța de apel nu s-a expus

convingător, din care considerente nu poate fi micșorată suma prejudiciului moral, până

la 100000 lei, deoarece, tot instanța de judecată, pe de o parte a constatat că suma reală -

cu titlu de prejudiciu moral - ar fi în mărime de 200000 lei, din care Carabulea D. a

achitat, deja, suma de aproape 100000 lei, ceea ce și ar fi corect, legal și logic.

La faza inițială, când s-a achitat suma de 5000 Euro, inculpatul a inclus în această

sumă toate prejudiciile, atât cel material, cât și moral, ar fi incorect ca această sumă de

100000 lei, achitată anterior, să nu fie luată în considerație și să nu se calculeze la

despăgubirea morală a părții prejudiciate.

În situația când această sumă nu se acceptă ca fiind achitată la suma prejudiciului

moral, reiese că partea vătămată, se îmbogățește ilicit cu o sumă de peste 100000 lei,

deoarece prejudiciul moral a fost apreciat, de către instanța de judecată, la suma de

200000 lei, iar suma de 100000 lei, achitată anterior, nu se calculează la restituirea

prejudiciului moral.

Instanța de apel nu s-a expus convingător și asupra termenul privării de dreptul de a

conduce mijloace de transport, reieșind din circumstanțele individuale ale cauzei.

6.3. La 30 mai 2019, compania de asigurări „Intact Asigurări Generale” SA a

declarat recurs prin care solicită casarea parțială a deciziei instanței de apel și a sentinței,

cu diminuarea sumei încasate din contul companiei de la 29458,66 lei la 5220,46 lei.

În motivarea recursului, se face trimitere la art. 25 alin. (l), alin. (2) lit. d) din Legea

414/22.12.2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia:„ în cazul

vătămării corporale, despăgubirea de asigurare se stabilește prin acordul scris dintre

persoana păgubită și asigurător. În cazul prevăzut la alin. (1), despăgubirea de

asigurare va include: eventualele cheltuieli prilejuite de accident, inclusiv cheltuielile de

transport al persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, de recuperare, de

protezare, de alimentație specială, conform prescripțiilor medicale, probate cu

documente justificative, care nu sunt suportate din fondurile de asigurări medicale

obligatorii, conform actelor normative în vigoare. Cheltuielile menționate se stabilesc pe

baza prețurilor practicate de instituțiile din Republica Moldova, conform documentelor

eliberate de acestea sau, în cazurile când nici o instituție din Republica Moldova nu

practică serviciile menționate, conform documentelor justificative eliberate de instituțiile

din străinătate”.

Prin urmare, legiuitorul expres a stabilit condițiile pentru care asigurătorul urmează

să achite cheltuielile persoanei păgubite, care ulterior să le cuantifice și să le achite cu

titlu de despăgubire de asigurare.

Reprezentatul părții civile, depunând cererea de calcularea și achitare a despăgubirii

de asigurare, a prezentat asigurătorului înscrisuri sub formă de bonuri de plată, prin care

considera acesta, reprezintă cheltuieli prilejuite de accident, inclusiv cheltuielile de

transport al persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, de recuperare, de

protezare, de alimentație specială.

Asigurătorul, prin prisma normei sus-citate, a examinat înscrisurile prezentate de

reprezentantul persoanei păgubite sub mai multe condiții statuând că din lista bunurilor

13

materiale procurate, consemnate în 48 de bonuri de plată poate accepta cu titlu de

despăgubire de asigurare suma de 5220,46 lei, în condițiile în care alte cheltuieli

suportate, nu se încadrează în norma prevăzută la art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea

414/22.12.2006, iar alimentele procurate, nu se încadrează la noțiunea alimentație

specială stabilită în temeiul unei prescripții medicale.

avocatul Lazari C. în referința depusă privind opinia lui asupra recursului depus de

procuror menționează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit

neîntemeiat.

citarea părților, în baza actelor din dosar, Colegiul Penal conchide asupra inadmisibilității

acestora, pentru următoarele considerente.

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se relevă

că instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este

vădit neîntemeiat. Soluția instanței prin care se dispune inadmisibilitatea cererii de recurs,

din motiv că este vădit neîntemeiată, este precedată de efectuarea verificării temeiurilor

de casare invocate de parte, în raport cu actele dosarului, drept urmare constatându-se că

actul recurat este conform legii, fără a prezenta vreo lipsă de natură să-l afecteze și să

genereze desființarea acestuia.

Analizând cererile de recurs în raport cu actele cauzei, Colegiul ajunge la concluzia

că recursul procurorului și a avocatului Lazari C. în numele inculpatului urmează a fi

declarate inadmisibile ca vădit nefondate, iar recursul declarat de compania de asigurări,

inadmisibil, ca tardiv.

8.1. Cu privire la soluția de inadmisibilitate adoptată pe marginea recursului

declarat de procuror, Colegiul Penal expune următoarele.

Din conținutul cererii, se constată că procurorul face trimitere la temeiurile de

casare stipulate de art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) din Cod de procedură penală,

menționând că prin sentință inculpatului ia fost aplicată o pedeapsă prea blândă raportat

la fapta comisă de acesta, iar instanța de apel nu a intervenit în acest sens în hotărârea

contestată inclusiv de acuzatorul de stat, de aceea, la caz, au fost aplicate pedepse

individualizate contrar prevederilor legale, instanțele de fond nemotivându-și suficient

hotărârile în acest aspect. Mai concret, din sistematizarea alegațiilor expuse de recurent

se conchide că critica primordială a acestuia vizează dezacordul cu aplicarea art. 90 Cod

penal față de inculpat.

Verificând actele cauzei raportate la criticile avansate, instanța de recurs le

consideră vădit nefondate, menținând ad integrum statuările din decizia instanței de apel

și din sentința primei instanțe, în partea ce ține de chestiunea individualizării pedepsei

realizate în privința inculpatului pentru comiterea de acesta din imprudență a infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal.

Drept urmare, se relevă că corect instanța de apel a consemnat în partea descriptivă

14

a deciziei adoptate despre faptul că: argumentele procurorului privind inadmisibilitatea

aplicării în privința lui Carabulea D. a prevederilor art. 90 Cod penal și solicitarea

aplicării pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip deschis și privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 4 ani, nu pot fi reținute, deoarece la stabilirea măsurii și mărimii pedepsei

în privința inculpatului, în vederea corectării, reeducării, precum și ca măsură de

pedeapsă, Colegiul a ținut cont în deplină măsură de motivul și gravitatea infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

răspunderea (recunoașterea vinei și căința sinceră) de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării, astfel instanța de fond aplicându-i o pedeapsă legală,

întemeiată și echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei, sub formă de închisoare cu

suspendare.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel nu a reținut ca fiind plauzibil

argumentul procurorului și a reprezentantului legal al părții vătămate, privind aplicarea

pedepsei cu executarea închisorii, deoarece pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică

de instanțele de judecată în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni,

cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor. Executarea pedepsei nu trebuie să

cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul

celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Astfel, instanța de apel a conchis că pedeapsa aplicată inculpatului este legală și

echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei, iar apelurile procurorului și a

reprezentantului legal al părții vătămate, sunt nefondate și urmează a fi respinse.

Colegiul Penal susține integral argumentele expuse supra de instanța de apel,

raliindu-se la părerea că în privința inculpatului urmează a fi aplicată pedeapsa închisorii

în limitele speciale prevăzute de sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, prin prisma

art. 364 alin. (8) Cod de procedură penală, de 2 ani închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării acesteia pentru o perioadă de probațiune de 2 ani în temeiul art.

90 Cod penal.

În general, instanța de recurs notează că, pentru a se reține eroarea de drept stipulată

în pct. 10) și pentru a se statua că s-au aplicat pedepse individualizate contrar exigențelor

legale, instanțele de fond urmau să facă abstracție de prevederile art. 75 și 90 Cod penal,

care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepselor și condițiile de

aplicare a institutului suspendării condiționate, limitele în raport de circumstanțe

agravante și atenuante etc., ținând seama de limitele stabilite în partea specială a Codului.

De facto, cerința textuală a acestui caz de casare presupune că s-a încălcat legea penală

sau cea procesual-penală la aplicarea pedepsei și la stabilirea limitelor acesteia, sau a

modului de executare, fiind inacceptabil faptul că procurorul pe calea recursului ordinar,

dorește să se ajungă practic la o nouă analiză a circumstanțelor de fapt din sentința primei

instanțe și din decizia instanței de apel nu pentru a fi corectată vreo eroare judiciară, ci

15

doar în vederea stabilirii unei pedepse cu închisoarea fără suspendarea condiționată a

executării acesteia în privința lui Carabulea D., în acest sens instanța de recurs ordinar

transformându-se într-o veritabilă instanță de apel, ceea ce excede scopul de funcționare a

acestei căi de atac.

Supunând analizei subsidiare actele cauzei, Colegiul constată că eroarea de drept

semnalată de recurent și stipulată în pct. 10) din alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, în speță, cu certitudine nu a fost admisă de instanțele ierarhic inferioare. La

trasarea acestei concluzii, instanța de recurs are ca bază argumentele temeinice și

pertinente expuse în textul deciziei recurate, care cad sub incidența nemijlocită a

circumstanțelor de fapt din dosar și se mențin în vigoare până în prezent.

Potrivit celor conținute în decizia instanței de apel, Colegiul Penal constată că, la

determinarea modului de executare a pedepsei instanța de apel a ținut seama de

următoarele împrejurări: că inculpatul a recunoscut fapta incriminată prin rechizitoriu și

vinovăția sa de comiterea acesteia, s-a căit sincer, a comis o infracțiune gravă, conform

art. 16 Cod penal, din imprudență, se caracterizează pozitiv, are loc permanent de muncă,

la evidența medicilor narcolog și psihiatru nu se află, a achitat părții vătămate suma de

5000 Euro, ce constituie 97740,00 lei, fapt confirmat prin recipisa semnată de către

reprezentantul legal al părții vătămate minore, Pleșca C. la 19.10.2018.

Anume datorită circumstanțelor de mai sus, instanțele de fond au statuat asupra

aplicării pedepsei închisorii în privința lui Carabulea D., cu suspendarea condiționată a

acesteia, orientată spre limita minimă specială prevăzută de sancțiunea art. 264 alin. (3)

lit. a) Cod penal, coroborată cu art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, totodată

ținând seama atât de circumstanțele ce îi atenuează răspunderea penală a inculpatului

pentru faptele comise.

Pe de altă parte, urmează de reiterat că în cuprinsul deciziei instanței de apel au fost

expuse deja raționamentele care au stat la baza respingerii solicitării părții acuzării de a-i

stabili lui Carabulea D. o pedeapsă cu executarea reală a acesteia într-o instituție

penitenciară. Din partea descriptivă a deciziei instanței de apel, se constată că instanța a

dezbătut prin mai multe argumente criticele ce vizau pedeapsa, circumstanțele atenuante

ce au influențat asupra operațiunii de individualizare a acesteia, totodată decizia cuprinde

și temeiurile de aplicare față de inculpat a prevederilor din art. 90 Cod penal.

În cererea de recurs, procurorul enumeră în mare parte aceleași împrejurări

evidențiate și în cererea de apel, și în hotărârea judecătorească contestată. Instanța de

recurs nu poate ralia la argumentele recurentului, considerând că toate circumstanțele

expuse de aceasta, care îl caracterizează într-o lumină mai puțin pozitivă pe inculpat, au

fost deja luate în considerare de instanțele de fond la individualizarea pedepsei.

În același sens, se notează că, însăși scopul pedepsei penale stipulat în art. 61 Cod

penal de legislator, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere statală și un

mijloc de corectare și reeducare aplicată în privința condamnaților, care are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea infractorilor, precum și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni, atât din partea acestora, cât și a altor persoane. Ca măsură de

16

constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în

ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a

pedepsei are ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea

articolului incriminat prin rechizitoriu inculpatului, la caz, fiind incident art. 264 alin. (3)

lit. a) Cod penal, în baza căruia a fost condamnat Carabulea D., cu aplicarea art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, la pedeapsă sub formă de 2 ani închisoare, cu suspendarea

executării acesteia pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

Față de lucrul judecat de instanța de apel, Colegiul consideră că o atare modalitate

de individualizare a pedepsei corespunde exigenților legii penale, iar pedeapsa aplicată

infractorului este echitabilă raportat la scopul urmărit de legislator în art. 61 Cod penal,

care îl va descuraja pe inculpat de a comite pe viitor alte fapte infracționale.

Concomitent, instanța de recurs nu vede necesitatea de a dezbate, prin alte

argumente, toate alegațiile din recursul părții acuzării, în primul rând pentru că erorile de

drept semnalate nu s-au confirmat și în al doilea rând pentru că careva temeiuri de casare

a hotărârii recurate ex officio Colegiul nu a stabilit.

Cele consemnate supra, evidențiază o dată în plus că instanța de apel a acordat o

atenție sporită materialelor acestei cauze, înlăturând justificat și prin argumente temeinice

alegațiile procurorului privitor la intervenția în modalitatea de executare a pedepsei

stabilite de prima instanță.

Pe cale de consecință, instanța de recurs reiterează că motivarea pe care instanța de

apel a formulat-o o acceptă și pentru a evita repetări inutile o însușește, fapt ce vine în

corespundere și cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37) a hotărârii în cauza Albert vs.

România din 16.02.2010, a indicat că art. 6 §1 din Convenție deși obligă instanțele să-și

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument în parte, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt

mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale, fapt ce determină

inutilitatea expunerii lor repetate în prezenta decizie.

Având ca reper considerentele arătate în partea descriptivă a prezentei decizii și

raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură

penală, Colegiul Penal concluzionează că, la judecarea acestui dosar în ordine de apel,

instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de

procedură penală, iar argumentele din recursul ordinar declarat de acuzatorul de stat sunt

vădit neîntemeiate.

8.2. Cu privire la cererea de recurs declarată de apărătorul inculpatului, Colegiul

consideră că aceasta este lipsită de temeiuri legale, recurentul repetitiv invocând aceleași

cerințe ca și în apel, asupra cărora instanța anterioară deja s-a expus prin argumente

temeinice.

17

În esență, apărătorul Lazari C. solicită casarea parțială a deciziei instanței de apel și

a sentinței, cu redozarea până la un an a pedepsei complementare și micșorarea

cuantumului prejudiciului moral acordat părții vătămate până la 100000 lei. În susținerea

recursului, avocatul indică că instanța de apel nu s-a expus convingător, din care

considerente nu poate admite cerințele din apel.

Față de criticele nominalizate instanța reiterează că, la avansarea unei cereri de

recurs partea este obligată să se expună prin argumente temeinice, asupra esenței erorii de

drept pretins că a fost admisă la etapa precedentă de judecare a cauzei. Simplul dezacord

cu modalitatea de individualizare a pedepsei complimentare sau cu cuantumul

prejudiciului moral, care printre altele a fost apreciat ca fiind echitabil de instanțele de

fond, fără existența vreunui viciu de procedură sau eroare de drept, nu poate condiționa

intervenția instanței de recurs în actul întocmit de instanțele de fond pe marginea acestei

cauze.

Mai mult, cauza penală privindu-l pe Carabulea D. a fost judecată în procedura

simplificată reglementată de art. 3641 din Codul de procedură penală. La originea inițierii

unei atare proceduri, se află înscrisul autentic al inculpatului, care manifestă dorința de a

beneficia de judecarea abreviată a cauzei în privința sa și de redozarea pedepsei,

recunoscând în totalitate faptele indicate în rechizitoriu. Atunci când legea în termeni

exhaustivi prevede că aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, iar instanțele

operând cu termenii legali îi stabilesc inculpatului această pedeapsă în interiorul acestora,

Colegiul Penal nu vede necesitatea de a admite poziția inculpatului despre redozarea

termenului de lipsire de permisul de conducere de la 2 ani la 1 an.

Concomitent, urmează de reținut faptul că examinarea acestei cauze în procedură

simplificată nu exclude asigurarea unor garanții părții vătămate, una dintre acestea fiind

recuperarea prejudiciilor cauzate prin infracțiunea săvârșită. Prin alte cuvinte, judecarea

cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală nu îl scutește pe inculpat

de răspunderea civilă. În acest sens, prevederile alin. (5) al art. 3641 din Codul de

procedură penală stabilesc, în mod expres, că în caz de admitere a cererii, judecătorul

explică persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă și întreabă partea civilă, partea

civilmente responsabilă dacă propun administrarea de probe, după care instanța

procedează la dezbateri judiciare.

În conformitate cu art. 387 alin. (1) din Codul de procedură penală, odată cu

sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sunt dovedite temeiurile și

mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau în parte, ori o

respinge.

În speță, prima instanță a conchis asupra admiterii parțiale a acțiunii civile înaintate

de reprezentantul părții vătămate, cu dispunerea încasării din contul inculpatului în

beneficiul lui Pleșca C. a sumei de 200000 (două sute mii) lei, drept recompensă pentru

prejudiciul moral și încasarea din contul Companiei „Intact Asigurări Generale” SA în

beneficiul lui Pleșca C. a sumei de 29458,66 (douăzeci și nouă mii patru sute cincizeci și

opt lei și 66 bani) lei, drept recompensă pentru prejudiciul material cauzat prin

infracțiune. În rest, acțiunea civilă înaintată de reprezentantul părții vătămate, Pleșca C., a

18

fost respinsă, ca fiind neîntemeiată.

Vizavi de aprecierea cuantumului prejudiciului moral, care ar aduce o satisfacție

echitabilă părinților părții vătămate pentru suferințele cauzate acestora prin infracțiunea

comisă de inculpat, instanța de recurs apreciază că, despăgubirea lor în valoare de 200000

lei este una compensatorie.

Corect a fost notat că întinderea prejudiciului moral nu poate fi cuantificată potrivit

unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete

ale speței, statuând în echitate, instanța de judecată urmează să acorde despăgubiri apte să

constituie o satisfacție echitabilă.

În același sens, se menționează că, în temeiul art.1423 alin.(1) Cod civil coroborat

cu art.219 alin.(4) Cod de procedură penală, mărimea compensației pentru prejudiciul

moral se determină de către instanță în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor

psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al făptuitorului

prejudiciului și de măsura în care compensarea poate aduce satisfacerea persoanei

vătămate.

Totodată, este important de a specifica că, instanța de fond, la determinarea mărimii

compensației pentru prejudiciul moral, a luat în considerație atât aprecierea subiectivă

privind gravitatea cauzării suferințelor psihice și fizice, cât și datele obiective care

certifică acest fapt, precum și alte circumstanțe subsidiare, cum sunt situația persoanei

care poartă răspunderea pentru cauzarea prejudiciului moral.

Suma de 5000 Euro, la care face trimitere recurentul, și care a fost acordată

părinților copilului accidentat de inculpat, instanțele au statuat că este insuficientă pentru

a-i despăgubi pe aceștia, din atare considerente au mai acordat părților suma de 200000

lei.

Față de cele ce preced, instanța de recurs menționează că despăgubirile pentru

daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se

probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare.

La caz, la aprecierea cuantumului prejudiciului moral, în calitate de compensare a

suferințelor cauzate prin infracțiune, instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 1398, 1422 Cod civil, precum și celor conținute în art. 1423 Cod Civil,

care prevăd că: „mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către

instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice

cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă

vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare poate

aduce satisfacție persoanei vătămate.”

De aceea, solicitarea părții apărării de a redoza cuantumul prejudiciului moral părții

vătămate este vădit nefondată și se respinge de Colegiul Penal, soluția instanței de fond

se menține integral.

8.3. Referitor la recursul declarat de compania de asigurări, instanța de recurs

conchide asupra soluției de inadmisibilitate, pentru tardivitatea acestuia.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

19

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că recursul este declarat peste termen.

Din actele cauzei se constată că compania de asigurări „Intact Asigurări Generale”

SA, la 30 mai 2019, a declarat recurs ordinar solicitând casarea parțială a hotărârilor

instanțelor de fond, în partea soluționării acțiunii civile. În argumentarea cererii, partea

menționează că instanțele de fond nu au ținut seama de mai multe norme juridice

incidente cauzei și au pronunțat arbitrar soluția de încasare a prejudiciului material în

valoare de 29458,66 lei din contul companiei, care nu a fost confirmat de partea

vătămată, acesteia fiindu-i atribuit un venit ce nu i se cuvine.

Una din cerințele obligatorii, la depunerea recursului, se referă la respectarea

termenului de declarare a acestuia de către titularii cererii respective. În corespundere cu

prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul de declarare a recursului este de

30 de zile de la data pronunțării deciziei instanței de apel. Ca atare, termenul de recurs

are caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a

exercita calea de atac, iar recursul declarat după expirarea termenului se consideră ca

tardiv, deoarece legea procesual-penală nu prevede posibilitatea de repunere în termen a

recursului ordinar.

În același context se relevă că, potrivit dispozițiilor art. 230 alin. (2) Cod de

procedură penală: „în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut

un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și

nulitatea actului efectuat peste termen.”

Reieșind din actele cauzei se constată că decizia instanței de apel, contestată de

recurent, a fost pronunțată integral la 8 aprilie 2019. Totodată, se relevă că la ședința de

judecată din 11 martie 2019, a fost pronunțat dispozitivul deciziei nominalizate, iar

potrivit celor consemnate în procesul-verbal reprezentantul părții civilmente responsabile,

adică a companiei de asigurări a fost prezent la pronunțare. (f.d. 99 vol. II). Tot la această

ședință părțile au fost înștiințate despre data pronunțării integrale a deciziei – 8 aprilie

2019, însă la data nominalizată partea nu s-a prezentat (f.d. 105, vol. II).

Prin scrisoarea anexată la fila dosarului 126, vol. II, datată cu 10 aprilie 2019, se

constată că instanța de apel i-a expediat copia deciziei motivate și reprezentantului părții

civilmente responsabile, Furnică V.

Potrivit celor stipulate în art. 319 alin. (2) Cod de procedură penală, partea prezentă

la un termen de judecată nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă va lipsi

la vreunul dintre aceste termene. Din economia acestei norme, se desprinde faptul că,

dacă partea, cunoscând despre data următoarei ședințe, însă nu se prezintă la aceasta,

consecințele neprezentării îi sunt imputabile, iar despre rezultatele ședinței partea

urmează să se documenteze individual. Or, cele consemnate supra sunt subsecvente și

speței date, adică faptul că partea nu s-a prezentat la ședința de judecată la care a fost

pronunțată decizia integrală a instanței de apel, nu o absolvă de a declara în termen

recursul ordinar.

În același context, este important de a menționa că, la pronunțarea hotărârii

integrale legea nu solicită obligatoriu prezența părților, iar pentru părțile care nu s-au

20

prezentat la pronunțarea hotărârii, se consideră că au luat cunoștință de conținutul

acesteia la data pronunțării, mai mult că hotărârile se plasează pe portalul web al instanței

de judecată, astfel devenind publice pentru toți.

Potrivit ștampilei de pe recursul declarat de compania de asigurări, se constată că

acesta a fost înregistrat la Curtea Supremă de Justiție la 30 mai 2019 (f.d. 155, vol. II),

adică cu depășirea vădită a termenului prevăzut de lege pentru declararea acestuia de 30

zile.

Pe cale de consecință, având în vedere cele consemnate supra, Colegiul reține că, în

cauza deferită judecății, termenul de declarare a recursului a fost omis de către recurent,

respectiv argumentele aduse de acesta în cererea de recurs nu vor fi preluate pentru

examinare, partea fiind decăzută din dreptul de a exercita această cale de atac.

Relevante în acest sens sunt și unele aspecte ale principiului securității raporturilor

juridice ce se conțin în hotărârea CtEDO din 05 iunie 2012 în cauza Ghirea contra

Moldovei, unde s-a statuat că: „ ... principiul egalității armelor, care reprezintă unul din

elementele noțiunii mai largi a procesului echitabil – presupune că fiecare parte

beneficiară de o posibilitate rezonabilă de ași prezenta cazul în condițiile, că nu ar pune-

o într-un dezavantaj substanțial în raport cu cealaltă parte.” Prin alte cuvinte, aplicarea

regulilor referitoare la termenele limită este de natură să aducă atingere principiului

egalității armelor în cazul în care părțile nu beneficiază de aceleași mijloace pentru a-și

susține argumentele în fața instanței.

Colegiul Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în procuratura de

circumscripție Chișinău, Țurcanu Svetlana, și de avocatul Lazari Constantin în numele

inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiate, iar recursul depus de SA „Intact Asigurări

Generale”, ca fiind declarat peste termen, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de

Apel Chișinău din 11 martie 2019, în cauza penală privindu-l pe Carabulea Denis

XXXXX.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 iulie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

21